Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality in civil liability case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal on cassation filed by the defendant-husband null and void for failing to substantiate specific grounds of illegality, thereby leaving the Court of Appeal's decision in force, which had partially admitted the ex-wife's claim for moral damages and ordered the ex-husband to pay 10,000 RON; consequently, the ex-wife prevailed, and the court additionally ordered the ex-husband to pay 2,000 RON in procedural costs. The dispute concerned a civil action for moral damages arising from the ex-husband's illicit acts of sending abusive SMS messages and posting defamatory content on a social media platform, which allegedly infringed the ex-wife's privacy, honor, and reputation. The decisive legal basis involved the strict interpretation of Article 488(1) points 6 and 8 of the Code of Civil Procedure, where the court determined that the appellant's arguments constituted a mere disagreement with the factual assessment and evidence evaluation rather than a valid critique of contradictory reasoning or incorrect application of material law (including civil code provisions on illicit acts and freedom of expression under the ECHR), thus triggering the nullity of the extraordinary appeal under Article 489 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 75 C. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality in civil liability case: Nici în ceea ce priveşte invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva acestui motiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 mai 2025
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 25.10.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi în temeiul art. 58, 71-72, 78-79, 1381, 1385, 1391, 1349 alin. (1) C. civ., a solicitat să se constate caracterul ilicit al faptelor pârâtului, fostul său soţ, constând în transmiterea de mesaje cu jigniri şi ameninţări şi postarea de imagini şi comentarii cu şi despre reclamantă şi afacerea sa pe C. şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 50.000 Euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul creat prin atingerea dreptului la viaţa privată, a onoarei, reputaţiei şi demnităţii sale.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Ca urmare a declinării competenţei, prin sentinţa civilă nr. 1063/6.02.2023, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 27.04.2023, instanţă care, la termenul din 6.09.2023, a respins excepţia de necompetenţă teritorială şi excepţia inadmisibilităţii cu motivarea din cuprinsul încheierii de la acel termen de judecată.
Prin sentinţa nr. 1561 din data de 27 decembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, acţiunea şi a constatat caracterul ilicit al faptelor pârâtului de a adresa cuvinte jignitoare reclamantei; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată şi a compensat cheltuielile de judecată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 949 A din data de 7 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1561/27.12.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât B.; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei; a obligat pe intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 949 A din data de 7 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., pârâtul B..
Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Arată recurentul că instanţa de apel a considerat că nu a existat o atitudine provocatoare din partea reclamantei, aceasta abţinându-se nu numai înainte, dar şi pe parcursul postării, să răspundă mesajelor în aceeaşi manieră.
Instanţa europeană a evocat un criteriu general:
"despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora ".
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Susţine recurentul că din răspunsurile la interogatoriu, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum şi din administrarea probei testimoniale a rezultat că acesta nu a săvârşit o faptă ilicită, iar postările pe reţeaua de socializare, precum şi mesajele de tip SMS, nu reprezintă o ingerinţă în dreptul la demnitate al reclamantei, care a susţinut că i s-a cauzat o stare de temere foarte puternică.
Arată că se va avea în vedere menţinerea unui echilibru între libertatea de expresie, dreptul publicului de informare şi respectarea vieţii private, dar şi aspecte ce privesc notorietatea persoanei prejudiciate (libertatea de exprimare este mai largă în cazul în care informaţiile de presă vizează persoane publice, decât în situaţiile în care acestea vizează persoane fizice).
Exercitarea dreptului la liberă exprimare se transformă într-o faptă ilicită doar în măsura în care această exercitare depăşeşte limitele interne ale acestei libertăţi, prin săvârşirea unui abuz de drept, determinând încălcarea drepturilor altei persoane.
Învederează că în speţă, situaţia prezentată de reclamantă, respectiv publicarea pe pagina de C. a postării unei fabule (vultur-cioară) nu a fost contestată, însă în ceea ce priveşte caracterul ilicit al faptei, instanţele de judecată pot analiza în ce măsură fapta recurentului de a plasa în spaţiul public această postare este de natură să aducă atingere onoarei şi reputaţiei reclamantei, dacă atingerea este semnificativă şi dacă poate fi justificată în contextul art. 72 şi art. 75 C. civ., respectiv prin prisma libertăţii de exprimare garantată de art. 10 CEDO.
Prin urmare, apelanta nu a putut face dovada existenţei unui prejudiciu moral, iar toate nemulţumirile şi angoasele apelantei au legătură strict cu desfacerea căsătoriei, fără ca aceste aspecte să influenţeze imaginea şi reputaţia apelantei în plan social, familial ori profesional.
În concluzie, solicită admiterea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat anularea recursului ca netimbrat, în situaţia în care recurentul nu a achitat taxa de timbru corespunzătoare (50 RON), conform prevederilor art. 486 alin. (2) C. proc. civ.
Consideră că motivele invocate de recurentul-pârât nu sunt veritabile motive de casare şi că nu sunt incidente motivele de nelegalitate evocate, reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, neexistând motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, prin hotărârea dată de instanţa de apel nefiind încalcate sau aplicate greşit normele de drept material.
Intimata a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a analizat normele interne, normelor internaţionale şi jurisprudenţa CEDO în materia libertăţii de exprimare şi condiţiile de exercitare ale acesteia, prin raportare la afirmaţiile recurentului.
Susţine că recurentul continuă postarea mesajelor denigratoare şi hărţuitoare, acestea afectand-o pe intimata-reclamantă, în special după pronunţarea hotărârii instanţei de apel în dosarul care a avut ca obiect modificarea locuinţei fiicei minore a părţilor, locuinţa fiind stabilită la mamă (hotărâre pe care recurentul nu o respectă, refuzând să-i permită minorei să vină la locuinţa mamei).
În concluzie, solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de apel.
Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că argumentele invocate în memoriul de recurs se încadrează în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., sens în care reiterează argumente expuse în cuprinsul memoriului de recurs.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cu privire la aspectul timbrajului la care s-a referit intimata în cuprinsul întâmpinării (nefiind invocată excepţia netimbrării), Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum legal, de 200 RON .
Analizând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre susţinerile expuse în cadrul memoriului de recurs nu pune în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate.
Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În cauză, recurentul a fundamentat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., însă din maniera de redactare a memoriului de recurs reiese că partea pârâtă a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.
A susţinut recurentul că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, criticabilă pentru motivul legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât "instanţa de apel a considerat că nu a existat o atitudine provocatoare din partea reclamantei, aceasta abţinându-se nu numai înainte, dar şi pe parcursul postării, să răspundă mesajelor în aceeaşi manieră".
În detalierea criticii, însă, nu se regăseşte niciun considerent care să exemplifice, să indice ori să argumenteze motivele contradictorii care s-ar regăsi în decizia atacată.
Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt sau de drept distincte şi antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reţinute şi, pe cale de consecinţă, exercitarea de către instanţa de recurs a controlului în ceea ce priveşte aplicarea legii.
Considerentele instanţei de apel, expuse de recurent -privind lipsa atitudinii provocatoare a reclamantei- susţin respectarea regulilor de conduită de către intimată în contextul relaţiilor tensionate dintre părţi, în opoziţie cu atitudinea pârâtului.
În acest context, când invocă existenţa unor considerente contradictorii, recurentul omite a se raporta la analiza instanţei de apel şi a indica, în concret, care anume sunt considerentele pretins opuse.
Or, tocmai lipsa indicării punctuale a modalităţii în care considerentele afirmate ca fiind opuse (şi care au tranşat aspecte litigioase distincte) ar evidenţia eventuale raţionamente sau concluzii incompatibile între ele şi care, astfel, s-ar exclude reciproc, imprimă criticii formulate un caracter pur formal, recurentul înţelegând, practic, doar să redea conţinutul acestora, cu nesocotirea dezlegărilor care au justificat reţinerile în cauză.
În realitate, susţinerea denotă doar dezacordul părţii în raport cu soluţia atacată, din moment ce aceasta se rezumă la a face trimitere la faptul că "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora ".
Prin urmare, critica în sensul existenţei unei motivări contradictorii a instanţei de apel nu permite exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale, din moment ce, în dezvoltarea acesteia, recurentul nu a invocat, punctual, carenţa argumentaţiei instanţei de apel.
Nici în ceea ce priveşte invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva acestui motiv.
Examinând cererea de recurs, se constată că susţinerile recurentului se referă la chestiuni de fond ale cauzei, prin care acesta contestă, în realitate, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probatoriul administrat în cauză (interogatoriul, înscrisuri, proba testimonială).
Însă, aceste critici, care vizează modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză şi, raportat la aceasta, a stabilit situaţia de fapt, nu susţin o argumentare pe aspecte de nelegalitate, care să permită instanţei de control judiciar să le încadreze în vreunul dintre motivele de recurs expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.
Fără a exhiba şi de această dată un element de nelegalitate a deciziei atacate, recurentul pretinde lipsa caracterului ilicit al faptelor sale în raport cu prevederile art. 72 şi art. 75 din C. civ., respectiv art. 10 CEDO.
Argumentele recurentului au caracter strict formal, nefiind în măsură să permită exercitarea controlului judiciar al instanţei de recurs, atât ca urmare a manierei generale în care au fost prezentate, cât mai ales că, prin susţinerile subsumate acestei critici, recurentul-pârât tinde, în realitate, la obţinerea unei noi evaluări asupra elementelor probatorii administrate în cauză de instanţele de fond.
În speţă, instanţa de apel, în cercetarea temeiniciei soluţiei primei instanţe, a stabilit că soluţia tribunalului privind constatarea caracterului ilicit al faptelor pârâtului pentru mesajele de tip SMS transmise pârâtei a dobândit autoritate de lucru judecat, nefiind contestată de părţi.
Totodată, curtea de apel a reţinut caracterul ilicit al postărilor denigratoare pe platforma de socializare C., cu referire la apelativele adresate reclamantei de către pârât şi reaua credinţă a recurentului, care a acţionat fără o bază factuală, urmărind denigrarea reclamantei. Cu privire la prejudiciul cauzat, instanţa de apel a analizat contextul factual (împrejurarea că părţile au avut împreună o afacere în domeniul alimentaţiei publice şi, ulterior, fiecare a deschis propria afacere), frecvenţa postărilor, conţinutul mesajelor -ce depăşeşte libertatea de exprimare-, toate acestea conducând la starea de temere şi nesiguranţă a reclamantei şi încălcarea dreptului acesteia la onoare.
Recurentul-pârât reclamă în mod generic o nerespectare a cerinţelor de proporţionalitate între valorile afectate şi remediile nepatrimoniale menite să restabilească dreptul atins, fără însă a se raporta la considerentele deciziei atacate şi a indica punctual aspectul de nelegalitate din această perspectivă.
Prin urmare, cum criticile recurentului-pârât vizează, în realitate, doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu, în legătură cu care solicită o nouă dezlegare - respectiv a afirmaţiilor sale - pentru ca acestea să capete valenţa bazei factuale, contrar reţinerii instanţei de apel (care nu mai pot fi supuse unei noi dezbateri în faţa instanţei de recurs), acestea nu sunt susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.
O atare atitudine procesuală nesocoteşte limitele în cadrul cărora are loc judecata în faţa instanţei de recurs, al cărei obiect este determinat strict de cercetarea conformităţii cu regulile legale a deciziei atacate, spre deosebire de calea devolutivă de atac, care presupune o nouă judecată atât în fapt, cât şi în drept.
Prin urmare, exigenţele procedurale determinate de motivul de casare invocat de parte impuneau doar invocarea unei greşite interpretări şi aplicări a unor texte de lege (iar nu a unor probe din prezenta pricină), în raport cu situaţia factuală reţinută.
Astfel, se constată că recurentul-pârât tinde, în realitate, a obţine, în mod nepermis, o nouă dezlegare în legătură cu aspectele de temeinicie ale cauzei, pentru ca, în raport cu o atare eventuală împrejurare, să poată justifica încălcarea normelor de drept substanţial şi a principiilor ce decurg din jurisprudenţa instanţei de contencios european, la care face referire generic în cuprinsul memoriului de recurs.
Aşadar, în lipsa unei argumentaţii care să dovedească nelegalitatea deciziei atacate, nu sunt apte a declanşa controlul judiciar specific prezentei căi extraordinare de atac susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora "apelanta nu a putut face dovada existenţei unui prejudiciu moral, iar toate nemulţumirile şi angoasele apelantei au legătură strict cu desfacerea căsătoriei, fără ca aceste aspecte să influenţeze imaginea şi reputaţia apelantei în plan social, familial ori profesional".
Motivarea recursului presupune nu doar indicarea punctuală a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci şi expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate judecăţii înfăptuite de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată (condiţie care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privinţa recursului declarat de pârât).
Aceasta întrucât omisiunea formulării unei argumentaţii juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanţa de prim control judiciar determină imposibilitatea instanţei de recurs de a decela care anume sunt elementele de nelegalitate a deciziei recurate.
Prin urmare, se reţine că recurentul nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, susţinerile formulate având fie un caracter formal şi, din această perspectivă, plasându-se în afara limitelor în care instanţa de recurs poate proceda la examinarea legalităţii actului jurisdicţional atacat, fie neopunând critici în raport cu raţionamentul judiciar al curţii de apel, fiind străine, practic, de acesta.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 949 A din data de 7 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Reţinând culpa procesuală a recurentului-pârât, în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimata-reclamantă A., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite prin chitanţa nr. x/27.12.2024, depuse la dosar, apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă faţă de complexitatea cauzei, ţinând cont de activitatea prestată de avocat în faza procesuală a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 949 A din data de 7 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul-pârât B. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatei-reclamante A..
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.