Justifying asset accumulation via cumulative income balance and construction costs in public official integrity proceedings

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 08.01.2021, sub nr. de dosar x/2021, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, A., B., a solicitat anularea Ordonanţei nr. 10/05.11.2018 emisă de Comisia pentru Controlul a Averilor.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că la data de 16.11.2010, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că A., având funcţia de consilier superior în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, nu a respectat dispoziţiile legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2240 din 28 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată şi a respins cererea reconvenţională subsidiară formulată de A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2240 din 28 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate, solicitând casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, a arătat că sentinţa este nelegală pentru că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că diferenţa nu este semnificativă, fiind mai mică de 10.000 euro, cu încălcarea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, art. 1, 3 şi 15 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, coroborate cu art. 11 şi 18 din Legea nr. 176/2010;

Agenţia Naţională de Integritate a avut în vedere procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor în care se consemnează valoarea finală a lucrărilor executate, cu şi fără TVA, asumat de pârât, acesta plătind taxe şi impozite la valoarea trecută în proces-verbal până în 2017. Procesul-verbal nu a fost contestat, iar ANI susţine că nu se mai poate în acest moment susţine că valoarea lucrărilor este alta decât cea menţionată în acesta.

A mai susţinut că în mod greşit instanţa a avut în vedere varianta I a expertizei contabile, ca fiind cea corectă, Comisia luând în considerare declaraţiile martorilor audiaţi (rude cu pârâtul). De asemenea, instanţa a reţinut în mod greşit ca sumă reprezentând cheltuiala efectuată pentru edificarea imobilului în cuantum de 76.459,45 RON în loc să se raporteze la suma înscrisă în procesul-verbal de recepţie a lucrării, semnat şi asumat de pârâţi în cuantum de 301.702,5 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia:

"casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanţei de recurs este limitată de situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 C. proc. civ.

Motivul de casare sau de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că:

"(3) Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analizând cererea de recurs, întâmpinarea formulată în cauză şi sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Intimatul-pârât A. a deţinut funcţia de inspector vamal în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor începând cu data de 01.11.2000 până la data de 07.12.2007, astfel cum reiese din relaţiile comunicate Autorităţii Naţionale a Vămilor transmise la cererea ANI prin adresa nr. x/03.03.2011. Ulterior, începând cu data de 07.12.2007, pârâtul - reclamant a fost numit în funcţia de consilier superior în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, funcţie deţinută până la data comunicării informaţiilor către ANI.

Ca urmare a nedepunerii în termen a unei declaraţii de avere de către pârât, la data de 16.11.2010 Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010.

A fost înregistrată lucrarea nr. 83214/A/II/16.11.2010 în cadrul căreia s-a derulat activitatea de evaluare privind averea existentă şi modificările patrimoniale intervenite pentru perioada 01.11.2000 (data numirii în funcţia publică) - 31.12.2010 (data încheierii anului fiscal) în ceea ce-l priveşte pe reclamant şi soţia acestuia, B..

Agenţia Naţională de Integritate a precizat în cuprinsul raportului de evaluare că, la stabilirea diferenţelor semnificative de 278.308,94 RON, ceea ce reprezintă un echivalent de 74.368,99 euro, calculat la cursul mediu ron/euro pentru anii 2002, 2003, 2004 şi 2005, retragerile de numerar evidenţiate nu au putut fi luate în calculul cheltuielilor pentru construirea imobilului, nefiind prezentate documente din care să rezulte acest lucru.

Ca urmare a raportului a fost sesizată Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative, potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010.

În vederea stabilirii unei eventuale diferenţe semnificative şi nejustificate de avere, în faţa comisiei a fost administrată proba testimonială cu declaraţiile martorilor C. şi D., proba cu acte, precum şi proba cu expertiza contabilă.

Ca urmare a administrării probelor şi în raport de prevederile legale, Comisia a stabilit că nu a fost identificată o diferenţă semnificativă pe durata exercitării funcţiei între modificările intervenite în averea pârâtului A.. A constatat, de asemenea, că provenienţa bunurilor este justificată.

În raport de aceste concluzii, în temeiul articolului 10 indice 4 din Legea nr. 115/1996, Comisia a dispus, prin ordonanţă, clasarea sesizării formulate de reclamant Agenţia Naţională de Integritate împotriva părţilor A. şi B..

Autoritatea reclamantă a formulat contestaţie împotriva ordonanţei şi a introdus acţiune pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 11 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

(2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice."

Art 18 din acelaşi act normativ prevede că:

"Prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă."

Înalta Curte apreciază că averea reprezintă o acumulare patrimonială de-a lungul timpului, astfel că bunurile existente la un moment dat în patrimoniul unei persoane nu pot fi achiziţionate doar cu veniturile obţinute în anul respectiv, ce reprezintă expresia acumulărilor patrimoniale de-a lungul anilor, or susţinerea conform căreia trebuie justificată exclusiv prin veniturile din anul achiziţiei, fără a lua în calcul soldul pozitiv al anilor anteriori, echivalează cu imposibilitatea persoanelor cercetate în cadrul acestei proceduri de legi de a se apăra si justifica oricare achiziţie care depăşeşte veniturile obţinute într-un singur an.

Prima instanţă a reţinut că interpretarea dată de pârâta Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este cea corectă, prin raportare la scopul procedurii speciale instituite prin dispoziţiile Legii nr. 176/2010, ale Legii nr. 115/1996 şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în lumina principiului constituţional consacrat la art. 44 alin. (8) din Constituţia României astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale.

Astfel, prima instanţă a reţinut că noţiunea de "avere dobândită", la care se referă aceasta procedură, semnifică totalitatea bunurilor şi sumelor de bani deţinute de o persoană, dar şi a sumelor cheltuite de persoana şi familia ei în perioada evaluată, având în vedere scopul prevăzut la art. 8 din Legea 176/2010. Raportat la prevederile art. 11 şi 18 din aceeaşi lege, realizarea balanţei veniturilor şi cheltuielilor nu trebuie făcută pentru fiecare an calendaristic în parte, aşa cum s-a procedat prin raportul de evaluare întocmit de recurenta-reclamantă, textul art. 18 din Legea nr. 176/2010 fiind clar şi neechivoc şi referindu-se la "modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă".

Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod corect că realizarea balanţei veniturilor şi cheltuielilor trebuie făcută pentru toată perioada evaluată, în ansamblu, ceea ce presupune că, la verificarea veniturilor necesare realizării unor achiziţii, este obligatoriu să fie luate în considerare şi veniturile anilor anteriori, rămase necheltuite, cu alte cuvinte soldul pozitiv al anilor anteriori, evaluarea averii pe subperioade fiind necesară numai în cazul efectuării unor achiziţii, pentru că nu este firesc ca achiziţiile efectuate într-un an să fie justificate cu venituri ulterioare, care nu se aflau în patrimoniu la momentul achiziţiei.

Or, a accepta interpretarea recurentei potrivit căreia acestea ar trebui justificate exclusiv prin veniturile din anul achiziţiei, fără a lua în considerare soldul pozitiv al anilor anteriori, ar echivala cu imposibilitatea persoanelor cercetate în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 176/2010 de a-şi justifica orice achiziţie care depăşeşte veniturile obţinute într-un singur an.

Pentru a se putea stabili cu exactitate dacă o persoană are posibilitatea financiară de a efectua anumite cheltuieli, trebuie să se stabilească dacă anterior exista un sold pozitiv, dacă respectivele cheltuieli pot fi justificate cu venituri anterioare, nefiind legal a se justifica cheltuieli cu venituri ulterioare, care nu existau la momentul efectuării cheltuielii.

Înalta Curte constată că veridicitatea susţinerilor privind acumulările patrimoniale anterioare trebuie cercetată pe cale incidentală prin administrarea de dovezi în sensul existenţei acestora. Or, tocmai acest lucru a făcut obiectul probaţiunii în faţa primei instanţe, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză.

Curtea a reţinut, în fapt, că reclamantul împreună cu soţia sa au obţinut în perioada 1.11.2000 - 31.12.2010 venituri în valoare de 420.783,85 RON, astfel cum reiese din raportul de expertiză contabilă. Aceste venituri includ valoarea salariilor, a dobânzilor şi a bunurilor imobile înstrăinate în cursul anului 2001.

În aceeaşi perioadă, pârâtul împreună cu familia sa au efectuat cheltuieli totale în cuantum de 258.727 RON. Dintre acestea, 137.456,4 RON reprezintă cheltuieli curente, conform expertizei şi 76.459,49 RON reprezintă cheltuieli efectuate pentru construirea imobilului din Voluntari, sat Pipera, jud. Ilfov, Tarlaua T 38.

Înalta Curte achiesează la argumentele instanţei de fond potrivit cu care ceea ce interesează pentru stabilirea unei diferenţe semnificative conform Legii nr. 176/2010 şi, consecutiv, a unei creşteri nejustificate a averii conform Legii 115/1996 este valoarea muncii şi a materialelor incorporate în construcţie, adică cât a cheltuit familia a cărei avere este evaluată pentru dobândirea imobilului.

În cazul unui imobil precum cel dobândit de E., prin construire în regie proprie, Înalta Curte reţine, în acord cu argumentele Curţii de Apel şi ale Comisiei pentru Controlul Averilor, că este mai relevantă pentru comparaţia între venituri şi averea acumulată pe baza acestora evaluarea prin raportare la costul muncii şi al materialelor incorporate în imobil, iar nu valoarea stabilită în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/07.09.2005, prin care valoarea imobilului a fost de stabilită la 3.017.025.000 RON vechi, pentru care, la stabilirea valorii de impunere, cu relevanţă fiscală, sunt incidente elemente precum amplasamentul şi alcătuirea construcţiei, calitatea lucrărilor efectuate, etc, care nu depind de valoarea muncii şi a materialelor.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dat prevalenţă variantei I a expertizei contabile judiciare efectuate în cauză. Totodată, în ceea ce priveşte proba cu martori, aceasta nu poate fi înlăturată cu totul, pentru caracterul subiectiv al acesteia din perspectiva relaţiei de rudenie cu pârâtul. În virtutea acestei legături de familie, preconstituirea de înscrisuri era improbabilă, însă Curtea de Apel şi Comisia au reţinut în mod corect faptul că meseria domnului C. (zidar, conform carnetului de muncă) şi cunoaşterea detaliată a situaţiei de fapt conduc la ideea că imobilul a fost construit în regie proprie, cu ajutorul rudelor audiate, justificându-se astfel parte din cheltuieli dovedite cu chitanţe eliberate pe numele rudelor persoanei evaluate.

Având în vedere cele expuse mai sus, nu se poate stabili că toate retragerile în numerar trebuie alocate cheltuielilor curente, excluzând posibilitatea ca acestea să fie destinate construcţiei locuinţei, astfel cum a procedat ANI în cadrul raportului de evaluare, mai ales în situaţia în care imobilul se ridica în regie proprie cu ajutorul familiei.

Înalta Curte constată că suma de bani extrasă din contul bancar nu dispare automat din patrimoniul persoanei cu privire la care s-a efectuat evaluarea averii, dar nici nu se poate exclude posibilitatea ca acestea să fie destinate, chiar şi parţial, construcţiei locuinţei.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondat.

În temeiul art. 451- 453 C. proc. civ. va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimaţii-pârâţi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4760 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 2240 din 28 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimaţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4760 RON reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.