Judicial disciplinary complaint: appeals dismissed, partial annulment of inspection resolutions and order to complete verifications upheld

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrata la 08.04.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară contestaţie împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 320/21.02.2022, emisă în Lucrarea nr. 22-144, precum şi împotriva Rezoluţiei din 17.03.2022, prin care a fost respinsă plângerea împotriva Rezoluţiei de clasare, emisă în Lucrarea nr. C22-448, ambele emise de Inspecţia Judiciară.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1507 din 23 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- A admis în parte acţiunea şi a desfiinţat in parte Rezoluţia Inspectorului Sef din 17.03.2022 in lucrarea nr. C22-448 si Rezoluţia de clasare nr. 320/21.02.2022 in lucrare nr. 22-144 emisa de Direcţia de inspecţie pentru judecători;

- A dispus completarea de către pârâtă a verificărilor in ceea ce priveşte aspectele semnalate de către reclamant la punctele 1, 3, 4 si 5 din sesizarea înregistrată la 13.01.2022, respingând in rest cererea ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1507 din 23 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti au exercitat recurs ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A. a susţinut că se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii în întregime a acţiunii introductive.

1. Recurentul-reclamant critică sentinţa instanţei de fond din perspectiva respingerii criticii sale privind nulitatea absolută a Rezoluţiei de Clasare, determinată de lipsa confirmării acesteia de către Inspectorul Şef, încălcându-se astfel dispoziţia expresă şi imperativă a art. 45 alin. (4) teza a ll-a din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, arată recurentul, deşi prima instanţă reţine că "exemplarul Rezoluţiei nr. 320/21.02.2022 depus de către reclamant odată cu cererea de chemare în judecată, nu are menţiunea confirmării acesteia (...)", consideră că îndeplinirea ulterioară a acestei condiţii ar acoperi acest viciu de formă. Procedând în acest fel, prima instanţă a încălcat principiul tempus regii actum, potrivit căruia condiţiile de validitate ale unui act se analizează la data emiterii acelui act. Este evident că, în speţă, această condiţie de formă, a confirmării, a fost îndeplinită doar pro causa, ulterior invocării acestui viciu de către reclamant. Dacă s-ar admite interpretarea instanţei, ar însemna să se valideze propria turpitudine a Inspecţiei Judiciare, ceea ce este inadmisibil la nivel de principiu al dreptului. Mai mult, condiţiile de formă sunt prevăzute de lege ca mijloc de protecţie a drepturilor şi intereselor persoanelor şi ca mijloc de prevenire a abuzurilor şi arbitrajului în soluţionarea cererilor legitime ale acestora, iar respectarea condiţiilor de formă nu este facultativă ci obligatorie.

Din această perspectivă, consideră că se impune casarea în parte a hotărârii primei instanţe cu privire la respingerea acestui capăt de cerere.

2. În ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la judecătorul B. (menţionat la pct. 1 din plângerea formulată la Inspecţia Judiciară), arată că deşi, nu înţelege să critice soluţia prin care se dispune efectuarea de verificări suplimentare cu privire la repartizarea cauzei, totuşi critică soluţia cu privire la abaterea disciplinară constând în motivarea contrară raţionamentului juridic a încheierii din 24.08.2021 (dosar x/2020). Astfel, este evident că, deşi a fost învestit cu o cerere de îndreptare eroare materială, judecătorul B. a pronunţat o soluţie care a schimbat fundamental soluţia iniţială.

De asemenea, recurentul arată că nici Inspecţia Judiciară şi nici prima instanţă, nu au analizat şi nu s-au pronunţat deloc asupra abaterilor disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Recurentul-reclamant învederează că prima instanţă a reţinut cu privire la judecătorul B., că "în ceea ce priveşte susţinerea reclamantului referitoare la soluţionarea cererii de îndreptare eroare materială în lipsa dosarului iniţial, Curtea are în vedere că prin rezoluţiile contestate, pârâta Inspecţia Judiciară a reţinut în mod legal aplicabilitatea dispoziţiile art. 1054 C. proc. civ. referitoare la refacerea dosarelor sau înscrisurilor, în cauzele aflate în curs de soluţionare precum şi la faptul că în adresa Tribunalului Olt din data de 28.01.2022 s-a menţionat că la data de 25.01.2022, dosarul nr. x/2020 este complet refăcut".

Acest "punct de vedere" al Curţii suferă de mai multe fracturi logice, după cum urmează:

- judecătorul B. a soluţionat cauza în data de 24.08.2021 (când dosarul era dispărut), iar el a fost "complet" refăcut în 25.01.2022. În aceste condiţii, în care dosarul a fost refăcut la cinci luni după ce s-a pronunţat judecătorul B. în soluţionarea cererii de îndreptare a pretinsei erori materiale în 24.08.2021, fiind pronunţată în lipsa dosarului;

- deşi Curtea reţine că dispoziţiile art. 1054 C. proc. civ. vizează "refacerea dosarelor (...) în cauzele aflate în curs de soluţionare", consideră (ca şi Inspecţia Judiciară) că judecătorul C. a procedat în mod legal la refacerea unui dosar care nu era în curs de soluţionare.

În aceste condiţii, în opinia recurentului se impunea ca prima instanţă, faţă de argumentele şi dovezile depuse, să dispună completarea cercetărilor şi cu privire la aceste abateri disciplinare, cu atât mai mult cu cât schimbarea soluţiei iniţiale de către judecătorul B. a produs efecte juridice, pe baza ei fiind admis de judecătorul D., un apel împotriva unei hotărâri a Judecătoriei Slatina prin care executarea silită fusese anulată.

Cu privire la judecătorul C., arată că a sesizat Inspecţia Judiciară şi Curtea cu încălcarea dispoziţiilor exprese şi imperative a disp. art. 443 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de lămurire se soluţionează cu citarea părţilor. Or, Curtea reţine că C. a dispus refacerea dosarului "fără citarea părţilor".

Cu privire la celelalte fapte săvârşite de C., respectiv soluţionarea cauzei în temeiul art. 666 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care fusese investită cu o cerere formulată în temeiul art. 443 C. proc. civ., pronunţarea asupra unei excepţii a inadmisibilităţii care nu a fost invocată de nimeni, nici măcar de judecător din oficiu, faptul că a respins cererea ca inadmisibilă cu motivarea, că "încheierile nu sunt hotărâri", arată că instanţa de fond nu le-a analizat absolut deloc şi nu s-a pronunţat asupra lor.

Recurentul-reclamant susţine că prima instanţă a reţinut că "prin modul incomplet în care pârâta a soluţionat sesizarea disciplinară formulată de către reclamant la 13.01.2022, fără a verifica şi a analiza în mod concret si integral aspectele semnalate de către reclamant la punctele 1, 3, 4 şi 5 din cuprinsul acesteia (...) reclamantul a suferit o vătămare a drepturilor şi intereselor sale legitime ".

Acest raţionament este ireproşabil, susţine recurentul-reclamant, însă el este limitat doar la punctele 1, 3, 4 şi 5, deşi, în mod necesar, el este aplicabil şi în ceea ce priveşte punctul 2 şi, respectiv 6 şi 7, conform principiului ubi eadem est ratio eadem solutio esse debet.

Raportat la cele arătate, recurentul-reclamant apreciază că trebuie observat că, în ceea ce priveşte judecătorii menţionaţi la punctele 6 şi 7 din plângere, respectiv E., F., G., Curtea renunţă la o analiză cât de cât concretă a abaterilor disciplinare sesizate şi se pronunţă global şi superficial, preluând tale-quale, fără nici un filtru critic, motivarea Inspecţiei Judiciare potrivit căreia aspectele semnalate s-ar încadra în "interpretarea legii şi aprecierea probelor" care nu pot face obiectul cercetării disciplinare.

Cu titlu general, recurentul-reclamant menţionează că hotărârea primei instanţe nu îndeplineşte exigenţele legale în ceea ce priveşte motivarea, omiţând să analizeze şi să se pronunţe asupra multor aspecte, ce necesitau dezlegare din partea instanţei. De asemenea, opinează că motivarea este confuză şi contradictorie, pentru ipoteze de aceeaşi natură dispunându-se soluţii diferite.

3.2. Recursul pârâtei Inspecţia Judiciară a fost întemeiat, de asemenea, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în susţinerea acestui motiv de casare arătând că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 45 alin. (3), art. 45 indice 1 alin. (4) lit. b) şi art. 45 indice 1 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

În concret, arată că deşi instanţa de fond a reţinut că la dosarul administrativ constituit la Inspecţia Judiciară pe parcursul verificărilor prealabile desfăşurate în condiţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, s-a depus, de către Tribunalul Olt, un Referat întocmit la 28.01.2022, în care s-a precizat că cererea de îndreptare a erorii materiale a fost soluţionată de domnul judecător B. în baza Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 10/22.06.2021 prin care s-a organizat activitatea instanţei în perioada de vacanţă judecătorească în anul 2021, totuşi a apreciat că nu s-a oferit un răspuns concret cu privire la o parte din aspectele sesizate de petiţionar, în Rezoluţia nr. 320/21.02.2022, considerându-se că inspectorul judiciar menţionând, într-o manieră evazivă, faptul ca există procese-verbale de înlocuire a judecătorului, în dosarul nr. x/311/2020, "fie ca urmare a faptului că se afla în concediu, fie ca urmare a promovării la o alta instanţă" .

Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că "pârâta avea obligaţia de a verifica în mod efectiv motivele pentru care cererea (...) în dosarul nr. x/2020 a fost repartizată spre soluţionare domnului judecător B. şi de a oferi un răspuns concret reclamantului".

Aşa cum rezultă din documentaţia comunicată instanţei de fond, verificată efectiv de către instanţa de fond şi cum corect a reţinut aceasta, din înscrisurile aflate la dosar poate fi identificat motivul real pentru care s-a procedat la înlocuirea judecătorilor în completul ce a soluţionat cauza nr. 95/311/2020 (Hotărârea de colegiu nr. 10 din 22.06.2021 -), împrejurare ce atestă că au fost efectuate verificările prealabile cu privire la aspectul concret sesizat de reclamant, analiza efectuată de inspectorul judiciar fiind redată în cuprinsul rezoluţiei de clasare de o manieră sintetică, cu trimitere la două dintre aspectele sesizate de petiţionar.

Astfel, la pct. 5, argumentarea soluţiei şi dispoziţiile legale aplicabile din rezoluţia de clasare contestată, se precizează că:

"Suspiciunile petentului referitoare la pronunţarea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale de către magistrat, altul decât cel care a pronunţat soluţia în fond, ori înlocuirea unui magistrat în completul de apel nu au fundament atâta timp cât exista procese-verbale de înlocuire a judecătorului, fie ca urmare a faptului că se afla în concediu, fie ca urmare a promovării la o alta instanţă".

Instanţa de fond a reţinut că, în cuprinsul rezoluţiilor contestate nu s-au analizat deloc susţinerile reclamantului, referitoare la obligaţia a doi judecători de a se abţine de la soluţionarea dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2021 - jud. D., respectiv, dosarul nr. x/2018, y/2018 - jud. H., prin raportare atât la înscrisurile şi la mijloacele materiale de probă depuse de către reclamant odată cu sesizarea disciplinară, cât şi la disp. art. 41, art. 42 şi art. 43 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte aspectele sesizate de intimatul-petiţionar privind presupusa stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat judecătorii D. şi H., motivată de presupusa relaţie de prietenie a acestora cu avocatul părţii adverse, recurenta-pârâtă arată că, instanţa de fond a omis să observe absenţa vreunei cereri de recuzare formulate de petiţionar în vreunul dintre dosarele vizate prin sesizare şi care să susţină în mod diligent şi efectiv afirmaţiile sale în acest sens, aceasta în condiţiile în care, din relaţiile puse la dispoziţia inspectorului judiciar de către conducerea Tribunalului Olt şi fişele Ecris ale dosarelor verificate nu rezultă ca petiţionarul să fi uzitat, în timp real, de mijloacele procedurale puse la dispoziţia sa de lege în apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, însă, ataşează sesizării sale ulterioare, adresate Inspecţiei, planşe foto ce surprind grupuri neomogene de persoane ce apar ca participând la un eveniment destinat/organizat pentru copii, astfel că aceste mijloace de probă apar ca fiind neconcludente în dovedirea susţinerilor sale.

De asemenea, prin considerente reţinute de instanţa de fond pentru respingerea celorlalte cereri formulate de intimat, "(...) aceste elemente (n.n, reaua-credinţă sau grava neglijenţa), caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, pentru a justifica desfiinţarea în toi a rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare (...)", se confirmă/recunoaşte corectitudinea analizei realizate de inspectorul judiciar cu privire la activitatea desfăşurată de judecători în soluţionarea dosarelor vizate prin sesizare.

Or, împrejurarea că, prin rezoluţia de clasare nu s-a răspuns, punctual şi în detaliu, tuturor alegaţiilor intimatului-petiţionar nu înlătură legalitatea şi temeinicia verificărilor efectuate, a analizei realizate şi a concluziilor pe care s-a fundamentat soluţia sa de clasare a sesizării.

Autoritatea publică nu este obligată legal să răspundă în conţinutul actului administrativ unilateral oricărui argument de fapt şi de drept invocat de petent, ci să analizeze criticile formulate, sens în care, poate proceda la analizarea globală a argumentelor invocate printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze acele aspecte considerate esenţiale - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor prezentate în sesizare în sprijinul aceluiaşi motiv.

Totodată, recurenta-pârâtă arătă că rezoluţia de clasare este un document sintetic, rezumativ, atât în ceea ce priveşte aspectele semnalate, verificările efectuate, situaţia de fapt rezultată în urma verificărilor, cât şi analiza şi concluziile inspectorului judiciar.

Împrejurarea că acesta a înţeles să atribuie un nivel de generalitate diferit faţă de exigenţele Instanţei de fond, în ceea ce priveşte expunerea argumentelor sale, nu poate conduce la concluzia că soluţia de clasare a sesizării cu privire la unele aspecte concret sesizate de către intimatul - reclamant petiţionar s-ar baza pe motive nereale sau că acesta ar fi omis să analizeze toate aspectele sesizate, şi cu atât mai puţin că, procedându-se astfel, "reclamantul a suferit o vătămare a drepturilor şi intereselor sale legitime, aceasta şi în condiţiile în care, indicarea în concret a Hotărârii Colegiu de conducere nr. 10 din 22.06.2021 în cuprinsul rezoluţiei, precum şi analizarea unor simple susţineri - neprobate corespunzător de petiţionar nu ar fi condus la schimbarea soluţiei de clasare a sesizării.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţata de instanţa de fond, respectiv, desfiinţarea, în parte, a rezoluţiei de clasare nr. 320/21.02.2022 şi a rezoluţiei inspectorului-şef nr. C22-44S/17.03.2022, prin care inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a respins plângerea reclamantului împotriva rezoluţiei de clasare menţionate, cu trimiterea dosarului către Direcţia de inspecţie pentru Judecători pentru completarea verificărilor, recurenta-pârâtă arată că, disp. art. 45 indice 1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 indică imperativ şi limitativ soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa de fond în cauzele având ca obiect contestaţii ale rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare, legiuitorul stabilind că, trimiterea dosarului inspecţiei Judiciare are drept scop completarea verificărilor, în considerarea caracterului finit al procedurii, atât din perspectiva conţinutului său, termene procedurale imperativ stabilite prin lege, subsecvent care prevăd că, instanţa va indica, în cuprinsul hotărârii, nu numai faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, ci şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

Or, din economia sentinţei civile recurate, nu rezultă care sunt mijloacele de probă, altele decât cele conţinute în dosarul lucrării de inspecţie pe care, instanţa de fond le dispune spre administrare, în condiţiile în care, acestea au fost administrate şi avute în vedere la emiterea rezoluţiilor contestate.

Astfel, consideră recurenta-pârâtă, în cauză, nu se impune completarea verificărilor prealabile efectuate de inspectorul judiciar cu privire la sesizarea formulată de intimatul petiţionar A. şi înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 13.01.2022.

Pentru toate aceste considerente, recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea în cauză a fost dată, în parte, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte competenţele Inspecţiei Judiciare şi procedura verificărilor prealabile valorificată în soluţionarea lucrării nr. 22-144 a Direcţiei de inspecţie pentru judecători, finalizată prin rezoluţia de clasare nr. 320/21.02.2022, a soluţionării plângerii administrative formulate împotriva acesteia, precum şi în ceea ce priveşte soluţiile puse la dispoziţia instanţei de fond, prin lege.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Inspeciţia Judiciară.

Recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt la data de 13.01.2022, reclamantul A. a înregistrat la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru Judecători, o sesizare disciplinara cu privire la mai mulţi judecători din cadrul Judecătoriei Slatina, Tribunalului Olt si Curţii de Apel Craiova.

În motivarea sesizării disciplinare înregistrate la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru Judecători, reclamantul-recurent a formulat 7 puncte principale prin care a înţeles semnaleze aspecte de natură disciplinară în opinia sa cu privire la mai mulţi judecători din cadrul Judecătoriei Slatina, Tribunalului Olt si Curţii de Apel Craiova, în esenţă, structurate astfel:

- în ce priveşte punctul 1 din sesizare, se reţine că reclamantul a făcut referire la nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, raportat la faptul că domnul judecător B. a solutionat la 24.08.2021 cererea de îndreptare eroare materială, în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Slatina.

- la motivarea contrara rationamentului juridic, la exercitarea functiei cu rea credinta sau grava neglijenta, abateri prevazute de art. 99 lit. a), s) si t din Legea nr. 303/2004 in ceea ce-l priveste domnul judecător B..

- a mai mentionat ca modul de solutionare de catre doamna judecator C. a cererii de lamurire a intelesului, intinderii si aplicarii dispozitivului Incheierii nr. 152/15.01.2020 astfel cum a fost indreptata la 24.08.2021, prin Incheierea nr. 152/15.01.2020, intruneste elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. s) si t din Legea nr. 303/2004.

- a mai facut referire la obligatia de abtinere de la judecarea dosarului nr. x/2020 avand ca obiect contestatie la executare pe care ar fi avut-o domnul judecator D. din cadrul Tribunalului Olt si la considerentele retinute de acesta in cuprinsul Sentintei civile nr. 2301/17.06.2020 in acel dosar, invocand indeplinirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit i, s si t din Legea nr. 303/2004.

In ceea ce o priveste pe doamna judecator H. din cadrul Tribunalului Olt, reclamantul a mentionat ca aceasta a pronuntat Incheierea din 30.08.2018 in dosarul nr. x/2018, Sentinta civila nr. 3804/2018 din 04.10.2018 in dosarul nr. x/2018 şi Sentinta civila nr. 1916 din 23.04.2019 in dosarul nr. x/2018

Reclamantul a invocat că, pentru acelaşi motiv ca si sotul sau, D., doamna judecator H. ar fi trebuit sa se abtina de la judecarea cauzelor, pentru existenta relatiilor de afinitate si de stransa prietenie cu avocatul I.. Totodata a facut referire la motivele retinute de doamna judecator la pronuntarea Incheierii din 30.08.2018 in dosarul nr. x/2018.

A mentionat ca faptele doamnei judecator H. indeplinesc elementele abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. i), s) si t din Legea nr. 303/2004.

A mai mentionat ca judecatorii D. si J. de la Tribunalul Olt au pronuntat Decizia nr. 1679/03.12.2021, prin care au admis apelul si au schimbat in cea mai mare parte Sentinta civila nr. 3044/14.07.2021, pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. x/2021. Reclamantul a facut referire atat la obligatia judecatorului D. de a se abtine, aflandu-se in relatii de afinitate cu avocatul fostei sale sotii si la considerentele Deciziei nr. 1679/03.12.2021.

În ceea ce priveste pe magistratii E., F. si J., reclamantul a mentionat ca acestia au facut parte din completul de judecata care a respins apelul sau exercitat impotriva Sentintei nr. in dosarul nr. x/2018, invocand ca faptele acestor judecatori indeplinesc elementele abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. s) si t din Legea nr. 303/2004.

- a mai mentionat ca doamna judecator E., judecator la Curtea de Apel Craiova a pronuntat Decizia nr. 865/18.09.2019 in dosarul nr. x/2016, prin care a stabilit locuinta fiului reclamantului, alternativ, cate o luna la domiciliul fiecaruia dintre parinti, pecum si obligatia de a presta intretinere in natura pentru parintele la care copilul domiciliaza in luna respectiva si in bani pentru celalalt parinte. A precizat ca interesul copilului chiar daca este cel mai important criteriu, nu poate justifica incalcarea legi, hotararea in aceasta forma fiind incompatibila cu normele legale de punere in executare care presupun o procedura indelungata.

Sesizarea formulata de reclamant a fost soluţionată de către inspectorul judiciar desemnat în condiţiile art. 7 din Normele privind efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobate prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 51 din 14.06.2021, prin Rezoluţia nr. 320/21.02.2022, prin care s-a dispus clasarea acesteia, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Aceasta rezoluţia de clasare a fost comunicata reclamantului la data de 25.02.2022, iar reclamantul, în termen legal, a transmis o plângere împotriva rezoluţiei de clasare nr. 320/21.02.2022 emise în lucrarea nr. 22-144 a Direcţiei de inspecţie pentru judecători, aceasta fiind înregistrată la data de 09.03.2022, sub nr. C22-448. Plângerea a fost respinsă prin Rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-448/17.03.2022, comunicată petiţionarului la data de 21.03.2022.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ a fost învestită de reclamantul A. cu o cerere, prin care, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, acesta a solicitat anularea Rezoluţiei de clasare nr. 320/21.02.2022, emisă în Lucrarea nr. 22-144, precum şi a Rezoluţiei din 17.03.2022, prin care a fost respinsă plângerea împotriva Rezoluţiei de clasare, emisă în Lucrarea nr. C22-448, ambele emise de Inspecţia Judiciară.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantului şi a desfiinţat în parte Rezoluţia Inspectorului Sef din 17.03.2022 in lucrarea nr. C22-448 si Rezoluţia de clasare nr. 320/21.02.2022 in lucrare nr. 22-144 emisa de Direcţia de inspecţie pentru judecători. A dispus completarea de către parata a verificărilor in ceea ce priveşte aspectele semnalate de către reclamant la punctele 1, 3, 4 si 5 din sesizarea înregistrată la 13.01.2022, respingând in rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta Inspecţia Judiciară

2. Recursul formulat de reclamantul A..

Analizând sentinţa atacată prin raportare la motivele de casare invocate de către reclamantul A., astfel cum sunt reglementate la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt incidente în cauză, criticile circumscrise acestor motive fiind nefondate.

Astfel, examinând sentinţa atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele evocate de recurent sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Nulitatea actelor de procedură, definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă", se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, statuând, totodată, asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Având ca reper aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant referitoare la nulitatea absolută a Rezoluţiei de Clasare, pentru lipsa confirmării acesteia de către Inspectorul Şef, sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului, în cauză nu se poate constata încălcarea normelor de procedură, câtă vreme la dosarul cauzei a fost depus de către pârâtă un exemplar al Rezoluţiei de Clasare confirmat de Inspectorul Sef din cadrul Inspecţiei Judiciare, fiind evident astfel, că procedura avizării şi confirmării rezoluţiei de clasare nr. 320/21.02.2022 a fost parcursă în conformitate şi cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care la momentul pronunţării sentinţei nu era justificată anularea rezoluţiei pentru acest viciu de forma care a fost acoperit.

Înalta Curte constată că aspectele apreciate de recurent ca reprezentând încălcarea normelor de procedură reprezintă, în realitate, componente ale raţionamentelor logico - juridice prezentate de judecătorul fondului în motivarea soluţiei pronunţate în dosarul de faţă şi care vizează legalitatea rezoluţiei de clasare din perspectiva aspectelor de formă.

Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreţionar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării (fiind, astfel, ulterior momentului închiderii dezbaterilor), în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse şi se realizează inclusiv prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, ca urmare a unor raţionamente logice, aparţine, însă, doar instanţei. Totodată, Înalta Curte reţine că un astfel de proces al "judecăţii" este reflectat de judecător în cuprinsul motivării hotărârii judecătoreşti, care reprezintă în esenţă, (astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în pct. 50 al Deciziei sale nr. 233 din 7 aprilie 2021) fixarea, prin redactare, a silogismului judiciar, care explică şi justifică soluţia şi reprezintă o garanţie că rezultatul judecăţii este expresia deliberării, în mod esenţial sub aspectul conţinutului.

Pentru aceste motive nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest articol a fost invocat doar formal de către recurent, întrucât, prin argumentele expuse, recurentul nu a explicat nici în ce ar consta caracterul contradictoriu al motivelor expuse de judecătorul fondului, nici de ce toate motivele prezentate de prima instanţă ar fi străine de natura cauzei şi nici, în mod concret, care ar fi elementele care ar genera echivalarea motivării furnizate de prima instanţă cu o nemotivare. Argumentele evocate în susţinerea incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reprezintă critici subsumabile, în realitate, motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate în paragrafele ulterioare.

De altfel, şi dacă s-ar trece peste aspectele menţionate mai sus, Înalta Curte reţine că prima instanţă şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva hotărârea atacată în parametrii trasaţi de art. 425 C. proc. civ.. Instanţa de fond a stabilit în considerentele hotărârii situaţia de fapt (pe care a expus-o în detaliu), dar şi încadrarea acesteia în drept, fiind examinate argumentele părţilor şi exprimat punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant al acestora, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată fiind unul clar, concis şi concret, fără elemente de contradictorialitate şi în deplină legătură cu natura cauzei.

De asemenea, în acord cu practica sa constantă, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecinţă, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

În concluzie, nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raţiune pentru care Înalta Curte consideră nefondate susţinerile recurentului privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

Analizând, în continuare, criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanţă aplicând judicios dispoziţiile de drept substanţial la momentul pronunţării soluţionării acţiunii formulate de reclamant.

Argumentele evocate prin memoriul de recurs pot fi grupate după cum urmează:

- critici ce vizează soluţia cu privire la abaterea disciplinară constând în motivarea contrară raţionamentului juridic a încheierii din 24.08.2021 (dosar x/2020). modul de interpretare a prevederilor art. 45 din Legea nr. 317/2004; a fost criticată maniera în care instanţa de fond faţă de argumentele şi dovezile depuse, nu a dispus completarea cercetărilor şi cu privire la schimbarea soluţiei iniţiale de către judecătorul B., care a produs efecte juridice, pe baza ei fiind admis de judecătorul D., un apel împotriva unei hotărâri a Judecătoriei Slatina prin care executarea silită fusese anulată;

- critici cu privire la maniera în care instanţa de fond a analizat susţinerea referitoare la pronunţarea încheierii din 24.08.2021 în lipsa dosarului;

- critici cu privire la modul în care instanţa de fond a analizat susţinerile referitoare la judecătorul C., pentru modul în care a soluţionat cererea de lămurire şi cauza în temeiul art. 666 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care fusese investită cu o cerere formulată în temeiul art. 443 C. proc. civ.

- critici în ceea ce priveşte abaterile disciplinare ale judecătorilor menţionaţi la punctele 6 şi 7 din plângere, respectiv E., F., G..

Raportat la criticile formulate de recurent, instanţa de control judiciar consideră necesar a efectua câteva aprecieri cu caracter general, de natură să clarifice regulile şi principiile care guvernează raporturile dintre activitatea magistraţilor şi cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceştia din urmă le pot efectua, puse în discuţie de criticile formulate prin acţiunea dedusă judecăţii, raportat la considerentele din rezoluţia de clasare.

Din această perspectivă, trebuie avut în vedere statutul constituţional şi legal al magistratului, cu referire specială la magistratul judecător, în conformitate cu care acesta din urmă este independent în dispunerea soluţiilor (art. 124 alin. (3) din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 303/2004, art. 10 şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004).

Dreptul conferit de lege judecătorului de a fi independent în desfăşurarea activităţii profesionale nu este însă unul absolut. Responsabilizarea magistraţilor se realizează prin intermediul mai multor pârghii de control specifice, respectiv reglementarea căilor de atac, pregătirea profesională deosebită a magistraţilor (conform art. 35 din Legea nr. 303/2004) şi instituirea răspunderii magistraţilor. Verificările realizate prin căile de atac nu pot fi, însă, contrazise prin cele realizate în cadrul verificărilor administrative realizate de Inspecţia Judiciară.

Răspunderea disciplinară intervine în situaţia abaterilor de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiţiei, prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecţiei Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului şi independenţa sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate".

Aceste atribuţii cunosc, însă, limitări impuse de principiul independenţei magistratului, principiului autorităţii de lucru judecat şi interdicţia reglementată de art. 97 din Legea nr. 303/2004 (în sensul că soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti nu mai pot fi repuse în discuţie).

În activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenţei magistratului şi supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual.

Într-adevăr, pornind de la semnificaţia principiului constituţional al independenţei magistratului, efectuarea unor verificări de către Inspecţia Judiciară sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluţionarea unei cauze ce nu este definitivă (fiind susceptibilă de cale de atac) nu este posibilă. Aceasta, întrucât hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar în soluţionarea căii de atac, prin care, în limitele învestirii, se poate realiza o verificare inclusiv a modul în care magistratul ce a pronunţat hotărârea atacată a respectat sau nu normele de drept material şi procesual, se bucură, din perspectiva chestiunilor astfel dezlegate, de autoritate de lucru judecat. Or, prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 impun respectarea principiului autorităţii de lucru judecat a unor astfel de hotărâri judecătoreşti, motiv pentru care, în cadrul procedurii disciplinare, nu pot fi repuse în discuţie aspecte asupra cărora instanţa s-a pronunţat în mod definitiv.

Se mai reţine că prevederile art. 97 din Legea nr. 303/2004 reglementează şi interdicţia punerii în discuţie a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, o atare interdicţie avându-şi sursa în normele de drept constituţional cuprinse în art. 129 din legea fundamentală, care arată, în mod expres, că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Totodată, Înalta Curtea precizează că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală şi nu poate interveni decât în condiţiile expres prevăzute de lege şi pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii, precum cea ce face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competenţa să stabilească existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiţii României, această competenţă revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat soluţia în limitele marjei de apreciere conferite de lege, în baza unui probatoriu suficient, respectiv dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, şi prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004).

Aplicând astfel de repere teoretice aspectelor incidente în cauza pendinte, Înalta Curte observă că, în mod contrar celor afirmate de recurent, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a procedat la o efectivă analiză atât a mecanismelor ce reglementează activitatea acestuia de verificare a sesizării, cât şi a activităţii inspectorului judiciar, examinată prin prisma unor astfel de mecanisme.

Analizând, în continuare, criticile din memoriul de recurs ce vizează, în esenţă, prevederile art. 96 alin. (3), art. 98 alin. (1), art. 99 lit. s) şi t) şi art. 99 indice 1 din Legea nr. 303/2004, raportate la art. 131 din Regulamentul instanţelor de judecată, Înalta Curte constată că acestea sunt, de asemenea, nefondate, câtă vreme prima instanţă, în exercitarea controlului asupra actelor intimatei-pârâte ce au fost atacate în litigiul pendinte, a aplicat şi interpretat corect prevederile sus indicatelor texte normative.

Instanţa de control judiciar reţine că art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 reglementează abaterea disciplinară constând în utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

Referitor la prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, se reţine că aceste prevederi reglementează abaterea disciplinară constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, obiectul juridic al unei astfel de abateri disciplinare fiind constituit de relaţiile sociale care reglementează buna desfăşurare a activităţii de judecată şi a realizării actului de justiţie.

Din conţinutul normativ al acestui text de lege rezultă că o astfel de faptă disciplinară poate fi comisă în două modalităţi: (a) exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi (b) exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.

Potrivit art. 991 din Legea nr. 303/2004, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

În planul laturii obiective, instanţa de control judiciar reţine că, sub aspectul elementului material, pentru a se reţine existenţa indiciilor privind săvârşirea unei astfel de abateri disciplinare, este necesară încălcarea de către magistrat a unor norme de drept material ori procesual, mai precis nerespectarea sau nesocotirea acestora.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu poate constitui abatere disciplinară orice încălcare a unor astfel de norme, ci doar acelea care pun în discuţie însăşi validitatea actelor întocmite de magistraţi şi pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare.

Raportat la aspectele de fapt incidente cauzei, Înalta Curte împărtăşeşte şi raţionamentul primei instanţe conform căruia susţinerile reclamantului referitoare la raţionamentului juridic din motivarea Incheierii pronunţate de domnul judecător B. la data de 24.08.2021, nu pot face obiectul controlului disciplinar exercitat de parata Inspecţia Judiciara, reţinându-se in mod legal si temeinic faptul ca raţionamentul logico - juridic prezentat in cadrul hotărârilor judecătoreşti nu intra in sfera activităţilor la care face referire art. 97 din Legea nr. 303/2004. Aceleaşi argumente sunt incidente şi pentru criticile referitoare la modul de soluţionare a cererii de lămurire a înţelesului întinderii şi aplicării dispozitivului încheierii nr. 152/15.01.2020 de către doamna judecător C., instanţa de fond reţinând corect ca acestea aspecte exced competentelor acestui organ de cercetare disciplinara, conform art. 97 din Legea nr. 303/2004 si art. 45 din Legea nr. 317/2004, putând constitui numai obiectul unei cai de atac împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, exercitate in condiţiile C. proc. civ.

În ce priveşte critica referitoare la modul în care instanţa de fond a apreciat cu privire la pronunţarea încheierii din 24.08.2021 în lipsa dosarului, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată, întrucât deşi, conform înscrisurilor de la dosar, termenul pentru refacerea dosarului s-a stabilit la data de 25.01.2022, acest aspect nu demonstrează că dosarul lipsea la data de 24.08.2021.

Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute nici criticile conform cărora instanţa de fond nu a analizat susţinerile reclamantului şi a preluat motivarea Inspecţiei Judiciare referitor la judecătorii menţionaţi la punctele 6 şi 7 din plângere, respectiv E., F., G..

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar subliniază în acord cu prima instanţă, că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe, însă elemente caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză.

În acest sens, Înalta Curte arată că reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi, elemente care, însă, nu au fost probate în cauză. Argumentaţia prezentată de recurent nu poate, în sine, susţine concluzia unei rele credinţe, întrucât reaua credinţă nu se prezumă şi nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii pârâte o neîndeplinire a obligaţiilor conferite de lege, iar instanţa de fond a identificat corect atât limitele verificărilor pe care le putea realiza într-o cauză precum cea pendinte, precum şi corecta interpretare a prevederilor art. 45 şi 451 din Legea nr. 317/2004 şi a celor ale art. 99 lit. s) şi t), coroborate cu art. 991 din Legea nr. 303/2004.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind dată cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material şi procedural, urmare unei motivări conforme prevederilor art. 425 C. proc. civ.

3. Recursul formulat de pârâta Inspecţia Judiciară

Analizând sentinţa atacată prin raportare la motivul de casare invocat, astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile centrate pe împrejurarea interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile incidente în cauză, fiind nefondate.

Având în vedere obiectul concret al pretenţiilor ce au fost deduse judecăţii pe calea acţiunii introductive, aşa cum s-a consemnat în considerentele expuse la pct. I.1. al acestei decizii, prima instanţă a admis în parte cererea reclamantului, a desfiinţat in parte Rezoluţia Inspectorului Sef din 17.03.2022 in lucrarea nr. C22-448 si Rezoluţia de clasare nr. 320/21.02.2022 in lucrare nr. 22-144 emisa de Direcţia de inspecţie pentru judecători şi a dispus completarea de către parata a verificărilor in ceea ce priveşte aspectele semnalate de către reclamant la punctele 1, 3, 4 si 5 din sesizarea înregistrată la 13.01.2022.

Recursul pârâtei Inspecţia Judiciară vizează soluţia primei instanţe de anulare în parte a actelor contestate, clamând greşita aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează prescripţia dreptului material la acţiune.

Textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează cazul de casare ce sancţionează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. În speţă, acest motiv de casare nu este incident, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că este evazivă maniera în care inspectorul judiciar a soluţionat sesizarea reclamantului referitoare la motivul pentru care cererea de îndreptare a erorii materiale a fost soluţionată de domnul judecator B., în condiţiile în care acesta a menţionat doar că există procese-verbale de inlocuire a judecatorului, fie ca urmare a faptului ca se afla in concediu, fie ca urmare a promovarii la o alta instanta.

Susţinerile recurentei-pârâte în sensul în care din înscrisurile aflate la dosar poate fi identificat motivul real pentru care s-a procedat la înlocuirea judecătorilor în completul ce a soluţionat cauza nr. 95/311/2020 nu sunt de natură a acoperi concluzia unei motivări evazive, în mod corect fiind obligată pârâtă să ofere un raspuns concret reclamantului, prin raportare la toate documentele din dosarul administrativ constituit la Inspecţia Judiciara pe parcursul verificărilor prealabile desfasurate in conditiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Contrar celor susţine de recurenta-pârâtă potrivit cărora nivelul de generalitate din soluţia de clasare a sesizării cu privire la unele aspecte concret sesizate de către intimatul - reclamant petiţionar, nu poate conduce la concluzia că soluţia de clasare s-ar baza pe motive nereale sau că inspectorul ar fi omis să analizeze toate aspectele sesizate, Înalta Curte constată că cerinţa motivării decurge din necesitatea de a putea fi cunoscute toate elementele de fapt şi drept care au stat la baza soluţiei de respingere a unor aspecte din sesizarea reclamantului, constituind o garanţie împotriva arbitrariului, iar o motivare insuficientă este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile referitoare la concluzia instanţei de fond privind lipsa analizei susţinerilor reclamantului, în ce priveşte obligaţia a doi judecători de a se abţine de la soluţionarea dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2021 - jud. D., respectiv, dosarul nr. x/2018, y/2018 - jud. H..

Cu privire la acest aspect, contrar argumentelor recurentei-pârâte referitoare la absenţa vreunei cereri de recuzare formulate de petiţionar în vreunul dintre dosarele vizate prin sesizare, Înalta Curte constată că şi în absenţa vreunei cereri de recuzare, Inspecţia Judiciară avea obligaţia să verifice aspectele invocate de petiţionar si să arate in concret motivele pentru care va constata ca exista sau că nu există indicii, cu privire la presupusa săvârşire de către cei doi magistraţi H. si D. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, Înalta Curte reţine, în acord cu opinia instanţei de fond, că prin modul incomplet în care pârâta a soluţionat sesizarea disciplinara formulata de către reclamant, fără a verifica si a analiza in mod concret si integral aspectele semnalate de către reclamant, referitoare la presupusa nerespectare a dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a cauzelor prin raportare la soluţionarea de către judecătorul B.,la data de 24.08.2021, a cererii de îndreptare eroare materiala formulata in dosarul nr. x/2020, precum si la existenta sau inexistenta obligaţiei judecătorilor D. si H. de a se abţine de la judecarea dosarelor nr. x/2020, nr. y/2021, nr. z/2018, nr. w/2018/a1 si nr. 9067/311/2018/a 1*, reclamantul a suferit o vătămare a drepturilor si intereselor sale legitime, cat timp demersul sau administrativ exercitat in condiţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004 a fost clasat de către pârâtă, fără ca aceste aspecte sa fi fost clarificate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, criticile de nelegalitate formulate de recurenţi nefiind în măsură să atragă casarea sentinţei recurate.

III. Temeiul legal al soluţiei Înaltei Curţi

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5), 6) şi 8) C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte respinge formulate de reclamantul A. şi de pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâta Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 1507 din 23 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.