Statute of limitations for administrative recognition of sectoral reference value salary differences: retroactivity vs. three-year prescriptive period

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- desfiinţarea Hotărârii nr. 1 din data de 26.01.2022 emisă de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 227/08.12.2021,

- revocarea/modificarea în parte a Deciziei nr. 227/08.12.2021 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, respectiv prevederile art. 4 şi art. 6 din această Decizie,

- calcularea şi plata efectivă a drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 şi nu doar cu 3 ani înaintea emiterii actului, cu aplicarea prescripţiei, astfel cum, în mod nelegal, a fost dispus de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1686 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea promovată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii B., D., N. şi M..

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că există personal din cadrul aceleiaşi familii "Justiţie", pentru care au fost modificate actele administrative de salarizare, în sensul recalculării şi plătii drepturilor salariale începând cu data de 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Recurenţii-reclamanţi au precizat că valoarea de referinţă sectorială este o constantă, care se înmulţeşte cu coeficienţii de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) şi trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

Au invocat Decizia din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a statuat cu privire la soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Hotărârea judecătorească prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială, care prin definiţie vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut ÎCCJ în decizia mai sus menţionată.

Recurenţii-reclamanţi au invocat Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Decizia din 17 septembrie 2018 pronunţată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 20 din Constituţie prin intermediul căruia dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile, inclusiv cele ale art. 14 din Convenţie, precum şi cele are art. 1 din Protocolul 12 la Convenţie.

Recurenţii au făcut referire la Ordinul nr. 224/29.10.2020 prin care Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a recunoscut personalului auxiliar din cadrul acestei unităţi, acordarea şi punerea în plată a valorii de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON începând cu 01.01.2016 şi la Decizia nr. 29/19.05.2021 prin care Curtea de Apel Alba Iulia a dispus recalcularea, începând cu data de 01.08.2016 a drepturilor salariale ale personalului auxiliar prin raportare la VRS 650,225.

În final, recurenţii-reclamanţi au ataşat practică judiciară pentru a fi avută în vedere la soluţionarea recursului formulat, cu consecinţa admiterii acţiunii în sensul de a se dispune calcularea şi plata efectivă a drepturilor salariale prin aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Hotărârea Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 1/26.01.2022 şi Decizia nr. 227/08.12.2021 emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând stabilirea salariului de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi plata diferenţelor salariale astfel rezultate, actualizate cu indicile de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că prevederile de la art. 4 din decizia contestată, potrivit cărora în cazul personalului menţionat la art. 1 căruia valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentei decizii se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentei decizii, au fost adoptate cu respectarea cadrului legal incident.

Recurenţii au susţinut că pretenţiile deduse judecăţii sunt justificate, întrucât există personal din cadrul aceleiaşi familii "Justiţie", pentru care au fost modificate actele administrative de salarizare, în sensul recalculării şi plătii drepturilor salariale începând cu data de 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Instanţa de control judiciar observă că recurenţii-reclamanţi nu invocă vreo hotărâre judecătorească definitivă care să le fi recunoscut dreptul la calcularea drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON cu începere de la data de 01.08.2016.

În aceste condiţii, când ordonatorul de credite nu este obligat să execute la momentul emiterii actului administrativ litigios o obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie şi/sau definitivă existentă, problema care trebuie lămurită este dacă ordonatorul de credite trebuia să fi recunoscut dreptul litigios începând cu data emiterii actului respectiv sau şi pentru perioada anterioară. Modul de soluţionare a problemei amintite este determinat de faptul că aplicarea conformă a legii a fost raţiunea esenţială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoaşterii dreptului salarial calculat pe baza unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON. Or, într-o astfel de situaţie, recunoaşterea dreptului salarial trebuia să intervină de la momentul la care acesta trebuia calculat în maniera în discuţie, iar nu doar pentru viitor, sub condiţia însă de a nu se fi împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat regresiv în raport de data emiterii actului.

Înalta Curte mai subliniază că valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON este rezultatul aplicării art. III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, act legislativ publicat în Monitorul Oficial al României nr. 434 din 9 iunie 2016 şi astfel preexistent actelor litigioase.

În schimb, limita temporală până la care ordonatorul de credite era dator a recunoaşte în acord cu legea dreptul respectiv este aceea a termenului de prescripţie, dincolo de care acesta se poate prevala de aplicarea legii în scopul sancţionării pasivităţii creditorului.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că în mod corect intimatul-pârât a reţinut la art. 4 din Decizia nr. 227/08.12.2021 că recalcularea şi plata diferenţelor salariale în cazul personalului căruia valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă se realizează calculând în mod regresiv termenul general de prescripţie de 3 ani în raport de data emiterii deciziei.

În privinţa efectelor altor hotărâri judecătoreşti invocate de recurenţi, cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte reaminteşte că în sistemul românesc de drept hotărârile judecătoreşti nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.

Astfel, instanţa subliniază că, din punct de vedere legal, referirile la hotărârile judecătoreşti pronunţate de alte instanţe nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora "este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii" - jurisprudenţa unei instanţe naţionale nu constituie izvor de drept şi nu este obligatorie, cu excepţia deciziilor Curţii Constituţionale - conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României - precum şi a soluţiilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele din C. proc. civ., în care instanţa supremă este competentă să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Aşadar, nu toate hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţa supremă sau alte hotărâri judecătoreşti definitive sunt general obligatorii.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B., N., D. şi M. împotriva sentinţei nr. 1686 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 15 mai 2024.