Quantum of moral damages for insolvent insurer’s liability: judicial discretion over standardized fund assessments and rejection of material law violation ground

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea în parte a deciziei nr. 16524/27.08.2018 emisă de pârât; admiterea cererii de plata formulată de reclamanţi şi înregistrată sub nr. x/03.03.2017, pentru suma de câte 450 000 RON, pentru fiecare dintre petenţi; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 1618 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorilor B. şi C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

A anulat în parte Decizia nr. 16524/27.08.2018, în sensul că a modificat cuantumul stabilit cu titlu de daune morale, după cum urmează: 150.000 RON pentru A., 150.000 RON pentru B., 150.000 RON pentru C. şi 150.000 RON pentru D.;

A respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 933 din 16 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1618 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 47 din 7 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi în calitate de reprezentant legal al minorilor B. şi C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A anulat în parte decizia nr. 16524/27.08.2018 emisă de pârât în sensul că:

A admis cererea de plată formulată de reclamanţi în ceea ce priveşte sumele de 150.000 RON pentru reclamanta A., 150.000 RON pentru reclamantul B., 150.000 RON pentru reclamanta C. şi 150.000 RON pentru reclamanta D., reprezentând daune morale.

A obligat pârâtul la plata către reclamanta A. a sumei de 150.000 RON, către reclamantul B. a sumei de 150.000 RON, către reclamanta C. a sumei de 150.000 RON şi către reclamanta D. a sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale.

A respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs formulate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 47 din 7 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, respingerea acţiunii.

Apreciează recurentul că soluţia pronunţată de către instanţa de fond este greşită prin prisma faptului că nu a luat în considerare faptul ca singurul scop al constituirii si funcţionarii Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări in cazul falimentului unui asigurător si, fiind un intrument public de garantare, Fondul este obligat sa procedeze la circumstantierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituita in dauna efectiv suferita, aceasta fiind raţiunea introducerii in textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de dauna de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

Recurgerea la o procedura interna standardizata a FGA nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natura a leza dreptul persoanelor indreptatite de a primi daune morale -fiind realizata, asa cu am învederat, pe baza sumelor stabilite in studiul FPVS.

De asemena, deşi sunt reţinute ca motivare declaraţiile martorilor, instanţa de fond nu le analizează coroborat cu alte dovezi a căror putere doveditoare ar completa declaraţiile acestora (spre exemplu acte medicale din care sa reiasă existenta unui impact major asupra psihicului reclamanţilor, dincolo de firescul uman) si prin înlăturarea prezumtei simple de imparţialitate ce poate fi avuta in vedere, susţine recurentul.

In acest context, apreciază recurentul că instanţa nu a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile si evitarea îmbogăţirii fara justa cauza, precum si pe cel al proportionalitatii dintre prejudiciul suferit si suma acordata cu titlu de despăgubire.

Ca atare, instanţa avea obligaţia, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte aspecte, privind dreptul părţilor vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite), să procedeze la examinarea jurisprudenţei sus amintite, pentru ca, pe de o parte, părţile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei.

Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu şi a celui material, pe care părţile vătămate puteau să-1 pretindă în mod separat, ţinându-se cont, aşa cum s-a arătat mai sus, de criteriile stabilite de actele normative respective, dar şi de contextul economico social în care părţile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanţei de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criteriile obiective arătate mai sus, care trebuie să fie relevate şi justificate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei, intimaţii au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Instanţa de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamantele au solicitat deschiderea dosarului de daună, prin care au solicitat suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale şi 20.000 RON cu titlu de daune materiale.

Prin decizia nr. 16524/27.08.2018 a fost admisă cererea de plată după cum urmează: pentru A., suma de 10.735 RON cu titlu de daune materiale şi 52.510 RON cu titlu de daune morale; pentru C. şi B. suma de 43.879 RON cu titlu de daune morale; pentru G. suma de 75.079 RON cu titlu de daune morale; pentru E. şi F. suma de 29.912 RON cu titlu de daune morale. A respins cererea de plată cu privire la diferenţele dintre sumele solicitate şi sumele acordate.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantele au chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea în parte a deciziei nr. 16524/27.08.2018 emisă de pârât; admiterea cererii de plata formulată de reclamanţi şi înregistrată sub nr. x/03.03.2017, pentru suma de câte 450 000 RON, pentru fiecare dintre petenţi; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, iar prin cererea de recurs înregistrată la dosar, recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanţa de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente speţei.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

Intimatul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 şi are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenţei asigurătorului H. S.A., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 25.08.2016.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 50 pct. 2 lit. f) din Ordinul CSA nr. 23/2014 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând criteriile obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale. A susţinut recurentul că, în lipsa unor criterii şi limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale. Totodată, a susţinut că raportat consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitelor le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., este justă suma de 52.510 RON cu titlu de daune morale şi suma de 10.735 RON cu titlu de daune materiale pentru A.; suma de 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru C. şi B.; suma de 75.079 RON cu titlu de daune morale pentru G.; suma de 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru E. şi F..

Însă, instanţa de fond a apreciat că, raportat la suferinţele psihice suportate de către reclamante în perioada ce a urmat accidentului, dar şi consecinţele ulterioare inevitabile ale situaţiei create asupra vieţii acestora, se impune obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata către A. a sumei de 150.000 RON, 150.000 RON către B., 150.000 RON către C. şi 150.000 RON către D., cu titlu de daune morale.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unor despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul moral suferit de reclamante.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantele au suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinţei recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale să fie adecvată situaţiei relevate în speţă.

În legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a anulat în parte decizia nr. 16524/27.08.2018 emisă de pârât şi a admis cererea de plată formulată de reclamanţi în ceea ce priveşte sumele de 150.000 RON pentru reclamanta A., 150.000 RON pentru reclamantul B., 150.000 RON pentru reclamanta C. şi 150.000 RON pentru reclamanta D., reprezentând daune morale şi a obligat pârâtul la plata acestor sume, cu titlu de daune morale, ţinând seama în evaluarea gravităţii suferinţei produse de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.

Prin urmare, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 47 din 7 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.