Fine upheld for ousted board chair convening meeting without authority; appeal rejected

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, următoarele:

i. în principal:

a) anularea în tot a Deciziei nr. 808/08.07.2020 (în cele ce urmează "Decizia nr. 808/08.07.2020"/"Decizia contestată") emisa de A.S.F. şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea sancţiunii dispuse ca fiind nelegală şi netemeinică;

b) anularea în tot a Deciziei nr. 1049/04.09.2020, prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată de A. (în cele ce urmează "Decizia nr. 1049/04.09.2020");

ii. în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 25.000 RON dispuse prin Decizia nr. 808/08.07.2020 cu sancţiunea contravenţională a avertismentului;

iii. obligarea A.S.F. la restituirea oricăror sume încasate în temeiul Deciziei nr. 808/08.07.2020, dacă este cazul;

iv. obligarea A.S.F. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1530 din 26 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a următoarele normelor de drept material: art. 5 alin. (1) lit. c), alin. (2) lit. e), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015, art. 2 alin. (2). art. 4, art. 5 alin. (1) lit. c), art. 10, art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 14, art. 17, art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 21, art. 55, şi art. 57 din Legea nr. 74/2015, art. 1, art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, art. 1539 din Legea nr. 31/1090 şi art. 211 din C. civ.

Recurentul a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că reclamantul nu ar fi avut o conduită conformă prevederilor legale.

Cu privire la principiul proporţionalităţii, recurentul a arătat că A.S.F. şi-a fundamentat argumentele prin raportare la o perioadă de 3 luni dintr-un interval de peste 26 de ani în care reclamantul a deţinut funcţii de conducere în cadrul B.., perioadă care corespunde cu o serie de acţiuni nelegale şi nestatutare ale unor membri C.S. coagulaţi în jurul unui alt membru incompatibil şi care, printr-o serie de hotărâri nelegale şi a unor avize obţinute fără o analiză integrală, corectă şi completă de către Autoritate, au deturnat conducerea legitimă a B..

Contrar reţinerilor primei instanţe potrivit cărora recurentul ar fi convocat pentru data de 23.04.2020 o şedinţă a C.S., invocând, în mod artificial calitatea de Preşedinte al C.S., s-a susţinut că atitudinea reclamantului a fost conformă prevederilor art. 12 din Legea nr. 74/2015, art. 2, art. 4, art. 5, art. 10, art. 14, art. 17 din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 şi, în acelaşi timp, a fost conformă sentinţei nr. 308/08.04.2020. pronunţate de Tribunalul Braşov.

Recurentul a arătat că şedinţa a fost convocată la cererea scrisă a altor doi membri C.S. şi anume C. şi D., practic aceştia recunoscând calitatea de Preşedinte C.S. a acestuia.

S-a mai susţinut că instanţa a ignorat faptul că şedinţa C.S. din 23.04.2020 s-a realizat electronic, iar lucrările acesteia s-au desfăşurat prin corespondenţă şi vot electronic, iar nu în cadrul unei şedinţe ţinute în format fizic sau prin sistem de teleconferinţă.

Nefiind o întâlnire fizică sau o teleconferinţă, recurentul nu putea cunoaşte cine a votat, respectiv câţi dintre membrii C.S. au înţeles să transmită buletinele de vot prin corespondenţă electronică, motiv pentru care prima instanţă a reţinut în mod greşit o aşa-zisă neconformitate a conduitei reclamantului.

În continuare, recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că nu se poate reţine starea de incompatibilitate a lui E..

Faptul că un membru al structurilor de conducere ale B.. devine incompatibil la data la care este supus urmăririi penale in personam rezultă din următoarele acte normative şi statutare: art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. (a), art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019, art. 12 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Legea nr. 74/2015, art. 211 alin. (1) din C. civ. şi art. 15 din Actul Constitutiv al SIFT.

Recurentul a considerat că toate aceste prevederi legale şi statutare confirmă că urmărirea penală in personam desfăşurată faţă de un membru C.S. atrage de jure starea de incompatibilitate a respectivului membru, sens în care, în virtutea atribuţiilor şi responsabilităţilor prevăzute de lege şi de reglementările statutare, reclamantul, în calitate de preşedinte al C.S., avea nu doar dreptul ci şi obligaţia de a pune în discuţie, în interesul Societăţii şi al acţionarilor săi, posibilitatea unui membru incompatibil de a participa şi exercita dreptul de vot în cadrul şedinţelor C.S.

Recurentul a subliniat că la momentul adoptării hotărârii C.S. din 23.04.2020, E. era urmărit penal inclusiv în dosarele penale nr. x/2006 şi nr. y/2015

Cu privire la dosarul nr. x/2016, prin Ordonanţa nr. 582/D/P din data de 03.09.2019, Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., prin DIICOT, Serviciul Teritorial Constanţa, a hotărât să dispună clasarea faţă de suspectul E., exclusiv în ceea ce priveşte infracţiunea de manipulare a pieţei de capital. Cu toate acestea, prin Ordonanţa nr. 582/D/P s-a dispus şi:

"Declinarea cauzei privind pe suspecţii E. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere a acţiunilor sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorităţi în adunarea generală, în detrimentrul altor acţionari, prev. de art. 279 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.,[...], precum şi infracţiunea de constituire unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 367 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.".

Prin urmare, deşi se dispusese o clasare în dosarul penal x/2016, urmărirea penală in personam continua sub aspectul celorlalte infracţiuni indicate în Ordonanţa nr. 582/D/P din 03.09.2019.

Recurentul a considerat că existenţa urmăririi penale în dosarul nr. x/2015 reprezintă un caz de incompatibilitate de jure, nefiind necesar să fie constatată în mod expres de intimată.

A susţinut că a procedat în mod prudent şi diligent faţă de B.., prin încercarea de a evita adoptarea unor hotărâri nelegale ale C.S., respectiv viciate de un vot al unui membru incompatibil. Astfel, recurentul a urmărit tocmai evitarea unor dificultăţi în cadrul activităţii B.., care puteau fi generate prin suspendarea sau chiar anularea hotărârilor C.S.

Recurentul-reclamant a criticat reţinerea primei instanţe prin care s-a reţinut faptul că ar fi acţinonat în contradicţie cu decizia A.S.F. nr. 525/22.04.2020.

Prin decizia respectivă, A.S.F. a respins solicitarea de autorizare a domnilor F., G. şi H. exclusiv pentru motivul că nu s-ar fi depus documentaţia completă prevăzută de art. 30 alin. (6) din Regulamentul nr. 1/201Q.

Din moment ce, inclusiv în art. 2 din Hotărârea nr. 1/23.04.2020, s-a menţionat faptul că:

"Societatea va înainta către A.S.F. documentaţia necesară aprobării membrilor Directoratului desemnaţi prin Hotărârea nr. 1/15.01.2020", recurentul a apreciat că decizia de a se menţine Hotărârea nr. 1/15.01.2020 de desemnare a membrilor Directoratului pentru un nou mandat pentru o perioadă de 4 ani a fost adoptată în condiţii de legalitate, având în vedere faptul că Decizia A.S.F. nr. 525 din 22.04.2020 a statuat doar că cei trei membrii nu au putut fi autorizaţi întrucât nu ar fi fost depusă documentaţia completă.

A subliniat că Hotărârea nr. 1/23.04.2020 nu a fost atacată de nicio persoană, producând în continuare efectele juridice. Or, nici A.S.F. şi nici prima instanţă nu puteau face aprecieri cu privire la legalitatea acestei hotărâri C.S.

În continuare, recurentul- reclamant a considerat că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că lipsa oricărui prejudiciu nu conduce la anularea deciziei contestate.

Prima instanţă a precizat, în mod eronat, faptul că ar fi lipsite de relevanţă argumentele reclamantului cu privire la lipsa prejudiciului, întrucât contravenţia reţinută în sarcina acestuia este una "de pericol", rezultând din materialitatea faptei, fără a fi condiţionată de producerea unui rezultat păgubitor.

Invocând dispoziţiile art. 55, art. 57 alin. (1) din Legea nr. 74/2015 şi art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, recurentul a susţinut că lipsa unui prejudiciu conduce la anularea deciziei contestate sau, cel puţin, la înlocuirea sancţiunii dispuse cu avertismentul.

Recurentul a arătat că pretinsa faptă reţinută de A.S.F. nu a cauzat niciun fel de prejudiciu, aspect care nu a fost contrazis nici de A.S.F., nici de prima instanţă pe parcursul prezentului dosar. A susţinut că a acţionat tocmai pentru salvgardarea intereselor societare, astfel încât C.S. să poată preîntâmpina desfăşurarea unor şedinţe în condiţii de nelegalitate sau adoptarea unor hotărâri lovite de nulitate, cu consecinţe nefavorabile asupra activităţii B..

Recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa de fond nu a individualizat sancţiunea prin raportare la lipsa vinovăţiei.

A arătat că nu poate fi reţinută vreo formă de vinovăţie, în contextul în care şedinţa din 23.04.2020 s-a desfăşurat în condiţii de legalitate.

Câtă vreme nu există fapta, cu atât mai mult nu poate fi reţinut vreun grad de pericol social, motiv pentru care aplicarea unei amenzi de 25.000 de RON este nejustificată.

În opinia recurentului, prin analiza eronată efectuată de către prima instanţă a argumentelor privind inexistenţa vreunei forme de vinovăţie şi lipsa pericolului social, instanţa de fond a încălcat atât prevederile art. 1 şi art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cât şi prevederile reţinute de A.S.F. la momentul sancţionării.

S-a mai criticat reţinerea primei instanţe potrivit căreia relaţia profesională cu alţi membri ai organelor de conducere precum şi "acţiunile conjugate" sau "coincidenţa de opinii" invocate de ASF ar putea constitui un temei pentru sancţionarea recurentului-reclamant.

Recurentul a arătat că faptele nu sunt suficient de grave pentru a fi considerate fapte ilicite şi, în schimb, sunt doar fapte colaterale unor fapte ilicite neidentificabile, motiv pentru care a considerat că solicitarea de anularea a Decziei ASF se justifică cel puţin din perspectiva lipsei prejudiciului sau înlocuirii sancţiunii cu avertismentul.

A mai arătat că accesul la instanţa de judecată reprezintă un drept conferit de art. 21 din Constituţia României, precum şi de art. 6 din C.E.D.O., fiind inadmisibilă sancţionarea pentru o pretinsă acţiune conjugată, întrucât a înţeles să introducă o cerere de chemare în judecată pentru anularea hotărârilor nelegale, în condiţiile în care demersul său a fost validat de Tribunalul Braşov.

De asemenea, a considerat că nici transmiterea unor adrese către ASF, împreună cu alţi membri ai organelor de conducere din cadrul SIFT, nu poate constitui un temei pentru aplicarea unei sancţiuni contravenţionale.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că transmiterea unei solicitări de retragere a autorizaţiilor deţinute de C., E. şi D. de către directoratul SIFT poate constitui motiv de sancţionare.

A învederat că dreptul de formulare a unor adrese sau petiţii reprezintă un drept conferit prin Constituţia României, fiind inadmisibil ca reclamantul să fie sancţionat pentru că, în virtutea bunei-credinţe şi a preocupării pentru bunul mers al SIFT, a adus la cunoştinţa ASF anumite demersuri nelegale întreprinse de către C., E. şi D., care puteau fi apte să conducă la retragerea autorizaţiilor acestora.

Aspectul invocat de către ASF, respectiv transmiterea unei adrese către Autoritate nu are şi nu poate avea vreo relevanţă în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată recurentului. Astfel, nu există o legătură de cauzalitate între aşa-zisa "lipsă a gândirii independente sau lipsă a guvernantei" şi conduita acestuia, care nu am făcut altceva decât să-şi exercit un drept conferit de către Constituţia României

Adresa a fost transmisă de către SIFT şi nu de către recurent, astfel încât toate aspectele reţinute de către ASF şi prima instanţă nu pot fi reţinute întrucât fapta nu a fost săvârşită personal de recurent. Doar fiindcă recurentul a făcut parte din persoanele care au aprobat Hotărârea C.S. nr. 2 din 19.03.2020 nu poate conduce în mod automat la sancţionarea pentru acest motiv.

A reiterat faptul că Tribunalul Braşov a constat că Hotărârea nr. 3/03.02.2020 este nelegală, iar Comitetul de Nominalizare nu poate fi format din E. - Preşedinte, I., D. şi C. - membri. Aşadar, în mod legal a fost transmisă Adresa nr. x/26.03.2020 câtă vreme Comitetul de Nominalizare era format din recurentul-reclamant, I. şi F., aspect confirmat inclusiv de către Tribunalul Braşov, prin sentinţa nr. 322/2020, prin intermediul căreia s-au suspendat efectele unor decizii luate în mod nelegal, inclusiv privind schimbarea componenţei Comitetului de Nominalizare.

Criticând şi reţinerea instanţei de fond în sensul că ar fi avut o conduită contrară gândirii independente, a independenţei de spirit şi a lipsei de guvernanţă, recurentul-reclamant a apreciat că este un abuz din partea ASF să sancţioneze o persoană doar pentru că împărtăşeşte aceleaşi opinii şi credinţe cu alte persoane din cadrul aceleaşi societăţi pe care ASF o supraveghează. În egală măsură, simpla identitate de opinii cu alţi membri ai CS nu reflectă per se o lipsă de gândire independentă/independenţei de spirit.

În cadrul Deciziei nr. 808/08.07.2020 nu se precizează în mod expres despre vreun alt moment în care recurentul ar fi dat dovadă de lipsă de guvernanţă, aspect care, la rândul său, atrage nelegalitatea Deciziei contestate.

A considerat că nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs nici alegaţiile Autorităţii referitoare la existenţa unor "relaţiile personale, profesionale sau alte relaţii economice cu membrii structurii de conducere din cadrul aceloraşi entităţi reglementate" care să fi afectat independenţa reclamantului. A precizat că, în conformitate cu dispoziţiile legale şi statutare, în baza unor aprecieri personale, libere şi obiective, având în vedere şi pe prevederile sentinţei nr. 307/08.04.2020, prin care a fost reconfirmat în poziţia de Preşedinte al C.S., a convocat, prezidat şi participat la şedinţa CS. din 23.04.2020.

Cu privire la respingerea solicitării de înlocuire a sancţiunii cu avertismentul, recurentul a precizat că, pentru evitarea oricărui dubiu sau interpretări contrare, această solicitare nu reprezintă o recunoaştere a vinovăţiei sale, capătul de cerere fiind formulat în subsidiar, doar în situaţia în care instanţa de control judiciar, în urma analizei efectuate în cauză, va trece peste argumentele de nelegalitate şi netemeinicie invocate.

Recurentul a susţinut că a urmărit conformarea cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 74/2015 în vederea salvagradării intereselor B.., astfel cum a detaliat în motivarea nelegalităţii Deciziei nr. 808/08.07.2020.

A considerat că "urmarea produsă" nu există, având în vedere că fapta săvârşită nu a produs vreun prejudiciu, astfel cum a arătat anterior mai sus.

A arătat că se impune înlocuirea amenzii cu cea a avertismentului din perspectiva faptului că se încalcă principiul proporţionalităţii sancţiunii în raport de scopul urmărit şi principiul prevalentei substanţei asupra formei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că prin analiza eronată efectuată de către prima instanţă a argumentelor privind înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate cu cea a avertismentului, instanţa de fond a încălcat următoarele norme de drept material: art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 55 din Legea nr. 74/2015.

Astfel, prima instanţă s-a întemeiat în mod greşit pe Hotărârea C.S. din 13.04.2020, ignorând astfel existenţa sentinţei nr. 307/08.04.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2020, prin care fusese anulată Hotărârea C.S. din 19.03.2020, având un conţinut identic celei din 13.04.2020.

Dând importanţă exclusiv Hotărârii C.S. din 13.04.2020, instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat şi caracterul executoriu ale sentinţei nr. 307/08.04.2020, argumentând ca şi când aceasta nici nu ar fi existat şi nici nu ar fi avut vreo importanţă/vreun efect.

Recurentul a mai susţinut că, prin Sentinţa recurată, instanţa de fond a încălcat obligaţia stabilită de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv aceea de a demonstra în scris, în mod concret şi coerent şi prin furnizarea unei interpretări proprii situaţiei de fapt şi raportului juridic dedus judecăţii, considerentele pentru care s-a ajuns la soluţia dată.

Astfel, a arătat că prima instanţa s-a rezumat doar în a reţine că Decizia nr. 808/08.07.2020 a fost motivată, fără a explica şi care au fost considerentele care au stat la baza acestei concluzii.

Deşi Decizia nr. 808/08.07.2020 pare să fie elaborată sub aspectul situaţiei în fapt şi a textelor legale incidente, niciunde în cuprinsul acesteia nu se regăseşte motivul pentru care recurentul nu ar mai fi deţinut calitatea de Preşedinte al C.S. sau motivul pentru care ar fi încălcat obligaţiile de prudenţă şi diligentă aferente funcţiei deţinute

A considerat că instanţa avea obligaţia de a motiva temeinic această susţinere, simpla indicare a încălcării art. 12 din Legea nr. 74/2015 nefiind suficientă pentru satisfacerea condiţiei motivării Deciziei contestate.

A mai susţinut că prima instanţa nu a prezentat niciun motiv pentru care a respins argumentele prezentate de către reclamant, în sensul că nu a făcut niciunde referire la "hotărârea" din 19.03.2020, suspendată de Tribunalul Braşov prin sentinţa nr. 307/08.04.2020, în urma căreia instanţa a confirmat calitatea reclamantului de Preşedinte al C.S., fiind repus, practic, în funcţie; nu a indicat motivele concrete pentru care convocarea, prezidarea şi semnarea, în condiţii de legalitate a hotărârilor adoptate în cadrul şedinţei C.S. din 23.04.2020 ar constitui un indiciu de neexercitare a mandatului cu prudenţă şi diligentă; nu a indicat motivele concrete penru care convocarea, prezidarea şi semnarea hotărârilor adoptate în cadrul şedinţei C.S. din 23.04.2020 ar provoca vreo vătămare B.. care să se reflecte în "neexercitarea mandatului cu prudenţă şi diligentă"; nu a tratat în nicio formă conduita lui E., care a determinat toate aceste tensiuni la nivelul C.S., deşi se află în incompatibilitate flagrantă.

A apreciat că lipsa oricărei analize cu privire la motivele prezentate anterior sunt de natură a determina casarea sentinţei recurate.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

4. Apărările intimatului

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia ASF nr. 808/08.07.2020, prin care a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 25.000 de RON, precum şi Decizia nr. 1049/04.06.2020 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă.

Instanţa de fond a respins acţiunea, constatând că motivele de nelegalitate invocate de reclamant nu sunt de natură să conducă la anularea actelor contestate.

Instanţa de recurs reţine următoarele repere cronologice:

În cadrul şedinţei B. din 19.03.2020, s-au decis următoarele: a) revocarea lui A. din funcţia de preşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 19.03.2020; b) numirea lui D. în funcţia de preşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020; c) revocarea lui J. din funcţia de vicepreşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020.

Prin sentinţa nr. 307/08.04.2020, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2020, hotărârea adoptată la data de 19.03.2020 a fost suspendată pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Ulterior, prin Hotărârea B. din 13.04.2021 s-au decis urmatoarele: a) revocarea lui A. din funcţia de preşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 13.04.2020; b) numirea lui D. în funcţia de preşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu 13.04.2020; c) revocarea lui J. din funcţia de vicepreşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu 13.04.2020.

Subsumat primei critici formulate în sensul că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că reclamantul nu ar fi avut o conduită conformă prevederilor legale, s-a susţinut că prima instanţă a făcut trimitere la conduita profesională a recurentului din anul 2020, când, în realitate, prima instanţă a avut în vedere doar 3 luni ale acestui an; instanţa de fond a reţinut în mod greşit că unul dintre principalele "motive" invocate de A.S.F. pentru retragerea aprobării acordate recurentului de A.S.F., prin Avizul nr. x/2017, este reprezentat de faptul că acesta ar fi convocat pentru data de 23.04.2020 o şedinţă a C.S., invocând, în mod artificial calitatea de Preşedinte al C.S.; instanţa a ignorat faptul că şedinţa C.S. din 23.04.2020 s-a realizat electronic, iar lucrările acesteia s-au desfăşurat prin corespondenţă şi vot electronic, iar nu în cadrul unei şedinţe ţinute în format fizic sau prin sistem de teleconferinţă

Instanţa de recurs constată că nu prezintă relevanţă perioada de timp supusă analizei, ci faptele exercitate în acest timp, în funcţie de care s-a dispus sancţiunea contestată. Prima instanţă a precizat că analiza legalităţii Deciziei nr. 808/2020 se face în raport cu situaţia de la nivelul anului 2020, astfel încât nu se poate reţine ca motiv de nelegalitate a deciziei faptul că acţiunile şi demersurile recurentului s-au realizat doar pe parcursul a 3 luni din anul 2020.

Contrar susţinerilor recurentului, în mod corect prima instanţă a reţinut că şedinţa convocată în data de 23.04.2020 de A. a fost făcută de o persoană care nu mai deţinea calitatea de preşedinte al CS.

Înalta Curte observă că, în condiţiile în care Hotărârea B. din 19.03.2020 a fost suspendată prin sentinţa nr. 307/08.04.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2020, prin Hotărârea B. din 13.04.2021 s-a decis revocarea lui A. din funcţia de preşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 13.04.2020.

Întrucât hotărârea din 13.04.2020 nu a fost contestată în instanţă, se bucură de prezumţia de legalitate şi, prin urmare, la data 23.04.2020, fiind revocat din funcţie, recurentul nu mai putea convoca la data de 22.04.2020 o şedinţă a CS pentru data de 23.04.2020.

Împrejurarea că şedinţa din 23.04.2020 s-a desfăşurat prin corespondenţă şi vot electronic nu este de natură să înlăture îndeplinirea obligaţiilor legale privind condiţiile de convocare, desfăşurare şi adoptarea hotărârilor în cvorumul necesar.

Referitor la criticile privind presupusa stare de incompatibilitate a domnului E., instanţa de control judiciar constată că, prin încheierea nr. 7/17.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2018, a fost suspendată executarea Deciziei ASF nr. 1095/13.09.2018 prin care a fost retrasă aprobarea acordată domnului E. de către ASF prin Avizul nr. x/26.07.2017, decizia instanţei de judecată fiind executorie. Tododată, prin sentinţa civilă nr. 13/30.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2018, s-a dispus anularea Deciziei ASF nr. 1095/13.09.2018 cu privire la retragerea aprobării calităţii de membru în Consiliul de Supraveghere al SIFT acordată domnului E. prin Avizul nr. x/26.07.2017.

În ceea ce priveşte corespondenţa între ASF şi SIF Transilvania S.A., instanţa de recurs reţine că prin adresa nr. x/22.01.2020 s-a comunicat societăţii că, urmare a hotărârii judecătoreşti nr. 7/17.01.2020 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul cu nr. x/2018, Avizul nr. x/26.07.2017 a devenit aplicabil în ceea ce priveşte deţinerea de către domnul E. a calităţii de membru al Consiliului de Supraveghere. De asemenea, s-a comunicat societăţii că are obligaţia de a efectua toate demersurile impuse de cadrul legal în vigoare pentru aplicarea prevederilor Avizului nr. x/26.07.2017.

Aceleaşi aspecte au fost comunicate SIFT şi prin adresele nr. x/17.02.2020 şi y/28.02.2020, iar prin adresa nr. x/05.03.2020 s-a reiterat poziţia ASF din adresele anterior menţionate, precizându-se şi că singurul organ abilitat pentru a revoca membrii CS este Adunarea Generală a Acţionarilor. Referitor la solicitarea de retragere a aprobării domnului E. din calitatea de membru CS, s-a adus la cunoştinţa societăţii că solicitarea de retragere a autorizaţiei unui membru CS trebuie realizată cu respectarea cadrului legal în vigoare în ceea ce priveşte competenţele si procedura aplicată, solicitându-se transmiterea la ASF a reevaluării domnului E., efectuată de organul competent al societăţii.

Prin adresa nr. x/03.04.2020 s-a transmis SIFT faptul că, prin intermediul adresei cu nr. x/05.03.2020, s-au comunicat deja obligaţiile pe care SIF Transilvania le are în procesul de evaluare a adecvării persoanelor aprobate de ASF.

Prin urmare, în conditiile în care nu se constatase de către ASF, în procedura descrisă anterior prin adresele meţionate, că domnul E. s-ar fi aflat în vreo situaţie de incompatibilitate, recurentul-reclamant avea obligaţia de a exercita mandatul cu luarea în considerare a calităţii acestei persoane de membru al Consiliului de Supraveghere.

Reclamantul a susţinut incompatibilitatea lui E. ca fiind rezultată şi din dosarele penale nr. x/2016 şi y/2015

Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, faptele pentru care domnul E. era cercetat de organele de urmărire penală şi pentru care recurentul îl considera incompatibil au fost clasate de organele competente.

Astfel, prin Ordonanţa nr. 582/D/P din data de 03.09.2019, dispusă în dosarul nr. x/2016, s-a dispus clasarea dosarului penal faţă de E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de manipulare a pieţei de capital. Împotriva acestei ordonanţe au fost exercitate toate căile de atac de către SIFT, (plângere la procurorul-şef şi, ulterior, la judecătorul de cameră preliminară), acestea fiind respinse.

Prin Ordonanţa din data de 23.03.2020, dispusă în Dosarul penal nr. x/2019, s-a dispus clasarea dosarului penal faţă de numitul E. pentru fapte penale prevăzute de Legea nr. 31/1990 - Legea societăţilor (trecere a acţiunilor pe numele altor persoane. în scopul formării unei majorităţi în adunarea generală. în detrimentul altor acţionari), precum şi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat. Prin Ordonanţa din data de 29.06.2020 s-a dispus menţinerea soluţiei de clasare.

Prin Ordonanţa din data de 15.05.2020, dispusă în Dosarul penal nr. x/2015, s-a dispus clasarea dosarului penal faţă de numitul E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Totodată, aşa cum s-a expus prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă, prin sentinţa nr. 23/26.03.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Braşov a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de SIF Transilvania în contradictoriu cu E. şi ASF, prin care reclamanta a solicitat suspendarea calităţii de membru al Consiliului de Supraveghere a domnului E.. Împotriva sentinţei nr. 23/26.03.2020, reclamanta SIF Transilvania a formulat recurs, dar la primul termen a renunţat la judecata acestuia, hotărârea primei instanţe rămânând definitivă.

De asemena, prin sentinţa nr. 301/01.04.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Tribunalul Braşov a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de B. prin care a solicitat suspendarea dreptului domnului E. de a participa si vota în cadrul şedinţelor Consiliului de Supraveghere, sentinţă rămasă definitivă prin pronunţarea de către Curtea de Apel Braşov a Hotărârii nr. 291/06.05.2020.

În acest context, având în vedere că incompatibiliatea domnului E. nu fusese stabilită de ASF în condiţiile art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019, sunt nefondate susţinerile recurentului care a justificat comportamentul său în şedinţele CS al B. prin încercarea de a evita adoptarea unor hotărâri nelegale ale Consiliului de Supraveghere, respectiv viciate de un vot al unui membru incompatibil.

În continuare, Înalta Curte constată că este corectă reţinerea primei instanţe în sensul că recurentul, prin conduita sa, nu a recunoscut încetarea mandatului numiţilor F., G. şi H., în contradicţie cu prevederile Deciziei ASF nr. 525/22.04.2020, prin care fusese repinsă solicitarea de autorizare a acestor membri.

Recurentul a susţinut că respingerea ASF a fost doar pentru lipsa unor documente, însă chiar acest motiv atrage imposibilitatea legală de autorizare, întrucât, conform art. 30 alin. (6) din Regulamentul ASF nr. 1/2019, lipsa documentaţiei echivalează cu respingerea cererii.

De subliniat este şi faptul că, prin adresele nr. x/17.02.2020, nr. y/10.03.2020, nr. z/18.03.2020 şi nr. w/20.03.2020, ASF a comunicat SIFT necesitatea completării documentaţiei cu respectarea cadrului legal, indicând în mod expres şi explicit documentele şi informaţiile ce trebuie transmise, însă SIFT nu a dat curs solicitărilor ASF.

Aşadar, susţinerea recurentului-reclamant referitoare la acordarea unui nou mandat celor trei foşti membri ai directoratului tocmai în contextul respingerii cererii de autorizare a fost "doar faptul că nu s-ar fi depus o documentaţie completă" nu poate fi primită, având în vedere şi împrejurarea că prin Hotărârea nr. 1 din data de 30.03.2020, Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania S.A. i-a revocat pe domnii F., G. şi H., iar prin Hotărârea din data de 04.04.2020, Consiliul de Supraveghere al SIF 3 a hotărât alegerea unui nou directorat al SIF Transilvania S.A., compus din alţi membri, respectiv C., în calitate de Director General/Preşedinte Executiv, K., Director General Adjunct/Vicepreşedinte Executiv şi L., Membru al Directoratului/Director. Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, cererea de suspendare a acestei din urmă hotărâri formulată inclusiv de recurent a fost respinsă definitiv de către instanţă la data de 6.05.2020 (dosar nr. x/2020).

Nefondate sunt şi criticile recurentului potrivit cărora în mod nelegal a fost sancţionat în lipsa oricărui prejudiciu.

Instanţa de recurs subliniază că reglementările contravenţionale în domeniul pieţei de capital se circumscriu, în mare parte, contravenţiilor de pericol, întrucât scopul lor este prevenirea riscurilor sistemice şi asigurarea încrederii investitorilor.

Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că recurentul nu avea calitatea de a convoca şedinţa, fiind revocat anterior şi lipsit de prerogativa legală de preşedinte. Hotărârile adoptate într-un asemenea cadru nu pot fi calificate ca legale, indiferent de modul de desfăşurare sau de respectarea aparentă a unor formalităţi procedurale. Prin urmare, faptul că "nu s-a produs un prejudiciu" nu validează o şedinţă convocată fără calitate legală şi în contradicţie cu deciziile ASF.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că lipsa unui prejudiciu nu împiedică sancţionarea faptei reţinute în sarcina recurentului. Contravenţia este una de pericol, iar materialitatea faptei constă în încălcarea obligaţiilor de prudenţă, loialitate şi diligenţă impuse de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 74/2015.

Astfel cum s-a statuat constant în doctrină şi jurisprudenţă, în cazul contravenţiilor de pericol nu este necesară dovedirea producerii unui prejudiciu, fiind suficientă constatarea conduitei ilicite prin care s-a creat o stare de pericol pentru valorile protejate de lege. În cauză, prin acţiunile recurentului s-a creat o stare de incertitudine juridică, de disfuncţionalitate a Consiliului de Supraveghere şi de risc pentru buna funcţionare a societăţii, ceea ce justifică sancţiunea aplicată de ASF.

Nu pot fi primite nici susţinerile reclamantului cu privire la lipsa de vinovăţie.

Vinovăţia constă în acţiunea conştientă de a convoca şi desfăşura sedinţe paralele, deşi recurentul nu mai avea calitatea legală de preşedinte al CS, ceea ce dovedeşte intenţia de a ignora regimul legal şi deciziile ASF.

Invocarea sentinţei nr. 307/08.04.2020 nu exclude vinovăţia, întrucât nu priveşte Hotărârea B. din 13.04.2021 prin care s-a decis revocarea lui A. din funcţia de preşedinte al C.S.

Recurentul-reclamant a mai criticat reţinerea primei instanţe potrivit căreia relaţia profesională cu alţi membri ai organelor de conducere precum şi "acţiunile conjugate" sau "coincidenţa de opinii" invocate de ASF ar putea constitui un temei pentru sancţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect că faptele recurentului nu se limitează la o simplă coincidenţă de opinii, ci la o acţiune sistematică şi concertată de contestare şi blocare a activităţii organelor de conducere, prin convocarea de şedinţe paralele, adoptarea de hotărâri contradictorii şi ignorarea deciziilor ASF. Transmiterea de adrese comune către ASF, coroborată cu aceste acţiuni, dovedeşte o strategie concertată ce a generat insecuritate juridică şi tulburarea funcţionării SIF Transilvania.

Instanţa de fond nu a sancţionat exercitarea dreptului de acces la justiţie, ci maniera abuzivă în care acesta a fost exercitat, cu scopul de a paraliza deciziile organelor societăţii şi de a crea blocaje instituţionale. Dreptul de acces la justiţie nu este absolut; el trebuie exercitat cu bună-credinţă şi nu poate justifica acţiuni abuzive contrare obligaţiilor legale de prudenţă şi loialitate.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că transmiterea unei solicitări de retragere a autorizaţiilor deţinute de C., E. şi D. de către directoratul SIFT poate constitui motiv de sancţionare.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar observă că acest motiv de sancţionare a fost evaluat în ansamblul celorlalte fapte ale acestuia, fiind imputată conduita de a aproba evaluările Comitetului de nominalizare în condiţiile în care avea cunoştinţă despre modificarea componenţei comitetului prin Hotărârea nr. 3/03.02.2020. Nu are relevanţă pronunţarea sentinţei nr. 322/06.05.2020, întrucât, la data sesizării ASF, respectiv 26.03.2020, hotărârile luate în cadrul şedinţei CS din data de 03.002.2020 erau încă în vigoare.

Referitor la gândirea independentă şi independenţa de spirit, instanţa de recurs constată că recurentul nu a dovedit capacitatea de a acţiona cu independenţă faţă de propriul interes şi de interesele grupului din care făcea parte.

Art. 2 alin. (2) din Regulamentul ASF nr. 1/2019 impune ca membrii organelor de conducere să îşi exprime opinia proprie şi să decidă obiectiv, în interesul societăţii, nu al unor grupuri de influenţă.

Or, recurentul a acţionat concertat împreună cu alţi membri ai C.S., adoptând hotărâri paralele şi contrare deciziilor ASF, ceea ce dovedeşte absenţa gândirii independente.

Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că recurentul a perpetuat un climat de instabilitate şi conflict în interiorul Consiliului, contrar regulilor de guvernanţă corporativă. Guvernanţa presupune predictibilitate, respectarea normelor şi a autorităţii ASF, ceea ce recurentul a ignorat constant prin convocarea de şedinţe nelegale şi refuzul de a recunoaşte decizii executorii.

Nu s-a imputat simplul fapt că recurentul împărtăşea opinii cu alţi membri, însă ceea ce s-a sancţionat a fost transformarea acestor opinii comune în acţiuni concertate contrare legii.

Recurentul a invocat faptul că ar fi acţionat în virtutea prerogativelor sale statutare. Totuşi, la momentul convocării şedinţelor contestate, calitatea sa fusese deja retrasă, iar hotărârile ASF produceau efecte obligatorii. Refuzul de a se conforma acestor decizii, coroborat cu încercarea de a menţine în funcţii persoane neautorizate, reprezintă conduită abuzivă şi lipsită de independenţă, confirmată de prima instanţă.

Înalta Curte constată caracterul nefondat şi al criticilor privind respingerea solicitării de înlocuire a sancţiunii cu avertismentul.

Aşa cum s-a arătat anterior, lipsa prejudiciului nu exclude aplicarea amenzii, prima instanţă reţinând corect că fapta este o contravenţie de pericol, sancţionabilă prin simpla constatare a conduitei ilicite. În materia pieţei de capital, nu se aşteaptă producerea unui prejudiciu material pentru a se aplica sancţiunea, ci se sancţionează chiar crearea unui climat de insecuritate juridică şi instabilitate a conducerii societăţii.

Convocarea şi desfăşurarea unor şedinţe fără calitate legală şi ignorarea deciziilor executorii ale ASF, având ca efect generarea un blocaj instituţional, nu sunt simple abateri formale, ci afectează buna guvernanţă a societăţii şi încrederea investitorilor, motiv pentru care se justifică aplicarea unei sancţiuni pecuniare ferme.

Prin comparaţie cu avertismentul (care are un caracter mai degrabă preventiv), aplicarea unei amenzi este proporţională şi necesară pentru prevenirea repetării unor conduite similare.

În mod corect instanţa de fond a analizat proporţionalitatea sancţiunii şi a concluzionat că ASF a aplicat amenda în limitele prevăzute de lege, prin raportare la gravitatea faptei şi de gradul de pericol social, având în vedere şi împrejurarea că faptele recurentului au avut un caracter repetat şi concertat, ceea ce sporeşte gravitatea şi exclude posibilitatea aplicării unei sancţiuni simbolice.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat al sentinţei nr. 307/08.04.2020, prin care hotărârea adoptată la data de 19.03.2020 a fost suspendată pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Instanţa de recurs reţine că o ordonanţă preşedinţială are autoritate de lucru judecat faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, dar numai dacă împrejurările de fapt care au stat la baza primei ordonanţe nu s-au modificat. Dacă se invocă din nou o ordonanţă preşedinţială, se va verifica dacă situaţia de fapt s-a schimbat. Dacă nu s-a schimbat, prima ordonanţă produce efecte de lucru judecat, conform art. 987 din C. proc. civ.. Totodată, o ordonanţă preşedinţială are caracter provizoriu şi vizează măsuri urgente. Ea nu împiedică judecarea pe fond a cauzei şi nu are efect de lucru judecat asupra fondului, conform aceluiaşi articol.

Cauza în care s-a pronunţat ordonanţa preşedinţială priveşte suspendarea temporară a efectelor unei hotărâri a CS, pentru conservarea situaţiei de fapt până la judecarea litigiului principal.

Cauza de faţă priveşte legalitatea Decizei ASF nr. 808/08.07.2020 şi comportamentul recurentului, având deci un obiect juridic distinct.

Prin urmare, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, întrucât nu există indentitate de cauză şi obiect.

Referitor la susţinerile recurentului privind nemotivarea sentinţei primei instanţe, Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent.

Instanţa de fond a expus considerentele pentru care a apreciat că Decizia ASF nr. 808/08.07.2020 este motivată corespunzător, autoritatea pârâtă ASF prezentând în detaliu faptele pentru care s-a aplicat sancţiunea contravenţională şi dispoziţiile legale incidente.

De altfel, reţinerile ASF din decizia contestată şi concluziile instanţei de fond din sentinţa recurată au permis recurentului-reclamant să-şi exercite corespunzător dreptul la apărare prin argumentele expuse în cererea de chemare în judecată (32 de pagini) şi cerea de recurs (22 de pagini).

Recurentul a mai susţinut că prima instanţa nu a prezentat niciun motiv pentru care a respins argumentele prezentate de către reclamant, în sensul că nu a făcut niciunde referire la "hotărârea" din 19.03.2020, suspendată de Tribunalul Braşov prin sentinţa nr. 307/08.04.2020, în urma căreia instanţa a confirmat calitatea reclamantului de Preşedinte al C.S., fiind repus, practic, în funcţie; nu a indicat motivele concrete pentru care convocarea, prezidarea şi semnarea, în condiţii de legalitate a hotărârilor adoptate în cadrul şedinţei C.S. din 23.04.2020 ar constitui un indiciu de neexercitare a mandatului cu prudenţă şi diligentă; nu a indicat motivele concrete penru care convocarea, prezidarea şi semnarea hotărârilor adoptate în cadrul şedinţei C.S. din 23.04.2020 ar provoca vreo vătămare B.. care să se reflecte în "neexercitarea mandatului cu prudenţă şi diligentă".

Sunt nefondate aceste susţineri pentru motivele anterior expuse când au fost analizate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reluarea acestora fiind redundantă.

În sfârşit, nu se impunea analiza conduitei lui E., întrucât obiectul litigiului îl constituie verificarea legalităţii actului prin care a fost sancţionat exclusiv recurentul-reclamant. În materie contravenţională, controlul judecătoresc se raportează strict la faptele şi comportamenul persoanei sancţionate, fără a extinde analiza asupra conduitei altor persoane. În consecinţă, instanţa de fond a procedat corect când a limitat cadrul procesual la faptele reţinute în sarcina recurentului.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1530 din 26 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 15 mai 2024.