Recusal challenge to sanitation service tariff dispute declared prematurely filed and dismissed as the underlying case remained pending.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as prematurely formulated, ruling in favor of the recusal applicants and leaving the lower court's rejection of the judges' recusal in force. The dispute involved a recusal request by sanitation service operators who argued that the appellate panel, while dismissing a prior request for a preliminary reference to the CJEU, had effectively pre-judged the merits of their appeal concerning the recovery of operational costs through tariffs, thus violating their right to impartiality. The Supreme Court held the appeal procedurally defective because, under Article 53(1) of the Code of Civil Procedure, an order rejecting a recusal may only be challenged after the final resolution of the underlying case; since the main case was still pending when the appeal was filed, it was deemed premature.
Legislator headnote
AI generatedart. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 53 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Recusal challenge to sanitation service tariff dispute declared prematurely filed and dismissed as the underlying case remained pending: Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă (cum este şi situaţia de faţă, iar decizia pronunţată este o hotărâre definitivă, prin urmare, nesusceptibilă de recurs, faţă de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 martie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii
Prin cererea formulată, apelantele au supus analizei incidenţa în speţă a cazului de incompatibilitate reglementat de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii: (...) 1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil."
În esenţă, apelantele apreciază că, raportat la considerentele expuse în încheierea pronunţată în data de 19.12.2024 în cadrul dosarului nr. x/2024, membrii completului C4A-AP, învestit cu soluţionarea apelului şi-au exprimat opinia cu privire la mecanismul "prin care operatorul serviciului de salubrizare putea obţine acoperirea integrală a costurilor sale de operare", în sensul validării soluţiei dispusă de către prima instanţă, deşi nu au fost puse în discuţia părţilor motivele de apel si nu a fost declarată închisă cercetarea judecătorească. În acest mod, apreciază apelantele că soluţia pronunţată de completul de judecată prefigurează deplin soluţia ce urmează a fi pronunţată pe fondul cauzei, respectiv asupra motivului de apel privind "încălcarea de către prima instanţă a principiilor fundamentale de recuperare integrală, prin tarife, de către operatorul serviciilor de salubrizare a costurilor de operare şi de menţinere a echilibrului contractual de către Delegatar, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional", în sensul că apelul va fi respins întrucât A. nu ar fi respectat mecanismul instituit de prima instanţă, "mecanism pentru nerespectarea căruia instanţa a dispus anularea notificării de reziliere".
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2024 a dispus următoarele:
"Respinge ca rămasă fără obiect cererea de recuzare a domnului judecător B..
Respinge ca nefondată cererea de recuzare a domnului judecător C..
Cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii."
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 17 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2024 recurenţii-pârâţi D. S.R.L., E. S.A. şi F. S.A. au formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În motivare, au arătat că instanţa de apel a respins cererea de sesizare CJUE având în vedere că prima instanţă a descris în cuprinsul sentinţei mecanismul pentru "nerespectarea căruia instanţa a dispus anularea notificării de reziliere"; că prin încheierea din 19.11.2024, Curtea de apel Galaţi a respins cererea de sesizare CJUE tocmai pentru că A. nu ar fi respectat mecanismul instituit de prima instanţă;
A învederat că acest complet învestit cu soluţionarea recuzării a constatat iniţial că "instanţa de apel a apreciat asupra relevanţei întrebărilor formulate" pentru ca ulterior să indice că membrii completului doar au făcut "referire în paragrafele 5-8 strict la raţionamentul instanţei de fond" (care constituie unul dintre motivele de apel) în vederea stabilirii limitelor învestirii, iar finalmente să precizeze că soluţia pronunţată nu ar putea prefigura "soluţia ce ar urma să fie pronunţată în calea de atac în speţă, ci cel mult un model juridic ce va fi avut în vedere la soluţionarea cauzei."
A susţinut că, altfel spus, prin încheierea recurată, completul a stabilit că soluţia pronunţată asupra unui incident procedural nu ar putea constitui, sub nicio formă, o antepronunţare asupra unuia din motivele de apel, ci ar constitui un "un model juridic ce va fi avut în vedere la soluţionarea cauzei."
Faţă de aceste aspecte, recurenţii au considerat că sunt contradictorii considerentele încheierii recurate, completul învestit cu soluţionarea recuzării a apreciat că din cuprinsul încheierii din 19.11.2024 nu se poate prefigura soluţia ce va fi dispusă asupra motivului de apel privind "încălcarea de către prima instanţă a principiilor fundamentale de recuperare integrală, prin tarife, de către operatorul serviciilor de salubrizare a costurilor de operare şi menţinere a echilibrului contractual de către Delegatar, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional", completul învestit cu soluţionarea apelului efectuând initial o apreciere "asupra relevanţei întrebărilor formulate", pentru ca, ulterior să citeze mecanismul instituit de prima instanţă doar pentru a stabili "limitele învestirii instanţei de fond şi, implicit, a instanţei de apel"(aceste limite fiind stabilite la soluţionarea unui incident procedural), pentru ca în final, să fie precizat că argumentele primei instanţe au fost expuse doar pentru a servi ca "model juridic ce va fi avut în vedere la soluţionarea cauzei".
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii reclamanţi au depus note scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.03.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termen, instanţa a pus în discuţie incidenţa dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la faptul că cererea de recurs a fost declarată înainte de soluţionarea fondului cauzei şi a reţinut cauza în pronunţare.
6. Soluţia instanţei de recurs
Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este prematur formulat, motiv pentru care va fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă (cum este şi situaţia de faţă, iar decizia pronunţată este o hotărâre definitivă, prin urmare, nesusceptibilă de recurs, faţă de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Se constată că la momentul promovării recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare (27 ianuarie 2025), cauza nu era soluţionată.
Prin urmare, în condiţiile în care art. 53 alin. (1) C. proc. civ. stipulează expres că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive, recursul dedus judecăţii apare ca fiind prematur formulat.
7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. S.R.L., E. S.A. şi F. S.A. împotriva încheierii din 17 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2024.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. S.R.L., E. S.A. şi F. S.A. împotriva încheierii din 17 decembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2024.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 28 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.