Judicial Inspection appeal rejected; annulment of closure resolutions and remand for verifications upheld.

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef pronunţată în lucrarea nr. C22- 1130 din data de 01.08.2022 şi a rezoluţiei inspectorului de caz pronunţată în lucrarea nr. 22- 1694 din data de 28.06.2022, ambele documente fiind pronunţate de inspector din cadrul Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la sancţionarea disciplinară a domnilor procurori B., C., D. şi a doamnelor procuror E., F. şi G., toţi procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 Bucureşti, pentru abateri grave în soluţionarea cu celeritate a dosarelor aflate în supravegherea dumnealor. În subsidiar, a solicitat să se dispună efectuarea cercetării disciplinare cu respectarea dreptului la apărare a părţilor implicate şi cu privire la pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.

Prin încheierea de şedinta din data de 14 februarie 2023, s-a constatat că este inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la sancţionarea disciplinară a domnilor procurori B., C., D. şi a doamnelor procuror E., F. şi G..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 881 din 23 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere avand ca obiect solicitarea de sanctionare a magistratilor G., E., F., D. si C. şi a respins ca inadmisibil acest capat de cerere; a admis în parte actiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, a admis contestaţia formulată, a desfiinţat Rezoluţia Inspectorului-Şef pronunţată în lucrarea C22-113 la data de 01.08.2022 şi Rezoluţia de clasare pronunţată în lucrarea C x la data de 28.06.2022 şi a trimis dosarul la Inspectia Judiciara pentru completarea verificărilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Inspecţia Judiciară, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că controlul exercitat de Inspecţia Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor şi, implicit, cel al instanţei de contencios administrativ asupra actului autorităţii administrative menţionate nu poate pune în discuţie soluţiile dispuse de procurori, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, menţionând în acest sens dispoziţiilor art. 124 şi art. 126 din Constituţia României.

Astfel, nu trebuie confundate atribuţiile ce incumbă Inspecţiei Judiciare în materie disciplinară în referire la magistraţi, cu desfăşurarea controlului judiciar asupra actelor emise în cursul procesului civil. Altfel spus, recurenta nu are, potrivit normelor juridice în vigoare, vreo atribuţie de exercitare a unui control referitor la modul de purtare a unui proces, ci competenţa limitată se exercitată sub aspectul abaterilor disciplinare expres şi limitativ indicate la art. 99 din Legea nr. 303/2004 republicată, nerevenindu-i în principiu să aprecieze asupra legalităţii procedurii desfăşurate de procuror sau a soluţiei dispuse de acesta.

Lectura atentă a rezoluţiei litigioase denotă legala soluţionare a sesizării formulate, în acest sens putându-se constata că rezoluţia atacată conţine, după o prezentare a premiselor activităţii desfăşurate de Inspecţia Judiciară, prezentarea în detaliu a situaţiei de fapt, precum şi argumentarea soluţiei administrative, inclusiv raportat la dispoziţiile legale relevante.

În acest context, faţă de cererea de chemare în judecată şi sesizarea formulată în procedura administrativă de reclamantă, instanţa a pornit de la o premisă eronată, anume aceea că ar fi revenit Inspecţiei Judiciare competenţa de efectuare a unui control detaliat de legalitate asupra modului în care se desfăşoară procedura cercetărilor penale, fapt ce se poate constata din argumentarea sentinţei atacate, instanţa considerând că Inspecţia Judiciară trebuia să efectueze cercetări amănunţite referitoare la dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Or, Legea nr. 303/2004 republicată, raportată la Legea nr. 317/2004 republicată, nu conferă Inspecţiei Judiciare o atribuţie similară aceleia deţinute de o instanţă de control judiciar, anume de a verifica legalitatea şi temeinicia activităţii judiciare, prin analiza modului în care a fost aplicat şi interpretat dreptul procesual şi dreptul substanţial în desfăşurarea în concret a activităţii de urmărire penală.

În opinia recurentei, nu constituie o cauză de anulare a actelor litigioase modalitatea în care inspectorul judiciar a desfăşurat activitatea de verificare a sesizărilor. În acest sens, se observă că a fost analizat materialul documentar disponibil, raportându-se la conţinutul petiţiei formulate de reclamantă, la relaţiile transmise de unitatea de parchet, nerezultând necesitatea procedurală ca activitatea de verificare să fi fost efectuată şi prin deplasare la sediul parchetului sau prin obţinerea altor informaţii, toate aspectele relevante cauzei din perspectiva răspunderii disciplinare imputate de petentă putând fi percepute prin analiza înscrisurilor comunicate.

Recurenta a indicat dispoziţiile art. 73 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, pe cele ale art. 45 alin. (3) din acelaşi act normativ, precum şi dispoziţiile art. 11 şi următoarele din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 51/2021, arâtând că nu există o metodologie obligatorie pentru desfăşurarea activităţii de verificare prealabilă, care să aibă ca etape de îndeplinit anumite activităţi incumbând inspectorilor judiciari, ci modul de acţiune al acestora se determină în concret, la speţa dedusă analizei, prin recurgerea după caz la toate, la anumite sau doar la unul dintre instrumentele de verificare puse la dispoziţie de Legea nr. 317/2004 republicată raportată la Regulamentul sus menţionat.

A susţinut recurenta că, în mare parte, cele reţinute de Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu modul de efectuare a verificărilor prealabile nu corespund situaţiei de fapt ce rezultă din materialul probator înaintat de subscria dosarului cauzei.

Astfel, pentru a stabili în mod concret circumstanţele faptice la care reclamanta petentă a făcut referire în sesizare, prin adresa din data de 17.05.2023 inspectorul judiciar a solicitat conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti copia tuturor înscrisurilor relevante, istoricul dosarului (data sesizării, repartizarea sau redistribuirea, actele de cercetare penală efectuate în ordine cronologică, procurorul sau procurorii care au instrumentat/instrumentează cauza), precum şi cererile formulate de către petentă şi modul de soluţionare al acestora.

Mai mult, conform notei telefonice din data de 06.06.2022 existente la dosarul cauzei, inspectorul judiciar a solicitat conducerii PCAB comunicarea motivelor (până la data de 08.06.2022) pentru care dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu a fost repartizat unui procuror în supraveghere după acordarea numărului unic, respectiv după data de 03.08.2018 (data formulării plângerii penale) şi până în luna mai 2020, când dosarul figurează ca fiind în supravegherea doamnei procuror E..

De asemenea, la data de 09.06.2022, inspectorul de caz a transmis o adresă conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin care a solicitat comunicarea, până la data de 16.06.2022, a volumului de activitate a dl. procuror C. în perioada 25.07.2018-22.05.2020.

Prin relaţiile transmise de conducerea unităţii de parchet menţionate, s-au comunicat datele şi informaţiile relevante soluţionării sesizării petentei reclamante, inclusiv cele pe care Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă atacată, le apreciază ca fiind necesar a fi analizate în completarea verificărilor.

Astfel, inspectorul judiciar a prezentat în mod clar volumul de activitate al procurorilor care au avut cauza în supraveghere (C., E., F., D., G.), încărcătura cauzelor de soluţionat a celora care avut în lucru dosarul nr. x/2018 şi faptul că s-a acordat întâietate dosarelor aflate în lucru, mai vechi de 5 ani de la data sesizării, conform Ordinelor Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind domeniile prioritare de acţiune în perioada 2019-2022.

De asemenea, s-a constatat un volum mare de dosare penale aflate în lucru la lucrătorii de poliţie care au avut cauza în lucru, dar şi fluctuaţia de personal de la nivelul secţiei 7 de poliţie/Poliţia Sectorului 2, Biroul de Investigaţii Criminale.

Sub aspectul motivului neoperării în Ecris a procurorului desemnat să supravegheze dosarul penal menţionat anterior, inspectorul judiciar a constatat în mod corect faptul că eventuala răspundere a conducerii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti (2018-2020) nu mai poate fi angajată ca urmare a îndeplinirii terenului de prescripţie de 2 ani prev. de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată.

În consecinţă, instanţa de fond a realizat o greşită interpretare a dispoziţiilor amintite mai sus, impunând Inspecţiei Judiciare efectuarea unor demersuri ce depăşesc cadrul normativ înăuntrul căruia îşi desfăşoară activitatea inspectorii judiciari, iar pârâta şi-a îndeplinit obligaţia legală de a examina aspectele invocate şi de a soluţiona sesizarea formulată de reclamantă în limitele de competenţă impuse de legea specială, prin rezoluţia contestată, fiind explicitate de către inspectorul judiciar aspectele analizate şi rezultatul verificărilor prealabile efectuate.

În ceea ce priveşte rezoluţia nr. C22-1130 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare din data de 28.06.2022 emisă în dosarul nr. x, a învederat că din coroborarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi ale art. 451 din Legea nr. 317/2004 republicată, rezultă că Inspectorul-şef nu efectuează propriile cercetări/verificări ale aspectelor invocate prin plângere/sesizare, ci analizează doar actele dosarului şi legalitatea soluţiei pronunţate. În speţă, Inspectorul-şef a constatat în mod legal că rezoluţia de clasare a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare, este motivată, cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a susţinut că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, instanţa constatând în mod corect, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de pârâta Inspecţia Judiciară, că niciunul dintre procurorii desemnaţi în cauză, într-o perioadă de 5 ani de zile nu şi-a îndeplinit atribuţiile de supraveghere şi control asupra organelor de poliţie, iar conducătorul unităţii de Parchet nu a exercitat niciun control asupra procurorilor din subordinea sa, cu privire la timpul rezonabil de soluţionare a cauzelor aflate pe rol.

Din punctul de vedere al motivării cu privire la motivul tergiversării soluţionării unei cauze timp de mai mult 5 ani, Inspecţia Judiciară a susţinut că motivul ar fi schimbările dese de personal din cadrul secţiei 7 Poliţie Bucureşti.

Totuşi, acest motiv, nedovedit, nu poate fi suficient pentru o persoană care şi-a pierdut mama într-o situaţie tragică şi care caută răspunsuri încercând să le obţină de la organele de urmărire penală, organe de urmărire penală care, prin tergiversarea soluţionării cauzei, stimulează comportamentul infracţional.

Intimata-reclamantă nu contestă faptul că recurenta-pârâtă nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate de procurori, dar arată faptul că recurenta-pârâtă este organismul care poate controla, cenzura şi sancţiona lipsa pronunţării unei soluţii temeinice şi legale într-un termen rezonabil cu privire la o plângere formulată şi înregistrată în mod legal.

În condiţiile în care se susţine că Inspecţia Judiciară nu poate să controleze lipsa soluţionării unei cauze într-un termen rezonabil şi previzibil se goleşte de conţinut însăşi activitatea recurentei-pârâte care chiar pentru acest scop a fost constituită.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Rezoluţiei de clasare nr. C x din 28.06.2022 emisă de Inspecţia Judiciară- Direcţia de inspecţie pentru procurori şi a Rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-1130 din 01.08.2022 de respingere a plângerii formulate din dosarul nr. x.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis în parte cererea reclamantei, a anulat rezoluţiile atacate şi a trimis dosarul Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor.

Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 45 alin. (3) şi art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, impunând Inspecţiei Judiciare efectuarea unor demersuri ce depăşesc cadrul normativ în care îşi desfăşoară activitatea inspectorii judiciari.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt nefondate, întrucât, pentru a stabili dacă există indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 9 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, era necesară o analiză aprofundată a împrejurărilor cauzei şi, aferent acestei analize, indicarea motivelor complete de fapt care au dus la tergiversarea actelor de urmărire penală şi la aplicarea defectuoasă sau neaplicarea de fapt a dispoziţiilor procurorilor de caz, atunci când ele au existat.

Astfel, art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, prevede ca şi abatere disciplinară acea conduită a magistratului constând în nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor sau în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Aşadar, de esenţa acestei abateri disciplinare este imputabilitatea respectivei conduite profesionale, respectiv vinovăţia existentă în contextul dat.

Totodată, art. 45 din Legea nr. 317/2004, republicată, prevede că:

"(3) Aspectele semnalate (…) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. (…)

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare.".

Ca atare, premisa clasării sesizării prin rezoluţie constă în absenţa indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare.

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"(4) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor."

Analizând situaţia de fapt şi rezoluţiile atacate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în urma verificărilor prealabile, pârâta Inspecţia Judiciară a considerat că nu există indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, deoarece: s-a constatat că există o încărcătură mare de cauze de soluţionat per procuror, procurorii care au avut dosarul nr. x/2018 în supraveghere acordând întâietate dosarelor aflate în lucru, mai vechi de 5 ani de la data sesizării, conform Ordinelor Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind domeniile prioritare de acţiune în perioada 2019-2022; de asemenea, s-a constatat un volum mare de dosare penale aflate în lucru la lucrătorii de poliţie care au avut cauza în lucru, dar şi fluctuaţia de personal de la nivelul secţiei 7 de Poliţie din Poliţia Sectorului 2, Biroul de Investigaţii Criminale.

Cu toate acestea, instanţa de fond a constatat că pârâta nu a evidenţiat în niciun fel media de dosare în lucru pe procuror la aceeaşi unitate de parchet şi la nivel naţional în intervalul de timp de referinţă şi situaţia fiecăruia dintre procurori raportat la aceasta medie; nu a precizat dacă există sau nu circumstanţe personale în activitatea acestora care puteau impieta asupra modului de supraveghere a urmăririi penale în dosar; nu a analizat de ce acest dosar a fost rerepartizat de 5 ori în 4 ani, care a fost motivul şi algoritmul folosit pentru schimbarea procurorilor de caz; în ce priveşte situaţia fiecărui procuror în parte, nu a analizat dacă acesta/aceasta avea în lucru dosare penale mai vechi de 5 ani, iar în caz afirmativ, câte astfel de dosare avea în lucru şi în câte a efectuat efectiv acte de urmărire penală în perioada de referinţă şi cum a realizat prioritizarea activităţii; nu a analizat dacă toate dosarele efectiv soluţionate de fiecare din cei 6 procurori erau mai vechi de 5 ani sau nu, pentru a se încadra în ordinul Procurorului General indicat în rezoluţie, şi nici dacă s-au respectat prevederile legale primare şi secundare referitoare la obligaţiile procurorilor de caz în ce priveşte ordinea instrumentării cauzelor aflate în urmărire penală proprie sau în supraveghere, iar în cazul în care acestea nu au fost respectate, care a fost motivul real; de asemenea, daca este vorba de intenţie sau culpă si, în ultimul caz, care este gradul culpei; de asemenea, nu a indicat în ce anume a constat volumul mare de dosare penale la lucrătorii de poliţie, nefiind precizat niciun număr, nicio medie de referinţă şi nici indicaţi lucrătorii de poliţie responsabili cu executarea indicaţiilor procurorului în dosarul nr. x/2018.

Or, aceste aspecte erau esenţiale pentru stabilirea existenţei indiciilor săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care, din data de 03.08.2018 (data formulării plângerii penale) şi până în prezent (de mai bine de 1 an şi 4 luni), Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu a soluţionat dosarul penal anterior menţionat.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului s-a pronunţat în cadrul prevăzut de art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dispunând anularea rezoluţiile atacate şi trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare pentru completarea verificărilor, indicând în concret faptele şi împrejurările pe care pârâta urmează a le lămuri.

Totodată, nu pot fi primite criticile recurentei în sensul că instanţa de fond a realizat o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 73 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, reţinând caracterul incomplet al verificărilor prealabile, antamând practic legalitatea modului în care inspectorul judiciar a desfăşurat activitatea de verificare a sesizărilor.

Instanţa de fond a apreciat asupra modului sumar în care s-a făcut verificarea prealabilă de către inspecţia judiciară, iar această împrejurare se subsumează legalităţii din perspectiva lipsei de efectivitate şi eficienţă a cercetării efectuate de recurentă.

Într-o cercetare efectivă, aceasta trebuie să creeze măcar aparenţa unei verificări concrete, ea nu poate fi arbitrară, lăsată la aprecierea subiectivă a inspectorului judiciar, ci trebuie să se realizeze în condiţiile legii.

A primi argumentele recurentei ar însemna să se accepte ideea că rezoluţiile emise de Inspecţia Judiciară nu ar putea fi practic niciodată supuse controlului de legalitate al instanţei, raţionament care este contrar legii.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de pârâta Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 881 din 23 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.