Fine suspension upheld after regulator’s own uncertainty over directorship.

Şedinţa publică din data de 14 martie 2025

Asupra Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.07.2014 (urmare a declinării competenţei teritoriale de la Curtea de Apel Piteşti), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, suspendarea executării deciziei nr. 1247/19.12.2013, până la pronunţarea instanţei de fond.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2214 din 7 august 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, şi suspendată executarea deciziei preşedintelui A.S.F. nr. 1247/19.12.2013 până la pronunţarea instanţei de fond.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile anterior menţionate a declarat recurs reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Instanţa în mod greşit a apreciat că în speţă a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Cu privire la aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, a arătat că, la emiterea actului administraiv de sancţionare reprezentat de Decizia A.S.F. nr. 1247/19.12.2013, au fost avute în vedere evenimente si informaţii comunicate de persoane juridice a căror activitate au legătură directă cu activitatea pieţei de capital, aspectele de fapt reţinute în sarcina reclamantului şi a celorlalţi administratori ai B. S.A., precum şi întemeierea în drept a actului administrativ individual suspendat, fiind de natură să demonstreze aparenta de legafitate a acestuia.

A precizat că intimatul reclamant deţinea, la data supusă controlului, funcţia de administrator în cadrul sacieeţii B. S.A., astfel încât, actul administrativ de sancţionare suspendat îndeplinea condiţiile de legalitate şi validitate.

Decizia A.S.F. nr. A/1247/19.12.2013, suspendată de instanţa de fond, conţine descrierea faptelor constatate de A.S.F., precum şi motivele de fapt şi de drept care au condus la emiterea acesteia şi a fost emisă de către CNVM ca urmare a unei activităţi de control, analiză şi investigare a faptelor constatate în conformitate cu prerogativele acestei autorităţi, confirmate prin Statutul său, aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr: 297/2004 privind piaţa de capital.

Instanţa de fond a apreciat că intimatul-reclamant a dovedit îndeplinirea condiţiei privind cazul bine jastificat întrucât, din actele depuse la dosar rezultă că "există dubii ca privire la calitatea reclamantului de membru în Consiliul de Administratie al B., în perioada supusă controlului.

A susţinut că la data emiterii actului administrativ ale cărui efecte au fost suspendate informatiile existente în cadrul A.S.F. la dosarul intermediarului B. S.A. precum şi datele înregistrate la Oficiul Registrului Camertului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la data de 27.01.2014 au dovedit că intimatul/reclamant deţinea functia de administrator ai B.. Prin urmare, contrar aprecierilor instanţei de fond, măsura de sancţionare dispusă de A.S.F., atât cu privire la intimatul-reclamant, cât şi cu privire la toate persoanele care au deţinut funcţia de administrator al B., a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile legale speciale în vigoare şi în baza prerogativelor cu care această autoritate a fast învestită prin lege.

Actul administrativ atacat a fost emis temeinic şi legal, întrucât informaţiile deţinute de A.S.F. la data emiterii actului atacat, nu ridicau suspiciuni cu privire la calitatea intimatului-reclamant în cadrul societăţii B..

Faptul că A.S.F. a solicitat concursul organelor de cercetare penală nu duce la concluzia implicită că asupra actului administrativ atacat planează suspiciuni cu privire la legalitatea acestuia.

De altfel, inclusiv reclamatul susţine în conţinutul cererii de suspendare faptul că acesta într-adevăr figurează în evidenţele ORC de pe lângă Tribunalul Vâlcea, in calitate de administrator al S.C. B. S.A..

Prin urmare, astfel după cum reiese şi din actele anexate precum şi din cererea de chemare în judecată promovată de reclamant, toate motivele reţinute de AS.F. în conţinutul actului administrativ de sancţionare corespund realităţii astfel că, Decizia A.S.F. nr. 1247/19.12.2013 se bucură de prezumţia de legalitate, cel puţin până la data încheierii cercetărilor efectuate de organele de cercetare penală.

Aşadar, Decizia A.S.F. nr. 1247/19.1.2013, a cărei executare a fost suspendată de instanţa de fond, a fost emisă de AS.F. în conformitate cu dispoziţiile legate speciale în vigoare şi în baza prerogativelor cu care această autoritate a fost învestită prin lege.

Cu privire la cea de a doua condiţie a pagubei iminente pe care instanţa de fond a considerat-o de asemenea îndeplinită, având în vedere că amenda de 30.000 RON, dacă va fi pusă în executare este de natură a produce reclamantului un prejudiciu.

În situaţia în care intimatul-reclamant a achitat amenda, acesta are posibilitatea recuperării sumei de la organele fiscale, dacă se dovedeşte că actul administrativ atacat a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale sau că informaţiile cuprinse în conţinutul acestuia nu corespund realităţii, context în care chiar autoritatea ar proceda la revocarea lui sau instanţa l-ar anula ca nelegal.

Prin textul de protecţie cuprins în art. 14 din Legea nr. x, legiuitorul a avut în vedere să îl apere pe particular împotriva producerii unor pagube iminente care cu greu ar putea fi acoperite" chiar dacă actul administrativ care le-ar cauza va fi ulterior anulat. Or, în speţă, plata unei sume ae bani către bugetul de stai, chiar dacă. ulterior, actul administrativ în baza căruia a fost făcută plata a fost anulat de către instanţa judecătorească de contencios administrativ ca fiind ilegal, nu poate să constituie un motiv de suspendare a aplicării actului administrativ, pentru a se evita

Aşadar, producerea unei pentru pagube a iminente, prezintă relevanţă pentru a decide admisibilitatea unei cererii de suspendare, instanţa este obligată să examineze probele şi să constate în ce măsură, raportat la circumstanţele concrete ale spetei, la situaţia patrimonială şi personală a reclamantei, la conduita acestuia, cazul este temeinic justificat. Reclamantul nici nu a făcut dovada faptului că s-ar fi trecut la executarea silită a sancţunii cu amenda sau a întinderii patrimoniulul său, pentru ca instanta să poată aprecia dacă achitarea sumei respective este de natură să o influenţeze semnificativ.

Or, cum reclamantul nu a arătat în ce mod suma stabilită cu titlu de amendă l-ar prejudicia iremediabil patrimonial şi nu face niciun fel referire la intinderea acestui patrimoniu, în prezenta cauză nu sunt motive suficiente pentru admisibilitatea cererii de suspendare.

În caz contrar, s-ar ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării a executării actelor administrative, astfel cum este reglementată de Legea nr. 554/2004.

Faţă de cele de mai sus, este evident că nu se poate reţine de către instanţă niciunul dintre argumentele invocate de reclamant susţinerea "aparenţei de nelegalitate" a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea prezentei căi de atac ca fiind nefondată, cu consecinţa mentinerii ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate, aceasta fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a legii speţei deduse judecăţii.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, instanţa de control judiciar constată că recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere de suspendare a Deciziei nr. 1247/19.12.2013, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi în cuantum de 30.000lei reclamantului şi i s-a interzis acestuia, pe o perioadă de 3 ani, dreptul de a ocupa o funcţie, de a desfăşura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în temeiul Legii nr. 297/2004.

Prin hotărârea, care face obiectul prezentului recurs, s-a dispus admiterea cererii de suspendare formulate de reclamantul A., în aprecierea generală că sunt îndeplinite condiţiile cumulative impuse de textul de lege de la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanţei de fond este legală, fiind pronunţată în urma administrării unui probatoriu complet, după o motivare corespunzătoare şi cu intepretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile speţei.

Criticile pârâtei din cererea de recurs se circumscriu motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se încălcarea normelor de drept material ce reglementează instituţia suspendării executării actului administrativ, respectiv împrejurarea că reclamantul nu a reuşit să probeze existenţa cazului bine justificat, decizia atacată bucurându-se de prezumţia de legalitate.

Înalta Curte va proceda la analiza criticilor expuse de recurenta - pârâtă în cadrul căii de atac doar din perspectiva motivului de casare ce vizează interpretarea şi aplicarea normelor de drept material în cauză de la art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Luând act de faptul că s-a invocat de către recurenta - pârâtă faptul că instanţa de fond a încălcat normele de drept material de la art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reglementează instituţia suspendării executării unui act administrativ, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat cu motivarea ce va fi oferită în paragrafele care urmează.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede faptul că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cu privire la prima condiţie legală, respectiv existenţa unui caz bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ însă fără a fi limitative, au fost reţinute de instanţa supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din cele anterior expuse şi coroborate cu actele şi înscrisurile existente la dosar, la o cercetare în aparenţă, reiese, aşa cum a constatat şi prima instanţă de judecată, că aspectele invocate de reclamant în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat sunt de natură a crea o îndoială serioasă şi evidentă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare o solicită.

Astfel, reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine că prin hotărârea nr. 1/25.01.2011, Adunarea generală ordinară a acţionarilor B. S.A. a prelungit, pentru o perioadă de 4 ani, mandatul membrilor Consiliului de administraţie, printre aceştia fiind nominalizat şi reclamantul A.. Această hotărâre a fost înscrisă în Registrul comerţului prin încheierea nr. 500653/2012 .

În faţa primei instanţe de judecată dar şi prin întâmpinarea din recurs, reclamantul a susţinut că, de la începutul anului 2008, nu a mai avut niciun fel de raport juridic cu B. S.A. În acelaşi sens, prin adresa nr. x/21.03.2014, preşedintele Consiliului de administraţie a arătat că reclamantul nu a fost convocat şi nu a participat la şedinţele AGA sau CA ori la luarea deciziilor, nu a semnat documente în numele şi pe seama societăţii, nu a fost niciodată remunerat ca membru al CA sau pentru alte servicii, nu a solicitat şi nici nu a avut acces la ştampila sau documentele societăţii.

Prin adresa nr. x/27.02.2014, pârâta a comunicat reclamantului faptul că "aspectele privind calitatea de membru al Consiliului de administraţie, în considerarea căreia a fost emisă decizia nr. 1247/19.12.2013, au fost transmise spre verificare organelor de cercetare penală competente", iar "soluţionarea plângerii prealabile depinde într-o măsură determinantă de dovedirea calităţii/lipsei calităţii de membru al Consiliului de administraţie", astfel că "este evident că, până la momentul la care va fi lămurită incertitudinea legată de calitatea în care reclamantul a fost sancţionat, se află în imposibilitate de a soluţiona plângerea prealabilă".

Din cuprinsul sesizării adresate de A.S.F. Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrată sub nr. x/28.02.2014, prima instanţă a reţinut, în acord şi cu opinia Înaltei Curţi, învestită cu exercitarea controlului judiciar al hotărârii de la fond, că pârâta a menţionat, printre altele, următoarele: "analiza documentelor aflate la dosarul B. S.A. a relevat diferenţe între semnăturile atribuite domnului A., anterior şi ulterior datei la care au încetat raporturile de muncă ale acestuia cu societatea, respectiv 01.02.2008". Prin urmare, există dubii cu privire la împrejurarea că reclamantul a deţinut sau nu, în perioada supusă controlului, funcţia de administrator al B. S.A.

Aceste împrejurări de fapt, care au determinat pârâta să decidă amânarea soluţionării plângerii prealabile şi sesizarea organelor penale, constituie, în aceeaşi măsură, indicii de natură a justifica în mod obiectiv şi temporizarea executării deciziei nr. 1247/19.12.2013, concretizată în urmărirea silită a amenzii contravenţionale în cuantum de 30.000 RON.

În concluzie, şi instanţa de control judiciar, alături de judecătorul fondului, apreciază că împrejurările invocate de reclamant precum şi amânarea soluţionării plângerii prealabile şi sesizarea organelor penale de către pârâtă sunt de natură a contura aparenţa existenţei unei îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ, care fundamentează condiţia cazului bine justificat astfel că, în mod obiectiv, se impune temporizarea efectelor acestuia.

Pentru argumentele anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea actului atacat, reclamantul, reuşind, la nivel de aparenţă să demonstreze o îndoială rezonabilă cu privire la legalitatea actului administrativ.

Înalta Curte are în vedere şi că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiţia pagubei iminente este îndeplinită, dacă actul administrativ va fi pus în executare reclamantul va fi obligat la plata unei amenzi în cuantum de 30.000lei.

Astfel, prejudiciul produs este şi iminent, întrucât la data de 16.02.2014 a fost emisă somaţia nr. 19957 de către compartimentul de specialitate al Primăriei mun. Vâlcea, urmând a se proceda la urmărirea creanţei înscrise în actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de recurs formulată de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, niciuna dintre criticile aduse sentinţei de fond nefiind aptă a conduce la reformarea soluţiei din perspectiva dorită de partea declarantă a căii de atac a recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 2214 din 7 august 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.