Reversal of 50% reduced transport fare reimbursement: EU fair trial claims vs. domestic document retention periods

Şedinţa publică din data de 13 martie 2025

Asupra cererii de revizuire de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor:

(i) anularea Deciziei nr. 19/P din 12.04.2022, prin care Ministerul Finanţelor - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF -4921/29.12.2021 emise de DGRFP Iaşi, precum şi anularea acesteia din urmă;

(ii) suspendarea executării celor două acte administrative litigioase.

1.2. Prin sentinţa nr. 115 din 31 octombrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor.

A anulat în parte Dispoziţia obligatorie nr. ISR-AIF-4921/29.12.2021 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Decizia nr. 19/P din 12.04.2022 emisă de către Ministerul Finanţelor - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, respectiv cu privire la suma de 5.246.515,5 RON reprezentând debit şi cu privire la accesoriile aferente acestei sume-dobânzi şi penalităţi - (debit format din creanţa bugetară aferentă anilor 2015-2018 în cuantum de 5.214.194 RON şi creanţa bugetară în cuantum de 32.321,50 RON aferentă anului 2019, sume la care se adaugă accesoriile aferente).

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia nr. 2433 din 24 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022:

- s-a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Botoşani;

- s-a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 115 din data de 31 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat;

- s-a admis recursul declarat de pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, ambii prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani împotriva sentinţei nr. 115 din data de 31 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal; s-a casat sentinţa atacată şi, în rejudecare, s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 noiembrie 2024, sub numărul x/2024, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2433 din 24 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, a arătat că decizia instanţei de recurs a fost pronunţată prin încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene deoarece, prin pronunţarea soluţiei, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat naştere o jurisprudenţă neunitară în soluţionare aceleiaşi chestiuni de drept.

A menţionat faptul că, în calitate de instanţă supremă de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are sarcina menţinerii practicii unitare la nivelul întregului sistem judiciar, respectarea principiului predictibilităţii actului de justiţie, parte componentă a dreptului părţilor la un proces echitabil, impunând necesitatea pronunţării, în speţe identice, a unor soluţii de acelaşi fel, încălcarea acestei obligaţii fiind sancţionată în mod repetat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Ştefan si Stefc. României, Beian c. României, etc).

Or, prin decizia a cărei revizuire o solicită, instanţa supremă a pronunţat o soluţie prin care şi-a contrazis flagrant jurisprudenţa anterioară prin care a statuat că termenul de păstrare al cupoanelor talon utilizate de beneficiarii Legii nr. 147/2000 pentru a beneficia de serviciile de transport cu tarif redus 50% este cel de 1 an ulterior anului în care a fost efectuată călătoria, conform art. 28, teza finală, din Norma metodologică aprobată prin H.G. nr. 2403/2004.

Astfel, în ciuda faptului că prin Deciziile nr. 5976 din 12.12.2023 şi nr. 6152 din 18.12.2023 instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că termenul de păstrare al cupoanele talon utilizate de beneficiarii Legii nr. 147 2000 este de un an ulterior celui în care a avut loc călătoria conform art. 28 din Norma aprobată prin H.G. nr. 2403/2004 care derogă de la prevederile generale ale Ordinelor MFP nr. 2403/2405 şi nr. 2643/2015, ulterior, prin decizia a cărei revizuire se solicită, un alt complet al instanţei supreme a interpretat aceleaşi dispoziţii normative în sens contrar, statuând că termenul de păstrare a aceloraşi documente este cel de 10 ani conform prevederilor Ordinelor MFP nr. 2403/2405 şi nr. 2643/2015.

A considerat revizuenta că această soluţie a încălcat dreptul său la un proces echitabil privit din perspectiva necesităţii asigurării securităţii juridice şi predictibilităţii actului de justiţie, Înalta Curte devenind ea însăşi o sursă de insecuritate juridică şi un factor de diminuare a încrederii publicului în sistemul judiciar.

Pentru toate considerentele anterior expuse, a solicitat admiterea cererii de revizuire, cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii contestate, în sensul respingerii cererilor de recurs formulate de Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi menţinerii sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Suceava.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată prin întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată şi urmează să o respingă pentru considerentele prezentate în continuare:

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.", iar conform art. 148 alin. (2) din Constituţie "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."

Raportat la normele citate, se constată că, pentru a fi în prezenţa cazului de revizuire reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesar ca revizuentul să invoce o pretinsă încălcare a prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene ori a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.

Tratatele reprezintă legislaţia primară a Uniunii Europene, fiind acorduri cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, semnate de toate ţările Uniunii Europene, care stabilesc obiectivele Uniunii Europene, regulile de funcţionare a instituţiilor europene, procedurile decizionale şi relaţiile dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre. Legislaţia secundară a Uniunii Europene este constituită, potrivit art. 288 TFUE, din regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize, dintre care regulamentele şi deciziile au caracter obligatoriu şi sunt direct aplicabile în legislaţia naţională, iar directivele obligă fiecare stat membru cu privire la rezultatul care trebuie atins, sens în care statele membre procedează la transpunerea acestor prevederi în legislaţia naţională.

Conchizând, pentru ca o cerere de revizuire să se circumscrie art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 148 alin. (2) din Constituţie, revizuentul trebuie să susţină şi să argumenteze cu privire la încălcarea priorităţii de aplicare a unui tratat, regulament, decizie ori directivă a Uniunii Europene faţă de legislaţia naţională. Acestor acte cu caracter obligatoriu li se adaugă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) prin care se interpretează normele comunitare, sens în care s-a reţinut şi prin decizia nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

"65. În jurisprudenţa sa, CJUE a reţinut că interpretarea pe care a dat-o unei norme de drept european, în exercitarea competenţei pe care i-o conferă articolul 234 (n.a., actual art. 267 din TFUE), lămureşte şi precizează, dacă este nevoie, semnificaţia şi domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înţeleasă şi aplicată de la intrarea sa în vigoare (a se vedea, în special, Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, C-61/79, pct. 16, Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom, C-50/96, pct. 43, precum şi Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, C-453/00, pct. 21). Cu alte cuvinte, o hotărâre preliminară nu are o valoare constitutivă, ci pur declarativă, cu consecinţa că efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 1995, Richardson, C-137/94, pct. 33). 66. Astfel, deciziile interpretative ale CJUE fac corp comun cu norma interpretată şi se aplică în toate situaţiile în care se aplică dreptul european interpretat, adică şi raporturilor juridice care s-au născut/modificat/stins anterior pronunţării deciziilor şi care nu sunt încă definitive (adică fac obiectul unor litigii pendinte)."

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic şi jurisprudenţial la speţa de faţă, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire s-a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Întrucât acest act legislativ cu caracter obligatoriu face parte, alături de tratate, din legislaţia primară a Uniunii Europene, criticile revizuentei se circumscriu motivului de revizuire prevăzut art. 21 din Legea nr. 554/2004, iar susţinerile intimaţilor din cadrul excepţiei privesc, de fapt, fondul cererii de revizuire.

2.2. Pe fondul cererii de revizuire, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acesteia, în raport de temeiul de drept invocat, respectiv art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cererea de revizuire, s-a susţinut că decizia instanţei de recurs nr. 2433 din 24.04.2024 din dosarul nr. x/2022 a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene potrivit căruia:

"Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege".

Se invocă faptul că prin pronunţarea soluţiei a cărei revizuire se solicită, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat naştere o jurisprudenţă neunitară în soluţionare aceleiaşi chestiuni de drept, fiind încălcat dreptul revizuentei-reclamante la un proces echitabil din perspectiva necesităţii asigurării securităţii juridice şi predictibilităţii actului de justiţie.

În concret, revizuenta susţine că în alte două dosare similare, respectiv prin Deciziile nr. 5976 din 12.12.2023 şi nr. 6152 din 18.12.2023, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că termenul de păstrare al cupoanele talon utilizate de beneficiarii Legii nr. 147 2000 este de un an ulterior celui în care a avut loc călătoria, conform art. 28 din Norma aprobată prin H.G. nr. 2403/2004 care derogă de la prevederile generale ale Ordinelor MFP nr. 2403/2405 şi nr. 2643/2015, iar prin decizia a cărei revizuire se solicită, aceleaşi dispoziţii normative au fost interpretate în sens contrar, în sensul că termenul de păstrare a aceloraşi documente este cel de 10 ani conform prevederilor Ordinelor MFP nr. 2403/2405 şi nr. 2643/2015.

Criticile formulate se impun a fi respinse, ca nefondate, pe motiv că nerespectarea practicii ÎCCJ nu constituie cauză de revizuire, iar aşa cum s-a reţinut în Decizia nr. 45/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

"(...) 77. Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare şi aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului."

În realitate, revizuenta este nemulţumită de modalitatea în care instanţa de recurs a stabilit, pe baza probelor administrate, lipsa documentaţiei care să justifice, conform procedurii în domeniu, alocarea sumelor pentru biletele cu preţ redus.

Instanţa de recurs, prin decizia a cărei revizuire se solicită, a constatat că societatea recurentă nu a prezentat organelor de inspecţie economico-financiară niciun document de unde să rezulte scăderea cupoanelor-salon din registrul de evidenţă al arhivei. Mai mult decât atât, şi în lipsa cupoanelor-talon, a reţinut că recurenta-reclamanta era obligată să prezinte echipei de control mătcile biletelor de călătorie cu preţ redus, ca document justificativ pentru dovedirea realităţii călătoriilor cu preţ redus. În lipsa acestor documente, nu se justifică alocarea sumelor de la buget pentru călătorii cu preţ redus, fiind imposibil de a decela între călătoriile cu preţ întreg şi cele cu preţ redus. A mai reţinut că în actul de control, s-a consemnat faptul că înregistrările de casă întocmite de operator în perioada verificată sunt înscrise informaţii referitoare doar la numărul chitanţelor, suma încasată, iar la explicaţii sunt menţionate "venituri din prestări servicii-transport", aceleaşi informaţii fiind preluate şi în evidenţa contabilă. Aşadar, în aceasta din urmă nu apar date referitoare la cursele efectuate şi nu este evidenţiată reducerea de 50% în cazul persoanelor în discuţie. Or, art. 17 alin. (2) din Legea contabilităţii obliga operatorul de transport să ţină contabilitatea veniturilor pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor.

Instanţa de revizuire constată, aşadar, că legalitatea actului de control întocmit de organele fiscale prin care s-a dispus restituirea sumelor decontate fără respectarea prevederilor legale a fost confirmată de instanţa de recurs, fiind rezultatul evaluării situaţiei de fapt relevante, iar nu rezultatul unei interpretări a unui text de lege, care să contravină normelor de drept european invocate de revizuentă, respectiv art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene referitor la dreptul la un proces echitabil.

Or, calea de atac a revizuirii nu poate repune în discuţie modalitatea în care instanţele au determinat o anumită situaţie de fapt, prin raportare la probele administrate, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la reformarea deciziei din recurs, ceea ce nu este permis. Dispoziţiile legale ce reglementează cazul de revizuire invocat, pot viza exclusiv "calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului".

Nu se poate susţine, aşadar, că partea nu ar fi avut dreptul un proces echitabil, toate aspectele valorificate în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită fiind dezbătute în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului părţilor la apărare.

De altfel, inclusiv în jurispudenţa CEDO, în cauza Stanca Popescu contra României şi Iordan Iordanov contra Bulgariei, s-a statuat că, divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul unei căi extraordinare de atac care nu poate fi deturnată într-un recurs deghizat, de natură a permite rejudecarea unei cauze pentru simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni.

O astfel de posibilitate de înlăturare din ordinea juridică a unei hotărâri precum cea din cauza de faţă nu este însă permisă în situaţia în care deja, la pronunţarea sa, instanţa de recurs a valorificat dezlegările anterioare ale chestiunii litigioase care se regăseşte şi în cauza de faţă, doar pe considerentul că au fost descoperite şi ale hotărâri judecătoreşti care statuează în sens contrar celor reţinute anterior cu putere de lucru judecat. A da posibilitatea să se reevalueze caracterul definitiv al unei hotărâri judecătoreşti ori de câte ori se detectează alte hotărâri anterioare ce au rezolvat aceeaşi chestiune în dispută, într-un sens contrar celor reţinute prin decizia ce formează obiectul revizuirii, înseamnă a depăşi în mod evident premisele care au fundamentat voinţa legiuitorului la momentul reglementării acestui caz de revizuire şi a afecta în mod grav securitatea juridică a unei hotărâri definitive, lipsind-o de efectele sale fireşti.

Aplicarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele ale Uniunii Europene.

Însă, revizuenta nu a dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, întrucât nu a dovedit incompatibilitatea prevederilor din legislaţia internă aplicată de instanţa de recurs cu ordinea juridică europeană şi, astfel, nu se poate reţine existenţa unei incompatibilităţi între dreptul european şi legislaţia internă, pentru a fi îndeplinită cerinţa impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Fiind o cale de retractare, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuţie a unor chestiuni de drept şi de fapt ce au fost soluţionate de instanţa de recurs. Dispoziţiile legale invocate au o aplicabilitate limitată, fiind interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui alt apel sau recurs.

2.3. Soluţia instanţei asupra cererii de revizuire şi temeiul juridic al acesteia

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în raport cu dispoziţiile art. 509 C. proc. civ., coroborate cu cel ale art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimaţi.

Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. prin reprezentant legal B. împotriva Deciziei nr. 2433 din 24 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.