Insolvency representative's standing to challenge land registry entries and exclusion of new factual defenses at the appeal stage

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţia, la data de 6 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar B.., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să se constate că, prin decizia civilă nr. 202/A/2020, pronunţată de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud la data de 28 iulie 2020 în dosarul nr. x/2017, a fost anulată vânzarea (procesul-verbal de licitaţie nr. x din data de 25 octombrie 2017) la licitaţie a imobilelor cu nr. cadastral x înscris în C.F. nr. x Bistriţa, respectiv nr. cadastral x înscris în C.F. nr. x Bistriţa şi să se dispună anularea procesului-verbal de adjudecare nr. x din data de 16 octombrie 2018 ca act subsecvent al procesului-verbal de licitaţie nr. x din data de 25 octombrie 2017 anulat prin decizia civilă nr. 202/A/2020, pronunţată de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud la data de 28 iulie 2020 în dosarul nr. x/2017 şi, pe cale de consecinţă, anularea încheierilor de întabulare nr. 53623 din data de 29 octombrie 2018, respectiv 53622 din data de 29 octombrie 2018 precum şi a inscripţiilor de C.F. de sub B7 din C.F. nr. x Bistriţa, cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, respectiv din C.F. nr. x cu privire la nr. cadastral x şi revenirea la situaţia anterioară de C.F., cu cheltuieli de judecată.

Prin modificarea la acţiune, depusă la data de 27 ianuarie 2021, reclamanta a solicitat admiterea acţiunii sale, astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate că, prin decizia civilă nr. 202/A/2020, pronunţată de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud la data de 28 iulie 2020 în dosarul nr. x/2017, a fost anulată vânzarea (procesul-verbal de licitaţie nr. x din data de 25 octombrie 2017) la licitaţie a imobilelor cu nr. cadastral x înscris în C.F. x Bistriţa, respectiv nr. cadastral x înscris în C.F. x Bistriţa şi să se dispună anularea procesului-verbal de adjudecare nr. x din data de 16 octombrie 2018 ca act subsecvent al procesului-verbal de licitaţie nr. x din data de 25 octombrie 2017 anulat prin decizia civilă nr. 202/A/2020, pronunţată de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud la data de 28 iulie 2020 în dosarul nr. x/2017 şi, pe cale de consecinţă, anularea încheierilor de întabulare nr. 53623 din data de 29 octombrie 2018, respectiv 53622 din data de 29 octombrie 2018, precum şi a inscripţiilor de C.F. de sub B7 din CF x Bistriţa, cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, respectiv din CF x cu privire la nr. cadastral x şi revenirea la situaţia anterioară de C.F., cu cheltuieli de judecată.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Bistriţia

Prin sentinţa civilă nr. 282 din data de 25 februarie 2021, Judecătoria Bistriţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, sub acelaşi număr, la data de 6 noiembrie 2020.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, sub acelaşi număr, la data de 22 martie 2021.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 mai 2021, pronunţată în acelaşi dosar, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a debitoarei D. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 47/F din data de 25 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului judiciar B.. şi a anulat acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administratorul judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi D. S.R.L., reprezentată de curator - avocat E. din cadrul Cabinetului individual de avocat E., pentru lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii.

A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei C. S.R.L. suma 21.219,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 101A din data de 21 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., împotriva sentinţei civile nr. 47/F din data de 25 ianuarie 2023 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul nr. x/2020, pe care a menţinut-o.

A stabilit că onorariu definitiv în sumă de 1.700 RON, pentru curator avocat E., a fost achitat de apelantă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 101A din data de 21 martie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B..

II.2. Motivele de recurs

Recurenta-reclamantă, susţinând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, ca fiind netemeinică şi nelegală, şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în vederea rejudecării apelului.

A menţionat că tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului său judiciar, astfel că a declarat apel împotriva sentinţei, solicitând anularea acesteia, ca fiind netemeinică şi nelegală, cu consecinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a administratorului judiciar, iar, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

De asemenea, a arătat că, ulterior, având în vedere că faţă de societate a fost deschisă procedura falimentului la data de 7 februarie 2024, ocazie cu care B.. a fost desemnată lichidator judiciar provizoriu, a formulat precizări prin care a arătat că excepţia lipsei calităţii de reprezentant este rămasă fără obiect.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea succintă a litigiului precum şi a motivărilor hotărârilor pronunţate de instanţele de fond, recurenta-reclamantă, în esenţă, a afirmat că argumentele curţii de apel sunt nefondate, în opinia sa, administratorul judiciar având calitate de reprezentant al societăţii.

Astfel, a arătat că, odată deschisă procedura insolvenţei, principalele interese care se urmăresc sunt cele ale creditorilor societăţii, dar şi ale debitoarei, art. 4 pct. 1 din Legea cu nr. 85/2014 statuând că primele principii care guvernează procedura de insolvenţă sunt: maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor şi acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă a afacerii, pentru menţinerea activităţii economice şi protejarea locurilor de muncă, prin accesul efectiv al debitorului la mijloace de avertizare timpurie, prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei sau prin procedura de reorganizare judiciară, fără a aduce atingere altor soluţii de redresare.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel în sensul că art. 4 din Legea cu nr. 85/2014 instituie "doar principii", recurenta-reclamantă a subliniat că este de observat că aceste dispoziţii guvernează întreaga procedură de insolvenţă, pentru împlinirea căreia administratorul judiciar, în calitate de organ special desemnat de instanţă, are posibilitatea de a formula inclusiv acţiuni în justiţie.

Recurenta-reclamantă a arătat că, în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, legiuitorul a decis ca procedura colectivă să fie aplicată şi supravegheată de organe special abilitate de lege, organe care îndeplinesc anumite atribuţii în cadrul administrării acestei proceduri, care nu au un interes direct în cursul procedurii, respectiv nu sunt personal părţi în litigii, dar nu sunt nici simpli participanţi la procedura colectivă.

A menţionat că art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că organele care aplică procedura insolvenţei sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul judiciar", iar alin. (2) stabileşte că:

"Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea, în condiţiile legii, a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni".

Ca atare, a precizat că, în cadrul procedurii insolvenţei, rolul administratorului judiciar se manifestă în principal în sensul efectuării demersurilor necesare în vederea acoperirii pasivului debitoarei şi oferirii unei reale şanse de redresare societăţii.

De asemenea, a arătat că, în îndeplinirea scopului prevăzut de lege, administratorul judiciar îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Legea cu nr. 85/2014, iar, potrivit art. 58 alin. (1) lit. l) din acest act normativ, printre atribuţiile administratorului judiciar se numără "încasarea creanţelor, urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi".

Recurenta-reclamantă a învederat că sfera noţiunii de avere a debitorului include totalitatea bunurilor şi drepturilor ce există în patrimoniul acestuia la data deschiderii procedurii, după cum rezultă din prevederile art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014.

Totodată, a evidenţiat faptul că, în speţă, cererea pe care a formulat-o are drept scop final readucerea în averea/patrimoniul debitoarei a bunului imobil, respectiv rectificarea situaţiei tabulare a acestuia.

În opinia recurentei-reclamante, concluzia instanţei de apel, în sensul că prezenta acţiune nu se încadrează în cele prevăzute de art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea cu nr. 85/2014, este eronată prin prisma faptului că se limitează în mod nejustificat interpretarea noţiunii de acţiune pentru încasarea creanţelor.

Recurenta-reclamantă a subliniat că, pentru a stabili dacă o acţiune formulată de către administratorul judiciar se încadrează în această categorie, trebuie analizat scopul final urmărit prin aceasta, or, în prezenta speţă, scopul urmărit este readucerea bunului în patrimoniul societăţii, respectiv creşterea averii debitoarei, astfel că acţiunea se încadrează în sfera celor prevăzute de art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014.

În plus, a arătat că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, administratorul special este desemnat de către Adunarea Generală a Asociaţilor debitoarei să îi reprezinte interesele în procedură, astfel că, în asemenea situaţie, cel mai îndreptăţit să formuleze cereri de chemare în judecată prin care se urmăreşte respectarea drepturilor creditorilor (cum este şi prezenta speţă - urmărindu-se readucerea unui bun în patrimoniul societăţii), este chiar administratorul judiciar.

În acelaşi sens, a menţionat că, prin încheierea de şedinţă din data de 13 aprilie 2021, judecătorul de fond a reţinut că:

"Tribunalul, după deliberare cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată, apreciază că aceasta nu este întemeiată, deoarece administratorul judiciar în virtutea atributelor conferite de lege trebuie să acţioneze în interesul creditorilor, astfel încât respinge cererea formulată de către reprezentantul pârâtei privitoare la depunerea la dosar a unui înscris din care să rezulte validarea de către creditori a acestei acţiuni."

Cu alte cuvinte, a susţinut că, raportat la scopul cererii formulate, acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar intră în sfera acţiunilor prevăzute de art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea cu nr. 85/2014, iar, atâta vreme cât acestea sunt stabilite de legiuitor în atribuţia administratorului judiciar, se impune respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.

Totodată, a apreciat că este eronată analiza instanţei de apel şi cu privire la aplicarea art. 908 pct. 1 C. civ., potrivit căruia cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.

Sub acest aspect, a arătat că, odată ce se discută, în subsidiar, de posibilitatea formulării cererii de către administratorul judiciar în calitate de persoană interesată, nu se mai poate realiza o raportare la art. 54 din Legea cu nr. 85/2014, deoarece nu mai este vorba despre calitatea de reprezentant a acestuia, în contextul în care administratorul judiciar desemnat de către judecătorul-sindic, care urmăreşte protejarea intereselor creditorilor societăţii reclamante, are calitate de persoană interesată, neavând importanţă dacă este considerat reprezentant în virtutea art. 54 din Legea nr. 85/2014.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că este greşită şi interpretarea instanţei de apel cu privire la cele invocate prin precizarea depusă la dosarul cauzei, prin care a arătat că faţă de A. S.R.L. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului şi dizolvarea acesteia.

Astfel, a considerat că, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, se impunea respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant invocată în cauză.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată este nelegală şi prin prisma soluţiei cu privire la menţinerea dispoziţiei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.219,58 RON.

În acest sens, a subliniat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea onorariului avocatului este atributul judecătorului, în condiţiile în care acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

În opinia recurentei-reclamante, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, circumstanţele cauzei nu justifică cheltuielile de judecată, în contextul în care, pe de o parte, deşi au fost 10 termene de judecată, la 5 dintre acestea, reprezentanţii intimatei-pârâte C. S.R.L. au formulat cerere de amânare, iar, pe de altă parte, în mod eronat s-a raportat instanţa de apel la valoarea bunului stabilită prin evaluare în cadrul executării silite, ceea ce trebuia avut în vedere fiind de fapt valoarea cu care acesta a fost achiziţionat de către intimata-pârâtă C. S.R.L.

În plus, a precizat şi faptul că acţiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii unei excepţii, astfel că nu s-a pus în discuţie fondul cauzei.

II.3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa casării deciziei recurate, ca fiind netemeinică şi nelegală, şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în vederea rejudecării apelului.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 iunie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a desemnat curator special al intimatei-pârâte D. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., pe doamna avocat F.. A fixat remuneraţia provizorie a curatorului la suma de 1.700 RON, în sarcina recurentei-reclamante A. S.R.L., societate în insolvenţă, prin administrator judiciar B.. A dispus emiterea de adrese către curatorul desemnat şi către Baroului Bucureşti pentru a se aduce la cunoştinţă măsura dispusă de către instanţă. A dispus comunicarea actelor de procedură către intimata-pârâtă D. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., la curatorul desemnat, la adresa de corespondenţă a curatorului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea formulată de doamna avocat F.. A dispus înlocuirea acesteia şi, pe cale de consecinţă, a desemnat curator special al intimatei-pârâte D. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., pe doamna avocat G.. A fixat remuneraţia provizorie a curatorului la suma de 1.700 RON, în sarcina recurentei-reclamante A. S.R.L., societate în insolvenţă, prin administrator judiciar B.. A dispus emiterea de adrese către curatorul desemnat şi către Baroului Bucureşti pentru a se aduce la cunoştinţă măsura dispusă de către instanţă. A dispus comunicarea actelor de procedură către intimata-pârâtă D. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., la curatorul desemnat, la adresa de corespondenţă a curatorului.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 noiembrie 2024, în temeiul art. 4711 C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 21 ianuarie 2025, când a reţinut cauza în pronunţare.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă, invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a criticat decizia instanţei de apel atât în ceea ce priveşte validarea soluţiei tribunalului de admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a administratorului judiciar B.., cu consecinţa anulării acţiunii, cât şi sub aspectul menţinerii cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată de către prima instanţă.

În speţă, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al recurentei-reclamante A. S.R.L. a administratorului judiciar B.. a fost invocată în faţa tribunalului, la termenul de judecată din data de 13 septembrie 2022, de intimata-pârâtă C. S.R.L., instanţa dispunând, prin încheierea de şedinţă de la acea dată, ca recurenta-reclamantă să depună la dosar dovada calităţii de reprezentant a administratorului judiciar semnatar al cererii de chemare în judecată, "respectiv încheiere/hotărâre de numire lichidator" şi să indice dacă de la data introducerii acţiunii şi până la acel moment, au existat modificări cu privire la situaţia recurentei-reclamante, respectiv dacă a intrat în faliment sau s-a finalizat procedura falimentului şi dacă mai deţin această calitate.

În îndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina sa de către tribunal, recurenta-reclamantă a comunicat că se află în procedura generală de insolvenţă (dosar nr. x/2018), iar calitatea de administrator judiciar este deţinută de B.. (conform sentinţei civile nr. 191/2019 pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018). Totodată, a precizat că, de la data deschiderii procedurii de insolvenţă - 25 martie 2019 - şi până la 14 noiembrie 2022, nu au existat modificări ale statului său juridic.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a dispus emiterea unei adrese către administratorul judiciar al recurentei-reclamante solicitând acestuia să comunice instanţei dacă în dosarul de insolvenţă a fost ridicat dreptul de administrare al administratorului special, în caz afirmativ, să înainteze la dosar înscrisuri în acest sens.

La data de 22 decembrie 2022, administratorul judiciar al recurentei-reclamante a comunicat instanţei că, în cadrul dosarului de insolvenţă nr. x/2018 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, nu a fost ridicat dreptul de administrare, acesta fiind exercitat de administratorul special desemnat, conform art. 54-56 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa pronunţată, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al recurentei-reclamante, reţinând în esenţă, că, în raport cu prevederile art. 54 şi ale art. 56 din Legea nr. 85/2014, societatea aflată în procedura insolvenţei este reprezentată: de administratorul statutar până la data ridicării dreptului de administrare sau la data desemnării administratorului special (art. 54 din lege); de administratorul special, până la data ridicării dreptului de administrare şi, doar după ridicarea dreptului de administrare, societatea în insolvenţă este reprezentată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidatorul judiciar [art. 56 alin. (2) din Legea 85/2014].

Ca atare, constatând că, astfel cum se arată în mod expres prin notele de şedinţă depuse la dosar de către administratorul judiciar, în cazul societăţii recurente-reclamante nu a fost ridicat dreptul de administrare, a reţinut că acesta nu are dreptul de a reprezenta societatea în prezentul dosar.

De asemenea, a avut în vedere şi că prezentul demers judiciar nu se încadrează în tipul de acţiuni ce trebuie exercitate de către administratorul judiciar potrivit art. 58 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, nefiind o acţiune pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului, încheiate în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor, ci este o acţiune prin care se solicită anularea unui act întocmit în cadrul unei proceduri de executare silită, respectiv a procesului-verbal de adjudecare nr. x din data de 16 octombrie 2018, ce putea fi exercitată de către societatea reclamantă prin administratorul special.

Declarând apel împotriva sentinţei tribunalului, recurenta-reclamantă a criticat soluţia de admitere a acestei excepţii, prevalându-se de dispoziţiile art. 4 pct. 1 şi ale art. 40 din Legea nr. 85/2014, în raport cu care a susţinut că administratorul său judiciar are calitatea de reprezentant al societăţii.

Totodată, a pretins că prezenta acţiune intră în sfera de reglementare a art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, respectiv în atribuţiile administratorului judiciar.

Prin precizările depuse la apel, recurenta-reclamantă a adus la cunoştinţa instanţei împrejurarea că faţă de societate a fost deschisă procedura falimentului la data de 7 februarie 2024, ocazie cu care de B.. a fost desemnată în calitate de administrator judiciar, şi a precizat că judecătorul-sindic a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia.

În cuprinsul acestor precizări, lichidatorul judiciar al recurentei-reclamante, B.., a arătat că îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată, apelul, precum şi toate celelalte demersuri efectuate în legătură cu obiectul prezentei cauze. Ataşat precizării, recurenta-reclamantă a depus extras de pe portalul instanţelor cu privire la dosarul nr. x/2018.

Respingând apelul reclamantei, curtea de apel a reţinut că dispoziţiile art. 4 pct. 1 şi ale art. 40 din Legea nr. 85/2014 nu reglementează dreptul de reprezentare al societăţii, sub acest aspect fiind aplicabile prevederile art. 54 din acelaşi act normativ, în raport cu care a apreciat că administratorul judiciar are calitatea de reprezentant al unei societăţi în insolvenţă doar în ipoteza în care i-a fost ridicat dreptul de administrare, situaţie care nu este incidentă în speţă.

De asemenea, a apreciat că acţiunea cu care recurenta-reclamantă a învestit instanţa de judecată nu poate fi încadrată în categoria celor la care se referă art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, aşa cum a pretins partea.

În plus, a arătat şi că, potrivit art. 908 alin. (1) C. civ., acţiunea în rectificare de carte funciară poate fi formulată de orice persoană interesată, dar acesta este un text general, care se completează cu normele speciale în materie, cum este, în speţă, art. 54 din Legea cu nr. 85/2014.

Faţă de precizarea recurentei-reclamante prin care aceasta a arătat că, la data de 7 februarie 2024, B.. a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar, iar dreptul de administrare a fost ridicat, a apreciat că această împrejurare reprezintă un temei juridic nou, invocat pentru prima dată în apel, astfel că, în raport cu prevederile art. 474 C. proc. civ., nu poate fi avut în vedere în analiza excepţiei în discuţie.

În dezvoltarea motivelor de recurs îndreptate împotriva deciziei atacate din perspectiva validării soluţiei tribunalului de admitere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al administratorului său judiciar, semnatar al cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă, printr-o primă critică, a reluat susţinerile prin care a afirmat că administratorul său judiciar are calitate de reprezentant, în temeiul dispoziţiile art. 4 pct. 1 şi ale art. 40 din Legea nr. 85/2014 şi faţă de natura juridică a acţiunii care se circumscrie celor enumerate la art. 58 lit. l) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că aceste critici sunt identice cu cele formulate prin cererea de apel şi au primit o dezlegare prin analiza instanţei de control judiciar anterioare, iar, pe de altă parte, că nu se poate reţine o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către curtea de apel.

Astfel, art. 4 din Legea nr. 85/2014 statuează principiile desfăşurării procedurii reglementate de acest act normativ, printre care şi maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor, la care face referire recurenta-reclamantă, iar art. 40 din lege indică organele care aplică procedura insolvenţei, între care se regăseşte şi administratorul judiciar.

Însă, în acord cu cele reţinute de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că aceste norme materiale nu stabilesc cine sunt reprezentanţii societăţilor supuse procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, art. 54 din Legea nr. 85/2015 fiind norma edictată de legiuitor în acest sens.

Ca atare, nu se poate reţine o greşită interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 4 pct. 1 şi ale art. 40 din Legea nr. 85/2014, iar criticile recurentei-reclamante formulate sub acest aspect nu pot determina concluzia caracterului fondat al recursului.

Totodată, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticii prin care recurenta-reclamantă afirmă că acţiunea pendinte se circumscrie ipotezelor prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit acestor dispoziţii legale, printre principalele atribuţii ale administratorului judiciar în cadrul procedurilor reglementate de Legea nr. 85/2014, se regăsesc şi cele privind "încasarea creanţelor, urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi".

Or, obiectul prezentului litigiu nu este reprezentat de o acţiune în pretenţii formulată în scopul încasării unei creanţe a debitorului, prin cererea dedusă judecăţii, partea urmărind constatarea inexistenţei unui drept de proprietate în temeiul anulării vânzării la licitaţie publică, respectiv anularea actului în baza căruia s-a realizat înscrierea în cartea funciară, precum şi, accesoriu, drept consecinţă, rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei C. S.R.L.

Prin urmare, concluzia instanţei de apel în sensul că prezentul litigiu nu se regăseşte printre acţiunile la care se referă art. 58 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2014, anterior enunţat, este una corectă.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a apreciat ca fiind eronată analiza instanţei de apel cu privire la aplicarea art. 908 alin. (1) C. civ., potrivit căruia cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că textul art. 908 alin. (1) C. civ. este unul general, ce trebuie completat cu normele speciale în materie, respectiv, în speţă, cu art. 54 din Legea cu nr. 85/2014.

Ca atare, instanţa de apel a reţinut lipsa calităţii de reprezentant a administratorului judiciar al recurentei-reclamante în temeiul art. 54 din legea specială.

Potrivit dispoziţiile art. 908 alin. (1) C. civ.:

"Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă: 1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desfiinţat, în condiţiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui; 2. dreptul înscris a fost greşit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanţă cu situaţia juridică reală a imobilului."

Astfel, se poate observa că această normă de drept material reglementează condiţiile exercitării acţiunii prin care se urmăreşte rectificarea intabulării sau înscrierii provizorii, neavând aplicabilitate din perspectiva calităţii de reprezentant, în contextul în care cel interesat este, în aplicarea acestui text legal, chiar titularul acţiunii, şi nu reprezentantul acestuia, instanţa de apel reţinând în mod legal că aceste dispoziţii se completează cu normele speciale în materie - art. 54 din Legea cu nr. 85/2014.

Recurenta-reclamantă a susţinut şi greşita aplicare de către curtea de apel a art. 54 din Legea nr. 85/2014, în contextul în care a adus la cunoştinţa instanţei de apel împrejurarea că, la data de 7 februarie 2024, prin hotărârea nr. 33/2024, pronunţată de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2018, B.. a fost desemnată în calitate de administrator judiciar provizoriu.

Analizând decizia recurată în raport cu această critică, Înalta Curte constată că instanţa de apel, făcând aplicarea art. 478 C. proc. civ., nu a avut în vedere, în analiza excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, împrejurarea învederată de către recurenta-reclamantă, în sensul că B.. a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar, iar dreptul de administrare a fost ridicat la data de 7 februarie 2024, apreciind că acest aspect reprezintă un temei juridic nou, invocat pentru prima dată în apel.

Prin urmare, precizarea formulată de recurenta-reclamantă (înregistrată la curtea de apel la data de 9 februarie 2024 - dosarul de apel), prin care aceasta a adus la cunoştinţa instanţei că administratorul judiciar care a semnat cererea de chemare în judecată, prin hotărârea nr. 33 din data de 7 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2018, a fost desemnat lichidatorul judiciar al societăţii, iar acesta îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată, a fost înlăturată de instanţa de apel în considerarea argumentului că art. 478 C. proc. civ. nu permite părţilor să schimbe în apel nici cadrul procesual şi nici motivele pe care le invocă.

Prin raportare la această statuare a instanţei de apel, se constată că dispoziţiile art. 478 au fost greşit interpretate şi aplicate, fiind altfel încălcată regula efectului devolutiv al apelului. În aceste coordonate, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Norma de procedură anterior menţionată prevede că:

"(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. (4) Părţile pot însă să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi va putea fi invocată compensaţia legală."

Interpretarea sistematică a prevederilor art. 478, în ansamblul lor, impune concluzia că motivele noi invocate în apel nu pot echivala cu motive noi de fapt în susţinerea cererii de chemare în judecată, având în vedere că modificarea cauzei cererii este posibilă doar în condiţiile art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., respectiv la primul termen la care reclamantul este legal citat, iar, la un moment ulterior, doar cu acordul expres al tuturor părţilor. Chiar şi acest acord expres nu este însă operant decât în faţa primei instanţe, întrucât, în condiţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Dacă, sub aspectul cadrului procesual conturat prin elementele cererii de chemare în judecată nu sunt admise modificări, ci doar explicitări ori unele augmentări expres indicate [art. 478 alin. (4) şi (5) C. proc. civ..], nu tot astfel stau lucrurile în privinţa apărărilor. Astfel, mijloace de apărare noi pot fi invocate şi direct în instanţa de apel, în măsura în care regulile speciale edictate de legiuitor cu privire la respectivele apărări nu prevăd expres altfel.

Apelantul poate invoca prin cererea de apel inclusiv aspecte de fapt noi, în măsura în care prin acestea nu depăşeşte limitele cadrului procesual stabilit la prima instanţă.

Ca atare, în condiţiile în care excepţia lipsei calităţii de reprezentant a fost invocată în faţa primei instanţe, recurenta-reclamantă era în drept să formuleze, prin motivele de apel, respectiv prin precizarea motivelor de apel, o apărare nouă faţă de excepţia invocată şi admisă de către tribunal, constând în împrejurarea că B.. a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar, iar dreptul de administrare a fost ridicat, aspect care, în opinia părţii, trebuia să determine o soluţie de respingere a excepţiei în discuţie.

Or, împrejurarea învederată de parte prin precizarea apelului, contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu reprezintă un temei juridic nou, ci o situaţie de fapt nouă, o apărare nouă pe care instanţa de apel trebuia să o aibă în vedere în analiza efectuată, cu atât mai mult cu cât, prin aceasta, recurenta-reclamantă tinde să înlăture argumentul în baza căruia tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.

Chiar dacă recurenta-reclamanta nu a invocat această apărare în faţa primei instanţe, dat fiind că este vorba despre o situaţie de fapt nouă, trebuie observat că, în raport cu prevederile explicite ale art. 478 alin. (2) C. proc. civ., era în drept să o formuleze în apel, prin motivele de apel, respectiv prin precizarea acestora, în condiţiile legii.

Este, prin urmare, contrară dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ.., care conturează caracterul devolutiv al apelului, precum şi regulilor generale referitoare la rolul activ al instanţei, statuarea instanţei de apel potrivit căreia nu poate analiza apărarea referitoare la calitatea de reprezentant al recurentei-reclamante a semnatarului cererii de chemare în judecată (asupra căreia s-a pronunţat tribunalul), formulată direct în faţa instanţei de apel.

Această încălcare a regulilor de procedură evocate a cauzat recurentei-reclamante o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, în coordonatele art. 488 alin. (1) pct. 5 şi ale art. 497 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile privind menţinerea de către curtea de apel a cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată în favoarea intimatei-pârâte C. S.R.L., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise niciunui motiv de casare dintre cele strict reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu vizează legalitatea, ci temeinicia deciziei recurate.

Astfel, Înalta Curte constată că, analizând motivul de apel care tindea a demonstra nesocotirea de către prima instanţă a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel a reţinut că, având în vedere că fost declinată cauza, apoi au fost parcurse 10 termene de judecată, după ce a fost formulată întâmpinare, suma de 21.219,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, este una corect acordată şi nu se impunea reducerea cuantumului onorariului de avocat. Totodată, a avut în vedere că, în acţiune, valoarea obiectului cererii este de 10.006.576 RON+TVA, aceasta fiind suma la care a fost evaluat imobilul în cadrul executării silite.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, în speţă, cheltuielile de judecată acordate de către prima instanţă nu sunt justificate în raport de circumstanţele cauzei, instanţa de apel validând în mod greşit cuantumul acestora, neavând în vedere că, la 5 dintre cele 10 termene acordate în cauză, reprezentanţii intimatei-pârâte C. S.R.L. au formulat cereri de amânare, raportându-se eronat la valoarea bunului stabilită prin evaluare în cadrul executării silite şi neobservând că acţiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii unei excepţii.

Prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 din data de 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că:

"proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."

Această dezlegare este obligatorie pentru instanţele de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin urmare, criticile formulate sub acest aspect prin cererea de recurs se situează în afara controlului de legalitate pe care prezenta instanţă îl realizează asupra deciziei recurate, în raport cu prevederile art. 483 alin. (3) şi ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În concluzie, faţă de cele anterior reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 497 teza I, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., va casa decizia recurată şi va trimite cauza la aceeaşi curte de apel, urmând ca, în rejudecarea apelului, să fie valorificată situaţia nouă de fapt învederată de recurenta-reclamantă prin precizările înregistrate la curtea de apel la data de 9 februarie 2024, prin care s-a adus la cunoştinţa instanţei că, prin hotărârea nr. 33 din data de 7 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2018, faţă de societate a fost deschisă procedura falimentului, că administratorul judiciar care a semnat cererea de chemare în judecată a fost desemnat lichidatorul judiciar al societăţii, iar acesta îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată şi s-a precizat că judecătorul-sindic a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia.

În ceea ce priveşte onorariul definitiv cuvenit doamnei avocat G., în calitate de curator special al intimatei-pârâte D. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., va stabili cuantumul definitiv al acestuia la suma de 1.700 RON, în raport cu circumstanţele cauzei şi cu dispoziţiile art. 2 lit. f) din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, înregistrat la respectivele instituţii sub nr. x din data de 8 februarie 2024, nr. 226/C din 8 februarie 2024 şi nr. 8-DCAJ din data de 8 februarie 2024, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x, şi va constata că onorariul cuvenit curatorului a fost achitat potrivit înscrisului aflat la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 101/A din data de 21 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Stabileşte onorariul definitiv cuvenit doamnei avocat G., în calitate de curator special al intimatei-pârâte D. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., la suma de 1.700 RON.

Constată că onorariul cuvenit curatorului a fost achitat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.