IT specialists' salary eligibility for prosecutor-level seniority-based increments in judicial institutions

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 04.03.2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., şi M., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat anularea Hotărârii nr. 104 din 29.10.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov şi a Deciziei nr. 86 din 19.06.2018 a preşedintelui Curţii de Apel Braşov, în parte, cu privire la efectele acesteia asupra deciziilor reclamanţilor de stabilire a drepturilor salariale, în sensul acordării sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul de bază lunar, în loc de 10%, astfel cum s-a stabilit prin această decizie.

De asemenea, reclamanţii au solicitat anularea, în parte, a deciziilor individuale de stabilire a drepturilor salariale, în sensul acordării sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% aplicat la salariul de bază lunar, în loc de 10%, astfel cum s-a stabilit prin fiecare decizie individuală şi obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale corespunzătoare soluţiei de anulare a deciziilor atacate.

Reclamanţii au arătat că au calitatea de specialişti IT în cadrul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, calitate profesională cuprinsă celei de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, cu reglementări exprese în domeniul stabilirii, pe de o parte, a salariului de bază, pe de altă parte, al celorlalte drepturi salariale. Apărările formulate la fond

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 29.03.2019, pârâta Curtea de Apel Braşov, a invocat, pe cale de excepţie, respingerea capetelor de cerere privind anularea deciziilor individuale de salarizare şi anularea deciziei nr. 86/19.06.2018, ca inadmisibile, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea deciziilor individuale de salarizare şi a deciziei nr. 86/19.06.2018, pârâta a apreciat că obiectul acţiunii în contencios administrativ, în accepţiunea art. 7 alin. (2) din Secţiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, este hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov şi nu decizia de salarizare emisă pentru reclamant de această instanţă. Calea de atac judiciară prevăzută de Legea nr. 153/2017 pentru personalul din familia ocupaţională "Justiţie" are stabilit un obiect de sezină exclusiv, acesta fiind hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă şi nu decizia de salarizare emisă de instanţă în aplicarea Legii nr. 153/2017, ori decizia prin care au fost stabilite, procentual, sporurile la nivelul instanţei şi circumscripţiei.

Prin urmare, pârâta a apreciat că cererile reclamanţilor de anulare a deciziilor individuale de salarizare, precum şi a deciziei nr. 86/19.06.2018, cereri adresate Curţii de Apel Bucureşti (ca instanţă exclusiv competentă să judece acţiunile întemeiate pe art. 7 alin. (2) din Secţiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017) sunt inadmisibile.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1069 din 02 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CNCD, ca neîntemeiată.

S-a respins excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea deciziilor individuale de salarizare şi a deciziei nr. 86/19.06.2018, ca neîntemeiată.

S-a admis în parte acţiunea privind pe reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi s-a anulat în parte Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Braşov nr. 104/29.10.2018 şi deciziile individuale de salarizare atacate.

A obligat pârâta Curtea de Apel Braşov să emită pentru reclamanţi decizii de încadrare salarială producătoare de efecte juridice începând cu data de 23.07.2018, cu luarea în considerare a vechimii în funcţia de specialist IT în cadrul instanţelor.

A obligat pârâta Curtea de Apel Braşov să plătească fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate pentru fiecare din aceştia şi a respins în rest, acţiunea.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtă Curtea de Apel Braşov şi, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi respingerea acţiunii formulate de reclamanţi.

Criticile pe care recurenta-pârâtă a înţeles să le aducă hotărârii primei instanţe privesc interpretarea prevederilor art. 120 alin. (5)1 din Legea nr. 304/2004 (în vigoare în perioada avută în vedere în litigiu), cu trimitere la prevederile art. 22 din Secţiunea a 6-a a Capitolului VIII din Anexa V a Legii nr. 53/2017 prin raportare la indemnizaţiile prevăzute la Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, în sensul că specialiştii informaticieni din cadrul instanţelor ar beneficia de salarizarea prevăzută pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie cu luarea în considerare, pe lângă vechimea în muncă şi a vechimii în funcţia de specialist IT, vechime determinată prin aplicarea gradaţiilor stabilite la Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că judecătorul fondului, interpretând astfel, acesta a adăugat la lege, asimilând vechimea în funcţia de specialist IT în cadrul instanţelor cu vechimea în funcţia de procuror, aplicând salarizarea corespunzătoare vechimii în funcţia de procuror unei categorii profesionale care nu este prevăzută la nota din subsol nr. 1 la tabelul prevăzut a Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, menţiune ce trebuie interpretată limitativ la funcţiile pentru care este reglementă ierarhizarea salarizării raportat la vechimea in funcţie.

Se susţine în continuare că modul în care au fost stabilite salariile intimaţilor-reclamanţi şi interpretarea dată ierarhizării salarizării pe orizontală, raportat la vechimea în funcţie a specialiştilor IT, prin deciziile de salarizare atacate au fost susţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/17.05.2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734/27.07.2021.

Prin această decizie, admiţând sesizarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că: "în interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. din) Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările Şi completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcliei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu au o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap.l din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie".

Pentru a ajunge la această dezlegare Curtea a reţinut că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, prin care se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, "denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin " trimitere" la coeficientul de ierarhizare".

Conchide recurenta-pârâtă în sensul că nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcliei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanta muncii desfăşurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradaţia rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradaţia rezultată din art. II alin. (4) din anexa nr. VI la aceeaşi lege.

Apărările intimaţilor

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, în cadrul căreia au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, pentru care Legea nr. 567/2004 privind statutul acestui personal (art. 60) dar şi legea specială de salarizare (art. 17 alin. (1) prevăd în mod expres că salariile de bază "...se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcţia deţinută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum şi cu nivelul instanţei... ".

Singurele criterii de recunoaştere a vechimii în specialitate pentru această categorie de personal sunt cele indicate de lege: grilele de vechime în funcţie stabilite pentru un procuror de judecătorie în evoluţia parcursului profesional, de la cea mai mică vechime până la cea de peste 20 de ani.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, din data de 30 mai 2023, s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului, la data de 17 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor expuse în întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare:

Cu referire la excepţia excepţia inadmisibilităţii cererii privind anularea deciziilor individuale de salarizare şi a deciziei nr. 86/19.06.2018, invocată de pârâtă prin întâmpinare, în mod corect instanţa fondului a respins-o ca atare, în condiţiile în care a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 153/20017, care reprezintă, de altfel, temeiul juridic al acţiunii, şi potrivit căruia pot fi atacate (pe lângă Hotărârea nr. 104/29.10.2018 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov, care este vizată de capătul principal de cerere), cu caracter accesoriu, şi deciziile individuale de încadrare salarială.

Tot astfel, Înalta Curte are a observa că şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CNCD, fost respinsă in mod corect de către instanţa fondului, faţă de prevederile art. 27 din O.G.. nr. 137 din 31 august 2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol se prevede că "judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului."

De asemenea, se va reţine ca temeinică şi legală soluţia instanţei de fond cu privire la pretinsa situaţie de discriminare creată prin actele de salarizare emise cu privire la specialiştii IT din cadrul unor instanţe de judecată.

Aşa cum bine a punctat judecătorul fondului, în materia drepturilor salariale ale personalului bugetar se aplică în mod prioritar principiul legalităţii, astfel că nu poate prezenta relevanţă situaţia izolată a unor acte de stabilire a drepturilor salariale, adoptate de conducerea administrativă a unor instanţe, ci doar, în măsura în care există, o jurisprudenţă constantă a instanţei supreme, ceea ce în cauză nu s-a invocat.

Având în vedere că exercitarea controlului judiciar în recurs presupune verificarea legalităţii hotărârii supuse controlului judiciar în limita criticilor de nelegalitate subsumate motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că, prin recurs, pârâta a susţinut că judecătorul fondului a adăugat la lege, asimilând vechimea în funcţia de specialist IT în cadrul instanţelor cu vechimea în funcţia de procuror, aplicând salarizarea corespunzătoare vechimii în funcţia de procuror unei categorii profesionale care nu este prevăzută la nota din subsol nr. 1 la tabelul prevăzut a Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, menţiune ce trebuie interpretată limitativ la funcţiile pentru care este reglementă ierarhizarea salarizării raportat la vechimea in funcţie.

Sub un alt aspect, se observă că modul în care au fost stabilite salariile intimaţilor-reclamanţi şi interpretarea dată ierarhizării salarizării pe orizontală, raportat la vechimea în funcţie a specialiştilor IT, prin deciziile de salarizare atacate au fost susţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/17.05.2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734/27.07.2021.

Criticile sunt fondate, în condiţiile în care instanţa fondului a ignorat atât temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, cât şi considerentele explicite ale Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 31/17.05.2021.

Este de necontestat că recurenţii-reclamanţi sunt specialişti IT în cadrul instanţei arondate Curţii de Apel Braşov.

Astfel, Înalta Curte consideră necesar a reda dispoziţiile legale incidente cauzei, raportat la calitatea reclamanţilor de specialişti IT în cadrul parchetelor.

În privinţa stabilirii salariului de bază s-au avut în vedere prevederile O.U.G. nr. 7/2019 prin au fost abrogate disp. art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 304/2004, precum şi prevederile O.U.G. nr. 12/2019 prin care au fost reintroduse dispoziţiile privind salarizarea specialiştilor IT, în sensul completării art. 120 din Legea nr. 304/2004, începând cu 01.03.2019.

Potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 304/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 212/2018:

"6. Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

7. Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege".

Reţine Curtea că drepturile salariale ale specialiştilor din cadrul PICCJ (deci şi cele ale reclamanţilor) sunt stabilite de Legea nr. 153/2017, anexa V, cap. VIII, art. 22, în conformitate cu care:

"(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4.

(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte."

Cap. I lit. b) nr. crt. 4 se referă la indemnizaţia de încadrare pentru procurori cu grad de judecătorie, iar din coroborarea textelor de lege arătate mai sus rezultă că salariile de baza ale specialiştilor din PICCJ, la care se raportează nivelul de salarizare al reclamanţilor se stabilesc doar în condiţiile acestor dispoziţii legale, urmând ca doar celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, anume sporurile, compensaţiile, majorările, primele să fie adăugate de la categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul parchetelor (având în vedere că din această categorie fac parte si specialiştii IT (potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004).

Dispoziţiile art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 303/2004 fac referire la salarizarea potrivit cap. I lit. B) nr. crt. 4, însă textul de lege nu poate fi lecturat şi, în consecinţă, nu poate fi aplicat făcându-se abstracţie de prevederile Notei anexate tabelului de calcul al salariilor de bază, potrivit căreia, la pct. 1 se prevăd următoarele:

"Prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie".

Aşadar, deşi în cap. I lit. B) nr. crt. 4 se prevăd mai multe niveluri de salarizare pentru procurorii cu grad de judecătorie, diferenţa fiind dată inclusiv de vechimea în funcţie, care conduce la majorarea "bazei de salarizare", o astfel de majorare nu poate fi aplicată decât dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru vechimea în funcţie, astfel cum sunt acestea explicitate în pct. 1 al notei, respectiv dacă se face dovada vechimii în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat asistent sau auditor de justiţie.

Specialiştii IT din cadrul PICCJ nu fac parte din categoria magistraţilor ori a personalului asimilat magistraţilor, limitativ indicaţi în textul notei şi, pe cale de consecinţă, nu pot beneficia de majorarea aferentă vechimii în funcţia de magistrat sau personal asimilat.

În aceste condiţii, Curtea constată că în mod corect pârâtul a stabilit că salariul de bază al specialiştilor IT din cadrul parchetelor se calculează prin raportare la salariul de bază al unui procuror cu grad de judecătorie calculat fără aplicarea majorării corespunzătoare vechimii în funcţia de magistrat/personal asimilat magistraţilor, la care se adaugă celelalte drepturi salariale aferente categoriei profesionale din care fac parte (sporuri, prime, etc. acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor).

Susţinerile reclamanţilor privitoare la aceea că salariile personalului auxiliar de specialitate se diferenţiază în raport cu vechimea în specialitate sunt nerelevante, având în vedere că în privinţa specialiştilor IT sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 303/2004, care deşi îi menţine în categoria profesională a personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti, le stabileşte specialiştilor IT un nivel de salarizare superior, prin raportare la o altă categorie profesională - de procuror cu grad de judecătorie, cu excluderea însă a majorării specifice vechimii în funcţia de magistrat.

În măsura în care s-ar da relevanţă susţinerilor reclamanţilor, potrivit cărora ar trebui să beneficieze de salariul de bază aferent unui procuror cu grad de judecătorie, dar în acelaşi timp şi de majorarea pentru vechimea în funcţie acordată personalului auxiliar de specialitate, s-ar adăuga în mod nepermis la lege, în condiţiile în care în Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu este prevăzută în grilele de salarizare o astfel de posibilitate, majorările pentru vechimea în funcţie prevăzute pentru categoria magistraţilor şi cele pentru personalul auxiliar fiind diferite şi fiind prevăzute în mod distinct pentru fiecare categorie profesională.

Referitor la pretinsa reglementare distinctă existentă în privinţa asistenţilor judiciari, în sensul că pentru această categorie profesională s-ar fi prevăzut expres limitarea la anumite grade de salarizare prin raportare la vechimea în funcţie, Curtea nu consideră că acesta este un argument valabil deoarece, în privinţa asistenţilor judiciari, reglementarea este justificată de necesitatea corelării cu mandatul limitat la 5 ani, conform prevederilor art. 110 din Legea nr. 303/2004, care specifică expres faptul că "Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social, pe o perioadă de 5 ani".

Limitarea există şi în cazul specialiştilor IT, ea fiind dedusă în mod neîndoielnic din statutul legal al acestora, conform argumentaţiei de mai sus.

Nu in ultimul rând, Curtea reţine că, potrivit celor statuate în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor nu presupune un tratament juridic uniform, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat (Decizia nr. 1296 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

Totodată, în interpretarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că nu orice diferenţă de tratament juridic dobândeşte, în mod automat, semnificaţia unei discriminări. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoanele plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii - paragraful 72).

Or, din perspectiva celor arătate, Curtea apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Astfel, acordând drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi, legiuitorul a avut în vedere diferenţele de atribuţii şi condiţii în care diferitele categorii de persoane implicate în mod direct sau indirect în înfăptuirea justiţiei le au.

În sfârşit, nici practica judiciară favorabilă evocată de reclamanţi nu poate justifica prin sine soluţia de admitere a acţiunii deoarece au fost depuse la dosar numai hotărâri nedefinitive, ce nu sunt obligatorii conform legii, urmând ca în recurs să se asigure o jurisprudenţă uniformă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Braşov, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanţii, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Totodată, constatând că nu au fost formulate critici în acest sens, va menţine soluţia instanţei cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CNCD şi excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea deciziilor individuale de salarizare şi a deciziei nr. 86/19.06.2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei civile nr. 1069 din 02 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., Şi M., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Braşov şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Menţine soluţia instanţei cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CNCD şi excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea deciziilor individuale de salarizare şi a deciziei nr. 86/19.06.2018.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 17 aprilie 2024.