Salary recalculation and back pay confined to three-year limitation period as administrative challenge upheld

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 30.07.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucuresti, secţia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. Ş.A. (DIN ANEXĂ), EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III. ŞI JJJ., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj au solicitat anularea Hotărârii Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021, revocarea în parte a Deciziei nr. 208/20 aprilie 2021, emisă de către Preşedintele Curţii de Apel Cluj, cu privire la perioada recunoscută pentru plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Cluj şi a instanţelor din circumscripţia acesteia stabilita prin art. 1 - 3 din decizie, obligarea Curţii de Apel Cluj la emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună încadrarea lor în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Cluj şi a instanţelor din circumscripţia acesteia prin stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente/a salariului de încadrare brut lunar raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător, plata diferenţei între remuneraţia care include VRS de 605.225 RON începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare şi remuneraţia efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective, includerea în salariul de bază a VRS 605,225 RON conform deciziei civile nr. 396/22.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1670/07.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârât, ca neîntemeiată şi a respins cererea principală, precum şi cererea de intervenţie principală formulate de intervenientele KKK. şi LLL..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1670/07.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal recurenţii-reclamanţi au declarat recurs prin care au solicitat admiterea acestuia, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a formulată.

În motivare, recurenţii-reclamanţi au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Tribunalului Maramureş, iar prin Decizia nr. 208/20 aprilie 2018 emisă de Preşedintele Curţii de apel Cluj, s-a decis ca aceştia să beneficieze de salarii de bază brute lunare stabilite prin raportare la VRS de 605,225 RON începând cu data de 20.04.2018, însă recurenţii au apreciat că se impunea acordarea drepturilor cu data de 01.08.2016.

Au susţinut că prin Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021 li s-a respins contestaţia împotriva Deciziei nr. 208/20 aprilie 2021, emisă de către Preşedintele Curţii de Apel Cluj în lipsa unei analize efective a solicitărilor lor, probate cu hotărâri judecătoreşti, cu prevederi legale, decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţii Constituţionale, decizii administrative (Ordinul nr. 224/29.10.2020 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dispoziţia nr. 102/02.04.2021 emisă de Secretariatul General al Consiliului Superior al Magistraturii, Decizia nr. 273/30.12.2020 a Preşedintelui Curţii de Apel Constanţa, Decizia nr. 76/DE/26.02.2021 a Preşedintelui Curţii de Apel Tg. Mureş) cu care au probat faptul că la nivelul familiei ocupaţională JUSTIŢIA la acest moment există personal care este salarizat corespunzător unei valori de referinţă sectorială de VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, aspect ce echivalează cu o netemeinicie şi nelegalitate a Deciziei Colegiului de conducere a Curţii de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021 prin care s-a respins contestaţia lor formulată împotriva Deciziei nr. 208/20.04.2021.

De asemenea, au susţinut, cu privire la reţinerea incidenţei termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 171 Codul umncii, că acesta nu este aplicabil, având în vedere că reglementarea din art. 171 Codul muncii vizează prescripţia dreptului Ia acţiune a drepturilor salariale, adică a dreptului celui interesat de a se adresa instanţei de judecată cu o cerere de chemare în judecată pentru plata drepturilor salariale restante, nicidecum nu vizează situaţia în care ne aflăm recurenţii de a ne adresa ordonatorului de credite care stabileşte şi plăteşte salariile.

Este de observat faptul că, deşi Curtea de Apel Cluj se raportează şi invocă atât în Decizia nr. 208/20.04.2021, emisă de Preşedintele Curţii de Apel Cluj, cât şi în Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021, existenţa unor acte administrative ce recunosc aplicarea VRS 605,22 RON de la data de 01.08.2016 (Ordinul nr. 224/29.10.2020 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dispoziţia nr. 102/02.04.2021 emisă de Secretariatul General al Consiliului Superior al Magistraturii, Decizia nr. 273/30.12.2020 a Preşedintelui Curţii de Apel Constanţa, Decizia nr. 76/DE/26.02.2021 a Preşedintelui Curţii de Apel Tg. Mureş), nu observă că raportat la data emiterii acestor acte administrative, instituţiile emiţătoare nu retin incidenta vreunui termen de prescripţie, dar care, însă, pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Cluj există şi se aplică.

Chiar dacă ar exista posibilitatea invocării termenului general de prescripţie, recurenţii apreciază că instituţia prescripţiei sancţionează pasivitatea debitorului, însă recurenţii susţinut că nu au stat în pasivitate, ei neavând practic posibilitatea de a li se admite o astfel de cerere având în vedere că nici chiar destinatarii textului de lege, respectiv art. III din O.U.G. nr. 20/2016, în concret consilierii de probaţiune, nu au beneficiat de recalcularea şi plata indemnizaţiei de încadrare cu luarea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la VRS 605,225 RON decât ulterior admiterii primei hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa civilă nr. 1668/12.11.2019 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia nr. 286/24.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, stabilindu-se dreptul reclamanţilor de a beneficia de VRS 605 începând cu data de 08.08.2016.

Arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit incidenţa prescripţiei prin raportare la art. 171 Codul muncii, prevederi care, însă, reglementează, prescripţia dreptului material la acţiune, adică a dreptului de a se adresa cu o cerere de chemare în judecată instanţei de judecată, nicidecum situaţia emiterii unei decizii administrative.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii ca legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12.01.2024, cauza fiind amânată pentru data de 17.05.2024 şi data de 11.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin Hotararea nr. 41/22.06.2021, Colegiul de Conducere a Curţii de Apel Cluj a respins ca neîntemeiate contestaţiile administrative formulate de reclamanţi şi intervenienţi, în motivarea acestei hotărâri, menţionând că în calitate de debitor al creanţei contestatorilor, Curtea de Apel Cluj are obligaţia de a recunoaste şi de a plăti drepturile salariale cuvenite acestora, exclusiv pentru perioada în care se poate aprecia că drepturile datorate nu sunt prescrise, neputându-se reţine că îi revine o astfel de obligaţie pentru perioada ce excede termenului de 3 ani anteriori emiterii acestui act.

Înalta Curte reţine că principala critică formulată prin cererea de recurs priveşte data de la care au fost acordate respectivele drepturi, recurenţii cerând ca această dată să fie cea de 01.08.2016 şi nu 22.12.2018, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 208/20.04.2021.

Mai susţin recurenţii-reclamanţi că prevederile legale care reglementează instituţia prescripţiei extinctive, sting prin intervenţia acesteia doar dreptul material la acţiune, nu şi dreptul subiectiv, care continuă să existe astfel încât acordarea să poate fi aplicată începând cu data de 01.08.2016.

Cu privire la această susţinere a reclamanţilor prima instanţă a reţinut, în mod temeinic că decizia de salarizare a avut în vedere, în mod corect, termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani anterior emiterii actului respectiv, pentru care se puteau stabili drepturile salariale, conform art. 171 din Codul muncii.

Recurenţii susţin că instituţia prescripţiei sancţionează pasivitatea debitorului, iar întrucât nu se poate considera că ei au stat în pasivitate, această instituţie nu le este aplicabilă.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o prezentare temeinică şi în conformitate cu prevederile legale a instituţiei prescripţiei, arătând care sunt temeiurile pentru care nu se poate susţine că prin actul administrativ emis s-au recunoscut aceleaşi drepturi salariale recurenţilor şi pentru perioada anterioară celei pentru care a fost emisă Decizia nr. 208/20.04.2021.

Recurenţii-reclamanţi au criticat hotărârea recurată, reiterând aceleaşi argumente din cuprinsul acţiunii cu privire la aplicarea eronată a termenului de prescripţie extinctivă în privinţa VRS 605.225 RON, solicitând recunoaşterea dreptului la stabilirea salariului în raport cu acest VRS începând cu data de 01.08.2016.

Aşadar, în cauză, nu se pune problema neacordării drepturilor salariale, ci a faptului că stabilirea acestora s-a realizat prin actele administrative contestate cu aplicarea termenului de prescripţie extinctivă de trei ani.

Înalta Curte reţine că prescripţia extinctivă este definită, conform art. 2500 alin. (1) din C. civ., ca fiind o sancţiune ce constă în stingerea, în condiţiile stabilite de lege, a dreptului material la acţiune neexercitat în termen. Altfel spus, titularul unui drept subiectiv sau creditorul care a rămas inactiv un anumit timp pierde ocrotirea dreptului respectiv pe calea acţiunii în justiţie şi, odată cu aceasta, şi posibilitatea de a obţine executarea silită a obligaţiei corelative lui.

Ca regulă generală, astfel cum este prevăzută la art. 2523 din C. civ., prescripţia începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Cât priveşte renunţarea la prescripţie, potrivit art. 2507 din C. civ. este interzisă câtă vreme nu a început să curgă, această opţiune fiind posibilă în cazul prescripţiilor împlinite ori al celor începute şi neîmplinite, ipoteză în care renunţarea vizează beneficiul termenului deja scurs. Debitorul poate renunţa la prescripţia împlinită, însă dispoziţiile art. 2508 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că renunţarea trebuie să fie neîndoielnică, adică să rezulte exclusiv din manifestări neechivoce. De asemenea, potrivit art. 2506 C. civ., recunoaşterea dreptului făcută printr-un act scris este valabilă, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit, fiind aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie.

Este necesar a se distinge şi în funcţie de momentul la care intervine recunoaşterea dreptului de către debitor. Astfel, dacă recunoaşterea intervine în cursul termenului de prescripţie extinctivă, atunci operează o întrerupere a termenului, în acord cu prevederile art. 2537 pct. 1 C. civ., începând să curgă un nou termen de prescripţie din momentul recunoaşterii.

În schimb, dacă recunoaşterea intervine după împlinirea termenului de prescripţie, atunci legea prezumă că o astfel de recunoaştere reprezintă, în realitate, o renunţare la dreptul de a invoca prescripţia extinctivă, fiind necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2507 şi următoarele din C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2508 C. civ., renunţarea la prescripţie poate îmbrăca două forme, renunţarea expresă sau tacită, iar în cazul celei din urmă, renunţarea trebuie să aibă un caracter neîndoielnic, putând să rezulte doar din manifestări neechivoce.

Prin faptul că s-a stipulat expres că plata diferenţelor salariale rezultate se efectuează cu respectarea termenului de prescripţie rezultă că emitentul deciziei a acţionat tocmai în considerarea caracterului de ordine privată a instituţiei prescripţiei, angajatorul, în speţă intimatul-pârât, adică debitorul drepturilor salariale restante a ales să opună prescripţia extinctivă şi să nu renunţe la aceasta în condiţiile art. 2512 alin. (1) C. civ.

În egală măsură, se reţine că drepturile salariale sunt drepturi de creanţă cărora li se aplică în completare dispoziţiile art. 171 din Codul muncii, textul indicat făcând referire, de asemenea, la posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei, cu consecinţa curgerii unui nou termen, atunci când intervine o recunoaştere din partea debitorului drepturilor salariale pretinse, ipoteză care, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, nu se verifică în speţă.

Este de observat că recurenţii-reclamanţi nu au indicat, nici în faţa primei instanţe şi nici în faţa instanţei de recurs, faptul că ar beneficia de vreun titlu executoriu provenit de la o instanţă judecătorească în sensul recunoaşterii dreptului salarial prin prisma VRS 605,225 RON, începând din 01.08.2016.

Recurenţii-reclamanţi au invocat nelegalitatea deciziei susţinând că dreptul lor ar fi trebuit recunoscut începând cu data de 01.08.2016, prin raportare la situaţia altor colegi care au hotărâri judecătoreşti prin care instanţele au recunoscut dreptul lor la VRS 605,225 RON începând cu această dată.

Instanţa de control judiciar nu poate primi acest argument şi constată că hotărârile judecătoreşti la care au făcut trimitere reclamanţii în acţiune, reprezintă decizii de speţă, ale căror efecte privesc, în virtutea principiului relativităţii efectelor judecătoreşti, doar părţile litigante, drepturile şi obligaţiile stabilite prin acestea neputând profita sau dăuna terţelor persoane, străine de acest litigiu.

Astfel Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-au stabilit drepturile personalului prin actul administrativ de salarizare, cu respectarea termenului de prescripţie extinctivă.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. Ş.A. (Din Anexă), EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III. şi JJJ. si recurentele-interveniente KKK., LLL. împotriva sentinţei civile nr. 1670 din 07 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.