Sanitary-veterinary concession indemnities: statutory entitlement independent of unadopted methodological norms and passive procedural capacity of central authority

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 22.12.2020, sub nr. x/2021 înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., Molidul S.R.L., D. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. E., Cabinet medical - veterinar Dr. F., G. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. H., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. P., Cabinet medical - veterinar Dr. Q., Cabinet medical - veterinar Dr. R., Cabinet medical - veterinar Dr. S., Cabinet medical - veterinar Dr. T., Cabinet medical - veterinar Dr. U., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Cabinet medical - veterinar Dr. Z., AA. S.R.L., BB. S.R.L. şi CC. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la achitarea cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea unei obligaţii de efectuare de operaţiuni administrative, respectiv la achitarea a câte 55.000 (cincizeci şi cinci mii) RON către primii 29 de reclamanţi prestatori, fiecare, de activităţi sanitar - veterinare în baza a câte unui contract de concesiune/prestare servicii, respectiv 110.000 (una sută zece mii) RON către reclamanta CC. S.R.L., prestatoare de activităţi sanitar - veterinare în baza a două asemenea contracte, precum şi a cheltuielilor de judecată efectuate reprezentate de onorariu de Prin sentinţa nr. 83 din 12 mai 2021 a Curţii de Apel Iaşi a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamanţilor, iar împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii.

Prin decizia nr. 3329 din 15 iunie 2023 (C8), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a luat act de cererea de renunţare la judecata recursului formulată de reclamanta Y. S.R.L., a respins recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar Dr. T. ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, a anulat recursul declarat de reclamanţii A. S.R.L., D. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. F., Cabinet Medical Veterinar Dr. R., Cabinet Medical Veterinar Dr. U., V. S.R.L. şi BB. S.R.L., ca netimbrat, a admis recursul declarat de reclamanţii Cabinet Medical Veterinar Dr. E., I. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. H., G. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. S., W. S.R.L., AA. S.R.L., N. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. Z., Cabinet Medical Veterinar Dr. L., Cabinet Medical Veterinar Dr. P., X. S.R.L., B. S.R.L., M. S.R.L., Cabinet Medical Veterinar Dr. Q., CC. S.R.L., C. S.R.L., J. S.R.L., Molidul S.R.L., K. S.R.L., O. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 83/2021 din 12 mai 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2021*, iar la primul termen, în rejudecare, prin încheierea din 18 octombrie 2023, instanţa respins excepţia inadmisibilităţii, pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României, reţinând că, având în vedere obiectul prezentei cauze, respectiv un refuz nejustificat, în condiţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă nu este obligatorie.

La data de 18 octombrie 2023, reclamanţii Molidul S.R.L., G. S.R.L. şi O. S.R.L., respectiv Cabinet Medical Veterinar Dr. Q. au depus precizări, prin care au arătat că recuantifică valoarea despăgubirilor de la 55.000 RON pentru fiecare reclamant, la 72.258 RON pentru fiecare reclamant, pentru refuzul/neîndeplinirea de către pârâţi a operaţiunilor administrative necesare exercitării drepturilor lor legale.

Pe parcursul procedurii în rejudecare reclamanţii N. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. L.", X. S.R.L., CC. S.R.L., J. S.R.L., W. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. Z.", I. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. F.", Cabinet medical - veterinar "Dr. H.", Cabinet medical - veterinar "Dr. S.", AA. S.R.L., B. S.R.L., M. S.R.L., C. S.R.L., K. S.R.L., W. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. Z.", Cabinet medical - veterinar "Dr. E." şi Cabinet medical - veterinar "Dr. P." au formulat cereri de renunţare la judecată.

Prin sentinţa nr. 296/20.12.2023 pronunţată de Curtea de Apel, în baza art. 406 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată a reclamanţilor N. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. L.", X. S.R.L., CC. S.R.L., J. S.R.L., W. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. Z.", I. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. F.", Cabinet medical - veterinar "Dr. H.", Cabinet medical - veterinar "Dr. S.", AA. S.R.L., B. S.R.L., M. S.R.L., C. S.R.L., K. S.R.L., W. S.R.L., Cabinet medical - veterinar "Dr. Z.", Cabinet medical - veterinar "Dr. E." şi Cabinet medical - veterinar "Dr. P.", cerere formulată în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, prin Prim Ministru şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa nr. 50/2024 pronunţată la 14 februarie 2024,Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii cererii precizatoare formulate la data de 18.10.2023 de reclamaţii Molidul S.R.L., G. S.R.L., O. S.R.L. şi Cabinet medical-veterinar Dr. Q., a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Cabinet medical-veterinar Dr. Q., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele Molidul S.R.L., G. S.R.L. şi O. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Prim Ministru, a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele MOLIDUL S.R.L., G. S.R.L. şi O. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a obligat pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să plătească reclamantelor Molidul S.R.L., G. S.R.L. şi O. S.R.L. câte 72.258 RON, cu titlu de despăgubiri şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să plătească reclamantelor Molidul S.R.L., G. S.R.L. şi O. S.R.L. câte 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 50/2024 pronunţată la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

- instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 20-22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 5 din O.G. nr. 42/2004, art. 3 şi art. I-4 din O.G. nr. 22/2002 şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Recurenta-pârâtă susţine că, în raport de structura instituţională şi atribuţiile stabilite prin lege, calitatea procesuală pasivă nu poate fi reţinută în sarcina sa, întrucât obligaţiile de plată izvorâte din O.U.G. nr. 117/2020 revin exclusiv direcţiilor sanitare veterinare judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, ordonatori terţiari de credite, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A.

Potrivit art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, plata sumelor de 10.000 RON se face din bugetul A.N.S.V.S.A. prin bugetul direcţiilor judeţene, în baza decontului şi a documentelor justificative, verificate şi aprobate de structurile competente din cadrul D.S.V.S.A. judeţene.

Astfel, recurenta consideră că simpla calitate de ordonator principal de credite nu atrage automat calitatea procesuală pasivă în litigiile ce decurg din raporturi contractuale încheiate de instituţiile subordonate, iar obligaţia de virare a fondurilor nu presupune participarea sa în proces.

În susţinerea acestei poziţii, invocă dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 22/2002, art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004, pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2009, precum şi art. 1 din aceeaşi hotărâre, care definesc statutul juridic al D.S.V.S.A. judeţene ca instituţii publice distincte, cu personalitate juridică, subordonate A.N.S.V.S.A.

- Instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor în mod neîntemeiat, raportându-se la Decizia nr. 9/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023.

Recurenta arată că, deşi decizia ICCJ stabileşte aplicabilitatea art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 în absenţa normelor metodologice, aceasta nu înlătură obligaţia beneficiarilor de a respecta condiţiile legale pentru acordarea indemnizaţiei de 10.000 RON lunar.

În acest sens, subliniază că dreptul reglementat de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 este un drept sub condiţie, dependent de existenţa unui contract subsecvent, a unui act adiţional, prestarea efectivă a serviciilor, depunerea decontului şi a documentelor justificative, verificarea acestora de către structurile competente şi aprobarea de către directorul executiv al D.S.V.S.A. judeţeană.

Recurenta-pârâtă susţine că în speţă nu s-a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii, nefiind probată existenţa unor contracte subsecvente sau acte adiţionale încheiate conform O.U.G. nr. 117/2020.

Mai mult, instanţa de fond nu a verificat dacă activităţile pentru care se solicită plata se încadrează în cele prevăzute la art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004, modificat prin O.U.G. nr. 117/2020, şi nici dacă au intervenit situaţii care atrag penalităţi conform art. 8 din Capitolul II al Anexei la O.U.G. nr. 117/2020.

Partea recurentă detaliază demersurile întreprinse pentru elaborarea normelor metodologice, începând cu constituirea grupurilor de lucru, consultarea interministerială şi avizarea proiectului de hotărâre de Guvern, care a culminat cu adoptarea O.U.G. nr. 117/2020 în termen de aproximativ 60 de zile de la observaţiile Ministerului Justiţiei.

În acest context, consideră că nu poate fi reţinută o culpă în sarcina sa pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019, iar soluţia instanţei de fond de obligare la plată pentru perioada 16.12.2019-23.07.2020 este nelegală.

- Judecătorul fondului a obligat instituţia pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta solicitând instanţei de recurs să analizeze îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., susţinând că aceste dispoziţii permit instanţei să reducă motivat onorariul avocaţilor dacă acesta este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată.

Partea recurentă susţine că exonerarea sau diminuarea cheltuielilor de judecată este necesară pentru protejarea bugetului de stat, având în vedere că este o instituţie publică centrală, finanţată integral de la bugetul de stat, conform art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2009.

În plus, arată că este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 7 din O.G. nr. 22/2002, iar obligaţia de plată a unor cheltuieli judiciare din bugetul de stat către acelaşi buget este lipsită de sens juridic, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 391/2012.

4. Apărări formulate în cauză

Intimate-reclamante Molidul S.R.L., G. S.R.L., O. S.R.L. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond şi acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu prioritate, Înalta Curte reţine cadrul normativ incident speţei, respectiv art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit cu care beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora.

Potrivit art. V din Legea nr. 236/2019, forma de la data intrării legii în vigoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

La data de 24 iulie 2020 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, care, în anexă, cuprinde normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004.

Prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/21.07.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziţii sunt aplicabile în absenţa adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020."

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentei-pârâte ANSVSA referitoare la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri (act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege).

În cuprinsul acţiunii, reclamanţii a invocat împrejurarea că au adresat o cerere pârâtei ANSVSA, prin care au solicitat să le fie achitate sumele datorate în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi că, faţă de răspunsul comunicat de această autoritate, formulează prezenta acţiune în temeiul prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".

Raportat la modul în care au configurat acţiunea în contencios administrativ, Înalta Curte constată că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor are legitimare procesuală pasivă, în calitate de autoritate emitentă a pretinsului refuz nejustificat contestat în prezenta cauză.

Cât priveşte argumentul recurentei-pârâte în sensul că procedura de achitare a sumei de 10.000 RON prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019 presupune verificarea, aprobarea solicitării la plată şi plata efectivă a sumei de către direcţiile sanitar-veterinare judeţene, conform normelor metodologice adoptate prin O.U.G. nr. 117/2020, Înalta Curte reţine că, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, plata sumei se face din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor către beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii. Aşadar, titularul obligaţiei de plată este pârâta ANSVSA, iar atribuţiile delegate de legiuitor direcţiilor judeţene, în ceea ce priveşte formalităţile necesare achitării sumei lunare, nu justifică scoaterea din proces a autorităţii parte a raportului obligaţional.

Înalta Curte mai reţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu pârâta ANSVSA luându-se în considerare calitatea sa de ordonator principal de credite.

Susţinerea recurentei în sensul că obligaţiile de plată izvorâte din O.U.G. nr. 117/2020 ar reveni exclusiv direcţiilor sanitare veterinare judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, ordonatori terţiari de credite, iar nu A.N.S.V.S.A. ca ordonator principal, este nefondată. Direcţiile judeţene sunt structuri subordonate, fără autonomie decizională în privinţa recunoaşterii şi acordării dreptului. Calitatea procesuală pasivă a A.N.S.V.S.A. este astfel justificată prin lege, iar nu prin structura bugetară.

În plus, Decizia nr. 9/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii a statuat că dreptul reglementat de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 este aplicabil chiar şi în absenţa normelor metodologice, fiind un drept de creanţă născut ope legis, necondiţionat de acte administrative subsecvente.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va menţine soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANSVSA, consecutiv respingerii argumentelor din recurs, ca nefondate.

Înalta Curte constată că este nefondată şi critica referitoare la greşita aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 şi art. IV din Legea nr. 236/2019, din perspectiva condiţionării dreptului beneficiarilor la acordarea sumei lunare de elaborarea normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019.

Această problemă de drept a fost dezlegată (anterior pronunţării şi aplicată în cadrul sentinţei recurate) prin Decizia interpretativă nr. 9 din 29 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor sunt aplicabile în absenţa adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020.

Faţă de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea de către prima instanţă a art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 şi art. IV-V din Legea nr. 236/2019 sunt conforme celor statuate prin Decizia nr. 9/29.05.2023.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica cu privire la necesitatea elaborării normelor metodologice pentru acordarea sumei de 10.000 RON lunar în perioada 16 decembrie 2019-24 iulie 2020, anterior adoptării O.U.G. nr. 117/2020, apreciind că nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanţei de recurs, în raport de pronunţarea deciziei interpretative obligatorii.

Singura condiţie era existenţa unui contract de concesiune în derulare şi prestarea efectivă a activităţilor reglementate de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, aspect dovedit în cauză de către intimaţii-reclamanţii Molidul S.R.L., G. S.R.L. şi O. S.R.L..

În mod legal prima instanţă a reţinut că:

"Din cuprinsul acestor deconturi rezultă că documentele justificative au fost prezentate, verificate şi avizate de către medicul veterinar oficial al Circumscripţiei Veterinare Oficiale, confirmându-se astfel prestarea acţiunilor/serviciilor sanitar-veterinare prevăzute în Programul acţiunilor strategice de supraveghere, profilactice şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om şi protecţia mediului.

Se mai impune a se menţiona că prin acţiunea iniţială reclamantele au făcut referire şi la indemnizaţia aferentă lunii august 2020, însă prin precizările formulate la dat de 18.10.2023 şi-au recuantificat valoarea pretenţiilor la 72.258 RON pentru fiecare reclamant, menţionând expres că despăgubirea vizează perioada de până la data de 24.07.2020, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, operând astfel o restrângere a analizei circumscrisă acestei din urmă perioade. De altfel, recuantificarea pretenţiilor la suma de 72.258 RON, ce reprezintă, în mod necontestat, echivalentul indemnizaţiilor lunare aferente perioadei 16 decembrie 2019 - 23 iulie 2020, relevă în mod explicit o restrângere a perioadei de analiză până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020."

Înalta Curte constată astfel că judecătorul fondului a verificat îndeplinirea condiţiei privind existenţa unui contract de concesiune în derulare şi prestarea efectivă a activităţilor reglementate de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, solicitând şi analizând deconturile justificative depuse de reclamanţi, confirmate de medicii veterinari oficiali.

Astfel, susţinerea recurentei privind lipsa probelor este infirmată de înscrisurile aflate la dosar.

Recurenta-pârâtă detaliază demersurile administrative întreprinse pentru elaborarea normelor metodologice, susţinând că nu poate fi reţinută o culpă în sarcina sa. Această apărare este irelevantă în contextul cauzei, având în vedere că instanţa de fond nu a fundamentat obligaţia de plată pe existenţa unei culpe în neadoptarea normelor metodologice, ci pe existenţa unui drept legal recunoscut de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, independent de adoptarea normelor. Neadoptarea normelor metodologice nu poate suspenda aplicarea unei dispoziţii legale imperative, iar culpa autorităţii executive nu poate înlătura aplicabilitatea legii.

În finalul motivelor de recurs, instituţia recurentă solicită diminuarea sau exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, invocând caracterul disproporţionat al onorariului şi faptul că este instituţie publică finanţată de la bugetul de stat.

Această critică este nefondată. Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii este obligată la plata cheltuielilor de judecată. Instanţa de fond a analizat cuantumul onorariului şi a reţinut că acesta este justificat în raport cu complexitatea cauzei, durata procesului şi activitatea desfăşurată de apărătorul reclamanţilor. Faptul că recurenta este instituţie publică nu constituie temei de exonerare, iar jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu susţine o astfel de interpretare.

Prin urmare, toate motivele de recurs sunt nefondate, iar hotărârea instanţei de fond se circumscrie cadrului legal şi jurisprudenţial aplicabil, motiv pentru care se impune menţinerea acesteia în întregime.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) împotriva sentinţei nr. 50/2024 pronunţate la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) împotriva sentinţei nr. 50/2024 pronunţate la 14 februarie 2024 de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 martie 2025.