Revision bid over 2025 limitation ruling inadmissible; costs owed

Şedinţa publică din data de 05 martie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuentul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 305 din 26 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi s-a dispus plicarea pedepselor complementare şi accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A., lider judeţean al unei formaţiuni politice, deputat în Parlamentul României şi ministru al energiei la acel moment, în schimbul exercitării influenţei asupra martorului B., la acea dată primar al municipiului Iaşi şi promisiunii făcute denunţătorului de a interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea contractului privind proiectul de management al traficului în municipiul Iaşi cu C. şi derularea în bune condiţii a acestuia (acte ce intrau în atribuţiile martorului B., în calitate de reprezentant al beneficiarului), cu intenţie directă, i-a pretins martorului D. un comision de 5% din valoarea acestui contract. Suma reprezentând acest procent (aproximativ 3,4 milioane RON) i-a fost remisă în două forme: parţial în numerar prin înmânarea sumei de 30.000 euro de către D., la data de 21.07.2013, la un restaurant libanez, din cadrul E. şi, parţial, printr-un contract de consultanţă fictiv, nr. x/2.05.2013, având valoarea de 5.000 euro lunar+TVA, ce a fost încheiat cu firma F., recomandată de G., persoană de încredere din anturajul lui A., prin care reprezentanţii C. au remis acestei firme suma totală de 303.118 RON, în tranşe lunare, în perioada mai 2013- iunie 2014, banii fiind folosiţi, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea inculpatului A..

În ceea ce priveşte consumarea infracţiunii, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea s-a consumat o dată cu pretinderea procentului de 5% din valoarea contractului încheiat de către C. cu Primăria Municipiului Iaşi, în prima parte a anului 2013, iar activitatea ulterioară, de primire a foloaselor pretinse, nu poate fi lipsită de relevanţă penală constituind, alături de activitatea ilicită ce o precede, o unitate infracţională, cu toate consecinţele ce decurg de aici, inclusiv cu stabilirea momentului consumării infracţiunii, care se situează după intrarea în vigoare a legii noi (codului actual), ultima tranşă de bani fiind remisă după 1 februarie 2014.

Astfel, s-a reţinut că momentul epuizării infracţiunii a avut loc ulterior intrării în vigoare a noului C. pen. (şi a modificărilor Legii 78/2000), ultima acţiune care a constituit elementul material al infracţiunii fiind săvârşită în luna iunie 2014 (ultima tranşă de 5.000 de euro).

Prin decizia penală nr. 85 din 25 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completului de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, a admis apelul formulat de inculpatul A. şi a dispus înlăturarea, din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate, interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) şi k) din C. pen. şi a dispoziţiei privind confiscarea sumei de 30.000 euro, fiind respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Împotriva sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, a formulat cerere de revizuire numitul A., invocând cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul A. a susţinut că, în raport de Decizia nr. 1 din data de 20 ianuarie 2025, pronuntată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2024, infractiunea de trafic de influenţă, retinută în sarcina sa, a fost comisă în cursul anului 2012, la momentul pretinderii, sens în care termenul de prescripţie s-a împlinit în luna octombrie 2022.

A arătat ca sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 453 si urm. din C. proc. pen., în sensul că împrejurarea nouă respectă cerinţa prevăzută de alin. (1) lit. a) a art. 453 din C. proc. pen., constituind un element necunoscut la momentul judecării cauzei, dar care este apt a dovedi netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de numitul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., text evocat de revizuent, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate.

Înalta Curte constată că revizuentul A. a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a), în esenţă, susţinând că împrejurările noi se referă pronunţarea Deciziei nr. 1 din data de 20 ianuarie 2025, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2024 şi solicitând să se constate că, în ceea ce priveste infractiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa, momentul de la care se calculează prescripţia răspunderii penale este cel al pretinderii ce s-a realizat în anul 2012 şi nu cel al epuizării, reţinute de instanţă ca fiind în anul 2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...), iar în cadrul examinării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., instanţa examinează dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Înalta Curte reţine că pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei ce a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A., faptele sau împrejurările noi invocate trebuie să fi preexistat hotărârii atacate, să nu fi fost cunoscute de instanţă şi să aibă abilitatea de a conduce la soluţia diametral opusă condamnării, respectiv achitarea.

Înalta Curte constată că soluţia încetării procesului penal nu realizează exigenţa textului în privinţa soluţiei ce s-ar putea pronunţa atâta timp cât se grefează pe ideea existenţei infracţiunii dovedite în sarcina inculpatului ce a acţionat cu vinovăţiei, însă trecerea timpului este cea care impune înlăturarea răspunderii penale, la un moment la care angajarea acesteia este considerată de legiuitor ca lipsită de utilitate socială şi individuală (personală).

Prin Decizia nr. 1 din data de 20 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 şi a art. 154 alin. (2) din C. pen., prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289 - 292 din C. pen., în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii primei modalităţi alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalitaţile normative de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalităţi normative.

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi motivele invocate, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării revizuentului, că interpretarea dată unei norme de drept în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, nu se circumscrie noţiunii de împrejurare nouă în accepţiunea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.. În acest sens, Înalta Curte reaminteşte practica recentă a instanţei supreme prin care s-a reţinut că împrejurarea nouă invocată de apărare ca fiind reprezentată de cele statuate prin decizia nr. 37/08.06.2022, pronuntată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022, nu se poate circumscrie noţiunii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. De asemenea, cele statuate prin decizia anterior menţionată nu se pot circumscrie noţiunii de fapte şi mijloace de probă care să conducă la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, aşa cum cer prevederile art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. (ICCJ, secţia penală, sentinţa penală nr. 535 din 11 octombrie 2023, dosar nr. x/2023); împrejurările la care a făcut trimitere partea în cererea formulată, respectiv pronunţarea unei decizii de către Curtea Constituţională, nu pot avea semnificaţia unor fapte sau împrejurări noi, în accepţiunea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 106/A din 28 martie 2024, dosar nr. x/2023).

Susţinerile avocatului revizentului conform cărora practica instanţei supreme invocate de procurorul de şedinţă şi de către instanţă, din oficiu şi puse la dispoziţia apărării nu ar avea relevanţă în prezenta cauză deoarece nu dezleagă aplicabilitatea Deciziei nr. 1/2025, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, sunt neîntemeiate, problema de drept evaluată fiind similară, referindu-se la incidenţa dezlegărilor de principiu în cauze definitiv soluţionate. Relevantă soluţionării cauzei o reprezintă desluşirea noţiunii de împrejurare nouă, conţinută de cazul de revizuire invocat, ce are evaluare în raport cu o decizie pronunţată în unificare jurisprudenţială, cum este cea a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept din cadrul instanţei supreme, fie a unei decizii pronunţate de instanţa de control constituţional.

Soluţia oferită de jurisprudenţa recentă este în sensul că o astfel de decizie (de unificare jurisprudenţială) nu se poate circumscrie noţiunii de împrejurare nouă, conţinută de cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte reţine că Decizia nr. 1/2025 a instanţei supreme (nepublicată în prezent), invocată de către revizuent drept faptă sau împrejurare nouă, nu poate produce efecte pentru trecut, o interpretare în sens contrar conducând la negarea principiului activităţii legii procesual penale şi autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive.

În consecinţă, apărarea nu a invocat ori susţinut aspecte care să infirme practica recentă (şi consolidată) a instanţei supreme şi să impună apelarea la mecanismul schimbării jurisprudenţei anterior evocate, astfel că se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 305 din data de 26 mai 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 305 din data de 26 mai 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 martie 2025.