Possession disturbance charge and judicial bias via pre-emptive requalification of legal characterization

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 475 din 6 aprilie 2004, Judecătoria Alba Iulia a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei P.P., la plângerea prealabilă a părții vătămate D.I.

Prin aceeași hotărâre s-a mai dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. c, raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpaților S.P.M.N., B.V. și B.O., B.P., D.G., B.M. și B.V., C.I., T.S., H.I., M.V.M., B.A., H.I., B.S., P.P., P.M., P.M. și P.S.R., T.E., C.N., C.M., și C.M., T.C., T.A., T.M.E., C.N., B.M. și B.N., pentru infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. (faptă din 24 februarie 2002).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 131 alin. (2) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă formulată de partea vătămată D.I. împotriva inculpaților mai sus menționați, pentru infracțiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. (faptă din 15 - 16 martie 2003).

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă D.I. împotriva inculpaților.

În baza art. 192 pct. 1 lit. a) și art. 192 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată D.I. la plata în favoarea statului a sumei de 20.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 16.800.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, s-a dispus să fie achitat de către Ministerul Justiției, în contul B.C.A.J. Alba.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus disjungerea plângerii formulată împotriva inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. și s-a dispus trimiterea la parchet în vederea efectuării de cercetări.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Partea vătămată D.I. este preot ortodox în comuna Mihalț, jud. Alba, iar inculpatul S.P.M. este preot greco-catolic în aceeași localitate.

Întrucât credincioșii greco-catolici nu beneficiau de un spațiu adecvat în vederea oficierii slujbelor religioase, la data de 24 februarie 2002, inculpatul S.P.N., însoțit de ceilalți inculpați, au pătruns cu forța în Casa Parohială aparținând bisericii ortodoxe din localitate, unde au oficiat slujba de dimineață și un parastas.

Deoarece ușa de acces în Casa P. era încuiată cu cheia și bătută în cuie, deoarece imobilul nu era locuit, iar cheia se afla în posesia părții vătămate, inculpații au recurs la violență, forțând ușa.

După terminarea celor două slujbe, care au durat aproximativ 4 ore (în intervalul 9.00-13,00), inculpații au părăsit de bună voie Casa P., împrejurare care rezultă din declarațiile martorilor B.P., D.V. și C.A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea vătămată D.I., criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:

instanța de fond nu trebuia să soluționeze cauza, deoarece partea vătămată a solicitat extinderea procesului penal și pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen. În această situație instanța trebuia să constate că există între cele două infracțiuni situația prevăzută de art. 34 C. proc. pen. și să trimită la parchet cauza în întregime;

S-a dispus în mod nelegal achitarea inculpaților, apreciindu-se greșit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Prin decizia penală nr. 475 din 24 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată D.I.

În baza art. 192 pct. 2 C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată D.I. la plata în favoarea statului a sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare.

În baza 193 C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată la plata în favoarea intimaților a sumei de 336.000.000 lei cheltuieli judiciare, în recurs.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că la data când a avut loc incidentul, partea vătămată D.I. nu avea posesia asupra imobilului în litigiu, aspect dedus din actele dosarului, în care se arată că imobilul nu a mai fost locuit de peste 20 de ani.

S-a mai reținut că din cuprinsul adresei emisă de Episcopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, în anul 1998 rezultă că imobilul în litigiu este proprietatea Bisericii Ortodoxe și are caracterul de locuință de serviciu repartizată părții vătămate, în calitate de preot la Parohia Ortodoxă M. II și care nu locuiește în acesta, ci în casa proprietate personală.

În motivarea hotărârii instanța de control judiciar a mai arătat că din analiza întregului material probator rezultă că intenția inculpaților nu a fost aceea de a lua în stăpânire imobilul, ci au avut dorința firească de exercitare liberă a dreptului la libertatea credinței religioase, un drept fundamental garantat și protejat de Constituția României, iar în consecință, soluția de achitare a inculpaților, dispusă de prima instanță este corectă.

Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs invocat de partea vătămată, instanța de control judiciar a reținut că aceasta a solicitat tragerea la răspundere a inculpaților și pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., dar la ultimul termen de judecată, când cauza al cărui obiect îl forma cercetarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen., era în stare de judecată, astfel că în această fază procesuală reunirea cauzelor și trimiterea în întregime a dosarului la parchet nu era necesară pentru soluționarea procesului și buna înfăptuire a justiției.

Considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii, împotriva acestora, în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., procurorul general al Înaltei Curți de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, criticându-le în sensul că, judecătorul care a participat la judecarea în fond și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză.

În motivarea recursului în anulare sa arătat că judecătorul M.G. a considerat că la săvârșirea faptei au participat mai multe persoane și în ședința din 30 ianuarie 2004 a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei, reținând forma agravantă a infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen.

Examinând recursul în anulare în raport de motivul invocat, se cotată că nu este fondat, pentru considerentele ce urmează;

Potrivit art. 220 C. pen., infracțiunea de tulburare de posesie constă în ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, iar agravanta prevăzută de alin. (3) al aceluiași articol, pedepsește această faptă dacă se săvârșește de două sau mai multe persoane împreună, cu închisoare de la un la 7 ani.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că partea vătămată D.I. a formulat plângere împotriva inculpaților S.P.M.N., B.V. și B.O., B.P., D.G., B.M. și B.V., C.I., T.S., H.I., M.V.M., B.A., H.I., B.S., P.P., P.M., P.M. și P.S.R., T.E., C.N., C.M., și C.M., T.C., T.A., T.M.E., C.N., B.M. și B.N., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen.

Prima instanța, din oficiu și exercitându-și pe deplin rolul să activ, a examinat cauza sub toate aspectele și cum, în plângerea prealabilă partea vătămată a precizat că la săvârșirea faptei au participat mai multe persoane, în mod justificat la termenul de judecată din 30 ianuarie 2004, a pus în discuție conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tulburare de posesie săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, care este prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen.

Cum instanța a constatat că încadrarea juridică dată faptelor cu care a fost sesizată prin plângerea parții vătămate nu era corectă, era obligată să pună în discuție schimbarea încadrării juridice a acestora, împrejurare ce nu poate fi interpretată ca o exprimare anterioare a părerii cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză.

În consecință, hotărârile în cauză au fost pronunțate cu respectarea dispozițiilor procedurale și în consecință, recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4141, raportat la art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 475 din 6 aprilie 2004 a Judecătoriei Alba Iulia, deciziei penale nr. 475 din 24 iunie 2004 a Tribunalului Alba, privind pe inculpații S.P.M.N., B.V., B.O., B.P., D.G., B.M., B.V., C.I., T.S., H.I., M.V.M., B.A., B.S., P.P., P.M., P.M., P.S.R., T.E., C.N., C.M., C.M., T.C., T.A., T.M.E., C.N., B.M., B.N. și P.P.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2005.