Judicial challenge to salary orders: admissibility barred by failure to exhaust mandatory administrative pretrial procedure under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., CC. - moştenitoare a lui DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Argeş, Tribunalul Brăila, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Bucureşti, Ministrul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au formulat contestaţie împotriva Ordinelor Preşedintelui ÎCCJ nr. 3245 şi 3246 din data de 03.11.2023 şi a anexelor acestora, solicitând anularea lor şi emiterea altora care să cuprindă:

1. valorificarea VRS 605,225 RON, începând cu data recunoaşterii acestui drept prin hotărâri definitive, iar nu cu 30.12.2021, precum şi în continuare, dar şi majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, inclusiv pentru contestatorii încadraţi în anul 2019;

2. în plus, valorificarea coeficientului 19,000 începând cu data de 01.04.2015;

3. acordarea sporurilor în procent de 45%, iar în subsidiar de 37%, menţionat prin Decizia Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/16.12.2022 şi luarea în calcul a vechimii în funcţie efectivă a asistenţilor judiciari stabilită prin hotărâri judecătoreşti definitive;

4. ca urmare a admiterii capetelor, l, 2, 3:

- începând cu data de 01 august 2016, stabilirea indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor cuvenite acestora pe baza unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

- începând cu 01.04.2015 şi prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000, cu înlăturarea plafonării instituite ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

- începând cu data de 01.01.2018, prin majorarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, în raport de majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară astfel cum a fost stabilită mai sus (adică, prin raportare la VRS 605 şi coeficient 19,000 neplafonate);

5. aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Anexa V - Familia Ocupaţională Justiţie, capitolul VIII din Legea 153/2017 privind salarizarea, reclamanţilor, celor care în intervalul 2018 - 2023, au ocupat, respectiv, ocupă funcţii de conducere prin raportare la anexa 12 a Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/I din 12.04.2023;

6. înlăturarea menţiunii privind plata sumelor datorate, în condiţiile legii, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

7. plata diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat începând cu data de 01.04.2015, dacă nu s-ar fi aplicat plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi îngheţarea sporurilor şi drepturile salariale efectiv plătite în această perioadă, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În cuprinsul cererii precizatoare înregistrate la Curtea de Apel Craiova la data de 16.01.2024, reclamanţii au indicat faptul că au înţeles să atace Ordinele de salarizare conform procedurii prevăzute şi reglementate de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, pe care au urmat-o, iar nu hotărârea pronunţată de colegiul de conducere ca urmare a plângerii formulate împotriva modalităţii de stabilire a drepturilor salariale, procedură prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 153/2017. Ca atare, au susţinut recurenţii, textul de lege invocat de pârâta Înalta Curte referitor la competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti nu este incident în cauză.

Prin sentinţa nr. 127 din data de 03.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, privind acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., H., I., K., L., M., N., P., Q., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., CC. - moştenitoare a lui DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Argeş, Tribunalul Brăila, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Bucureşti, Ministrul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu privire la acţiunea formulată de aceste persoane.

A disjuns acţiunea formulată de reclamanţii G., J., O., QQ., R., FF. şi s-a dispus formarea unui nou dosar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 04.04.2024, sub nr. x/2024.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 156 din 24 august 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de instanţă din oficiu.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii G., J., O., FF., QQ. şi R., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Argeş, Tribunalul Bucureşti, Ministrul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost precizată, ca fiind inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, iar în subsidiar la Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea recursului, recurenţii au invocat practica neunitară a Curţii de Apel Craiova referitoare la soluţionarea unor astfel de acţiuni, precum şi faptul că au depus la dosarul nr. x/2023, din care a fost disjunsă prezenta cauză, note scrise prin care au arătat, în mod cert, că susţinerile se întemeiază pe Legea nr. 153/2017.

Astfel, au arătat recurenţii că nu li se poate imputa inexistenţa vreunei hotărâri de colegiu care să fie atacată, din moment ce aceasta nu a fost emisă până în prezent.

În subsidiar, au susţinut că, mergând pe raţionamentul instanţei de fond care a considerat că este aplicabilă procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 153/2017, prioritar inadmisibilităţii, aceasta ar fi trebuit să constate că este necompetentă absolut, din oficiu, orice aspect legat de cauză fiind necesar să fie soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Tribunalul Argeş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii pentru lipsa motivării şi pentru lipsa semnăturii.

4.3 Intimatul-pârât Tribunalul Bucureşti a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii cu consecinţa anulării recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea cererii de recurs şi menţinerea sentinţei atacate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

O primă critică a recurenţilor este că, în opinia acestora, prioritar analizării excepţiei inadmisibilităţii, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că este necompetentă absolut, din oficiu, orice aspect legat de cauză fiind necesar să fie soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;"

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate."

În prezenta cauză, recurenţii-reclamanţi nu au invocat excepţia necompetenţei la instanţa de fond, astfel încât nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., cât timp nu au fost respectate prevederile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că acţiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 153/2017, nefiind inadmisibilă, contrar celor reţinute de judecătorul fondului.

Potrivit motivului de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 7 din capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017:

"Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".

Art. 37 din Legea nr. 153/2017 prevede că "(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare, a sporurilor, a creşterilor salariale, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.

(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite soluţionează contestaţiile în termen de 30 de zile calendaristice.

(4) Împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei. Instanţa se pronunţă de urgenţă şi cu precădere."

Înalta Curte, din coroborarea celor două texte de lege citate anterior, reţine că ordinele de salarizare pot fi contestate la ordonatorul de credite, respectiv la organele colegiale prevăzute de art. 7 alin. (1) din capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, iar ulterior, hotărârea emisă de aceste entităţi poate fi supusă cenzurii instanţei de judecată.

În cauză, recurenţii-reclamanţi, deşi afirmă că au depus concluzii scrise prin care au susţinut că temeiul de drept al acţiunii este Legea nr. 153/2017, nu au depus dovezi că ar fi urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv că au formulat contestaţie împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Aşadar, primind comunicarea ordinelor, recurenţii-reclamanţi s-au adresat instanţei de judecată cu o acţiune în anulare ce vizează exclusiv actul de stabilire a drepturilor salariale - ordinele menţionate, iar nu hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de soluţionare a contestaţiei împotriva ordinelor de salarizare (demers echivalent în accepţiunea legii speciale cu parcurgerea etapei procedurii prealabile - răspunsul la plângerea prealabilă).

Înalta Curte reţine că textul de lege prevede că hotărârea colegiului de conducere al instanţei/parchetului este actul împotriva căruia se îndreaptă plângerea adresată instanţei.

În aceste condiţii, Înalta Curte are în vedere că, în materiile unde legea specială reglementează, sunt înlăturate de la aplicare normele de drept comun, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, aşa încât, având în vedere că Legea nr. 153/2017 prevede o procedură specială de contestare a actelor de stabilire a drepturilor salariale emise de angajator pentru personalul din familia ocupaţională "Justiţie", prevederile legale generale ale Legii nr. 554/2004 nu sunt incidente speţei, în raport şi de obiectul concret al cererii de chemare în judecată.

În concluzie, Înalta Curte reţine că din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate supra rezultă indubitabil intenţia legiuitorului în ceea ce priveşte procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiţiei, iar hotărârea emisă în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva ordinului de salarizare conform art. 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă actul administrativ emis în cadrul procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. (1) Secţiunea 1, Anexa V, Capitolul VIII privind reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din legea amintită, care poate fi supus controlului judiciar.

În speţă, cum recurenţii-reclamanţi nu au învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu verificarea legalităţii hotărârii prin care li s-a soluţionat contestaţia administrativă, ci, prin acţiunea formulată în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal au solicitat exclusiv anularea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, nu se poate susţine cu suficient temei că prima instanţă a pronunţat sentinţa cu interpretarea şi aplicarea greşită a cadrului legislativ incident, întrucât alegaţiile recurenţilor-reclamanţi reflectă propriul demers interpretativ al legii în vederea obţinerii soluţiei favorabile pretinse, fără a susţine însă motivul de nelegalitate invocat.

În virtutea argumentelor expuse, Înalta Curte va respinge criticile dezvoltate de recurenţii-reclamanţi şi va constata că sentinţa instanţei de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente în cauză, demersul părţilor recurente fiind, prin urmare, nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanţii G., J., O., FF., QQ. şi R. împotriva sentinţei nr. 156 din 24 august 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii G., J., O., FF., QQ. şi R. împotriva sentinţei nr. 156 din 24 august 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.