Scope of "political actor" status under Regulation (EU) 2024/900: De facto promotion of candidates without formal mandate qualifies as political advertising subject to transparency obligations.

Şedinţa publică din data de 28 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale la data de 06.05.2025, sub nr. x/2025, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ELECTORAL CENTRAL a solicitat anularea Deciziei nr. 1459D/03.05.2025 privind admiterea plângerilor înregistrate cu nr. x/02.05.2025 şi nr. y/02.05.2025.

Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat şi suspendarea executării Deciziei atacate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

A arătat că, în esenţă prezenta cauză vizează restricţionarea accesului accesul la o postare x disponibilă la x, în temeiul prevederilor art. 9 din Regulamentul nr. 2022/2065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE ("Regulamentul privind serviciile digitale" sau "DSA"), coroborate cu prevederile art. 17 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 147 din 06 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale s-a respins cererea de sesizare a C.J.U.E cu întrebare preliminară, formulată de reclamanta-contestatoare, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea formulată de reclamanta-contestatoare A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta-contestatoare, solicitând, în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 6 din C. proc. civ., ca prim petit, admiterea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare şi suspendarea cauzei, iar ca un al doilea petit, admiterea contestaţiei împotriva Deciziei BEC nr. 1054D/28.04.2025 şi dispunerea anulării acesteia.

A arătat recurenta - contestatoare că prin sentinţa recurată a fost respinsă în mod nelegal cererea A. de sesizare a CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, motiv de recurs ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentinţa fiind pronunţată cu încălcarea sau cu aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, respectiv a prevederilor art. 267 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Invocând decizia C.J.U.E. în cauza C-561/19, Consorzio Italian Management ("Cilfit II"), s-a arătat că întrebarea propusă C.J.U.E. este esenţială pentru prezentul litigiu privind legalitatea deciziei atacate.

În esenţă, principala problemă juridică în cadrul contestaţiei este aplicarea şi interpretarea art. 3 alin. (4) litera (g) din Regulamentul nr. 900/2024, şi anume dacă noţiunea de "reprezentare sau acţiune în numele" necesită recunoaşterea unei relaţii juridice. Întrebarea propusă de A. viza în mod specific obţinerea de la CJUE a unei clarificări cu privire la tipul exact de relaţie care este vizat de litera (g), pentru a stabili dacă BEC a aplicat în mod corect această dispoziţie în cazul unei persoane fizice care a publicat opinii politice personale pe o platformă socială, în esenţă în calitate de persoană privată, chiar dacă aceasta susţinea în mod potenţial (dar nu reprezenta în mod oficial) un actor politic determinat pe baza criteriilor obiective prevăzute la literele (a)-(f) din acelaşi text. Prin urmare, relevanţa întrebării A. este "necesară" pentru Curtea de Apel să soluţioneze litigiul, iar aceasta a comis o eroare concluzionând contrariul.

Curtea de apel nu a putut concluziona că această întrebare a primit un răspuns din partea CJUE, deoarece articolul 3 ("Definiţii") din Regulamentul nr. 900/2024 a intrat în vigoare abia în aprilie 2024. Până în prezent, Regulamentul nu a fost testat de autorităţile administrative sau de instanţele statelor membre sau ale UE, inclusiv, în mod necesar, de C.J.U.E. Prin urmare, noutatea evidentă a chestiunii juridice în cauză susţine şi mai mult motivul pentru care Curtea de Apel ar fi trebuit să accepte cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare de către C.J.U.E., în absenţa oricărui precedent autoritar sau convingător privind domeniul de aplicare al definiţiei actorului politic de la litera (g).

Curtea de Apel a comis o eroare în ceea ce priveşte aprecierea clarităţii dispoziţiei de drept al Uniunii menţionate la litera (g). Având în vedere interpretarea textuală a acestui articol, întrebarea adresată CJUE solicită clarificarea sensului exact al expresiei "reprezintă sau acţionează în numele" şi dacă aceasta presupune existenţa unei relaţii juridice între persoanele în cauză. Această întrebare este necesară pentru a stabili dacă Decizia a identificat în mod corect conţinutul relevant ca fiind publicitate politică a unui "actor politic".

Cu privire la necesitatea pronunţării unei hotărâri preliminare, s-a susţinut că interpretarea acestui text de drept al U.E. nu este deloc "atât de evidentă încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile", astfel cum s-a afirmat în hotărârea Cilfit II. În primul rând, sensul literal al textului de la litera (g) sugerează că trebuie să existe un raport juridic de reprezentare între individ şi un actor politic. "Reprezentare" şi "a acţiona în numele" sunt noţiuni juridice tradiţionale, în special atunci când sunt utilizate într-un act legislativ, iar prima concluzie posibilă, care este susţinută şi de A., este că un astfel de raport juridic de reprezentare este conţinut în aceste dispoziţii.

Al treilea aspect, şi cel mai important pentru interpretarea literei (g), este scopul şi funcţia definiţiei actorului politic. Odată ce o persoană este calificată drept actor politic, aceasta devine supusă unor obligaţii juridice specifice în temeiul O.U.G. nr. 1/2025, în special în contextul campaniilor electorale. Prin urmare, o persoană care publică în nume propriu trebuie să ştie dacă se încadrează în definiţia "actor politic", fiind considerată că acţionează în numele unui actor politic. Din această perspectivă, o persoană poate exprima opiniile politice personale în propria locuinţă, pe pagina sa privată de x, diverse preferinţe politice sau electorale, fără a fi considerată reprezentant al unui actor politic sau acţionând în numele unui actor politic.

În aplicarea considerentelor Cilfit II, s-a solicitat Înaltei Curţi să constate că instanţa de apel a săvârşit o eroare de drept atunci când a respins cererea de transmitere a unei sesizări pentru pronunţarea unei decizii preliminare de către CJUE, urmând a fi casată sentinţa şi admisă sesizarea, cu consecinţele procedurale ale suspendării cauzei, conform art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

S-a ar arătat că, întrucât contestaţia împotriva sentinţei se află în prezent în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile alin. (3) al art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sunt aplicabile, această instanţă putând să sesizeze CJUE.

S-a arătat în mod eronat în sentinţă că decizia emisă de B.E.C. a fost motivată - motiv de recurs ce se încadrează atât în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cât şi în dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., sentinţa conţinând argumente contradictorii.

Or, decizia nu a indicat mesajele postate care ar conduce la această concluzie, câte astfel de mesaje au fost postate şi cât de des (şi anume, "frecvenţa" menţionată de BEC în Decizie), sau expresiile, cuvintele sau elementele care justifică stabilirea faptului că persoana care postează conţinutul acţionează în numele, sau ca reprezentant al unui alt actor politic şi/sau promovează obiectivele politice ale unui candidat, astfel încât să se poată înţelege dacă, analizând conţinutul prin raportare la definiţia actorului politic şi la definiţia materialului de propagandă electorală, un astfel de conţinut intră sub incidenţa constrângerilor legate de aceste calificări.

Simpla trimitere la dispoziţii ale dreptului U.E. şi al României nu constituie o motivare adecvată, întrucât decizia nu a aplicat faptele specifice la legislaţie. Reclamanta nu a contestat exactitatea dispoziţiilor juridice invocate în Decizie, ci susţine că Decizia nu a efectuat o evaluare juridică motivată, împrejurare care face ca aceasta să fie un act juridic nemotivat şi nul.

Prin faptul că instanţa de fond a procedat la propria evaluare a conţinutului, prin raportare la art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2025, a săvârşit o gravă eroare de drept, întrucât s-a substituit autorităţii administrative competente care ar fi trebuit să facă în primul rând aprecierea aplicării acestor dispoziţii legale, ceea ce este inadmisibil din perspectiva separaţiei de atribuţii între puterea judecătorească şi puterea executivă.

Prin urmare, sentinţa este rezultatul unei aplicări greşite a dreptului material, al unei motivări contradictorii şi al unei substituiri a motivării Curţii cu cea a Deciziei şi trebuie anulată pentru aceste motive.

Sentinţa a reţinut în mod nelegal că B.E.C. a făcut o interpretare şi aplicare legală a definiţiei actorului politic prevăzută de art. 3 alin. (4) lit. g) din Regulamentul nr. 900/2024 - motiv de recurs ce cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - când hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a unei norme de drept material.

Contrar concluziilor curţii de apel, interpretarea literei (g) dată de reclamanta A. nu este disproporţionată. Ceea ce este disproporţionat şi depăşeşte sensul atribuit de legiuitorul UE acestui tip de potenţiali "actori politici" este interpretarea curţii de apel, care a considerat în mod inadmisibil că persoanele fizice care doar publică mesaje online despre un candidat, în contextul campaniei electorale, intră în această categorie de actori politici, întrucât acest lucru reprezintă o formă de acţiune în numele altcuiva.

Cerinţa unui raport juridic pentru evaluarea sintagmei "a reprezenta sau a acţiona în numele cuiva" conduce la concluzia inacceptabilă că orice persoană care sprijină sau se opune unei opinii politice sau un candidat acţionează "în numele" unui actor politic, deşi simpatia sau sprijinul politic pe care îl oferă poate foarte bine să nu implice asumarea unei activităţi politice. Aceasta ar face ca domeniul de aplicare al literei (g) să fie imposibil de extins, impunând efectiv fiecărui utilizator individual care exprimă o opinie politică obligaţiile de transparenţă prevăzute la art. 16 din O.U.G. nr. 1/2025 şi sancţiunile care decurg din nerespectarea acestora.

Reclamanta a arătat că analiza curţii de apel privind criteriile invocate pentru a distinge între persoanele care publică în nume propriu şi cele care publică în calitate de actor politic, pe baza considerentelor (22) şi (30) din Regulamentul (UE) 2024/900, este nelegală. O examinare mai atentă a considerentelor (22) şi (30) din Regulamentul (UE) 2024/900 arată că acestea nu susţin concluzia Curţii de Apel potrivit căreia nu era necesară existenţa unei relaţii juridice în sensul literei (g). Totodată, în măsura în care criteriile din considerentele Regulamentului ar putea fi utilizate pentru a determina dacă un conţinut este publicat în nume propriu, aceste criterii ar trebui aplicate în vederea stabilirii unei relaţii juridice şi nu în mod abstract.

Hotărârea atacată nu a analizat considerentul nr. 33 din Regulamentul nr. 900/2024, care prevede că definiţia actorilor politici ar trebui să includă entităţile afiliate şi cele subsidiare ale unui partid politic înfiinţate, cu sau fără personalitate juridică, pentru a îl sprijini sau a urmări îndeplinirea obiectivelor sale, de exemplu prin stabilirea de contacte cu un grup specific de alegători sau într-un scop electoral specific. Trimiterea la entităţile afiliate şi subsidiare subliniază în continuare necesitatea identificării unei relaţii juridice cu un actor politic real, pentru a fi considerat, de asemenea, actor politic.

Totodată, s-a arătat că interpretarea BEC a noţiunii de "actor politic" nu numai că este contrară dispoziţiilor art. 3 alin. (4) lit. (g) din Regulamentul nr. 900/2024, dar încalcă şi libertatea de exprimare şi de informare, precum şi articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, iar modul în care BEC şi Curtea de Apel Bucureşti au interpretat dispoziţiile legale privind libertatea de exprimare, coroborate cu dispoziţiile legale privind sintagma "actor politic", reprezintă o încălcare evidentă a acestor temeiuri de drept material.

În absenţa unor modalităţi exacte de justificare a unei astfel de calificări, eliminarea unui astfel de conţinut pe baza unei aprecieri subiective, ar reprezenta un tipar de cenzură şi exces de putere, aşa cum este acesta definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 şi, prin urmare, orice decizie a BEC trebuie să fie motivată în mod adecvat pentru a preveni arbitrariul şi a respecta limitele ale libertăţii de exprimare, garantate şi de art. 30 din Constituţia României.

S-a arătat că raţionamentul Curţii de Apel se îndepărtează de problema juridică principală în cauză, întrucât se bazează pe prezumţia absolută că utilizatorul al cărui conţinut a fost dispus să fie eliminat este un actor politic.

Astfel, odată ce o persoană este considerată actor politic în conformitate cu litera (g), poate fi permisă restricţionarea libertăţii sale de exprimare şi pe această idee se bazează relevanţa revizuirii doctrinei libertăţii de exprimare de către curtea de apel. Însă problema care se pune aici este dacă, în primul rând, printr-o interpretare globală a literei (g), inclusiv prin implicaţiile asupra libertăţii de exprimare, nu ar exista riscul unei încălcări a acestui drept, iar Curtea de Apel a evitat în totalitate sau a înţeles greşit şi a aplicat în mod eronat acest argument.

În fapt, restrângerea libertăţii de exprimare la care face referire motivarea sentinţei a fost instituită doar prin cadrul legal adoptat pentru aceste alegeri, O.U.G. nr. 1/2025 care prevede condiţiile de etichetare a materialelor de publicitate politică online postate de actorii politici. Această condiţie impusă actorilor politici nu este altceva decât o limitare a libertăţii de exprimare, întrucât în lipsa acestei constrângeri, actorii politici ar avea dreptul de a posta opinii electorale şi politice fără nicio indicaţie specifică.

A arătat recurenta că subzistă aplicarea suspendării hotărârii, depusă în baza art. 15 din Legea contenciosului administrativ, având în vedere recursul declarat împotriva cererii de trimitere preliminară la CJUE.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul pârât Biroul Electoral Central a depus întâmpinare, anterior depunerii motivelor de recurs, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Comunicarea actelor de procedură s-a desfăşurat în condiţiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., prin intermediul poştei electronice, dat fiind caracterul urgent al cauzei, pentru care se aplică normele reglementate pentru ordonanţa preşedinţială.

Recurenta - reclamantă a depus ulterior formulării cererii de recurs, însă în termenul de 5 zile de la comunicarea sentinţei, motivele de recurs, Înalta Curte luând act că atât declaraţia de recurs cât şi motivele de nelegalitate ale sentinţei au fost depuse în termenul prevăzut de art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

6.1. Argumente de fapt şi de drept

Prin Decizia nr. 1459D/03.05.2025 privind admiterea plângerilor înregistrate cu nr. x/02.05.2025 şi nr. y/02.05.2025, s-au admis plângerile înregistrate la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025, sub nr. 2466C/BEC/P.R.2025/02.05.2025 şi nr. 2467C/BEC/P.R.2025/02.05.2025, în ceea ce priveşte materialele publicate pe platforma online foarte mare x de utilizatorul cu nume B. - x, la data de 01 mai 2025, la următoarele URL - uri: x.

Totodată, a dispus eliminarea de către A., furnizorul serviciului de platformă online foarte mare x, a conţinutului ilegal constând în materialele publicate pe platforma online foarte mare x, de utilizatorul cu nume B. - x. 7, la data de 01 mai 2025, la următoarele URL - uri: x şi x şi a tuturor materialelor conexe. A mai arătat că materialele conexe materialelor cu conţinut ilegal reprezintă: a) orice materiale scrise/audio/video/imagini care constituie o încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parţial, pe platforma C., de către alţi utilizatori ai platformei, a materialelor cu conţinut ilegal eliminate prin prezentul ordin; b) orice materiale scrise/audio/video/imagine care constituie o nouă încărcare, redifuzare sau redistribuire, în mod integral sau parţial, pe platforma menţionată, de către utilizatorul care a publicat materialele indicate la art. 1 sau de către alţi utilizatori ai platformei, a materialelor cu conţinut ilegal eliminate prin prezentul ordin.

Pârâtul Biroul Electoral Central a reţinut că postările respective cuprindeau îndemnuri explicite pentru a nu vota un anumit candidat la alegerile prezidenţiale, fiind calificate ca materiale de publicitate politică. A mai reţinut că postările reprezintă publicitate politică în sensul art. 16 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025. De asemenea, din observarea datelor şi activităţii pe contul vizat rezultă calitatea de actor politic a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900. Aceste materiale au fost calificate ca fiind conţinut ilegal, întrucât contravin dispoziţiilor legale privind etichetarea materialelor de publicitate politică, printre care art. 16 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 1/2025, art. 2 şi art. 3 din Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 9/2025. Faţă de aceste aspecte, B.E.C. a dispus eliminarea conţinutului ilegal de către A., furnizorul serviciului de platformă x, incluzând toate materialele publicate de utilizatorul menţionat.

6.2. În ceea ce priveşte critica de nelegalitate a sentinţei referitoare la soluţia dată cererii de sesizare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu o întrebare preliminară, instanţa de control judiciar constată că este nefondată.

Procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din TFUE dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

În conformitate cu o jurisprudenţă consacrată (a se vedea, în primul rând, Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Pigs Marketing Board, considerentul 25, 83/78, Rec. p. 2347 şi Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Durighello, considerentul 8, C-186/90, Rec. p. 1-5773), în cadrul cooperării dintre C.J.U.E. şi instanţa naţională, instituită prin art. 177 din T.F.U.E., este de competenţa instanţei naţionale, care este învestită cu soluţionarea cauzei, are cunoş­tinţă directă despre situaţia de fapt şi probele administrate şi trebuie să-şi asume responsabilitatea hotărârii judecătoreşti subsecvente, să aprecieze, având în vedere particularităţile litigiului, asupra necesităţii pronunţării unei hotărâri preliminare.

Potrivit art. 30 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public - ţintă în publicitatea politică "(1) Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. (2) Se aplică de la 10 octombrie 2025. Cu toate acestea, în domeniul de aplicare al prezentului regulament, articolul 3 şi articolul 5 alin. (1) se aplică de la data intrării sale în vigoare."

Înalta Curte reţine că întrebarea formulată, "Trebuie Articolul 3 punctul 4 litera (g) din Regulamentul nr. 2024/900 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică care se referă la "orice persoană fizică sau juridică care reprezintă sau acţionează în numele oricăreia dintre persoanele sau organizaţiile menţionate la literele (a)-(f) şi care promovează obiectivele politice ale oricăreia dintre aceste persoane sau organizaţii" interpretat ca incluzând o persoană fizică ce postează materiale promovând obiectivele persoanelor şi organizaţiilor menţionate la punctele (a) la (f) într-o manieră repetitivă, dar care nu are o relaţie de apartenenţă, control sau reprezentare cu o asemenea persoană sau organizaţie?" nu vizează probleme de interpretare, sau neconformitatea modului în care norma comunitară a fost transpună în dreptul intern, ci susţinerea tezei formulate de apărare referitoare la necesitatea dovedirii existenţei unui mandat expres sau tacit din partea persoanei în numele căreia alege să acţioneze persoana fizică sau juridică menţionată la art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulament.

Problema de drept a cărei dezlegare o solicită recurenta prin cererea de sesizare a CJUE reprezintă, în fapt, aspecte ce ţin de modalitatea concretă, în care instanţa naţională învestită cu soluţionarea litigiului va raporta cadrul legal incident la circumstanţele specifice cauzei deduse judecăţii şi de reflectare a principiilor generale deduse din Regulamentele UE şi jurisprudenţa CEDO.

Deşi raportul juridic dedus judecăţii este unul cu specificitate aparte, Înalta Curte constată că în raportul concret dedus judecăţii, atât legislaţia naţională, cât şi jurisprudenţa C.J.U.E. permit soluţionarea cauzei fără a se apela la mecanismul trimiterii preliminare propuse de recurentă.

Înalta Curte constată că prin maniera de formulare a întrebării, recurenta - reclamantă tinde în realitate să obţină din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o veritabilă decizie de îndrumare în soluţionarea în concret a cauzei, cu atât mai mult cu cât decizia B.E.C. contestată priveşte nerespectarea obligaţiei de transparenţă din partea autorului materialului apreciat ca fiind unul publicitar politic în sensul art. 16 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025 şi Regulamentul (UE) nr. 900/2024, material neasumat de o persoană fizică sau juridică.

Pentru aceste motive, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea sesizării sale, astfel cum în mod corect a concluzionat instanţa de fond.

6.3. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu privire la faptul că sentinţa nu este motivată, întrucât, în opinia sa, nu s-a răspuns unor argumente esenţiale invocate prin acţiunea introductivă, dar şi parţial contradictorie, prin respingerea argumentelor referitoare la nemotivarea deciziei BEC contestate.

Înalta Curte aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii contestaţiei.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din C.E.D.O., motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Din examinarea sentinţei recurate rezultă că prima instanţă a soluţionat cererea de chemare în judecată în sensul respingerii acesteia drept neîntemeiată, iar, prin considerentele expuse, judecătorul fondului a analizat, în mod concret, acele argumentele esenţiale evocate de reclamant, în plus fiind realizată şi o verificare punctuală a postării din perspectiva cadrului legal şi prin prisma criticilor reclamantei privind încălcarea dreptului la liberă exprimare garantat de art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din C.E.D.O.

Având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, contrar susţinerilor recurentei prin care invocă neformularea de care instanţă de contra-argumente la toate susţinerile sale invocate prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Nu există o contradicţie în considerente în ceea ce priveşte presupusa nemotivare a actului administrativ, întrucât hotărârea pronunţată de judecătorul fondului se încadrează în sfera contenciosului subiectiv de plină jurisdicţie, cauza fiind analizată sub toate aspectele, atât cele reţinute în decizia emisă, cât şi a celor invocate prin contestaţia reclamantei, circumscrise cadrului legal reprezentat de O.U.G. nr. 1/2025, raportat la Regulamentul (UE) 2024/900 şi Regulamentul (UE) 2022/2.065.

6.4. Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6.4.1. Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Înalta Curte reţine că analiza pe care Biroul Electoral Central o conduce cu privire la plângerile ce-i sunt adresate în temeiul O.U.G. nr. 1/2025, are o natură individuală, de la caz la caz, fiind avuţi în vedere factorii contextuali relevanţi care pot viza atât conţinutul mesajelor, cât şi frecvenţa cu care acestea sunt realizate, raportat la categoriile prevăzute de art. 3 pct. 4 din Regulamentul UE nr. 900/2024, sub care pot fi identificaţi "actorii politici".

Referitor la motivul de nelegalitate reiterat, referitor la nemotivarea deciziei nr. 1459D din data de 03.05.2025, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Motivarea actului administrativ reprezintă o obligaţie în sarcina autorităţii emitente şi o veritabilă condiţie de validitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare a autorităţilor publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii lor discreţionare. Motivarea unei decizii administrative trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept care, pe de-o parte, să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de alta parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În speţă, dispoziţiile art. 17 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2025 stabilesc că:

"Deciziile prevăzute la alin. (5) trebuie să conţină elementele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (UE) 2022/2.065 şi sunt executorii."

Dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (UE) 2022/2.065 reglementează conţinutul ordinului de a acţiona împotriva conţinutului ilegal, arătând că acesta trebuie să conţină: o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern; o expunere de motive care explică de ce informaţiile constituie conţinut ilegal, făcând trimitere la una sau mai multe dispoziţii specifice din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii; informaţii care identifică autoritatea competentă; informaţii clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice şi să localizeze conţinutul ilegal în cauză, cum ar fi unul sau mai multe URL-uri şi, dacă este necesar, informaţii suplimentare; informaţii privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziţia furnizorului de servicii intermediare şi a destinatarului serviciului care a furnizat conţinutul; dacă este cazul, informaţii despre autoritatea căreia urmează să i se transmită informaţiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor.

De asemenea, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.065 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piaţă unică pentru serviciile digitale şi de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale), precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic, statuează că ordinul de a acţiona împotriva conţinutului ilegal ce se emite de autoritatea relevantă care deţine competenţele în sectorul ori domeniul vizat de respectivul ordin în conformitate cu prevederile cadrului normativ naţional în vigoare trebuie să îndeplinească cel puţin condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Regulament.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că decizia contestată conţine elementele mai sus arătate, în raport de care atât contestatoarea, cât şi instanţa de contencios administrativ să poată cunoaşte şi evalua motivele de fapt şi de drept care au conturat soluţia adoptată de autoritatea administrativă. Pretinsul caracter insuficient al motivării nu a împiedicat reclamanta să conteste motivele autorităţii pârâte, iar prima instanţă nu a constatat nicio împiedicare de a examina fondul raportului juridic dintre părţi, expunând considerente asupra situaţiei de fapt, raportat la temeiurile de drept incidente.

Chiar acceptând ideea că motivele de fapt expuse în decizia atacată au un caracter succint, Înalta Curte constată că întinderea redusă nu echivalează cu lipsa oricărei motivări şi nu conduce la o imposibilitate de verificare a legalităţii lor de către instanţa de contencios administrativ, care a exercitat un control de plină jurisdicţie asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate. Împrejurarea că în deciziile administrative nu a fost detaliat conţinutul materialului reclamat şi nu s-a motivat asupra existenţei/inexistenţei relaţiei juridice dintre persoana reţinută la lit. g) din art. 3 pct. 4 din Regulament, cu actorii prevăzuţi la lit. a)- f), ci doar s-a arătat că acestea reprezintă material publicitar politic în sensul art. 16 alin. (5) din O.U.G. nr. 1/2025, nu poate conduce la concluzia nemotivării actelor, câtă vreme din actele administrative rezultă cu claritate cerinţele legale care au fost considerate a nu fi fost îndeplinite.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor recurentei - reclamante referitoare la nemotivarea deciziei contestate, reţinând că prima instanţă a făcut o corectă analiză asupra acestei cerinţe de validitate a actului administrativ.

6.4.2. Referitor la critica referitoare la încălcarea de către prima instanţă a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că prin decizia atacată s-a reţinut calitatea de "actor politic" a titularului postării în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul 2024/900, întrucât materialul reclamat nu este asumat de nicio persoană fizică sau juridică, contul a fost creat pentru a acţiona în numele unui candidat, din activitatea contului, conţinutul materialului analizat şi celorlalte postări, rezultând calitatea de "actor politic", constatându-se astfel încălcarea prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 370/2004 care stabilesc dreptul cetăţenilor de a fi informaţi corect pentru a putea exercita dreptul de vot în condiţii corecte.

Contrar susţinerilor recurentei -reclamante sintagma folosită de prevederile art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900 ("acţionează în numele") are un înţeles mult mai larg, excedând existenţei juridice a unei înţelegeri contractuale bilaterale, prin care una sau mai multe persoane din cele prevăzute la lit. a) - f) ale aceluiaşi text legal beneficiază de acţiunile unei persoane fizice/juridice care îi promovează obiectivele politice. Niciuna dintre prevederile Regulamentului (UE) 2024/900 (sau din legislaţia naţională) nu stipulează, pentru a se constata calitatea de actor politic a persoanei fizice/juridice, condiţia existenţei unei convenţii scrise, în sensul încheierii unui contract de mandat/reprezentare, ori a unui acord verbal între candidat şi persoana care acţionează în numele său, promovându-i obiectivele politice. Termenul folosit de textul de lege, acela de a "a acţiona" are semnificaţia de a întreprinde o acţiune, o faptă, a exercita o influenţă asupra cuiva sau a ceva, fără a lega această acţiune de existenţa unui act juridic.

Dispoziţiile Regulamentul (UE) 2024/900 fac trimitere la acţiunile persoanei fizice/juridice, fără a stabili sau limita în vreun fel sfera şi maniera de exprimare a acestor acţiuni. Prin urmare, calitatea de actor politic se stabileşte contextual, de la caz la caz, inclusiv în raport de conţinutul şi frecvenţa postărilor analizate la un anumit moment temporal de către Biroul Electoral Central.

Înalta Curte reţine că dobândesc calitate de actor politic inclusiv persoanele fizice care, deşi nu deţin funcţii elective sau funcţii publice ori calitatea de afiliaţi politici şi nici nu au încheiat o convenţie scrisă ori un acord verbal cu persoanele nominalizate la art. 3 pct. 4 lit. a) - f) din Regulamentul (UE) 2024/900, acţionează ca un actor politic de facto (de fapt), întrucât postează pe conturi deschise pe platformele online foarte mari, în scop electoral, în mod preponderent şi repetitiv, cu potenţial de influenţare a electoratului, materiale al căror scop principal nu este exercitarea propriei libertăţi de exprimare prin promovarea opiniei personale a persoanei fizice, ci promovarea obiectivelor politice ale unui candidat la un mandat electiv, în determinarea calităţii de actor politic relevanţă prezentând, alături de alte elemente, inclusiv conţinutul materialului publicat pe platformă, frecvenţa şi asiduitatea mesajelor.

În speţă, Înalta Curte constată că Biroul Electoral Central, analizând conţinutul materialului, datele şi activitatea pe contul vizat, a reţinut calitatea de "actor politic" a titularului postării, în sensul art. 3 pct. 4 lit. g) din Regulamentul (UE) 2024/900, prin aceea că respectivul cont a fost creat pentru a acţiona în numele unui candidat, promovând obiectivele politice ale acestuia, fără a putea fi confirmată realitatea şi individualitatea unei persoane titulare a contului.

6.4.3. Pe calea recursului recurenta - reclamantă invocă interpretarea restrictivă realizată de autoritatea părâtă şi de căre instanţa de fond, a cadrului normativ din perspectiva libertăţii de exprimare, apreciindu-se că s-ar institui o cenzură directă asupra opiniilor politice personale, cu ignorarea jurisprudenţei CEDO.

Conform art. 11 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a transmite informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere". Acest drept are aceeaşi întindere şi înţeles precum art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului (Convenţia EDO).

Totodată, art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţia României arată că:

"(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă."

Pe de altă parte, art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia EDO, reglementează dreptul la alegeri libere, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Reţine instanţa de control judiciar că alegerile libere şi libertatea de exprimare, în special libertatea dezbaterii politice, alcătuiesc împreună esenţa unei societăţi democratice. Cele două drepturi sunt interconectate şi se susţin reciproc, astfel că este deosebit de important ca în perioada care precedă alegerile, opiniile şi informaţiile de toate felurile să circule liber.

Cu toate acestea, în anumite împrejurări, cele două drepturi pot intra în conflict şi, în perioada care precedă alegerile, se poate aprecia ca necesară impunerea anumitor restricţii cu scopul de a asigura "libera exprimare a opiniei indivizilor în alegerea legislativului", împrejurare în raport de care curtea a admis că, balansând cele două drepturi, statele membre au o anumită marjă de apreciere, aşa cum au în general cu privire la organizarea sistemului electoral (Hotărârea CEDO din 19 februarie 1998 pronunţată în Cauza Bowman contra Marii Britanii, par. 42-43).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că internetul a devenit unul dintre principalele mijloace prin care justiţiabilii îşi exercită dreptul la libertatea de exprimare, astfel că ingerinţele în exercitarea acestui drept ar trebui să fie examinate cu deosebită atenţie, întrucât sunt susceptibile să aibă un efect descurajator, care implică un risc de autocenzură. Cu toate acestea, identificarea unui astfel de risc nu trebuie să ascundă existenţa altor pericole pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale (Hotărârea CEDO din 15 mai 2023 pronunţată în Cauza Sanchez contra Franţei, par. 184).

Nu sunt lipsite de relevanţă nici statuările curţii europene potrivit cărora autorităţile/instanţele naţionale pot înţelege şi aprecia mai bine problemele sociale specifice cu care se confruntă anumite comunităţi sau impactul probabil al anumitor acţiuni cu privire la care sunt chemate să se pronunţe (Hotărârea CEDO din 3 martie 2015 pronunţată în Cauza Recueil of Judgments and Decisions 1996-V şi Maguire împotriva Regatului Unit, par. 54; Hotărârea CEDO din 25 noiembrie 1996 pronunţată în Cauza Wingrove contra Regatului Unit, par. 63). Se impun a se menţiona şi statuările CEDO din Cauza Sukhovetskyy contra Ucrainei (par. 68) prin care, în analiza unor condiţii impuse candidaţilor la alegeri, curtea a subliniat rolul subsidiar al Convenţiei, raportat la faptul că autorităţile naţionale sunt, în principiu, mai bine plasate decât o instanţă internaţională pentru a evalua nevoile şi condiţiile locale. În chestiuni de politică generală, cu privire la care opiniile în cadrul unei societăţi democratice pot diferi în mod rezonabil, rolului decidentului naţional ar trebui să i se acorde o importanţă specială, statele beneficiind de o marjă largă de apreciere în domeniul legislaţiei electorale.

Aminteşte Înalta Curte că dreptul garantat de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu este unul absolut. Paragraful 2 al art. 10 prevede că exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranta publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Astfel, restrângerea dreptului la liberă exprimare este permisă în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cu condiţia ca limitarea să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei şi să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.

Se reţine că decizia contestată a dispus eliminarea de pe platforma x a materialului cu conţinut ilegal, fiind solicitate verificări cu privire la autenticitatea/neautenticitatea contului.

Repere privind disocierea opiniilor personale de publicitatea politică reglementată de Regulament sunt cuprinse în considerentul (30) din Regulamentului (UE) nr. 2024/900 în care se prevede că:

"Opiniile politice exprimate cu titlu personal constituie o manifestare specială a dreptului la libertatea de exprimare şi de informare. Acestea nu constituie publicitate politică şi este necesară o distincţie clară în acest sens. În acest scop, opiniile politice exprimate cu titlu personal nu ar trebui să intre sub incidenţa prezentului regulament. Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale. Printre factorii relevanţi s-ar putea număra dacă avizul este emis în numele unei alte entităţi, dacă mesajul intenţionează să autopromoveze o candidatură sau o campanie în cadrul unor alegeri (...), dacă este exprimat de o persoană care, în general, este activă în campanii sau în acţiuni de schimbare privind chestiuni politice sau sociale şi dacă mesajul este difuzat unui număr nedeterminat de persoane".

În concret, materialul reprezintă un videoclip de la o manifestaţie politică, în care, pe ecranul amplasat în spaţiul deschis, se identifică imagini cu domnul D., iar la descrierea postării s-au menţionat următoarele aspecte:

"E şansa noastră să facem o schimbare (...) Globalistii ne vor sclavi (...) nu uitaţi de pandemie (...) nu uitaţi de distrugerea întreprinderilor (...) nu uitaţi de lovitura de stat (...) nu uitaţi că ne mint de 35 de ani (...) ei sunt tot ei (...) ieşiţi la vot E. preşedinte (...) D. (...) singurii oamenii care pot schimba globalismul din România (...)", iar din analiza postării accesibilă la adresa URL x se constată faptul că aceasta a distribuit un conţinut video de pe platforma C. aparţinând utilizatorului "doinatoma29", iar la descrierea postării s-au menţionat următoarele aspecte "Forţa E. preşedinte (...) Forţa Romania suverană (...) NR. 1 pe buletinul de vot", aceste postări conţinând referiri explicite la candidatul E..

Or, un asemenea mod de prezentare, neasumat manifest de către o persoană fizică sau juridică, în perioada campaniei electorale excedează limitelor opiniilor exprimate cu titlu personal în cadrul unui dialog democratic, deoarece demersul autorului nu este acela de a-şi exprima propria opinie politică, ci de a atrage, în mod indirect, alegătorii în scopul exprimării dreptului de vot în favoarea unui candidat.

Înalta Curte constată că prima instanţă, în analiza presupusei ingerinţe în dreptul la liberă exprimare, a avut în vedere toţi factorii relevanţi la momentul promovării mesajului, care rezultă atât din Regulamentul (UE) nr. 2024/900 cât şi din jurisprudenţa C.J.U.E., respectiv contextul în care a fost transmis mesajul, difuzarea acestuia în cadrul unei campanii electorale prezidenţiale, forma şi conţinutul mesajului, legătura clară şi substanţială între mesaj şi potenţialul acestuia de a influenţa comportamentul de vot.

6.4.4. Pe calea recursului recurenta - reclamantă a susţinut greşita respingere a cererii de suspendare, având în vedere soluţia de respingere a cauzei pe fond, nemaifiind necesară analizarea suspendării hotărârii.

Înalta Curte reţine că art. 15 din Legea contenciosului administrativ prevede următoarele:

"1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii principale."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 1459D/03.05.2025 şi suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect în privinţa respingerii cererii de suspendare a cauzei, având în vedere soluţia de respingere a cererii ca neîntemeiată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 147 din 06 mai 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art. 402 C. proc. civ.