Jurisdiction of specialized anti-corruption prosecutor to prosecute accessory participation in non-corruption offenses based on connection to principal's corruption crime

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 23 martie 2025 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 346 alin. (4) din C. proc. pen. s-a constatat regularitatea rechizitoriului nr. x din data de 14.10.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum a fost remediat.

În temeiul art. 346 alin. (4) din C. proc. pen. s-a dispus începerea judecăţii cu privire la inculpaţii:

a) A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000;

- participaţie improprie la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării), prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (cinci acte materiale);

- participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen.

b) B. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- participaţie improprie (în modalitatea instigării) la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (trei acte materiale), prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen.

Pentru a se pronunţa în acest sens, s-a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2024 din data de 14.10.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie a fost trimis în judecată inculpatul A., în calitate de ofiţer de poliţie (cu gradul profesional de subcomisar în cadrul Inspectorului General Al Poliţiei - Brigada Autostrăzi), fiindcă în perioada martie 2023 - iunie 2024, cu încălcarea interdicţiilor legale (impuse expres prin art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului), a administrat în fapt S.C. C. S.R.L. şi a efectuat operaţiuni financiare ca acte de comerţ (în sensul dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 78/2000) - incompatibile cu funcţia, atribuţiile şi însărcinările sale ca ofiţer de poliţie în cadrul Brigăzii Autostrăzi; astfel, a acţionat ca împuternicit pe conturile bancare deschise pe numele S.C. C. S.R.L., a negociat salariul şi angajat persoane la S.C. C. S.R.L., a negociat preţul şi a încheiat patru contracte de prestări servicii de construcţii în numele S.C. C. S.R.L., a coordonat activităţile de execuţie a lucrărilor de construcţii în baza contractelor încheiate şi cea de servicii de înfrumuseţare, în numele S.C. C. S.R.L., a efectuat 128 de plăţi online din conturile S.C. C. S.R.L. către furnizori de materiale, angajaţi, parteneri şi către stat, a efectuat 296 de plăţi cu cardul la furnizori folosind cardul bancar emis pe numele S.C. C. S.R.L., a efectuat 60 de retrageri numerar de la bancomat folosind cardul bancar emis pe numele S.C. C. S.R.L., toate aceste activităţi fiind comise în vederea realizării obiectului de activitate al societăţii şi a obţinerii unui profit, în mod repetat şi organizat.

Tot cu referire la inculpatul A. s-a reţinut şi că, în calitate de ofiţer de poliţie la I.G.P.R. - Brigada Autostrăzi, la datele de 12.04.2023, 25.05.2023, 01.06.2023, 20.10.2023 şi 15.02.2024, la solicitarea numiţilor B., D. şi E., a determinat pe colegii săi de serviciu F., G., H. şi I. să acceseze bazele de date administrate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, fără drept, în scopul obţinerii de date nedestinate publicităţii privind pe numiţii J., K., D. şi L., determinare care a fost urmată de accesarea bazelor conform solicitării.

De asemenea, s-a mai reţinut în privinţa inculpatului A. că, în calitate de ofiţer de poliţie la Brigada Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în perioada 12.04.2023 - 01.06.2023, fiind instigat de inculpatul B., a instigat la rândul său pe colegii săi de serviciu H. şi F., să divulge informaţii nepublice (legate de dreptul de a conduce autovehicule) privind pe martorul J., din bazele de date administrate de Inspectorul General al Poliţiei Române, informaţiile fiind divulgate de martorii H. şi F. fără a cunoaşte caracterul nelegal al solicitării.

Prin acelaşi rechizitoriu, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut şi că a fost trimis în judecată inculpatul B. care, în perioada 12.04.2023 - 01.06.2023, l-a instigat pe inculpatul A. (ofiţer de poliţie cu gradul profesional de subcomisar la I.G.P.R. - Poliţia Autostrăzi), să acceseze bazele de date administrate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, fără drept, în scopul obţinerii unor date referitoare la numiţii J. şi K., instigare urmată de verificarea efectuată de inculpatul A., la datele de 12.04.20223, 25.05.2023 şi 01.06.2023 în bazele de date menţionate, prin intermediul colegilor de serviciu F., G. şi H..

În privinţa inculpatului B. s-a reţinut şi că, în perioada 12.04.2023 - 01.06.2023, l-a instigat pe inculpatul A., ofiţer de poliţie la Brigada Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române să divulge informaţii nepublice (legate de dreptul de a conduce autovehicule) privind pe martorul J., din bazele de date administrate de Inspectorul General al Poliţiei Române, informaţiile fiind divulgate fără vinovăţie de martorii H. şi F., colegi de serviciu ai inculpatului A., la instigarea acestuia din urmă.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a constatat că prin încheierea pronunţată la data de 22.01.2025 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A. şi B.; au fost admise cererile formulate de judecătorul de cameră preliminară din oficiu; a fost constatată neregularitatea rechizitoriului nr. x din data de 14.10.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie sub aspectul insuficientei descrieri a elementelor constitutive ale participaţiilor improprii (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. imputate inculpaţilor A. şi B., apreciindu-se că este necesar ca organele de urmărire să precizeze autorul infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice la care sunt incidente formele participaţiei penale ale instigării, momentul consumării, respectiv dacă acţiunea de divulgare s-a consumat în momentul transmiterii informaţilor de către martorii H. şi F. inculpatului A., inculpatului B. sau martorului J. şi în ce a constat urmarea imediată necesară întrunirii elementelor constitutive, respectiv cum au fost "afectate interesele sau activitatea unei persoane" cerută de art. 304 oricare dintre cele două variante normative din C. pen.

S-a constatat de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti că, prin înscrisul depus la data de 30.01.2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie a procedat la regularizarea rechizitoriului precizând că autorii infracţiunii prevăzute de art. 304 din C. pen. sunt martorii H. şi F., că consumarea faptei penale a avut loc în momentul transmiterii informaţiilor de către cei doi martori inculpatului A., iar urmarea imediată a constat în atingerea intereselor aduse martorului J., dar şi a activităţii Poliţiei Române, menţinându-se dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor.

Referitor la aspectele de formă invocate de către inculpatul B., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că dispoziţiile procesual penale nu stabilesc în mod expres natura juridică a actului procesual prin care procurorul remediază neregularităţile rechizitoriului fiind astfel vorba despre un act sui - generis care poate fi o ordonanţă, o adresă, un proces-verbal, fiind însă necesar ca prin respectivul înscris să se procedeze la remedierea neregularităţilor constatate.

S-a arătat că cerinţa este satisfăcută şi atunci când parchetul nu procedează la întocmirea unui nou rechizitoriu, ci comunică judecătorului de cameră preliminară un răspuns la solicitarea exprimată prin încheierea motivată de constatare a neregularităţii actului de sesizare.

În plus, judecătorul de cameră preliminară a precizat că procedura prevăzută de art. 345 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. constituie un remediu, fiind reglementată cu scopul de a evita restituirea cauzei la parchet, impunându-se ca dispoziţiile art. 345 din C. proc. pen. să fie interpretate prin coroborare cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din C. proc. pen. din materia nulităţii, care prevăd posibilitatea refacerii actului lovit de nulitate.

Astfel, a concluzionat judecătorul de cameră preliminară că, din punct de vedere formal, poate fi acceptată îndreptarea acestor neregularităţi printr-un răspuns al parchetului care conţine precizări, lămuriri sau completări ale actului de sesizare, nefiind necesară refacerea în integralitate a rechizitoriului, răspuns care trebuie să îndeplinească toate condiţiile de formă ale rechizitoriului, inclusiv cele referitoare la verificarea legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

În continuare, a apreciat judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti că din conţinutul normativ al art. 345 alin. (3) din C. proc. pen. se poate deduce că, în privinţa rechizitoriului, obligaţia procurorului este să remedieze neregularităţile constatate fără a putea modifica sau completa în alte aspecte actul de sesizare iniţial.

Cu referire la susţinerile inculpatului prin care solicita a se constata că în cauză nu au fost administrate mijloace probatorii care să conducă la stabilirea unei legături directe între numitul B. şi martorii H. şi F. şi nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 304 din C. pen., s-a considerat că depăşesc competenţele funcţionale ale judecătorului de cameră preliminară care nu se pronunţă asupra vinovăţiei inculpaţilor, ci urmăreşte respectarea principiului legalităţii în procesul penal sub aspectul sesizării valabile a instanţei şi al stabilirii cu exactitate a obiectului şi a limitelor judecăţii.

Totodată, a apreciat judecătorul de cameră preliminară că în cauză organele de urmărire penală nu au extins faptele imputate inculpatului, ci au răspuns în mod concret la solicitările judecătorul de cameră preliminară necesare în vederea stabilirii limitelor judecăţii prin raportare la forma participaţiei improprii (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen., imputată inculpaţilor A. şi B..

De asemenea, a opinat judecătorul de cameră preliminară că o greşită încadrare juridică a faptelor imputate inculpaţilor nu constituie un motiv de a dispune restituirea cauzei la procuror, urmând a face obiectul unei cereri de schimbare a încadrării juridice invocată din oficiu sau de către inculpaţi.

S-a concluzionat că aspectele de neregularitate care nu atrag imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecăţii şi care nu au în vedere ipotezele prevăzute la art. 346 alin. (3) din C. proc. pen. nu sunt de esenţa procedurii camerei preliminare şi excedează atribuţiilor judecătorului de cameră preliminară, astfel cum ele au fost reglementate având în vedere scopul acestei instituţii.

Împotriva acestei încheieri inculpatul B. a formulat contestaţie.

În esenţă, inculpatul a reiterat aceleaşi critici aduse urmăririi penale, susţinând necompetenţa după materie şi după calitatea persoanei a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, în consecinţă, nulitatea absolută a rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală efectuate cu privire la persoana sa, în condiţiile în care niciuna dintre infracţiunile pentru care s-a efectuat urmărirea penală nu se află în competenţa materială a DNA, cu excepţia celei prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, infracţiune artificial retinută, cu scopul de a-l pune pe contestator sub urmărirea penală a DNA, în calitate de avocat al inculpatului A., aspect demonstrat de ordonanţa din data de 07.10.2024 prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de participare improprie (în modalitatea instigării) la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. şi s-a extins acţiunea penală cu privire la această infracţiune.

A arătat contestatorul că nici infracţiunea prevăzută de 304 alin. (2) din C. pen., în mod real urmarită şi susţinută de trimiterea în judecată, nu este dată în competenţa materială a DNA, iar numai enunţarea infracţiunii sub definirea dată de legea specială, art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 în privinţa căreia însăşi procurorul constată că nu era incidentă, pentru a atrage în mod abstract competenţa materială şi după calitatea persoanei dorite de procuror nu conferă atributul legal al competenţei organului judiciar, o interpretare contrară semnificând o prorogare de competenţă în favoarea structurii specializate de parchet, nepermisă de lege.

Contestatorul a considerat că DNA a efectuat toate actele de urmărire penală cu privire la cele două infracţiuni pentru care l-a trimis în judecată prin încălcarea propriilor norme de competenţă special prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, care este strict determinată de infracţiunile de corupţie, infracţiunile în legătură cu infracţiunile de corupţie şi infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie.

În cadrul urmăririi penale efectuată în prezenta cauză, contestatorul a precizat că s-a emis un singur act de dispoziţie de procuror prin care şi-a atribuit competenţa materială, iar nu după calitatea persoanei, faţă de inculpat, şi anume ordonanţa de extindere a urmăririi penale din data de 22.08.2024 prin simpla enunţare a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, iar apoi întreaga urmărire penală s-a axat pe o singură infracţiune care nu se află în aria sa de competenţă, aceea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic.

A susţinut că niciun act de urmărire penală nu priveşte infracţiunea de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, nici în privinţa inculpatului A., nici în privinţa sa. A arătat contestatorul că toate ordonanţele emise de procuror şi toate probele strânse de acesta se referă la infracţiunea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., a cărei încadrare juridică o schimbă doar la cererea sa în apărare de clasare, în modalitatea participaţiei improprii îndepărtate (mediate), prin coinstigare.

Contestatorul a menţionat că infracţiunea de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, este lăsată în abandon de cercetarea penală până la data de 04.10.2024, când, prin ordonanţă se schimbă încadrarea acesteia într-o altă infracţiune, total diferită, şi anume în infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., faptă penală care nu se află în competenţa DNA.

S-a criticat de către contestator că nici după această schimbare a încadrării juridice, procurorul nu a sesizat că infracţiunea în care a dispus schimbarea încadrării juridice nu este de competenţa specializată a DNA, astfel că a emis alte două dispoziţii procesuale: extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam pentru infracţiunea de participare improprie (în modalitatea instigării) la divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. prin ordonanţa din data de 04.10.2024 şi extinderea acţiunii penale pentru această infracţiune prin ordonanţa din data de 07.10.2024.

Considerând că între infracţiunea aflată în competenţa specială a DNA săvârşită de inculpatul A., aceea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de poliţist, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunile de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la acces ilegal la un sistem informatic în forma continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. nu există nicio legătură de indivizibilitate sau de conexitate pentru a considera că normele speciale de competenţă ale DNA absorb alte norme de competenţă după materie şi calitatea persoanei, contestatorul apreciază nelegală reunirea acestor trei infractiuni în cadrul competenţei specializate a DNA, urmată de finalizarea urmăririi penale şi emiterea rechizitoriului de DNA.

O dovadă a acestor afirmaţii a susţinut contestatorul că ar fi dispoziţia procurorului, dată în aceeaşi cauză, prin rechizitoriu, prin care îşi declină competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru infracţiunile de fals în declaraţii şi evaziune fiscală, care nu sunt date în competenţa DNA, deşi faptele îl privesc pe inculpatul A., iar aceste fapte se aflau în legătură cu infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de poliţist, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 care a atras competenţa DNA, fiind săvârşite de aceeaşi persoană.

Astfel, contestatorul a apreciat că după acelaşi raţionament ar fi trebuit să procedeze procurorul prin respectarea normelor de competenţă după calitatea persoanei, incidente în cazul infracţiunilor săvârşite de avocaţi şi să-şi decline competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dovadă în acest sens fiind chiar ordonanţa din data de 04.10.2024, prin care s-a constatat că din probele administrate nu rezidă că fapta de transmitere a unor informaţii din baza de date ar fi fost săvârşită de agenţii de poliţie pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, neputându-se reţine infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, apreciindu-se că această faptă este aceea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Contestatorul a învederat că, din aceste motive, ar fi efectuate cu încălcarea normelor legale de competenţă după materie şi după calitatea persoanei actele de urmărire penală reprezentate de ordonanţele emise la datele de 02.09.2024, 17.09.2024, 04.10.2024 şi 07.10.2024, toate actele de administrare a probelor din perioada 22.08.2024 - 14.10.2024, precum şi rechizitoriul, iar sancţiunea prevăzută de lege pentru acest caz este nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate cu nesocotirea acestor dispoziţii.

Faţă de soluţia judecătorului de cameră preliminară cu privire la aceste critici aduse, contestatorul a învederat că nu sunt incidente dispozitiile art. 44 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece nu se poate face translaţia acestora în materia competenţei organelor de urmărire penală, folosind criteriul organului judiciar superior în grad, DNA reprezentând o structură specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit O.U.G. nr. 43/2002, iar competenţa DNA este atribuită acestei structuri potrivit criteriilor prevăzute de aceeaşi ordonanţă, printre care nu este prevăzut şi cel după calitatea persoanei de avocat, indiferent de infracţiunea săvârşită de acesta.

A solicitat să se constate că, în raport cu faptele penale care fac obiectul cauzei, una aflată în materia de competenţă a DNA - cea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, absolut autonomă - şi celelalte situate în materia competenţei după calitatea persoanei - cele prevăzute de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen., de asemenea absolut autonome, are prioritate, potrivit preferinţei legale, competenţa după calitatea persoanei dată de calitatea de avocat a contestatorului şi de absenţa vreunui caz în care legea prevede altfel.

Contestatorul a mai invocat în susţinerea contestaţiei nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea unor dispoziţii din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat şi a dispoziţiilor art. 139 alin. (4), art. 1391 din C. proc. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 168 şi 1681 din C. proc. pen.. A arătat că a fost încălcată de procuror interdicţia referitoare la secretul comunicărilor dintre avocat şi client, ceea ce se sancţionează cu nulitate relativă a actele de urmărire penală, deoarece a avut calitatea de avocat în dosarul de urmărire penală nr. 114/2/P/2024, din data de 26.06.2024, asigurând asistenţa juridică a inculpatului A., delegaţia avocaţială fiind depusă la dosar; a mai asigurat apărarea aceluiaşi inculpat în cauza având ca obiect contestaţia formulată împotriva ordonanţei procurorului din data de 23.08.2024, soluţionată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2024, în care s-a depus delegaţia avocaţială din data de 28.08.2024, menţionată în încheierea acestei instanţe; a asigurat apărarea inculpatului A. şi în contestaţia formulată împotriva ordonanţei de instituire a măsurilor asigurătorii din data de 05.07.2024 în acelaşi dosar, delegaţia avocaţială fiind emisă la data de 08.07.2024.

A mai arătat că a asigurat serviciile avocaţiale pentru martorul J. în două proceduri distincte: în procedura administrativă de restituire a permisului de conducere de la IPJ Olt, sens în care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/20.04.2023 şi delegaţia avocaţială seria x/20.04.2023 şi în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Corabia, sens în care s-a încheiat contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/11.04.2023 şi delegaţia avocaţială seria x/11.04.2023.

A menţionat că procurorul, deşi cunoştea că este apărătorul ales al inculpatului A., în dosarul de urmărire penală nr. 114/2/P.2024, instrumental de DNA, a efectuat, la data de 08.07.2024, culegerea datelor sale de comunicare cu inculpatul A., din telefonul mobil deţinut de inculpatul A., conversaţii care nu au nicio legătură cu infracţiunea pentru care era urmărit la acea dată inculpatul A., însă pe care procurorul le-a folosit împotriva sa, a extins umărire penală şi împotriva sa, pentru ca mai apoi să pună în mişcare acţiunea penală împotriva sa prin ordonanţa din data de 17.09.2024.

La data de 08.07.2024, când s-a efectuat percheziţia informatică, a precizat că a avut calitatea de avocat în cauză, delegaţia din data de 26.06.2024 fiind depusă la dosar. A avut calitatea de avocat în cauză la data de 22.08.2024, când s-a întocmit procesul-verbal de analiză a datelor obţinute ca urmare a efectuării percheziţiei informatice, la data de 22.08.2024, când prin ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la alte infracţiuni în cauza în care inculpatul A. era urmărit penal, precum şi la data de 02.09.2024, când prin ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam faţă de contestator, avocat în cauză, şi faţă de inculpat A., al cărui apărător era încă, pentru infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

Contestatorul a apreciat că procurorul a folosit datele de comunicare ale inculpatului A. cu apărătorul său, în scopul punerii sub acuzare a apărătorului şi pentru a-l împiedica să continue asistenţa juridică pentru inculpat, prin ordonanţa din data de 03.09.2024 dispunându-se predarea telefonului său, iar prin procesul-verbal din aceeaşi dată, ridicându-i-se acest telefon, fiind supus percheziţiei informatice în data de 06.09.2024. Mai departe, având în vedere atribuirea calităţii de suspect, prin ordonanţa din data de 02.09.2024, a fost nevoit să renunţe la mandatul de avocat pentru inculpatul A., depunând la dosar informarea din data de 04.09.2024.

Referitor la violarea secretului profesional a comunicărilor dintre martorul J. şi contestator, în calitate de avocat, s-a menţionat că a asigurat asistenţa juridică a acestui martor încă de la data de 11.04.2023, în două proceduri distincte, pe baza a două angajamente avocaţiale, cu mult anterior sesizării organului de urmărire penală în prezentul dosar (19.04.2024), perioada de referinţă fiind 12.04.2023 - 01.06.2024; în timpul exercitării serviciilor specifice de avocat. acest martor nu a avut nici o legatura cu infractiunea pentru care s-a sesizat procurorul DNA. A învederat contestatorul că acest martor apare numai la data de 03.09.2024, pe baza datelor culese de procuror din procesul-verbal de analiză a mesajelor wathsapp relevate pe telefonul inculpatului A., este audiat la data de 03.09.2024, în absenţa informării apărătorului ales, care avea deja calitatea de suspect potrivit ordonanţei din data de 02.09.2024 şi acest martor, la solicitarea expresă a procurorului, transferă toate conversaţiile wathsapp avute cu contestatorul pe telefonul utilizat de DNA, fară niciun temei legal.

Contestatorul a criticat faptul că procurorul a obţinut, la simpla sa cerere adresată martorului, rezultatele unei percheziţii informatice prin încălcarea tuturor dispoziţiilor art. 168 şi art. 1681 din C. proc. pen., iar menţiunea făcută de procuror în conţinutul procesului-verbal din data de 03.09.2024 că martorul a consimţit să exporte conversaţiile purtate prin intermediul aplicaţiei wathsapp cu avocatul B. de pe telefonul său pe cel al organului de urmărire penală şi că nu sunt incidente, în acest caz, dispoziţiile art. 168 din C. proc. pen., nu are nicio acoperire în legalitatea obţinerii faptelor probatorii şi nu se poate substitui cerinţelor imperative ale perchiziţiei informatice, procedeul probator urmat de procuror neavând corespondent în vreun temei legal.

A apreciat contestatorul că, în condiţiile în care procurorul cunoştea că la data efectuării transferului de conversaţii, asistenţa juridică dintre contestator şi martor, începută în data de 11.04.2023 nu era finalizată, aceste conversaţii nu puteau face obiectul ingerinţei organului de urmărire penală şi că nici ordonanţa din data de 02.09.2022 nu i-ar fi permis procurorului să exercite un astfel de act de intruziune în comunicările dintre avocat şi client, fără o autorizare din partea judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Astfel a solicitat să se constate că, în raport cu mijlocul probatoriu al percheziţiei telefonului aparţinând inculpatului A., în cadrul apărării acestuia în prezentul dosar, de către contestator, în calitate de avocat, are caracter nelegal interceptarea conversaţiilor de tip wathsapp purtate de acesta cu contestatorul, deoarece se află sub interdicţia prevăzută de art. 139 alin. (4) din C. proc. pen. şi că au fost încălcate, în mod sistematic, toate drepturile sale, în calitate de avocat al inculpatului A., prevăzute de art. 3, art. 34 alin. (3) şi (4), art. 35, art. 38 alin. (3) şi (5), art. 39 alin. (2), art. 45 alin. (3), (4), (6), (8), art. 47 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 republicată.

De asemenea, a solicitat anularea probei cu aceste conversaţii şi înlăturarea lor din dosar, înlăturarea procesului-verbal de analiză a datelor obţinute prin percheziţia informatică din data de 22.08.2024 din materialul probator, anularea şi înlăturarea de la dosar a probelor constând în interceptarea conversaţiilor de tip wathsapp de pe telefonul martorului J. şi a procesului-verbal din data de 03.09.2024.

Contestatorul a învederat că în acelaşi mod a procedat organul de urmărire penală şi cu privire la martorul H.. În data de 25.09.2024, în cadrul audierii acestuia, din telefonul său au fost descărcate pe telefonul DNA mesaje de tip wathsapp şi imagini referitoare la conversaţiile purtate cu inculpatul A. cu privire la actul material referitor la interogarea bazei de date pentru constatarea situaţiei dreptului de a conduce al martorului J., iar procurorul, deşi prezent la această audiere, nu i-a prezentat apărătorului său în cadrul ascultării martorului conversaţiile şi imaginile astfel transferate, fiind încălcate aceleaşi dispoziţii legale, pentru care a solicitat anularea şi a acestor probe şi înlăturarea lor de la dosar.

Faţă de soluţia judecătorului de cameră preliminară cu privire la aceste critici aduse, contestatorul a susţinut faptul că datele perchiziţiei informatice efectuate asupra telefonului inculpatului A. a avut loc în timpul în care era apărătorul ales al acestuia, cu scopul îndepărtării sale din calitatea de avocat al inculpatului în cauză, procedând apoi la percheziţionarea şi a telefonului său, pentru ca ulterior să procedeze la percheziţia informatică a telefonului martorului J. la data de 03.09.2024, după emiterea ordonanţei prin care i s-a atribuit calitatea de suspect, pentru obţinerea de probe împotriva sa, fără respectarea dispozţiilor legale, deoarece solicitarea adresată martorului de a descărca conversaţiile purtate cu contestatorul de pe telefonul său mobil pe telefonul organului de urmărire penală nu are niciun corespondent în procedeele tehnice de obţinere a probelor.

Un alt aspect de nelegalitate invocat de contestator se referă la ordonanţele procurorului: din data de 02.09.2024 de extindere a urmăririi penale şi de efectuare în continuare a urmăririi penale împotriva sa pentru infracţiunea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, deoarece a fost emisă la data la care a avut calitatea de avocat al inculpatului A., precum şi pentru că a fost emisă în baza probelor nelegal obţinute; din data de 17.09.2024 prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa pentru infracţiunea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, deoarece nu este motivată şi preia expunerea din ordonanţa anterioară; din data de 30.09.2024, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic în infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, deoarece nu face decât să corecteze eroarea de încadrare juridică; din data de 04.10.2024 prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A. din infracţiunea de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite în infracţiunea de divulgarea informaţiilor secret de serviciu sau nepublice, dar prin care se dispune extinderea urmăririi penale şi efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de contestator pentru săvârşirea infracţiunii de instigare improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secret de serviciu sau nepublice, pentru lipsa probelor caracteristice acestei infracţiuni, lipsa oricăror acte de urmărire penală în privinţa acestei infracţiuni şi pentru nelegalitatea actelor de administrare a probelor pentru această infracţiune, derivate din probaţiunea nelegală pentru infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

A arătat că această din urmă ordonanţă aplică simultan, in considerarea aceleiaşi fapte penale, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, o soluţie dihotomică concomitentă, neprevăzută de lege, contrară dispoziţiilor art. 311 alin. (1) din C. proc. pen., astfel: schimbă încadrarea juridică a unei infracţiuni aflată în categoria infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie într-o infracţiune aflată în categoria infracţiunilor contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice; extinde urmărirea penală asupra infracţiunii pentru care a schimbat încadrarea juridică, or, în opinia sa, schimbarea încadrării juridice a unei infracţiuni nu determină extinderea urmăririi penale pentru aceasta, neînţelegându-se din această ordonanţă dacă infracţiunea de divulgare a făcut obiectul urmăririi penale, chiar sub o altă încadrare juridică în condiţiile în care infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 nu prezintă aceiaşi substanţă a elementelor constitutive cu infracţiunea de divulgare sau a fost descoperită pe parcursul urmăririi penale şi impune extinderea urmăririi penale.

Fiind o faptă penală nouă, diferită de infracţiunea de corupţie, în opinia contestatorului, ordonanţa ar fi trebuit să expună motivarea explicită, în fapt şi în drept, pentru noua faptă, cel puţin în sarcina sa, deoarece nu a fost vizat de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, iar schimbarea încadrării juridice pentru noua infracţiune prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva sa pentru noua infracţiune prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. se sprijină pe actele de urmărire penală efectuate pentru cercetarea infracţiunii de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi nu pe acte de urmărire penală referitoare la permiterea accesului neautorizat prevăzut de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, astfel că dispoziţia de schimbare a încadrării juridice are un caracter pur formal în opinia sa, doar pentru a permite procurorului emiterea următoarei ordonanţe, aceea de extindere a acţiunii penale şi pentru infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Contestatorul a precizat că a invocat şi nelegalitatea ordonanţei din data de 07.10.2024, prin care se dispune extinderea acţiunii penale împotriva sa cu privire la săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, deoarece din expunerea acuzaţiei de la punctul doi nu se pot reţine: elementele spaţio-temporale de săvârşire a infracţiunii, persoanele faţă de care s-a comis dezvăluirea fără drept a informaţiilor, identificarea, în mod concret, a informaţiilor secret de serviciu sau nepublice care au făcut obiectul divulgării, categoria din care fac parte informaţiile pretins divulgate, modul de diseminare a acestor informaţii către persoane terţe faţă de interesul protecţiei legale; vătămarea adusă obiectului juridic principal reprezentat de relaţiile sociale referitoare la obiectul pe care îl protejează informaţiile, precum şi obiectul juridic protejat în raport cu interesul legitim al martorului J., gradul de periclitare a obiectului juridic principal şi a celui adiacent (secundar), prin activitatea de diseminare a informaţiilor concret avute în vedere, incidenţa condiţiilor necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 15 din C. proc. pen., aplicabile şi în situaţia extinderii acţiunii penale şi nu sunt evidenţiate niciun fel de probe din care să rezulte presupunerea rezonabilă a săvârşirii noii infracţiuni, ci doar consecinţe cu caracter subiectiv trase de procuror.

Prin încălcarea, în mod sistematic, a dispoziţiilor legale privind actele de administrare a probelor, contestatorul a apreciat că i s-a adus o vătămare gravă, iremediabilă asupra dreptului legal privind protecţia caracterului confidenţial al raporturilor dintre avocat şi client, a dreptului de a exercita asistenţa juridică în cauza penală a persoanei asistate, a dreptului de nu apărea în aceiaşi cauză, în mod concomitent, în calitate de avocat şi de persoană acuzată în raport cu faptele persoanei apărate, a dreptului de a cunoaşte intruziunea organului de urmărire penală cu privire la comunicările interceptate/transferate de pe alte sisteme de comunicare, precum şi a dreptului de a se apăra împotriva actelor nelegale de urmărire penală efectuate cu privire la situaţia sa procesuală, a dreptului de a combate acuzaţiile aduse prin prezentarea probelor culese în timpul audierii unui martor în aceleaşi condiţii cu cele ale acuzării.

Prin încălcarea dispoziţiilor referitoare la actele de urmărire penală care marchează efectuarea in personam a urmăririi penale, extinderea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinută în sarcina altei persoane într-o infracţiune noua, dar în sarcina contestatorului, extinderea acţiunii penale pentru o faptă care nu a făcut obiectul cauzei în ce-l priveşte, a opinat că i-a adus vătămarea dreptului de a cunoaşte adevăratele acuzaţii prin descrierea explicită a acestora şi a încadrării lor juridice, astfel că în condiţiile menţinerii acestor dispoziţii dreptul său la un proces echitabil este viciat.

Faţă de soluţia judecătorului de cameră preliminară cu privire la aceste critici aduse, contestatorul a arătat că nu s-a răspuns acestora, sub acest aspect încheierea atacată în prezenta cauză fiind nemotivată.

De asemenea, contestatorul a invocat şi neregularitatea rechizitoriului, sub aspectul expunerii unor fapte şi caracterizări ale sale care excedează obiectului şi limitelor judecăţii, raportat la faptele pentru care este trimis în judecată, menţionând că rechizitoriul nu se limitează la cele două infracţiuni pentru care s-a emis dispoziţia de trimitere în judecată, ci adaugă fapte străine de obiectul acuzării, conduite profesionale peiorative şi calificări ilicite ale activităţii sale de avocat pentru a evidenţia obiceiul său de a apela la serviciile inculpatului A., servicii cu caracter evident ilicit.

A arătat că în cuprinsul rechizitoriului, la titlul "Alte probe privind faptele principale, auxiliare sau similare", procurorul, prin depăşirea obiectului actului de acuzare, pentru a defăima persoana sa în calitate de avocat, arată că a efectuat referinţe cu caracter ilicit şi cu privire la alte fapte, circumstanţe sau împrejurări, făă nicio legătură cu prezenta cauză sau vreo altă cauză penală, civilă, disciplinară sau de altă natură, expunând suspiciuni referitoare la raporturile sale avocaţiale cu numitul M., N., O., pe baza captării unor fotografii de pe telefonul inculpatului A., care conţin fotocopii ale cărţilor de identitate ale acestora, cu scopul de a antama bănuieli asupra comunicării acestor fotocopii în scop ilicit, deşi nu există nicio circumstanţă alăturată infracţiunilor obiect al rechizitoriului, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 328 din C. proc. pen. privind conţinutul rechizitoriului.

A apreciat că dispoziţiile art. 328 din C. proc. pen. nu permit cuprinderea în conţinutul rechizitoriului a unor prejudecăţi, caracterizări, imputarea de fapte sau conduite străine de obiectul cauzei, interdicţie care este în concordanţă cu principiile fundamentale ale procesului penal, cum sunt cel al legalităţii, al dreptul la un proces echitabil, al dreptului la apărare şi al respectării demnităţii umane şi a vieţii private.

În continuare, s-a criticat încheierea penală din data de 20 martie 2025 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară pentru faptul că actul de regularizare nu îndeplineşte forma şi conţinutul actului de trimitere în judecată, iar ordonanţa nu reprezintă un act procesual de dispoziţie pentru trimiterea în judecată, pentru regularizarea rechizitoriului nefiind permis un alt act procesual, întrucât actul de regularizare face corp comun cu rechizitoriul şi produce aceleaşi efecte ale rechizitoriului.

A precizat că, într-adevăr, dispoziţiile art. 345 alin. (3) din C. proc. pen., care reglementează constatarea neregularităţilor rechizitoriului şi calea de urmat pentru remediere nu prevăd, per se, denumirea, forma şi conţinutul actului de regularizare a rechizitoriului, însă, potrivit principiului similitudinii actelor procesuale supuse refacerii/remedierii actul procesual prin care se remediază un alt act procesual are acelaşi regim juridic, aceeaşi denumire, aceeaşi formă şi acelaşi continut cu actul procesual remediat, singurul care ar avea această aptitudine fiind actul de regularizare a rechizitoriului, care asigură aplicarea ordonată a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) raportat la art. 327 lit. a) şi art. 328 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen.

A susţinut contestatorul că nici elementele de conţinut ale ordonanţei de remediere a rechizitoriului nu sunt complinite prin ordonanţa emisă de procuror, deoarece nu conţine o minimă descriere a faptei pentru care s-a dispus regularizarea, precum şi încadrarea juridică a acesteia, elemente de conţinut solicitate de judecătorul de cameră preliminară, adică au fost menţinute prin ordonanţa de remediere aceleaşi neregularităţi pe care judecătorul de cameră preliminară le-a sesizat.

Referitor la prima cerinţă de regularizare, aceea privind precizarea autorului infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, s-a susţinut că, deşi se precizează că autorii infracţiunii sunt agenţii de poliţie H. şi F., organul de urmărire penală a păstrat aceeaşi descriere a faptei şi a încadrării juridice prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen., fără a lămuri temeiurile de fapt şi de drept pentru care apreciază că se menţine participaţia la această infracţiune şi fără a ţine seama de considerentele explicit formulate de judecătorul de cameră preliminară, menţinându-se confuzia autoratului la infracţiunea prevăzută de art. 304 alin. (1) din C. pen. cu participaţia improprie la infracţiunea prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen.

În ceea ce priveşte a doua cerinţă de regularizare, aceea privind momentul consumării infracţiunii prevăzute de art. 304 alin. (2) din C. pen., s-a susţinut că precizarea din actul remediu, din partea procurorului, că infracţiunea prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen. s-a consumat la data transmiterii informaţiilor nepublice de martorii H. şi F. către inculpatul A., toţi poliţişti, nu rezolvă elementele materiale ale participaţiei contestatorului la infracţiunea prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., organul de urmărire penală referindu-se la momentul consumării altei infracţiuni, respectiv a celei prevăzute de art. 304 alin. (1) din C. pen. privind divulgarea informaţiilor nepublice de agenţii de poliţie, care nu face obiectul rechizitoriului.

Cu privire la a treia cerinţă de regularizare, aceea privind necesitatea precizării urmării imediate cauzată prin infracţiune, organul de urmărire penală nu răspunde, ci reiterează că urmarea imediată a constat în atingerea intereselor aduse martorului J., dar şi activităţii Poliţiei Române.

Pentru motivele expuse, contestatorul B. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierilor atacate, admiterea cererilor şi excepţiilor formulate, cu consecinţa restituirii cauzei la DNA.

Examinând contestaţia formulată de inculpatul B., în temeiul art. 347 din C. proc. pen. Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reţine limitele şi specificul obiectului procedurii de faţă, astfel cum sunt definite explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 din C. proc. pen., normă care statuează asupra prerogativelor judecătorului de cameră preliminară de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ, respectiv: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Legalitatea sesizării implică verificarea, reală şi efectivă, a îndeplinirii condiţiilor de formă şi conţinut ale rechizitoriului, judecătorul analizând dacă actul de sesizare se conformează exigenţelor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare, inter alia, la verificarea sa prealabilă de către procurorul ierarhic superior, la indicarea persoanelor trimise în judecată, a faptelor reţinute în sarcina acestora, a încadrării juridice ori a probelor/mijloacelor de probă care au fundamentat opţiunea procurorului de a da cauzei rezolvarea prevăzută de art. 327 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În această etapă, accentul cade pe verificarea clarităţii acuzaţiei, respectiv a descrierii faptelor penale - ca manifestări în sfera realităţii obiective - într-o manieră detaliată, explicită, lipsită de ambiguitate, care să permită inculpaţilor înţelegerea deplină a conţinutului faptic al acuzaţiilor penale, iar judecătorului individualizarea, dincolo de orice echivoc, a obiectului şi limitelor judecăţii.

Legalitatea administrării probelor presupune verificarea, din perspectiva dispoziţiilor art. 101-102 din C. proc. pen., a legalităţii procedeelor probatorii şi a mijloacelor de probă administrate în faza iniţială a procesului.

În egală măsură, un atare examen implică o evaluare a probelor din aceeaşi unică perspectivă a legalităţii (sau, după caz, a loialităţii), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

În materia probaţiunii, examenul judecătorului de cameră preliminară are o unică finalitate - excluderea probelor administrate în mod nelegal care au stat la baza dispoziţiei de trimitere în judecată. Modul de apreciere a conţinutului informativ al probelor de către procuror şi cenzurarea valorii atribuite unora dintre probele administrate în detrimentul altora reprezintă chestiuni esenţial circumscrise conceptului de "apreciere a probelor", în înţelesul art. 103 din C. proc. pen., care nu se subsumează obiectului legal al camerei preliminare.

Legalitatea efectuării actelor de urmărire penală presupune verificarea, în condiţiile legii, a tuturor actelor de urmărire penală, examen care, similar verificării competenţei, pentru a avea un caracter efectiv trebuie să îndeplinească, deopotrivă, exigenţele anterior menţionate.

În definirea limitelor verificărilor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, sunt pertinente, de asemenea, dispoziţiile relative la nulităţi, ele disciplinând atât participanţii procesuali îndreptăţiţi a invoca încălcări ale legii în faza de urmărire penală, cât şi coordonatele procedurale în care astfel de încălcări pot fi invocate în camera preliminară.

Aşadar, examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voinţa legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigenţelor de formă şi conţinut ale actelor procedurale, de concordanţă a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispoziţiile legale pertinente în faza de urmărire penală, caracteristici ce imprimă acestui examen un specific inevitabil formal.

Analizând în aceste coordonate de principiu contestaţia formulată de inculpatul B. împotriva încheierii penale din data de 20.03.2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară observă că o primă critică formulată de contestator vizează necompetenţa după materie şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală derivată din pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, inculpatul susţinând, în esenţă, că în cauză nu operează nici prorogarea de competenţă obligatorie, nici cea facultativă, ci că ar fi incidentă competenţa după calitatea persoanei şi, pe cale de consecinţă, urmărirea penală trebuia efectuată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 "Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în RON a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în RON a 10.000 euro;

b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: (...) ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie (...)."

Prin art. 12 din Legea nr. 78/2000 legiuitorul a legiferat infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, stabilind că sunt infracţiuni şi sunt pedepsite cu închisoarea următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;

b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Examinând dispoziţiile legale incidente, contrar susţinerilor contestatorului inculpat, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că legiuitorul a atribuit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structură specializată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa efectuării urmăririi penale în situaţii alternativ reglementate, grefate fie pe un criteriu material (referitor la valoarea pagubei sau a folosului), fie pe o anumită calitate a persoanei, această unitate de parchet fiind competentă a efectua urmărirea penală în oricare dintre cele două ipoteze menţionate în art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 43/2002.

Analizând actele şi lucrările aflate la dosar în contextul acestor observaţii de principiu, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reţine că la data de 19.04.2024, prin procesul-verbal de sesizare din oficiu, D.N.A. s-a sesizat cu privire la faptul că numitul A., ofiter de poliţie în cadrul IGPR - Brigada Autostrăzi, administrează, în numele unor membri de familie, mai multe societăţi comerciale, iar la aceeaşi dată a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanţa din data de 25.06.2024 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam faţă de suspectul A., iar prin ordonanţa din data de 26.06.2024 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului A. pentru aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Ulterior, prin ordonanţa din data de 22.08.2024 s-a extins urmărirea penală in rem cu privire la infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., instigare la acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005.

În continuare, prin ordonanţa din data de 02.09.2024 s-a extins urmărirea penală in rem cu privire la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi infracţiunea de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi în acelaşi timp s-a extins urmărire penală faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., dispunându-se şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acest inculpat şi pentru această infracţiune.

Tot în data de 02.09.2024, prin ordonanţă s-a extins urmărirea penală faţă de suspectul B. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de contestator pentru această infracţiune.

Prin ordonanţa din data de 17.09.2024 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen.

La data de 04.10.2024 prin ordonanţă procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de permiterea accesului persoanelor neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen. şi s-a extins urmărirea penală faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. şi faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen., dispunându-se în acelaşi timp efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de aceşti inculpaţi, pentru aceste infracţiuni.

Prin ordonanţa din data de 07.10.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. şi faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen.

Din examinarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) O.U.G. nr. 43/2002 se constată că pentru determinarea competenţei DNA sunt folosite două criterii: criteriul valoric şi criteriul calităţii persoanei. Şi într-un caz şi în celălalt raportarea se face însă la infracţiunile de corupţie, sintagmă definită legal de art. 5 din Legea nr. 78/2000, care în alin. (2) asimilează infracţiunilor de corupţie pe cele prevăzute de art. 10-13 din acest act normativ.

În cauză, competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost atrasă de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, potrivit cărora infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dacă sunt comise de ofiţeri de poliţie.

Aşa fiind, începerea urmăririi penale a avut loc cu privire la fapta de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, aşa cum rezultă din ordonanţa din data de 19.04.2024, normele de procedură penală anterior menţionate având caracter imperativ, chiar dacă ulterior procurorul a extins urmărirea penală cu privire şi la alte fapte şi persoane, pentru ca mai apoi să pună în mişcare acţiunea penală cu privire la persoanele şi faptele pentru care a extins-o.

Se observă că în cauză a operat, în baza art. 43 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., o prorogare de competenţă în ceea ce priveşte infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, prevăzută de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., reţinute în sarcina inculpatului A., procurorul descoperind că inculpatul A. ar mai fi săvârşit şi alte fapte pe lângă cea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, prin ordonanţa din data de 02.09.2024 a extins urmărirea penală cu privire la inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., iar prin ordonanţa din data de 04.10.2024, urmare a schimbării încadrării juridice, a extins urmărirea penală faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen.

De asemenea, pe parcursul urmării penale, procurorul a descoperit că inculpatul A. ar fi săvârşit infracţiunile de participaţie improprie la acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. împreună cu alte persoane, printre care inculpatul B., în privinţa căruia procurorul a extins urmărirea penală pentru aceste fapte şi a efectuat cercetări în acest sens, astfel că a operat o prorogare de competenţă, în sensul că la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A. au participat două sau mai multe persoane, corespunzător cazului prevăzut de art. 43 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

Nu în ultimul rând, se reţine că pentru o mai bună administrare a justiţiei, legea acordând preferinţă reunirii cauzelor, s-a impus ca infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată să fie cercetate în cadrul aceluiaşi dosar penal, de către DNA, unitate de parchet competentă în ceea ce priveşte infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară consideră că atât timp cât faţă de inculpatul A. s-au efectuat cercetări, pentru ca mai apoi să fie trimis în judecată, printre altele, şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, infracţiune care a stat la baza declanşării prezentului dosar penal, prin actul de începere in rem a urmăririi penale din data de 19.04.2024, implicit, actele de urmărire penală ulterioare şi probele subsecvente au fost întocmite, respectiv, administrate cu respectarea normelor de competenţă prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, nefiind incidentă, aşadar, situaţia premisă a nulităţii, prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b)1) din C. proc. pen.

O a doua critică formulată de contestator vizează nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea unor dispoziţii din Legea nr. 51/1995, a dispoziţiilor art. 139 alin. (4), art. 1391 din C. proc. pen., respectiv art. 168 şi 1681 din C. proc. pen.

Critica este nefondată.

În cadrul acestei critici s-a susţinut intruziunea procurorului în comunicările dintre avocatul B. şi doi dintre clienţii acestuia, respectiv inculpatul A. şi martorul J., cu care avea încheiate contracte de asistenţă juridică, astfel că raportul dintre avocat şi persoanele pe care le asista sau reprezenta nu puteau forma obiectul supravegherii tehnice, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege, fiind încălcate prevederile legale referitoare la procedura percheziţidei informatice.

Este adevărat că în virtutea contractului de asistenţă juridică se nasc drepturi şi obligaţii specifice profesiei de avocat, că activitatea de asistenţă juridică presupune o relaţie de încredere între avocat şi client, având ca premisă secretul profesional, unde confidenţialitatea are un rol important, deoarece secretul profesional decurge din dreptul la apărare al clientului, care este o garanţie a dreptului la un proces echitabil, astfel că relaţia avocat client este una privileagiată. Cu toate acestea, argumentele invocate de contestator nu îşi găsesc aplicabilitate în cauză.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că, din economia dosarului, rezultă o cu totul altă situaţie, relativ la încălcarea secretului comunicărilor dintre avocat şi client, contrară celor susţinute de contestatorul B., în sensul că ar fi fost apărătorul inculpatului A. la momentul efectuării percheziţiei informatice asupra telefonului mobil al acestuia şi al culegerii datelor din acest telefon.

Astfel, se reţine că între cei doi s-a încheiat contractul de asistenţă juridică din data de 26.06.2024 pentru dosarul de urmărire penală nr. x/P/2024, delegaţia avocaţială regăsindu-se la dosar, contestatorul B. asigurând asistenţa juridică a inculpatului A. în acest dosar.

La data de 26.06.2024 s-a efectuat percheziţia domiciliară la locuinţa inculpatului A., ocazie cu care au fost ridicate telefoanele mobile folosite de acesta, pentru ca ulterior, procurorul să solicite judecătorului de drepturi şi libertăţi autorizarea efectuării percheziţiei informatice asupra acestor telefoane.

După obţinerea autorizării, la data de 08.07.2024 se efectuează percheziţia informatică asupra telefoanelor mobile, iar cu ocazia analizării datelor informatice culese s-a constatat că în telefonul inculpatului A. existau fotografii ale cărţilor de identitate ale unor persoane şi copii ale unor documente oficiale, precum şi că fotografiile unor cărţi de identitate erau trimise contestatorului B., astfel că, prin ordonanţa din data de 22.08.2024, s-a extins urmărirea penală in rem cu privire la infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., instigare la acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 47 raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a) şi b) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată,din materialul probator administrat,că mesajele tip text au fost transmise în perioada 12.04.2023 - 01.06.2024, înainte ca inculpatul B. să devină apărătorul inculpatului A. şi nu privesc consultaţii juridice cu referire la apărările ce ar fi putut fi formulate în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, iar contractul de asistenţă juridică dintre cei doi inculpaţi a fost încheiat la data de 26.06.2024, cu ocazia aducerii la cunoştinţa inculpatului A. a acuzaţiilor formulate împotriva sa, prin urmare, ulterior acelor discuţii.

Aşa stând lucrurile, se reţine că dobândirea calităţii de apărător ales al inculpatului A. la data de 26.06.2024, prin depunerea delegaţiei seria x nr. x, nu se circumscrie unei interdicţii absolute de folosire ca mijloace probatorii a unor discuţii avute anterior cu inculpatul A. şi care probează o eventuală săvârşire a unor fapte penale conexe.

Într-adevăr, conform art. 34 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 convorbirile telefonice ale avocatului nu pot fi ascultate şi înregistrate cu niciun fel de mijloace tehnice şi nici nu poate fi interceptată şi înregistrată corespondenţa sa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege, ipoteză care însă nu se regăseşte în cauză, întrucât conversaţiile dintre cei doi inculpaţi nu au fost obţinute urmare a unei supravegheri tehnice şi nu au caracter profesional, relaţia dintre cei doi nefiind, la acel moment, una avocat - client.

Mai mult, se observă că art. 34 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 permite supravegherea conversaţiilor purtate între client şi avocat dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) din C. proc. pen., ipoteză acoperită în speţă prin faptul că aceste conversaţii dintre cei doi inculpaţi privesc faptele pentru care au fost trimişi în judecată.

În concluzie, cum în derularea activităţilor de urmărire penală au apărut indicii cu referire la comiterea unor fapte penale de contestatorul B., confirmate de alte mijloace de probă, prin ordonanţa din data de 02.09.2024 procurorul i-a adus la cunoştinţă acuzaţia şi a extins urmărirea penală faţă de suspectul B., astfel că dobândirea calităţii de suspect a condus la încetarea contractului de asistenţă juridică.

În continuare, contestatorul a susţinut şi că ar fi fost încălcat secretul profesional al conversaţiilor avute cu martorul J., căruia i-a asigurat asistenţă juridică încă de la data de 11.04.2023, în două proceduri distincte, pe baza a două angajamente avocaţiale, cu mult anterior sesizării organului de urmărire penală în prezentul dosar (19.04.2024), perioada de referinţă fiind 12.04.2023 - 01.06.2024, iar pentru întocmirea unor procese-verbale şi efectuarea unor planşe fotografice ale unor capturi de ecran al telefonului mobil al martorului ar fi fost necesară autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi întrucât acestea ar reprezenta o percheziţie informatică.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară aminteşte că percheziaţia informatică reprezintă "procedeul de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea", astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 168 alin. (1) din C. proc. pen. şi că, în acest context, fotografierea unor mesaje de pe telefonul martorului J., prezentate în mod voluntar de către acesta, nu este o percheziţie informatică în condiţiile în care nu au fost folosite mijloace tehnice de pătrundere în telefonul mobil al martorului.

Cu referire la transferarea, în mod voluntar, a conversaţiilor purtate pe P. de martorul J. cu contestatorul B., Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reţine că acest procedeu se încadrează în dispoziţiile art. 170 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., respectiv acela în care martorul a comunicat, la solicitarea organului de urmărire penală, anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul său, stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice.

În contextul celor mai sus enunţate, nu se poate vorbi despre un comportament neloial al organului de urmărire penală, care să determine nulitatea procesului-verbal de predare şi excluderea probelor astfel obţinute prin transcriere, în condiţiile în care J. avea calitatea de martor, iar probele administrate nu reliefau indicii cu privire la participarea acestuia la săvârşirea faptelor penale de care este acuzat inculpatul B..

De asemenea, atât timp cât au fost respectate dispoziţiile legale la audierea martorului J., nu se poate vorbi nici despre o situaţie de vulnerabilitate în care s-ar fi aflat martorul în faţa organului de urmărire penală care a procedat la audierea sa, astfel că alegaţia contestatorului este neîntemeiată.

Argumentele prezentate în ceea ce-l priveşte pe martorul J., se aplică şi cu referire la constatarea nulităţii procesului-verbal şi a planşei fotografice prin care au fost captate discuţiile purtate de martorul H. şi inculpatul A..

O a treia critică formulată de contestator vizează nelegalitatea ordonanţelor din data de 02.09.2024, 17.09.2024, 04.10.2024 şi 07.10.2024.

Critica este nefondată.

În cadrul acestei critici s-a susţinut că ordonanţa din data de 02.09.2024 a fost emisă la data la care avea calitatea de avocat al inculpatului A., în baza probelor nelegal obţinute prin procedeul percheziţiei informatice asupra conversaţiilor cu inculpatul A. şi al procesului-verbal de analiză al datelor culese din această expertiză, precum şi a procedeului nelegal al mascării percheziţiei informatice asupra telefonului martorului J., prin operaţiunea electronică de transfer, la cererea procurorului, a conversaţiilor şi imaginilor purtate de martor cu contestatorul.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară arată că, pentru argumentele şi considerentele expuse mai sus, la analiza aspectelor privind efectuarea actelor de urmărire penală cu încălcarea unor dispoziţii din Legea nr. 51/1995, a dispoziţiilor art. 139 alin. (4), art. 1391 din C. proc. pen., respectiv art. 168 şi 1681 din C. proc. pen., criticiile contestatorului referitoare la nelegalitatea ordonanţei din data de 02.09.2024 sunt neîntemeiate.

Relativ la ordonanţa din data de 17.09.2024, prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., contestatorul a susţinut că, potrivit probatoriului administrat, nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 din C. proc. pen., care se referă la cerinţa probelor din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit infracţiunea.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată neîntemeiată critica formulată pentru aceleaşi motive arătate în cazul ordonanţei din data de 02.09.2024.

Contestatorul a susţinut că ordonanţa din data de 04.10.2024 este nelegală prin prisma insuficienţei probelor din care rezultă săvârşirea infracţiunii de instigarea improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secret de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen., lipsei oricăror acte de urmărire penală în privinţa acestei infracţiuni şi nelegalităţii actelor de administrare a probelor pentru această infracţiune, fiind derivate din probaţiunea nelegală pentru infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic. A mai invocat contestatorul şi soluţia dihotomică concomitentă, neprevăzută de lege, contrară dispoziţiilor art. 311 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv schimbarea încadrării juridice a unei infracţiuni aflată în categoria infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie într-o nouă infracţiune aflată în categoria infracţiunilor contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice; extinderea urmăririi penale asupra infracţiunii pentru care a schimbat încadrarea juridică.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reţine că nu există motive de nelegalitate a acestei ordonanţe, criticile contestatorului fiind neîntemeiate. Astfel, ordonanţa criticată, cu respectarea prevederilor legale, schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care prin ordonanţa din data de 22.08.2024 se extinsese urmărirea penală, din infracţiunea de permiterea accesului persoanelor neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., având în vedere că din probele administrate nu a fost dovedită cerinţa elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 cu privire la scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, însă, pe baza aceleiaşi situaţii factuale, procurorul a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Se observă că cele două infracţiuni, respectiv infracţiunea de permiterea accesului persoanelor neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice aduc atingere aceleiaşi valori sociale, făcând parte din categoria infracţiunilor de serviciu.

Prin aceeaşi ordonanţa, procurorul a extins urmărirea penală faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen. şi faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie (în modalitatea instigării) la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) din C. pen., dispunându-se în acelaşi timp efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de aceşti inculpaţi, pentru aceste infracţiuni.

Practic, prin această ordonanţa din data de 04.10.2024 procurorul le-a imputat inculpaţilor şi săvârşirea acestei infracţiunii, ordonanţa conţinând elementele necesare inculpaţilor, precum descrierea faptei şi probele pe care se sprijină, pentru a înţelege acuzaţia care li se aduce.

De asemenea, contestatorul a susţinut şi că ordonanţa din data de 07.10.2024 este nelegală din punct de vedere al faptului că nu ar cuprinde elementele spaţio-temporare, persoanele faţă de care au fost dezvăluite informaţiile, ce informaţii nepublice au fost dezvăluite în concret şi categoria din care fac parte informaţiile pretins divulgate şi modul lor de diseminare.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reţine că şi această ordonanţă este legală, din analiza conţinutului său rezultând că procurorul a realizat descrierea faptei imputate inculpatului şi a indicat probele pe care se bazează acuzaţia, astfel cum rezultă din cuprinsul acestei ordonanţe, prin urmare şi aceste critici sunt neîntemeiate.

Mai mult, referitor la natura informaţiilor nedestinate publicităţii, se notează că această chestiune urmează a fi clarificată de către instanţa de judecată în urma examinării particularităţilor fondului cauzei, ea nefiind o chestiune care să pună în discuţie, eo ipso, claritatea acuzaţiei şi nici legalitatea ordonanţei sub acest aspect.

Chestiunile invocate de către contestator sunt apreciate ca fiind propri actului de judecată, iar nu etapei filtru de legalitate a camerei preliminare.

O a patra critică formulată de contestator vizează neregularitatea actului de sesizare a instanţei.

Critica este nefondată.

În cadrul acestei critici s-a susţinut neregularitatea rechizitoriul sub aspectul expunerii unor fapte şi caracterizări ale contestatorului care excedează obiectului şi limitelor judecăţii, şi anume faptul că la titlul "Alte probe privind faptele principale, auxiliare sau similare" procurorul arată că inculpatul B. ar fi efectuat servicii cu caracter ilicit şi cu privire la alte fapte, circumstanţe sau împrejurări, fără nicio legatură cu cauza prezentă sau vreo altă cauză penală, civilă, disciplinară sau de altă natură.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că aspectele criticate de contestator nu se încadrează printre cele care legitimează restituirea cauzei la parchet aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 346 alin. (3) din C. proc. pen., ci se circumscriu unor elemente suplimentare de probă care să susţină acuzaţiile aduse inculpaţilor prin actul de sesizare al instanţei.

O ultimă critică formulată de contestator vizează nulitatea actului de regularizare.

Critica este nefondată.

În cadrul acestei critici s-a susţinut că forma actului de regularizare trebuie să fie aceeaşi cu cea a rechizitoriului, deoarece face parte integrantă din acesta şi nicidecum nu poate fi o ordonanţă, deoarece C. proc. pen. reglementează situaţiile în care procurorul dispune prin ordonanţă. S-a susţinut şi că nu au fost clarificate elementele materiale din latura obiectivă a infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, precum şi că nu se precizează cu exactitate dacă obiectul cauzei îl reprezintă infracţiunea prevăzută de art. 304 alin. (1) sau de art. 304 alin. (2) din C. pen., motiv pentru care contestatorul nu îşi poate exercita dreptul la apărare în mod efectiv.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reţine că, într-adevăr, dispoziţiile procesual penale nu reglementează în mod expres natura juridică a actului procesual prin care procurorul remediază neregularităţile rechizitoriului şi, prin urmare, se poate conchide că, esenţial, este ca prin respectivul act să se remedieze neregularităţile semnalate de judecătorul de cameră preliminară.

În acest sens, prin Decizia nr. 23/2022 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte a considerat că actului de regularizare nu îi pot fi asociate, pe cale de interpretare, exigenţe de formă identice celor aplicabile rechizitoriului; în caz contrar, neexistând posibilitatea unei noi înlăturări a eventualelor vicii ale actului remediu, s-ar imprima acestuia din urmă, în mod inevitabil, un nivel de formalism superior chiar actului remediat, negându-se implicit însăşi funcţia sa esenţial regulatoare.

Deci, în opinia Înaltei Curţi - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, în speţă, ordonanţa din data de 28.01.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prin care procurorul a procedat la regularizarea rechizitoriului emis la data de 14.10.2024, în dosarul nr. x/2024, respectă exigenţele legale şi prin urmare nu există motive de nulitate, cerinţa legii fiind respectată şi în situaţia în care procurorul nu procedează la întocmirea unui nou rechizitoriu, ci comunică judecătorului de cameră preliminară un răspuns la solicitările acestuia constatate prin încheierea de restituire a cauzei la procuror în vederea îndreptării neregularităţilor constatate.

Cu referire la faptul că, în opinia contestatorului, nu au fost clarificate elementele materiale din latura obiectivă a infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, precum şi că nu se precizează cu exactitate dacă obiectul cauzei îl reprezintă infracţiunea prevăzută de art. 304 alin. (1) sau de art. 304 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că prin actul remediu se indică autorii infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice ca fiind martorii H. şi F., că infracţiunea s-a consumat în momentul transmiterii informaţiilor de către cei doi martori inculpatului A., că urmarea imediată a constat în atingerea intereselor aduse martorului J. şi activităţii poliţiei române.

Aşadar, se pot stabili limitele judecăţii cu privire la această faptă, care să permită inculpatului cunoaşterea şi înţelegerea acuzaţiilor aduse, pregătirea unei apărări corespunzătoare în raport cu acestea, astfel cum impun dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen.

În acest punct al analizei se impune observaţia că operaţiunea de descriere a unor fapte sau situaţii cu semnificaţie juridică (subsumată obiectului camerei preliminare şi obiectiv cenzurabilă în această fază) este distinctă de operaţiunea de interpretare a semnificaţiei juridice a acelor fapte/situaţii, aceasta din urmă fiind eminamente specifică actului de judecată. O descriere adecvată a faptelor sau împrejurărilor de fapt constituie o cerinţă nu doar necesară, ci şi suficientă pentru a se concluziona în sensul legalităţii sesizării, analiza detaliată a relevanţei juridice a respectivelor împrejurări neconstituind un criteriu distinct şi suplimentar de evaluare a regularităţii sesizării, în procedura de cameră preliminară.

Orice alte aspecte de neregularitate care nu atrag imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecăţii şi care nu au în vedere ipotezele prevăzute la art. 346 alin. (3) din C. proc. pen. excedează atribuţiilor judecătorului de cameră preliminară.

Concluzionând, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că exigenţele de descriere a acuzaţiilor aduse inculpaţilor au fost respectate, indicându-se circumstanţele de timp, loc şi modalitatea de comitere cu o precizie suficientă pentru a le permite să înţeleagă, cu exactitate, conţinutul faptic obiectiv al fiecărei învinuiri aduse.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în baza art. 347 din C. proc. pen., Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul B. împotriva încheierii din data de 20.03.2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul B. împotriva încheierii din data de 20.03.2025, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 13 mai 2025.