Anti-discrimination challenge to historical book dismissed; appeal rejected and costs ordered

Şedinţa publică din data de 30 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 04.04.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi declinată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B., C. şi D. S.R.L., a solicitat instanţei anularea hotărârii nr. 51 din 02.02.2022, pronunţată de pârâtul CNCD în dosarul nr. x/2021, ca nelegală şi nefondată, şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru discriminarea comunităţilor maghiare şi rome prin epitetele înserate de pârâţii 2 şi 3, autorii lucrării incitatorii şi discriminatorii, intitulată "Târgu Mureş 1990: zori însângerate, Conflictele interetnice din 1989-1990 în dosarele CNSAS", publicate de pârâtul 4 D., în principal în pasajul:

"Fii ai unui neam de pustă, planificatorii spionajului ungar aveau o viziune pastorală asupra manipulării maselor, câinii strâng turma, apoi ciobanii arată calea (...) în primul rând stă masa de «oi», romii de limbă maghiară recrutaţi să omoare şi să ardă, pe bani sau promisiuni de emigrare. în spatele lor, stau câinii (levenţii), antrenaţi la Bicske cu ciomagul şi ranga. în spatele lor stă duzina de ciobani de-ai Iui E., care raportează la Budapesta cum decurge curăţarea Transilvaniei de «vermină» (...) pentru un Ardeal «fără români şi evrei»" (pag. 106); cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 18 din 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B., C. şi D. S.R.L. De asemenea, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâta D., ca neîntemeiate

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 18 din 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta susţine că instanţa de fond, neputând contesta discriminarea comunităţilor rome, vorbitoare de limbă maghiară, a procedat la calificarea cărţii "Zori însângerate", publicată de autorii intimaţi de nr. 2 şi 3, B. şi C. drept lucrare ştiinţifică cu titlu de replică la o carte publicată pe aceeaşi temă de F.. Cartea intitulată " martie negru la Tg. -Mureş" a fost publicată în limba maghiară în decembrie 1990, iar în limba română în vara anului 1991, iar cartea de pomină " Târgu Mureş 1990: Zori însângerate", "fiind în oglindă" potrivit considerentelor sentinţei (pag. 7, alin. (4) a apărut după 30 de ani. Subliniază că plângerea (ca şi recursul) vizează un singur aspect, anume dacă autorii au jignit, au discriminat comunităţile rome şi maghiare prin epitetele suscitate.

Reaminteşte faptul că potrivit Curţii Constituţionale "principiul egalităţii implică tratament egal pentru toţi cetăţenii aflaţi în situaţii egale". Principiul egalităţii este încălcat de autorii intimaţi nu numai prin discriminarea, jignirea romilor (sunt "masă de oi"), ci şi prin modul în care se face distincţie între romii "buni" şi romii "oi", vorbitori de limbă maghiară. în concepţia incitatorilor denigratori, necenzurată de instanţa de fond, masa de « oi» a romilor de limbă maghiară poate fi recrutată să omoare şi să ardă etc. Fireşte, este vorba de o distincţie care nu se poate face între romi şi neromi pe criteriul de limbă - porniri distrugătoare pot avea oamenii manipulaţi indiferent de limba vorbită. Prin modul în care au prezentat romii vorbitori de limbă maghiară, pârâţii-intimaţi 2 şi 3 au acreditat idea că sunt şi romi care nu omoară şi nu ard, deoarece vorbesc altă limbă, nu maghiara, astfel că nu se lasă manipulaţi de "câinii de levenţi", adică mai pe româneşte de unguri.

Curtea de Apel Cluj a considerat că, comportamentul autorilor, manifestat în public nu a avut ca scop atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, umilitoare sau ofensatoare îndreptate împotriva romilor vorbitori de limbă maghiară şi nici împotriva câinilor de levenţi, care urmăreau curăţarea Transilvaniei de « vermină » (...) pentru un Ardeal «fără români şi evrei»" (pag. 106)". Prin considerentele criticate se reţine că limbajul folosit de autori pentru a descrie, potrivit propriei viziuni asupra evenimentelor, cum se desfăşura o operaţiune a planificatorilor spionajului ungar de "manipulare a maselor" nu este de natură să şocheze sau să deranjeze.

Prima instanţă a achiesat la concluziile pârâtului-intimat CNCD, potrivit căruia nu se creează atmosferă ostilă, de intimidare împotriva maghiarilor prin actualizarea teoriei punerii în aplicare a planului iredentist horthyst "G." şi a reţinut că "în speţă nu este necesară într-o societate democratică o ingerinţă în libertatea de exprimare a autorilor, CNCD reţinând că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale art. 2 coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000", în acest mod instanţa de fond acceptând teoria privitoare la existenţa pericolului revizionist, iredentist maghiar.

Recurenta-reclamantă apreciază că, urmare contractului de editare încheiat, este angajată şi răspunderea civilă delictuală şi contravenţională a D., deoarece nu a acţionat cu diligenta cerută şi astfel a contribuit decisiv la prejudicierea drepturilor cetăţenilor României şi Ungariei şi precizează şi faptul că îşi însuşeşte pe deplin motivarea opiniei separate, formulată de domnul H..

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în opinia sa reclamanta a formulat apel, întrucât a criticat starea de fapt reţinută de prima instanţă. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind motivate corespunzător, dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 30 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

1. Cu titlu prealabil, contrar susţinerilor intimatei-pârâte D., Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs formulată, reclamanta a adus argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se, în concret, încălcarea de către prima instanţă a normelor de drept material reprezentate de prevederile art. 2 din O.G nr. 137/2000, astfel că se va respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă D..

2. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

2.1.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Prin petiţia înregistrată cu nr. x/31.05.2021, reclamanta A. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la împrejurarea că D., C. şi B. sunt autorii unei lucrări denigratorii şi discriminatorii numite "Târgu Mureş 1990: zori însângerate - conflictele interetnice din 1989-1990 în dosarele CNSAS", susţinând că autorii lucrării au denaturat adevărul, concomitent cu defăimarea şi discriminarea comunităţilor maghiare şi rome, exacerbând sentimentele naţionale şovine, diseminând idei şi opinii prin incitarea publică împotriva mai multor categorii de persoane, respectiv cea a cetăţenilor români de naţionalitate maghiară şi romă, şi conducerile Ungariei din anul 1920 încoace, iar, urmare a contractului de editare încheiat, ar trebui angajată şi răspunderea editurii deoarece aceasta nu a acţionat cu diligenţă, contribuind la prejudicierea drepturilor unor categorii de cetăţeni din România.

Prin Hotărârea nr. 51/02.02.2022, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, ci se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, iar fapta nu a fost săvârşită în public.

Învestită cu o contestaţie împotriva acestei hotărâri, instanţa de fond a respins cererea, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

2.1.2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal de către recurentă, întrucât, prin argumentele expuse, nu a explicat nici în ce ar consta caracterul contradictoriu al motivelor expuse de judecătorul fondului, nici de ce toate motivele prezentate de prima instanţă ar fi străine de natura cauzei şi nici, în mod concret, care ar fi elementele care ar genera echivalarea motivării furnizate de prima instanţă cu o nemotivare.

Prima instanţă şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva hotărârea atacată în parametrii trasaţi de art. 425 C. proc. civ.. Instanţa de fond a stabilit în considerentele hotărârii situaţia de fapt (pe care a expus-o în detaliu), dar şi încadrarea acesteia în drept, fiind examinate argumentele părţilor şi exprimat punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant al acestora, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată fiind unul clar, concis şi concret, fără elemente de contradictorialitate şi în deplină legătură cu natura cauzei.

Obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate.

Argumentele evocate în recurs reprezintă critici subsumabile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate în paragrafele următoare.

În concluzie, faţă de cele arătate, nefiind invocată niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte consideră nefondate susţinerile recurentului privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

Analizând, în continuare, criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanţă aplicând judicios dispoziţiile de drept substanţial la momentul soluţionării acţiunii formulate de reclamant.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, hotărârea primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, soluţia fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normativ incident la elementele factuale ale cauzei.

Se constată că recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, a susţinut, în esenţă, că recursul vizează un singur aspect, anume dacă autorii C. şi B. au jignit, au discriminat comunităţile rome şi maghiare prin publicarea cărţii "Zori însângerate .

Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 alin. (1) "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice" iar conform art. 15 "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

De asemenea, art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevede că:

"Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Instanţa de control judiciar aminteşte că pornind de la caracterul esenţial într-o democraţie, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, exercitarea acestei libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

Limitele exercitării dreptului la libera exprimare, astfel cum sunt reglementate în cuprinsul art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţia României, impun respectarea demnităţii, onoarei, vieţii particulare a persoanei, dreptului la propria imagine. Sunt interzise, de asemenea, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică.

Prin urmare, în analiza justului echilibru care trebuie să existe între dreptul la nediscriminare şi dreptul la liberă exprimare, dreptul la liberă exprimare poate fi supus unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, printre altele, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora (paragraful 2 al art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

Restricţiile pe care autorităţile naţionale le poate impune cu privire la libertatea de exprimare, inclusiv prin intermediul jurisdicţiei naţionale, trebuie să fie "necesare" în acord cu paragraful 10 alin. (2) din Convenţie, ceea ce implică o "nevoie socială imperioasă" pentru a justifica ingerinţa statului, şi anume de a justifica dacă o "restricţie" este compatibilă cu libertatea de exprimare pe care o protejează art. 10 din Convenţie.

În lumina acestor considerente, în analiza articolului incriminat, dar şi a legalităţii hotărârii C.N.C.D. contestate, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut, în mod just, că acesta se încadrează în limitele libertăţii de exprimare.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că în cauza de faţă nu este necesară ingerinţa statului în exercitarea libertăţii de exprimare, în raport de contextul factual reţinut în hotărârea contestată.

În acest context, Înalta Curte constată că este corectă reţinerea judecătorului fondului în sensul că autorii cărţii îşi exprimă propria opinie cu privire la evenimente din istoria recentă (asupra căreia nu există încă o reconciliere), descriind documentele întocmite de serviciile de informaţii româneşti între anii 1989 - 1990 şi aflate în arhiva CNSAS, scopul fiind informarea publicului, printr-o lucrare ştiinţifică, prin prezentarea unor documente istorice ce fac trimitere la surse istoriografice consacrate şi la documente oficiale, neputându-se reţine că s-a depăşit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică şi nici că s-a adus atingere persoanelor de o anumită categorie socială.

Totodată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar constată că mesajul cărţii nu realizează o portretizare a minorităţii maghiare într-o ipostază degradantă, nu este îndreptată împotriva libertăţii persoanelor de naţionalitate maghiară pentru a constitui hărţuire, nu incită la sentimente puternice, de antipatie intensă, de ură bazată pe etnia acestei minorităţi şi nu înjoseşte, defăimează minoritatea maghiară.

Dincolo de aceste aspecte, referitor la limitele libertăţii de exprimare, relevantă este jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Mariya Alrekhina şi alţii v. Rusia, avută în vedere şi de instanţa de fond, prin care s-a stabilit că libertatea de exprimare, garantată în paragraful 1 al articolului 10, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una dintre condiţiile de bază pentru progresul acesteia şi pentru împlinirea de sine a fiecărui individ. Sub rezerva paragrafului 2, se aplică nu numai "informaţiilor" sau "ideilor" primite favorabil sau considerate inofensive sau ca o chestiune de indiferenţă, ci şi celor care jignesc, şochează sau deranjează; acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului larg, fără de care nu poate exista o societate democratică. Mai mult, articolul 10 al Convenţiei protejează nu numai conţinutul ideilor şi informaţiilor exprimate, ci şi forma în care sunt transmise.

Din această perspectivă, se constată că limbajul folosit de autori pentru a descrie, potrivit propriei viziuni asupra evenimentelor, cum se desfăşura o operaţiune a planificatorilor spionajului ungar de "manipulare a maselor" poate fi apreciată ca fiind de natură să şocheze sau să deranjeze, însă, în contextul în care această prezentare s-a realizat într-o carte având rolul de a informa publicul cu privire la anumite evenimente istorice, petrecute între anii 1989-1990, scopul lucrării fiind acela de a explica că acele evenimente pe motive de duşmănie interetnică ar fi fost acţiuni organizate.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că autorii, publicând cartea ca drept la replică la o carte publicată pe aceeaşi temă, de F., cu titlul I., cele două cărţi menţionate fiind în oglindă, au un punct de vedere diferit cu privire la acelaşi eveniment, susţinând la nivel propriu evenimentele trăite şi percepute diferit.

În acest context, este important de menţionat că intimatul-pârât Consiliul pentru Combaterea Discriminării nu are competenţa legală de a stabili dacă, la redactarea cărţii supuse analizei, au fost respectate rigorile ştiinţifice care reglementează acest domeniu, dacă autorii au respectat "adevărul despre martie negru de la Târgu Mureş", dacă, pentru redactarea acestei cărţi, se impunea ca autorii să aibă o anumită pregătire, eventual academică, respectiv care a fost scopul, licit sau ilicit, al înfiinţării editurii care a tipărit volumul analizat; singura analiză pe care Consiliul o poate realiza legal este cea privitoare la respectarea principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte, analiză care a fost realizată în speţă

Prin urmare, în mod corect a stabilit prima instanţă că, în cauză, nu se poate concluziona că limitele libertăţii de exprimare au fost încălcate de autorii cărţii, întrucât afirmaţiile acestora se încadrează în principiile privitoare la cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului larg, fără de care nu poate exista o societate democratică.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", Înalta Curte va obliga recurenta A., aflată în culpă procesuală, să plătească către intimata-pârâtă D. suma de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă D..

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 18/2023 din 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă D..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.