Insurance claim forfeiture: 90-day filing deadline against Guarantee Fund for claims arising before insurer insolvency
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the insurer guarantee fund’s appeal, quashed the appellate court’s judgment, and dismissed the claimant’s action as unfounded, awarding the claimant to pay 100 RON in litigation costs; the claimant sought the annulment of the Fund’s administrative decision rejecting her insurance compensation claim, arising from a 2014 traffic accident where the insurer subsequently entered insolvency proceedings. The decisive legal basis was Article 14(1) of Law No. 213/2015, which establishes a 90-day forfeiture period for filing claims against the Guarantee Fund, calculated from either the finality of the insolvency opening decision or the birth of the claim if later; the Court held that since the claim arose upon the accident date (prior to insolvency), the 90-day deadline began running from the finality of the insolvency opening decision in 2016, rendering the claimant’s 2018 filing tardy and subject to forfeiture.
Legislator headnote
AI generatedart. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 19 din Legea nr. 503/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 2545 C. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; Insurance claim forfeiture: 90-day filing deadline against Guarantee Fund for claims arising before insurer insolvency: The decisive legal basis was Article 14(1) of Law No. 213/2015, which establishes a 90-day forfeiture period for filing claims against the Guarantee Fund, calculated from either the finality of the insolvency opening decision or the birth of the claim if later; the Court held that since the claim arose upon the accident date (prior to insolvency), the 90-day deadline began running from the finality of the insolvency opening decision in 2016, rendering the claimant’s 2018 filing tardy and subject to forfeiture.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal, quashing the lower court's judgment, and re-judging the case.
Legal basis cited in the dispositive for ordering the losing party to pay litigation costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 20607/05.07.2019 privind soluţionarea cererii de despăgubire nr. x/18.06.2018, prin care a solicitat:
- anularea deciziei ca nelegală şi netemeinică şi obligarea intimatului de a-i acorda sumele solicitate în cererea de despăgubire;
- obligarea intimatului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond în primul şi al doilea ciclu procesual
2.1. În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 917 din 6 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 20607/05.07.2019 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie pentru plata creanţei de asigurări, a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate, a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, iar prin decizia nr. 1125 din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul antereferit, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 iulie 2022, sub dosar nr. x/2019.
2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 614 din 7 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti:
- a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
- a anulat decizia nr. 20607 din 05.07.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
- a constatat formulată în termen de către reclamantă cererea de plată;
- a obligat pârâtul să emită o nouă decizie cu privire la cererea de plată formulată de reclamantă înregistrată în evidenţele Fondului de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/18.06.2018 (cu referire la situaţia asiguratorului B. S.A., şi nu a asiguratorului C.);
- a respins, pentru rest, contestaţia ca neîntemeiată;
- a luat act că reclamanta va solicita pe cale separată acordarea cheltuielilor de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2.2. a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, FGA a arătat că, soluţionând prezenta cauză, în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre prin care a admis în parte contestaţia formulată, a anulat decizia nr. 20607/05.07.2019, a constatat formulată în termen cererea de plată şi a dispus obligarea FGA să emită o nouă decizie cu privire la cererea de plată formulată de reclamantă.
Sentinţa civilă nr. 614/07.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, cererea de plată împotriva asigurătorului în faliment trebuie depusă în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii sau de la naşterea creanţei. În cazul de faţă, termenul a expirat la 28.07.2016, iar cererea reclamantei a fost depusă la 15.06.2018, fiind tardivă şi supusă decăderii conform art. 2545 C. civ.
Instanţa de fond a ignorat jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (ex. deciziile nr. 80/2017, nr. 97/2021, nr. 741/2018, nr. 352/2022), care confirmă constituţionalitatea termenului de 90 de zile şi caracterul său de termen de decădere.
Înalta Curte, prin decizia nr. 1125/24.02.2022, a reţinut obligaţia instanţei de a corela momentul naşterii creanţei cu data depunerii cererii de plată, element esenţial pentru verificarea tardivităţii. Reclamanta cunoştea paguba şi persoana responsabilă încă de la 01.12.2014, data producerii accidentului, astfel încât dreptul său de creanţă s-a născut anterior deschiderii falimentului B..
În consecinţă, soluţia legală era respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei FGA de respingere a cererii ca tardivă.
Recurentul-pârât subliniază că reclamanta a formulat cerere de despăgubire împotriva persoanei vinovate şi a B. S.A., ulterior intrată în faliment. Conform Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015, FGA nu este parte în contractul de asigurare şi nu preia obligaţiile asigurătorului, despăgubirile fiind plătite doar în cadrul procedurii administrative, în termenul imperativ de 90 de zile. Cererea reclamantei a fost depusă tardiv, fără a fi analizat fondul, astfel încât instanţa nu poate obliga FGA la plata despăgubirilor.
Prin urmare, se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică, pentru apărările dezvoltate la dosar.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 20607/05.07.2019 şi obligarea pârâtului la acordarea sumelor solicitate prin cererea sa de despăgubire/plată nr. x din 18.06.2018.
Prima instanţă din primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 917/06.12.2019, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., a anulat decizia nr. 20607/05.07.2019 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie pentru plata creanţei de asigurări (reţinând că, în raport de data rămânerii definitive a hotărârii din litigiul civil având ca obiect despăgubiri, termenul de 90 de zile nu era depăşit), respingând capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate.
Împotriva sentinţei civile anterior menţionate, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, iar prin decizia nr. 1125 din data de 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin decizia de casare s-a stabilit că, în rejudecare, instanţa de fond urmează să suplimenteze probatoriul pentru dezlegarea corectă şi legală a prezentului litigiu, având în vedere că la dosarul instanţei de fond probatoriul administrat cuprinde doar trei înscrisuri, respectiv: cererea de despăgubiri formulată de reclamantă, decizia FGA de respingere a cererii de despăgubiri şi Decizia nr. 228/2018, pronunţată în dosarul civil nr. x/2016, având ca obiect angajarea răspunderii civile solidare, prin care s-a respins recursul formulat de A. împotriva încheierii de suspendare a judecăţii litigiului civil pronunţată de Judecătoria 6 Bucureşti, astfel că soluţia pronunţată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
Prin sentinţa atacată, pronunţată în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea, a anulat decizia FGA nr. 20607/05.07.2019, a constatat formulată în termen de către reclamantă cererea de plată şi a obligat pârâtul FGA să emită o nouă decizie cu privire la cererea de plată formulată de reclamantă, înregistrată la FGA sub nr. x/18.06.2018 (cu referire la situaţia asiguratorului B. S.A., şi nu a asigurătorului C.), respingând în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
"Procedura insolvenţei împotriva S.C. B. S.A. s-a deschis prin sentinţa civilă nr. 9661 din data de 03.12.2015, când reclamanta era deja în proceduri judiciare pentru a-şi pretinde aceste drepturi de creanţă (cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la data de 19.02.2015, sub nr. x/2015).
Cât dreptul este dezbătut în proceduri judiciare deschise anterior, persoanei care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment nu i se mai poate pretinde a formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.
Acest punct de debut al dreptului este înlăturat.
Nu se poate aprecia că dreptul de creanţă pretins de către reclamantă se poate calcula de la data de 17.03.2017, data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului garantat de pârât potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, ci de la data naşterii dreptului de creanţă care este, şi din punctul de vedere al acestei instanţe, data pronunţării instanţei civile în mod definitiv asupra litigiului având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale.
Sancţiunea (decăderea) nu mai poate fi raportată la termenul de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, ci trebuie raportată la un moment cert, ce conţine toate elementele care definesc dreptul părţii.
Datele de fapt ale dosarului Curţii indică data de 04.12.2019 când se pronunţă sentinţa civilă nr. 8775/04.12.2019 Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă în dosarul nr. x/2016.
Litigiul având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale se închide.
În baza art. 75 pct. 1 Legea nr. 85/2014 privind procedurile de insolvenţă, se constată încetată de drept acţiunea judiciară formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar provizoriu D..
Cerea formulată de reclamanta A. către FGA este înregistrată sub nr. x din data de 05.04.2019 (existentă la dosarului CAB în rejudecare nr. x/2019*), când dreptul său nu era stins.
Faţă de aceste prevederi clare, Curtea constată că în mod nelegal a fost respinsă cererea de plată a reclamantei."
Înalta Curte nu împărtăşeşte aceste consideraţii ale instanţei de fond.
Astfel, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor care, prin cererea de recurs formulată în al doilea ciclu procesual, susţine, în esenţă, faptul că sentinţa civilă nr. 614/07.04.2023 este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, prin reţinerea eronată a unui termen de decădere diferit de cel prevăzut de lege şi ignorarea caracterului tardiv al cererii de plată, în contextul în care dreptul de creanţă s-a născut anterior deschiderii procedurii falimentului asigurătorului.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:
"(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."
Din interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 reiese că termenul de 90 de zile curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă.
Înalta Curte apreciază că, în cauză, dreptul de creanţă ia naştere odată cu obligaţia asigurătorului de a plăti indemnizaţia de asigurare terţului păgubit, respectiv la data producerii riscului asigurat stipulat în contractul de asigurare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 2199 alin. (1) din Noul C. civ.. Aceasta în condiţiile în care creanţa la care fac referire prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este creanţa de asigurări, astfel cum este definită de art. 4 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, respectiv creanţa creditorului de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare.
Aceasta înseamnă că, în speţă, dreptul de creanţă al reclamantei s-a născut la data producerii accidentului rutier soldat cu vătămarea acesteia, respectiv 1 decembrie 2014.
Cum dreptul de creanţă nu s-a născut ulterior momentului deschiderii procedurii falimentului B. S.A., ci anterior, intimata-reclamantă avea la dispoziţie, pentru formularea cererii de despăgubire adresate FGA, 90 de zile de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv de la data de 28.04.2016, termen care se împlinea la data de 28.07.2016.
Or, intimata-reclamantă a depus cererea de despăgubire din disponibilităţile Fondului de Garantare al Asiguraţilor abia la data de 18.06.2018, cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, aspect sesizat în mod corect de către recurentul-pârât, care, pe acest considerent, a respins cererea de plată în procedura administrativă prin Decizia nr. 20607 din 05.07.2019.
Prin urmare, respingerea cererii intimatei-reclamante de despăgubiri de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor este legală, astfel că hotărârea instanţei de fond care a invalidat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile, fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 614 din 7 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.
În temeiul dispoziţiilor ar. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă, în calitate de parte care a pierdut procesul, la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, dovedită prin înscrisul depus la dosarul pendinte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 614 din 7 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Obligă intimata-reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată de 100 RON către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 25 aprilie 2024.