Exclusion of coercive penalties under Art. 24 Law 554/2004 where the administrative obligation was performed before the enforcement action was filed.

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 06.05.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primul Ministru al României, având ca obiect "amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art. 24 din Legea nr. 554/2004)", a formulat cerere de executare silită în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004 Prin care solicit instanţei de executare:

1. In temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

1.1. Cerere pentru Aplicarea Conducătorului Unitatii - Guvernul României a unei amenzi in cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la pronunţarea Deciziei nr. 2370/2019 emisa in dosarul nr. x/2015 al înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, pana la punerea in aplicare a deciziei menţionate.

1.2. Acordarea de penalitati in condiţiile art. 906 C.pr.dv., cu menţinerea cuantumului stabilit in mod definitiv prin Decizia nr. 2370/2019 al înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - titlu executoriu.

1. Sentinţa instanţei de fond

Prin încheierea din data de 30 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

A respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, lipsei de interes şi lipsei de obiect/rămânerii fără obiect, ca neîntemeiate.

A respins cererea pârâţilor de a se lua în considerare introducerea în cauză a Ministerului Energiei.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primul Ministru al României, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei încheieri declarat recurs recurentul-reclamant A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea, în parte, a încheierii recurate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că penalităţile în cuantum de 1.000 de RON au fost dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2370/2019 ca mijloc de constrângere la adresa autorităţii publice pârâte şi, dat fiind faptul că obligaţia a fost executată anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, aceasta este neîntemeiată.

Contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, a apreciat că penalităţile de întârziere deja stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2370/2019 au tocmai natura unor penalităţi de întârziere şi despăgubiri pentru neexecutarea în natură a obligaţiei de a face, executarea în mod defectuos ori executarea cu întârziere, deci pentru rămânerea în pasivitate a autorităţii publice pârâte, prin nerespectarea întocmai a hotărârii judecătoreşti care a dispus obligaţii în sarcina sa şi prejudicierea sa prin imposibilitatea de valorificare a drepturilor conform dispoziţiilor legale.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2/2023 în dosarul nr. x/2022, prin care s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti prin încheierea din 12 iulie 2022 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, respectiv pentru interpretarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar în acest sens a indicat pct. 131 din decizia invocată.

În opinia recurentului-reclamant, în cazul de faţă, prima instanţă era chemată să constate că valoarea penalităţilor de întârziere era deja stabilită prin decizia 2370/2019, respectiv un cuantum de 1.000 de RON pe zi de întârziere, sens în care prin sentinţa recurată trebuia doar să se dispună fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere în sarcina debitorului Guvernul României şi să fie obligat debitorul la plata acesteia.

Executarea unei hotărâri judecătoreşti face parte integrantă a "procesului" în sensul art. 6 al Convenţiei europene a drepturilor omului, iar neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva sa poate constitui o încălcare a dreptului justiţiabilului la justiţie, drept consacrat prin art. 6 § 1 al Convenţiei.

Dacă este adevărat că întârzierea în executarea unei hotărâri judecătoreşti se poate justifica în anumite circumstanţe, această întârziere nu poate fi de o asemenea natură încât însăşi substanţa dreptului garantant de art. 6 § 1 al Convenţiei să fie afectată.

În acelaşi timp, pentru a decide cu privire la respectarea cerinţei de executare a hotărârii judecătoreşti într-un termen rezonabil, CEDO are în vedere complexitatea procedurii, comportamentul părţilor, cât şi obiectul hotărârii de executat.

Recurentul-reclamant a susţinut că o primă măsură coercitivă faţă de pasivitatea şi refuzul debitorului a fost instituită chiar prin decizia civilă nr. 2370/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acordând penalităţi de 1.000 RON pe flecare zi de întârziere de la data pronunţării acestei decizii şi până la executarea obligaţiei, în aplicarea prevederilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 906 C. proc. civ. - obligaţia fiind îndeplinită cu mare întârziere şi cu ignorarea flagrantă a drepturilor sale.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite discreţionare, de pasivitate, a Guvernului României încă din data de 08 mai 2019. Această stare de pasivitate a continuat şi după pronunţarea deciziei civile nr. 2370/2019 şi după notificarea acestuia, astfel încât s-a ajuns la situaţia potrivit căreia textele legale care prevăd drepturi să fie, în fapt, lipsite de eficienţă, iar speranţa titularilor acestor drepturi, deşi există un suport legal, să fie, în realitate, lipsită de conţinut.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul numărul x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii B. - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

În cauză, debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1

(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2

În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii prin prezentul recurs este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanţă a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu mai sus menţionat.

Raportând conţinutul H.G. nr. 746/2022 la dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, prima instanţă a reţinut că debitorul Guvernul României prin emiterea acestui act administrativ şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, ceea ce trebuie stabilit este dacă, în lumina dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în cauză se reţine o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanţa de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine şi verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conţinutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză.

Din analiza dispozitivului deciziei menţionate, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziţionata de salariaţi, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.

Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023 şi cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

Înalta Curte constată că, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022.

În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispoziţiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum şi la decizia civilă nr. 2.370 din 08 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 pârâtul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut că vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii".

Potrivit art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege:

"La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ..".

Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de actiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, anterior judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că prima instanţă, cu corecta aplicare a legii, a reţinut că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită a acestei obligaţii de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:

"Salariaţii B. - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achizitionata de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Legea recunoaşte autorităţii publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022.

Pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023).

În ceea ce priveşte pretinsa nerespectare a dispoziţiei instanţei de a se realiza vânzarea "la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare", neincluderea preţului în H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o neexecutare a hotărârii judecătoreşti, deoarece dispoziţiile art. 1234 C. civ. permit determinarea preţului prin raportare la un factor de referinţă, cum este cazul trimiterii din dispozitivul titlului executoriu la preţul din cadrul procesului de privatizare. Sub acest aspect, în considerentele deciziei ce reprezintă titlul executoriu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat esenţial pentru admiterea cererii de chemare în judecată simplul refuz nejustificat de emitere a hotărârii de guvern prin care să se stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Cu privire la preţul de vânzare, considerentele hotărârii nu dezvoltă obligaţia stabilită prin dispozitiv prin care s-a făcut trimitere la un factor de referinţă, care se presupune că va fi respectat în momentul vânzării efective.

Prin urmare, în ceea ce priveşte preţul de achiziţie, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forţă juridică inferioară care să stabilească preţul acestor achiziţii ("acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare").

Având în vedere că, la data de 08 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligaţia de a face stabilită prin titlul executoriu decizia nr. 2370/2019 definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte reţine că la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se mai justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod corect reţinând prima instanţă că a fost executată obligaţia stabilită prin titlul executoriu.

Astfel, cu corecta aplicare a legii, prima instanţă a reţinut că aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere nu mai sunt necesare în condiţiile care chiar anterior sesizării instanţei, debitorul Guvernul României a executat obligaţia stabilită în sarcina sa pentru hotărârea definitivă; obligaţia fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului şi, prin urmare, aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere au devenit inutile.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia a existat o perioadă lungă între momentul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, mai exact de la data de 08 iunie 2019, şi până la data adoptării H.G nr. 746/2022, respectiv executarea cu întârziere a obligaţiei, instanţa de recurs reţine că această circumstanţă factuală nu este determinantă prin ea însăşi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejează, de asemenea, şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi. În consecinţă, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, par. 40; Iatridis c. Greciei, 25 martie 1999, Burdov c. Rusiei, 7 mai 2002, par. 34; Jas iuniene c. Lituaniei; Ruianu c. României, 17 iunie 2003, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Şandor c. României, 24 martie 2005).

Cu toate acestea, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanţa nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă şi penalităţile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligaţiei de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, şi nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensaţii/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul a atins scopul urmărit, obţinând executarea obligaţiei intuitu personae, iar din conţinutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăşi fixarea cuantumului penalităţilor este condiţionată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunţarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3).

Înalta Curte mai reţine că în sarcina pârâţilor nu se poate reţine o culpă determinantă în întârzierea executării obligaţiei, condiţie prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020:

"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunţarea deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce priveşte situaţiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acţiunilor OMV B. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menţionată nu a fost suplinit consimţământul unei părţi la contractul de vânzare, obligaţia nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de iniţierea unui proces de vânzare a acţiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reţine nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamantul a obţinut executarea obligaţiei prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

Cât priveşte invocarea de către recurentul-reclamant a Deciziei nr. 2/16.01.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de recurs constată că prin această decizie interpretativă s-a tranşat o chestiune de drept care nu prezintă relevanţă în speţă, fiind străină de problema litigioasă. Mai exact, decizia amintită a statuat cu privire la interpretarea prevederilor art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de o instanţă de contencios administrativ este aplicabilă inclusiv în situaţia în care obligaţia stabilită prin respectiva hotărâre este aceea de adoptare a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, or în speţa de faţă nu s-a invocat un astfel de fine de neprimire în apărările intimaţilor-pârâţi, instanţa de fond nefiind învestită cu tranşarea unei astfel de probleme şi, pe cale de consecinţă, sentinţa recurată nu cuprinde considerente vizând aspectele dezlegate prin decizia interpretativă.

Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice.

Or, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.