Statutory 30-day challenge deadline for ANCOM spectrum fees and license validity despite non-use of 1880–1900 MHz DECT band

Şedinţa publică din data de 28 mai 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 ianuarie 2022, cu număr de dosar x/2022, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea celor 41 de decizii numerotate consecutiv de la nr. TC/11655 până la nr. TC/11695 emise la data de 27.12.2021 de Preşedintele ANCOM, admiterea excepţiei de nelegalitate a celor 41 de licenţe de utilizare a frecvenţelor radio numerotate de la FX - PMP 01/2021 până la FX-PMP 41/2021, admiterea cererii de anulare a celor 41 de Decizii TC emise simultan la data de 20.09.2021, numerotate consecutiv de la nr. TC/6332 până la nr. TC/6372

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2420 din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii, a respins cererea de anulare a Deciziilor nr. TC/6332 - TC/6372 emise în 20 septembrie 2021, ca tardiv formulată, a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată, a respins cererea de anulare a Deciziilor nr. TC/11655 - nr. TC/11695 emise în 27 decembrie 2021 formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 2420 din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei de nelegalitate a celor 41 de licenţe de utilizare a frecvenţelor radio numerotate de la FX-PMP 01/2021 până la FX-PMP 41/2021, în principal, admiterea cererii de anulare a celor 41 de Decizii TC emise simultan la data de 20.09.2021, numerotate consecutiv de la nr. TC/6332 până la nr. TC/6372, iar în subsidiar admiterea excepţiei de nelegalitate a acestor decizii; admiterea cererii de anulare a celor 41 de Decizii - TC emise simultan la data de 27.12.2021, numerotate consecutiv de la nr. TC/11655 până la nr. TC/11695.

A invocat recurenta cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, a arătat recurenta-reclamantă, în esenţă, că demersul său judiciar a avut în vedere contestarea legalităţii celor 41 + 41 de Decizii-TC privind plata tarifului de utilizare a spectrului din 20.09.2021şi 27.12.2021, emise de ANCOM în baza celor 41 de licenţe de utilizare a frecvenţelor radio (LUF), întrucât spectrul radio nu a fost utilizat efectiv şi nici nu ar fi putut fi folosit doar în baza licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio obţinute, oricum neutilizate din cauze neimputabile reclamantei recurente.

În opinia reclamantei-recurente, instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, nu a dat dovadă de rol activ, necercetând afirmaţia sa potrivit căreia este furnizor de reţele de comunicaţii electronice, calitate obţinută în urma procedurii de autorizare generală şi demonstrată prin Certificatului-Tip nr. SC-CVP2-26428/2020 emis de ANCOM la data de 17.09.2020 şi aflat la dosarul cauzei. Or, în aceste condiţii, pârâta ANCOM nu avea niciun temei legal să emită un document prin care se realiza "alocarea unei frecvenţe sau a unui canal radio", deoarece reclamanta nu a fost niciodată un "utilizator", în accepţiunea art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011. ANCOM avea doar posibilitatea legală de a emite un document prin care se realiza "asignarea unei frecvenţe sau a unui canal rapid', deoarece reclamanta a fost şi este în continuare un "furnizor de reţele de comunicaţii electronică', al cărei scop evident este furnizarea unei reţele de comunicaţii electronice.

ANCOM a recunoscut încă din întâmpinarea depusă la dosar că nu a emis aşa numitele Autorizaţii de Asignare a Frecvenţelor (AAF) - documente prin care se realiza "asignarea unei frecvenţe"- justificând că nici nu putea să le emită din moment ce reclamanta nu le-a solicitat pentru nicio staţie de radiocomunicaţii. Deşi s-a administrat proba cu înscrisuri, constând într-o astfel de autorizaţie emisă în favoarea unui terţ furnizor de reţele, instanţa de fond nu a ţinut cont de ea, deşi demonstra importanţa existenţei unei astfel de autorizaţii, de care ar fi trebuit să beneficieze şi ea.

A susţinut reclamanta-recurentă că judecătorul fondului ar fi trebuit să constate că pârâta nu a avut niciun temei legal în emiterea Deciziilor-TC privind plata tarifului de utilizare a spectrului (Deciziile contestate), din moment ce art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011 şi art. 2 lit. d) din Decizia ANCOM nr. 551/2012 privind stabilirea tarifului de utilizare a spectrului impuneau existenţa prealabilă a "documentelor de alocare/asignare" în baza cărora se calculează sumele datorate cu titlu de tarif de utilizare spectru.

S-a mai învederat instanţei de recurs că instanţa de fond a ignorat, în opinia recurentei-reclamante, obligaţia de aplicare prioritară a dreptului Uniunii Europene, respectiv jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, inclusiv Cauza C-375/11 - Belgacom S.A., B. S.A., C. S.A., speţa fiind utilă soluţionării cauzei din moment ce toţi cei 3 reclamanţi din dosarul CJUE sunt operatori de telefonie mobilă din Belgia, iar în prezentul dosar reclamanta este, de asemenea, un (nou) operator de telefonie mobilă din România. Sentinţa recurată nu face nicio referire la aceste apărări. Or, în Hotărârea din Cauza C-375/11, CJUE a reţinut că "Articolele 12 şi 13 din Directiva 2002/20/CE trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să impună operatorilor de telefonie mobilă titulari de drepturi de utilizare a frecvenţelor radio [...] redevenţe anuale] pentru punerea la dispoziţie a frecvenţelor, prin care se urmăreşte favorizarea utilizării optime a resurselor, [...]sub rezerva ca aceste redevenţe să urmărească într-adevăr asigurarea unei utilizări optime a resursei pe care o reprezintă aceste frecvenţe radio, ca ele să fie justificate în mod obiectiv, transparente, nediscriminatorii şi proporţionale în ceea ce priveşte scopul în care sunt utilizate şi să ia în considerare obiectivele stabilite la articolul 8 din Directiva 2002/21/CE", iar în România, aceste "redevenţe anuale pentru punerea la dispoziţie a frecvenţelor" poartă denumirea de "tarif de utilizare a spectrului", acesta fiind prevăzut de legislaţia primară în art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011.

Dacă prima instanţă ar fi respectat prevederile art. 4 din C. proc. civ., adică obligaţia de a aplica în mod clar şi direct toate dispoziţiile dezvoltate în jurisprudenţa CJUE (Cauza C-375/11), atunci judecătorul fondului, reţinând că spectrul radio nu a fost utilizat efectiv şi nici nu ar fi putut fi folosit doar în baza licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio obţinute de către reclamantă (lipsind cu desăvârşire documentele de asignare), indubitabil, a susţinut recurenta, ar fi procedat la admiterea ambelor cereri de anulare a celor 41 + 41 de decizii de plată a tarifului de utilizare a spectrului, emise de ANCOM în data de 20 septembrie 2021, respectiv în data de 27 decembrie 2021.

A fost criticată sentinţa şi cu privire la modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate, arătându-se că instanţa de fond a reţinut un control de oportunitate în detrimentului celui de legalitate, susţinând că reclamanta-recurentă a contestat licenţele de utilizare a frecvenţelor radio (LUF) indirect, prin invocarea excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, "fără însă să fi contestat anterior, pe calea unei acţiuni directe în contencios administrativ", ceea ce, în opinia judecătorului primei instanţe, ar justifica respingerea excepţiei de nelegalitate.

Hotărârea recurată prezintă o eroare gravă în interpretarea situaţiei de fapt şi de drept prin afirmaţia că argumentele de nelegalitate invocate nu vizează emiterea licenţelor, ci aspecte ulterioare. Or, este evident că aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă se referă, în mod direct, la emiterea licenţelor în sine, deoarece emiterea celor 41 de LUF a fost realizată de către ANCOM într-o manieră contrară dispoziţiilor legislaţiei primare şi există un fundament solid pentru contestarea lor, chiar pe calea excepţiei de nelegalitate, din moment ce acestea sunt acte administrative cu caracter individual, a căror nelegalitate poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, antrenând motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Instanţa recunoaşte existenţa prejudiciilor suferite de către reclamantă, dar ulterior neagă legătura de cauzalitate dintre acestea şi emiterea nelegală a celor 41 de licenţe de către ANCOM:

"Or, aceste susţineri nu privesc legalitatea emiterii licenţelor ci exercitarea dreptului de folosinţă a frecvenţei, eventualele prejudicii pe care reclamanta le-ar fi suferit neavând ca şi cauză juridică nelegalitatea licenţelor de utilizare a frecvenţelor şi corelativ a achitării tarifului, fiind consecinţe de natură civilă, ce exced cadrului procesual de faţă."

Raţionamentul instanţei referitor la controlul de oportunitate în detrimentului celui de legalitate este total eronat, deoarece exercitarea dreptului de utilizare a frecvenţelor radio a fost împiedicată tocmai de emiterea nelegală a licenţelor de către pârâtă. Instanţa s-a orientat exclusiv pe aspectul exercitării dreptului de utilizare a frecvenţelor radio, ignorând în mod nejustificat argumentele reclamantei privind încălcarea dispoziţiilor legale de la art. 23 alin. (1), art. 14, art. 24 şi art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011 la momentul emiterii celor 41 de licenţe, nu ulterior.

Aşadar, prin emiterea nelegală a licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio (LUF), ANCOM a creat o situaţie în care reclamanta nu a putut beneficia de dreptul său de utilizare a frecvenţelor radio în conformitate cu prevederile legale, compania fiind lipsită de oportunitatea de a utiliza frecvenţele într-un mod corespunzător, ceea ce a cauzat un prejudiciu direct şi semnificativ, inclusiv sub aspectul plăţii unui "tarif de utilizare" a unui spectru neutilizat în fapt. Limitându-se la aspectele referitoare la exercitarea dreptului de utilizarea a frecvenţelor radio, instanţa nu evaluează pe deplin consecinţele nelegale ale emiterii licenţelor şi nu asigură o analiză completă şi adecvată a situaţiei. Astfel, s-a invocat, cu privire la licenţe: obligaţia nelegală de "partaj geografic" - sintagmă stipulată la art. I pct. 5 în pag. 2 la fiecare din cele 41 de LUF emise de ANCOM, însă inexistentă în legislaţia primară sau terţiară; obligaţia nelegală de a nu folosi spectrul în prima lună de la primirea licenţei - conform prevederilor de la art. III.3. din fiecare din cele 41 de licenţe, care impun titularului obligaţia de a notifica către ANCOM amplasamentele staţiilor de bază, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea lucrărilor de execuţie, obligaţie ce generează o nefolosinţă impusă de însăşi ANCOM, care mai departe duce la o tezaurizare a spectrului radio, şi deci la încălcarea prev. art. 27 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 111/2011 referitoare tocmai la evitarea tezaurizării spectrului; perioada de exercitare efectivă a drepturilor izvorâte din licenţe (58 de luni şi 24 zile) nu coincide cu perioada de valabilitate stipulată în licenţe (60 de luni); refuzul ANCOM de a modifica licenţele ca urmare a constatării a unor vulnerabilităţi care afectează securitatea reţelelor DECT, aşadar contrar obligaţiei legale stipulate de art. 46 şi urm. din O.U.G. nr. 111/2011.

A mai precizat recurenta-reclamantă că în mod greşit a fost admisă excepţia tardivităţii cererii de anulare a Deciziilor nr. TC/6332 - TC/6372 emise în 20 septembrie 2021, cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Or, reclamanta avea 2 opţiuni - calea prevăzută de art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 (30 zile de la comunicare, fără plângere prealabilă) sau calea prevăzută de Legea nr. 554/2004 (plângere prealabilă cel târziu în 6 luni de la emiterea actului), alegând cea de-a doua opţiune.

În final, reclamanta-recurentă a arătat că tariful de utilizare a spectrului impus prin cele 82 decizii este o fraudă la lege, deciziile fiind lovite de nulitate absolută, ANCOM prezumând lipa neutilizării efective sau lipsa tezaurizării spectrului, eludând dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 22/2009.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L a invocat în calea de atac a recursului, în considerarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi excepţia de nelegalitate a celor 41 de Licenţe de Utilizare a Frecvenţelor radio (LUF) numerotate consecutiv de la nr. FX-PMP 01/2021 până la nr. FX-PMP 41/2021 şi, în subsidiar, excepţia de nelegalitate cu privire la cele 82 de Decizii privind plata tarifului de utilizare a spectrului (TUS), mai precis cele 41 de Decizii numerotate consecutiv de la nr. TC/6332 la TC/6372 emise în 20 septembrie 2021, împreună cu cele 41 de Decizii numerotate consecutiv de la nr. TC/11655 la nr. TC/11695 emise în 27 decembrie 2021.

A arătat recurenta că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate, motivele de nelegalitate fiind, în esenţă, următoarele: cele 41 licenţe încălcă decizia ANCOM nr. 311 din 21 martie 2016, cât timp licenţele sunt emise în banda de frecvenţe 1880-1900 MHz, pentru care Decizia nr. 311/2016 prevede exceptarea de la regimul de licenţiere, simultan impunând titularilor acestor licenţe aceeaşi tehnologie DECT (Digital European Cordless Telecommunications). De asemenea, au fost încălcate prevederile art. 4 alin. (1) pct. 20 din O.U.G. nr. 111/2011, care nu fac trimitere decât la noţiunea de "partaj", nu la cel geografic.

Art. 4 alin. (1) pct. 20 din O.U.G. nr. 111/2011 vizează "frecvenţe radio în partaj neguvernamental/guvernamental - frecvenţe radio destinate, conform TNABF, utilizării în comun, partajate, atât de către utilizatori neguvernamentali, cât şi de către utilizatori guvernamentali". Aşadar, este vorba de o utilizare a frecvenţelor radio în partaj între utilizatorii civili şi militari, situaţie valabilă exclusiv pentru acele porţiuni de spectru prevăzute în TNABF (tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvenţe radio). În cazul benzii de frecvenţe 1880-1900 MHz, aceasta este cu caracter exclusiv civil (adică neguvernamental), astfel că nu face în prezent (şi nici nu făcea în anul 2021) obiectul unui eventual partaj neguvernamental/guvernamental.

Un alt motiv invocat de recurenta-reclamantă în susţinerea excepţiei de nelegalitate este cel privind neasigurarea securităţii reţelelor, deci încălcarea prevederilor art. 6 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 22/2009.

Instituţia trebuia să prezinte garanţii de competenţă maximă la nivel naţional în domeniul reglementării comunicaţiilor electronice, or ştia deja (sau trebuia să ştie) că tehnologia învechită DECT este vulnerabilă, iar în situaţia impunerii utilizării acestei tehnologii învechite era perfect conştientă de urmările juridice, aşadar inclusiv încălcarea obligaţiei de asigurare a securităţii reţelei de comunicaţii conform art. 46 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 111/2011.

De asemenea, s-a susţinut că au fost deturnate definiţiile de la art. 4 alin. (1) pct. 15. şi 16. din O.U.G. nr. 111/2011 (alocarea unei frecvenţe sau a unui canal radio şi asignarea unei frecvenţe sau a unui canal radio) şi s-au încălcat prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011 referitor la utilizarea efectivă, în condiţiile în care notificarea necesară emiterii autorizaţiilor de asignare frecvenţe trebuie realizată anterior utilizării efective a spectrului radio.

Cu privire la excepţia de nelegalitate a celor 82 de decizii privind plata tarifului de utilizare a spectrului (TUS), recurenta a invocat două argumente. Prin emiterea deciziilor se încalcă art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011, respectiv obligaţia legală de a percepe acest tarif anual (adică fără impunerea de accesorii în caz de neplată trimestrială a tarifului), obligaţia legală ca individualizarea cuantumului tarifului de utilizare a spectrului să se realizeze în baza asignărilor de frecvenţe radio efectuate în baza licenţei de utilizare a frecvenţelor radio (deşi A. nu a avut emise nicio asignare de frecvenţe radio, deci individualizarea a fost eronată), obligaţia legală ca acest tarif de utilizare să asigure utilizarea optimă a frecvenţelor radio şi să fie obiectiv justificat - contrar situaţiei de fapt prin care reclamanta a demonstrat că nu a existat nicio reţea de comunicaţii electronice (adică echipamente electronice de emisie-recepţie dedicate), ANCOM calculând tarif de utilizare inclusiv pentru prima lună de valabilitate a LUF (luna iulie 2021, deşi în capitolul III pct. 3. din fiecare LUF, "Titularul are obligaţia de a notifica către ANCOM amplasamentele staţiilor de bază, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea lucrărilor de execuţie", făcând astfel nelegală utilizarea licenţelor în primele 30 de zile de valabilitate. Al doilea argument este cel al existenţei unui vid legislativ: se invocă temei legal ca fiind art. 14 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 22/2009 cu privire la "tariful de utilizare a spectrului", prevederi ce fac trimitere la o prevedere inexistentă şi inaplicabilă pentru perioada cuprinsă între data de 27 decembrie 2011 şi data de 9 iulie 2022.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata-pârâtă a arătat, în esenţă, că, în primul rând, parte din motivele de recurs nu pot fi analizate, reprezentând o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată direct în recurs.

Astfel, recurenta dezvoltă cu titlu de noutate o teorie potrivit căreia ANCOM nu ar fi avut temei legal pentru a emite licenţele de utilizare a spectrului radio conţinând alocări ale benzii 1880-1900 MHz, întrucât recurenta nu ar fi fost niciodată un "utilizator", ci doar "posibilitatea legală de a emite un document prin care se realiza «asignarea unei frecvenţe sau a unui canal radio»", de vreme ce recurenta a fost un "furnizor de reţele de comunicaţii electronice". Aceasta susţine că pentru utilizatori, individualizarea tarifului s-ar realiza doar în baza alocărilor de frecvenţe, iar pentru furnizorii de reţele aceasta s-ar realiza doar în baza asignărilor de frecvenţe, conferind o nouă interpretare, proprie, unor definiţii prevăzute în cuprinsul legislaţiei speciale, la pct. 2, 7, 8,15 şi 16 ale alin. (1) al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011. Deşi aceste motive converg spre teoria că ANCOM nu ar fi avut temei legal pentru emiterea deciziilor prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului, în opinia intimatei, cauza care ar sta la baza acestei pretinse nelegaliăţi este diferită de cea invocată la fond.

De asemenea, recurenta invocă pretinsa fraudă la lege care ar fi trebuit să fie constatată de către instanţa de fond, sub aspectul faptului că autoritatea ar evita verificarea şi controlarea "îndeplinirii obligaţiilor privind utilizarea eficientă şi eficace a spectrului de frecvenţe radio a titularilor LUF" fapt prin care ar proteja plătitorii de tarif de utilizare a spectrului de rigorile legii, care ar impune retragerea parţială sau totală a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio.

Totodată, recurenta invocă pentru prima oară în cadrul dosarului existenţa unor aşa-zise "motive temeinice" de introducere a unei pretinse plângeri prealabile peste termenul prevăzut de lege (şi, astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza a IX-a din Legea nr. 554/2004), cât şi incidenţa prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d)1 din Legea nr. 554/2004 (indicate prin cererea de completare a recursului), în încercarea de a justifica introducerea cererii de anulare a Deciziilor din data de 20.09.2021 cu depăşirea termenului legal prevăzut pentru contestare.

Aceasta pretinde că ar fi învestit instanţa de fond şi cu o aşa-zisă nulitate absolută a deciziilor din data de 20.09.2021 sub aspectul încălcării prevederilor art. 264 alin. (4) din Codul de procedură fiscala.

Or, recurenta nu a învestit instanţa de fond cu analiza acestor aspecte, depăşind prin criticile aduse în cadrul recursului pendinte limitele sesizării instanţei de fond sub aspectul chestiunilor de fapt şi de drept cu care a fost învestită.

Recursul reprezintă o cale de atac extraordinară, prin care se exercită un control suplimentar de legalitate, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege şi care nu are un efect devolutiv.

Pe fondul cererii de recurs, intimata ANCOM a arătat că instanţa de fond a dat dovadă de rol activ, că Certificatul-Tip nr. SC-CVP2-26428/2020 emis de ANCOM la data de 17.09.2020, la care face referire recurenta, nu se află la dosarul cauzei. Or, acest certificat nu a fost depus la dosar, probabil tocmai din considerentul că reclamanta nu a înţeles până la acest moment să critice deciziile emise de ANCOM şi sub acest pretins motiv.

S-a punctat de către intimată că recurenta a avut calitatea de "utilizator al unei frecvenţe radio" în sensul prevăzut prin dispoziţiile pct. 15 al alin. (1) al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, iar ANCOM a avut temei legal în emiterea licenţelor care au reprezentat "documente de alocare". De asemenea, inexistenţa autorizaţiilor de asignare a frecventelor nu schimbă situaţia recurentei, iar ANCOM a avut temei legal în emiterea celor 82 de decizii TC, teoria acesteia privind o pretinsă condiţie obligatorie reprezentată de existenţa documentelor de asignare fiind fundamental greşită. Obligaţia achitării tarifului de utilizare a spectrului revine tuturor titularilor de licenţe de utilizare a frecvenţelor radio, aceştia fiind subiecţii de drept la care fac trimitere normele legale, în mod explicit. Or, recurenta a avut această calitate de titular de licenţă de utilizare a spectrului radio, acesteia fiindu-i acordat de către ANCOM, ca urmare a cererii sale, dreptul de utilizare a frecvenţelor radio în banda de frecvenţe 1880-1900 MHz.

Recurenta nu a deţinut autorizaţii de asignare, deoarece nu le-a solicitat. Într-adevăr, aceasta nu putea utiliza spectrul radio în lipsa autorizaţiilor şi, de aceea, este real faptul că nu l-a utilizat, însă aceasta nu o excepta de la obligaţia de plată a tarifului de utilizare a spectrului, în contextul art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011. Astfel cum se stabileşte în mod explicit în cuprinsul art. 30 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 "Individualizarea cuantumului tarifului de utilizare a spectrului se realizează în baza alocărilor SAU asignărilor de frecvenţe radio efectuate prin intermediul ori în baza licenţei de utilizam a frecvenţelor radio". Toate licenţele DECT obţinute de recurentă conţineau alocări de subbenzi de frecvenţe radio (exprimare generică în licenţele emise de autoritate), în cazul de faţă fiind vorba chiar de întreaga bandă 1880-1900 MHz (nu de subbenzi ale acesteia).

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, tariful trebuie să asigure "[...] utilizarea optimă a frecvenţelor radio şi să fie obiectiv justificat, transparent, nediscriminatoriu şi proporţional cu scopul pentru care este destinat. Tariful de utilizare a spectrului radio reprezintă astfel şi un instrument de reglementare ce trebuie utilizat de autorităţi în exercitarea atribuţiilor legale ce le revin în interesul societăţii în ansamblul ei.

S-a mai învederat de către intimata ANCOM că pentru trimestrul în care a survenit renunţarea sau retragerea drepturilor, în calculul cuantumului tarifului de utilizare a spectrului datorat se vor include lunile scurse în perioada cuprinsă între începutul trimestrului şi luna încetării drepturilor şi obligaţiilor, această ultimă lună fiind inclusă în calcul. În situaţia recurentei, luna încetării drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio este inclusă în calculul tarifului datorat şi, prin urmare, în cuantumul tarifului de utilizare a spectrului datorat de către aceasta. Prin urmare, deciziile din data de 27.12.2021 nu conţin nici "obligaţii de plată excedentare", iar instanţa de fond a reţinut în mod temeinic şi legal aceste concluzii, pe baza prevederilor relevante ale actului normativ în vigoare, ale Deciziei ANCOM nr. 551/2012.

Cât priveşte pretinsa ignorare de către prima instanţă a obligaţiei de aplicare prioritară a dreptului Uniunii Europene, respectiv a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în Cauză C-375/11 având ca obiect o cerere de decizie preliminară în procedura Belgacom S.A., B. S.A., C. S.A. împotriva statului belgian, intimata a precizat că sentinţa a răspuns principalelor critici şi apărări, neimpunându-se reţinerea expresă în cauză a considerentelor din jurisprudenţa CJUE, considerente care nu relevă, oricum, ceea ce recurenta susţine.

Statuând faptul că "Pentru perioada de valabilitate a licenţelor, reclamanta datorează tariful de utilizare a spectrului, conform art. 30 din OUGnr. 111/2011, redat anterior", instanţa de fond nu a împărtăşit opinia recurentei referitoare la faptul că toate cele 82 de decizii TC ar fi trebuit să fie anulate deoarece "spectrul radio nu a fost utilizat efectiv şi nici nu ar fi putut fi folosit doar în baza licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio obţinute de către A. (lipsind cu desăvârşire documentele de asignare)". De altfel, nici jurisprudenţa invocată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu reţine existenţa unei astfel de teorii.

Nici concluzia citată trunchiat si nici decizia CJUE invocată, în integralitate, nu relevă ceea ce recurenta susţine, şi anume că tariful de utilizare a spectrului radio s-ar datora doar în situaţia utilizării efective a acestuia. Această teorie izvorăşte dintr-o interpretare complet eronată a legislaţiei aplicabile în materia comunicaţiilor, care conduce la conferirea unei interpretări proprii, eronate, cu privire la concluziile exprimate de CJUE. Potrivit CJUE, statele membre sunt încurajate să stabilească, spre exemplu, o obligare de plată a unui tarif de utilizare a spectrului, în vederea utilizării optime a resurselor limitate. Impunerea unui tarif aferent deţinerilor de spectru ar conduce tocmai la îndeplinirea acestui scop, întrucât titularii drepturilor de utilizare a resurselor de spectru, supuşi obligaţiei achitării tarifului, ar fi stimulaţi să utilizeze în mod efectiv spectrul deţinut, care constituie o resursă limitată.

Tariful de utilizare a spectrului stabilit şi încasat de ANCOM în temeiul dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 reprezintă contravaloarea dreptului de folosinţă a spectrului de frecvenţe radio administrat de ANCOM, rolul acestuia fiind acela de a conduce la utilizarea optimă a acestei resurse publice.

De asemenea, în temeiul alin. (2) al art. 30 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 111/2011 a fost emisă Decizia ANCOM nr. 551/2012. La adoptarea acestui act normativ s-au avut în vedere criteriile stabilite prin lege - tariful trebuie să urmărească utilizarea optimă a frecventelor radio şi să fie obiectiv justificat, transparent, nediscriminatoriu şi proporţional cu scopul pentru care este destinat.

ANCOM a urmărit şi urmăreşte utilizarea optimă pe termen lung a resursei de spectru radio prin stabilirea unui tarif de utilizare care să furnizeze semnalele economice corecte privind valoarea economică a spectrului radio, în raport cu costul de oportunitate al accesului la resursă. În plus, la stabilirea cuantumului acestuia se au în vedere criterii precum: proprietăţile fizice ale benzilor de frecvenţe radio, gradul de armonizare internaţională a benzilor de frecvenţe radio, utilizările posibile (tipul de aplicaţie radio şi de serviciu de radiocomunicaţii, precum şi valoarea economică a benzilor), nivelul cererii de drepturi de utilizare a frecvenţelor radio, gradul de disponibilitate al echipamentelor din anumite benzi sau chiar necesitatea de a încuraja ori descuraja utilizarea anumitor benzi de frecvenţe radio în funcţie de obiectivele urmărite la nivel naţional.

Referitor la motivele de recurs ce vizezază respingerea excepţiei de nelegalitate de către instanţa de fond, a subliniat intimata că instanţa de fond nu a realizat, de fapt, vreun "control de oportunitate" asupra acţiunilor recurentei, ci a reţinut netemeinicia excepţiei de nelegalitate invocate prin prisma dispoziţiilor legale care reglementează acest mijloc de apărare şi a prezumţiilor şi principiilor ataşate actelor administrative, cât şi a principiilor de drept care guvernează exercitarea drepturilor procesuale, prin raportare la motivele invocate de recurentă.

Aspectul că instanţa a remarcat şi modalitatea de fapt în care recurenta a ales să îşi apere drepturile pretins a fi vătămate (respectiv că aceasta nu a atacat licenţele pe calea unei acţiuni directe în contencios, ci pe calea excepţiei de nelegalitate prin care urmăreşte lipsirea lor de efecte din prisma înlăturării obligaţiei de achitare a tarifului de utilizare a spectrului radio), ţinând cont în raţionamentul expus şi de un principiu fundamental prevăzut de art. 12 din C. proc. civ., nu reprezintă vreo încălcare a normelor de drept material din partea instanţei de fond.

Pretinsa imposibilitate a folosirii/"exploatării" licenţelor (din cauza motivelor invocate legate de problemele de securitate pe care le-ar genera utilizarea tehnologiei DECT sau pretinselor interferenţe prejudiciabile) nu vizează condiţiile acordării licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio (menţionate în art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011), nici drepturile de a utiliza frecvenţele în banda 1880-1900 MHz care au fost acordate recurentei prin emiterea licenţelor (prevăzute la art. 24 alin. (1) din acelaşi act normativ), dar nici obligaţia acesteia de a achita tariful prevăzut la art. 30 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă (cu privire la care a constatat prin sentinţă că recurenta îl datorează în virtutea calităţii acesteia de titular al licenţelor), şi nici liniile directoare pe care autoritatea este ţinută să le ia în calcul în cadrul activităţii de reglementare (indicate la art. 30 alin. (2) în acelaşi act normativ). Deci, chiar dacă la modul formal recurenta a susţinut că au fost încălcate aceste dispoziţii prin emiterea licenţelor, practic, motivele de fapt invocate nu conduc la concluzia încălcării acestora.

S-a mai arătat de către intimata ANCOM că recurenta invocă fără niciun fundament pretinse motive contradictorii reţinute de instanţa de fond.

În opinia acesteia, instanţa ar fi recunoscut existenţa unor prejudicii suferite, însă ar fi negat ulterior legătura de cauzalitate dintre acestea şi emiterea pretins nelegală a licenţelor. Or, instanţa de fond nu a constatat în niciun moment existenţa unor "consecinţe prejudiciabile" ale emiterii LUF.

S-a mai punctat că posibilitatea realizării partajului geografic a fost din start o cerinţă care a stat la baza elaborării standardelor si tehnologiei DECT, că termenul maixmal de 30 de zile menţionat în licenţe pentru notificare nu influnţează în niciun fel perioada de valabilitate a dreptului de utilizare a frecvenţelor radio, stipulată în licenţe (care rămâne aceeaşi - 5 ani) sau modul de calcul al tarifului de utilizare a spectrului care este reglementat la nivelul legislaţiei primare (titularul de licenţă datorând tariful de utilizare a spectrului pe toată perioada de valabilitate a licenţei).

Prin urmare, nu există o legătură între cele doua aspecte (perioada de valabilitate a licenţei şi obligaţia de plată a tarifului pe această perioadă, respectiv obligaţia de notificare a amplasamentelor cu minim 30 de zile înainte de începerea lucrărilor de execuţie).

Cu privire la "refuzul ANCOM de a modifica LUF ca urmare a constatării unor vulnerabilităţi" pretins a fi contrar "obligaţiei legale stipulate la art. 46 şi urm. din O.U.G. nr. 111/2022", care nu a reprezentat pentru recurentă, propriu-zis, până la acest moment, un motiv al excepţiei de nelegalitate, intimata a reiterat că nu există nicio obligaţie a autorităţii cuprinsă în prevederile legale menţionate de recurentă care să fi fost încălcată, cu atât mai puţin una care să impună ANCOM modificarea licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio.

De asemenea, tariful de utilizare a spectrului pe care recurenta îl datorează în temeiul deciziilor contestate nu reprezintă o fraudă la lege, faptul că ANCOM, în virtutea competenţelor legale conferite prin dispoziţiile prevăzute de art. 2 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, acţionează prin monitorizarea benzilor de frecvenţe radio cu utilizare neguvernamentală, respectiv prin verificarea şi controlarea îndeplinirii obligaţiilor privind utilizarea eficientă şi eficace a spectrului de frecvenţe radio cu utilizare neguvernamentală neavând legătură cu obligaţia recurentei de a achita tariful de utilizare a spectrului pe toată durata de valabilitate a licenţei.

În ceea ce priveşte critica din cererea de recurs vizând pretinsa aplicare greşită a normelor de drept material în admiterea excepţiei tardivităţii cererii de anulare a Deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 20.09.2021, aceasta aduce în susţinere o nouă teză proprie, potrivit căreia ar fi la discreţia acesteia alegerea căii de atac împotriva acestor decizii, respectiv "o permisiune conferită reclamantului de a alege între procedura din O.U.G. nr. 22/2009 şi procedura comună reglementată prin legea contenciosului administrativ".

Hotărârea instanţei de fond este legală, fiind interpretate şi aplicate în mod corect toate dispoziţiile de drept material incidente. Astfel, instanţa a reţinut în mod legal incidenţa prevederilor imperative ale art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009, care prevăd un termen de 30 de zile pentru contestare şi a reţinut în mod legal şi temeinic că, raportat la data comunicării către A. S.R.L. a deciziilor a căror anulare o solicită, respectiv data de 23.09.2021, cererea în anulare înregistrată la instanţă la data de 27.01.2022 a fost tardiv formulată, "cu depăşirea evidentă a termenului de 30 de zile de la data comunicării",

Adresa nr. x/19.11.2021 nu poate constitui o plângere prealabilă nici în ceea ce priveşte licenţele de utilizare a frecvenţelor radio, precum solicită A. S.R.L.

Chiar dacă s-ar admite că o plângere prealabilă care ar viza licenţele ar echivala cu plângerea prealabilă împotriva deciziilor de impunere, ceea ce se poate remarca cu uşurinţă din conţinutul adresei nr. x/19.11.2021 este faptul că aceasta nu a constituit şi nici nu poate dobândi la acest moment calificarea unei plângeri prealabile nici măcar împotriva licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio.

Astfel cum rezultă din conţinutul acesteia, recurenta a indicat în mod expres obiectul acestei adrese, şi anume:

"prin prezenta dorim sa obţinem de la ANCOM nişte clarificări cu privire la aspectele menţionate de dvs. în cuprinsul adresei nr. x/01.11.2021, precum şi o întâlnire cu dvs. (la sediul ANCOM) cu privire la posibilităţile legale de utilizare a acestor licenţe radio în banda 1880-1900 MHz, nicidecum de a formula o aşa-zisă plângere prealabilă.

Atunci când a dorit să formuleze o plângere prealabilă, recurenta a formulat-o în manieră expresă, nefiindu-i străină această noţiune, sens în care s-a arătat că, ulterior formulării acţiunilor în instanţă, la data de 28.01.2022, s-a înaintat plângerea prealabilă cu nr. x/28.01.2022, prin care a solicitat revocarea licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio, precum şi a deciziilor privind obligaţiile de plată a tarifului de utilizare a spectrului din data de 20.09.2021 şi din data de 27.12.2021, care a fost soluţionată de ANCOM conform răspunsului nr. x/25.02.2022.

Intimata ANCOM, faţă de invocarea excepţiei nelegalităţii Deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 20.09.2021 în recurs, a solicitat instanţei de recurs că este inadmisibilă această excepţie de nelegalitate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Soluţionarea capătului de cerere privind anularea deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 27.12.2021 nu depinde de actele administrative care fac obiectul noii excepţii de nelegalitate invocate de recurentă.

Astfel, în cazul de faţă, obiectul prezentei cauze îl constituie, în principal, anularea Deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 20.09.2021, iar în subsidiar (prin aceasta înţelegându-se situaţia în care instanţa de judecată nu va dispune admiterea cererii principale în anulare), recurenta a solicitat admiterea excepţiei de nelegalitate a aceloraşi decizii. De asemenea, obiectul acţiunii îl constituie şi anularea Deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 27.12.2021.

Având în vedere modalitatea în care recurenta şi-a "remodelat" demersul procesual şi a invocat această excepţie de nelegalitate sub forma unei solicitări subsidiare, considerăm că analiza primei condiţii de admisibilitate a excepţiei de nelegalitate (respectiv legătura cu soluţia pe fond) se poate realiza doar prin raportare la capătul de cerere principal rămas în discuţie, ipotetic, respectiv solicitarea de anulare a deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 27.12.2021.

Astfel, între deciziile preşedintelui ANCOM din data de 20.09.2021 prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului datorat de către recurentă, aferent perioadei 01.07.2021 - 30.09.2021 (trimestrul III) şi soluţia privind anularea Deciziilor preşedintelui ANCOM având referinţele înseriate în plaja de numere TC/11655 - TC/11695, din data de 27.12.2021, prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului datorat de către recurentă, aferent perioadei 01.10.2021 - 31.12.2021 (trimestrul IV), nu există o legătură de dependentă. Ambele seturi de decizii (cât şi fiecare decizie în parte) au fost emise având în vedere calitatea acesteia de titular al licenţelor şi în baza dispoziţiilor legale care reglementează obligaţia de plată a tarifului de utilizare a spectrului. Astfel, aceste decizii constituie titluri de creanţă distincte, care conţin obligaţii de plată a tarifului de utilizare a spectrului aferent unor perioade diferite (trimestrul III, respectiv trimestrul IV), aferente drepturilor conferite prin intermediul licenţelor. Totodată, după cum se poate observa şi din cuprinsul titlurilor de creanţă, Deciziile preşedintelui ANCOM din data de 20.09.2021 nu stau la baza Deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 27.12.2021 şi nu se afla în legătură de dependenţa cu acestea ori cu soluţia care s-ar pronunţa asupra capătului de cerere privind anularea acestor din urmă decizii.

De asemenea, solicitarea privind anularea Deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 20.09.2021 a fost tardiv formulată, impunându-se menţinerea soluţiei de admitere a excepţiei tardivităţii si de respingere a acestui capăt de cerere ca tardiv formulat. Pe de altă parte, chiar dacă ne-am raporta în analiza condiţiilor de admisibilitate la solicitarea de anulare a Deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 20.09.2021, putem observa acelaşi caracter inadmisibil al excepţiei de nelegalitate, întrucât invocarea acestui mijloc de apărare presupune existenţa unui litigiu pe fond demarat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

Este indmisibilă, a arătat intimata, invocarea nelegalităţii Deciziilor preşedintelui ANCOM din data de 20.09.2021, în acelaşi timp, în cadrul aceluiaşi litigiu, pe calea acţiunii directe în contencios administrativ si pe calea incidenţă a excepţiei de nelegalitate.

Prin concluzii scrise, cu privire la excepţia de nelegalitate a LUF invocată în recurs, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii, arătând că, pe de o parte, nu pot fi formulate cereri noi în recurs, pe de altă parte, aceeaşi excepţie, cu altă motivare, cu alte motive, a fost invocată în faţa primei instanţe şi soluţionată de aceasta.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va puncta principalele repere ale situaţiei de fapt. Astfel, în favoarea reclamantei A. S.R.L au fost emise de pârâta ANCOM licenţele de utilizare a frecvenţelor radio cu numerele de la FX-PMP 01/2021 la FX-PMP 41/2021, pentru localităţi din cele 41 de judeţe ale României (toate localităţile, în cazul a 39 de judeţe, şi o parte a localităţilor, în cazul judeţelor Galaţi şi Tulcea). Aceste licenţe îi confereau dreptul de utilizare a frecvenţelor radio în banda de frecvenţe 1880-1900 MHz, în scopul furnizării de reţele publice de comunicaţii electronice şi de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, în tehnologie DECT, valabilitatea lor fiind de 5 ani, începând cu 01.07.2021.

Ulterior, în baza dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011 şi ale art. 6 alin. (1) din Decizia ANCOM nr. 551/2012, au fost emise de către ANCOM deciziile preşedintelui ANCOM TC/6332 -TC/6372 din data de 20.09.2021, prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului datorat de către reclamanta-recurentă, aferent perioadei 01.07.2021 - 30.09.2021 (trimestrul III), comunicate la data de 23.09.2021 şi deciziile preşedintelui ANCOM TC/11655 -TC/11695 din data de 27.12.2021, prin care a fost individualizat tariful de utilizare a spectrului datorat de către reclamanta-recurentă, aferent perioadei 01.10.2021 - 31.12,2021 (trimestrul IV), comunicate la data de 30.12.2021.

La data de 30.12.2021 reclamanta-recurentă A. a formulat o cerere de renunţare la dreptul de a utiliza frecvenţele radio, înregistrată la ANCOM cu nr. x/30.12.2021, iar prin decizia preşedintelui ANCOM nr. 15/11.01.2022, emisă în temeiul prevederilor art. 25 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi alin. (4) din Decizia ANCOM nr. 353/2015 s-a constatat încetarea, începând cu data de 30.12.2021, a drepturilor reclamantei de utilizare a frecvenţelor radio prevăzute în cele 41 de licenţe de utilizare a frecvenţelor radio.

Pe calea acţiunii deduse judecăţii (2 cereri conexate), reclamanta-recurentă A. a contestat legalitatea deciziilor preşedintelui ANCOM TC/11655 -TC/11695 din data de 27.12.2021 şi a deciziilor preşedintelui ANCOM TC/6332 -TC/6372 din data de 20.09.2021, de individualizare a tarifelor de utilizare a spectrului aferente trimestrelor III şi IV din 2021, fiind invocată şi excepţia de nelegalitate a licenţele de utilizare a frecvenţelor radio cu numerele de la FX-PMP 01/2021 la FX-PMP 41/2021. Sentinţa recurată a concluzionat în sensul respingerii ca tardivă a cererii de anulare a a deciziilor preşedintelui ANCOM TC/6332 -TC/6372 din data de 20.09.2021, al respingerii excepţiei de nelegalitate a celor 41 LUF şi al respingerii ca nefondată a cererii de anulare a deciziilor preşedintelui ANCOM TC/11655 -TC/11695 din data de 27.12.2021.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi a apărărilor formulate prin întâmpinare raportat la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.

Deopotrivă, excepţia de nelegalitate invocată în recurs de recurenta-reclamantă A. cu privire la cele 41 Licenţe de utilizare a frecvenţelor (LUF) este admisibilă în recurs, excepţia invocată de intimata-pârâtă nefiind fondată, dar este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, recurenta-reclamantă A. a criticat soluţia instanţei de fond, invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza motivelor de recurs subsumate cazului de casare de la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Curtea reţine că recurenta-reclamantă A. a invocat acest caz de casare atunci când a criticat soluţia dată de instanţa de fond excepţiei de nelegalitate a celor 41 LUF, arătând că motivarea este contradictorie, instanţa recunoscând existenţa prejudiciilor suferite de A., dar negând legătura de cauzalitate dintre acestea şi emiterea nelegală a celor 41 de licenţe. Instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze excepţia de nelegalitate luând în considerare susţinerile reclamantei privind încălcarea art. 14, 23 alin. (1), (24) şi 30 din O.U.G. nr. 111/2011, iar nu să se limiterez la aspectele referitoare la exercitarea dreptului de utilizare a frecvenţelor radio.

Or, arată Înalta Curte, sentinţa atacată este motivată, rezultând din cuprinsul acesteia motivele pentru care instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate, apreciind că, în fapt, susţinerile reclamantei vizează, în fapt, dincolo de temeiurile de drept invocate, nu legalitatea emiterii licenţelor, ci exercitarea efectivă a dreptului de utilizare a frecvenţelor radio de către reclamantă.

Cât priveşte încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, corespunzător motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, acest motiv devine incident atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege aplicabile substanţial speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală, criticile recurentei-reclamante atât în ceea ce priveşte admiterea excepţiei tardivităţii cererii în anularea deciziilor ANCOM din 20.09.2021, cât şi în ceea ce priveşte respingerea cererii de anulare a deciziilor ANCOM din 27.12.2021 şi a excepţiei de nelegalitate a celor 41 licenţe, critici vizând raţionamentul instanţei de fond şi dezlegarea apărărilor formulate în faţa acestei instanţe, nefiind fondate.

Reţine Înalta Curte că, prin memoriul de recurs, reclamanta-recurentă A. a învederat şi alte motive de pretinsă nelegalitate a actelor administrative contestate, respectiv a deciziilor de stabilire a tarifului din 27.12.2021, motive care nu au fost invocate prin cererile de chemare în jduecată conexate, acestea fiind prezentate pentru prima dată instanţei de recurs. Astfel, în primul rând, recurenta A. a arătat că ar fi un furnizor de reţele de comunicaţii electronice (pct. 8 al art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011), că nu a fost niciodată "utilizator" în accepţiunea art. 4 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 11/2011, ANCOM având obligaţia de a elibera autorizaţii de asignare a frecvenţelor (AAF) anterior emiterii deciziilor de plată a tarifului de utilizare a spectrului contestate în cauză. În al doilea rând, a invocat recurenta A. o fraudă la lege prin emiterea deciziilor de stabilire a tarifului de utilizare a spectrului, o eludare a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 22/2009 prin inacţiunea ANCOM în a monitoriza şi verifica inclusiv benzile de frecvenţe radio licenţiate, dar neutilizate efectiv, situaţii ce ar impune retragerea licenţei radio neutilizate sau tezaurizate, iar nu continuarea emiterii deciziilor şi încasării tarifelor de utilizare a spectrului radio.

Or, cum aceste motive nu sunt unele de ordine publică, cum în recurs pot fi aduse doar critici cu privire la legalitatea sentinţei primei instanţe, în limitele sesizării acesteia atât sub aspectul chestiunilor de fapt, cât şi a celor în drept, în acord cu dispoziţiile art. 493 şi art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., invocarea de noi motive de nelegalitate a actelor administrative având semnificaţia unei schimbări a cauzei cererii, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi analizate în prezenta cale de atac.

O notă distinctă se impune cu privire la invocarea pretinsei obligaţii a ANCOM de asignare a frecvenţelor radio anterior emiterii deciziilor de stabilire a tarifului de utilizare a spectrului radio şi greşita apreciere a instanţei de fond asupra acestui aspect, reclamanta-recurentă antamând o atare apărare şi în cadrul excepţiei de nelegalitate a celor 41 licenţe (încălcarea art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011), astfel încât Înalta Curte va păşi la analiza ei atunci când va verifica legalitatea soluţiei de respingere a excepţiei de nelegalitate, în limitele criticilor recurentei-reclamante.

Trecând la anliza motivelor de recurs ce se subsumează cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care reclamanta-recurentă A. critică soluţia instanţei de respingere ca neîntemeiată a cererii de anulare a deciziilor ANCOM din 27.12.2021, Înalta Curte constată că se invocă ignorarea de către judecătorul fondului a obligaţiei de aplicare prioritară a dreptului Uniunii Europene, în condiţiile în care a fost invocată jurisprudenţa CJUE din cauza C375/11 Belgacom S.A., B. S.A., C. S.A., iar considerentele nu fac trimiteri la acest argument de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că motivarea sentinţei instanţei de fond nu cuprinde referiri la jurisprudenţa CJUE amintită, aşa cum a invocat recurenta, însă statuările instanţei europene din cauza referită nu susţin interpretarea reclamantei-recurente în sensul nelegalităţii deciziilor ANCOM contestate. A susţinut recurenta în cererea de recurs, în esenţă, că, în condiţiile în care nu a utilizat spectrul radio şi nici nu ar fi putut sa îl utilizeze doar în baza licenţelor, deciziile sunt nelegale, contravenind dispoziţiilor art. 8 din Directiva 2002/21/CE. Ceea ce a invocat însă la fond încercând a valorifica hotărârea CJUE a fost pretinsa încălcare de către ANCOM a caracterului anual al plăţii tarifului de utilizare a spectrului radio.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a răspuns implicit acestei critici de nelegalitate, atunci când a statuat în mod corect că titularii licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio datorează anual către ANCOM un tarif de utilizare a spectrului stabilit prin decizie a preşedintelui ANCOM, potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 111/2011 şi că obligaţia de plată a tarifului presupune doar calitatea de titular al licenţei.

Deşi apărările recurentei din recurs, din această perspectivă, sunt diferite de cele prezentate în faţa instanţei de fond, punctează Înalta Curte, având în vedere că respectarea principiului priorităţii dreptului european constituie motiv de ordine publică, ce pooate fi invocat în recurs chiar şi din oficiu de către instanţă, că din hotărârea CJUE în cauza C3751/11 se degajă o altă concluzie decât cea prezentată de recurentă (că tariful s-ar datora doar dacă este utilizat efectiv spectrul radio), concluzia corectă fiind aceea că statele membre, prin autorităţile competente în domeniu, pot impune taxe pentru drepturile de utilizare a frecvenţelor radio, tocmai în vederea asigurării utilizării optime a acestor resurse. Astfel de taxe trebuie justificate în mod obiectiv, trebuie să fie transparente, nediscriminatorii şi proporţionale în ceea ce priveşte scopul lor, tocmai pentru a încuraja utilizarea eficientă a fracvenţelor radio care sunt, aşa cum a invocat pârâta-intimată ANCOM, resurse limitate ce trebuie folosite optim. Impunerea de astfel de taxe împiedică şi tezaurizarea spectrului radio de către cei ce au dobândit licenţe, dar nu le utilizează ("para. 46 Totuşi, articolul 13 din această directivă impune statelor membre să se asigure că redevenţele pentru utilizarea frecventelor radio sunt justificate în mod obiectiv, sunt transparente, nediscriminatorii şi proporţionale în ceea ce priveşte scopul în care sunt utilizate şi iau în considerare obiectivele, printre care cel al promovării concurenţei şi cel al utilizării eficiente a frecvenţelor radio, stabilite la articolul 8 din Directiva-cadru").

Corect s-a statuat de către instanţa de fond şi că reclamanta-recurenta datora tariful pentru perioada 01.01.2021-31.12.2021, aşadar inclusiv pentru 31.12.2021, în condiţiile în care la 30.12.2021 renunţase la licenţe. Procedând astfel, instanţa de fond aplicat în mod legal dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Decizia preşedintelui ANCOM nr. 551/2012, care reglementează tariful de utilizare a spectrului datorat în situaţiile în care intervine o renunţare la dreptul de a utiliza frecvenţele radio din partea titularului unor licenţe, înainte de expirarea la termen a acestora ("În situaţia în care titularul renunţă la documente de alocare/asignare, în conformitate cu prevederile legislaţiei de specialitate, înainte de data expirării perioadei de valabilitate a acestora ("), tariful, individualizat în baza respectivelor documente de alocare/asignare (…), este datorat pentru perioada cuprinsă între începutul anului, respectiv al trimestrului si luna încetării drepturilor si obligaţiilor").

Notează Înalta Curte că prin document de alocare se înţelege chiar licenţa de utilizare a frecvenţelor radio, aceasta fiind actul administrativ prin care ANCOM acordă unui furnizor autorizat dreptul de a utiliza una sau mai multe frecvenţe radio în scopul furnizării de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice, cu respectarea anumitor parametri tehnici şi pentru o perioadă limitată, potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 111/2011. Împrejurarea că reclamanta-recurentă nu a utilizat efectiv, aşa cum susţine, drepturile de utilizare a spectrului radio, nu reprezintă motiv legal de exonerare de la obligaţia de plată a tarifului de utilizare a spectrului, cât timp este titular al licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio.

O altă critică din cererea de recurs vizează greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii cererii de anulare a deciziilor ANCOM nr. TC/6332-TC/6372 din 20.09.2021, susţinând recurenta-reclamantă A. că a fost aplicat nelegal art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009, deşi nu acesta a fost temeiul legal invocat, calea aleasă fiind cea prevăzută de Legea nr. 554/2004, care impune plângere pealabilă şi stabileşte, în art. 7 alin. (1) teza a IX a, pentru motive temeinice, un termen de 6 luni de la data emiterii actului pentru formularea acesteia şi un alt termen de introducere a acţiunii, reglementat la art. 11 din lege. De asemenea, a arătat recurenta că a invocat nulitatea absolută a acestor decizii, aspect ignorat de instanţă cu prilejul soluţionării excepţiei.

Înalta Curte constată că este legală soluţia primei instanţe de admitere a acestei excepţii, cu consecinţa respingerii ca tardivă a cererii de anulare a deciziilor ANCOM din 20.09.2021. Astfel, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere norma specială, respectiv art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009, potrivit căreia, "deciziile adoptate în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege din domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, inclusiv din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice, serviciilor poştale şi tehnologiei informaţiei, inclusiv cele adoptate în conformitate cu prevederile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Deciziile cu caracter individual pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare". De altfel, chiar reclamanta-recurentă a indicat aceste temei de drept în cele două cereri de chemare în judecată a ANCOM.

Fiind o procedură specială de contestare în contencios administrativ, creionată de O.U.G. nr. 22/2009, care derogă de la norma generală cuprinsă în Legea nr. 554/2004, se aplică cu prioritate faţă de aceasta din urmă. Înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o anumită materie, nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înţeleasă, întrucât este consecinţa directă a principiului specialia generalibus derogant.

În consecinţă, întrucât reclamanta-recurentă A. a luat cunoştinţă de deciziile a căror anulare o solicită la data de 23.09.2021 şi a promovat acţiunea la 27.01.2022, în mod corect a fost primită excepţia tardivităţii cererii, fiind depăşit cu mult termenul de decădere de 30 zile prevăzut de art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că nu se mai impune o analiză subsecventă a tezelor propuse de recurentă, potrivit cărora a existat o procedură prealabilă, dar şi o cerere de suspendare a executării actelor administrative adresate ANCOM, în raport de care ar fi trebuit calculat termenul de introducere a acţiunii, respectiv că s-ar fi invocat nulitatea absolută acestora, cauză a acţiunii care ar fi înlăturat un atare termen de decădere de 30 de zile.

În continuare, Înalta Curte va analiza motivele de recurs ce vizezază modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate a celor 41 licenţe de utilizare a frecvenţelor radio (LUF), subsumate aceluiaşi caz de casare, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motive ce sunt, deopotrivă, nefondate.

Asttfel, în motivarea excepţiei de nelegalitate a celor 41 licenţe, reclamanta A. a invocat în faţa primei instanţe:

- încălcarea de către ANCOM a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011 prin eliberarea licenţelor deşi cunoştea compromiterea tehnologiei DECT prin vulnerabilităţile de sistem;

- încălcarea de către ANCOM a dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 111/2011, prin imposibilitate folosirii licenţelor din cauza problemelor de securitate întâmpinate;

- încălcarea de către ANCOM a art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 111/2011, pentru următoarele motive: nu este asigurată o utilizare optimă a frecvenţelor radio, iar tariful nu este obiectiv justificat şi proporţional cu scopul pentru care este destinat, fiind încălcat principiul nediscriminării; există probleme de securitate şi premisa apariţiei interferenţelor prejudiciabile asupra reţelelor operate de alte persoane; nu există alocări/asignări de frecvenţe care să facă posibil calculul tarifului de utilizare; este inserată în licenţe obligaţia societăţii de a accepta un partaj radio la nivel naţional; este nelegală emiterea trimestrială a deciziilor de plată.

Faţă de toate aceste motive, constată Înalta Curte că în mod corect judecătorul fondului a respins excepţia de nelegalitate, după ce a aprocedat, conorm art. 4 din Lege nr. 554/2004, la o verificare a conformităţii actelor administrative cu caracter individual emise în beneficiul reclamantei cu actul normativ cu forţă juridică superioară în executarea căruia au fost eliberate, respectiv cu O.U.G. nr. 111/2011, raportându-se, de bună seamă, la motivele de nelegalitate invocate.

Astfel, dezvoltarea în fapt a majorităţii motivelor de nelegalitate nu priveşte legalitatea emiterii licenţelor, respectarea de către pârâta ANCOM a dispoziţiilor legale la eliberarea licenţelor, ci antamează chestiuni ce ţin de exercitarea de către reclamanta-recurentă a dreptului de utilizare a frecvenţelor radio pentru care s-au emis licenţele - frecvenţe în banda 1880 - 1900 MHz ori de legalitatea deciziilor de stabilire a tarifului de utilizare a spectrului radio (emiterea trimestrială a acestora). Două dezvoltări se impun, neavute în vedere de instanţa de fond, cu privire la pretinsa nelegalitate a licenţelor LUF pentru că ar fi trebuit să existe anterior o alocare/asignare de frecvenţe şi cu privire la pretinsa nelegalitate vizând inserarea în licenţe a obligaţiei societăţii de a accepta partajul radio la nivel naţional.

Ambele critici aduse prin excepţia de nelegalitate sunt neîntemeiate, astfel încât recursul reclamantei nu poate fi primit nici din aceasta perspectivă.

Astfel, termenul de "utilizator" prevăzut în definiţia conferită alocării unei frecvenţe sau a unui canal radio din cuprinsul prevederii pct. 15 al alin. (1) al art. 4 din O.U.G. nr. 111/2011 vizează "utilizatorii sau categoria de utilizatori ai unei frecvenţe ori ai unui canal radio" ("15. alocarea unei frecvenţe sau a unul canal radio - nominalizarea utilizatorului sau a categoriei de utilizatori ai unei frecvenţe ori ai unui canal radio, într-o anumită arie geografică şi în condiţii determinate,").

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2011, licenţa de utilizare a frecvenţelor radio este actul administrativ prin care ANCOM acordă unui furnizor autorizat dreptul de a utiliza una sau mai multe frecvenţe radio în scopul furnizării de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice, cu respectarea anumitor parametri tehnici şi pentru o perioadă limitată. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Decizia ANCOM nr. 551/2012, "d) documente de alocare/asignare - licenţele de utilizare a frecventelor radio care conţin alocări de frecvente radio si condiţiile tehnice si operaţionale asociate acestora, licenţele de emisie, precum şi autorizaţiile de asignare a frecventelor radio, care conţin asignări de frecvente radio si parametrii tehnici şi operaţionali asociaţi acestora. în baza cărora se calculează sumele datorate cu titlu de tarif de utilizare spectru."

Întrucât reclamanta-recurentă a fost un utilizator de spectru radio, pe perioada cât a deţinut cele 41 de licenţe, în sensul prevăzut la pct. 15 al alin. (1) al art. 4 din O.U.G. nr. 111/2011, prin intermediul acestor licenţe au fost acordate alocări de frecvenţe1880-1900 MHz.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Decizia ANCOM nr. 353/2015,"(2) în înţelesul prezentei decizii, prin autorizaţia de asignare a frecvenţelor, denumită în continuare AAF, care se constituie anexă la licenţa de utilizare a frecvenţelor radio, ANCOM stabileşte frecvente radio/benzi de frecvente radio, utilizate de una sau mai multe staţii de radiocomunicatii precum si parametrii tehnici şi operaţionali asociaţi acestora". Aşadar, toţi utilizatorii de spectru care deţin licenţă vor avea, la cerere, şi autorizaţii, prin intermediul cărora sunt concretizate asignările de frecvenţe radio, dar acest lucru, potrivit prevederilor art. 16 din Decizia ANCOM nr. 353/2015, se va petrece ulterior emiterii licenţelor, dacă acestea conţin deja alocări. Emiterea autorizaţiilor este condiţionată deci de existenta unei licenţe, dar si de solicitarea titularului acesteia, care notifică ANCOM o serie de parametri tehnici si operaţionali ai statiei de radiocomunicaţii.

Aşadar, critica de nelegalitate vizând licenţele, pe motiv că nu s-au emis în acelaşi timp şi documente de alocare/asignare, este vădit neîntemeiată.

Privitor la critica de nelegalitate vizând impunerea în licenţe a partajului cu operatorii nelicenţiaţi, cu risc iminent de apariţie a interferenţelor prejudiciabile, datorate permisivităţii ANCOM ca utilizatorii privaţi să utilizeze în aceeaşi banda de frecvenţe propriile staţii de bază şi propriile terminale de abonat în tehnologia DECT, reţine Înalta Curte că frecvenţa pentru care a fost licenţiată reclamanta-recurentă presupune şi un atare partaj, date fiind caracteristicile ei, dar şi prevederile legale, iar susţinerea vizând interferenţele nu a fost probată în faţa instanţei de fond.

Înalta Curte remarcă prezenţa în cererea de recurs, în secţiunea dedicată criticilor aduse sentinţei cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate, a unor aspecte care nu au fost aduse în atenţia judecătorului fondului în cadrul acestei excepţii, astfel încât nici nu pot fi tratate ca motive de recurs, în lipsa unei analize a instanţei de fond asupra acestor susţineri.

Astfel, nelegalitatea licenţelor pe motivul inexistenţei noţiunii de partaj geografic, pretinsa obligaţie nelegală de a nu folosi spectrul în prima lună de la primirea licenţelor, care ar conduce la o pretinsă tezaurizare a spectrului şi la o încălcare a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 111/2011, perioada de exercitare efectivă a drepturilor care nu ar coincide cu perioada de valabilitate stipulată în licenţe, refuzul ANCOM de a modifica licenţele, care ar fi contrar obligaţiilor prevăzute la art. 46 şi următoarele din acelaşi act normativ nu sunt motive care să fi fost invocate în faţa Curţii de Apel Bucureşti în cadrul excepţiei de nelegalitate. Parte a acestor motive de recurs se regăsesc însă în excepţia de nelegalitate a licenţelor invocată direct în faţa Înaltei Curţi, ce va fi analizată în cele ce urmează.

Aşadar, în recurs a fost invocată, în principal, excepţia de nelegalitate a aceloraşi licenţe de utilizare a radio, iar în subsidiar excepţia de nelegalitate a celor 82 de decizii privind plata tarifului de utilizare a spectrului radio emise la 20.09.2021 şi la 27.12.2021.

Înalta Curte constată, cu prioritate, că se impune respingerea excepţiei invocate de intimata ANCOM privind inadmisibilitatea invocării în recurs a excepţiei de nelegalitate a aceloraşi licenţe, întemeiată pe alte motive. Astfel, art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu cuprinde nicio restricţie din acest punct de vedere, astfel că o excepţie de nelegalitate invocată în calea de atac cu privire la acte administrative referitor la care s-a mai invocat excepţia de nelegalitate şi la fond este admisibilă, cât timp motivele de nelegalitate sunt diferite.

În fapt, suntem în prezenţa unei alte excepţii de nelegalitate, ce trebuie analizată de instanţa de recurs, excepţia de nelegalitate fiind încă un mijloc procedural la îndemâna persoanei pentru a putea contesta eventuala nelegalitate a actului administrativ, fiind o garanţie suplimentară a dreptului de acces la justiţie şi o expresie a textului constituţional al 126 alin. (6), care nu impune contestarea legalităţii unui act administrativ numai pe cale directă.

Astfel, Înalta Curte apreciază că excepţia este admisibilă, fiind întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar este neîntemeiată, umând a fi respinsă.

Un prim motiv de nelegalitate invocat este acela că banda de frecvenţe 1880-1900 Mhz este, potrivit Deciziei ANCOM nr. 311/2016, art. 23 alin. (3), exceptată de la regimul de licenţiere, această badă utilizând tehnologia DECT, astfel încât nu trebuiau emise licenţe de utilizare a frecvenţelor radio.

Or, utilizarea spectrului radio prin intermediul aplicaţiilor bazate pe tehnologia DECT este supusă licenţierii numai în cazul reţelelor de staţii de bază şi abonări (ficşi sau cu mobilitate limitată) prin intermediul cărora este posibilă furnizarea de reţele publice şi de servicii de comunicării electronice constând în asigurarea buclei locale pe suport radio, cum este şi cazul recurentei. De altfel, Astfel, pct. 5 din Cap. I - Benzi de frecvenţe alocate şi prevederi asociate din fiecare dintre cele 41 de licenţe, se prevede că:

"5. Exclusivitatea de utilizare a benzii de frecvente alocate prin prezenta licenţă se referă strict la aplicaţia pentru care a fost acordat dreptul de utilizare. In această bandă de frecvenţe pot funcţiona, în partaj geografic, şi alte aplicaţiii care utilizează tehnologia DECT, în condiţii de exceptare de la licenţiere, şi care operează potrivit reglementărilor relevante în vigoare." Licenţele sale nu permit partajul geografic cu un alt operator licenţiat, ci doar acel partaj cu aplicaţii exceptate de la licenţiere.

Utilizarea spectrului radio prin intermediul aplicaţiei de tip telefon, bazată tot pe tehnologia DECT, pentru uz privat, la domiciliu este exceptată de la licenţiere, aceeaşi este şi situaţia utilizării spectrului radio prin intermediul aplicaţiei de tip centrală de întreprindere, bazate pe tehnologia DECT, pentru asigurarea comunicaţiilor de voce şi date în cadrul unor reţele locale, cu staţii de bază instalate şi operate la nivelul unei arii geografice reduse (de exemplu: întreprinderi, uzine, hale industriale, diverse spaţii comerciale, de depozitare sau de producţie etc), cu mobilitate restrânsă la respectivele zone geografice. Documentul de poziţie menţionează expres aceste aspecte, în mod greşit recurenta susţinând că pentru banda de frecvenţe 1880-1900 MHz, tehnologie DECT, nici ei nu trebuia să-i fie eliberată licenţe. Referirea recurentei la necesitatea unui studiu de impact pentru a demonstra respectarea condiţiei impuse de legiuitorul primar la art. 23 alin. (3) din O.U.G. nr. 111/2011, respectiv utilizare permisă fără obţinerea unei licenţe de utilizare a frecvenţelor radio nu poate fi valorificată în sensul dorit de recurentă, date fiind considerentele ante-menţionate privind obligativitatea versus exceptarea de la obţinerea licenţelor, astfel cum sunt ele reglementate legal.

Un al doilea motiv de nelegalitate invocat, şi el nefondat, vizează noţiunea de "partaj geografic", cu privire la care recurenta susţine că ar fi inexistentă în legislaţia primară sau terţiară.

Înalta Curte reţine că partajul geografic este una dintre modalităţile tradiţionale consacrate de administrare a spectrului radio, doar astfel putându-se proteja această resursă limitată reprezentată de spectrul radio. Art. 23 alin. (3) din O.U.G. nr. 111/2011 prevede că ANCOM poate stabili, prin decizie a preşedintelui, anumite categorii de frecvenţe a căror utilizare este permisă fără obţinerea unei licenţe de utilizare a frecvenţelor radio, astfel încât aplicaţiile radio ce pot fi utilizate fără licenţă, inclusiv în banda de frecvenţe pentru care este licenţiată recurentă, funcţionează în baza legii.

O a treia critică de nelegalitate în cadrul excepţiei vizează pretinsa nelegalitate a obligaţiei de a nu folosi spectrul în prima lună de la primirea licenţei, perioada de exercitare efectivă a drepturilor izvorâte din licenţe necoincizând cu perioada de valabilitate stipulată în acestea.

Înalta Curte nu va primi nici această critică, apreciind că nu este fondată. Potrivit cap. III pct. 3 din licenţe, "3. Titularul are obligaţia de a notifica către ANCOM amplasamentele staţiilor de bază, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea lucrărilor de execuţie. ANCOM poate modifica unele dintre amplasamente, în vederea asigurării compatibilităţii radioelectrice cu alte sisteme de radiocomunicaţii existente." Obligaţia de notificare, care are în vedere tocmai buna funcţionare a statiilor de bază, nu afectează perioada de valabilitate a dreptului de utilizare a frecvenţelor radio, stipulată în licenţe, de 5 ani, nici modul de calcul al tarifului de utilizare a spectrului, titularul de licenţă datorând tariful de utilizare a spectrului pe toată perioada de valabilitate a licenţei.

În ceeea ce priveşte criticile recurentei din cuprinsul excepţiei de nelegalitate a licenţelor, privind neasigurarea securităţii reţelelor şi refuzul ANCOM de a modifica licenţele ca urmare a constatării unor vulnerabilităţi, pretins a fi contrar obligaţiei legale stipulate ia art. 46 şi urm. din O.U.G. nr. 111/2022, Înalta Curte constată că nu vizează condiţiile de legalitate la emiterea licenţelor, ci aspecte ulterioare, ce ţin de exercitarea efectivă a dreptului de utilizare, de pârghiile pretins folosite de reclamanta-recurentă pentru a putea utiliza frecvenţele radio alocate.

A mai invocat recurenta, prin precizări scrise, că nu au fost respectate dispoziţiile art. 12 alin. (3) din O.U.G. nr. 22/2009 privind înfiinţarea ANCOM, ca urmare a faptului că cele 41 de licenţe radio au fost emise de ANCOM în urma procedurii prevăzute de "Documentul de poziţie privind utilizarea spectrului radio la nivel naţional în banda de frecvenţe 1880-1900 MHz, versiunea iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare", adică au fost emise în baza unui "document" ce nu este act administrativ şi deci care nu a fost emis în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege privind comunicaţiile electronice, cu efect de viciere a întregului proces de acordare a licenţelor. În fapt, constată Înalta Curte, recurenta critică legalitatea Documentului de poziţie, depăşind cadrul legal al excepţiei de nelegalitate, astfel încât această susţinere nu va fi analizată.

Cu privire la pretinsa nemotivare a licenţelor de utilizare a frecventelor radio, invocată ca motiv de nelegalitate în cadrul excepţiei de nelegalitate, reţine Înalta Curte că licenţele emise în favoarea recurentei-reclamante sunt motivate în fapt şi în drept, desigur ţinând cont şi de natura specifică a acestor acte administrative.

Înalta Curte notează, nu în ultimul rând, că a invocat recurenta A., în subsidiar, excepţia de nelegalitate a celor 82 de decizii de stabilire a tarifului de utilizare a spectrului radio, fără însă a fi clar la ce se referă acest subsidiar, cât timp cele 82 de decizii fac şi obiectul cererilor de anulare, pe cale principală, în această pricină, cum arată chiar recurenta în debutul excepţiei de nelegalitate.

Or, din această perspectivă, excepţia de nelegalitate a celor 82 de decizii nu poate fi primită, neputând fi formulate critici, fie ele şi diferite, în acelaşi timp, în cadrul aceluiaşi litigiu, pe calea acţiunii directe în anulare în contencios administrativ si pe calea excepţiei de nelegalitate. Excepţia de nelegalitate este un mijloc indirect de verificare a legalităţii unui act administrativ în cadrul unui alt proces pornit pentru alte motive decât cele care vizează anularea actului, care permite judecătorului să soluţioneze cauza fără a ţine seama de actul administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată ca urmare a admiterii excepţiei. Aşadar, ea poate fi utilizată în cadrul unui proces pus în curgere pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea chiar a actului administrativ cu privire la care se invocă excepţia de nelegalitate.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, va fi respinsă excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate în recurs şi va fi respinsă în tot excepţia de nelegalitate invocată în recurs de recurenta-reclamantă A. S.R.L..

Totodată, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recurenta-reclamată A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2420 din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate în recurs.

Respinge excepţia de nelegalitate invocată în recurs de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamată A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2420 din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 28 mai 2025.