Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_232878 AI generated

Preliminary chamber validates surveillance and search authorized by lower court for lawyer not initially implicated; appeal dismissed

Case Number ICCJ_232878
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defense appeal, thereby upholding the lower court’s decision to admit the case for trial and validating the legality of the prior criminal investigation measures. The dispute concerned a challenge by an accused lawyer to the procedural legality of technical surveillance and a home search conducted at her residence, alleging that these measures violated competence rules based on personal status (as a lawyer) and the statutory requirement for prosecutor presence to protect professional secrecy. The Court held that because the investigation originally targeted fiscal offenses within the district court’s jurisdiction and lacked initial indicia of the lawyer’s involvement, the competent judge for authorizing the measures was the district court judge, not the appellate court; furthermore, the search was deemed lawful because it was conducted at her effective residence rather than just her legal domicile, where a prosecutor was present, and no items obtained from the search were used to incriminate her. Key legal bases include Article 345 et seq. of the Code of Criminal Procedure regarding the preliminary chamber’s control of legality, Article 53 and Article 158(1) of the Code of Criminal Procedure concerning the jurisdiction of the judge for rights and freedoms based on the nature of the offense, and Article 34(1) of Law No. 51/1995 regarding professional secrecy protections during searches.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 alin. (1) C.pen, art. 306 alin. (1) C.pen, art. 38 alin. (1) C.pen, art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 32 alin. (1) C. pen, art. 32 C. pen; Preliminary chamber validates surveillance and search authorized by lower court for lawyer not initially implicated; appeal dismissed: S-a mai solicitat a se constata încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în condiţiile în care la percheziţia efectuată la domiciliul stabil al inculpatei E, avocat, nu a participat un procuror, aceasta fiind efectuată doar de ofiţeri de poliţie.

Keywords

AI generated
search rule of legal domicile right to an effective investigation legal protection preliminary decision prior conduct

Cited Legislation

AI generated
art. 35 alin. (1) C.pen
227/2015 privind Codul fiscal, infracţiuni date în competenţa judecătoriei, potrivit art. 35 alin.
art. 306 alin. (1) C.pen
de art. 306 alin. (1) C.pen., cu aplic.
art. 38 alin. (1) C.pen
(1) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.
art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995
S-a mai solicitat a se constata încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în condiţiile în care la percheziţia efectuată la domiciliul stabil al inculpatei E, avocat, nu a participat un procuror, aceasta fiind efectuată doar de ofiţeri de poliţie.
art. 32 alin. (1) C. pen
Urmare a activităţilor de urmărire penală desfăşurate în acest dosar, organele de poliţie judiciară s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracțiunii de tentativă la obținerea ilegală de fonduri, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen.
art. 32 C. pen
Urmare a activităţilor de urmărire penală desfăşurate în acest dosar, organele de poliţie judiciară s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracțiunii de tentativă la obținerea ilegală de fonduri, prevăzută de art. 32 alin.
art. 140 alin. (1) C. proc. pen
Din interpretarea dispoziţiilor legale privind procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, prevăzută de art. 140 alin. (1) C. proc. pen.
art. 53 C. proc. pen
şi competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, reglementată în art. 53 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Cameră preliminară. Contestație. Legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Camera preliminară

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- contestaţie

- cameră preliminară

C. proc. pen., art. 345 și urm.

Nelegalitatea percheziţiei domiciliare dispusă la imobilul ce constituia locuinţa concubinei, avocat, putea fi reţinută doar în situaţia în care bunurile/obiectele/informaţiile ridicate/obţinute prin efectuarea percheziţiei domiciliare ar fi fost ulterior folosite în orice mod în ancheta penală pentru punerea sub acuzare a acesteia, fapt ce ar fi permis să se constate existenţa unui comportament neloial al organului de urmărire penală care, sub pretextul supravegherii/percheziţionării inculpatului, concubinul avocatei, ar fi urmărit în realitate incriminarea acesteia, prin obţinerea încuviinţării de probatorii de la o instanţă inferioară celei competente după calitatea persoanei.

Având în vedere că infracţiunile care au format obiectul sesizării sunt în competenţa de soluţionare a judecătoriei, dar şi că inculpata (avocat) nu a fost vizată la acel moment de ancheta penală, măsurile de supraveghere tehnică şi percheziţiile domiciliare au fost încuviinţate, în mod legal, de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul judecătoriei.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 912 din 11 decembrie 2024- Completul de 2 judecători de cameră preliminară

I. Prin încheierea penală nr. 4 din data de 18 iunie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală, în dosarul nr. x/2023/a1, s-a constatat că instanţa Curţii de Apel Timişoara este competentă să soluţioneze cauza. Au fost respinse ca, neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii SC A SRL, B, C, D, E, F, G şi H.

S-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei.

În adoptarea acestei soluții, s-a avut în vedere că prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timişoara, au fost trimişi în judecată, printre alţii, inculpata E, avocat, pentru infracțiunile de folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi obținere ilegală de fonduri, în formă continuată, prev. de art. 306 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.

În ceea ce privește cererile și excepțiile formulate de inculpați, inclusiv de către inculpata E, judecătorul de cameră preliminară a reținut, printre altele, următoarele:

În cazul în care urmărirea penală este începută in rem pentru infracţiuni de competenţa materială a judecătoriei, iar pe parcursul urmăririi, din supravegherea tehnică a persoanelor cercetate se descoperă că acestea poartă conversaţii ce fac obiectul supravegherii şi relaţionează cu o persoană cu o calitate specială, în speţă un avocat, pentru a se dispune declinarea în favoarea procurorului din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel este necesar ca organul judiciar să constate din probatoriul administrat că există probe sau cel puţin indicii temeinice ale implicării avocatului în activitatea infracţională cercetată.

În caz contrar, dacă această persoană cu calitate specială nu a participat la săvârşirea faptelor pentru care se efectuează cercetări, judecătorul de drepturi şi libertăţi competent să emită mandatul de supraveghere se determină în funcţie de competenţa de judecare a faptelor, şi nu după calitatea persoanei.

S-a avut în vedere că judecătorul de drepturi şi libertăţi are competenţa materială în vederea autorizării măsurilor de supraveghere tehnică, prin raportare la faptele cu privire la care se efectuează cercetări în cauză, iar în cauza nr. x/P/2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, la datele sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi pentru autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică, şi respectiv prelungirea acestora, se efectuau cercetări pentru infracţiunile prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 227/2015 (contrabandă cu alcool), infracţiuni de competenţa judecătoriei. Faptul că ulterior, datele rezultate din aceste supravegheri tehnice, obţinute într-un dosar în care s-au efectuat cercetări pentru infracţiuni de competenţa judecătoriei au fost utilizate într-un dosar de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, ce atrag, în principiu, competenţa tribunalului, nu determină nelegalitatea probelor.

II. Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie, printre alţii, inculpata E.

Printre motivele contestaţiei, s-a invocat faptul că în cauză a fost încălcată competenţa după calitatea persoanei, în condiţiile în care, în dosarul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au fost încuviinţate măsuri de supraveghere tehnică şi percheziţii de către Judecătoria Timişoara, deşi printre persoanele care au format obiectul supravegherii se regăsea şi numita E, avocat, concubina inculpatului C, iar una dintre percheziţii a vizat chiar domiciliul acesteia.

S-a mai solicitat a se constata încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în condiţiile în care la percheziţia efectuată la domiciliul stabil al inculpatei E, avocat, nu a participat un procuror, aceasta fiind efectuată doar de ofiţeri de poliţie.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 347 alin. (1) şi (4), Înalta Curte a apreciat contestaţia ca nefondată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte istoricul şi etapele procesuale ale prezentei cauze, Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară, a reţinut că în cadrul dosarului nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara ce a avut ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost autorizate măsuri de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.

Urmare a activităţilor de urmărire penală desfăşurate în acest dosar, organele de poliţie judiciară s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracțiunii de tentativă la obținerea ilegală de fonduri, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 306 alin. (1) C. pen., fiind constituit, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, dosarul de urmărire penală nr. z/P/2018.

Ulterior, prin ordonanţa nr. y/P/2018 din 12.11.2018 a fost declinată competenţa de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 18 ind. 1 din Legea 78/2000, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, fiind înregistrat dosarul nr. y/P/2018.

În acest context, o parte din datele şi informaţiile ce au rezultat în urma punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au fost preluate în cauza nr. y/P/2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

S-a apreciat neîntemeiată critica vizând încălcarea competenţei după calitatea persoanei, în condiţiile în care în dosarul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au fost încuviinţate măsuri de supraveghere tehnică şi percheziţii de către Judecătoria Timişoara, deşi printre persoanele care au format obiectul supravegherii se regăsea şi numita E, avocat, concubina inculpatului C, iar una dintre percheziţii a vizat chiar domiciliul acesteia.

În analiza acestei excepţii, instanţa de control judiciar a constatat că dosarul penal nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a fost întocmit ca urmare a sesizării din oficiu la data de 22.05.2018 de către organele de poliţie din cadrul IPJ Timiş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, ulterior fiind începută urmărirea penală in rem.

În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că din probele administrate a reieşit că în zona Hodoş – Brestovăţ, la ferma de oi aparţinând Î.I. F, se produc cu instalaţii improvizate şi artizanale băuturi alcoolice supuse accizelor, iar după producere, acestea sunt transportate în mun. Timişoara spre a fi comercializate de către numitul C şi de către fiul acestuia D.

În cadrul activităţilor de urmărire penală desfăşurate în dosarul penal nr. x/P/2018 au fost solicitate şi obţinute măsuri de supraveghere tehnică dispuse de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, ce au format obiectul mandatelor de supraveghere tehnică nr. z/25.05.2018 şi w/22.06.2018, mandate ce au fost ulterior prelungite.

Urmare a punerii în executare a acestor măsuri de supraveghere tehnică, organele de urmărire penală au constatat şi faptul că una dintre persoanele vizate de ancheta penală, respectiv C locuieşte împreună cu concubina sa, E, în mun. Timişoara într-un apartament din zona străzilor X și Y.

În vederea continuării cercetărilor, organele de cercetare penală au efectuat investigaţii, rezultatul acestora fiind consemnat în procesul-verbal din data de 26.09.2018. Cu această ocazie, s-a constatat că numitul C locuieşte împreună cu concubina sa E în apartamentul deţinut de aceasta situat în mun. Timişoara, str. x.

Ulterior, apreciind că prin efectuarea unor percheziţii domiciliare pot fi identificate instalaţiile de producere a alcoolului, cantităţi însemnate de alcool şi zahăr, sume de bani provenite din comiterea infracţiunilor cercetate, precum şi înscrisuri din care să rezulte comercializarea de băuturi alcoolice accizabile, organele de urmărire penală, prin referatul din data de 01.10.2018, au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi încuviinţarea efectuării unor percheziţii la 13 locaţii, inclusiv la imobilul situat în mun. Timişoara, str. x unde s-a constatat că locuieşte efectiv numitul C, alături de concubina sa, E.

Din conţinutul acestui referat a rezultat că la momentul propunerii formulate, organele de urmărire penală aveau cunoştinţă că numita E, concubina inculpatului C, deţinea calitatea de avocat şi locuia efectiv la adresa unde s-a solicitat efectuarea percheziţiei. De asemenea, s-a consemnat că în dosar nu există date sau indicii că numita E ar fi implicată în vreun fel în săvârşirea faptelor care fac obiectul cauzei.

Prin încheierea nr. 6 din data de 01.10.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea parchetului şi au fost încuviinţate percheziţiile domiciliare, inclusiv la adresa anterior menţionată.

Din interpretarea dispoziţiilor legale privind procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, prevăzută de art. 140 alin. (1) C. proc. pen. şi competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, reglementată în art. 53 C. proc. pen., s-a constatat că, în cazul unei sesizări a judecătorului de drepturi şi libertăţi, competenţa acestuia se stabileşte prin raportare la competenţa materială (determinată faţă de obiectul cauzei penale, respectiv a infracţiunii a cărei săvârşire a dat naştere conflictului de drept penal) sau după calitatea persoanei (determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracţiunii) a instanţei din care judecătorul face parte.

Aşadar, pentru reținerea normelor de competenţă personală este necesar să existe calitatea specială prevăzută de lege a subiectului activ (persoana despre care există date că a săvârşit nemijlocit sau a participat la săvârşirea infracţiunii), adică obiectul investigaţiei in rem să vizeze şi o persoană care are o calitate specială sau când actul de sesizare se referă explicit la o persoană care are o anumită calitate ce atrage incidenţa regulilor competenţei personale, situaţii care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Astfel, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, ancheta penală a vizat săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, infracţiuni date în competenţa judecătoriei, potrivit art. 35 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte persoanele vizate de această anchetă (printre alţii, C şi D), instanţa de control judiciar a constatat că niciuna nu a deţinut vreo calitate care să determine reținerea normelor de competenţă după calitatea persoanei.

Referitor la numita E – avocat, instanța supremă a constatat că din probatoriul administrat nu au rezultat nici măcar suspiciuni/indicii vizând implicarea sa în activitatea cercetată, respectiv aceea de producere/comercializare de produse alcoolice accizabile.

Or, pentru a deveni incidente dispoziţiile vizând competenţa după calitatea persoanei, respectiv să fi fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara, astfel cum invocă apărarea, potrivit art. 140 alin. (1) şi art. 158 alin. (1) raportat la art. 53 coroborat cu art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., era necesar să existe indicii din care să rezulte că infracţiunile care formau obiectul urmăririi penale, respectiv cele prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal ar fi fost săvârşite de numita E – avocat. De altfel, dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sunt clare din această perspectivă, competenţa instituindu-se în favoarea curţii de apel, respectiv a parchetului de pe lângă aceasta pentru infracţiunile săvârşite de avocaţi.

În plus, referitor la vătămarea invocată de inculpata E prin dispunerea percheziţiilor domiciliare de către un judecător de drepturi şi libertăţi de la o instanţă necompetentă, în speţă Judecătoria Timişoara, şi nu de la curtea de apel, Înalta Curte a reţinut că nevalabilitatea percheziţiei domiciliare dispusă la imobilul ce constituia locuinţa inculpatei E putea fi reţinută doar în situaţia în care bunurile/obiectele/informaţiile ridicate/obţinute prin efectuarea percheziţiei domiciliare ar fi fost ulterior folosite în orice mod în ancheta penală pentru punerea sub acuzare a inculpatei, fapt ce ar fi permis să se constate existenţa unui comportament neloial al organului de urmărire penală care, sub pretextul supravegherii/percheziţionării inculpatului C, concubinul inculpatei, ar fi urmărit în realitate incriminarea avocatei E prin obţinerea încuviinţării de probatorii de la o instanţă inferioară celei competente în caz, după calitatea persoanei.

Or, această ipoteză nu este incidentă în cauză, conform procesului-verbal de percheziţie nefiind ridicate bunuri care să o incrimineze pe inculpata E şi care ulterior să fi fost folosite în ancheta penală. Astfel, nu se poate considera că procurorul, prin maniera în care a procedat, a vizat, în realitate inculparea avocatei E, respectiv utilizarea unei strategii/manopere care să conducă la administrarea unor mijloace de probă cu rea-credinţă, dincolo de limitele prevăzute expres de C. proC. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere că infracţiunile care formau obiectul sesizării erau date în competenţa de soluţionare în primă instanţă a judecătoriei, dar şi faptul că numita E (avocat) nu a fost vizată de ancheta penală, în mod corect, măsurile de supraveghere tehnică şi percheziţiile domiciliare au fost încuviinţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul judecătoriei.

De asemenea, este nefondată critica apărării în sensul că, deşi s-a reţinut că inculpata E nu a fost implicată în activitatea infracţională, acest aspect ar fi trebuit să fie constatat de procurorul competent, respectiv de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel.

Văzând dispoziţiile art. 58 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a constatat că procurorul are obligaţia de a-şi verifica competenţa imediat după sesizare, iar atunci când constată el însuşi că nu este competent, îşi declină competenţa. Prin urmare, această verificare îi incumbă personal, nefiind atribuţia altui procuror de la un parchet superior, astfel cum încearcă să acrediteze apărarea.

Din această perspectivă, s-a constatat că în cauza de faţă, organele de urmărire penală au dat dovadă de diligenţă, procedând potrivit art. 58 alin. (1) C. proc. pen., şi, luând act de calitatea de avocat a numitei E, concubina inculpatului C, tocmai pentru preîntâmpinarea unor confuzii care ar fi putut fi generate de o astfel de calitate, au menţionat în mod clar în referatul înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi faptul că în dosar nu există date sau indicii că numita E ar fi implicată în vreun fel în săvârşirea faptelor care fac obiectul prezentei cauze.

Deşi se invocă faptul că modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale este din acest punct de vedere al competenţei, una identică cu cea care formează obiectul dosarului nr. y/P/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, instanța supremă a concluzionat că o asemenea comparaţie este exclusă, situaţiile invocate fiind total diferite.

Astfel, dacă în cauza aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara ancheta penală şi măsurile de supraveghere nu a vizat-o pe numita E, în dosarul penal nr. y/P/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au existat indicii cu privire la săvârşirea de către aceasta a infracţiunii prevăzute de art. 18­ ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care a fost solicitată autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică care au vizat-o în mod direct pe aceasta.

Concluzionând, s-a constatat că în cauză nu au fost încălcate regulile de competenţă stabilite de C. proc. pen., măsurile de supraveghere tehnică, respectiv percheziţiile domiciliare fiind dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, respectiv de la judecătorie.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, prin aceea că la percheziţia efectuată la domiciliul stabil al inculpatei E, avocat, nu a participat un procuror, aceasta fiind efectuată doar de ofiţeri de poliţie, Înalta Curte a apreciat nefondată această critică.

Având în vedere împrejurările de fapt şi actele dosarului, s-a constatat că dosarul penal nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a) şi art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal nu a vizat în niciun moment persoana contestatoarei-inculpate E.

Prin urmare, astfel cum anterior s-a precizat, în vederea încuviinţării percheziţiilor domiciliare, în mod corect, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, ca instanţă căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu infracţiunile care au format obiectul dosarului penal.

Înalta Curte a constatat sub un prim aspect, că inculpata E avea domiciliul stabil încă din 14.08.2014 la adresa din satul Hodoş, comuna Brestovăţ, astfel cum rezultă din procesul-verbal de verificări întocmit la data de 15.09.2021 de organul de cercetare penală, însă nu locuia efectiv la această adresă.

Sub un alt aspect, s-a reţinut că la momentul solicitării, dispunerii şi efectuării percheziţiilor domiciliare, organele de urmărire penală aveau cunoştinţă de faptul că inculpata E deţinea calitatea de avocat şi locuia în fapt la adresa din mun. Timişoara, str. x împreună cu concubinul său D.

În al treilea rând, s-a avut în vedere că la momentul efectuării percheziţiei domiciliare, inculpata a fost găsită la adresa unde locuia în fapt (mun. Timişoara, str. x), alături de concubinul său, E, şi nu la domiciliul din actele de identitate, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 02.10.2018, de efectuare a percheziţiei domiciliare.

În raport cu aceste elemente, s-a apreciat că instanţa de control judiciar a fost chemată să se pronunţe dacă percheziţia efectuată la domiciliul inculpatei E – avocat (satul Hodoş, comuna Brestovăţ), în condiţiile în care aceasta nu locuia în fapt la această adresă, a fost efectuată în mod legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Interpretând dispoziţiile art. 157 alin. (2) C. proc. pen. şi pe cele ale Legii nr. 51/1995, cu referire expresă la art. 34 alin. (1), Înalta Curte a constatat că această reglementare privind asigurarea secretului profesional reprezintă o garanţie suplimentară, prin prezenţa procurorului la percheziţie, şi are ca scop asigurarea protecţiei secretului profesional şi a confidenţialităţii comunicării dintre avocat şi client, însă nu are un caracter absolut, neputând fi apreciată drept o cauză de nulitate absolută, în condiţiile art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., determinată de participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.

Pe de altă parte, deşi textul de lege prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 face referire la domiciliul avocatului, prin acesta nu se înţelege domiciliul menţionat în documentul de identitate al unei persoane, respectiv acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, potrivit art. 87 C. civ.

Noţiunea de domiciliu, la care face referire legea penală şi, implicit dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cuprinde acele spaţii în care locuieşte în mod efectiv o persoană şi în care acesta a decis în mod liber să-şi desfăşoare viaţa privată, societară, de familie, nefiind necesar ca aceasta să aibă din punct de vedere al legii civile domiciliul în acel loc.

Or, în cauza de faţă, s-a constatat că, deşi inculpata E avea domiciliul legal la adresa din satul Hodoş, comuna Brestovăț, în fapt, aceasta locuia în apartamentul proprietate personală, situat în mun. Timişoara, str. x alături de concubinul său, inculpatul C, astfel cum rezultă din procesul-verbal de investigaţii din data de 26.09.2018 întocmit de organele de poliţie judiciară din cadrul IPJ Timiş.

Prin urmare, Completul de doi judecători de cameră preliminară din cadrul instanței supreme a constatat că percheziţia efectuată la locuinţa efectivă a inculpatei E situată în mun. Timişoara, str. x, s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor procesual penale şi a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, la efectuarea acesteia participând un procuror, astfel cum rezultă din conţinutul procesului-verbal de percheziţie din data de 02.10.2018.

Pe de altă parte, neexistând dovezi în sensul că inculpata locuia efectiv la adresa din satul Hodoş, comuna Brestovăţ sau că îşi desfăşura activitatea profesională la această adresă, Înalta Curte a considerat că percheziţia la acea adresă nu trebuia efectuată în mod obligatoriu de către un procuror. De altfel, urmare a efectuării percheziţiei la această adresă nu au fost descoperite acte sau lucrări privind activitatea profesională a numitei E, ci au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri ce au avut legătură cu faptele pentru care s-a efectuat urmărire penală.

Prin urmare, Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestaţia inculpatei E.