State's appeal over forced-labor internment claim ruled inadmissible as final under Law 221/2009.

Şedinţa publică din data de 7 mai 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21.08.2023 sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul A., în calitate de moştenitor al defunctului B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispus împotriva autorului său, de internare în colonia de muncă "Capu Midia", în perioada 1.08.1952-13.08.1953.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa civilă nr. 142 din 04.04.2024, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice având ca obiect acţiune în constatare şi a constatat caracterul politic al măsurii administrative de internare într-o colonie de muncă aplicată autorului reclamantului A. decedat la data de 4.10.1993 executată în perioada 16.08.1952-13.08.1953 şi dispusă pentru o durată de 60 de luni.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelantul-pârât Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice prin AJFP Vrancea, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 142/04.04.2024 pronunţată de Tribunalul Vrancea.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 a declarat recurs, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, invocând motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pretinde recurentul că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, faţă de prevederile art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 221/2009- potrivit cărora doar persoanele care au făcut obiectul unei măsuri administrative pot formula cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, nu şi moştenitorii acesteia- şi de împrejurarea că numitul A. a fost eliberat din Colonia de munca - Capu Midia, ceea ce conduce la concluzia că acesta nu a fost condamnat printr-o hotărâre de condamnare cu executarea pedepsei într-un penitenciar ci presupune că împotriva sa a fost luată o măsură administrativă.

Arată recurentul că din coroborarea prevederilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 221/2009 rezultă că, spre deosebire de persoanele condamnate penal, prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3, doar acestea din urmă pot solicita instanţei să constate caracterul politic al măsurii administrative iar nu şi moştenitorii acesteia.

În acest context, recurentul apreciază că instanţele de fond au interpretat greşit prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Totodată, recurentul a arătat că la dosar nu există un înscris din care să rezulte motivul internării autorului reclamantului, iar din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexate acesteia, nu reiese care este infracţiunea pentru care a fost internat autorul reclamantului, neexistând o hotărâre în acest sens, astfel că nu se poate forma convingerea că acesta a fost condamnat în baza dreptului comun sau în baza unei infracţiuni politice care să fie încadrată în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 221/2009.

5. Apărările formulate în cauză

Cu nerespectarea termenului legal, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, făcând trimitere la prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009. Totodată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cauza, în raport cu excepţia inadmisibilităţii căii de atac, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, prin demersul judiciar iniţiat, reclamantul A. a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, solicitând să se constate caracterului politic al măsurii administrative dispus împotriva autorului său, de internare în colonia de muncă "Capu Midia", în perioada 1.08.1952-13.08.1953.

O astfel de cerere, în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, este imprescriptibilă şi scutită de taxă de timbru, iar competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.

Potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol (introdus prin dispoziţiile art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor), aplicabil în speţă în raport de data învestirii tribunalului (21 august 2023), "hotărârea pronunţată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Totodată, art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Astfel, hotărârea pronunţată în primă instanţă în pricinile circumscrise materiei guvernate de dispoziţiile Legii nr. 221/2009 este supusă numai căii de atac a apelului.

Art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, din coroborarea prevederilor legale anterior enunţate, rezultă că hotărârea pronunţată în cauză de către Tribunalul Vrancea este susceptibilă de a fi atacată numai cu apel, iar decizia nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin care a fost soluţionat apelul, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului.

Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, sens în care dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele reglementate de lege, dar şi că exercitarea acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Faţă de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 194/A din data de 10 octombrie 2024 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.