Judicial salary caps and res judicata: statutory de-capping vs. prior final judgments on reference values

Şedinţa publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.04.2022, sub nr. x/2022 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei să se dispună:

a. revocarea parţială a Ordinului 6245/C/2021 din 30.12.2021 în ceea ce priveşte data de la care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare prin valorificarea valorii de referinţă 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021;

b. obligarea la emiterea ordinului salarizare prin care să se stabilească indemnizaţia brută lunară, cu valorificarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 în loc de 30.12.2021;

II. înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul;

III. înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor la nivelul anterior emiterii ordinului şi determinarea sporurilor ţinând cont de noua valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON pentru stabilirea nivelului indemnizaţiei.

IV. includerea în indemnizaţia de bază a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv a celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantumul maxim de 45%, potrivit art. 4 şi 5 Anexa V din Legea 153/2017 la acelaşi nivel cu judecătorii şi procurorii cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărâri judecătoreşti definitive

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2111 din 14.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei şi tardivităţii, invocate de pârât prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 2111 din 14.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii primei instanţe de judecată, iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii introductive.

În esenţă, în motivare, au arătat că Ordinul nr. 6245C/30.12.2021 este un act administrativ prin care emitentul stabileşte dispoziţii generale prin care se stabilesc drepturile salariale ale reclamanţilor, cu încălcarea/anihilarea drepturile obţinute anterior de persoanele care se încadrează în sfera destinatarilor.

Deşi în preambulul ordinului contestat se face referire la necesitatea respectării hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea indemnizaţiilor de încadrare ale judecătorilor cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225, la art. 1 din ordin se prevede stabilirea drepturilor salariale având în vedere valoarea de referinţă menţionată începând cu data de 30.12.2021, deşi prin hotărâri judecătoreşti definitive s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale judecătorilor prin raportare la VRS 605,225 începând cu date anterioare emiterii ordinelor menţionate.

Ordinului nr. 6245C/30.12.2021 nu respectă hotărârile judecătoreşti definitive invocate, nici hotărârile judecătoreşti definitive de la nivelul familiei ocupaţionale, fiind emis cu încălcarea principiilor la care s-a făcut referire chiar în preambulul ordinului, respectiv principiile nediscriminării şi egalităţii prevăzute de Legea 153/2017, dar şi a considerentelor Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 794/2016, aspecte ce constituie motive de nelegalitate ale ordinului contestat.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti se ataşează astfel dispozitivului şi considerentelor unei hotărâri judecătoreşti prin care instanţa statuează fie asupra fondului litigiului, fie asupra unor excepţii, şi priveşte aspectelor tranşate de către instanţă (res judicata pro veritate habetur). Deoarece autoritatea de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, chestiunile litigioase tranşate definitiv nu mai pot fi repuse în discuţie într-un litigiu ulterior şi nu pot fi ignorate.

Actul contestat de reclamanţi, act administrativ de încadrare salarială, reprezintă temeiul legal al plăţii indemnizaţiei aferente activităţii prestate iar stabilirea salarizării prin actul ordonatorului de credite nu poate să ignore efectele juridice ale unor hotărâri judecătoreşti.

Or, în condiţiile în care prin hotărâri definitive a fost tranşat aspectul privind îndreptăţirea reclamanţilor la salarizare la nivel maxim, angajatorii fiind obligaţi la recalcularea drepturilor salariale folosind valoarea sectorială de referinţă 605,225 de la o dată anterioară datei de 30.12.2021, soluţia instanţei de fond este dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat în privinţa datei de la care se impune a fi stabilită indemnizaţia subsemnaţilor, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În privinţa plafonării indemnizaţiei de încadrare potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) Legea nr. 153/2017, au susţinut că judecătorul de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017, "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru

Prin hotărâri judecătoreşti definitive le-a fost recunoscut dreptul la salarizare la nivel maxim, prin raportare la VRS 605,225. Ministerul Justiţiei a fost obligat să emită ordine de salarizare pentru colegi magistraţi, prin care indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi de natură salarială să fie stabilite prin raportare la VRS 605,226 RON cu înlăturarea plafonării prevăzută la art. 38 alin. (6) din legea 153/2017.

Prin Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus alin. (5) indice I la art. I din O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia prin excepţie de la prev. art. I şi 2, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prev. la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Au invocat considerentele Deciziei nr. 55/13.09.2021 pronunţată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 700/2019, Decizia nr. 607/2022.

Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 nu pot constitui un temei suficient pentru ignorarea opozabilităţii hotărârilor judecătoreşti prin care a fost admisă anularea ordinelor de salarizare şi s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât aceste norme legale nu pot fi desprinse de contextul în care au fost adoptate, de celelalte prevederi ale art. 38 şi de interpretarea dată de Curtea Constituţională.

Astfel, plafonarea impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (2) alin. (5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Prin urmare, plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 are în vedere exclusiv majorările salariale reglementate sau acordate în temeiul legii, iar nu drepturile salariale recunoscute sau stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Având în vedere că legea unică de salarizare nu a prevăzut situaţia în care salarizarea a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, intenţia legiuitorului a fost aceea ca drepturile salariale să fie doar cele prevăzute în mod exclusiv, de legile de salarizare, deci fără a fi luate în considerare hotărârile judecătoreşti definitive care recunosc anumite majorări salariale. Rezultă că în speţă nu este incidentă plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, atât timp cât în materia salarizării, odată introdus în baza de calcul un element salarial, nu se poate proceda la eliminarea acestuia, deoarece s-ar ajunge la o diminuare a dreptului salarial, ce ar încălca principiul drepturilor câştigate, în contextul în care judecătorii au un raport de muncă sui generis, conform practicii ICCJ.

Legea nr. 153/2017 reglementează expres şi explicit reguli care să asigure respectarea principiului nediscriminării în materie de salarizare, până la intrarea sa în vigoare, prin art. 39. Simetric, după intrarea în vigoare Legii 153/2017, art. 6 lit. b), din) Legea 153/2017 modul de stabilire şi plată a salariilor trebuie să respecte acelaşi principiu al nediscriminării, în sensul unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

În aceste circumstanţe, a fortiori în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul drepturilor aferente activităţii prestate trebuie să fie stabilit la nivel egal aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.

Ulterior emiterii ordinului contestat, prin Ordinul preşedintelui ICCJ nr. 105/29.03.2023 s-a dispus ca începând cu data de 1 ianuarie 2018, judecătorii prevăzuţi în Anexă (judecătorii din cadrul ÎCCJ) parte integrantă din ordin, vor fi salarizaţi prin acordarea valorii de referinţă sectorială în suma de 605,225 RON, pentru intervalele de timp indicate în anexa în fiecare caz în parte. Sumele care reprezintă diferenţa dintre drepturile salariale stabilite potrivit prezentului ordin şi drepturile salariale aflate în plată începând cu data de 1 ianuarie 2018 se actualizează cu indicele de inflaţie, la acestea adăugându-se dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

Similar concluziilor CCR din decizia nr. 794/2016, nu este permis ca magistraţii să aibă indemnizaţii de încadrare diferite iar pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă VRS 605,225 RON fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Principiul egalizării salariale se traduce într-o obligaţie legală pentru angajatorul pârât, acesta trebuind să facă demersurile necesare pentru asigurarea principiilor egalizării şi nediscriminării, principii doar clamate în partea introductivă a Ordinului contestat, dar în fapt încălcate.

Pentru toate aceste motive, au solicitat reclamanţii să se admită calea de atac a recursului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs a reclamanţilor, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X. este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii au calitatea judecători în cadrul Curţii de Apel Iaşi şi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu verificarea legalităţii Ordinului nr. 6245/C/2022 emis de Ministerul Justiţiei prin care s-a stabilit că se acordă drepturile salariale ale judecătorilor prin raportare la o VRS de 605,225, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 30.12.2021.

S-a mai dispus prin ordin, că, pentru perioada anterioară emiterii acestuia, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unei VRS de 605,2525 se vor achita eşalonat, potrivit dispoziţiilor legale incidente.

Prima instanţă, apreciind caracterul neîntemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii a respins cererea reclamanţilor, ca neîntemeiată, reţinând în motivare că niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate nu se confirmă, actul atacat fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul elaborării sale.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ. au formulat recurs recurenţii - reclamanţi, invocând, din perspectiva primului motiv de casare, încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţelor pronunţate în dreptul muncii, respectiv titlurile de care se prevalează reclamanţii, iar din perspectiva celui de-al doilea motiv de casare, au susţinut că au fost încălcate dispoziţiile de drept material incidente speţei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţelor invocate în cuprinsul cererii de recurs şi care privesc drepturile recunoscute reclamanţilor, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat.

Raportat la dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ., în speţă, nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între pricina de faţă şi dosarele judecate în materia dreptului muncii în care au avut calitate de parte recurenţii şi pe care le amintesc ca fiind titluri executorii.

În mod particular, se relevă cu precădere diferenţa de obiect între dosarul de faţă şi cele faţă de care se invocă autoritatea de lucru judecat, având în vedere că toate hotărârile faţă de care se invocă nesocotirea autorităţii de lucru judecat sunt pronunţate în materia dreptului muncii, deci au un obiect distinct de cel din cauza pendinte, în dosarele ce provin de la secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale fiind solicitate "despăgubiri" în sensul prevăzut de Codul Muncii.

În concluzie, motivul de casare invocat, relativ la nesocotirea autorităţii de lucru judecat a unor titluri executorii, este nefondat şi va fi respins în consecinţă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, acesta este, de asemenea, nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la o VRS de 605,225 RON, instanţa de control judiciar reţine că pentru a pronunţa hotărârea recurată, prima instanţă a stabilit că reclamanţii au obţinut recunoaşterea dreptului la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 20.11.2017.

Înalta Curte constată următoarele:

- prin sentinţa civilă nr. . 951/18.11.2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 03.02.2017 şi în continuare, pentru viitor, până la data plăţii efective, pentru A., B., C., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.;

- prin sentinţa civilă nr. 1432/11.10.2021 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 28.02.2017 şi în continuare, pentru viitor, până Ia data plăţii efective pentru D., E., F., W. si X..

Înalta Curte constată că este nefondată critica recurenţilor deoarece prin cele două hotărâri judecătoreşti mai sus menţionate, drepturile câştigate de reclamanţi au avut caracterul unor despăgubiri şi nu caracterul unor drepturi salariale, iar menţiunea din dispozitivul acestora privind acordarea pentru viitor nu poate schimba natura acestora.

În cazul în care s-ar da curs susţinerilor recurenţilor s-ar realiza o greşită aplicare a efectului pozitiv al hotărârilor judecătoreşti de care aceştia se prevalează ca fiind titluri executorii ce provin din cauzele de drept al muncii.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 din OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, începând cu data acestui ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte reţine că este neîntemeiată pretenţia reclamanţilor de obligare a pârâţilor la emiterea ordinului de stabilire a drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu data de 02.02.2017, din aceleaşi considerente ca cele expuse mai sus cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 430 din C. proc. civ. pentru reţinerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat (lipsa identităţii de obiect şi cauză juridică, explicate anterior pe larg).

Aspectele privind discriminarea faţă de alţi colegi judecători sau cele privind egalizarea cu alţi colegi judecători, invocate prin cererea de chemare în judecată, au format obiectul cauzei judecate anterior şi au fost soluţionate în favoarea reclamanţilor prin hotărârea judecătorească definitivă cu privire la care se invocă puterea de lucru judecat; această hotărâre consacră un drept câştigat în favoarea acestora din perspectiva dreptului la acordarea despăgubirilor, dar, pentru raţiunile expuse mai sus, nu poate genera consecinţa efectului pozitiv al puterii de lucru judecat din perspectiva obligării la stabilirea unei indemnizaţii de salarizare. De altfel, ordinul atacat în prezenta cauză stabileşte plata eşalonată a drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive având ca obiect VRS 605,225 RON pe perioada anterioară emiterii ordinului contestat şi în conformitate cu dispozitivul hotărârilor judecătoreşti prin care s-au stabilit drepturile salariale ale fiecărui reclamant.

În ceea ce priveşte solicitarea recurenţilor de deplafonare a drepturilor salariale, Înalta Curte reţine că potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Înalta Curte constată că aceste dispoziţii legale sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, astfel că nu se poate stabili ca o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuţiile puterii legislative ori în atribuţiile Curţii Constituţionale, neputându-se reţine că art. 38 alin. (6) ar încălca principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

În egală măsură, câtă vreme dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2018 sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, acestea sunt aplicabile în emiterea ordinelor de salarizare dacă au atins nivelul maxim de plată pentru anul 2022.

După cum a reţinut şi prima instanţă, pentru o corectă valorificare a soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a stabilit calcularea salariilor prin raportare la VRS 605,225, invocate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, trebuie avută în vedere modalitatea în care vechiul sistem de calculare a salariilor influenţează salarizarea după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 153/2017, relevante în acest sens fiind prevederile art. 38 alin. (2) lit. a), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 153/2017.

Coroborând prevederile art. 38 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) cu alin. (6) al aceluiaşi articol, rezultă astfel că, indiferent dacă nivelul dreptului salarial era mai mare la data de 01.01.2018 sau a devenit mai mare ulterior, ca urmare a aplicării majorărilor salariale, acesta nu poate depăşi valoarea calculată potrivit anexelor legii de salarizare.

Mai mult decât atât, modul de calculare a salariului stabilit prin hotărâri judecătoreşti întemeiate pe legislaţia salarizării anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 şi nivelul salarial rezultat astfel, este relevant pentru stabilirea ulterioară a salariului în conformitate cu art. 38 alin. (2), (3), (4), dar nu înlătură de la aplicare prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu pot limita indemnizaţiile de încadrare în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti/acte administrative de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti sunt recunoscute şi stabilite anumite majorări salariale (VRS 605,225 RON), având în vedere faptul că hotărârile judecătoreşti sau actele administrative nu au făcut decât să aplice prevederile legale în stabilirea drepturilor salariale.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.295 din 28 decembrie 2020 a statuat în cadrul considerentelor 116, 117 şi urm. că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti se includ în noţiunea de majorări salariale reglementate, de vreme ce hotărârea judecătorească face aplicarea dispoziţiilor legii.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine că, în cadrul apărărilor formulate în recurs, intimata a arătat că, a fost emis Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, care la art. 1 prevede: Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializare şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menţionat, 30 decembrie 2021, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, s-au acordat drepturile salariale ale reclamanţilor în formă deplafonată.

Prin acelaşi ordin s-a prevăzut că plata diferenţelor salariale rezultate, în mod actualizat şi la care se adaugă dobânda legală, să se facă după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ca atare, critica referitoare la înlăturarea de la aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 este nefondată şi va fi respinsă în consecinţă, dat fiind că drepturile salariale ale reclamanţilor au fost stabilite prin raportare la o valoare sectorială de referinţă, cu înlătuarea plafonului prevăzut de lege.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X. împotriva sentinţei nr. 2111 din 14 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.