Fine-forcing claim rejected after Government's partial quota performance satisfied enforceable duty.

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 11.07.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul Guvernului României, punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2370 din 8 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în baza acestui titlu executoriu, având în vedere că pârâtul Guvernul României, debitorul obligaţiei de a face, nu şi-a îndeplinit de bună voie, până la data cererii de chemare în judecată, obligaţiile trasate prin decizia menţionată, a mai solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal,

I. Aplicarea pârâtului Prim-Ministrul Guvernului României unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care urmează a se face venit la bugetul de stat, începând cu data de 09.06.2019 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019,

II. Obligarea pârâtului debitor Guvernul României la plata unor penalităţi în cuantum de 1000 de RON pe zi întârziere şi, în consecinţă, acordarea către reclamanta creditoare a unor penalităţi în cuantum de 1000 de RON pe zi întârziere, în condiţiile stabilite de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care fac trimitere la dispoziţiile art. 906 din C. proc. civ., începând cu data de 09.06.2019 si până la îndeplinirea/executarea obligaţiei stabilite prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019

III. obligarea pârâţilor debitori la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de litigiu.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1968 din 31 octombrie 2022, Curtea a respins excepţia necompetenţei materiale, excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, excepţia lipsei de obiect, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâţi, ca neîntemeiate.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurenta-reclamantă că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/200.

Instanţa de executare, Curtea de Apel Bucureşti, verificând lacunar, în mod greşit a reţinut că prin H.G. nr. 746/2022 s-ar fi îndeplinit obligaţiile instituite prin titlul executoriu.

Cadrul legal primar a stabilit vânzarea unei cote până la concurenţa limitei de 10% din capitalul social (O.U.G. nr. 49/1997), cotă care ulterior a fost stabilită la 8% (O.U.G. nr. 55/2003) din capitalul social, şi prin faptul că nu a fost stabilită o cotă limită minimă nu se poate interpreta că Guvernul poate stabili arbitrar orice cotă, aşa cum a stabilit cota de 1% prin H.G. nr. 746/2022, procentul de 1% fiind un procent derizoriu raportat la cota de 8% şi care nu reflectă cadrul legal prin care a fost stabilită vânzarea de acţiuni a 8% din capitalul social.

Prin stabilirea cotei derizorii de 1% şi prin modificarea scadenţei de executare din data de 09.06.2019 pentru o dată ulterioară (în termen de 180 de zile) înseamnă, de fapt, o neexecutare, caz în care trebuie să intervină controlul jurisdicţional care să echilibreze raporturile prin aplicarea corectă şi justă a dispoziţiilor legale şi să stabilească dacă Guvernul României a acţionat sau nu abuziv.

Sintagma "până la limita a 8% la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare" nu poate fi interpretată decât în sensul de "nu mai mult de 8% şi nici mai puţin decât 8%, adică exact 8%", neputându-se considera că procentul de 1% stabilit prin H.G. nr. 746/2022 ar putea fi considerat emis cu respectarea cadrului legal, libertatea de apreciere a administraţiei fiind una abuzivă.

În continuarea alegaţiilor sale, recurenta-reclamantă a prezentat o analiză comparativă a conţinutului H.G. nr. 746/2022 faţă de obligaţiile impuse în sarcina Guvernului României prin decizia civilă nr. 2370 din 8 mai 2019, apreciind că Guvernul României nu a respectat nici măcar acum obligaţiile impuse în sarcina sa prin titlul executoriu.

Intimatul Guvernul României a emis o hotărâre prin care a menţionat că se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, fără a specifica modalitatea de executare a acestor demersuri, fără a stabili procedurile şi condiţiile efectiv de realizare a acestei vânzări la cota de 1% care încalcă titlul executoriu, conform căruia cota trebuie să fie de 8%, şi cu specificarea unei date la care urma să fie stabilite procedurile (în termen de 180 de zile), ceea ce înseamnă neexecutarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu.

A apreciat recurenta că nu se poate susţine că, prin emiterea unei hotărâri de guvern de vânzare a unei cote de 1% din valoarea capitalului social al B. S.A., fără proceduri şi fără condiţii pentru vânzarea acţiunilor, intimatul Guvernul României ar fi respectat obligaţiile impuse prin Decizia nr. 2370 din 8 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern în vederea vânzării de acţiuni ale B. până la limita a 8% din capitalul social la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, cota procentuală de vânzare fiind de 8%.

Scadenţa obligaţiei de executat, conform titlului executoriu, a fost data de 09.06.2019, pentru vânzarea acţiunilor în procent de 8%, obligaţia Guvernului României fiind de a organiza în concret aplicarea normelor juridice deja instituite, acesta având obligaţia de a pune în aplicare efectivă dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003.

Astfel, este evidentă nerespectarea culpabilă de către intimatul Guvernul României a dispoziţiilor titlului executoriu, conform căruia era obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru vânzarea unei cote procentuale de până la 8% şi nu de 1%, aşa cum a înţeles prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, hotărâre care nu specifică nici la ce preţ de vânzare ar trebui vândute aceste acţiuni, nu emite procedurile şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor şi, mai mult, modifică scadenţa obligaţiei de executat, conferindu-şi în plus alte 180 de zile.

A concluzionat recurenta că raţionamentul instanţei de executare, prin care se reţine că, doar prin stabilirea cotei procentuale de 1% şi a datei vânzării acţiunilor ca fiind cel mai târziu la 31.12.2023, se poate considera o executare în totalitate a titlului executoriu, este profund greşit.

3. Apărările formulate. Procedura derulată

3.1. Intimaţii-pârâţi Prim-Ministrul României şi Guvernul României au formulat întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, pe cale de excepţie, apreciind că susţinerile recurentei nu pot fi considerate critici de nelegalitate care ar putea fi opuse sentinţei recurate. În subsidiar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.12.2022.

Prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2023, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului şi a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti, având ca obiect anularea H.G. nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziţionată de salariaţii B. S.A. şi momentul la care se va realiza achziţionarea acţiunilor de către aceştia, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560 din 8 iunie 2022.

Prin Decizia nr. 3517 din 20 iunie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva încheierii din 26 aprilie 2023 şi sentinţei nr. 76 din 3 mai 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, a respins acţiunea formulată de reclamantul C..

Urmare a soluţionării definitive a dosarului menţionat, cauza a fost repusă pe rol la data prezentei decizii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor intimaţilor-pârâţi, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În esenţă, obiectul acţiunii, întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, priveşte verificarea îndeplinirii sau neîndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina Guvernului României prin decizia civilă nr. 2370 din 8 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

1.1. Înalta Curte, analizând contextul formulării prezentului litigiu, reţine că, potrivit art. I al O.G. nr. 55/2003, în derularea procesului de privatizare a B., Ministerul Economiei şi Comerţului va vinde direct pachetul de acţiuni către salariaţii societăţii care au drept de cumpărare, iar potrivit art. V din O.G. nr. 55/2003, care a modificat art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, salariaţii B. au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare, cota procentuală ce urmează să fie achiziţionată şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia urmând să fie stabilite prin hotărâre de Guvern.

În anul 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a înregistrat dosarul nr. x/2015 având ca părţi un litisconsorţiu format din 14.378 reclamanţi, 8.485 intervenienţi, persoane salariate în cadrul B.. În cadrul acelui litigiu petenţii au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Guvernul României, emiterea unei hotărâri de guvern pentru aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea B.. Prin sentinţa nr. 1901 din 26 iunie 2015, Curtea a respins acţiunea.

În recurs, prin Decizia nr. 2370 din 8 mai 2019 (titlul executoriu invocat de recurentă), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa de fond şi, rejudecând fondul litigiului, a admis acţiunea şi a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. (denumire în urma reorganizării B.) până la limita de 8% din capitalul social la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Instanţa de recurs a reţinut un drept legitim al petenţilor de a achiziţiona acţiuni şi o culpă a Guvernului prin pasivitatea de a adopta o hotărâre de Guvern pentru mai mult de 10 ani. Penalităţile au fost stabilite în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. La data de 14.07.2020 instanţa de recurs a respins solicitarea Guvernului de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 2370/08.05.2019.

1.2. În raport cu această situaţie, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, "Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ţine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii B. - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

În prezenta cauză, debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"Art. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Art. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.".

1.3. În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante, centrate pe aspectul că intimatul-pârât Guvernul României în mod culpabil nu a respectat dispoziţiile din titlul executoriu, Înalta Curte, în privinţa procedurii de executare silită a obligaţiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, reţine că, potrivit paragrafului 65 din Decizia nr. 12/2018 pronunţată de ICCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017, procedura de executare silită a hotărârilor de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative (obligaţii de a face care implică faptul personal al debitorului), aşa cum este reglementată prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare după adoptarea Legii nr. 138/2014, presupune două etape:

a) Într-o primă etapă, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanţa de executare aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din C. proc. civ. (art. 906 după numerotarea realizată în urma republicării).

Dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. vorbesc de obligarea debitorului la plata în favoarea creditorului a unei penalităţi de la 100 la 1.000 RON pe zi de întârziere, stabilită până la executarea obligaţiei, dacă obligaţia nu este evaluabilă în bani, sau a unei penalităţi între 0,1% şi 1% din valoarea obiectului obligaţiei, pe zi de întârziere, dacă obligaţia este evaluabilă în bani.

Această etapă are un dublu scop:

- pe de o parte, dă efect principiului disponibilităţii care guvernează executarea silită şi în materia contenciosului administrativ (într-adevăr, debitorul nu este obligat să ceară executarea, iar dacă a cerut-o nu este obligat să o finalizeze, aşa cum rezultă explicit din dispoziţiile art. 24 alin. (5); altfel spus, fără o cerere formulată în temeiul art. 24 alin. (3) nu există executare silită în materia contenciosului administrativ (pentru ipotezele guvernate de art. 18 alin. (1) şi (4) lit. b) şi c) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004) deoarece s-a încălca principiul disponibilităţii; în plus, spre diferenţă de dreptul comun, executarea silită în astfel de situaţii se face de instanţa de executare şi nu de executorul judecătoresc, ceea ce este firesc deoarece în discuţie este constrângerea la exerciţiului puterii publice;

- pe de altă parte, prima fază are ca obiectiv să constrângă debitorul autoritate publică să execute în natură obligaţia care presupune faptul său personal, stabilită în sarcina sa de instanţa de contencios administrativ, iar mijloacele de constrângere sunt amenda în favoarea statului şi penalităţile în favoarea creditorului.

b) Într-o a doua etapă, dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care se suprapun în parte prevederilor din art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., prevăd că "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei."

Cea de-a doua etapă, într-o primă variantă, are ca obiectiv executarea silită prin echivalent a obligaţiei amintite, în cazul în care debitorul refuză executarea în natură.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzuta în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

Într-o a doua variantă, alternativă, etapa a doua constă în închiderea executării în ipoteza în care creditorul se desistează (renunţă la executarea începută). Astfel, potrivit art. 24 alin. (5), în lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.

Preliminar, se constată că legea prevede două momente procedurale diferite la care se pot solicita/se pot stabili penalităţi de întârziere conform legii nr. 554/2004:

- pe de o parte, în temeiul art. 18 alin. (5) şi (6), odată cu soluţionarea acţiunii sau a recursului, la cererea părţii interesate (reclamantul);

- pe de altă parte, în temeiul art. 24 alin. (3), la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenului prevăzut pentru executare în cuprinsul hotărârii definitive sau, în lipsă, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

De altfel, art. 18 alin. (5) şi (6) nu reprezintă decât o posibilitate mai energică pusă la dispoziţia creditorului de a cere încă din cursul judecăţii executarea obligaţiei principale sub sancţiunea penalităţilor, care încep să curgă încă de la împlinirea termenului de executare dat prin hotărâre sau, în lipsa acestuia, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Dacă nu a uzat de această posibilitate, creditorul poate cere constrângerea debitorului prin penalităţi în temeiul art. 24 alin. (3), fiind aceleaşi penalităţi, care de data aceasta încep să curgă diferit.

Apoi, trebuie observat faptul că stabilirea cuantumului final al penalităţilor nu reprezintă o simplă chestiune de calcul aritmetic pe care ar putea să o facă un executor judecătoresc în condiţiile C. proc. civ.. Dacă ar fi aşa, dispoziţiile art. 24 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 nu ar mai avea nicio raţiune, iar penalităţile stabilite în temeiul art. 24 alin. (3) s-ar executa direct în temeiul C. proc. civ., fără mijlocirea instanţei de executare.

De altfel, obligaţia de a emite un act administrativ individual, indiferent de numărul destinatarilor actului, conţine o obligaţie unică în sarcina autorităţii publice emitente de a emite un singur act administrativ, acest caracter unic răsfrângându-se şi asupra mijlocului de constrângere reprezentat de stabilirea penalităţilor de întârziere.

Mergând mai departe cu raţionamentul juridic, se constată că stabilirea penalităţilor în baza art. 18 alin. (5) din lege este diferită de cea stabilită în baza art. 24 din aceeaşi lege, cel puţin ca şi cauză juridică; dacă la aplicarea art. 18, se reţine de către instanţă o neexecutare a unei obligaţii legale, la aplicarea art. 24 se constată o neexecutare a unei obligaţii stabilite pe cale judecătorească şi devenită executorie.

În mod evident, stabilirea penalităţilor conform art. 18 alin. (5) face inutilă stabilirea cuantumului penalităţilor conform art. 24 alin. (3) din lege, dar creditorul rămâne obligat să sesizeze instanţa de executare, deoarece executarea hotărârii judecătoreşti în ipotezele date se face de instanţa de contencios administrativ.

Aşadar, în cazul obligaţiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică şi exerciţiul autorităţii publice, dacă obligaţiile nu sunt executate de bună voie, aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (5) nu elimină procedura de executarea silită reglementată de art. 24 alin. (3), (4) şi (5).

Este esenţial că obiectul executării silite nu constă în penalităţile reglementate de art. 18 sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligaţia de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică şi, implicit, exerciţiul forţat al autorităţii publice necesar pentru înlăturarea unei vătămări.

Penalităţile devin obiect al executării silite (alături de despăgubiri, altele decât cele de întârziere) doar în condiţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, după ce instanţa de executare (care este instanţa de contencios administrativ, conform art. 25 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004) a constatat că obligaţia de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului şi, la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din lege), dispune executarea ei prin echivalent, fixând sumele datorate creditorului cu titlu de penalităţi şi de despăgubire.

Acţiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (ca şi acţiunea de faţă, după cum susţine recurenta-reclamantă) trebuie înţelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanşarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu şi-a îndeplinit obligaţia, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanţa fiind chemată doar să constate una din cele trei situaţii posibile).

În situaţia în care creditorul deţine o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi totuşi formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde şi aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanţa este ţinută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligaţia întocmai şi la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligaţia nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere.

1.4. Recurenta-reclamantă, subsumat motivului de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, atunci când a apreciat ca pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a face stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/2019 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. x/2015, invocând o neexecutare a titlului executoriu.

Or, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe (11.07.2022), pârâtul Guvernul României a adoptat H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560 din 8 iunie 2022.

Raportând conţinutul H.G. nr. 746/2022 la dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, prima instanţă a reţinut că debitorul Guvernul României prin emiterea acestui act administrativ şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa prin Decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din analiza dispozitivului deciziei ce constituie titlul executoriu, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionata de salariaţi, iar, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.

Prin hotărârea de guvern menţionată, s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 şi cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

1.5. Recurenta-reclamantă, în sprijinul susţinerii neexecutării titlului executoriu, mai invocă faptul că Hotărârea de Guvern nr. 746/08.06.2022 stabileşte că urmează sa fie emise norme metodologice cu privire la vânzarea cotei de 1% către foştii angajaţi ai B., nedetaliindu-se în întregime modalitatea de punere în executare şi, astfel, nu se poate constata îndeplinirea obligaţiei din titlul executoriu.

Instanţa de control judiciar, raportând conţinutul H.G. nr. 746/2022 la dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, reţine că ceea ce trebuie stabilit este dacă, în lumina dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în cauză se reţine o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanţa de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii.

Din analiza dispozitivului deciziei menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea, la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României, trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziţionata de salariaţi, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.

Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023 şi cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi ca fiind de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." S.A. Bucureşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum şi la decizia civilă nr. 2370 din 8 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dispunându-se vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

S-a mai dispus ca, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Or, prin titlul executoriu, Decizia nr. 2370 din 8 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar, la data de 08.06.2022, anterior formulării prezentei acţiuni, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

Contrar alegaţiilor recurentei-reclamante, prin decizia Înaltei Curţi nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%.

Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, astfel încât intimatul-pârât este beneficiarul unei marje de apreciere în determinarea cotei procentuale a acţiunilor societăţii ce urmează a fi achiziţionate de salariaţi. Această marjă a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu şi a fost exercitată de Guvernul României prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

În considerentele deciziei ce reprezintă titlul executoriu exhibat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat esenţial pentru admiterea cererii de chemare în judecată simplul refuz nejustificat de emitere a hotărârii de guvern prin care să se stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor.

1.6. Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 "(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii . . . . . . . . . .(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ..".

Prin urmare, în raport cu această situaţie, reţinută corect şi de prima instanţă, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, nu se mai justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere prevăzute de textul invocat de recurenta-reclamantă, aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere nefiind necesare în condiţiile în care debitorul Guvernul României a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea definitivă. Obligaţia fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului şi, prin urmare, aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere au devenit inutile.

Prin urmare, nu se poate reţine nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamanta a obţinut executarea obligaţiei prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea autorităţii publice.

Astfel, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea mijloacelor de constrângere reglementate prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod corect asupra cererii de chemare în judecată iar argumentele expuse în calea de atac nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1968 din 31 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.