Employee firefighter's appeal rejected on administrative claims, salary and discrimination challenges; appeal null as to constitutional referral challenge.

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.06.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a II-a contencios administrativ si fiscal, reclamantul A. a solicitat in contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, Ministerul Apărării Naţionale, general de brigada B., maior C., col. D., lt.-col. E., şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, următoarele:

1. Anulare act O.I.G. nr. 13/IG din 29.07.2019 şi acordare daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei, precum şi pentru discriminare în cuantum de 15.000 RON, aplicat fiecărui pârât;

2. Anulare act Fişa postului nr. x ca anexă a Ordinului de numire în funcţie nr. S/12415/I din 01.09.2006 şi acordare de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei precum şi pentru discriminare în cuantum de 15.000 RON, aplicat fiecărui pârât;

3. Anulare act Regulament de Ordine Interioară (R.O.I) al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, înregistrat cu nr. x din 28.10.2019, şi acordarea de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei, precum şi pentru discriminare în cuantum de 10.000 RON, aplicat fiecărui pârât;

4. Acordarea majorărilor salariale neacordate în Starea de Urgenţă în lunile martie-Mai 2020, drepturi prevăzute de art. 53 din Decretul nr. 195/2020, art. 90 din Decretul nr. 240/2020 coroborat cu art. 35 alin. (2)-(8) din O.U.G. nr. 114/2018, precum şi acordare de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei, precum şi pentru discriminare în cuantum de 5.000 RON, aplicat fiecărui pârât;

5. Recalcularea şi acordarea tuturor diferenţelor salariale neacordate pentru luna martie 2020, diferenţe rezultate din diminuarea soldei de funcţie pentru luna martie 2020, precum şi acordare de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei, precum şi pentru discriminare în cuantum de 5.000 RON, aplicat fiecărui pârât;

6. Acordarea daunelor morale prin lezarea demnităţii şi onoarei pentru încălcarea securităţii şi sănătăţii în muncă în perioada martie-Mai 2020, precum şi pentru discriminare în cuantum de 7.000 RON, aplicat fiecărui pârât;

7. Obligarea M.Ap. N. la soluţionarea integrală şi efectivă a petiţiei nr. DJP nr. 9171/01.11.2019, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 7 din 6 ianuarie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C., D., E., Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov, Ministerul Apărării Naţionale (pe primul capăt) si Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta (pe ultimul capăt de cerere).

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., citat la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, C., D., E., citaţi la Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti - Ilfov, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, cu sediul in Bucureşti, Calea 13 septembrie nr. 135 şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasivă.

A respins primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

A respins ultimul capăt de cerere formulat in contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale cu sediul in Bucuresti, str. x, să soluţioneze petiţia nr. x/01.11.2019.

A respins în rest cererea formulată de reclamantul A., in contradictoriu cu paratul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiată.

A obligat reclamantul la plata către pârâtul C. a sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond reclamantul A. a formulat la data de 7 ianuarie 2022 declaraţie de recurs, arătând că motivele le va depune ulterior.

La data de 1 februarie 2024 recurentul reclamant depune motive de recurs circumstanţiate cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ.

3. Recursul exercitat în cauză şi apărările formulate de intimaţii pârâţi

Împotriva sentinţei nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul reclamantul A. în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ.

Arată recurentul că s-au incalcat dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ. şi art. 19 din Regulamentul de ordine interioara a instanţelor judecătoreşti privind continuitatea completului - judecătorul învestit cu soluţionarea cauze nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii, având în vedere ca la termenele de judecată din 3.03.2022, 14.04.2022, 28.04.2022 a fost desemnat judecător F., iar la termenul de judecată din 05.05.2021, completul de judecată a fost schimbat cu judecător G., care a respins atât excepţia necomptenţei, cât şi excepţiile de neconstitutionalitate invocate.

Un alt doilea motiv de nelegaliate este cel prevăzut de art. 483 alin 1 pct. 6 C. proc. civ., instanţa nu a motivat soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios admisnitrativ şi fiscal.

Se încalcă dreptul la un proces echitabil şi termenul rezonabil întrucât a constituit un exces de putere din partea instanţei, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti". Definiţia procesului echitabil reprezintă o intepretare extensivă a art. 6 din Convenţia CEDO.

Pe de alta parte este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deşi pronunţarea s-a făcut în data de 06.01.2022, motivarea sentinţei civile s-a făcut în data de 16.01.2024 (data poştei), în afara termenului legal prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Un alt motiv de recurs, instanţa a încălcat regulile de procedură fiind echivalent motivului de casare prevăzut de recurs, în speţă art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv a încălcat prevederile art. 249-255 C. proc. civ., respectiv instanţa s-a pronunţat pe probe fără să le cunoască şi nu a încuviinţat probele cerute respectiv depunerea dosarului administrativ si a actului pe care s-a pronunţat O.G. nr. 13/2019. Mai arată recurentul că instanţa nu administrat nicio probă din cele solicitate.

Se încalcă regulile procedurale privind comunicarea, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind comunicată încheierea din şedinţa din 05.05.2021 împreuna cu sentinţa civilă. Se încalcă prevederile art. 427 alin. (1) C. proc. civ. ce viciază dispoziţiile dreptului la un proces echitabil privind exercitarea căilor de atac îndreptari/lamuriri etc.

Prin întâmpinările depuse de către intimaţii-pârâţi s-a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa elementelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 C. proc. civ., iar, pe fond, au solictat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Chestiuni prealabile

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 mai 2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că sentinţa civilă nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată părţilor la data de 16.01.2024 potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar recurs, urmând ca de la această dată să se calculeze termenul de 48 ore în care recurentul reclamant avea obligaţia de a depune motivele de recurs pentru care apreciază că cererea de sesizare a a Curţii Constituţionale a României a fost respinsă în mod nelegal.

Orice motivare depusă după expirarea termenului legal şi imperativ de 48 ore, urmează să fie sancţionată de instanţa de control judiciar.

În speţă recurentul reclamant a depus motivele de recurs la data de 1 februarie 2024 (dosar recurs), deci cu depăşirea termenului stabilit de lege, fiind incidentă excepţia tardivităţii.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia tardivităţii motivării recursului declarat de reclamantul A. în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii căii de atac a recursului declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte arată că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Recurentul reclamant A. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege şi prin raportare la prevederile legale reţinute de instanţă în motivarea soluţiei.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de reclamantul A., invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurentul-reclamant a invocat critici ce pot fi circumscrise atât motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 din C. proc. civ., cât şi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă. Or, recurentul nu a formulat nicio critică care să se subsumeze motivului de casare invocat, apreciind la modul general abstract că i se încalcă dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea procesului într-un termen rezonabil.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 2) C. proc. civ. reglementează, ca şi motiv de casare, situaţia în care hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, iar art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. reglementează, ca şi motiv de casare, situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Motivele de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 2) şi 5) C. proc. civ., invocate de recurentul reclamant, este nefondate.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că a încălcat dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil prin aceea s-a încălcat principiului continuităţii completului de judecată, necomunicării încheierii de şedinţă din data de 05.05.2021 împreună cu sentinţa civilă, nemotivării sentinţei pronunţate în termenul prevăzut de lege.

Raportat la motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că nu există neregularităţi de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 7 din C. proc. civ. şi art. 19 din Regulamentul de ordine interioara a instanţelor judecătoreşti, în maniera în care a procedat prima instanţă la soluţionarea fondului cauzei.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia nu s-a respectat principiul continuităţii completului de judecată, întrucât termenele de judecată din 03.03.2021, 14.04.2021 şi 28.04.2021 au fost prezidate de un judecător diferit de cel de la termenul din 05.05.2021, care a respins atât excepţia necompetenţei, cât şi excepţiile de neconstitutionalitate invocate, critică subsumată motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

Art. 214 C. proc. civ. dispune în sensul că membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii; (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii; (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părţilor, cauza se repune pe rol.

Aşadar, înlocuirea membrilor completului de judecată este permisă şi prevăzută de lege, astfel încât sub acest aspect criticile recurentului reclamant sunt neîntemeiate. Schimbarea judecatorului s-a realizat în conformitate cu prevederile legale, astfel că părţile au avut posibilitate să depună concluzii pe fondul cauzei în faţa judecatorului care a soluţionat fondul, până la începerea cercetării judecătoreşti desfăşurându-se etapa scrisă astfel cum reiese şi din încheierile de sedinţă.

Împrejurarea că ulterior încuviinţării comunicării unor note scrise depuse la termenul din data de 03.03.2021 pentru formularea de puncte de vedere cu privire la excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti şi la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în cauză au mai fost acordate termene, respectiv 14.04.2021, 09.06.2021, 15.12.2021 şi 06.01.2022 iar la aceste noi termene fondul cauzei a fost soluţionat de un alt judecător decât cel care a soluţionat înscrisuri de mai sus, nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 2 teza I din C. proc. civ., contrar susţinerilor recurentului, dispoziţia legală având în vedere pronunţarea hotărârii de acelaşi judecător care a luat parte la dezbaterea pe fond a cauzei şi nicidecum pronunţarea şi a altor încheieri interlocutorii de acelaşi judecător care participă la dezbaterea fondului cauzei.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul se află în eroare cu privire la compunerea completului pentru termenele din datele de 14.04.2021 şi 28.04.2021, în compunerea acestora intrând doamna judecător G., nu domnul judecător F..

Prin urmare, faptul că etapa scrisă a fost prezidată de domnul judecător F., iar cercetarea procesului de doamna judecator G., subscrisa apreciază că nu a fost adusă nici o atingere continuităţii completului de judecată sau principiului nemijlocirii, câtă vreme judecătorul care administrat probele a fost dezbătut fondul şi a pronunţat hotărârea, astfel că prin raportare la acesta situaţie susţinerire recurentului sunt vădit nefondate.

Mai reţine Înalta Curte ca nefondate şi criticile recurentului reclamant cu privire la soluţia pronunţată prin încheierea de şedinţă din 05.05.2021, recurentul nedeclarând recurs şi împotriva acestei încheieri.

O altă pretinsă critică de nelegalitate invocată de recurentul reclamant priveşte termenul în care a fost redactată şi comunicată sentinţa civilă nr. 7 din 06.01.2022, susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Apreciază Înalta Curte că nici aceste susţineri nu pot fi primite şi nu pot atrage nulitatea hotărârii recurate, C. proc. civ. neprevăzând o asemenea sancţiune pentru nerespectarea termenului privind redactarea hotărârii. Prin raportare la dispoziţiile art. 271 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecători/or şi procurorilor, neredactarea hotărârii în termenul prevăzut de lege poate atrage cel mult o sancţiune disciplinară în sarcina judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, iar aceasta doar dacă nerespectarea termenului a intervenit exclusiv din motive imputabile acestuia.

Dincolo de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că participanţii la proces au fost legal citaţi şi prezenţi în sala de şedinţă, iar instanţa de judecată în virtutea rolului activ a depus toate diligenţele în vederea stabilirii stării de fapt şi de drept din speţă, în scopul aflării adevarului şi pentru justa soluţionare a cauzei.

În acest context, nefondat se reclamă încălcarea dreptului de la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil sau a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Faptul că instanţa a apreciat sau nu utilitatea unor probe nu poate fi în niciun caz imputat acesteia ca şi o încălcarea a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, faţă de dispoziţii art. 264 C. proc. civ. potrivit cărora "În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.".

Sarcina aprecierii probelor revine instanţei, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât şi în ansamblul lor. Urmare a analizei efectuate, motivat, instanţa va putea înlătura anumite probe în funcţie de utilitatea lor, de convingerea pe care acestea i-o creează, de conduita părţilor, manifestată cu privire la proba în cauză, ceea ce înseamnă că o atare măsură procesuală este lăsată la aprecierea judecătorului.

Totodată, astfel cum s-a pronunţat şi practica judiciară în materie, probele aflate la dosar se vor aprecia ţinându-se seama şi de refuzul nejustificat al unei părţi de a prezenta probele scrise certe, a căror administrare nu poate avea loc decât cu acordul ei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte conchide că nefondat reclamă recurentul în calea de atac, încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, respingerea excepţiilor/cererilor formulate de o parte în proces nu echivalează cu o nemotivare, iar în cauză, în concret, excepţiile formulate de aceştia au fost respinse de judecătorul fondului motivat.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a motivat şi soluţia pronunţată pe fondul cauzei, în raport de obiectul dedus judecăţii şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, aceasta procedând în concordanţă cu obligaţia pe care instanţa de contencios administrativ o are, respectiv de a efectua numai un control de legalitate al actelor administrative tipice sau asimilate întocmite de către autorităţile publice.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care aceasta a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligaţie nerespectată de instanţa de fond în opinia recurenţilor, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele şi aplicând dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 7 din 6 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.