Civil liability of the Government for damages caused by an unconstitutional pension health tax ordinance.

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

1.repararea prejudiciului cauzat reclamantelor prin punerea în aplicare, începând cu data de 01.01.2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

- obligarea pârâtului la despăgubiri, constând în plata către reclamante a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile acestora, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia fiecărei reclamante şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei

- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);

- obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensiile reclamantelor a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii;

2. sesizarea Curţii Constituţionale a României prin raportare la disp. art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României, cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11-14,16-20 şi art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1001 din 06 iunie 2023 pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca naîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Au fost respinse ca neîntemeiate excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei de obiect a cererii.

A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu sumele reţinute reclamantelor din pensie, începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de asigurări sociale.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi cu intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Finanţelor în interesul pârâtului Guvernul României.

A dispus obligarea pârâtului Guvernul României să plătească fiecărei reclamante suma reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor reţinute în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate, începând cu luna ianuarie 2022, şi la plata dobânzii legale prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data fiecărei reţineri şi până la plata sumelor reţinute.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce priveşte necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea competenţei materiale, art. 129 C. proc. civ., deoarece litigiile ce privesc modul de stabilire şi de plată a drepturilor de pensie sunt cauze de asigurări sociale şi nu de contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 263/2010.

În plus, O.U.G. nr. 4/2023 a stabilit competenţa caselor teritoriale de pensii, a caselor de pensii sectoriale şi a entităţilor care plătesc venituri din pensii de a restitui sumele reţinute şi a mai stabilit şi sursa bugetară. În acest sens, Guvernul nu are atribuţii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, deşi întemeiată pe art. 9 din Legea 554/2004, cererea de chemare în judecată nu respectă nici exigenţele temeiului invocat, nici pe cele ale art. 194 C. proc. civ., demersul judiciar fiind doar formal, excepţia de neconstituţionalitate neputând reprezenta prin ea însăşi motivarea impusă de art. 194 C. proc. civ.

În privinţa prejudiciului, necuantificat de reclamante (fiind făcute doar susţineri evazive privind natura acestuia), arată că nu este de resortul instanţei să se substituie părţilor reclamante în a stabili natura prejudiciului şi cuantumul acestuia, astfel că soluţia de acordare a despăgubirilor constând în actualizarea sumelor reţinute este nelegală.

Apreciază că obligarea Guvernului la acordarea şi plata despăgubirilor actualizate ar însemna o obligaţie la imposibil.

A mai susţinut că instanţa de fond nu a analizat, nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei materiale invocate de Guvern şi nici asupra cererii de introducere în cauză a CASMB, cereri formulate la pct. 2 şi 5 din notele de şedinţă depuse pentru termenul de judecată din 14.03.2023, ceea ce presupune încălcarea dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), a rolului activ al instanţei (art. 22 C. proc. civ.), cât şi a normelor conţinute de art. 248 C. proc. civ. referitoare la soluţionarea excepţiilor.

O altă critică adusă sentinţei recurate, în considerarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi în subsidiar pct. 8 C. proc. civ., constă în aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 30 alin. (4), art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., soluţia de obligare a Guvernului la acordarea şi plata despăgubirilor constând în plata dobânzii legale aferente acestor sume (petitul principal - în mod corect fiind respins de către instanţă) şi actualizarea sumelor cu rata indicelui de inflaţie a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 30 alin. (4) C. proc. civ., cât şi cu nesocotirea principiului accesorium sequitur principale. Faţă de adoptarea O.U.G. nr. 4/2023 de transpunere practică a efectelor Deciziei CCR nr. 650/2022, cererea este rămasă fără obiect/lipsită de interes în întregime.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului (în considerarea argumentelor privind lipsa capacităţii juridice civile, obligarea la imposibil, şi faptului că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2023 calitatea procesuală pasivă revine Casei de pensii).

Totodată, Guvernul României a susţinut că prima instanţă a stabilit nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor unei răspunderi civile delictuale ale autorităţii pârâte.

A arătat că prejudiciul nu a fost cuantificat şi nici dovedit, făcându-se doar susţineri evazive privind natura acestuia, nejustificându-se raţionamentul şi modul de calcul al sumelor.

De asemenea, a mai arătat că O.U.G. nr. 4/2023 nu prevede actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă pentru sumele supuse restituirii, că nu se poate vorbi de o dată scadentă anterioară deciziei de neconstituţionalitate, atât timp cât O.U.G. nr. 4/2023 stabileşte o perioadă de restituire lunară (1 martie 2023 şi 28 februarie 2024).

Recurentul a apreciat că răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte drepturile de pensie şi a susţinut că instanţa de fond a urmărit să facă aplicarea corelată a principiului quod nullum est nullum producit efectum şi a principiului restitutio in integrum, însă solicitarea de restituire a sumelor reţinute de către Casa de Pensii Teritorială/Casa de Pensii Sectorială şi de restabilire a situaţiei anterioare nu poate genera obligaţii în sarcina unor subiecte de drept distincte, care nu au fost părţi ale raportului juridic iniţial.

A arătat că însuşi legiuitorul a menţionat că Guvernul României nu poate să restituie sumele reţinute de Casele teritoriale de pensii şi că trebuie reţinut că Guvernul României nu are o evidenţă a pensionarilor şi a drepturilor de care beneficiază, neavând din motive obiective cum să determine sumele ce ar trebui restituire pensionarilor.

Nici prin dispoziţiile Legii nr. 263/2010 sau legii nr. 223/2015 după caz şi nici prin alte norme legale nu este instituit că plata drepturilor de pensie şi contribuţii de asigurări sociale să fie actualizate cu rate inflaţiei şi dobânda legală. În materie de pensii, rata inflaţiei se acoperă prin actualizarea punctului de pensie şi prin majorare, prin acte normative, a cuantumului acestora, drepturile de pensie nefiind purtătoare de dobânzi.

A învederat că nu exisă temei legal pentru plata dobânzii legale în sensul solicitat (art. 2 din O.G. nr. 22/2002 autoritatea pârâtă neputând fi pusă în întârziere, şi nici nu a stabilit prin convenţie dobânda legală)

În concluzie, recurentul a apreciat că solicitarea formulată privind aplicarea cumulativă a dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie este contrară dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 şi Legii nr. 223/2015 după caz şi fără temei legal.

4. Apărările formulate

Nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.

În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a reţinut că pretenţiile reclamantului urmează a fie satisfăcute în acord cu noile dispoziţii normative în vigoare redate anterior, în ceea ce priveşte sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acţiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt neîntemeiate şi că instanţa de fond a reţinut cauza spre soluţionare având în vedere că a fost învestită cu analizarea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamantul solicitând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin modificările aduse de O.U.G. nr. 130/2021 la Codul fiscal, dispoziţii legale care au făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate admise de către CCR prin Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022.

Prin urmare, obiectul cauzei fiind acţiune în despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, competenţa materială de soluţionare revine Curţii de Apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (4), coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului declarate neconstituţională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, în alin. (5), statuează că "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Aşadar, din formularea textului de lege (acţiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiţionează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenţii vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanţelor Guvernului, ci conţinutul acţiunii este determinat, de la caz la caz, de situaţia specifică fiecărei speţe.

Înalta Curte mai reţine că, în cauza de faţă recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 şi ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaşte dreptul reclamantului la despăgubiri, iar din obiectul cauzei şi materialul aflat la dosarul cauzei nu rezultă existenţa unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului fiind efectuată prin reţinerea din pensia reclamantului a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie. Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, reţinute începând cu luna ianuarie 2022.

II.1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 1001 din 06 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 1001 din 06 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.