Challenge to CNCD sanctions: insufficient proof of hostile environment and victim's active participation negate sexual harassment elements under O.G. 137/2000 and Law 202/2002

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererilor de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce îl priveşte pe acest reclamant şi exonerarea reclamantului de la plata amenzii contravenţionale aplicate în cuantum de 2.000 RON, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce îl priveşte pe acest reclamant şi exonerarea reclamantului de la plata amenzii contravenţionale aplicate în cuantum de 2.000 RON, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 84/2022 din data de 5 septembrie 2022, Curtea de apel Alba Iulia a admis excepţia conexităţii, invocată din oficiu, şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamantul D., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce îl priveşte pe acest reclamant şi exonerarea reclamantului de la plata amenzii contravenţionale aplicate în cuantum de 2.000 RON, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 85/2022 din data de 5 septembrie 2022, Curtea de apel Alba Iulia a admis excepţia conexităţii, invocată din oficiu, şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul E., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce îl priveşte pe acest reclamant şi exonerarea reclamantului de la plata amenzii contravenţionale aplicate în cuantum de 2.000 RON, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 103/2022 din data de 10 octombrie 2022, Curtea de apel Alba Iulia a admis excepţia conexităţii, invocată de mandatarul reclamantului, şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 224/2022 din 9 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a admis cererile conexate formulate de reclamanţii A., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B.;

- a anulat în parte hotărârea nr. 158/09.03.2022 emisă de Colegiul Director al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a exonerat reclamanţii A., C., D. şi E. de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 RON, aplicate fiecărui reclamant în parte;

- a obligat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la plata către fiecare reclamant a sumei de 3550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru şi onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2. a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând: în principal, admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare pe fond, respingerea cererilor de chemare în judecată conexate, ca neîntemeiate, iar în subsidiar, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale relevante în cauză, respectiv art. 2 alin. (5) şi alin. (11), art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum şi art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002, în contextul analizării Hotărârii CNCD nr. 159/09.03.2022.

În mod eronat, instanţa de fond a reţinut că faptele cu conotaţie sexuală la care a fost supusă persoana vătămată nu pot fi calificate drept hărţuire sexuală, întrucât aceasta ar fi contribuit la crearea sau menţinerea contextului. S-a considerat astfel, nejustificat, că victima comportamentului discriminator ar fi parţial responsabilă pentru conduita discriminatorie exercitată asupra sa.

Această interpretare este profund greşită, fiind contrară principiilor dreptului antidiscriminare, întrucât conduce la culpabilizarea victimei pentru comportamentele abuzive ale agresorilor. Legislaţia în vigoare nu permite o astfel de inversare a responsabilităţii juridice.

Faptul că persoana vătămată a tolerat iniţial anumite glume nu poate justifica conduita ulterioară a colegilor, cu atât mai mult cu cât aceasta a exprimat ulterior că respectivele comportamente au devenit abuzive şi i-au lezat demnitatea. Dreptul acesteia de a solicita încetarea comportamentului şi de a-şi retrage consimţământul este protejat prin lege, iar orice analiză contrară este lipsită de temei legal.

În mod corect, Colegiul Director al CNCD a constatat existenţa unui comportament repetat cu tentă sexuală, care a creat un mediu ostil şi degradant pentru persoana vătămată, fapt ce se încadrează în definiţia hărţuirii sexuale prevăzută de art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002 şi în dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind interzicerea discriminării.

Nu are relevanţă juridică momentul la care persoana vătămată a considerat că s-a depăşit limita tolerabilităţii, nici faptul că a ales să nu formuleze plângeri din teama de a nu-şi pierde locul de muncă - context des întâlnit în cazurile de hărţuire la locul de muncă, unde relaţiile ierarhice şi presiunea socială împiedică raportarea promptă a abuzului.

Instanţa de fond a ignorat jurisprudenţa internaţională şi realităţile sociale relevante, inclusiv impactul recunoscut al mişcării #metoo şi statisticile europene care arată o prevalenţă ridicată a cazurilor de hărţuire sexuală în rândul femeilor.

Prin urmare, soluţia instanţei de fond este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, impunându-se casarea acesteia în temeiul motivului de recurs invocat [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..].

Totodată, recurentul-pârât solicită, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducerea onorariului avocaţial acordat intimaţilor-reclamanţi, considerând că suma de 14.000 RON (3.500 RON/reclamant) este vădit disproporţionată în raport cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de apărătorul acestora.

În susţinerea cererii, arată că:

- deşi în acţiune s-a menţionat un volum semnificativ de muncă, în realitate nu a fost necesară redactarea întâmpinării (calitatea procesuală a părţii neimpunând-o), iar în faţa curţii de apel a avut loc un singur termen (07.09.2020), ceea ce demonstrează un volum redus de activitate efectivă;

- potrivit jurisprudenţei constante, cheltuielile de judecată trebuie să îndeplinească cerinţele de realitate, necesitate şi rezonabilitate (Deciziile ICCJ nr. X/2008, nr. 405/2010, nr. 10144/2009, CEDO - Cauzele Gavrileanu c. România, Cumpănă şi Mazăre c. România, Sabou şi Pîrcalab c. România);

- instanţa are prerogativa legală de a verifica proporţionalitatea între cuantumul onorariului şi activitatea depusă, fără a afecta raportul contractual dintre avocat şi client (Decizia CCR nr. 401/2005, art. 451 alin. (2) C. proc. civ.);

- de asemenea, instanţa trebuie să se asigure că drepturile procesuale nu sunt exercitate cu rea-credinţă şi că onorariile nu sunt utilizate abuziv pentru a obţine foloase excesive (Decizia Tribunalului Bucureşti nr. 151/2016; Decizia ICCJ nr. 4840/2019).

Prin urmare, având în vedere lipsa unei complexităţi reale a litigiului, volumul redus de muncă depus şi principiile de echitate procesuală, solicită reducerea sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată la un nivel rezonabil.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-reclamant E. a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Intimatul-reclamant C. a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.3. Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.4. Intimatul-reclamant D. a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.5. Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării aşa cum a fost formulat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţi prin întâmpinările depuse în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurent se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod.

II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererile de chemare în judecată conexate, reclamanţii A., C., D. şi E. au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Hotărârea nr. 158/09.03.2022 prin care pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, soluţionând petiţia adresată de către B.: a constatat săvârşirea de către toate persoanele reclamate a faptei de hărţuire, raportat la prevederile art. 2 alin. (5) coroborat cu art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000; a aplicat sancţiunea cu amenda contravenţională în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare.

Prima instanţă a constatat caracterul întemeiat al cererilor conexate şi a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 158/09.03.2022, emisă de pârât, reţinând, în esenţă, că, în speţă, întreaga argumentaţie a Consiliului se bazează pe faptul că pârâta a adus la cunoştinţa angajatorului această situaţie când a considerat că s-au depăşit anumite limite. Or, instanţa a constatat că până la data de 25.01.2021 petenta pârâtă nu a făcut nicio sesizare scrisă şi/sau verbală cu privire la faptul că ar fi ţinta unor expresii ori gesturi cu conotaţie sexuală pe care nu le-a agreat şi/sau acceptat ori faţă de care s-ar fi opus tacit sau expres. Astfel, la data de 25.01.2021, a trimis un e-mail directorului punctului de lucru prin care a solicitat să se dispună colegilor din departamentul în care lucrează "să înceteze să o mai atingă, să pună mâna pe unde le vine lor", ulterior a revenit cu un alt e-mail în data de 28.01.2021, e-mail ce cuprinde detaliile din petiţie, iar la data de 01.02.2021, a demisionat.

Nici susţinerea că datorită comportamentului colegilor a fost nevoită să demisioneze nu a putut fi primită, iar conversaţia de tip whatsapp cu fostul şef, la care face referire Consiliul a avut loc după plecarea lui din departament, şi reflecta mai degrabă intenţia pârâtei de a preconstitui probe.

Cât priveşte referirea Consiliului la cazul Weinstein, instanţa a apreciat că nu este suficientă pentru a reţine existenţa faptei de hărţuire la locul de muncă, iar aplicând-o cu ignorarea datelor concrete ale speţei, s-ar ajunge la o discriminare pozitivă, în sensul că o femeie chiar dacă provoacă şi întreţine un comportament inadecvat, tot ea ajunge să fie victima discriminării, fapt ce contravine scopului legislaţiei antidiscriminare.

Soluţia curţii de apel este însuşită şi de instant de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normative incident la elementele factuale ale cauzei.

Prin recurs, recurentul-pârât invocă aplicarea greşită a normelor legale: art. 2 alin. (5) şi (11), art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002, dispoziţii care reglementează interzicerea hărţuirii şi discriminării, stabilind caracterul sancţionabil al comportamentului cu conotaţie sexuală care aduce atingere demnităţii persoanei şi creează un mediu ostil.

Recurentul critică interpretarea instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că:

- instanţa a minimalizat gravitatea faptelor cu caracter sexual, considerând că victima ar fi contribuit la generarea contextului;

- s-a produs o culpabilizare a victimei, contrară principiilor dreptului antidiscriminare;

- a fost ignorat dreptul victimei de a retracta consimţământul, protejat legal;

- analiza instanţei de fond contravine prevederilor legale şi jurisprudenţei relevante, inclusiv internaţionale.

În examinarea recursului formulat de recurentul-pârât împotriva sentinţei civile prin care instant de fond a admis cererile conexate şi a anulat Hotărârea nr. 158/09.03.2022 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte constată că citica formulată este nefondată.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a făcut o aplicare corectă şi contextualizată a normelor în materie de hărţuire sexuală, respectiv art. 2 alin. (5), art. 7 lit. g) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 4 lit. d) din Legea nr. 202/2002. Analiza instanţei s-a raportat în mod echilibrat la:

· comportamentul reciproc între părţi,

· lipsa unei reacţii clare şi neechivoce de opoziţie din partea persoanei reclamante,

· participarea explicită şi activă la glumele şi conduitele invocate ulterior ca fiind abuzive.

Instanţa de fond nu a culpabilizat victima, ci a reţinut lipsa întrunirii condiţiilor legale obiective ale faptei de hărţuire. În mod corect, s-a concluzionat că nu s-a probat un comportament cu efect intimidant, degradant sau ostil care să fi condus la marginalizarea persoanei în mediul profesional.

De asemenea, recurentul invocă în mod generic principiile dreptului antidiscriminare şi jurisprudenţa internaţională, fără a demonstra că instanţa de fond ar fi încălcat aceste repere în mod concret. Dimpotrivă, instanţa a aplicat normele interne şi standardele probatorii reglementate de O.G. nr. 137/2000, inclusiv art. 20 alin. (6), procedând la o apreciere nu doar formală, ci şi substanţială a contextului descris în cauză.

Faptul că petenta a formulat obiecţiuni doar la finalul raportului profesional, şi în contextul unei demisii voluntare, a fost interpretat rezonabil ca o reacţie post-factum, fără a fi susţinută de o conduită constantă de opoziţie faţă de faptele reclamate.

În fine, instanţa de fond a analizat şi respins calificarea faptei ca hărţuire sexuală, constatând că petenta: nu a fost marginalizată, nu a fost supusă unui mediu ostil, nu a formulat plângeri în timp util şi a participat activ la interacţiunile contestate.

Această analiză este în acord cu definiţia legală a hărţuirii şi nu se bazează pe culpabilizarea victimei, ci pe insuficienţa elementelor probatorii esenţiale.

Înalta Curte apreciază că recurentul nu demonstrează o aplicare greşită a normelor de drept material. Reproşurile formulate se rezumă la un dezacord asupra interpretării probelor, fără să identifice o eroare de calificare juridică sau lipsa unei norme incidente în analiză.

În concluzie, soluţia de anulare în parte hotârârii CNCD este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentinţa pronunţată fiind legală şi temeinică.

Cât priveşte solicitarea de aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită, neintrând în categoria motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aşa cum s-a statuat prin decizia nr. 3/2020 pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul CNCD, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 224/2022 din data de 9 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 11 aprilie 2024.