Reduction of statutory surcharges to meet 30% salary cap vs. acquired rights and non-discrimination

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.08.2023, sub nr. x/2023, reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău şi Preşedintele Curţii de Apel Bacău, au formulat plângere împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, prin intermediul căreia au solicitat anularea Hotărârii nr. 37/22.06.2023 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bacău şi obligarea pârâtului Preşedintele Curţii de Apel Bacău la modificarea în parte a Deciziei nr. 117/111/A/7 din 25.04.2023 şi a anexelor la această decizie, în sensul acordării sporurilor în procent integral de 45%, astfel cum au fost acordate de Curţile de Apel Bacău - doar pentru personalul auxiliar care ocupă funcţii de conducere, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Suceava şi Târgu Mureş, iar în subsidiar, acordarea sporurilor în procent cuprins între 30 şi 45%, astfel cum a acordat preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii prin Decizia nr. 328/16.12.2022, în raport de prevederile deciziei RIL nr. 15/2021 şi cu încadrarea în plafonul prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 138 pronunţată la 2 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei interesului reclamantei A., ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău şi Preşedintele Curţii de Apel Bacău, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 138 pronunţată la 2 februarie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost promovată.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, reclamantele personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Bacău au învederat următoarele:

- instanţa de fond a interpretat eronat normele de drept aplicabile, în special în ceea ce priveşte Decizia nr. 117/111/A/7 din 25.04.2023 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bacău, care a modificat regimul de calcul al drepturilor salariale ale personalului auxiliar. Recurentele susţin că această decizie nu a fost precedată de revocarea legală a Deciziei nr. 25/1/A/1 din 2 februarie 2018, care acorda sporuri salariale în procent maxim de 45%, conform Anexei V din Legea nr. 153/2017, şi care a produs efecte juridice timp de cinci ani, intrând în circuitul civil.

- prima instanţă nu a analizat caracterul executoriu şi legal al Deciziei nr. 25/1/A/1, precum şi la faptul că aceasta nu a fost contestată sau revocată în mod legal, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care impune ca un act administrativ intrat în circuitul civil să poată fi desfiinţat doar prin anulare judecătorească.

Recurentele invocă jurisprudenţa relevantă, respectiv Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, care consacră protecţia drepturilor salariale dobândite şi interzic revocarea unilaterală a acestora.

- prejudiciul material generat de încetarea acordării celor trei sporuri salariale: 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru confidenţialitate.

Recurentele susţin că diminuarea veniturilor lunare începând cu aprilie 2023 constituie o atingere adusă dreptului fundamental la salariu, protejat atât de legislaţia internă, cât şi de jurisprudenţa CEDO şi CJUE.

- actul contestat încalcă principiul legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, iar actele administrative trebuie să respecte legea în mod strict.

Recurentele susţin că Decizia nr. 117/2023 a fost emisă cu exces de putere, întrucât a încălcat drepturile dobândite anterior şi nu a respectat limitele competenţei prevăzute de lege.

- a fost încălcat şi principiul neretroactivităţii, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, care impune ca legea să dispună numai pentru viitor.

Recurentele subliniază că aplicarea retroactivă a Deciziei nr. 117/2023 asupra drepturilor salariale recunoscute anterior este nelegală şi contravine securităţii juridice, principiu recunoscut în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ.

În final, părţile recurente invocă principiile nediscriminării şi egalităţii prevăzute de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, care impun tratament egal pentru personalul bugetar ce prestează aceeaşi activitate în condiţii similare.

Recurentele consideră că menţinerea Deciziei nr. 117/2023 afectează aceste principii, generând inechităţi salariale nejustificate.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare, prin care în principal invocă excepţia nulităţii căii de atac, iar în subsidiar solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantelor, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 37/22.06.2023 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bacău şi obligarea pârâtului Preşedintele Curţii de Apel Bacău la modificarea în parte a Deciziei nr. 117/111/A/7 din 25.04.2023 şi a anexelor la această decizie.

Prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea, reclamantele formulând recurs, criticile de nelegalitate putând fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii, ţinând seama de conţinutul actului atacat, a coroborat dispoziţiile incidente şi a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanţa de recurs reţine că recursul formulat este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită.

Contrar susţinerilor părţilor recurente, hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente.

Este nefondată critica vizând nelegalitatea Deciziei nr. 117/111/A/7 din 25.04.2023, prin raportare la lipsa revocării prealabile a Deciziei nr. 25/1/A/1 din 02.02.2018.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Decizia nr. 117/2023 a fost emisă în aplicarea directă a acestei norme imperative, care are caracter special şi prevalează asupra dispoziţiilor generale privind stabilirea individuală a sporurilor.

Instanţa de fond a reţinut corect că Decizia nr. 25/2018 nu poate produce efecte juridice contrare unei norme legale în vigoare. În plus, revocarea expresă a unui act administrativ anterior nu este o condiţie de validitate a unui act nou, emis în aplicarea unei norme legale imperative, cu caracter limitativ.

Cu privire la caracterul executoriu şi legal al Deciziei nr. 25/2018 şi la pretinsa imposibilitate de desfiinţare fără anulare judecătorească şi această critică este, de asemenea, nefondată.

În mod legal a constatat judecătorul fondului că Decizia nr. 117/2023 nu a desfiinţat Decizia nr. 25/2018, ci a stabilit un nou regim de salarizare în conformitate cu legea în vigoare.

Potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, desfiinţarea unui act administrativ intrat în circuitul civil se face prin anulare judecătorească, însă în speţă nu s-a produs o desfiinţare, ci o modificare a regimului juridic aplicabil, în temeiul unei norme legale imperative.

Cu privire la invocarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale privind protecţia drepturilor salariale dobândite, recurentele apreciază a fi incidente în cauză Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ şi Decizia nr. 794/2016 a CCR, însă instanţa de fond a reţinut corect că aceste decizii nu consacră un drept absolut la menţinerea unui cuantum maxim al sporurilor.

Înalta Curte apreciază că sporurile nu reprezintă drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare, a căror acordare este condiţionată de încadrarea în limitele bugetare stabilite de lege.

Cu privire la critica vizând prejudiciul material generat de diminuarea sporurilor, diminuarea veniturilor nu constituie, în sine, o încălcare a dreptului la salariu, atâta timp cât aceasta este rezultatul aplicării unei norme legale imperative.

În mod legal prima instanţă a reţinut că plafonarea sporurilor la 30% este prevăzută expres de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, iar respectarea acestei limite nu poate fi cenzurată de instanţă în lipsa unei încălcări a legii.

Este nefondată critica recurentelor-reclamante cu privire la pretinsa încălcare a principiului legalităţii şi emiterea deciziei cu exces de putere. Decizia nr. 117/2023 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale (Legea nr. 153/2017), inclusiv a celor privind responsabilitatea fiscal-bugetară, prevăzute de art. 67 din Legea nr. 69/2010 şi art. 21 din Legea nr. 500/2002. Nu se poate reţine existenţa unui exces de putere, întrucât emiterea deciziei s-a realizat în limitele competenţei conferite de lege.

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii, această critică este nefondată. Decizia nr. 117/2023 produce efecte pentru viitor, începând cu data de 01.05.2023, conform reţinerilor corecte ale primei instanţe. Nu s-a produs o aplicare retroactivă asupra drepturilor salariale, ci o modificare a regimului de calcul pentru perioada ulterioară emiterii Deciziei nr. 117/2023 menţinute prin Hotărârea nr. 37/2023.

Cu privire la pretinsa discriminare în acordarea sporurilor, instanţa de fond a reţinut corect că personalul auxiliar cu funcţii de conducere nu se află într-o situaţie identică cu cel cu funcţii de execuţie, diferenţele de atribuţii, responsabilitate şi complexitate justificând un tratament diferenţiat. De asemenea, diferenţele între instanţe nu constituie discriminare, conform jurisprudenţei ÎCCJ(Decizia nr. 2/2015 şi Decizia nr. 15/2021), întrucât fiecare ordonator de credite are autonomie în stabilirea cuantumului sporurilor, în limitele legii.

Înalta Curte apreciază că relevante pentru această cauză sunt şi considerentele şi soluţia din cuprinsul Deciziei nr. 80/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Astfel, s-a statuat prin această din urmă decizie, de asemenea având caracter general obligatoriu, că "În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale."

Considerentele esenţiale din această decizie, cu relevanţă asupra prezentei cauze, sunt cele expuse în paragrafele 82-84, care subliniază că egalizarea salariilor de bază este permisă doar în măsura în care majorările recunoscute prin hotărâri definitive au aplicabilitate generală. În caz contrar, principiile egalităţii şi nediscriminării nu pot fundamenta o astfel de egalizare.

Prin urmare, se constată că nu poate fi reţinută existenţa unei situaţii de discriminare, pe de o parte, între reclamante, personal auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, iar, pe de altă parte, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul altor ordonatori principali/secundari/terţiari de credite, în condiţiile în care recunoaşterea în favoarea acestora din urmă categorii de personal nu reprezintă rezultatul unei majorări aplicabile la nivel general, ci numai în considerarea situaţiei concrete existente la nivelul fiecăruia dintre aceşti ordonatori de credite, alţii decât Curtea de Apel Bacău în cadrul căruia, în perioada de referinţă, recurentele îşi desfăşoară activitatea.

Nu în ultimul rând, relevantă pentru soluţionarea prezentei speţe este şi soluţia obligatorie pronunţată de ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia nr. 3/29.01.2024, prin care ÎCCJ a statuat următoarele:

"Principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ."

Această jurisprudenţă confirmă că diferenţele de tratament salarial între instanţe sau categorii de personal nu constituie discriminare, ci reflectă marja de apreciere legală a ordonatorilor de credite, în limitele impuse de lege.

În altă ordine de idei, instanţa de recurs reţine că Decizia nr. 117/III/A/7 din 25 aprilie 2023 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bacău este o decizie de salarizare colectivă, care nu a vizat stabilirea sporurilor, ci salarizarea unei categorii de personal în funcţie de VRS 605,225 RON şi în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte că recurentele-reclamante sunt îndreptăţite la plata unui cuantum mai mare al sporurilor, acţiunea este nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., F., J., A., E., I., D., H., C., G., K. împotriva sentinţei civile nr. 138 pronunţate la 2 februarie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 martie 2025.