CNSAS v. Individual: Constitutional validity of "collaborator" status under OUG 24/2008, requiring only the threat of rights infringement from denunciations, not actual state repression.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice of Romania (ICCJ) admitted the appeal filed by the National Council for Studying the Securitate Archives (CNSAS), quashed the Court of Appeal decision that had dismissed the action, and ultimately declared that the defendant possessed the status of a Securitate collaborator. The dispute centered on whether the defendant, a former reformed priest recruited as an informant under a pseudonym, qualified as a collaborator after submitting handwritten informational notes to the Securitate in 1985–1989 that reported on the private lives, foreign contacts, and political criticisms of other priests and citizens. The Court ruled that the lower instance erred in interpreting Article 2, letter b) of Emergency Government Ordinance (OUG) 24/2008 by incorrectly requiring effective state repression or concrete harm to fundamental rights as a cumulative condition; the ICCJ established that the quality of collaborator is constituted by the voluntary provision of information regarding activities or attitudes contrary to the totalitarian communist regime that inherently threatened the restriction of fundamental rights, specifically privacy and freedom of expression, regardless of whether the Securitate subsequently executed repressive actions.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, articolul 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008; CNSAS v. Individual: Constitutional validity of "collaborator" status under OUG 24/2008, requiring only the threat of rights infringement from denunciations, not actual state repression: În opinia recurentului, prin hotărârea dată, prima instanţă a pronunţat o Sentinţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât informaţiile furnizate de intimatul-pârât se referă, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Reclamantul, Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul domnul A., a solicitat Curţii de Apel Bucureşti ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate existenta calităţii de colaborator al fostei Securităţi în ceea ce îl priveşte pe pârât.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 490 din 14 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Prin calea de atac promovată şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea cererii de chemare în judecată privind constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea îl priveşte pe intimatul A..
În dezvoltarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, următoarele:
- verificarea domnului A. a fost declanşată în baza art. 3, coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, ce stabilesc obligaţia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) de a verifica din oficiu, sub aspectul constatării calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h1) din acelaşi act normativ. Domnul A. a candidat la alegerile locale din anul 2020 la funcţia de membru în Consiliul Judeţean Satu Mare;
- acţiunea C.N.S.A.S. s-a întemeiat pe conţinutul art. 2 lit. b) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe împrejurarea că domnul A. a informat Securitatea, prin note informative olografe, semnate cu numele conspirativ "B.", în legătură cu atitudini potrivnice regimului comunist, vizând îngrădirea unor drepturi fundamentale ale persoanei denunţate;
- din cuprinsul notei de constatare nr. x/24.11.2021, rezultă că domnul A., preot reformat în comuna Tăuţii Măgherăuş, jud. Maramureş, a fost recrutat pentru a furniza informaţii despre grupurile de străini care vizitau comuna, iar pe parcursul colaborării cu Securitatea, domnul A. a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist;
Recurentul-reclamant, făcând trimitere la Notă informativă, 20.11.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", Notă informativă, 20.11.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", Notă informativă, 05.08.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", Notă informativă, 13.05.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", Notă informativă, 04.03.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", Notă informativă, 28.01.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", Notă informativă, 24.01.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", Notă informativă, 14.05.1987, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", Notă informativă, 01.07.1985, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", I.J. Maramureş, Serv. 1, lt. maj. C.; Notă informativă, 01.07.1985, olografă, semnată cu numele conspirativ "B." Notă informativă, 11.02.1986, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", consideră, contrar celor reţinute în sentinţa recurată, că aceste note fac pe deplin dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare
În opinia recurentului, prin hotărârea dată, prima instanţă a pronunţat o Sentinţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât informaţiile furnizate de intimatul-pârât se referă, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Recurentul apreciază că informaţiile furnizate Securităţii de către intimatul-pârât se circumscriu prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Este evident excesul de zel al informatorului, fapt ce a generat imixtiunea organelor Securităţii în viaţa privată a persoanei urmărite. Pe cale de consecinţă, furnizarea unor informaţii de această natură, se referă la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist. Arată că nesocotind interesele celor denunţaţi, intimatul-pârât a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată şi libertatea cuvântului, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.
Recurentul-reclamant precizează că în speţă, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoştinţa fostei Securităţi, indiferent dacă pârâtul a avut per ansamblu o atitudine mai mult sau mai puţin cooperantă, precum şi indiferent dacă ofiţerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informaţii şi indiferent de efectele concrete ale acestor informaţii asupra celor denunţaţi.
De asemenea, reiterează că este suficientă condiţia vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece reglementarea accesului la propriul dosar şi deconspirarea fostei securităţi pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunţătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunţurilor. Altfel spus, prevederile referitoare strict la deconspirarea Securităţii au ca finalitate exclusivă conturarea atitudinii şi moralităţii persoanelor verificate de CNSAS, iar nu repararea prejudiciului suferit de cei care au căzut victime ale denunţurilor formulate de cei verificaţi.
Arată recurentul că art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează o situaţie de excepţie şi sunt, în consecinţă, de strictă interpretare şi aplicare. Pentru a nu i se reţine intimatului-pârât calitatea de colaborator al Securităţii unei persoane care a furnizat informaţii în sensul primei teze a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ar trebui să fie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:informaţiile să fie "cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare" şi să fie date "în timpul anchetei şi procesului", indiferent dacă sunt date în stare de libertate, de reţinere sau de arest;ancheta sau procesul să fi fost motivate politic (aşa cum rezultă din sintagma folosită de legiuitor:
"pentru motive politice");informaţiile să nu se îndepărteze de motivul anchetei, ci să fie informaţii "privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată".
În opinia recurentului, în speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile cumulative prevăzute de situaţia de exonerare mai sus amintită. Informaţiile nu au fost date într-o anchetă şi se referă la cu totul alte persoane decât pârâtul. De asemenea, informaţiile sunt date pe baza unui angajament de colaborare, în virtutea unei relaţii conspirate cu Securitatea.
Concluzionând, recurentul-reclamant susţine, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, că toate condiţiile legale impuse de norma de drept substanţial pentru constatarea calităţii de colaborator, sunt îndeplinite.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este apreciat ca fiind fondat de către instanţa de control judiciar în ceea ce priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât A..
Prin sentinţa recurată a fost respinsă acţiunea, recurentul-reclamant formulând critici de nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate.
În speţă, verificările au fost efectuate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii potrivit art. în baza art. 3, coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, ce stabilesc obligaţia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) de a verifica din oficiu, sub aspectul constatării calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)^h1) din acelaşi act normativ.
Înalta Curte aminteşte că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membrii unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.
În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noţiunea de colaborator al Securităţii ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor;"
Din dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii, se impune a fi întrunite cumulativ următoarele trei condiţii: (1) persoana să fi furnizat informaţii; (2) prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist; (3) informaţiile au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de textul de lege anterior citat, din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reţine că aceasta este îndeplinită sub aspectul furnizării de informaţii.
Este de necontestat că pârâtul a fost recrutat ca informator al organelor de securitate, sub numele conspirativ "B.", şi că a redactat şi semnat olograf angajament din17.05.1985. De asemenea, nu sunt contestate nici notele informative date olograf de către pârât.
Înalta Curte, contrar celor reţinute de instanţa de fond, constată că, informaţiile furnizate de pârât, astfel cum sunt menţionate în cuprinsul notelor, se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Notă informativă, 20.11.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", în care se menţionează:"S. I. este ajutor de preot la parohia reformată din Baia Mare. Înainte de a veni la acest loc funcţiona la jud. Mureş unde s-a împrietenit foarte bine cu protopopul C. din Târgu Mureş cu care ţine şi acum relaţiile. În Baia Mare locuieşte într-o casă particulară din care o parte este naţionalizată pentru că fratele său mai mic S.…este fugit în străinătate de 4-5 ani. Ştiu că S. I. mai are un frate în Baia Mare/…/Fratele său, care este fugar în RFG, a depus actele şi intenţionează să se căsătorească cu o ingineră de la D.. mai avea o soră care a decedat şi soţul acesteia cu fiica se află în Ungaria şi vin o dată sau de două ori pe an în vizită la el. Pe data de 10 noiembrie în biroul protopopiatului din Baia Mare, deschizând discuţia despre evenimentele care au loc în prezent în special în Europa, S. I. a afirmat că şi şeful statului nostru o să fie nevoit să cedeze din poziţia sa aşa cum s-a întâmplat şi în alte state. În continuare, preotul E. care era de faţă la discuţie a spus că la noi nu o să se întâmple nimic. Discuţiile s-au încheiat, cei de mai sus plecând din birou.", (dosar nr. x, f. x).
Notă informativă, 20.11.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", în care se menţionează:"În data de 13 noiembrie în Oradea, vizitând împreună cu familia mea pe soţia episcopului P. L. şi abordând discuţiile despre cazul T. din Timişoara, doamna P. E. a spus că ar fi frumos dacă dintre noi, unu sau doi preoţi ar merge în străinătate să explice celor de afară că soţul său nu este aşa de rău cum o negreşte (deducţie) T. în toată lumea./…/La data de 10 noiembrie aflând în biroul protopopiatului din Baia Mare cu E. din Ferneziu şi ajutorul de preot S. I. s-a discutat de cazul preotului T. din Timişoara faţă de care S. I. a afirmat că T. a făcut multe greşeli însă a făcut un mare bine că a avut curajul să se ridice şi să spună concepţiile sale şi pentru aceasta ar trebui să-i fie iertate toate greşelile. Părintele E. a replicat că nu are dreptate. T. a greşit mult şi a făcut un mare rău celorlalţi colegi de ai săi. S. I. a rămas însă la ideile sale, nelăsându-se convins.", (dosar nr. x, f. x);
Notă informativă, 05.08.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", în care se menţionează:
"Sursa informează că în 04.08.1989 a discutat cu preotul V. N. B. despre T. L., din Timişoara, care a apărut la F. la 24 iulie 1989. Sursa şi-a exprimat îngrijorarea din cauza atitudinii celui în cauză, respectiv să nu apară repercusiuni asupra preoţilor reformaţi din partea autorităţilor de stat sau a credincioşilor. V. N. B. a dat cu părerea că atitudinea lui T. îl priveşte doar pe el, nu şi pe alţi preoţi. Sursa cunoaşte că tatăl lui T. L. a fost în cadrul facultăţii ca profesor ca şi în conducerea Episcopatului din Cluj Napoca şi redactorul revistei G. reţine că se admiteau articolele numai acelora care făceau parte din gruparea lui, respectiv cei care susţineau concepţiile sale. Se mai cunoaşte că T. I. are 7 copii, toţi cu studii superioare/…/Anual aducea din străinătate diferite bunuri pentru teologie şi el a fost acela care dispunea de aceste bunuri. În prezent materialiceşte trăieşte bine. S-ar putea aprecia că atitudinea fiului său, L., este nedemnă calităţii unui slujbaş al bisericii, care trebuie să fie supus şi muncitor. Dacă susţine propaganda necorespunzătoare în străinătate, în privinţa sistematizării localităţilor rurale din ţara noastră, nu i se potriveşte fiindcă el nu trăieşte la ţară şi a făcut totul să nu accepte o parohie din mediul rural.", (dosar nr. x, f. x).
Notă informativă, 13.05.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", în care se menţionează:"Referitor la medicul H. din Tăuţii Măgherăuş care lucrează la spitalul judeţean din Baia Mare, sursa vă informează că nu este un om serios./…/După ce a divorţat achită datoriile pentru soţia şi caută o farmacistă din RPU cu care vrea să se căsătorească. Înaintează toate hârtiile necesare pentru aprobare a căsătoriei în străinătate, hotărât să plece./…/După ce i-a fost respinsă cererea pentru căsătorie în străinătate depune şi cerere şi aşteaptă nou răspuns. În schimb la spital este greu de găsit că umblă între camere şi nu-l ţine serviciul corect. Din discuţiile duse cu el rezultă şi mai bine neseriozitatea faţă de profesiune, serviciu, când spune: un an amânare, un milion de pierdere-referitor la căsătoria şi plecarea definitivă din ţară." (dosar nr. x, f. x);
Notă informativă, 04.03.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", I.J. Maramureş, născut în Apa, jud. Satu Mare, are 62 ani. Om puternic, lucrează mult la serele personale în Coltău. Pentru a umbla la Coltău zilnic cu maşina, face rost în diferite forme. Ori de la prieteni din străinătate ori de la ginerele său din RPU. Are deci o fată căsătorită în RPU din 1980 şi acum şi a doua fată a depus cerere pentru plecare definitivă din ţară în RPU. În vara anului 1988 N. a fost în concediu la fata din RPU şi puţin mai târziu fata sa, N. N., căsătorită V., cu domiciliu stabil în Seini, şi-a înaintat hârtiile cu loc de muncă asigurat în RPU pentru tineri. Este aproape sigur că toate sunt rezolvate de protopopul I., care este prieten bun cu episcopul J. din Debreţin. Despre această prietenie ştiu numai câţiva din jurul lui N. . Are prieteni şi în RFG de la care primeşte câte un pachet trimis din K., să nu fie suspect relaţiile capitaliste. Corespondează cu unu J. din Elveţia, 8580 Kreuzlingen Angelen/…/, care rezultă dintr-o scrisoare de pe biroul său. Mai primeşte pachete pe adresa lui, pe str. 23 august din K., expediat de/.../; X, care venise pe numele lui L.. şi probabil conţinea medicamente/…/În cursul anului 1989 iar vrea să plece în străinătate în Elveţia care se ştie de la E., care este în biroul parohial ca preot de Ferneziu. De la el se ştie mai multe amănunte despre coletele sosite la adresa respectivă, şi mai ales, personal pentru protopopul N. E. crede că L.. înseamnă colegul din Dămăsuşeni care este M., dar asta ar veni M. în limba germană. Sursa cunoaşte numele de K. şi B. nu de la L., ci din diferite discuţii din M. şi la protopopiat unde spunea ginerele protopopiatului că K. era profesorul de matematică al soţiei sale, E../…/Anul trecut a pierdut deja încrederea episcopului P. L. din Oradea, care nu i-a dat drumul la o conferinţă în R.F. Germania. Dacă este în duşmănie cu episcopul care sprijină politica ţării noastre acasă şi în străinătate la toate conferinţele şi rezolvă totul ca fetele lui să trăiască în RPU, oare nu vrea şi el să plece, după ce se pensionează? sau înainte de pensie?". (dosar nr. x, f. xv);
Notă informativă, 28.01.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", în care se menţionează:
"Referitor la V. N. B./…/preot reformat la Seini. Are sora soţiei sale în RPU. Cele două fete, soţia sa şi sora ei au terminat împreună facultatea de medicină din Tg. Mureş. N. E., căsătorită P., a plecat definitiv în RPU, prin căsătorie. Părintele N.., după căsătorie, a luat numele de N. şi datorită acestui fapt şi ideile familiare. În Seini a fost pus de socrul său, care este protopopul jud. Maramureş la cultul reformat/…/Preotul, în general, are relaţii bune cu oamenii, că mai face rost de câte un medicament străin prin cumnata sa din RPU, cum a dat şi nişte spray Oxicort pentru mama preotului din Berchez, M. T., sau traduce din limba germană indicaţiile medicamentelor care au fost primite de seineni din străinătate. Încearcă tot posibilul ca să aibă relaţii cât mai corespunzătoare cu credincioşii./…/La o şedinţă sau conferinţă a preoţilor a criticat politica RPU că vrea să se amestece în treburile noastre interne, cu toate că mulţi au rude chiar fraţi dincolo de graniţă. Acest episod a avut loc în cursul anului 1988.", (dosar nr. x, f. xv);
Notă informativă, 24.01.1989, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", în care se menţionează: O.. se trage din Adea, jud. Arad, unde are şi acum părinţii/…/. În Arduzel a fost ales de credincioşii reformişti care îl cunoşteau din Ulmeni, unde a slujit câţiva ani/…/Avea relaţii foarte bune cu medicii şi farmaciştii care au lucrat în Ulmeni şi aceste relaţii susţine şi acum. Prin soţia lui, care se trage din Dej, jud. Cluj, are relaţii şi prin Dej, de exemplu cu S. A., care este preot reformat la Dej. Cere calendare bisericeşti pentru Arduzel şi ceilalţi colegi din Dărmăneşti cu care se înţelege foarte bine. Este prieten foarte bun cu profesorul V., care este deputat din Arduzel, împreună au organizat muncă voluntară pentru a construi căminul cultural sau pentru reparaţiile clădirii unde se ţin spectacole. Dacă este ceva program din Ungaria, sau orice în limba maghiară, se călătoreşte şi până la Baia Mare sau mai departe. Cunoaşte şi caută cunoştinţe cu artişti, cu poeţi, susţinând că cultura maghiară este singurul lucru pe care îl preţuieşte. Nici cu soţia nu se înţelege aşa de bine când este vorba despre un musafir cu cultură maghiară. La data de 18 martie 1988 când avea loc conferinţa preoţilor a primit nişte musafiri din Târgu Mureş, fost dansator, care a venit cu o echipă să ţină spectacolul. A trimis hârtiile spectacolului cu el la Arduzel. Dacă un preot nu are de lucru, discută numai cu artişti despre evenimente culturale numai maghiare. Alte spectacole nu merită de vizitat? A fost vizitat şi de preotul din Coltău, vechiul C., soţia şi ajutorul de preot din Baia Mare-P. . Încearcă să ţină relaţii bune şi cu preotul evanghelic Z. care intervine să primească paşaport în Ungaria. În caz că ar ieşi în R.P. Ungară ar veni înapoi. Are acolo destule relaţii, prieteni.", (dosar nr. x, f. xv.);
Notă informativă, 14.05.1987, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", în care se menţionează:
"În com. Tăuţii Măgherăuş funcţiona o învăţătoare născută în comună, numita Q.., care după ce s-a pensionat s-a căsătorit în RFG, iar în zilele acestea se găseşte în comună şi vizitează rudele. Vizitează şi rudele mai îndepărtate şi prieteni. Probabil va vizita şi pe nepoata care este farmacista din comună şi are apartament în Baia Mare-este căsătorită cu farmacistul R.. şi obişnuieşte să primească străini în apartamentul său din RP Ungară care vin la ei pentru sfârşit de săptămână."
Notă informativă, 01.07.1985, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", I.J. Maramureş, Serv. 1, lt. maj. C.:"În drum spre Satu Mare este comuna Botiz. Am întâlnit pe preotul reformat din comuna respectivă şi discutând despre multe, arată că nu-i place de ce desfiinţează Liceul maghiar din Satu Mare. I-am spus că aceasta să nu fie o temă de discuţie şi nu vreau să mai aud despre asta. Nu se lasă de temă şi am mai găsit că primeşte câteodată musafiri din Ungaria despre care nici un fel de raport nu-şi scrie spre superiorii săi. Din aceasta rezultă nemulţumirea lui faţă de superiori şi de conducerea învăţământului şi a politicii în legătură cu naţionalităţi conlocuitoare.", (dosar nr. x, f. x).
Notă informativă, 01.07.1985, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", în care se menţionează:"Într-o sâmbătă, aşteptând pâinea, am auzit pe tov. F. T., inginer de flotaţie, în prezent pensionar. Discuta despre pâinea care mâncăm că este făcută din soia şi din grâu adus din Canada, care acolo se aruncă, rămăşiţele măturate din vagoane în care au transportat grâu. S-a pus întrebarea de ce transportă ţara din Canada când noi avem al nostru? Este fără logică în criză de energie. Explica mai departe că au construit furnale, ţara nu are nevoie de minereu de fier. Ceva dau ruşii, dar le transportăm din Brazilia, plătind bani grei pentru transport. Arată deci că este nemulţumit cu politica economică actuală a ţării." (dosar nr. x, f. x).
Notă informativă, 11.02.1986, olografă, semnată cu numele conspirativ "B.", în care se menţionează:"Sursa vă informează despre protopopul I. din Baia Mare, pe care îl cunoaşte din anul 1980 când sursa a funcţionat ca ajutor la parohia din Baia Mare./…/Participă frecvent la conferinţe internaţionale pe linie cultică, în ultimii ani călătorind în Canada, Elveţia, Olanda şi alte ţări, însă după reîntoarcere foarte puţin vorbeşte preoţilor din protopopiat despre cele petrecute la conferinţele respective şi foarte vag. Participând la aceste întâlniri şi-a creat multe relaţii de prietenie din rândul participanţilor la aceste întruniri, unii îl vizitează la Baia Mare, cum a fost şi în luna noiembrie 1985 o familie din Elveţia şi Olanda. Unii dintre aceştia, probabil îi trimit şi nişte obiecte cum este şi ceasul electronic din turnul bisericii, trimis din RFG/…/În 1984, în luna noiembrie, a venit la sursă pentru botezul fiului, timp în care am discutat şi despre casa memorială S., solicitându-i fonduri pentru amenajare. N. a spus că nu există nici o casă memorială, toate lucrurile adunate nu au valoare, a fost o prostie a preotului Q.. care le-a adunat, deoarece S. nu are nici un merit mai deosebit, nefiind prea cunoscut nici în viaţa lui, refuzând să dea fonduri de la protopopiat în sensul acesta. Relaţii de prietenie are cu intelectualii din Baia Mare." (dosar nr. x, f. xv).
În raport de conţinutul notelor menţionate, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod greşit a înlăturat forţa probantă a acestor înscrisuri, reţinând, pe de o parte, că notele furnizate de pârât nu au vizat (ca şi legătură cauzală directă) încălcarea nici unui drept, iar pe de altă parte pune sub semnul întrebării efectele concrete din perspectiva fostei securităţi, vătămătoare pentru drepturile dlui PL, avute de nota pârâtului, din moment ce Revoluţia urma să se declanşeze, iar fosta Securitate să îşi înceteze activitatea în sprijinul partidului comunist peste o lună de la notă.
În acord cu susţinerile recurentului-reclamantul, Înalta Curte apreciază că intimatul-pârât a individualizat în cuprinsul delaţiunilor aspecte care, factum notorium, erau potrivnice conduitei prescrise de autorităţile comuniste: relaţii neoficiale dintre cetăţenii români şi cei străini, comparaţiile dintre condiţiile de trai din străinătate şi cele din România comunistă, precum şi nemulţumirile privind nivelul de trai, intenţia de a părăsi definitiv ţara, apartenenţa unei persoane la o grupare religioasă
Asadar, este evident că informaţiile furnizate de intimatul-pârât se circumscriu sferei de interes a organelor represive ale regimului comunist şi odată ce comentariile persoanelor denunţate ajungeau la cunoştinţa autorităţilor fără consimţământul victimelor delaţiunilor, se producea o evidentă imixtiune a autorităţilor, prin intermediul colaboratorilor, în viaţa personală a acestora.
În ce priveşte condiţia care vizează efectele produse de informaţiile furnizate asupra persoanelor vizate de delaţiune, Înalta Curte, în raport de conţinutul documentelor anterior menţionate, ataşate la dosarul cauzei, constată că s-a adus atingere liberaţii de exprimare şi dreptului la viaţa privată.
Pentru a fi îndeplinită această condiţie nu este necesar ca acţiunile de represiune să fi fost efective, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, ci este suficient ca informaţiile furnizate să fie de natură a expune persoanele vizate unor acţiuni de represiune din partea statului totalitar.
Având în vedere contextul politic şi social, este exclus ca intimatul-pârât să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care făcea referire se puteau desfăşura acţiuni de investigare din partea Securităţii ori o accentuare a formelor de supraveghere, dacă persoanele denunţate erau deja urmărite. Or, toate aceste acţiuni vizau încălcarea dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, încălcarea dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că activitatea desfăşurată de intimatul-pârât în calitate de colaborator al organelor de securitate se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, motiv pentru care se impune casarea sentinţei recurate.
2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea reclamantului şi va constata calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 490/2023 din 14 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea.
Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A..
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.