Taxpayer’s suspension request rejected; customs BTI tariff classification upheld as no serious doubt or imminent damage shown.

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cereri de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 20.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română ("AVR"), a solicitat suspendarea executării Deciziei referitoare la informaţii tarifare obligatorii având număr de referinţă RO BTI x ("Decizia ITO") emisă de către Autoritatea Vamală Română şi comunicată Societăţii în data de 21.07.2023, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2023

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2070 din 14 decembrie 2023, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română, ca neîntemeiată.

13. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii menţionate anterior, în termen legal, a promovat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

Recurenta aduce primele critici sentinţei cu privire la motivarea actului administrativ.

În acest sens a arătat că, din sentinţa recurată, reiese că doar formularistica utilizată de intimata-pârâtă poate ţine locul unei motivări ale actului administrativ, în condiţiile în care intimata-pârâtă a dezvoltat motivele sale prin răspunsul la plângerea prealabilă.

Prima instanţă a reţinut că pârâta a folosit formularul impus de reglementările în vigoare (Ordinul ANAF 1 193/2016 şi Regulamentul delegat (UE) 2016/341) iar prin răspunsul la plângerea prealabilă, autoritatea pârâtă a dezvoltat motivele de fapt şi de drept care au condus la încadrarea tarifară a produsului la poziţia 2202.

În acest context, prima instanţă nu a mai considerat necesar să analizeze dacă conţinutul concret al actului administrativ respectă cerinţele unei motivări adecvate, încălcându-şi propria obligaţie de a analiza în mod efectiv actul contestat.

Printr o altă critică, recurenta susţine greşita aplicare a Regulamentului 2658/87 privind Nomenclatura tarifară. Se arată că prima instanţă a reţinut că produsul B. se prezintă într-o formă lichidă şi nu ar fi exclus din capitolul 22 potrivit notelor de capitol, astfel că nu se poate reţine o nelegalitate vădită a încadrării realizate de AVR.

Opinează recurenta că prima instanţă a valorificat exclusiv susţinerile intimatei-pârâte AVR privind încadrarea tarifară, în pofida aspectelor vădite de nelegalitate cu privire la aplicarea Regulamentului (CE) 2658/87.

O altă critică priveşte greşita apreciere a caracteristicilor tehnice a produsului

pentru care a fost emisă Decizia ITO.

Prima instanţă a reţinut că produsul este în stare lichidă şi se consumă "ca atare, adică fără a fi amestecat cu alte substanţe". Din analiza textuală a considerentului amintit, reiese că prima instanţă a reţinut doar opinia intimatei-pârâte că suplimentul alimentar în formă lichidă se poate consuma tot deodată (deci fără respectarea dozelor, aşa cum se impune la recomandarea medicului sau farmacistului).

În context, prima instanţă a reţinut şi că "cercetând la nivel de aparenţă caracteristicile şi proprietăţile obiective ale produsului, rezultă că sub poziţia tarifară 2202 are loc o încadrare mai specifică a produsului B. decât la codul 2106".

Susţine recurenta, contrar celor reţinute de prima instanţă, că a detaliat caracteristicile obiective ale produsului (pag 17 din cererea introductivă), aspecte integral omise prin sentinţă. Se arată tot aici că dacă aspectele privind încadrarea tarifară a produsului vor fi analizate în cadrul dosarului de fond, prima instanţă deţinea informaţiile necesare pentru a constata, la o analiză aparentă, că poziţia 2106 putea fi aplicată cu prioritate faţă de poziţia 2202. Prima instanţă a menţionat şi că, pentru clasificarea tarifară a mărfurilor sunt decisive caracteristicile şi proprietăţile obiective ale produselor, sens în care prima instanţă a considerat că "utilizarea ca supliment alimentar şi efectele produse asupra organismului sunt aspecte irelevante pentru încadrarea tarifară".

În ceea ce priveşte noţiunea de interpretarea "pagubei iminente" aplicată de instanţă este extra legem.

Se susţine de către recurentă că potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este reprezentată de prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Se observă că prima instanţă a considerat de la bun început că simpla punere în executare a unui act administrativ nu poate reprezenta o pagubă iminentă care să justifice suspendarea executării actului.

Susţine recurenta că nu a invocat instanţa cu privire la modul de executare a Deciziei ITO, ci doar cu privire la prejudiciul viitor şi previzibil la care ar fi supuşi în cazul în care executarea actului nu ar fi suspendată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă Autoritatea Vamală Română a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin apărările expuse a subliniat faptul că pentru dovedirea îndeplinirii primei condiţii, cea a cazului bine justificat, recurenta-reclamanta a invocat o serie de motive privind nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte care ţin de fondul dreptului care se deduce judecăţii prin acţiunea în anulare.

Conchide intimata în sensul că argumentele de nelegalitate a actului administrativ invocate de recurenta - reclamantă sunt motive ce ţin de analizarea pe fond a legalităţii acestuia, motive asupra cărora urmează să se pronunţe instanţa de contencios administrativ. Câtă vreme în legătură cu legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită nu s-a pronunţat încă nicio instanţă de judecată, acesta este legal, beneficiind de prezumţia de legalitate şi veridicitate.

Mai mult, în situaţia in care recurenta reclamantă nu a făcut dovada că, în speţă, există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actelor administrative atacate şi care să justifice suspendarea executării acestora, suspendarea fiind situaţia de excepţie.

Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

1.5. Procedura derulată în recurs.

Prin rezoluţia din 8 aprilie 2024 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 iunie 2024, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, decizia referitoare la informaţiile tarifare obligatorii (decizia ITO) nr. RO BTI x din data de 21.07.2023 şi a cărei suspendare se solicită în cauză, prin care a fost stabilită o clasificare tarifară diferită faţă de cea solicitată de reclamantă, pârâta încadrând produsul "B." la poziţia 2202 din Nomenclatura Combinată (cod 2202991919) faţă de poziţia 2106 (cod 210690985) considerată de reclamantă ca fiind conformă cu caracteristicile tehnice şi destinaţia produsului.

Decizia a fost emisă pe formular, la pct. 9, în cadrul rubricii "Justificarea clasificării mărfurilor", autoritatea prevăzând următoarele:

"RGI nr. 1 şi 6; Nota comp 1 de la cap22; NESA de la poz 2202, lit. A), pct. 2, NENC de la codul 2202 şi de la codul 2202 99 19, Hotărârea Curţii de Justiţie a UE în cauza 114/80".

Intimata-pârâta şi-a menţinut actul prin adresa nr. x/06.09.2023, la plângerea prealabilă formulată de către reclamantă.

Prin acest din urmă act, pârâta indică, în motivare, prevederile legale indicate la pct. 9 din decizia ITO şi menţionează că, "instituţia noastră a clasificat suplimentul alimentar la codul tarifar 22029919, conform Regulilor generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate nr. 1 şi 6". De asemenea, se arată că "în Nomenclatura combinată nu există coduri specifice pentru produse care sunt comercializate ca suplimente alimentare", respectiv că "Nomenclatura combinată nu conţine nicio prevedere care să dispună că produsele care reprezintă suplimente alimentare trebuie în mod obligatoriu încadrate doar la poziţia 2016, indiferent de caracteristicile acestora, prin urmare, suplimentele alimentare pot fi clasificate la diverse poziţii din Nomenclatură". Recurenta-reclamanta a formulat cererea de anulare a deciziei emise de pârâtă, ce face obiectul dosarului nr. x/2023, precum şi cererea de faţă, de suspendare a executării acestei decizii, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că, în cauză, societatea reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În practica judiciară, s-a reţinut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

În jurisprudenţa sa (cu titlu de exemplu, deciziile nr. 737/2012, nr. 514/2013 şi nr. 3019/2015), Înalta Curte a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa trebuie să îşi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în speţă, motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca nefiind îndeplinită condiţia "cazului bine justificat", deoarece în cuprinsul cererii nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea actului.

Totodată, se reţine că, cum bine a precizat judecătorul fondului, din perspectiva analizei specifice cazului bine justificat, acest conţinut al actului administrativ este suficient pentru a se reţine, la nivel de aparenţă, că autoritatea a motivat decizia emisă în conformitate cu elementele prevăzute în anexa 3 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341.

Aşadar, nu se poate reţine nemotivarea Deciziei ITO drept caz bine justificat, apreciind că doar o nemotivare completă, în fapt şi în drept, ar putea să atragă reţinerea unui caz bine justificat sub acest aspect, ceea ce nu este cazul actului administrativ în litigiu.

Practic, ceea ce se susţine reprezintă în realitate o motivare a deciziei ITO apreciată necorespunzătoare de către reclamantă în raport de trăsăturile fizice ale produsului şi de conţinutul normelor care reglementează încadrarea tarifară.

Aceleaşi concluzii se impun şi în privinţa răspunsului la plângerea prealabilă, din moment ce adresa conţine poziţia autorităţii faţă de argumentele centrale invocate în plângerea prealabilă. În orice caz, formularea plângerii prealabile împotriva deciziei ITO nu dă naştere unui nou act administrativ, ci reprezintă o procedură administrativă prealabilă sesizării instanţei, astfel că o eventuală nemotivare a răspunsului la plângerea prealabilă nici nu ar putea fi reţinută ca un caz bine justificat în privinţa actului administrativ împotriva căruia s-a formulat plângerea prealabilă.

Nici criticile reclamantei privind refuzul pârâtei de a încadra produsul B. la poziţia tarifară 2106, nu pot fi primite, întrucât susţinerile nu reprezintă împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, ci veritabile critici de nelegalitate a căror dezlegare incumbă instanţei învestite cu legalitatea actului administrativ.

Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de recurentă nu sunt juste, iar paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Recurenta-reclamantă nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că această situaţie conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar va înlătura apărările recurentei, întrucât argumentele invocate ţin de însăşi legalitatea actului administrativ contestat. Instanţa de contencios administrativ are, neîndoielnic, competenţa verificării respectării de către actele administrative a supremaţiei Constituţiei, a legilor, principiilor şi drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentei-reclamante subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de societatea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2070 din 14 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12 iunie 2024.