Salary surcharge caps and retroactive sectoral reference value: imperativeness of the 30% budgetary limit over individual maximum entitlements in the judicial system

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., U., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex şi specialişti IT din cadrul TRIBUNALULUI DOU, în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (2) CAP.VIII, ANEXA V din Legea nr. 153/2017, a formulat au solicitat, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL CRAIOVA prin Preşedintele Curţii de Apel Craiova anularea Hotărârii Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Craiova nr. 10/14 martie 2022, precum şi a Deciziei nr. 76/21.12.2021 emisă de către Preşedintele Curţii de Apel Craiova, obligarea Curţii de Apel Craiova la emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare prin care să se dispună încadrarea acestora în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex, specialişti IT din cadrul Curţii de Apel Craiova şi a instanţelor din circumscripţia acesteia prin stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente/a salariului de încadrare brut lunar raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător, precum şi plata diferenţei între remuneraţia care include VRS de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare şi remuneraţia efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective, cu stabilirea corectă a salariului de bază şi a sporurilor aferente.

Reclamanţii au solicitat ulterior, în ceea ce priveşte capătul doi de cerere, respectiv obligarea la plata diferenţei între remuneraţia care include VRS de 605.225 RON începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare şi remuneraţia efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, în temeiul disp. art. 78 alin. (2) C. proc. civ. introducerea în cauză, în calitate de intervenţienţi forţaţi a Tribunalului Dolj şi a Tribunalului Mehedinţi (pentru contestatoarele JJJJJ. pentru perioada 01.09.2020- 01.12.2021, JJJJ. pentru perioada 21.03.2021- 01.08.2011 şi FFFFF. pentru perioada 01.08.2016-01.07.2018), respectiv a Tribunalului Gorj (pentru contestatoarea IIII. pentru perioada 01.08.2016-14.12.2021), aceştia au fost introduşi în cauză în temeiul disp. art. 78 alin. (2) C. proc. civ. în calitate de intervenţienţi forţaţi.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 448 din 17 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea completată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., U., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH. şi IIIII. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova şi intervenienţii forţaţi Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Gorj, având ca obiect "anulare act administrativ", ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că, în ceea ce priveşte recalcualrea drepturilor salariale şi a sporurilor aferente raportat la o valoare de referinţa sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare, instanţa de fond în mod greşit a înţeles să se raporteze la cauzele pe care recurenţii le-au avut pe rolul instanţelor, cauze ce au fost pronunţate fără a se avea în vedere practica la nivelul întregii ţări, practică ce condus la emiterea de ordine şi decizii cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON.

Având în vedere că VRS-ul este componentă variabilă a modului de calcul al drepturilor salariale lunare, iar în situaţia de faţă VRS - 605.225 nu a fost aplicat începând cu 01.08.2016 din motive neimputabile reclamanţilor şi pentru celelalte motive expuse în plângere, recurenţii au susţinut că sunt îndreptăţiţi la aplicarea VRS de 605,225 începând cu data de 01.08.2016.

În continuare, recurenţii-reclamanţi au arătat că prin Decizia nr. 14/2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova au fost recunoscute sporurile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, dar aplicare art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a făcut prin limitarea acestor sporuri la 30% pe angajat, Decizia nr. 76/21.12/2021 fiind astfel nelegală.

Faţă de faptul că, în sentinţa sentinţa civilă nr. 448/17.03.2022 instanţa a reţinut că reclamanţii nu au contestat veridicitatea înscrisurilor ataşate de intimata Curtea de Apel Craiova la întâmpinare, respectiv referatul nr. x/23.03.2018 al managerului economic al Curţii de Apel Craiova, recurenţii au susţinut că acest referat a stat la baza emiterii Decizie nr. 14/2018, decizie prin care în mod greşit s-a pus în plată sporul de 30% pe angajat.

Nici la data emiterii referatului nr. x/23.03.2018 şi nici ulterior nu se efectuează de către serviciul Contabilitate al Curţii de Apel Craiova un calcul al procentului de 30 % pe total buget pentru ordonator de credite aşa cum se prevede în dispziţiile art. 25 alin. (1) din Legea cadru nr. 153/2017 şi în Decizia nr. 15/28.06.2021 a ICCJ.

În consecinţă, recurenţii a considerat că este nelegală plafonarea individuală a sporurilor, aceasta urmând a fi analizată prin raportare la bugetul ordonatorului de credite.

S-a mai arătat că la nivelul Curţii de Apel Craiova, ca ordonator de credite secundar, îşi desfăşoară activitatea mai multe categorii de personal, nu numai personalul auxiliar de specialitate şi conex în care se încadrează recurenţii.

Fără prezentarea unor argumente suplimentare sau a unor date concrete ale bugetului alocat cu destinaţia de plată a drepturilor şalariale, nu se poate trage concluzia că numai prin plafonarea individuală a sporurilor la acelaşi nivel de 30% se asigură nedepăşirea plafonului de 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare pentru ordonatorul de credite.

La prima vedere şi în lipsa unor informaţii de specialitate este posibil ca, individual, să se acorde un cuantum spor mai mare de 30%, dar la nivelul ordonatorului de credite să nu se depăşească plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Un argument cu privire la greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 de către Curtea de Apel Craiova este faptul că, deşi în cuprinsul acestui articol, în cadrul plafonului de 30% din totalul bugetului pentru fiecare ordonator de credite, sunt prevăzute nu doar sporurile, ci şi indemnizaţiile de hrană şi vacanţe, la acordarea acestor din urmă drepturi, curtea de apel nu a aplicat acelaşi raţionament şi nu a inclus cele două indemnizaţii în plafonul de 30%.

Recurenţii au mai susţinut că sintagma "de până la", regăsită în modalitatea de redactare a Legii nr. 153/2017, nu este destinată aplicării la întâmplare a legii, ci are menirea de a crea cadrul legislativ pentru a se putea acorda sporurile în mod diferenţiat, pe categorii de personal, dar nu într-un mod întâmplător, ci raportat la anumiţi factori, în baza unor criterii legale, urmărindu-se astfel eliminarea posibilităţii creării diferenţelor de drepturi salariale.

S-a invocat H.G. pentru aprobarea Regulamentului - cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, care prevede la art. 6 singura modalitate posibilă prin care se poate acorda un cuantum diferit al unui spor, respectiv cel pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, numai în funcţie de numărul de factori de risc sub influenţa cărora personalul îşi desfăşoară activitatea, dintre cei prevăzuţi la art. 5 din aceeaşi hotărâre.

Aşadar, orice altă diminuare a cuantumului unui spor, în afara criteriilor prevăzute de un act normativ, cu atât mai mult neacordarea totală prin plafonarea cuantumului total al sporurilor, este nelegală şi se impune a fi sancţionată ca atare.

În concluzie recurenţii-reclamanţi au susţinut că salarizarea ar trebui să fie efectuata prin punerea în plată a sporului de 15% pentru condiţii, de muncă grele, vătămătoare sau periculoase prevăzut de art. 4 din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei; a sporului de 25% spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art, 5 din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei şi a sporului de 5% spor pentru păstrarea confidenţialităţii prevăzut de art. 5 din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei.

În final, recurenţii a arătat că, în urma emiterii în cursul lunii aprilie 2023 a ordinului ÎCCj privind salarizarea judecătorilor cu VRS 605,225. RON începând cu 01.01.2018 fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curţile de Apel din ţară au emis decizii de salarizare a personalul auxiliar de specialitate şi conex prin care s-au recalculat drepturile salariale şi sporurile aferente cu VRS 605,225 RON începând cu 01.01.2018, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea -cadru nr. 153/2017.

Au ataşat practică judiciară privind acordarea sporurilor în cuantum de 45 %.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova au depus întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi recurenţii-reclamanţi au invocat şi motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., au expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Craiova nr. 10/14.03.2022 şi Decizia nr. 76/21.12.2021 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova, solicitând stabilirea salariului de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016, plata diferenţelor salariale astfel rezultate, actualizate cu indicile de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, precum şi stabilirea unor sporuri în cuantum de 45%.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că pretenţiile reclamanţilor sunt neîntemeiate.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut data de 21 decembrie 2018 - momentul la care se stabilesc drepturile salariale ale recurenţilor-reclamanţi având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, dată rezultată prin calcularea unui termen de 3 ani anterior datei emiterii actului administrativ litigios.

Instanţa de control judiciar observă că recurenţii-reclamanţi nu invocă vreo hotărâre judecătorească definitivă care să le fi recunoscut dreptul la calcularea drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON în raport de o anumită dată.

În aceste condiţii, când ordonatorul de credite nu este obligat să execute la momentul emiterii actului administrativ litigios o obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie şi/sau definitivă existentă, problema care trebuie lămurită este dacă ordonatorul de credite trebuia să fi recunoscut dreptul litigios începând cu data emiterii actului respectiv sau şi pentru perioada anterioară. Modul de soluţionare a problemei amintite este determinat de faptul că aplicarea conformă a legii a fost raţiunea esenţială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoaşterii dreptului salarial calculat pe baza unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON. Or, într-o astfel de situaţie, recunoaşterea dreptului salarial trebuia să intervină de la momentul la care acesta trebuia calculat în maniera în discuţie, iar nu doar pentru viitor, sub condiţia însă de a nu se fi împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat regresiv în raport de data emiterii actului.

Înalta Curte mai subliniază că valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON este rezultatul aplicării art. III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, act legislativ publicat în Monitorul Oficial al României nr. 434 din 9 iunie 2016 şi astfel preexistent actelor litigioase.

În schimb, limita temporală până la care ordonatorul de credite era dator a recunoaşte în acord cu legea dreptul respectiv este aceea a termenului de prescripţie, dincolo de care acesta se poate prevala de aplicarea legii în scopul sancţionării pasivităţii creditorului.

Calculând în mod regresiv termenul general de prescripţie de 3 ani în raport de data emiterii Deciziei nr. 76/21.12.2021 rezultă că data limită până la care ordonatorul de credite avea obligaţia de a fi recunoscut dreptul litigios era data de 21 decembrie 2018, moment la care valoarea de referinţă sectorială relevantă era cea amintită anterior şi determina modul de calcul a indemnizaţiei de încadrare potrivit celor învederate de recurenţii-reclamanţi.

Referitor al cuantumul total al sporurilor acordate, instanţa de recurs reţine că sporurile sunt calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, art. 25 alin. (1) amintit prezintă caracter imperativ, impunând ordonatorului de credite ca "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.".

În orice caz, reglementările succesive aplicate modului de stabilire a dreptului salarial nu au dispus că suma sporurilor cuvenite ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Astfel, recurenţilor-reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică + sporul pentru păstrarea confidenţialităţii şi câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

În consecinţă, în cauză, revine ordonatorului de credite să aprecieze cuantumul sporurilor acordate în favoarea reclamanţilor-recurenţi prin reindividualizarea acestora, sub condiţia ca suma acordată să nu fie modică.

Prin Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.".

În considerentele deciziei nr. 3/2024, s-a reţinut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiţionări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Marja de apreciere implică şi posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcţie de circumstanţele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeaşi şi dacă reperul de comparaţie l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceloraşi instanţe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit.

b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

96. Aceasta, pentru că, aşa cum s-a mai menţionat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

97. În această situaţie, îşi menţine valabilitatea soluţia de principiu pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit.

e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.".

Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condiţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., argumentele dezvoltate de recurenţii-reclamanţi sub aspectul pretinsei discriminări sunt lipsite de temei.

În sfârşit, în privinţa efectelor altor hotărâri judecătoreşti invocate de recurenţi, cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte reaminteşte că în sistemul românesc de drept hotărârile judecătoreşti nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.

Astfel, instanţa subliniază că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătoreşti pronunţate de alte instanţe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora "este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii" - jurisprudenţa unei instanţe naţionale nu constituie izvor de drept şi nu este obligatorie, cu excepţia deciziilor Curţii Constituţionale - conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României - precum şi a soluţiilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele din C. proc. civ., în care instanţa supremă este competentă să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Aşadar, nu toate hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţa supremă sau alte hotărâri judecătoreşti definitive sunt general obligatorii.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B., F., J., N., R., V., Z., DD., HH., LL., PP., TT., XX., BBB., FFF., III., MMM., QQQ., UUU., YYY., CCCC., GGGG., KKKK., OOOO., SSSS., WWWW., AAAAA., EEEEE., IIIII., A., E., I., M., Q., U., Y., CC., GG., KK., OO., SS., WW., AAA., EEE., HHH., LLL., PPP., TTT., XXX., BBBB., FFFF., JJJJ., NNNN., RRRR., VVVV., ZZZZ., DDDDD., HHHHH., D., H., L., P., T., X., BB., FF., JJ., NN. - Reprezentant Al Recurenţilor Reclamanţi, RR., VV., ZZ., DDD., U., KKK., OOO., SSS., WWW., AAAA., EEEE., IIII., MMMM., QQQQ., UUUU., YYYY., CCCCC., GGGGG., KKKKK., C., G., K., O., S., W., AA.,EE., II., MM., QQ., UU., YY., CCC., GGG., JJJ., NNN., RRR., VVV., ZZZ., DDDD., HHHH., LLLL., PPPP., TTTT., XXXX., BBBBB., FFFFF. împotriva sentinţei civile nr. 448 din 17 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 28 mai 2024.