Administrative liability for illegal route licenses: validity of estimated gross profit damages and strict limits on re-adjudication scope

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.06.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. Viitorul S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutiera Română şi Autoritatea Pentru Digitalizarea României, a solicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate ca urmare a emiterii actelor administrative: licenţele de transport seria x nr. x si seria x nr. x cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul de transport persoane interjudeţean cod 413 cursele 4 si 5, rezultatul procedurii de atribuire electronica organizata la 28.02.2013 a traseului 413 cursele 3, 4, 5 si 6, licenţele de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x si seria x nr. x si graficele de circulaţie aferente acestora, valabile pentru perioada pentru cursele 3, 4, 5 si 6 ale traseului de transport persoane interjudeţean 413 Bucureşti-Târgu Jiu, acte administrative anulate prin sentinţa civila nr. 3986/05.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti si decizia civila nr. 1201/26.02.2020 pronunţată de ICCJ, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 290/2024 din 19 iunie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. Viitorul S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutiera Română şi Autoritatea pentru Digitalizarea României.

A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 6.027.334 RON despăgubiri reprezentând profit brut estimat nerealizat de către reclamantă.

A obligat pârâtele către reclamantă la plata sumei de 4050 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi onorariu expert).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 10 aprilie 2024 şi a sentinţei civile nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutiera Romana, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei să se respingă cererea de chemare în judecată.

În drept, recurenta-pârâta a invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de reiudecare, practic, s-a limitat în "presupusa" motivare a acesteia în trei fraze, respectiv frazele de la pagina 30. Deşi la pagina 28 la punctul II - Soluţia instanţei - instanţa de rejudecare, la analizarea actelor şi lucrărilor de la paginile 28, 29 şi 30, nu face altceva decât un rezumat a sentinţelor pronunţate de către instanţa din primul ciclu procesual, reiterând chestiuni care deja au fost tranşate de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin. decizia de casare nr. 1182 din 02.03.2023.

Raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va arăta motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, din examinarea sentinţei recurate, constatăm că sentinţa recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept oe care instanţa le-a avut în vedere pentru admiterea cererii.

Obligaţia de motivare impune şi o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, precum şi expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea asupra acestora şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată.

Instanţa de reiudecare nu a făcut altceva decât să reia considerentele deja tranşate din sentinţa nr. 191/2021, sentinţă casată prin decizia ICCJ nr. 1182/2023, considerentele instanţei de reiudecare fiind în oglindă cu sentinţa nr. 191/2021, fiind de fapt un "copy-paste" al acestei sentinţe casate, fiind inadmisibil ca o instanţă de reiudecare să transpună integral susţinerile dintr-o sentinţă casată, fără a avea propria motivare, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. în acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Revenind la sentinţa recurată nr. 290/2024, recurenta-pârâtă arată că judecătorul fondului, după ce realizează un copy-paste din sentinţa nr. 191/2021, conchide într-o nemotivare:

Astfel cum rezultă din suplimentul la Raportul de expertiză contabilă judiciară depus la dosarul cauzei la data de 01.04.2024, în conformitate cu documentele expertizate, prejudiciul pentru perioada 01.05.2013-03.04.2020, în raport de capacitatea de transport şi numărul de locuri, astfel cum au fost individualizate expres în cuprinsul deciziei de casare este de 6.027.334,14 RON reprezentând profit brut estimat, nerealizat de către reclamantă. In referire la apărările formulate de pârâta Autoritatea Rutieră Română prin intermediul concluziilor scrise din data de 13 iunie 2024, instanţa notează faptul că acestea au făcut obiectul analizei instanţei de recurs în primul ciclu procesual, astfel că repunerea lor în discuţie nu mai poate face obiectul analizei instanţei, dat fiind faptul că au fost deja dezlegate în cuprinsul deciziei de casare.

În această ordine de idei, instanţa înlătură expertiza contabilă efectuată de expertul parte încuviinţat pentru pârâte, deoarece în această lucrare expertul nu a respectat modul de calcul al prejudiciului statuat prin decizia de casare, fiind identificate venituri din cursele ocazionale care au fost expres excluse şi care au condus la denaturarea valorii prejudiciului.

Aşadar, singurele 3 fraze pentru care judecătorul fondului opinează că se impune a se acorda despăgubiri în suma de 6.027.334 RON pentru S.C. Viitorul S.R.L. de la cele două instituţii, din bani publici, fară a face o minimă analiză şi fară a lua în considerare toate notele formulate de către ARR, fară a analiza înscrisurile şi fară a observa faptul, este fraza - se are în vedere la evaluarea prejudiciului valoarea profitului brut ce ar fi provenit din exploatarea curselor aferente traseului, ţinând seama de criterii obiective, respectiv traseul obligatoriu stabilit de ARR prin licenţele de traseu si graficele de circulaţie, numărul de km al acestui traseu, numărul curselor raportat la numărul de zile in care acestea s-ar fi executat si gradul de ocupare in raport de capacitatea autovehiculelor, precum si cheltuielile estimate pentru realizarea acestor venituri; combustibil si anvelope raportate la nr. de km parcurşi conform recomandărilor producătorului, asigurări, salarii, impozite etc. - frază care este copiată integral din sentinţa nr. 191/2021 şi care se referă la raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul din primul ciclu procesual, deşi, în rejudecare, a fost nominalizat un alt expert contabil.

Precizează recurenta pârâtă că si expertul contabil desemnat în rejudecare a făcut acelaşi lucru ca şi judecătorul fondului, în sensul că a copiat expertiza contabilă efectuată în primul ciclu procesul, expertiză care a fost casată prin decizia ÎCCJ nr. 1182.

Arată recurenta că prin decizia de casare, Înalta Curte a constatat că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., si anume, din perspectiva certitudinii prejudiciului atât sub aspectul existentei, cât si a întinderii, sunt fondate exclusiv motivul de recurs referitor la perioada pentru care au fost stabilite despăgubirile, faptul că, pentru imposibilitatea reclamantei de a exploata cursele 3, 4, 5 şi 6 ale traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, despăgubirile se cuvin de la data de 01.05.2013 şi până la data de 3.04.2020, şi motivul de recurs privind capacitatea de transport a autovehiculelor cu care reclamanta a participat la şedinţa de atribuire electronică a traseului interjudeţean Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 din data de 28.02.2013, care trebuia avută în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, şi anume 31 de locuri pentru x, 31 locuri pentru x, 31 de locuri pentru x şi 19 de locuri pentru x. (...)

În raport de motivele pentru care recursurile formulate de pârâte au fost apreciat ca fiind fondate, probatoriul administrat în cauză nu permite stabilirea despăgubirilor care se cuvin reclamatei, pentru repararea prejudiciului, întrucât prin raportul de expertiză nu au fost avute, pentru calcularea prejudiciului, perioada 01.05.2013 - 3.04.2020 şi capacitatea de transport a autovehiculelor cu care reclamanta a participat la şedinţa de atribuire electronică din data de 28.02.2013 a traseului interjudeţean Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, cursele 3, 4, 5 şi 6, menţionate anterior.

Faţă de această împrejurare, nefiind stabilită complet situaţia de fapt, din perspectiva certitudinii prejudiciului, în condiţiile în care probatoriul administrat nu a avut în vedere elementele menţionate, astfel încât să permită stabilirea cuantumului despăgubirilor, Înalta Curte a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004privind contenciosul administrativ, art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ.

Astfel, raportat la decizia de casare a ÎCCJ, recurenta pârâtă susţine că instanţa de rejudecare avea obligaţii clare să administreze corespunzător probatoriul pentru soluţionarea cererii de despăgubiri şi să tină cont de punctele 128, 129 şi 130 din decizia nr. 1182. Însă, aceasta a nominalizat în primă fază acelaşi expert din primul ciclu procesual, motiv pentru care ARR a formulat o cerere de recuzare a acestuia, fiind admisă şi ulterior dispunând încuviinţarea dnei expert A., care s-a limitat efectiv să dea copy-paste la expertiza anterioară.

In acest context, recurenta pârâtă arată că se impune a formula recurs si împotriva încheierii din şedinţa publică din data de 10.04.2024, fiind incidente aceleaşi motive de casare, formulate şi împotriva sentinţei nr. 290/2024, respectiv motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6) şi punctul 8) C. proc. civ., încheiere prin care instanţa de judecată a apreciat în mod nefondat că nu există o nulitate a raportului de expertiză cu privire la modul în care a fost convocat expertul asistent, B., deoarece modul de convocare nu este o procedură care să fie garantată în mod separat de o normă procedurală, şi care să conducă singur la nulitatea raportului de expertiză.

Prin notele scrise ARR nr. 9939/08.04.2024, depuse pentru termenul din data de 10.04.2024, recurenta pârâtă a contestat modul în care expertul desemnat A. a efectuat convocarea, precum şi raportul de expertiză judiciar contabilă, sens în care în temeiul dispoziţiilor art. 338 C. proc. civ., a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să fie efectuat de către un alt expert, în acord cu dispoziţiile legale.

Insă instanţa de rejudecare a conchis că prin formularea opiniei separate, de către expert contabil B., fără a invoca o imposibilitate de a observa şi verifica acte contabile ale societăţii reclamante Viitorul S.R.L., precum şi fără a indica vrea imposibilitate de a observa actele pe care le-a solicitat expertul contabil principal, nu exista o nulitate de procedură care să fie identificată de instanţă la acest moment pentru a anula proba.

Recurenta pârâtă arată că prin notele ARR nr. 9939/08.04.2024 s-a precizat că au fost încălcate dispoziţiile din Norma CECCAR cu privire la convocarea părţilor, precum si cu privire la administarea probatoriului pentru expertiza contabilă, obligaţie pe care instanţa în rejudecare o avea deja stabilită prin decizia de casare, însă, din nou, instanţa nu a motivat si a interpretat eronat si a aplicat greşit dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

De asemenea, recurenta pârâtă arată că a solicitat instanţei de judecată să aibă în vedere faptul că, aşa cum a precizat în opinia separată expertul parte al ARR, intimata reclamantă S.C. Viitorul S.R.L., pentru singurul an în care nu a deţinut licenţe de traseu 01/05/2013-31/12/2013, analiza prezentată în raportul de expertiză indică lipsa unui prejudiciu, rezultatul financiar astfel determinat indică pierdere 222.782,03 RON, context în care nu se poate aprecia decât că S.C. Viitorul S.R.L. doreşte o îmbogăţire fără just temei, chestiune ce nu a fost analizată nici de către expertul desemnat şi nici de către instanţa de judecată, aflându-ne în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Referitor la cel de al doilea motiv de casare, recurenta pârâtă consideră că atât sentinţa recurată cât şi încheierea din data de 10.04.2024 sunt pronunţate cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a Normei CECCAR, precum şi a OMTI nr. 980/2011 cu modificările ulterioare.

Sub acest aspect, recurenta pârâtă susţine că, potrivit Normei CECCAR nr. 3524.1, expertul cauzei avea obligaţia de a întocmi expertiza pe baza materialului documentar adecvat, care constituie premisa şi condiţia necesară întocmirii raportului de expertiză, care trebuie să fie temeinic fundamentat şi bazat pe evidenţieri contabile.

Totodată, se arată că în conformitate cu capitolului 1.1 din Ghidul pentru aplicarea Standardului Profesional 35, expertiza este activitatea pentru reconstituirea realităţii unor operaţiuni de natură economică pe baza cercetării documentelor, datelor şi informaţiilor din contabilitate.

Conform art. 35131 din Standardului Profesional 35, concluziile expertizei trebuiau să fie fundamentate numai pe documente care atestă evenimente si tranzacţii care fac obiectul recunoaşterilor, clasificărilor si prezentărilor contabile.

De asemenea, conform art. 35141 din Standardului Profesional 35, expertul are obligaţia să invoce în raportul său de expertiză judiciară numai acele evenimente şi tranzacţii probate cu documente justificative şi/sau evidenţieri contabile care au o legătură cauzală cu obiectivul care i-a fost fixat de instanţa de judecată care a dispus expertiză judiciară.

În mod eronat instanţa de rejudecare, fără o minimă analiză, apreciază că suplimentul la raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei la data de 01.04.2024 stabileşte profitul brut estimat, în condiţiile în care, instanţa de rejudecare nu a administrat niciun fel de probatoriu în prezenta cauză şi în condiţiile în care expertul nu a făcut decât o scădere, respectiv de la suma stabilită prin sentinţa casată nr. 191/2021 - în suma de 6.568.532,52 RON, ajungând la suma de 6.027.334,14 RON, or, arată recurenta pârâtă că o expertiză judiciară trebuia să stabilească un profit net real, cât mai aproape de valoarea adevărată/concretă a activităţii din transporturi desfăşurată de intimata reclamantă S.C. Viitorul S.R.L..

Solicitarea ARR de efectuare a unui nou raport de expertiză contabilă judiciară a fost făcută în contextul în care atât prin notele scrise ARR nr. 9939/08.04.2024 (depuse la termenul de judecată din data de 10.04.2024), prin obiecţiunile ARR nr. 12131/29.04.2024 (depuse şi încuviinţate de instanţa de judecată la termenul din data de 15.05.2024), cât şi prin punctul de vedere al expertului parte al ARR - dna. B., la răspunsurile expertului desemnat la obiecţiunile ARR (depus la termenul de judecată din data de 12.06.2024), înscrisuri prin care a învederat instanţei faptul că expertul desemnat nu a făcut altceva decât o "scădere" a lunii aprilie 2013, fără să aibă în vedere motivele de casare stabilite în mod clar de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reluând practic raportul de expertiză efectuat de către expertul anterior, raport care a fost casat în integralitate.

Mai mult, din raportul efectuat de expertul desemnat în rejudecare nu reiese faptul că aceasta a avut la bază documentele contabile care să îi permită să efectueze expertiza în conformitate cu dispoziţiile legale.

Prin toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a arătat că intimata reclamantă S.C. Viitorul S.R.L. a înregistrat profit din utilizarea autovehiculele înmatriculate cu numărul x, x, x şi x nominalizate pentru atribuirea electronică din data de 28.02.2013 a traseului interjudeţean 413 cursele 3,4,5 şi 6 pentru efectuarea altor trasee, sens în care nu se puteau obţine despăgubiri din utilizarea acestor autovehicule, cum în mod eronat a apreciat expertul desemnat în cauză.

Contestând modul în care expertul desemnat a efectuat convocarea, precum şi raportul de expertiză judiciar contabilă, sens în care, recurenta pârâtă afirmă că instanţa de recurs, în rejudecare, are posibilitatea, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (4) C. proc. civ. să facă aplicarea dispoziţiilor art. 338 C. proc. civ. si să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să fie efectuat de către un alt expert, în acord cu dispoziţiile legale.

După cum a reţinut instanţa de casare, despăgubirile ar curge de la data de 01.05.2013 şi până la data de 03.04.2020, iar capacitatea de transport a autovehiculelor cu care reclamanta a participat la şedinţa de atribuire a traseului 413 din data de 28.02.2013, care trebuie avută în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, este de 31 locuri pe scaune pentru autovehiculul x, 31 locuri pe scaune pentru autovehiculul x, 31 locuri pe scaune pentru autovehiculul x, 19 locuri pe scaune pentru autovehiculul x, astfel cum rezultă din adresa ADR nr. x/07.07.2020 înregistrată la Autoritatea Rutieră Română - ARR cu nr. 17532/13.07.2020 .

Prin întâmpinarea nr. 172507/20.07.2020, s-a învederat instanţei faptul că în perioada pentru care se solicită despăgubiri, autovehiculele nominalizate de intimata reclamantă la atribuirea electronică din data de 28.02.2013 pe cursele 3,4,5 si 6 ale trasului interiudeţean 413, au fost utilizate pentru efectuarea activităţii de transport rutier din care a obţinut venituri, aspect ce nu a fost luat în calcul de expertul judiciar.

Astfel, după cum reiese din print screen-ul din sistemul informatic al Autorităţii Rutiere Române - ARR, autovehiculele nominalizate de reclamantă la atribuirea electronică din data de 28.02.2013 pe cursele 3,4,5 şi 6 ale trasului interjudeţean 413, având număr de înmatriculare x, x, x şi y, au efectuat transport ocazional de persoane .

In acest context, reiese faptul că S.C. Viitorul S.R.L. a înregistrat profit din utilizarea autovehiculele înmatriculate cu numărul x. x, x si x nominalizate de către S.C. Viitorul S.R.L. pentru atribuirea electronică din data de 28.02.2013 a traseul interiudeţean 413 cursele 3, 4, 5 si 6 pentru efectuarea curselor ocazionale, sens în care, nu se pot obţine despăgubiri din utilizarea acestor autovehicule.

De asemenea, autovehiculele înmatriculate cu numărul x, x, x şi x nominalizate de către S.C. Viitorul S.R.L. pentru atribuirea electronică din data de 28.02.2013 a traseului interjudeţean 413 cursele 3,4,5 şi 6, au fost titulare pe alte trasee judeţene, sens în care este nefondată solicitarea intimatei reclamante de a solicita despăgubiri materiale, neputând încasa un venit dublu din utilizarea acestor autovehicule.

Pe precizat faptul că dna. judecător C., cea care a pronunţat sentinţa nr. 290/2024, a aplicat greşit normele de drept aplicabile CEECAR, dar nici nu a motivat în vreun fel cele susţinute de către instituţia noastră, nefăcând nicio analiză cu privire la susţinerile ARR, pe care, chiar aceasta le-a catalogat drept apărări de fond.

Autovehiculele cu numărul de înmatriculare x şi x au fost titulare pe traseul judeţean 34 Târgu Jiu - Curtişoara - Buzeşti (necesare două autovehicule) dovadă în acest sens fiind, cererea nr. x/24.12.2013 prin care reclamanta a solicitat eliberare licenţei de traseu pe traseul judeţean 34, precum şi graficele de circulaţie aferente licenţei de traseu, pentru care deţine licenţa de traseu seria x nr. x cu valabilitate 01.01.2014-30.06.2023.

După cum reiese din adresa Consiliului Judeţean Gorj nr. 8612/04.07.2014 la solicitarea reclamantei, autovehiculele titulare anterior menţionate au fost înlocuite, din data de 10.07.2014 până în prezent cu autovehiculele cu numărul de înmatriculare x şi y, aspect ce rezultă şi din prinţ screen-ul din sistemul informatic al Autorităţii Rutiere Române - ARR .

De asemenea, precizăm că, autovehiculul x este titular pe traseul judeţean 53 Târgu Jiu-Târgu Cărbuneşti-Vladimir (necesar un autovehicul), pentru care reclamanta deţine licenţa de traseu seria x nr. x cu valabilitate 01.01.2014-30.06.2023, astfel cum reiese din graficele de circulaţie ale licenţei de traseu menţionate .

După cum reiese din adresa Consiliului Judeţean Gorj nr. 8611/04.07.2014 autovehiculul anterior menţionat a fost înlocuit la cererea reclamantei, cu autovehiculul cu număr de înmatriculare x din data de 10.07.2014 până în prezent, dovadă în acest sens fiind graficul de circulaţie emis la data de 10.07.2014, caietul de sarcini al licenţei şi prinţ screen-ul din sistemul informatic al Autorităţii Rutiere Române - ARR .

Reclamanta mai deţine licenţa de traseu seria x nr. x cu valabilitate 01.01.2014-30.06.2023 pe traseul judeţean 41 Târgu Jiu-Târgu Cărbuneşti-Vladimir (necesar două autovehicule) titular fiind până la data prezentei autovehiculul cu numărul de înmatriculare x şi y, aspect ce reiese din prinţ screen-ul din sistemul informatic al Autorităţii Rutiere Române - ARR .

Potrivit informaţiilor din sistemul informatic al ARR, în vederea eliberării licenţelor de traseu aferente curselor 3,4,5 şi 6 cod traseu 413 Bucureşti - Târgu Jiu, operatorul de transport S.C. Viitorul S.R.L. a nominalizat autovehiculele x, x, x şi x - autovehicul care nu a fost nominalizat pentru şedinţa de atribuire electronică a traseului 413 cursele 3,4.5 si 6, din data de 28.02.2013 .

Astfel, se suţine că autovehiculul x nominalizat în cadrul şedinţei de atribuire electronică din data de 28.02.2013 pe cursa 6 a traseului 413, este titular pe traseul judeţean 41: Târgu Jiu - Poienari-Alimpeşti pentru care deţine licenţa de traseu seria x nr. x cu valabilitate 01.01.2014-30.06.2023.

După cum reiese din cele anterior precizate, reclamanta a deţinut licenţe de traseu pentru traseele judeţene 34, 53 si 41, obţinând venituri din, efectuarea curselor aferente acestor trasee, fiind efectuate cu autovehiculele având numere de înmatriculare x. x, x si y, autovehicule nominalizate pentru şedinţa de atribuire electronică din data de 28.02.2013, a traseului interiudeţean 413 Bucureşti - Târgu Jiu.

In acest context, reiese faptul că S.C. Viitorul S.R.L. a înregistrat profit din utilizarea autovehiculele înmatriculate cu numărul x, x, x si x nominalizate de către S.C. Viitorul S.R.L. pentru atribuirea electronică din data de 28.02.2013 a traseul interiudeţean 413 cursele 3,4,5 si 6 pentru efectuarea altor trasee, sens în care, nu se pot obţine despăgubiri din utilizarea acestor autovehicule.

Totodată, recurenta pârâtă apreciază că pentru o corectă determinare a cuantumului prejudiciului trebuia să se aibă în vedere doar acele perioade în care autovehiculele nominalizate la şedinţa de atribuire electronică a traseului 413 cursele 3,4,5 şi 6 din data de 28.02.2013, nu au fost utilizate pentru efectuarea altor trasee din care a obţinut venituri, precum şi profitul obţinut din efectuarea curselor ocazionale.

După cum reiese din cele anterior precizate, reclamanta a deţinut licenţe de traseu pentru traseele judeţene 34, 53 şi 41, obţinând venituri din efectuarea curselor aferente acestor trasee, fiind efectuate cu autovehiculele având numere de înmatriculare x, x, x si y, autovehicule nominalizate pentru şedinţa de atribuire electronică din data de 28.02.2013, a traseului interjudeţean 413 Bucureşti - Târgu Jiu.

Concluzionând, recurenta pârâtă afirmă că, raportat la îndrumările instanţei de casare şi având în vedere că prejudiciul este definit ca profitul nerealizat, iar profitul este determinat ca diferenţa între venituri şi cheltuielile aferente realizării veniturilor (aşa cum reiese şi din prevederile Legii nr. 82/1991, a Legii 31/1990 şi a Legii nr. 563, actualizate), pentru respectarea Normelor CECCAR şi a prevederilor Standardului profesional nr. 35/2000, dar şi a legilor enunţate anterior, era necesară efectuarea unui raport de expertiză, în acord cu prevederile legale.

Raportat la cheltuielile de judecată acordate prin sentinţa recurată, în sumă de 4050 RON, recurenta pârâtă solicită instanţei de recurs să facă aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Faţă de toate aspectele menţionate în cererea de exercitare a căii de atac, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea, atât a sentinţei recurate nr. 290/2024 cât şi a încheierii din data de 10.04.2024, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 79/05.12.2022, pronunţată de către ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauza nr. x/2019*.

Pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, să se respingă cererea de chemare în judecată.

În drept, recurenta-pârâta a invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Consideră recurenta pârâtă că sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, întrucât aceasta a procedat la o motivare sumară a cauzei deduse judecăţii, făcând o înşiruire de fapte şi argumente, precum şi o trimitere la expertiza contabilă efectuată în prezenta cauză, fără a-şi motiva soluţia raportat la probatoriul administrat care, în opinia noastră trebuie să fie în concordanţă cu acestea.

Judecătorul fondului a făcut o analiză sumară a probatoriului administrat în cauză, nearătând care sunt motivele pentru care nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei de părţile implicate în cauza desusă judecăţii, în speţă actele depuse de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR, achiesând la concluziile unei expertize care conţine numeroase erori de calcul şi de interpretare, expertiză care redă întocmai aceleaşi concluzii ca ale primei expertize din primul cadru procesual (anterioare rejudecării), care de altfel a fost invalidată.

Exemplificând cele menţionate, se arată că instanţa de fond nu motivează nicicum respingerea susţinerilor referitoare la valabilitatea programului de transport 2013-2019, valabilitate care, aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a început la data de 01.05.2013, în vreme ce judecătorul fondului admite cererea de chemare în judecată formulată de S.C. Viitorul S.R.L. şi obliga ARR şi ADR la plata sumei de 6.027.334 RON despăgubiri reprezentând profit brut nerealizat pentru perioada 01.05.2013 - 03.04.2020.

Obligaţia de motivare nu impune şi o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic al instanţei de fond care a determinat aprecierea asupra acestora şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată. Instanţa a reţinut eronat dispoziile legale incidente fără a prezenta justificativ argumentele pentru care a constatat temeinicia cererii formulate de reclamant.

Al doilea motiv de nelegalitate pe care se întemeiază recursul ADR vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub acest aspect, recurenta pârâtă afirmă că, aplicând greşit normele de drept material, instanţa fondului a dat curs concluziilor stabilite într-o expertiză irelevantă, care de altfel nu are caracter obligatoriu pentru instanţă, fără a lua în considerare dispoziţiile legale incidente şi nici dispozitivul hotărârii pronunţate prin sentinţa civilă nr. 3986/05.12.2016 de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2013, unde s-au impus obligaţii exclusive în sarcina ARR şi nu a recurentei. Concluzionează că admiterea acţiunii în contradictoriu şi cu ADR, fără nicio obligaţie impusă, s-a făcut exclusiv pentru opozabilitate şi nu poate genera obligarea ulterioară la acordarea unor despăgubiri fără o baza legală faţă de instituţia recurentă. Acesta este şi motivul pentru care s-a respins calitatea procesuală pasivă a ADR, întrucât instituţia a figurat în citativ ca pârâtă fără obligaţii dispuse în sarcina sa, ci doar pentru opozabilitate.

Se arată că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, menţionează la pag. 5 din cererea de chemare în judecată, faptul că ADR a pus în executare sentinţa civilă nr. 3986 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2013. astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1201 pronunţată de ICCJ la data de 26.02.2020, ori reclamantul solicită plata despăgubirilor pentru perioada 01.05.2013-03.04.2020, astfel că, considerăm nelegală perioada pentru care reclamantul solicită plata unei sume de bani reprezentând despăgubiri.

În consecinţă, fată de cele precizate consideră recurenta pârâtă ca nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, în speţă nu este probată prezenta unui refuz de executare si a unei atitudini culpabile din partea instituţiei, fapt pentru care consideră obligarea la plata despăgubirilor stabilite de instanţa de fond ca neîntemeiată.

De reţinut că, reclamantul prin cererea iniţială de chemare în judecată, la pag. 4 primul paragraf, menţionează că "... Curtea a constatat că întreaga procedură de atribuire a fost viciată, dat fiind că valorificarea de către pârâta ARR a acestor licenţe anulate de instanţă, a constituit motivul pentru care societatea D. a fost declarată câştigătoare."

În fapt, prin înscrisurile depuse la dosar am precizat faptul că ADR nu are competenţa legală de a verifica datele introduse de autoritatea publică cu atribuţii în materia serviciilor de transport rutier interjudeţean de persoane, respectiv Autoritatea Rutiera Romana (ARR), singura sa obligaţie fiind aceea de a permite introducerea în sistemul electronic a datelor furnizate de autorităţile abilitate în materie de transport persoane.

Recurenta pârâtă, în calitate de operator al Sistemul Informatic de Atribuire Electronică în Transporturi (S1AE), asigură suportul tehnic în vederea aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire, stabilind în acest sens cadrul de operare specific în conformitate cu legislaţia în vigoare în domeniul transportului intern de persoane.

Atribuirea electronică a licenţelor de transport se realizează prin calcularea punctajelor ofertelor depuse de operatorii de transport, iar criteriile care stau la baza calculării punctajului fiecărui operator de transport participant la atribuirea electronică de trasee interjudeţene sunt reglementate prin ORDINUL nr. 980 din 30 noiembrie 2011 (*actualizat*) pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, astfel că. dacă punctajul rezultat a fost eronat, singura răspundere pentru datele furnizate către ADR (fostă AADR) aparţine Autorităţii Rutiere Române - ARR. care a transmis date eronate în sistemul electronic dezvoltat de subscrisa.

Acest fapt rezultă în mod evident din dispoziţiile art. 5 din H.G. nr. 1132/2013 (la momentul desfăşurării licitaţiei, coroborat cu art. 5 lit. h) pct. 7 (iv) din H.G. nr. 89/2020) şi din dispoziţiile art. 57 din OMTI nr. 980/2011, prin care legiuitorul a stabilit în mod expres: "Curseie/Traseul din programul de transport interjudeţean se atribuie prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale, în baza criteriilor de evaluare, solicitantului care întruneşte cel mai mare punctaj." şi NU de sistemul informatic.

Din interpretarea gramaticală a acestei prevederi rezultă fără echivoc că atribuirea curselor nu se face de către sistemul informatic (gestionat/dezvoltat de ADR) ci prin acest sistem informatic, adică prin accesarea softului informatic de ARR sau de operatorii de transport în baza unui certificat digital valabil.

Practic softul gestionat de ADR realizează un punctaj pe baza informaţiilor transmise printr-un canal VPN - virtual personal network (reţea personal virtuală) exclusiv de către ARR.

Astfel, recurenta pârâtă consideră că acţiunea formulată de reclamant nu îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii instituţiei, deoarece nu rezultă legătura de cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu şi emiterea actului administrativ - licenţa de traseu, sens în care obligaţia de plată fată de recurenta pârâtă devine inadmisibilă, urmând ca instanţa supremă, în rejudecare, să înlăture această eroare de interpretare si să o înlăture în consecinţă.

În ceea ce priveşte prejudiciul, dincolo de existenta unei anumite sume de bani (aşa cum se prezintă speţa de faţă), într-un patrimoniu (cel al reclamantului), se poate observa că, doctrina a creionat foarte bine condiţiile cerute pentru a se putea obţine repararea prejudiciului: să fie cert si să nu fi fost reparat încă.

Pe cale de consecinţă, din cererea reclamantului se observă că nu rezultă certitudinea prejudiciului, neexistând nici o dovada depusă la dosar în sensul constatării existenţei undeva, în vreun patrimoniu, a unei sume de bani despre care să se poată spune că s-ar fi cuvenit.

În opinia recurentei pârâte, cu privire la suma stabilită de instanţa de fond, consideră că ne aflăm în prezenţa a ceea ce doctrina şi jurisprudenţa au denumit prejudiciu eventual, despre care se arată că nu este pasibil de a fi reparat prin dezdăunare.

Se arată că expertul desemnat de instanţă a efectuat calcule economice lipsite de orice raţiune, iar în conformitate cu Standardul Profesional nr. 35 şi Normele CECCAR, în expertizele contabile judiciare, expertul contabil este un terţ în proces, care prin calitatea lui procesuală, contribuie la stabilirea adevărului de către instanţele de judecată, motiv pentru care consideră că expertiza contabilă trebuie să aibă drept suport documente primare, cât şi înregistrarea evenimentelor şi tranzacţiilor în contabilitatea reclamantului. Expertul contabil numit pentru efectuarea expertizelor contabile trebuie să posede cunoştinţe solide şi actualizate în domeniul economic, în general, şi mai ales în domeniul financiar - contabil, care să ducă la o analiză şi un rezultat temeinic în faţa instanţei de judecată în vederea soluţionării cauzei deduse judecăţii.

Raportul de expertiză contabilă judiciară are caracter de probă ştiinţifică care trebuie să prezinte un înalt grad de imparţialitate în soluţionarea cauzei în care a fost dispus.

De asemenea, se arată că raportul de expertiză este structurat pe lipsa totală a valorificării corecte şi logice din punct de vedere economic, a celor doi indicatori - respectiv veniturile şi cheltuielile, astfel că, rezultă fără dubiu că raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat în prezenta cauză, a fost întocmit cu încălcarea Normei CECCAR 3513.1 care dispune că, în efectuarea expertizelor contabile expertul trebuie să folosească metode specifice ştiinţei contabilităţii.

Concluziile expertului contabil trebuiau să fie fundamentate numai pe documente care atestă evenimente şi tranzacţii care trebuie să facă obiectul recunoaşterilor, evaluărilor, clasificărilor şi prezentărilor contabile.

Consideră recurenta pârâtă, totodată, că expertiza contabilă trebuia să stabilească un profit brut/net real, cât mai aproape de valoarea adecvată/concretă a activităţii din trasporturi desfăţurată de reclamant. Or, în perioada 01.05.2013 - 03.04.2020 din activitatea de transport rutier persoane - cursele 3, 4, 5 şi 6, pe traseul cod 413 ale traseului Bucureşti - Târgu Jiu nu se poate stabili o sumă făcută pe nişte calcule lipsite de orice raţiune economică, mai mult, expertul desemnat trebuia să aibă în vedere toate cheltuielile efectuate în vederea stabilirii corecte a concluziilor expertizei, sens în care considerăm că, la evidenţierea cheltuielilor, expertul a procedat la încălcarea Normei CECCAR 3513.1, neevidenţiind cheltuielile anticipate şi alte cheltuieli prevăzute în legea contabilităţii (cheltuieli cu piesele de schimb şi accesorii, cheltuielile cu RCA, cheltuielile cu asigurarea CASCO, cheltuielile cu salarii, cheltuielile cu taxa asupra mijloacelor de transport, cheltuieli cu inspecţiile tehnice periodice, cheltuieli cu reclasificarea autovehiculelor, cheltuieli administrative etc.). De asemenea, precizează că cea mai bună dovadă a activităţii de transport a reclamantului o reprezintă în fapt, bilanţurile pe anii 2013-2019, bilanţuri care se regăseşte pe site-ul Ministerul Finanţelor.

Astfel, rezultă fără putinţă de tăgadă că concluziile expertului desemnat nu sunt fundamentate la nici unul din obiective pe documente care să ateste evenimente şi tranzacţii care fac obiectul recunoaşterilor, evaluărilor, clasificărilor şi prezentărilor contabile (facturi, bilanţuri, balanţe etc), sens în care se solicită instanţei de recurs să reţină şi concluziile expertului parte al Autorităţii Rutiere Române - ARR.

Având în vedere cele menţionate, recurenta pârâtă solicită să se constate faptul că în raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei, prejudiciul brut/net, real şi cert pe care reclamantul l-ar fi suferit prin neefectuarea traseului 413 cursele 3, 4, 5 şi 6, nu poate rezulta decât din documentele care să ateste evenimentele si tranzacţiile care fac si trebuie să facă obiectivul recunoaşterilor, evaluărilor, clasificărilor şi documentelor contabile care să corespundă cu informaţiile din bazele de date centrale ale Ministerului Finanţelor Publice privind înregistrarea contribuabililor persoane juridice, declaraţiile obligaţiilor fiscale (TVA, etc), bilanţurile din ultimii ani ale reclamantului şi evidenţele operative privind obligaţiile restante la bugetul de stat fa se ţine cont că veniturile declarate la MFP, profitul brut şi net, sunt pe toată activitatea societăţii într-un an fiscal), cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Faţă de toate considerentele expuse în cererea de exercitare a căii de atac, recurenta ARR solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a depus întâmpinare, la data de 22 octombrie 2024, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Intimata-reclamantă S.C. Viitorul S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâte.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursurile declarate de către recurentele pârâte Autoritatea Rutieră Română şi Autoritatea pentru Digitalizarea României, Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a fi respinge în consecinţă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamanta intimată a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în despăgubiri, formulată în condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea pârâtelor Autoritatea Rutieră Română şi Autoritatea pentru Digitalizarea României la plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate ca urmare a emiterii actelor administrative: licenţele de transport seria x nr. x si seria x nr. x cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul de transport persoane interjudeţean cod 413 cursele 4 si 5, rezultatul procedurii de atribuire electronica organizata la 28.02.2013 a traseului 413 cursele 3, 4, 5 si 6, licenţele de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x si seria x nr. x si graficele de circulaţie aferente acestora, valabile pentru perioada pentru cursele 3, 4, 5 si 6 ale traseului de transport persoane interjudeţean 413 Bucureşti-Târgu Jiu, acte administrative anulate prin sentinţa civila nr. 3986/05.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti si decizia civila nr. 1201/26.02.2020 pronunţată de ICCJ, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinţa nr. 191 din 22 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Digitalizarea României, a respins excepţia prescripţiei acţiunii invocată de pârâte, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. Viitorul S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Autoritatea Rutieră Română. A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 6.568.532,52 RON despăgubiri, reprezentând profit brut nerealizat, şi la plata sumei de 1550 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Autoritatea Rutieră Română.

Prin decizia nr. 1182 din 02.03.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020 au fost admise recursurile formulate de pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi Autoritatea Pentru Digitalizarea Romaniei împotriva sentinţei nr. 191/2021 din 22 iunie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 1182 din 02.03.2023, Înalta Curte a constatat că este legală şi temeinică soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Digitalizarea României precum şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Cât priveşte fondul cauzei, Înalta Curte a confirmat, în parte, soluţia primei instanţe prin care s-a reţinut existenţa unui prejudiciu cauzat societăţii reclamante prin actele administrative anulate prin sentinţa civila nr. 3986/05.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi decizia civilă nr. 1201/26.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind înlăturate susţinerile recurentelor pârâte potrivit cărora reclamanta nu demonstrează existenţa unui prejudiciu cert ci unul cel mult eventual.

Prejudiciul solicitat de reclamantă constă în plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate ca urmare a emiterii actelor administrative anulate prin sentinţa civilă nr. 3986/05.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi decizia civilă nr. 1201/26.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar între acesta şi fapta ilicită săvârşită de pârâte există legătură de cauzalitate, întrucât câştigarea procedurii de atribuire din 28.02.2013 ar fi permis societăţii să desfăşoare activitatea de transport persoane, pe traseul Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, cursele 3, 4, 5 şi 6. Între emiterea actelor administrative nelegale, anulate definitiv de instanţa de judecată, şi prejudiciul solicitat, constând in lipsa exploatării curselor aferente traseelor de transport persoane (traseul Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, cursele 3, 4, 5 şi 6), există, aşadar, legătură de cauzalitate, astfel cum corect a constatat instanţa de fond.

În ceea ce priveşte prejudiciul, potrivit dispoziţiilor art. 1385 din C. civ., "(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."

Pentru a se putea repara prejudiciul cauzat persoanei vătămate de emiterea actului administrativ nelegal anulat, acesta trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Susţinerile din recurs referitoare la faptul că la evaluarea prejudiciului nu s-a ţinut seama de criterii obiective, nu s-a stabilit un profit net real, cât mai aproape de valoarea adecvată/concretă a activităţii din transporturi, încălcarea Standardului profesional nr. 35 privitor la efectuarea expertizelor contabile elaborat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, 3513.1, conform căruia "expertizele contabile constituie mijloace de proba ştiinţifică. în elaborarea lor, expertul contabil trebuie să folosească metode specifice ştiinţei contabilităţii. Concluziile expertului contabil trebuie să fie fundamentate numai pe documente care să ateste evenimente şi tranzacţii ce fac sau trebuie să facă obiectul recunoaşterilor, evaluărilor, clasificărilor şi prezentărilor, contabile, Calitatea expertizelor contabile este direct influenţată de respectarea legislaţiei şi reglementărilor în domeniu pentru fundamentarea răspunsurilor/concluziilor", precum şi 3513.2, conform căruia "în expertizele contabile judiciare, expertul contabil este un terţ în proces, care prin calitatea lui procesuală contribuie la stabilirea adevărului de către organele învestite cu soluţionarea cauzei. Raportul de expertiză contabilă judiciară are caracter de probă ştiinţifică ce trebuie să prezinte un înalt grad al indicelui contributiv la soluţionarea cauzei în care a fost dispus; acesta trebuie să conţină referiri la prevederile legale sau reglementările incidente domeniului", sunt nefondate.

În mod corect a reţinut instanţa de fond ca fiind evident, câtă vreme activitatea economică nu a putut fi desfăşurată tocmai din cauza actelor nelegale emise de către pârâte, faptul că expertul a efectuat calculele estimând veniturile şi cheltuielile, pe baza înscrisurilor prezentate de reclamantă, neputând să consulte state de salarii, pontaje, foi de parcurs, FAZ, acordare de diurne, pentru o activitate care nu s-a desfăşurat efectiv tocmai din culpa pârâtelor.

În condiţiile în care reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate de emiterea actelor administrative anulate prin hotărâre judecătorească, motivat de faptul că emiterea acestora a reprezentat o faptă ilicită prin care i s-a produs un prejudiciu, întrucât declararea societăţii reclamante ca necâştigătoare pe aceste curse (atribuite in mod nelegal altui operator) a împiedicat-o să exploateze cursele aferente traseelor de transport pentru care a participat la procedura de atribuire, iar modalitatea concretă de stabilire a prejudiciului nu este reglementată de dispoziţiile legale, stabilirea prejudiciului s-a efectuat prin estimarea veniturilor ce ar fi putut fi realizate din exploatarea curselor, respectiv a cheltuielilor ce ar fi fost efectuate, în funcţie de numărul curselor, de numărul şi capacitatea mijloacelor de transport şi de traseul stabilit prin graficele de circulaţie 3, 4, 5 şi 6 ale traseului 413 Bucureşti - Tg. Jiu.

Din perspectiva modalităţii de stabilire a prejudiciului, se reţine faptul că estimarea a avut loc în lipsa unor metode reglementate de evaluare a prejudiciilor, a unor modalităţi concrete de stabilire a veniturilor şi cheltuielilor care nu au fost încasate/efectuate, întrucât partea care se consideră prejudiciată nu a desfăşurat efectiv activitatea.

În ceea ce priveşte veniturile din exploatare, s-au avut în vedere: numărul curselor (275 x 2 dus-întors=550 curse), numărul şi capacitatea mijloacelor de transport, traseul stabilit prin graficele de circulaţie 3, 4, 5 şi 6 ale traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, valoarea biletelor, cu un grad de ocupare a mijloacelor de transport de 62%. Pentru acest grad de ocupare, solicitat de reclamantă, necriticat în mod concret, reclamanta a avut în vedere următoarele: pentru cursele 3, 4 şi 5 ale traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 a fost stabilită o capacitate minimă de 31 de locuri, iar pentru cursa 6 o capacitate minimă de 19 locuri; având în vedere că programele de transport au fost concepute în urma unor analize de trafic de călători pentru fiecare traseu şi interval în parte, Autoritatea Rutieră Română a apreciat că pentru cursele 3, 4 şi 5 există în fiecare zi şi cursă cel puţin 20 de potenţiali călători, pentru că altfel ar fi stabilit ca aceste curse să fie efectuate cu un autovehicul de minim 19 locuri, astfel cum a stabilit pentru cursa 6; astfel, procedura de estimare a veniturilor realizate trebuie raportată la capacitatea numărului de locuri stabilită de Autoritatea Rutieră Română, adică între cel puţin 20 şi 31 de locuri/zi/cursă pentru cursele 3, 4 şi 5, ceea ce echivalează cu un grad de ocupare într 62% şi 100%, acelaşi grad de ocupare fiind solicitat şi pentru cursa 6.

Susţinerile referitoare la obiectivele expertizei solicitate de pârâta Autoritatea Rutieră Română sunt nefondate, în condiţiile în care prin acestea se solicita stabilirea profitului realizat de reclamantă în perioada 01.05.2013 - 30.06.2019 cu autovehiculele

x, x, x şi x (autovehiculele nominalizate de reclamantă pentru procedura de atribuire a traseelor din 28.02.2013), ca urmare a utilizării acestor autovehicule la activitatea de transport rutier public de persoane (obiectivul 2) şi ulterior determinarea prejudiciului final aferent perioadei 01.05.2013 - 30.06.2019 ca diferenţă între prejudiciului nerealizat aferent perioadei 01.05.2013 - 30.06.2019 (obiectivul 1) şi suma de la obiectivul 2, raportându-se, aşadar, inclusiv la venituri şi cheltuieli referitoare la alte trasee (traseele efectuate de reclamantă în perioada respectivă cu vehiculele nominalizate pe traseul 413) decât cele pentru care s-a solicitat repararea prejudiciului, care au presupus alt număr de curse, număr de mijloace de transport, alte grafice de circulaţie.

Faţă de cele reţinute, privind diferenţa vădită între activitatea pe care ar fi desfăşurat-o reclamanta pe traseele care au format obiectul procedurii de atribuire la data de 28.02.2013 şi activitatea efectiv desfăşurată (în perioada 01.05.2013 - 30.06.2019, din examinarea documentelor contabile s-a constatat că cele 4 mijloace de transport au efectuat 431.588 km, iar conform graficelor de circulaţie ale traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 s-a estimat că ar fi efectuat 5046720 km), este nerelevantă şi comparaţia cu bilanţurile contabile pe anii 2013 - 2019, invocată prin motivele de recurs.

De asemenea, în raport de cele reţinute, susţinerile recurentei pârâte Autoritatea Rutieră Română privind depunerea actelor care au stat la baza efectuării raportului de expertiză de către expert E. ulterior depunerii raportului de expertiză şi formulării obiecţiunilor, deşi sunt corecte, întrucât la termenul la termenul de judecată din data 19.04.2021 instanţa a respins ca fiind tardiv formulate obiecţiunile pârâtei Autoritatea Rutieră Română la data de 19.04.2021 şi a încuviinţat obiecţiunile formulate la termenul din 05.04.2021 de aceeaşi pârâtă, iar înscrisurile au fost comunicate pârâtei Autoritatea Rutieră Română la termenul din data de 10.05.2021, sunt nerelevante din perspectiva motivelor de casare a sentinţei recurate, întrucât motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă privind aceste înscrisuri se referă, similar şi notelor depuse de aceasta la dosar pentru termenul de judecată din data de 7.06.2021, ulterior termenului la care înscrisurile au fost comunicate, la obiectivul 2 al expertizei, solicitat de pârâtă, stabilirea profitului realizat de reclamantă în perioada 01.05.2013 - 30.06.2019.

Astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, criticile formulate de pârâta Autoritatea Rutieră Română, potrivit cărora unele autovehicule au fost folosite de reclamantă pentru executarea unor curse ocazionale ori trasee, sunt neîntemeiate, având în vedere că operatorul de transport avea posibilitatea, potrivit normelor legale, să procedeze la înlocuirea acestor autovehicule cu altele similare, iar pe de altă parte, efectuarea curselor atribuite în mod nelegal unei alte societăţi era în măsură să aducă reclamantei profit ce ar fi putut fi reinvestit cu consecinţa achiziţionării de noi autovehicule şi executării altor curse. Faptul că reclamanta a efectuat şi alt tip de curse nu este, aşadar, de natură a diminua veniturile care s-ar fi obţinut din cursele neatribuite ale traseului cod 413.

Faptul că reclamanta a efectuat alte tipuri de curse cu autovehiculele nominalizate şi pentru procedura de atribuire a traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 nu conduce la diminuarea prejudiciului solicitat pentru imposibilitatea de efectuare a traseului cod 413, întrucât aceste curse puteau fi efectuate cu alte autovehicule, chiar în situaţia în care ar fi fost declarată câştigătoare a procedurii de atribuire.

În ceea ce priveşte stabilirea profitului/prejudiciului aferent perioadei 01.05.2013 -30.06.2019 din exploatarea traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 cursele 3, 4, 5 şi 6 de către operatorul de transport care a executat efectiv aceste curse în perioada 01.05.2013 -30.06.2019 şi faptul că în mod nejustificat prima instanţă a revenit asupra acestui obiectiv, susţinerile sunt nefondate, în condiţiile în care operatorul D. şi Internaţional S.R.L., declarat câştigător la şedinţa de atribuire electronică din data de 28.02.2013, nu este parte în proces, şi nu au fost indicate de către recurente temeiul juridic sau modul concret în baza cărora expertul ar fi avut posibilitatea de stabilire a veniturilor şi cheltuielilor aparţinând operatorului privat care nu este parte în proces.

De asemenea, faptul că reclamanta a solicitat înlocuirea mijloacelor de transport, motivat de faptul că exista un flux redus de călători pentru traseul Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, iar costurile erau mai mari faţă de veniturile pe care le-ar fi încasat, este nerelevant, întrucât acest fapt lucru nu s-a întâmplat, în mod evident, pentru traseele şi pentru perioada pentru care se solicită repararea prejudiciului.

În schimb, Înalta Curte a constatat că din perspectiva certitudinii prejudiciului, atât sub aspectul existenţei, cât şi a întinderii, sunt fondate motivele de recurs referitoare la perioada pentru care au fost calculate despăgubirile, şi anume cele referitoare la faptul că nu pot fi acordate despăgubiri pentru imposibilitatea reclamantei de a exploata cursele 3, 4, 5 şi 6 ale traseului Bucureşti -Tg. Jiu cod 413, de la o dată anterioară începerii valabilităţii programului de transport.

Având în vedere fapta ilicită săvârşită de pârâte, despăgubirile se cuvin reclamantei începând cu data începerii valabilităţii Programului de transport 2013 - 2019, respectiv de la data de 01.05.2013. De altfel, chiar reclamanta, prin punctul de vedere cu privire la obiectivele expertizei formulate de Autoritatea Rutieră Română, a menţionat faptul că perioada pentru care solicită determinarea prejudiciului este 01.05.2013 - 03.04.2020.

De asemenea, sunt fondate motivele de recurs referitoare la faptul că autoritatea ar fi stabilit că pe traseul Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 este necesară executarea unor curse cu autocare cu o capacitate de 32 de locuri pentru 3 dintre cele 4 curse şi cu un microbuz de 19+1 locuri pentru cealaltă cursă şi la faptul că despăgubirile au fost calculate eronat pentru o capacitate mai mare a autovehiculelor decât cea înscrisă în certificatul de înmatriculare al acestora.

Potrivit programului de transport, capacitatea de transport prevăzută pe cursele 3, 4, 5 şi 6 ale traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 a fost stabilită la minim 23 de locuri pentru 3 curse şi la minim 10 locuri pentru o cursă, astfel că în mod greşit s-a reţinut că, pentru a răspunde nevoilor de transport ale persoanelor pe distanţa Bucureşti - Tg. Jiu, Autoritatea Rutieră Română a stabilit că este necesară executarea acestor curse cu autocare cu o capacitate de 32 de locuri pentru 3 dintre cele 4 curse şi un microbuz de 19+1 locuri pentru cealaltă cursă.

Referitor la capacitatea de transport a autovehiculelor cu numărul de înmatriculare x, x, x şi y, cu care reclamanta a participat la şedinţa de atribuire electronică a traseului interjudeţean Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 din data de 28.02.2013, aceasta este de 31 de locuri pe scaune pentru x, 31 locuri pe scaune pentru x 31 de locuri pe scaune pentru x şi 19 de locuri pentru x (adresa A.D.R. nr. x/07.07.2020 înregistrată la Autoritatea Rutieră Română nr. 17532/13.07.2020).

In concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., şi anume, din perspectiva certitudinii prejudiciului, atât sub aspectul existenţei, cât şi a întinderii, sunt fondate exclusiv motivul de recurs referitor la perioada pentru care au fost stabilite despăgubirile, faptul că, pentru imposibilitatea reclamantei de a exploata cursele 3, 4, 5 şi 6 ale traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, despăgubirile se cuvin de la data de 01.05.2013 şi până la data de 3.04.2020, şi motivul de recurs privind capacitatea de transport a autovehiculelor cu care reclamanta a participat la şedinţa de atribuire electronică a traseului interjudeţean Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 din data de 28.02.2013, care trebuia avută în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, şi anume 31 de locuri pentru x, 31 locuri pentru x 31 de locuri pentru x şi 19 de locuri pentru x. Celelalte motive de recurs, inclusiv cele privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Digitalizarea României şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru despăgubiri, sunt nefondate.

În raport de motivele pentru care recursurile formulate de pârâte s-a apreciat fondate, probatoriul administrat în cauză nu permite stabilirea despăgubirilor care se cuvin reclamatei, pentru repararea prejudiciului, întrucât prin raportul de expertiză nu au fost avute, pentru calcularea prejudiciului, perioada 01.05.2013 - 3.04.2020 şi capacitatea de transport a autovehiculelor cu care reclamanta a participat la şedinţa de atribuire electronică din data de 28.02.2013 a traseului interjudeţean Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, cursele 3, 4, 5 şi 6, menţionate anterior.

Faţă de această împrejurare, nefiind stabilită complet situaţia de fapt, din perspectiva certitudinii prejudiciului, în condiţiile în care probatoriul administrat nu a avut în vedere elementele menţionate, astfel încât să permită stabilirea cuantumului despăgubirilor, Înalta Curte a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., apreciind că se impune stabilirea completă a situaţiei de fapt, prin administrarea corespunzătoare a probatoriului, pentru soluţionarea cererii de despăgubiri.

În rejudecare, după casare, instanţa fondului a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, supliment ce a fost depus la dosar la data de 02.04.2024.

Prin încheierea din 10 aprilie 2024 instanţa fondului a respins cererea de anulare a raportului de expertiză suplimentar, depus la dosarul cauzei, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii.

Prin sentinţa civilă nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 instanţa fondului a admis acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 6.027.334 RON despăgubiri reprezentând profit brut estimat nerealizat de către reclamantă.

Prin aceeaşi sentinţă, pârâtele au fost obligate la plata sumei de 4050 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi onorariu expert).

Sintetizând circumstanţele cauzei, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civila nr. 3986, pronunţată la 05.12.2016 in dosarul nr. x/2013, ca urmare a deciziei de casare nr. 2043 pronunţată la 21.06.2016 de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie in dosarul nr. x/2013, instanţa a constatat nelegala atribuire de către Autoritatea Rutieră Română către operatorul D. si International S.R.L. a licenţelor seria x nr. x si seria x nr. x, cu valabilitate până la 30.04.2013, într-o procedură neprevăzută de lege şi cu încălcarea dispoziţiilor OMTI nr. 980/2011, de natura sa atragă nelegalitatea acestora. Instanţa a dispus, in temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea celor două licenţe seria x nr. x si seria x nr. x, cu valabilitate pana la 30.04.2013.

Ca efect al constatării nelegalităţii acestor doua licenţe, eliberate pe numele societăţii D., acte administrative emise de Autoritatea Rutieră Română, şi avute în vedere la atribuirea electronica a curselor din Programul de transport interjudeţean 2013­2019, Curtea a constatat că întreaga procedura de atribuire a fost viciată dat fiind că valorificarea, de către pârâta ARR, a acestor licenţe anulate de instanţă, a constituit motivul pentru care societatea D. a fost declarată câştigătoare.

Ca urmare a anularii rezultatului procedurii de atribuire, instanţa a dispus şi anularea licenţelor de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x si seria x nr. x şi a graficelor de circulaţie aferente, valabile de la 01.05.2013 şi până la 30.06.2019, eliberate operatorului D..

Prin decizia nr. 1201, pronunţată la 26.02.2020 de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal, s-au menţinut dispoziţiile instanţei de fond cu privire la anularea actelor administrative emise de pârâtele Autoritatea Rutiera Romana si Agenţia pentru Agenda Digitala a României, în prezent Autoritatea pentru Digitalizarea României şi s-a dispus obligarea acesteia din urmă la recalcularea punctajului potrivit considerentelor hotărârii.

Constată prima instanţă că, în cauza de faţă, astfel cum a statuat în mod definitiv Înalta Curte în litigiul pendinte, s-a făcut dovada existenţei unui act administrativ nelegal, cenzurat prin hotărâre definitivă, fiind îndeplinită situaţia premisă la care face trimitere art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce reprezintă temeiul legal invocat de reclamantă, precum şi condiţiile prevăzute cumulativ pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale, respectiv faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, prejudiciu produs, precum şi legătura de cauzalitate.

Prin emiterea actelor administrative nelegale, anulate definitiv de instanţa de judecată în dosarul nr. x/2013, s-a produs reclamantei un prejudiciu constând în lipsa exploatării curselor aferente traseelor de transport persoane (traseul 413 Bucureşti -Târgu Jiu, cursele 3, 4, 5 si 6), al cărui cuantum se stabileşte ca valoare a profitului nerealizat ce ar fi provenit din exploatarea curselor respective, având în vedere disp. art. 18-19 din Legea nr. 554/2004.

In acest sens, se are în vedere la evaluarea prejudiciului valoarea profitului brut ce ar fi provenit din exploatarea curselor aferente traseului, ţinând seama de criterii obiective, respectiv traseul obligatoriu stabilit de ARR prin licenţele de traseu si graficele de circulaţie, numărul de km al acestui traseu, numărul curselor raportat la numărul de zile in care acestea s-ar fi executat si gradul de ocupare in raport de capacitatea autovehiculelor, precum si cheltuielile estimate pentru realizarea acestor venituri: combustibil si anvelope raportate la nr. de km parcurşi conform recomandărilor producătorului, asigurări, salarii, impozite etc.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, subliniază instanţa de rejudecare că în cuprinsul Deciziei de casare, obligatorie pentru instanţa de trimitere, în acord cu prevederile art. 501 C. proc. civ., s-a reţinut că despăgubirile se cuvin de la data de 01.05.2013, data începerii valabilităţii Programului de transport interjudeţean 2013 - 2019 şi până la data de 03.04.2020.

În referire la cuantumul prejudiciului, s-a apreciat că acesta este datorat pentru imposibilitatea societăţii reclamantei de a exploata cursele 3, 4, 5 şi 6 ale traseului interjudeţean Bucureşti - Târgu Jiu, cod 413, impunându-se a fi stabilit în raport de capacitatea de transport a autovehiculelor cu care reclamanta a participat la şedinţa de atribuire electronică din data de 28.02.2013, şi anume 31 de locuri pentru x, 31 locuri pentru x, 31 de locuri pentru x şi 19 de locuri pentru x.

Astfel cum rezultă din suplimentul la Raportul de expertiză contabilă judiciară depus la dosarul cauzei la data de 01.04.2024, în conformitate cu documentele expertizate, prejudiciul pentru perioada 01.05.2013-03.04.2020, în raport de capacitatea de transport şi numărul de locuri, astfel cum au fost individualizate expres în cuprinsul deciziei de casare este de 6.027.334,14 RON reprezentând profit brut estimat, nerealizat de către reclamantă.

Cu referire la apărările formulate de pârâta Autoritatea Rutieră Română prin intermediul concluziilor scrise din data de 13 iunie 2024, instanţa a subliniat faptul că acestea au făcut obiectul analizei instanţei de recurs în primul ciclu procesual, astfel că repunerea lor în discuţie nu mai poate face obiectul analizei instanţei, dat fiind faptul că au fost deja dezlegate în cuprinsul deciziei de casare.

Pentru considerentele expuse, instanţa de rejudecare a admis acţiunea si a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 6.027.334 RON despăgubiri reprezentând profit brut nerealizat.

Instanţa de fond a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuată de expertul parte încuviinţat pentru pârâte, deoarece în această lucrare expertul nu a respectat modul de calcul al prejudiciului statuat prin decizia de casare, fiind identificate venituri din cursele ocazionale care au fost expres excluse si care au condus la denaturarea valorii prejudiciului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat procesul să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, la baza obligaţiei de restituire stând tocmai culpa procesuală a părţii care a pierdut.

În cauză, în raport de conţinutul normei legale menţionate şi de soluţia instanţei de admitere a cererii de chemare în judecată, se constată că reclamanta este îndreptăţită să solicite cheltuieli de judecată, acordate de către instanţă în cuantum de 4050 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi onorariu experţi).

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, recurentele pârâte au criticat sentinţa pronunţată în rejudecare, după casare, invocând, în primul rând, nemotivarea sentinţei, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta Autoritatea Rutieră Română a criticat inclusiv încheierea din 10.04.2024 sub aspectul nemotivării, critică ce nu poate fi primită, în contextul în care instanţa fondului a arătat de ce nu se impune constatarea nulităţii raportului de expertiză pentru pretinsa neconvocare legală a expertului parte şi nici efectuarea unui nou raport de expertiză.

În ceea ce priveşte soluţia dispusă de instanţă prin încheierea din 10.04.2024 asupra cererii de efectuare a unei noi expertize, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă ARR a solicitat, prin notele scrise depuse pentru termenul din 10.04.2024, efectuarea unei noi expertize, în conformitate cu prevederile art. 338 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor 338 alin. (1) C. proc. civ., pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert.

O nouă expertiză va trebui cerută motivat, sub sancţiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecţiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecţiuni ori, după caz, a raportului suplimentar, prevede alin. (2) al art. 338 C. proc. civ.

Se observă, din cuprinsul notelor anterior menţionate, faptul că recurenta pârâtă a invocat nelegala convocare a părţilor, concluzie trasă prin raportare la afirmaţiile expertului său parte, care a arătat că a dat curs convocării, dar a constatat că expertul judiciar a discutat separat, mai întâi cu reprezentanţii societăţii reclamante şi apoi cu expertul parte.

Soluţionând cererea de constatare a nulităţii raportului suplimentar, instanţa fondului a apreciat că este neîntemeiată, concluzie îmbrăţişată şi de instanţa de control judiciar, după cum se va arăta în continuare.

Astfel cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 335 C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului sau sunt necesare explicaţiile părţilor, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea. Citaţia, sub sancţiunea nulităţii, trebuie comunicată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării. Confirmarea de primire va fi alăturată raportului de expertiză.

Astfel cum rezultă din anexele raportului suplimentar, părţile au fost convocate de către expert prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 08.03 2024 ARR şi 06.03.2024 ADR.

Faptul că expertul parte nu a participat la discuţia avută de expertul judiciar cu reprezentanţii societăţii reclamante nu echivalează cu lipsa convocării, de subliniat fiind faptul că în raport de circumstanţele particulare ale cauzei nu era necesară o "lucrare la faţa locului" ci cel mult explicaţii ale părţilor, care au fost luate de expertul judiciar, dovadă fiind faptul că expertul judiciar face menţiune despre solicitările avansate de expertul parte B. şi consemnează opinia separată formulată de expertul parte precum şi argumentele care susţin această opinie separată.

Prin urmare, critica formulată de recurenta pârâtă ARR la adresa legalităţii încheierii din 10 aprilie 2024 este nefondată, urmând a fi respins în consecinţă recursul declarat de recurenta pârâtă ARR.

Constată Înalta Curte că este nefondată critica formulată de recurentele pârâte la adresa sentinţei nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, teza I C. proc. civ.

Subliniază instanţa de control judiciar faptul că sentinţa nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 este pronunţată în rejudecare, după casarea dispusă prin decizia nr. 1182/02.03.2023, astfel că evaluarea conformităţii acestei hotărâri, incluzând aspectele de fapt şi de drept analizate de prima instanţă, trebuie să se realizeze prin raportare la prevederile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., potrivit cărora rejudecarea cauzei are loc în limitele prevăzute prin decizia de casare şi fără posibilitatea repunerii în discuţie a chestiunilor de drept tranşate de instanţa de recurs.

Or, examinarea considerentelor sentinţei nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 demonstrează faptul că prima instanţă a dat curs prevederilor art. 501 C. proc. civ., reluând judecata asupra chestiunilor indicate explicit de instanţa de recurs în cuprinsul deciziei nr. 1182/02.03.2023 şi anume reevaluarea întinderii şi cuantumului prejudiciului, prin raportare exclusiv la perioada de timp menţionată de instanţa de casare şi la capacitatea mijloacelor de transport cu care reclamanta a participat la procedura de atribuire a traseului interjudeţean Bucureşti - Târgu Jiu, cod 413.

Se observă faptul că ambele recurente consideră că instanţa fondului avea obligaţia de a relua judecata asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept deduse judecăţii în dosarul x/2020, or o atare concluzie nu numai că nu rezultă din indicaţiile menţionate în cuprinsul deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare nr. 1182/02.03.2023 ci chiar ar fi contrară caracterului obligatoriu al acestei decizii, prin care s-a statuat că este corectă analiza instanţei de fond în primul ciclu procesual asupra îndeplinirii condiţiilor cumulative pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor, în sensul existenţei faptei cauzatoare de prejudicii, a existenţei unui prejudiciu de ordin patrimonial cauzat reclamantei prin actele anulate în dosarul nr. x/2013, prejudiciu reprezentat de contravaloarea profitului ce ar fi fost obţinut de reclamantă prin exploatarea curselor 3, 4 5 şi 6 traseului interjudeţean Bucureşti - Târgu Jiu, cod 413 şi, de asemenea, a responsabilităţii celor două pârâte pentru prejudiciul suferit de reclamantă.

Ceea ce a infirmat instanţa de casare, cu prilejul pronunţării deciziei nr. 1182/02.03.2023, a fost faptul că instanţa de fond a acordat reclamantei despăgubiri prin raportare la o perioadă de timp mai mare decât cea cuvenită şi cu neobservarea capacităţii mijloacelor de transport în comun cu care reclamanta a participat la procedura de atribuire a traseului interjudeţean Bucureşti - Târgu Jiu, cod 413.

Prin urmare, criticile recurentelor pârâte, potrivit cărora instanţa fondului nu a mai reluat analiza îndeplinirii tuturor condiţiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtelor nu confirmă nelegalitatea sentinţei atacate, ci dimpotrivă, conformitatea acesteia cu decizia de casare cu trimitere spre rejudecare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reprezentat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta pârâtă Autoritatea pentru Digitalizarea României pune în discuţie responsabilitatea proprie pentru prejudiciul invocat de reclamantă, afirmând, în esenţă, că nu are atribuţii pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de evaluare pentru atribuirea curselor/traseelor din programul de transport interjudeţean.

Constată Înalta Curte că această apărare a recurentei pârâte ADR a fost evocată în cererea de recurs formulată împotriva sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual a fost analizată şi înlăturată de instanţa de recurs, constatându-se că ambele pârâte sunt responsabile pentru prejudiciul suferit de reclamantă, în virtutea calităţii lor de emitente ale actelor anulate prin în dosarul x/2020

În continuare, Înalta Curte notează faptul că, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ambele recurente susţin că prima instanţă a reţinut în mod greşit existenţa unui prejudiciu cert, afirmându-se că expertiza efectuată în cauză, inclusiv raportul de expertiză suplimentar, nu are la bază calcule fundamentate din punct de vedere economic, expertiza fiind efectuată cu încălcarea Normei CECCAR 3524.1 precum şi a Ghidului pentru aplicarea Standardului Profesional.

Astfel cum s-a arătat mai sus, Înalta Curte a evaluat, cu prilejul pronunţării deciziei nr. 1182/02.03.2023, conformitatea sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual cu normele de drept material incidente în materia stabilirii răspunderii patrimoniale a autorităţilor pârâte, confirmând, cu excepţia aspectelor ce au justificat soluţia de trimitere spre rejudecare, considerentele evocate de prima instanţă cu prilejul verificării condiţiei existenţei şi a întinderii prejudiciului.

Sub acest aspect, la par. 97 din decizia nr. 1182/02.03.2023 se arată că în ceea ce priveşte motivele de recurs privind certitudinea prejudiciului, susţinerile din recurs referitoare la faptul că nu există la dosar nicio dovadă în sensul constatării existenţei în patrimoniu a unei sume de bani despre care să se poată spune că s-ar fi cuvenit, prejudiciul fiind eventual, sunt nefondate.

Relevante, sunt, deopotrivă considerentele expuse în următoarele paragrafe:

"104. Susţinerile din recurs referitoare la faptul că la evaluarea prejudiciului nu s-a ţinut seama de criterii obiective, nu s-a stabilit un profit net real, cât mai aproape de valoarea adecvată/concretă a activităţii din transporturi, încălcarea Standardului profesional nr. 35 privitor la efectuarea expertizelor contabile elaborat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, 3513.1, conform căruia "expertizele contabile constituie mijloace de proba ştiinţifică. în elaborarea lor, expertul contabil trebuie să folosească metode specifice ştiinţei contabilităţii. Concluziile expertului contabil trebuie să fie fundamentate numai pe documente care să ateste evenimente şi tranzacţii ce fac sau trebuie să facă obiectul recunoaşterilor, evaluărilor, clasificărilor şi prezentărilor, contabile, Calitatea expertizelor contabile este direct influenţată de respectarea legislaţiei şi reglementărilor în domeniu pentru fundamentarea răspunsurilor/concluziilor", precum şi 3513.2, conform căruia "în expertizele contabile judiciare, expertul contabil este un terţ în proces, care prin calitatea lui procesuală contribuie la stabilirea adevărului de către organele învestite cu soluţionarea cauzei. Raportul de expertiză contabilă judiciară are caracter de probă ştiinţifică ce trebuie să prezinte un înalt grad al indicelui contributiv la soluţionarea cauzei în care a fost dispus; acesta trebuie să conţină referiri la prevederile legale sau reglementările incidente domeniului", sunt nefondate.

105. În mod corect a reţinut instanţa de fond ca fiind evident, câtă vreme activitatea economică nu a putut fi desfăşurată tocmai din cauza actelor nelegale emise de către pârâte, faptul că expertul a efectuat calculele estimând veniturile şi cheltuielile, pe baza înscrisurilor prezentate de reclamantă, neputând să consulte state de salarii, pontaje, foi de parcurs, FAZ, acordare de diurne, pentru o activitate care nu s-a desfăşurat efectiv tocmai din culpa pârâtelor.

106. În condiţiile în care reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate de emiterea actelor administrative anulate prin hotărâre judecătorească, motivat de faptul că emiterea acestora a reprezentat o faptă ilicită prin care i s-a produs un prejudiciu, întrucât declararea societăţii reclamante ca necâştigătoare pe aceste curse (atribuite in mod nelegal altui operator) a împiedicat-o să exploateze cursele aferente traseelor de transport pentru care a participat la procedura de atribuire, iar modalitatea concretă de stabilire a prejudiciului nu este reglementată de dispoziţiile legale, stabilirea prejudiciului s-a efectuat prin estimarea veniturilor ce ar fi putut fi realizate din exploatarea curselor, respectiv a cheltuielilor ce ar fi fost efectuate, în funcţie de numărul curselor, de numărul şi capacitatea mijloacelor de transport şi de traseul stabilit prin graficele de circulaţie 3, 4, 5 şi 6 ale traseului 413 Bucureşti - Tg. Jiu.

107. Din perspectiva modalităţii de stabilire a prejudiciului, se reţine faptul că estimarea a avut loc în lipsa unor metode reglementate de evaluare a prejudiciilor, a unor modalităţi concrete de stabilire a veniturilor şi cheltuielilor care nu au fost încasate/efectuate, întrucât partea care se consideră prejudiciată nu a desfăşurat efectiv activitatea.

108. În ceea ce priveşte veniturile din exploatare, s-au avut în vedere: numărul curselor (275 x 2 dus-întors=550 curse), numărul şi capacitatea mijloacelor de transport, traseul stabilit prin graficele de circulaţie 3, 4, 5 şi 6 ale traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, valoarea biletelor, cu un grad de ocupare a mijloacelor de transport de 62%. Pentru acest grad de ocupare, solicitat de reclamantă, necriticat în mod concret, reclamanta a avut în vedere următoarele: pentru cursele 3, 4 şi 5 ale traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 a fost stabilită o capacitate minimă de 31 de locuri, iar pentru cursa 6 o capacitate minimă de 19 locuri; având în vedere că programele de transport au fost concepute în urma unor analize de trafic de călători pentru fiecare traseu şi interval în parte, Autoritatea Rutieră Română a apreciat că pentru cursele 3, 4 şi 5 există în fiecare zi şi cursă cel puţin 20 de potenţiali călători, pentru că altfel ar fi stabilit ca aceste curse să fie efectuate cu un autovehicul de minim 19 locuri, astfel cum a stabilit pentru cursa 6; astfel, procedura de estimare a veniturilor realizate trebuie raportată la capacitatea numărului de locuri stabilită de Autoritatea Rutieră Română, adică între cel puţin 20 şi 31 de locuri/zi/cursă pentru cursele 3, 4 şi 5, ceea ce echivalează cu un grad de ocupare într 62% şi 100%, acelaşi grad de ocupare fiind solicitat şi pentru cursa 6.

109. Susţinerile referitoare la obiectivele expertizei solicitate de pârâta Autoritatea Rutieră Română sunt nefondate, în condiţiile în care prin acestea se solicita stabilirea profitului realizat de reclamantă în perioada 01.05.2013 - 30.06.2019 cu autovehiculele x, x, x şi x (autovehiculele nominalizate de reclamantă pentru procedura de atribuire a traseelor din 28.02.2013), ca urmare a utilizării acestor autovehicule la activitatea de transport rutier public de persoane (obiectivul 2) şi ulterior determinarea prejudiciului final aferent perioadei 01.05.2013 - 30.06.2019 ca diferenţă între prejudiciului nerealizat aferent perioadei 01.05.2013 - 30.06.2019 (obiectivul 1) şi suma de la obiectivul 2, raportându-se, aşadar, inclusiv la venituri şi cheltuieli referitoare la alte trasee (traseele efectuate de reclamantă în perioada respectivă cu vehiculele nominalizate pe traseul 413) decât cele pentru care s-a solicitat repararea prejudiciului, care au presupus alt număr de curse, număr de mijloace de transport, alte grafice de circulaţie.

110. Faţă de cele reţinute, privind diferenţa vădită între activitatea pe care ar fi desfăşurat-o reclamanta pe traseele care au format obiectul procedurii de atribuire la data de 28.02.2013 şi activitatea efectiv desfăşurată (în perioada 01.05.2013 - 30.06.2019, din examinarea documentelor contabile s-a constatat că cele 4 mijloace de transport au efectuat 431.588 km, iar conform graficelor de circulaţie ale traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 s-a estimat că ar fi efectuat 5046720 km), este nerelevantă şi comparaţia cu bilanţurile contabile pe anii 2013 - 2019, invocată prin motivele de recurs.

111. De asemenea, în raport de cele reţinute, susţinerile recurentei pârâte Autoritatea Rutieră Română privind depunerea actelor care au stat la baza efectuării raportului de expertiză de către expert E. ulterior depunerii raportului de expertiză şi formulării obiecţiunilor, deşi sunt corecte, întrucât la termenul la termenul de judecată din data 19.04.2021 instanţa a respins ca fiind tardiv formulate obiecţiunile pârâtei Autoritatea Rutieră Română la data de 19.04.2021 şi a încuviinţat obiecţiunile formulate la termenul din 05.04.2021 de aceeaşi pârâtă, iar înscrisurile au fost comunicate pârâtei Autoritatea Rutieră Română la termenul din data de 10.05.2021, sunt nerelevante din perspectiva motivelor de casare a sentinţei recurate, întrucât motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă privind aceste înscrisuri se referă, similar şi notelor depuse de aceasta la dosar pentru termenul de judecată din data de 7.06.2021, ulterior termenului la care înscrisurile au fost comunicate, la obiectivul 2 al expertizei, solicitat de pârâtă, stabilirea profitului realizat de reclamantă în perioada 01.05.2013 - 30.06.2019.

112. Astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, criticile formulate de pârâta Autoritatea Rutieră Română, potrivit cărora unele autovehicule au fost folosite de reclamantă pentru executarea unor curse ocazionale ori trasee, sunt neîntemeiate, având în vedere că operatorul de transport avea posibilitatea, potrivit normelor legale, să procedeze la înlocuirea acestor autovehicule cu altele similare, iar pe de altă parte, efectuarea curselor atribuite în mod nelegal unei alte societăţi era în măsură să aducă reclamantei profit ce ar fi putut fi reinvestit cu consecinţa achiziţionării de noi autovehicule şi executării altor curse. Faptul că reclamanta a efectuat şi alt tip de curse nu este, aşadar, de natură a diminua veniturile care s-ar fi obţinut din cursele neatribuite ale traseului cod 413.

113. Faptul că reclamanta a efectuat alte tipuri de curse cu autovehiculele nominalizate şi pentru procedura de atribuire a traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 nu conduce la diminuarea prejudiciului solicitat pentru imposibilitatea de efectuare a traseului cod 413, întrucât aceste curse puteau fi efectuate cu alte autovehicule, chiar în situaţia în care ar fi fost declarată câştigătoare a procedurii de atribuire.

114. În ceea ce priveşte stabilirea profitului/prejudiciului aferent perioadei 01.05.2013 - 30.06.2019 din exploatarea traseului Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 cursele 3, 4, 5 şi 6 de către operatorul de transport care a executat efectiv aceste curse în perioada 01.05.2013 - 30.06.2019 şi faptul că în mod nejustificat prima instanţă a revenit asupra acestui obiectiv, susţinerile sunt nefondate, în condiţiile în care operatorul D. şi Internaţional S.R.L., declarat câştigător la şedinţa de atribuire electronică din data de 28.02.2013, nu este parte în proces, şi nu au fost indicate de către recurente temeiul juridic sau modul concret în baza cărora expertul ar fi avut posibilitatea de stabilire a veniturilor şi cheltuielilor aparţinând operatorului privat care nu este parte în proces.

115. De asemenea, faptul că reclamanta a solicitat înlocuirea mijloacelor de transport, motivat de faptul că exista un flux redus de călători pentru traseul Bucureşti - Tg. Jiu cod 413, iar costurile erau mai mari faţă de veniturile pe care le-ar fi încasat, este nerelevant, întrucât acest fapt lucru nu s-a întâmplat, în mod evident, pentru traseele şi pentru perioada pentru care se solicită repararea prejudiciului."

119. După cum s-a arătat mai sus, soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare a fost fundamentată de concluzia instanţei de control judiciar potrivit căreia în mod greşit a fost recunoscut reclamantei dreptul la reparaţie de la o dată anterioară începerii valabilităţii programului de transport, despăgubirile cuvenindu-se reclamantei începând cu data începerii valabilităţii Programului de transport 2013 - 2019, respectiv de la data de 01.05.2013 şi nu de la data de 01.04.2013, cum au fost acordate de prima instanţă şi, de asemenea, au fost apreciat ca fiind fondate motivele de recurs referitoare la faptul că autoritatea ar fi stabilit că pe traseul Bucureşti - Tg. Jiu cod 413 este necesară executarea unor curse cu autocare cu o capacitate de 32 de locuri pentru 3 dintre cele 4 curse şi cu un microbuz de 19+1 locuri pentru cealaltă cursă şi la faptul că despăgubirile au fost calculate eronat pentru o capacitate mai mare a autovehiculelor decât cea înscrisă în certificatul de înmatriculare al acestora.

Raportat la considerentele deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată că raportul de expertiză suplimentar, depus la dosarul cauzei în rejudecare după casare, exprimă o modalitate de cuantificare a prejudiciului conformă cu dezlegările oferite prin decizia de casare, astfel că în mod neîntemeiat susţine recurenta pârâtă ARR că s-ar fi impus refacerea expertizei de către un alt expert.

În egală măsură, valorificarea, de către instanţa fondului, a concluziilor formulate în raportul de expertiză depus la dosarul cauzei în rejudecare concomitent cu înlăturarea concluziilor formulate de expertul parte atestă conformitatea sentinţei cu decizia de casare şi limitele rejudecării, fiind de subliniat faptul că expertul parte nu a respectat modul de calcul al prejudiciului statuat prin decizia de casare, fiind identificate venituri din cursele ocazionale care au fost expres excluse(contrar celor statuate de instanţa de recurs la paragrafele 112-113 din decizia de casare cu trimitere) si care au condus la denaturarea valorii prejudiciului.

În ceea ce priveşte critica recurentei pârâte ARR referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată validate de prima instanţă, Înalta Curte subliniază faptul că prin decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a reţinut caracterul inadmisibil, în recurs, al unei atare critici, cât timp chestiunea verificării caracterului proporţional şi rezonabil al sumelor pretinse de părţi cu titlu de cheltuieli de judecată constituie expresia unui drept de apreciere, subsumat temeiniciei hotărârii judecătoreşti şi nu legalităţii acesteia.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că nu este demonstrată nelegalitatea încheierii din 10.04.2024 şi a sentinţei nr. 290/2024 din 19 iunie 2024, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 451-453 C. proc. civ., va obliga recurentele pârâte la plata sumei de 5.000 RON către reclamanta intimată, reprezentând cheltuieli de judecată(onorariu avocaţial), neexistând niciun element de natură a caracteriza această sumă ca fiind excesivă în raport de circumstanţele cauzei şi actele efectiv îndeplinite de apărătorul reclamantei intimate pentru combaterea celor două recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva încheierii din 10 aprilie 2024 şi a sentinţei nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 ale Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României împotriva sentinţei nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondate.

Obliga recurentele-pârâte la plata sumei de 5000 RON, către intimata-reclamanta.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.