Cassation admissibility: Re-evaluation of probative material barred under Art. 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure for lack of objective typicity

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 772/AP din data de 13 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 133/S din data de 31 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2023, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., coroborat cu art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, respectiv de la data de 15.09.2022 şi până la data de 15.12.2023. În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin încheierea din data de 12.12.2023 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 117/C/15.12.2023 a Curţii de Apel Braşov, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, această dispoziţie fiind executorie.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., necesare în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărâri, iar în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a fost informat inculpatul cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei pe numele inculpatului A..

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 11.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 10.000 RON este aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 1.000 RON este aferentă procedurii de cameră preliminară şi fazei de judecată.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că inculpatul A., la data de 14.09.2022, în timp ce se afla pe raza municipiilor Săcele şi Braşov, judeţul Braşov, a participat la vânzarea a 2.150 comprimate de amfetamină martorului colaborator "B." de către C. şi D., pe care i-a pus în legătură cu E., primind în urma efectuării tranzacţiei suma de 30.000 RON, din care 5.000 RON îi erau destinaţi cu titlu de răsplată pentru participaţia sa penală, iar diferenţa urma să o înmâneze lui E..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A..:

Prin decizia penală nr. 772/Ap din data de 13 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefundat, apelul declarat de către apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 133/S din data de 31 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2023, pe care a menţinut-o.

În baza art. 399 alin. (1) rap. la 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea din data de 12.12.2023 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 117/C/15.12.2023 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 255 C. proc. pen. coroborat cu art. 162 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de apelantul inculpat A. având ca obiect restituirea telefonului mobil marca x, de culoare neagră cu seriile IMEI 1 x şi IMEI 2 x, COD ACCES x. În baza art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a fost obligă inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de 200 RON.

Decizia penală nr. 772/Ap din data de 13 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală a fost comunicată către inculpatul A. la data de 18.11.2024 la sediul cabinetului de avocatură, fila x şi prin afişare la data de 15.12.2024 la domiciliul din Săcele, iar la data de 11.01.2025 la Penitenciarul Aiud.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 10.02.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 772/Ap din data de 13 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 19.12.2024.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la data de 20.12.2024.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18.02.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. şi a solicitat în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rejudecarea de către instanţa de apel, iar în subsidiar, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea având în vedere incidenţa prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esenţă, a susţinut că urmare a analizării probatoriului administrat şi a susţinerilor instanţei de fond şi a instanţei de apel, solicită să se constate că nu există absolut niciun element probatoriu din care să rezulte o eventuală participare a acestuia, în sensul stabilirii unui anumit preţ sau a unei cantităţi, ci singura chestiune care a condus la reţinerea unei astfel de fapte, a fost interpretarea dată de către instanţa de apel, mesajului text comunicat de către F., către E..

Aşadar, presupusa sa acţiune din primul palier infracţional esenţial (paliere enumerate şi expuse în decizia penală atacată), respectiv din cadrul împrejurărilor şi a realei situaţii de fapt existente la locul numit "G.", a fost în mod efectiv prezenţa sa în acele împrejurări, prezenţă care fără o presupusă acţiune ilicită, nu poate fi considerată o faptă prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) si 2 din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la cel de-al doilea palier, raportat la declaraţiile date în cauză, astfel cum şi instanţa de apel a constatat, contrar instanţei de fond, nu a fost prezent în mod efectiv la toate discuţiile pe care le-au purtat cei din interiorul curţii, acesta fiind în interiorul casei în majoritatea timpului, iar conform declaraţiilor analizate, discuţiile s-au purtat între E., H. şi D., deoarece nu a asistat la acele discuţii.

Din probatoriul administrat, singura acţiune a sa a fost cea de a fi prezent în interiorul respectivului imobil, fără a participa în mod activ la anumite discuţii şi la întocmirea unui anumit plan în vederea vânzării comprimatelor, iar locul în care urma să se deplaseze a fost stabilit de D., care i-a comunicat la plecare "ne vedem la I. pentru a face o cinste".

Aşadar, presupusa sa acţiune din al doilea palier infracţional esenţial, respectiv din cadrul împrejurărilor şi a realei situaţii de fapt existente de la locuinţa din Săcele, a fost în mod efectiv prezenţa sa în acele împrejurări, astfel cum şi instanţa de apel a constatat, prezenţă fără o presupusă acţiune ilicită, şi care nu poate fi considerată o faptă prevăzută de legea penală.

Presupusa sa acţiune din cel de-al treilea palier infracţional esenţial, respectiv din cadrul împrejurărilor şi a realei situaţii de fapt existente la I., a fost în mod efectiv prezenţa sa în acele împrejurări, prezenţă care fără o presupusă acţiune ilicită, nu poate fi considerată o faptă prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

A mai susţinut că relevante sunt declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente. Însă, instanţa coroborează declaraţia martorului colaborator, doar cu declaraţia numitului D., astfel că, nu rezultă că a fost coroborată cu ansamblul probelor existente, ansamblu care a fost îndepărtat de la soluţionarea cauzei. De asemenea, relevant este şi faptul că acesta a mai auzit doar de numele unei singure persoane, pe nume E., fără a-l descrie în vreun fel pe acesta şi fără a preciza în niciun moment numele inculpatului.

Raportat la susţinerile menţionate anterior, chiar dacă sunt greu de conceput a fi credibile, a menţionat că nu a avut în niciun moment vreo legătură cu această tranzacţie, fiind o persoană care s-a lăsat condusă de anturaj şi a ales să stea lângă anumite persoane nepotrivite, persoane care i-au adus o situaţie ca aceasta. A subliniat că în urma analizării proceselor-verbale de transcriere a declaraţiei colaboratorului, proceselor-verbale de interceptare, interceptările realizate în baza ordinului european de anchetă, nu s-a regăsit nicio activitate presupusă a fi realizată de către acesta, nefiind identificat în zona infracţională.

Aşadar, simplele supoziţii, susţinute doar de teoria administrării probelor nu pot conduce la concluzia că fapta săvârşită, raportat efectiv la acţiunile sale reale, este o faptă prevăzută şi pedepsită de legea penală, astfel încât, prezumţia de nevinovăţie în ceea ce îl priveşte, nu a fost răsturnată, iar soluţia de achitare este cea care rezidă din întreaga economie a actelor existente la dosarul cauzei.

O altă chestiune subliniată, a fost faptul că din cuprinsul probatoriului se regăsesc nu una, ci cinci declaraţii din care rezultă reala situaţie de fapt, însă instanţa de fond a apreciat că niciuna dintre aceste declaraţii nu poate fi luată în considerare, cu toate că sunt singurele declaraţii din cadrul acestui dosar, chiar şi singurele probe, dat fiind faptul că restul declaraţiilor nu sunt date în calitate de martori, ci de suspecţi sau inculpaţi, pe când instanţa de apel a apreciat că pot fi luate în considerare.

Astfel, nemaiavând o participaţie penală efectivă, instanţa de apel i-a imputat o altă stare de fapt, stare de fapt cu care aceasta nu a fost investită, fiind o stare de fapt neconformă cu realitate, încălcând inclusiv principiul dublului grad de jurisdicţie.

În acest sens, prin raportare la faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei de judecată, la probatoriul existent şi la motivele instanţei de apel care a achiesat în parte la apărările reale ale acestuia, rezultă că în cauză aşa zisa participare penală a sa constă exclusiv în prezenţa sa la "G.", locaţia din Săcele, la I. şi la J., prezenţă care nu a fost urmată în niciun moment de o acţiune ilicită, fiind tot timpul prezent cu numitul K. şi F..

Raportat inclusiv la literatura de specialitate juridică penală, înainte de a fi o problemă de drept, regula "in dubio pro reo" este o problemă de fapt, iar înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Aşadar, practica judiciară a relevat faptul că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă nu cere existenţa unei certitudini absolute în determinarea vinovăţiei inculpatului cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina sa, însă trebuie să se afle în proximitatea acestei certitudini, în scopul garantării eficiente a prezumţiei de nevinovăţie.

În final, rezumând toate aspectele relevante, a susţinut că iniţial a fost cercetat pentru faptul că a supravegheat zona din parcarea I., a primit o sumă de bani în urma ajutorului acordat şi a fost cercetat sub forma autoratului pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, urmând ca ulterior, în cursul urmăririi penale, să nu mai existe o astfel de ipoteză, respectiv aceea că a supravegheat zona, deoarece nu mai era o formă clară de autorat, ci starea de fapt s-a modificat, rezultând că de această dată i-a pus în legătură pe inculpaţii E. şi D. cu inculpatul C., în vederea realizării tranzacţiei, iar în urma acestei acţiuni a primit suma de 30.000 RON, din care suma de 5.000 RON, îi era destinată cu titlu de răsplată pentru participaţia sa penală.

Prin urmare, raportat la toată această stare de fapt, de unde rezultă faptul că după o perioadă de mai bine de 2 ani şi după finalizarea a două cicluri procesuale, nu este clar ceea ce i se impută cu adevărat, fiind lipsit de orice apărare în urma constatării unei noi stări de fapt în faza de apel, a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul în care nu se poate constata de către instanţă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acţiunile rezultate a fi realizate de către acestea sunt fapte prevăzute de legea penală.

În temeiul prevederilor art. 441 C. proc. pen., în cazul în care se va admite în principiu cerere de recurs în casaţie, a solicitat suspendarea în tot a executării hotărârii penale, rămânând la aprecierea instanţei de judecată dacă se impune sau nu respectarea unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.

Acest remediu procesual este menit să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permiţând cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

Cu titlu prealabil, se reţine că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi a cerinţelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 772/AP din 13 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023), domiciliul, cererea fiind semnată de apărătorul ales al recurentului, avocat L., cu împuternicire avocaţială aflată la fila x.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte a reţinut că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

În ceea ce priveşte lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., aceasta reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi de exercitare a acţiunii penale distinctă de neprevederea în legea penală, cuprinsă în teza I a articolului menţionat. Or, raportat la modul în care cele două teze au fost legiferate şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen. potrivit căruia "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o", se constată că doar neprevederea în legea penală ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că deşi recurentul şi-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casaţie rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casaţie invocat.

În concret, se reţine că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează temeinicia soluţiei de condamnare a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat, recurentul susţinând că probele administrate în cauză nu au relevat, în mod cert, că acesta a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat, fiind astfel încălcat principiul in dubio pro reo, solicitând, practic, reţinerea unei alte situaţii de fapt cu consecinţa achitării. Or, solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, cu consecinţa schimbării situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, nu se subsumează cazului prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Ca atare, Înalta Curte reţine că, în raport de motivele cererii de recurs în casaţie coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea formulată de inculpatul A. neavând aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 772/AP din data de 13 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 772/AP din data de 13 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2025.