Gender discrimination sanction for artistic advertisement: necessity of intent under O.G. 137/2000 and limits of freedom of expression under ECHR Art. 10

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2023 sub nr. x/2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii şi B. şi Studii De Gen - FILIA anularea Hotărârii nr. 701/16.11.2022 pronunţată de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care reclamantul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 RON, ca nelegală şi neîntemeiată şi obligarea pârâtele la plata cheltuielilor de judecată din prezentul demers judiciar.

Prin Hotărârea nr. 701/16.11.2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării reclamantul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 RON potrivit art. 26 alin. (1) şi art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000 pentru săvârşirea unei fapte de discriminare pe criterii de gen.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1986/2023 pronunţată la 21 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, şi B. ŞI STUDII DE GEN - FILIA, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1986/2023 pronunţate la 21 decembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost motivată.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

Recurentul-reclamant susţine că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în special a dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Potrivit acestui text, sunt sancţionate două forme de comportament discriminatoriu, ambele presupunând existenţa intenţiei: fie sub forma unui scop direct de a discrimina, fie sub forma reprezentării faptului că acţiunea poate produce efecte discriminatorii.

Instanţa de fond ar fi omis să analizeze acest element, concentrându-se exclusiv pe efectul pretins al reclamei, fără a verifica dacă autorul a acţionat cu intenţia de a discrimina, ceea ce contravine principiilor răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte libertatea de exprimare, se arată că instanţa de fond a ignorat protecţia conferită de art. 30 din Constituţia României, art. 70 din C. civ. şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Reclama analizată este calificată ca act artistic, realizat în scop promoţional, fără intenţia de a discrimina sau de a leza demnitatea vreunei persoane. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Casado Coca c. Spaniei şi Müller c. Elveţiei), operele artistice beneficiază de protecţie extinsă, iar statul are obligaţia de a nu restrânge în mod disproporţionat libertatea de exprimare.

Recurentul mai susţine că instanţa nu a motivat în mod concret în ce constă vătămarea produsă, nu a identificat un criteriu de discriminare şi nu a analizat efectele hotărârii CNCD asupra drepturilor sale nepatrimoniale, în special asupra imaginii şi reputaţiei, garantate de art. 70 din C. civ.. Comunicarea prematură a hotărârii către presă, anterior notificării către persoana vizată, a condus la prejudicii reputaţionale şi profesionale, fără ca instanţa să analizeze proporţionalitatea măsurii şi efectele acesteia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează anularea Hotărârii nr. 701/16.11.2022 pronunţată de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 RON.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea formulată de către reclamantul A., ca neîntemeiat, acesta formulând recurs şi invocând pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul actelor atacate, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanţa de recurs reţine că recursul formulat de reclamant este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reţine faptul că, în privinţa criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situaţiei de fapt acestea exced controlului instanţei de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinţei nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege şi nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

În raport cu criticile formulate de recurentul-reclamant A., întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea normelor de drept material incidente, interpretate în mod corect şi aplicate proporţional cu scopul legitim urmărit.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a interpretat în mod just dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, reţinând că, potrivit tezei a doua, nu este necesară dovedirea intenţiei autorului pentru angajarea răspunderii contravenţionale. Este suficient ca mesajul transmis să fie susceptibil de a crea o atmosferă ostilă, degradantă sau umilitoare, interpretarea fiind realizată în coroborare cu art. 2 alin. (1) şi alin. (4) din acelaşi act normativ, care definesc discriminarea indirectă şi efectele acesteia.

Instanţa a constatat că videoclipul de promovare a produsului "C.", difuzat pe reţelele de socializare, conţine elemente de ridiculizare şi defăimare a femeilor, apte să genereze manifestări discriminatorii, contrare principiului egalităţii de gen. Recurentul-reclamantul nu a fost un simplu interpret, ci parte activă în procesul de creaţie, conform contractului de promovare nr. x/12.01.2019 încheiat cu D. S.R.L., având atribuţii directe în conceperea, aprobarea şi distribuirea conţinutului, inclusiv prin asocierea imaginii proprii cu produsul promovat.

Analiza Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării asupra reclamei a fost completă, incluzând examinarea apărărilor privind lipsa intenţiei, natura artistică a mesajului, tehnica de exprimare şi identificarea criteriului de discriminare - de gen.

În ceea ce priveşte libertatea de exprimare, garantată de art. 30 alin. (1) şi alin. (6) din Constituţia României, art. 70 alin. (1) din C. civ. şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), instanţa de fond a reţinut în mod corect că aceasta nu este absolută şi poate fi restrânsă în condiţiile prevăzute de lege, în special pentru protejarea demnităţii şi egalităţii de gen. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Lindon, E. şi July c. Franţei; Unitatea Wingrove c. Regatului; Baldassi şi alţii c. Franţei; Féret c. Belgiei), exprimarea artistică este protejată doar în măsura în care contribuie la o dezbatere de interes public şi nu instigă la ură, intoleranţă sau discriminare.

În speţă, în mod legal prima instanţă a apreciat că videoclipul nu a avut un caracter de dezbatere publică, ci a transmis un mesaj discriminatoriu, cu potenţial de perpetuare a prejudecăţilor de gen. Argumentul privind jocul de cuvinte "vin" - "coming" a fost respins, fiind lipsit de relevanţă lingvistică şi nejustificând conţinutul comportamental al reclamei, perceput ca denigrator şi violent la adresa femeilor.

Sancţiunea aplicată - amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON, dispusă în temeiul art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 - este proporţională, orientată spre limita inferioară a cuantumului legal, având un rol preventiv şi educativ. Prima instanţă a reţinut că reclamantul a conştientizat caracterul ofensator al materialului, întrucât, anterior sancţionării, a retras videoclipul de pe pagina sa de F., aspect consemnat în punctul de vedere depus la CNCD la data de 16 februarie 2022.

Referitor la publicarea în presă a informaţiilor privind sancţiunea, anterior comunicării hotărârii către reclamant, instanţa a reţinut că acest aspect nu înlătură răspunderea contravenţională şi nu poate fi analizat în prezentul dosar, în lipsa unui capăt de cerere distinct privind conduita ulterioară a autorităţii.

Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi în conformitate cu jurisprudenţa naţională şi europeană, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1986/2023 pronunţate la 21 decembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 ianuarie 2025.