EU agricultural subsidy fraud: jurisdiction by person over co-defendant attorney and legality of technical surveillance and searches

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024

A. Cu privire la cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de contestatorii-inculpaţi A., A., B. şi S.C. C. S.R.L., apreciază că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă.

Prin cererea formulată la data de 06.12.2024, ulterioară datei de 13.11.2024, când au avut loc dezbaterile în prezenta cauză şi instanţa a rămas în pronunţare, contestatorii-inculpaţi A., A., B. şi S.C. C. S.R.L., în temeiul art. 395 C. proc. pen., au solicitat repunerea cauzei pe rol şi acordarea unui nou termen de judecată după data de 17.02.2025.

În susţinerea acestei cereri, contestatorii-inculpaţi, au solicitat să se constate faptul că aceeaşi chestiune de drept invocată şi soluţionată în prezenta cauză prin încheierea de şedinţă din 24.10.2024 a fost solicitată a fi dezlegată la Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2024 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată sub numărul x/2024, cu termen pentru soluţionare la data de 17.02.2025.

Având în vedere că de lămurirea chestiunii de drept invocate, obiect al dosarului nr. x/2024, depinde şi soluţionarea prezentei cauze, a apreciat că cererea este întemeiată şi se impune repunerea cauzei pe rol.

Examinând cererea de repunere a cauzei pe rol, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că prin cererea formulată de contestatorii-inculpaţi A., A., S.C. C. S.R.L. şi B., prin avocat, depusă la dosarul cauzei la termenul din 02.10.2024 şi susţinută la 16.10.2024, s-a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Dacă incompatibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi prevăzută de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen. de a participa în aceeaşi cauză la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac este o incompatibilitate obiectivă derivată din lege sau se impune a fi examinată în procedura prevăzută de art. 68 din C. proc. pen. în funcţie de atribuţiile exercitate în concret de judecătorul vizat de starea de incompatibilitate?".

Prin încheierea din 24.10.2024, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, a respins cererea formulată, apreciind că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea problemei de drept invocată.

Aşadar, din analiza cererii contestatorilor-inculpaţi, de repunere a cauzei pe rol, se constată că, în realitate, aceştia solicită reaprecierea pentru a doua oară a chestiunii de drept invocate, tranşată în mod definitiv prin încheierea din 24.10.2024, şi constatarea faptului că de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea cauzei.

Or, această chestiune, fiind soluţionată în mod definitiv, în lipsa altor împrejurări noi, nu mai poate fi repusă în discuţie, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, statuând la acel moment procesual că soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea problemei de drept invocată.

Prin urmare, se constată că împrejurarea adusă în discuţie nu este necesar a fi lămurită, astfel că nu se impune repunerea cauzei pe rol.

B. Asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea penală nr. 4 din data de 18 iunie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 342 rap. la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., s-a constatat că instanţa Curţii de Apel Timişoara este competentă să soluţioneze cauza.

În baza art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (2) C. proc. pen.., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii S.C. C. S.R.L., A., A., D., B., E., F. şi G..

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, privind pe inculpaţii:

1. S.C. C. S.R.L., trimisă în judecată pentru infracţiunea de folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma continuată, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale);

2. A., trimis în judecată pentru infracţiunea de folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

3. A., trimis în judecată pentru infracţiunile de:

- folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma continuată, prev. de art. 181 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale);

- obţinerea ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.;

4. D., trimis în judecată pentru infracţiunile de:

- fals informatic, în formă continuată, prev. de art. 325 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (18 acte materiale);

- fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);

- complicitate la folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept a acestor fonduri ori active, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), cu aplic. art. 38 C. pen.;

5. B., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);

- obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată, prev. de art. 306 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale), cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.;

6. E., trimisă în judecată pentru infracţiunea de folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma continuată, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale);

7. F., trimisă în judecată pentru infracţiunea de complicitate la folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale);

8. G., trimisă în judecată pentru complicitate la infracţiunea de omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept a acestor fonduri ori active, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;

a administrării probelor, precum şi actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii S.C. C. S.R.L., A., A., D., B., E., F. şi G..

În adoptarea acestei soluţii, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, emis în dosarul cu nr. x/2018, şi înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 12.12.2023 sub număr unic de dosar x/2023, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

1. S.C. C. S.R.L., pentru infracţiunea de: folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma continuată, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - fapte din anii 2018, 2019, 2020 şi 2021);

2. A., pentru infracţiunea de: folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din anul 2018);

3. A., pentru infracţiunile de:

- folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma continuată, prev. de art. 181 alin. (1), (2) şi (3) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale, din care 4 fapte în campaniile APIA 2018, 2019, 2020 şi 2021 în legătură cu S.C. C. S.R.L. şi 3 fapte în campaniile 2018, 2020 şi 2021 în legătură cu propria exploataţie);

- obţinerea ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen. (în campania APIA 2019 în legătură cu propria exploataţie), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.;

4. D., pentru infracţiunile de:

- fals informatic, în formă continuată, prev. de art. 325 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (18 acte materiale: faptele din campania APIA 2018 şi 2020 S.C. C. S.R.L. - total 16 acte şi faptele din campania APIA 2018 şi 2020 A. - total 2 acte);

- fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale: fapta din campania APIA 2018 S.C. C. S.R.L. şi fapta din campania APIA 2020 A.);

- complicitate la folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept a acestor fonduri ori active, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale: faptele din campaniile 2018 şi 2020 S.C. C. S.R.L. şi faptele din campaniile 2018 şi 2020 A.), cu aplic. art. 38 C. pen.;

5. B., avocat, pentru infracţiunile de:

- folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (în forma continuată, 2 acte materiale - faptă din 2014 şi faptă din 2015);

- obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată, prev. de art. 306 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (în formă continuată, 3 acte materiale - fapta din 2016, fapta din 2017 şi fapta din 2018), cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.;

6. E., pentru infracţiunea de folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma continuată, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale, fapte din anul 2019, 2020 şi 2021);

7. F., pentru complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, faptă din anul 2018 şi faptă din anul 2021);

8. G., pentru complicitate la infracţiunea de omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept a acestor fonduri ori active, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (faptă din campania 2018 în legătură cu A.).

În fapt, s-au reţinut următoarele:

Inculpata S.C. C. SRL

1. În realizarea obiectului său de activitate şi în numele său, prin reprezentant legal A., în Campania APIA 2018, în sprijinul cererii unice de plată cu nr. x depusă la A.P.I.A., Centrul Judeţean Timiş la data de 12.05.2018 prin care a declarat şi solicitat plăţi pentru suprafaţa totală de 818,54 ha pajişti permanente şi pentru un nr. de 449 capete ovine, la data de 01.10.2018 a depus adeverinţa nr. x/27.09.2018 eliberată de către medicul veterinar D. în care se atestă în fals că fermierul deţine un număr de 6504 ovine, în fapt deţinând numai 501 ovine, restul de 6003 ovine (de fapt serii crotalii) fiind introduse fictiv în baza de date H., fiind întocmite totodată în fals formulare de identificare şi de mişcare, toate pentru a îndeplini cerinţa de eligibilitate, respectiv încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha la plata pentru suprafaţa de 818,54 pajişte permanentă solicitată la plată, având ca urmare obţinerea pe nedrept a sumei de 166.639,77 RON din fonduri europene;

2. În realizarea obiectului său de activitate şi în numele său, prin împuternicit A., a depus la data de 14.05.2019, la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plată înregistrată sub nr. x/14.05.2019, prin care a solicitat plăţi pentru suprafaţa şi ovine, declarând în mod nereal în cuprinsul cererii că deţine un număr de 1550 ovine şi solicită sprijin pentru 318 ovine, devreme ce în acest număr s-au inclus 169 crotalii vechi găsite la percheziţia din data de 02.10.2018 (corespunzătoare unui număr de 169 ovine) şi totodată, deşi cunoştea că în H. se regăsesc înregistrate un număr de 3199 crotalii dintre cele noi ridicate la percheziţia din data de 02.10.2018 (corespunzătoare unui număr de 3199 ovine) şi 169 crotalii vechi (corespunzătoare unui număr de 169 ovine) ridicate cu aceeaşi ocazie, toate având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi naţionale în sumă totală de 914.942,22 RON (897.276,35 RON în sectorul vegetal şi 17.665,87 RON în sectorul zootehnic);

3. În realizarea obiectului său de activitate şi în numele său, prin împuternicit A. a depus la data de 13.06.2020, la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plata înregistrată sub nr. x/13.06.2020, prin care a declarat şi solicitat plăţi pentru un număr de 500 capete ovine, declarând în mod nereal în cuprinsul cererii că deţine acest număr de ovine, devreme ce în acest număr s-au inclus 154 crotalii vechi găsite la percheziţia din data de 02.10.2018 (corespunzătoare unui număr de 154 ovine), având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi naţionale în sumă totală de 14.251,85 RON;

4. În realizarea obiectului său de activitate şi în numele său, prin împuternicit A. a depus la data de 12.04.2021, la A.P.I.A. Centrul Judeţean Timiş, cerere unică de plata, înregistrată cu nr. x/12.04.2021, prin care a declarat şi solicitat plăţi pentru un număr de 499 capete ovine, declarând în mod nereal acest efectiv de animale, devreme ce în acest număr s-au inclus 62 crotalii găsite la percheziţia din data de 02.10.2018 (corespunzătoare unui număr de 62 ovine) şi 102 ovine transferate fictiv de la I. în anul 2020, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în sumă de 13.553,46 RON iar pentru fondurile din bugetul naţional măsura nu a fost autorizată la plată până la data de 13.07.2023;

Prejudiciul total creat de către S.C. C. este în sumă de 1.109.387,3 RON.

II. Inculpatul A., în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., în Campania APIA 2018, la data de 01.10.2018, în sprijinul cererii de acordare subvenţii nr. x/12.05.2018, a depus la APIA, Centrul Judeţean Timiş, adeverinţa nr. x/27.09.2018 emisă de către medicul veterinar D. în care se adevereşte că S.C. C. S.R.L. figurează în R.N.E. cu un număr total de 6504 capete ovine, aspect nereal, în fapt deţinând numai 501 ovine, restul de 6003 ovine fiind introduse fictiv în baza de date, pentru a îndeplini cerinţa de eligibilitate, respectiv încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha la plata pentru suprafaţa de 818,54 pajişte permanentă solicitată la plată, având ca urmare obţinerea pe nedrept a sumei de 166.639,77 RON din fonduri europene;

III. În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că:

1. În perioada 26.09 - 01.10.2018 a întreprins acte de înlesnire la obţinerea de către S.C. C. S.R.L. de fonduri europene şi naţionale în Campania APIA 2018, prin acte false, fiind obţinută pe nedrept din bugetul UE suma de 166.639,77 RON.

Actele de înlesnire constă în următoarele:

- în perioada 26.09 - 01.10.2018 inculpatul A. a păstrat permanent legătura cu funcţionara APIA, F. pentru a se asigura că efectivele de ovine introduse fictiv sunt suficiente pentru a respecta condiţia de 0,3 UVM/ha, s-a preocupat de obţinerea crotaliilor, luând legătura cu J. - funcţionar în cadrul DSVSA Timiş şi administrator de fapt al S.C. K. S.R.L. (furnizor secundar de crotalii), determinându-l pe acesta să aloce crotaliile pe fermierii A., B., I., L. şi M., s-a preocupat de eliberarea adeverinţei de către medicul veterinar care să ateste un număr necesar de ovine pentru întrunirea cerinţelor de eligibilitate şi de faptul ca adeverinţa să fie primită la Apia;

- de asemenea, A. a încercat să îl determine pe numitul N. să accepte ca medicul să îi introducă fictiv în exploataţie mai multe ovine cu scopul de a le transfera la scurt timp în exploataţia S.C. C. S.R.L. însă fiindcă a fost refuzat de O., a încercat să îl determine pe I. să fie de acord cu introducerea şi transferul fictiv de ovine din exploataţia lui şi a celor doi fii ai săi către S.C. C. S.R.L.;

- totodată, acesta a înlesnit cu intenţie la prezentarea de date false la APIA de către S.C. C. S.R.L., prin aceea că l-a determinat pe medicului veterinar D. să introducă în mod fictiv efective de animale în H., în exploataţiile fermierilor A., B., I., L. şi M. şi să opereze în H. transferul fictiv al acestor ovine către fermierul S.C. C. S.R.L., medicul completând în fals formulare de identificare şi mişcare/transfer, toate pentru a asigura încărcătura minimă de animale necesară pentru pajiştile permanente aferente plăţii pe suprafaţă;

2. În calitate de împuternicit al S.C. C. S.R.L. a depus la data de 14.05.2019, la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plata înregistrată sub nr. x/14.05.2019, prin care a solicitat plăţi pentru suprafaţa şi ovine, declarând în mod nereal în cuprinsul cererii că deţine un număr de 1550 ovine şi solicită sprijin pentru 318 ovine, devreme ce în acest număr s-au inclus 169 crotalii vechi găsite la percheziţia din data de 02.10.2018 (corespunzătoare unui număr de 169 ovine) şi totodată, deşi cunoştea că în H. se regăsesc înregistrate un număr de 3199 crotalii dintre cele noi ridicate la percheziţia din data de 02.10.2018 (corespunzătoare unui număr de 3199 ovine) şi 169 crotalii vechi (corespunzătoare unui număr de 169 ovine) ridicate cu aceeaşi ocazie, întrucât susnumitul s-a preocupat de obţinerea acestora şi au fost depozitate la locuinţa sa, folosindu-se deci de date false, toate având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi naţionale în sumă totală de 914.942,22 RON (897.276,35 RON în sectorul vegetal şi 17.665,87 RON în sectorul zootehnic);

3. În calitate de împuternicit al S.C. C. S.R.L. a depus la data de 13.06.2020, la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plata înregistrată sub nr. x/13.06.2020, prin care a declarat şi solicitat plăţi pentru un număr de 500 capete ovine, declarând în mod nereal în cuprinsul cererii că deţine acest număr de ovine, devreme ce în acest număr s-au inclus 154 crotalii vechi găsite la percheziţia din data de 02.10.2018 (corespunzătoare unui număr de 154 ovine), având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi naţionale în sumă totală de 14.251,85 RON

4. În calitate de împuternicit al S.C. C. S.R.L. a depus la data de 12.04.2021, la A.P.I.A. Centrul Judeţean Timiş, cerere unică de plată, înregistrată cu nr. x/12.04.2021, prin care a declarat şi solicitat plăţi pentru un număr de 499 capete ovine, declarând în mod nereal acest efectiv de animale, devreme ce în acest număr s-au inclus 62 crotalii găsite la percheziţia din data de 02.10.2018 (corespunzătoare unui număr de 62 ovine) şi 102 ovine transferate fictiv de la I. în anul 2020, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în sumă de 13.553,46 RON iar pentru fondurile din bugetul naţional măsura nu a fost autorizată la plată până la data de 13.07.2023;

5. În perioada mai - septembrie 2018, în legătură cu cererea depusă la APIA în acest an, pentru exploataţia proprie, a omis cu intenţie să furnizeze date importante la APIA, respectiv să anunţe că, după depunerea cererii unice de plată nu mai deţine numărul suficient de ovine care să asigure încărcătura minimă necesară de 0,3 UVM/ha necesară pentru plata pe suprafaţă, şi anume că nu mai deţine un număr de 400 ovine, obligaţia de a anunţa evenimentul fiind cerută de actele normative în materie (art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2015), obligaţie pe care susnumitul o cunoştea (semnând personal de luare la cunoştinţă la data depunerii cererii unice de plată) având ca rezultat obţinerea pe nedrept din fonduri europene şi naţionale suma de 952.633,69 RON;

6. La data de 15.05.2019 a depus la A.P.I.A. Centrul Judeţean Timiş, cerere unică de plata, înregistrată cu nr. x/15.05.2019, prin care a declarat că deţine în mod nereal un nr. de 485 capete ovine, în realitate deţinând 177 ovine (308 crotalii, corespunzătoare unui număr de 308 ovine, au fost găsite şi ridicate de lucrătorii de poliţie din locuinţa sa în anul 2018) ce a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul naţional în sumă de 6.871,60 RON;

7. La data de 15.06.2020 a depus la A.P.I.A. Centrul Judeţean Timiş, cerere unică de plată, înregistrată cu nr. x/15.06.2020 prin care a declarat în mod nereal că deţine număr de 1238 ovine pentru a obţine subvenţii pe suprafaţă, în realitate deţinând cu mai puţin de 284 ovine (28 de ovine corespunzând unui număr de 28 crotalii ridicate în data de 02.10.2018 la percheziţie iar 256 ovine sunt dintre cele care au fost transferate fictiv de la I. în data de 15.06.2020, mai exact transferul a fost doar scriptic), faptă ce a avut ca urmare obţinerea de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi bugetul naţional în sumă totală de 916.752,16 RON;

8. La data de 16.05.2021 a depus la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plată ce a fost înregistrată cu numărul TM - x/16.05.2021, prin care a declarat în fals că deţine 512 ovine, pentru care a solicitat subvenţii din bugetul naţional si bugetul european, deţinând în realitate 470 ovine (42 crotalii corespunzător unui număr de 42 ovine au fost găsite şi ridicate de la locuinţa susnumitului la percheziţia din anul 2018), totodată a depus adeverinţa nr. x/14.05.2021 eliberată de către Primăria com. Brestovăţ în care s-a consemnat în fals că deţine suprafaţa totală de 543,25 ha, cunoscând acest aspect, în vederea obţinerii de fonduri din bugetul naţional şi bugetul european, nefiind însă efectuată plata până în prezent, cauzând un prejudiciu total în sumă de 2.985.644,75 RON;

IV. Inculpatul D., în calitate de medic veterinar:

I.1. A introdus în baza de date H. date nereale, respectiv identificarea unor animale în exploataţiile numiţilor I., L., M., A. şi B., întocmind în fals:

- Formularul de identificare seria x, nr. x, prin atestarea în mod nereal a faptului că s-au identificat în exploataţia fermierului I. în data de 27.09.2018 un număr de 1000 capete ovine rasa ţurcană, născute în perioada 29.03.2018 şi 30.03.2018, cu seria crotaliu x - x,

- Formularul de identificare seria x, nr. x prin atestarea în mod nereal a faptului că s-au identificat la data de 27.09.2018 în exploataţia fermierului L. un număr de 400 capete ovine rasa ţurcană, născute în perioada 29.03.2018 şi 30.03.2018, cu seria crotaliu x - x, x - x

- Formularul de identificare seria x, nr. x prin atestarea în mod nereal a faptului că în data de 27.09.2018 a identificat în exploataţia fermierului M. un număr de 500 capete ovine rasa ţurcană, născute în perioada 29.03.2018 şi 30.03.2018, cu seria crotaliu x - x,

- Formularul de identificare seria x, nr. x din data de 25.09.2018 întocmit de către medicul veterinar D. în care se atestă că în exploataţia fermierului A. s-au identificat un număr de 1400 ovine, având seria crotaliu de la x la x, de la x la x si de la x la x. Formularul este semnat la rubrica proprietar, de către A.,

- Formularul de identificare seria x, nr. x din data de 25.09.2018 întocmit de către medicul veterinar D. în care se atestă că în exploataţia fermierului A. s-au identificat un număr de 800 ovine, având seria crotaliu de la x la x. Formularul este semnat la rubrica proprietar, de către A.,

- Formularul de identificare seria x, nr. x din data de 25.09.2018 întocmit de către medicul veterinar D. în care se atestă că în exploataţia fermierului B. s-au identificat un număr de 1000 ovine, având seria crotaliu de la x la x, Formularul este semnat la rubrica proprietar iar semnătura executată aparţine numitului A.,

- Formularul de identificare seria x, nr. x din data de 23.09.2018 întocmit de către medicul veterinar D. în care se atestă că în exploataţia fermierului B. s-au identificat un număr de 890 ovine, având seria crotaliu de la x la x, de la x la x si de la x la x. Formularul este semnat la rubrica proprietar iar semnătura executată aparţine numitului A., precum şi formularele de mişcare subsecvente (seria C, nr. x din 27.09.2018, seria x, nr. x din 27.08.2018, seria x, nr. x din 27.09.2018, seria x, nr. x din 27.09.2018, seria x, nr. x din 27.09.2018) privind transferul acestor animale către S.C. C. S.R.L., totul în susţinerea datelor nereale introduse în baza de date H., cu scopul final ca baza de date APIA să importe aceste date nereale spre a-i folosi fermierului S.C. C. S.R.L. ca încărcătură de animale la hectar (0,3 UVM/ha pajişti permanente),

I.2. A menţionat aspecte necorespunzătoare adevărului în cele 2 exemplare ale adeverinţei cu nr. x/27.09.2018, pe care le-a eliberat spre a servi fermierului S.C. C. S.R.L. în campania APIA 2018 la obţinerea subvenţiei la plata pentru suprafaţă şi anume, că fermierul deţine un număr de 6504 ovine, deşi acesta deţinea numai 501 ovine, aspect pe care suspectul îl cunoştea întrucât a introdus personal, fictiv, în baza de date, un număr de 6003 crotalii ce nu erau aplicate pe ovine şi deci ovinele nu existau,

I.3. Cu intenţie, prin modul descris mai înainte, respectiv întocmirea în fals a formulelor de identificare şi mişcare şi introducerea lor în H., precum şi prin eliberarea la data de 01.10.2018 şi predarea la aceeaşi dată către S.C. C. S.R.L. a adeverinţei nr. x/27.09.2018 spre a fi depusă la APIA, a înlesnit şi ajutat pe S.C C. S.R.L. să obţină pe nedrept suma de 166.639,77 RON din fonduri europene,

II. A introdus în baza de date H. date nereale, respectiv identificarea unor animale în exploataţia numitului I. şi transferul acestora către exploataţia S.C. C. S.R.L., întocmind în fals următoarele formulare de identificare şi formulare de mişcare:

- în data de 12.06.2020 a întocmit Formularul de identificare seria x, nr. x în care a atestat în mod nereal că a identificat în exploataţia numitului I. un număr de 500 ovine

- în data de 15.06.2020 a întocmit Formularul de mişcare seria x, nr. x în care a atestat în mod nereal că un număr de 244 ovine dintre cele identificate la data de 12.06.2020 (având seria crotaliu de la x la x) au fost transferate din exploataţia fermierului I. în exploataţia fermierului S.C. C. S.R.L.,

- în data de 29.06.2020 a întocmit Formularul de identificare seria x, nr. x în care a atestat în mod nereal că a identificat în exploataţia numitului I. un număr de 150 ovine (având seria crotaliu de la x la x),

- în data de 30.06.2020 a întocmit Formularul de mişcare seria x, nr. x în care a atestat în mod nereal că cele 150 ovine dintre cele identificate la data de 29.06.2020 au fost transferate din exploataţia fermierului I. în exploataţia fermierului S.C. C. S.R.L., în susţinerea datelor nereale introduse în H., cu scopul final de a fi importate de baza de date APIA şi a asigura încărcătura minimă necesară de animale la hectar (0,3 UVM/ha pajişti permanente), pentru a înlesni obţinerea pe nedrept de către S.C. C. S.R.L. de fonduri europene, fiind obţinută pe nedrept de către fermier suma de 14.251,85 RON,

III. A introdus în H. date nereale respectiv că din exploataţia fermierului A. s-au pierdut crotaliile de pe toate ovinele (1278) iar în susţinerea acestei introduceri a întocmit în fals Formularul F3 de declarare eveniment, seria x, nr. x din data de 14.09.2018 atestând necorespunzător realităţii că din exploataţia numitului A. s-au pierdut aceste crotalii, în fapt, 400 ovine din acest efectiv nu au existat la acel moment, situaţie care trebuia anunţată de fermier la APIA, scopul declarării pierderilor fiind eliberarea duplicatelor la crotalii (crotalii roşii, cu aceeaşi serie) şi realizarea unor identificări nereale ale ovinelor, toate pentru a nu se constata nereguli la controlul efectuat de către DSVSA în data de 25.09.2018 şi a nu afecta cererea unică de plată depusă la APIA de fermierul A., respectiv obţinerea fondurilor europene, fiind obţinută de către fermier pe nedrept suma de 952.633,69 RON, de asemenea inculpatul D., începând cu data de 11.09.2018, s-a pus de acord cu fermierul şi funcţionara DSVSA Timiş, dna G., cum să procedeze astfel încât la data controlului să nu fie constatate nereguli ce ar putea conduce la pierderea subvenţiei,

IV.1. În perioada 12-15.06.2020 a introdus în H. date nereale, întocmind în fals la data de 15.06.2020 Formularul de mişcare seria x, numărul x în care a atestat în mod nereal că fermierul I. transferă un număr de 256 ovine dintre cele identificate la data de 12.06.2020, cu seria crotaliu, de la x la x, către A., tocmai pentru susţinerea datelor nereale introduse în H., această operaţiune servind la preluarea datelor, eronate, de către APIA, în vederea întrunirii cerinţei privind efectivul minim de animale necesar la hectar (0,3 UVM/ha pajişti permanente),

IV.2. La data de 15.06.2020 a întocmit adeverinţa nr. x/15.06.2020 în care a atestat în mod nereal că A. deţine un număr de 1238 ovine, având în vedere că în acest număr s-au inclus 256 ovine pe care tot susnumitul le-a transferat fictiv în aceeaşi zi, adeverinţa fiind depusă la APIA, contribuind la cauzarea unui prejudiciu total în sumă de 2.050.275 RON.

V. În sarcina inculpatei B. s-a reţinut că:

- la data de 15.05.2014 a depus la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plată ce a fost înregistrată cu numărul x prin care a declarat în fals că deţine 785 ovine, pentru care a solicitat subvenţii pe suprafaţa de teren, deţinând în realitate 511 ovine (274 crotalii, corespunzătoare unui număr de 274 ovine au fost găsite şi ridicate la percheziţia din anul 2018, în pungi sigilate, crotaliile fiind noi) în vederea obţinerii de fonduri din bugetul european, obţinând în total din buget european si buget naţional, pe nedrept, suma de 451.907,53 RON;

- la data de 10.07.2015 a depus la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plată ce a fost înregistrată cu numărul x prin care a declarat în fals că deţine 1200 ovine, pentru care a solicitat subvenţii pe suprafaţa de teren şi subvenţii pentru un număr de 778 capete ovine, deţinând în realitate 504 ovine (274 crotalii, corespunzătoare unui număr de 274 ovine au fost găsite şi ridicate la percheziţia din anul 2018, în pungi sigilate, crotaliile fiind noi), în vederea obţinerii de fonduri din bugetul european şi naţional, obţinând în sectorul zootehnic din buget european şi buget naţional suma totală de 10.390,42 RON, pentru sectorul vegetal nefiind efectuate plăţile până la data de 13.07.2023;

- la data de 10.06.2016 a depus la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plată ce a fost înregistrată cu numărul x prin care a declarat în fals că deţine 1200 ovine şi a solicitat subvenţii pentru un număr de 1185 capete ovine, deţinând în realitate 911 ovine (274 crotalii, corespunzătoare unui număr de 274 ovine au fost găsite şi ridicate la percheziţia din anul 2018, în pungi sigilate, crotaliile fiind noi), în vederea obţinerii de fonduri din bugetul naţional, obţinând pe nedrept suma de 6.828,50 RON;

- la data de 15.05.2017 a depus la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plată ce a fost înregistrată cu numărul x prin care a declarat în fals că deţine 1200 ovine şi a solicitat subvenţii pentru un număr de 835 capete ovine, deţinând în realitate 561 ovine (274 crotalii, corespunzătoare unui număr de 274 ovine au fost găsite şi ridicate la percheziţia din anul 2018, în pungi sigilate, crotaliile fiind noi), în vederea obţinerii de fonduri din bugetul naţional, obţinând pe nedrept suma de 6.604,36 RON;

- la data de 10.05.2018 a depus la APIA, Centrul Judeţean Timiş cererea unică de plată ce a fost înregistrată cu numărul x prin care a declarat în fals că deţine 850 ovine şi a solicitat subvenţii pentru un număr de 835 capete ovine, deţinând în realitate cu mai puţin de 561 ovine (274 crotalii, corespunzătoare unui număr de 274 ovine au fost găsite şi ridicate la percheziţia din anul 2018, în pungi sigilate, crotaliile fiind noi), în vederea obţinerii de fonduri din bugetul naţional, obţinând pe nedrept suma de 6.198,10 RON;

Prejudiciul total creat de către inculpata B. este în sumă de 481.928,91 RON.

V. Inculpata E.:

- la data de 14.05.2019 a depus la APIA, Centrul Judeţean Caras-Severin cererea unică de plată ce a fost înregistrată cu numărul x prin care a declarat în fals că deţine 500 ovine şi a solicitat subvenţii în sectorul zootehnic pentru acestea, deţinând în realitate 322 (178 crotalii, corespunzătoare unui număr de 178 ovine au fost găsite şi ridicate de către lucrătorii de poliţie cu ocazie percheziţiei efectuate în anul 2018), în vederea obţinerii de fonduri din bugetul european şi naţional, obţinând suma totală de 18.765,68 RON

- la data de 15.06.2020 a depus la APIA, Centrul Judeţean Caraş-Severin cererea unică de plată ce a fost înregistrată cu numărul x prin care a declarat în fals că deţine 502 ovine şi a solicitat subvenţii în sectorul zootehnic pentru acestea, deţinând în realitate 322 ovine (180 crotalii, corespunzătoare unui număr de 180 ovine au fost găsite şi ridicate de către lucrătorii de poliţie cu ocazie percheziţiei efectuate în anul 2018), în vederea obţinerii de fonduri din bugetul european şi naţional, obţinând pe nedrept suma de 17.107,44 RON

- la data de 11.05.2021 a depus la APIA, Centrul Judeţean Caraş-Severin cererea unică de plată ce a fost înregistrată cu numărul x prin care a declarat în fals că deţine 503 ovine şi a solicitat subvenţii în sectorul zootehnic pentru acestea, deţinând în realitate 487 ovine (16 crotalii, corespunzătoare unui număr de 16 ovine au fost găsite şi ridicate de către lucrătorii de poliţie cu ocazie percheziţiei efectuate în anul 2018), în vederea obţinerii de fonduri din bugetul european şi naţional, obţinând pe nedrept suma totală de 1.698,19 RON

Prejudiciul total creat de către inculpata E. este în sumă de 37.571,31 RON.

VI. În sarcina inculpatei F., s-a reţinut că, în calitate de funcţionar APIA responsabil cu cererile unice de plată depuse de către fermierii S.C. C. S.R.L. şi A. Î.I.:

- În campania 2018, observând că nu sunt întrunite cerinţele de eligibilitate, respectiv că nu era îndeplinită condiţia privind încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha în cazul pajiştilor permanente, în perioada 26.09.2018-01.10.2018 l-a ajutat cu intenţie pe fermierul S.C. C. S.R.L. să obţină pe nedrept fonduri europene, în concret, l-a atenţionat pe A. (împuternicit al S.C. C. S.R.L.) despre această situaţie, l-a îndrumat în detaliu cum anume să procedeze, aceasta cunoscând că la stabilirea respectării acestei condiţii sistemul face import din H. şi calculează media animalelor pe lunile mai - septembrie aferente perioadei de păşunat (aspecte de care fermierii nu au cunoştinţă), i-a spus să discute cu medicul veterinar pentru ca acesta din urmă să introducă în baza de date H. numărul de ovine necesar îndeplinirii condiţiei privind încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha (în total 6005 ovine, cu 4-5 zile înainte de închiderea campaniei), precizându-i acestuia care era exact numărul de ovine care trebuia introdus în sistem, precum şi dacă exista posibilitatea să le introducă în H. cu dată anterioară, având ca rezultat obţinerea de fonduri europene pe nedrept de către fermier în sumă de 166.639,77 RON;

- La data de 29.09.2021, l-a ajutat pe fermierul A. în scopul de a obţine fonduri europene în campania APIA 2021 în sensul că, având de verificat dosarul acestui fermier a constatat că pentru suprafaţa de teren solicitată la plată în cererea unică nu există o adeverinţă valabilă la data cererii, adeverinţa nr. x/14.05.2021 emisă de Primăria Com. Brestovăţ necuprinzând toată suprafaţa din cerere, a luat legătura cu fermierul, iar prin intermediul acestuia a discutat direct cu funcţionarii Primăriei Com. Brestovăţ pentru a mări suprafaţa de teren consemnată în adeverinţa nr. x/14.05.2021, prin adăugire în fals, activitate care ulterior a fost realizată de funcţionarii primăriei, această faptă conducând în final la aprobarea cererii unice de plată, însă nefiind efectuată plata până în prezent;

VII. În sarcina inculpatei G., s-a reţinut că, în calitate de funcţionar în cadrul DSVSA Timiş, în data de 25.09.2018 a participat la un control/inspecţie efectuat în exploataţia inculpatului A. în urmă căruia a reţinut în Raportul de control nr. x/25.09.2018, contrar realităţii, că un număr de 1280 ovine si-au pierdut crotaliul, deşi 400 de ovine nu au existat în această exploataţie, iar acest aspect trebuia anunţat la APIA, totodată, mai înainte de control, începând cu data de 11.09.2018 s-a pus de acord cu fermierul şi medicul veterinar D. cum să procedeze astfel încât la data controlului să nu fie constatate nereguli ce ar putea conduce la pierderea subvenţiei (amânând controlul până când fermierul îşi declara pierdute crotaliile galbene, reuşea să obţină crotaliile roşii şi să le aplice), fiind obţinută de către fermier pe nedrept suma de 952.633,69 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 12.12.2023 sub numărul unic de înregistrare 1295/59/2023, fiind format dosarul asociat nr. x/2023

Prin rezoluţia judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara, în baza disp. art. 344 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus comunicarea rechizitoriului în copie certificată către inculpaţi, cu menţiunea că, în termen de 35 de zile de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

1. La data de 25.01.2024, inculpaţii A., A., B. şi S.C. C. S.R.L. au formulat cereri şi excepţii prin care au înţeles să solicite judecătorului de camera preliminară constatarea nulităţii urmăririi penale şi a neregularităţilor actului de sesizare, pentru următoarele argumente:

- instanţei, odată cu înaintarea dosarului, i-au fost înaintate doar selecţii ale interceptărilor dispuse atât în prezenta cauza, cât şi în cea care a format obiectul cauzei înregistrată sub nr. x/2018;

- încălcarea competenţei organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi si libertăţi, după materie şi calitatea persoanei şi cea cu privire la participarea procurorului atunci când aceasta e obligatorie, având în vedere calitatea de avocat a inculpatei B.;

- nelegalitatea delegării dispuse de procurorul DNA prin ordonanţa din 01.04.2021 în dosarul x/2018, ordonanţa prin care este delegat un organ al poliţiei judiciare din cadrul IPJ Timiş în contextul în care structura de specialitate ST Timişoara din cadrul DNA are propriul corp de ofiţeri de poliţie judiciară;

2. La data de 29.01.2024, inculpaţii F. şi D. au formulat cereri şi excepţii, invocându-se nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, solicitând să se constate:

- nulitatea absolută a încheierii nr. 16 din data de 01.10.2018 şi a mandatului de percheziţie domiciliară nr. 39 din data de 01.10.2018 emise de către Judecătoria Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2018, prin care a fost încuviinţat procedeul probatoriu al percheziţiei domiciliare la adresa din jud. Timiş, pentru încălcarea competenţei personale a judecătorului de drepturi şi libertăţi;

- nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală ce au fost efectuate în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi preluate în dosarul nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru încălcarea competenţei personale a organului de urmărire penală, precum şi excluderea tuturor probelor administrate pe această cale;

- nulitatea absolută a punerii în executare a mandatului de percheziţie domiciliară nr. 39 din data de 01.10.2018 emis de către Judecătoria Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2018, pentru încălcarea competenţei personale a procurorului, precum şi nulitatea actelor subsecvente constând în ridicarea silită de obiecte (crotalii) din imobilul percheziţionat;

- nulitatea absolută a încheierilor de autorizare şi de prelungire a supravegherii tehnice şi a mandatelor de supraveghere tehnică emise de către Judecătoria Timişoara, prin care a fost autorizată supravegherea audio, video sau prin fotografiere a imobilului din sat Hodoş, com. Brestovăţ, bl P., jud. Timiş, pentru încălcarea competenţei personale a judecătorului de drepturi şi libertăţi;

- nulitatea relativă a preluării probelor din dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, urmând a se dispune excluderea acestora de la dosarul cauzei;

- nulitatea relativă a dispunerii şi efectuării în dosarul nr. x/2018 a unor constatări de specialitate, în urma cărora au fost întocmite de către specialişti din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, urmând a se dispune excluderea acestora;

- neregularitatea actului de sesizare a instanţei, reprezentat de Rechizitoriul emis la data de 27.11.2023 în dosarul nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, acesta fiind întocmit în condiţii de nelegalitate;

3. La data de 04.03.2024, inculpata G. a formulat cereri şi excepţii, solicitând constatarea nulităţii absolute a urmăririi penale desfăşurate în cauză cât şi neregularitatea actului de sesizare, precum şi excluderea de la dosarul cauzei a probelor administrate în dosarul x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi preluate în dosarul x/20I8 la DNA Timişoara.

În dezvoltarea acestor solicitări, s-a apreciat că a fost încălcată competenţa referitoare la calitatea persoanei, întrucât Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara nu avea posibilitatea de a cerceta cauza având în vedere calitatea de avocat a inculpatei B..

4. La data de 04.03.2024, inculpata E. a formulat cereri şi excepţii, invocând nelegalitatea şi neregularitatea actului de sesizare a instanţei, motivat de faptul că descrierea celor 3 acte materiale, reţinute în sarcina inculpatei şi menţionate în actul de sesizare la pag. 64-67, aferente campaniei de anul 2019, campaniei din anul 2020 şi campaniei din anul 2021, împiedică instanţa să stabilească limitele şi obiectul judecăţii, descrierea faptelor nerespectând standardul de claritate a acuzaţiei în materie penală.

5. La data de 04.03.2024, inculpatul A. a formulat cereri şi excepţii prin care a invocat excepţia de nelegalitate şi neregularitate a actului de sesizare al instanţei şi nelegalitatea administrării probelor şi s-a solicitat ca, în vederea înlăturării nelegalităţii şi neregularităţii actului de sesizare şi probelor obţinute nelegal, cauza să fie trimisă la procuror. În acest sens, s-au invocat următoarele:

- probele la care face trimitere actul de sesizare sunt nelegale, iar interceptarea convorbirilor sale telefonice s-a realizat nelegal;

- mandatele de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2018 nu puteau fi emise de către Judecătoria Timişoara având în vedere faptul că competenţa de judecată în primă instanţă pentru infracţiunile prevăzute de Legea 78/2000, instrumentate de DNA, aparţine tribunalului, nicidecum judecătoriei;

- în dosarul penal x/2018, având ca obiect contrabanda cu alcool, inculpatul nu are calitatea de parte, respectiv împotriva inculpatului nu se desfăşura nicio procedură judiciară penală la data emiterii mandatelor de supraveghere tehnică nr. 97 şi 119;

- rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată împiedică instanţa de judecată să stabilească limitele judecăţii.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara a formulat răspuns la excepţiile invocate de către contestatorii-inculpaţi, apreciind că motivele acestora sunt nefondate.

Analizând cererile şi excepţiile formulate de inculpat, judecătorul de cameră preliminară, în esenţă, a reţinut:

Preliminar, în ceea ce priveşte competenţa Curţii de Apel Timişoara, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că instanţa este competentă raportat la calitatea de avocat a inculpatei B..

1-4. Cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii A., A., B. şi S.C. C. S.R.L.:

1-4.1. Referitor la critica vizând faptul că procurorul a înaintat numai selecţii ale interceptărilor convorbirilor telefonice dispuse atât în cauza nr. x/2018 a DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, cât şi cele obţinute în cauza nr. 4968/P/2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 142 alin. (6) şi art. 143 alin. (1) C. proc. pen., nu se constată niciun fel de încălcare a normelor privind utilizarea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică şi de consemnare a convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor interceptate în cauză.

1-4.2. În ce priveşte critica vizând încălcarea normelor de competenţă de către organul de urmărire penală, raportat la calitatea de avocat a inculpatei B., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara s-au efectuat cercetări ca urmare a sesizării din oficiu la data de 22.05.2018 de către organele de poliţie din cadrul IPJ Timiş - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi a începerii urmăririi penale in rem la data de 06.03.2018 sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, în cauză au fost solicitate şi obţinute măsuri de supraveghere tehnică dispuse de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.

S-a avut în vedere că în referatul cu propunere de încuviinţare a percheziţiei domiciliare nr. 4968/P/2018 din data de 01.10.2018, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a arătat că numitul A. locuieşte în mun. Timişoara, str. x (...) împreună cu concubina sa B., menţionând că B. este avocat în Baroul Timiş (...), şi că în dosar nu există date sau indicii că numita B. ar fi implicată în vreun fel în săvârşirea faptelor care fac obiectul prezentei cauze.

De asemenea, s-a reţinut că procurorul de caz este cel care, analizând datele concrete ale cauzei, procedează la verificarea competenţei, şi decide dacă îi revine competenţa de a efectua sau supraveghea urmărirea penală, şi doar în situaţia în care acesta constată că nu este competent, dispune, prin ordonanţă, declinarea de competenţă. Pentru acest motiv, s-a constatat că este total greşit raţionamentul apărării în sensul că de îndată ce în actele dosarului este identificată o persoană a cărei calitate ar atrage o altă competenţă, se impune declinarea în mod automat a cauzei, fără niciun filtru din partea organului judiciar deja investit.

Referitor la faptul că nu are importanţă împrejurarea că investigaţia nu a vizat persoana avocatului, câtă vreme în cauză cercetările desfăşurate s-au derulat în baza urmăririi penale in rem, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. şi art. 56 alin. (6) C. proc. pen.. care instituie competenţa în favoarea curţii de apel respectiv a parchetului de pe lângă această instanţă "pentru infracţiunile săvârşite de avocaţi".

În aceeaşi ordine de idei, s-a ţinut cont de faptul că instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza se determină în funcţie de situaţia de fapt reţinută la momentul autorizării măsurilor.

În consecinţă, s-a apreciat că în cazul în care urmărirea penală este începută in rem pentru infracţiuni de competenţa materială a judecătoriei, iar pe parcursul urmăririi, din supravegherea tehnică a persoanelor cercetate se descoperă că acestea poartă conversaţii ce fac obiectul supravegherii şi relaţionează cu o persoană cu o calitate specială, în speţă un avocat, pentru a se dispune declinarea în favoarea procurorului din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel este necesar ca organul judiciar să constate din probatoriul administrat că există probe sau cel puţin indicii temeinice ale implicării avocatului în activitatea infracţională cercetată.

În caz contrar, dacă această persoană cu calitate specială nu a participat la săvârşirea faptelor pentru care se efectuează cercetări, judecătorul de drepturi şi libertăţi competent să emită mandatul de supraveghere se determină în funcţie de competenţa de judecare a faptelor, şi nu după calitatea persoanei.

S-a concluzionat că atât timp cât în dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, inculpata B. - avocat, nu a avut nicio calitate şi nicio implicare în comiterea faptelor ce au făcut obiectul cercetări, organul de urmărire penală şi judecătorul de drepturi şi libertăţi nu au avut niciun motiv să îşi decline competenţa, competenţa acestora fiind în mod corect stabilită.

În ceea de priveşte comparaţia realizată de apărătorul ales al inculpatei B. între modalităţile de efectuare a urmăririi penale în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi în dosarul nr. x/2018 al DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, s-a apreciat că aceasta nu este una corectă, întrucât situaţiile relevate de cele două anchete penale sunt diferite. Astfel, dacă în dosarul parchetului de pe lângă judecătorie, investigaţia nu a vizat persoana inculpatei B., în dosarul penal aflat pe rolul DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, au fost efectuate cercetări pentru infracţiunea prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar măsurile de supraveghere tehnică au vizat-o în mod direct.

1-4.3. Referitor la faptul că în mod nelegal, cu depăşirea competenţei conferite după calitatea persoanei, s-au dispus şi efectuat percheziţia domiciliară la locuinţa şi domiciliul unui avocat, respectiv percheziţia domiciliară din dosarul nr. x/2018 la imobilul din satul Hodoş, com. Brestovăţ, P., judeţ Timiş, unde B. avea domiciliul stabil încă din 2014, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul judecătoriei nefiind competent să dispună percheziţionarea locuinţei avocatului, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că aceasta este nefondată.

Astfel, a reţinut că în vederea încuviinţării efectuării percheziţiei domiciliare, competenţa revine judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă prin raportare la situaţia de fapt reţinută în actele de urmărire penală. Nu vor fi aplicate regulile competenţei personale, ci cele ale competenţei materiale în ipoteza în care mandatul de percheziţie domiciliară este solicitat cu privire la locuinţa unei persoane care are o anumită calitate, dacă din actele de urmărire penală nu rezultă că aceasta a participat la comiterea faptelor investigate la momentul solicitării.

În speţă, prin referatul nr. x/2018 din data de 01.10.2018, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, dosar în care s-au efectuat cercetări privind infracţiunile prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) şi art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a solicitat încuviinţarea percheziţiei domiciliare pe o durată de 15 zile, începând cu data de 02.10.2018 pentru mai multe imobile, printre care şi imobilul din satul Hodoş, com. Brestovăţ, P., judeţ Timiş, arătând că aici îşi are sediul Î.I. E., CUI x, locaţie despre care există indicii că este folosită la producerea de băuturi alcoolice care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare.

Astfel, din actele dosarului rezultă că percheziţia domiciliară de la imobilul din judeţ Timiş, a vizat activitatea numitei E., desfăşurată prin intermediul Î.I. E., care îşi avea sediul social la acea adresă.

Deşi inculpata B. figurează cu domiciliul la aceeaşi adresă, din actele dosarului penal a rezultat că numita B. locuia efectiv la o altă adresă, în mun. Timişoara.

Prin urmare, nu se justifică solicitarea autorizaţiei pentru încuviinţarea percheziţiei domiciliare de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul curţii de apel, întrucât ce se urmărea a se obţine prin efectuarea percheziţiei erau probe ce priveau Întreprinderea Individuală E..

1-4.4. Nefondată s-a apreciat a fi şi critica vizând faptul că la locaţia din satul Hodoş, com. Brestovăţ, P., judeţ Timiş, la domiciliul stabil al avocatului, percheziţia a fost efectuată doar de lucrători de poliţie, aspect ce contravine prev. art. 34 alin. (1) din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, iar în urma efectuării acestei percheziţiei domiciliare la această locaţie, lucrătorii de poliţie au identificat, printre altele, sisteme de identificare pentru animale tip crotalii, folosite sau nefolosite, procedând la identificarea acestora, fiind mai apoi ridicate în vederea continuării cercetărilor, deşi nu aveau legătură cu cauza.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că norma prevăzută de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 a fost edictată în scopul asigurării secretului profesional specific profesiei de avocat, iar noţiunea de domiciliu are un sens autonom în C. proc. pen., neavând aceeaşi semnificaţie cu noţiunea de "domiciliu" din C. civ.. Astfel, domiciliu este, în primul rând, locul unde persoana îşi desfăşoară viaţa privată, viaţa de familie, şi alte asemenea legături, dar şi locul unde o persoană fizică sau juridică îşi înfăptuieşte activitatea profesională sau comercială.

În plus, s-a avut în vedere că cercetarea penală nu a privit în niciun fel (din punct de vedere al participaţiei penale) pe inculpata B..

Din actele dosarului de urmărire penală a rezultat că inculpata B. locuia efectiv în mun. Timişoara, pe str. x, iar nu la adresa din actul de identitate din judeţ Timiş, şi totodată, nu există nicio dovadă că aceasta utiliza efectiv, chiar şi temporar, ca reşedinţă secundară, imobilul de la ferma din satul Hodoş, pentru a se putea reţine incidenţa art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că scopul dispoziţiilor prev. de 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 vizează asigurarea secretului profesional specific profesiei de avocat.

1-4.5. Referitor la faptul că în urma percheziţiei domiciliare efectuate la adresa din judeţ Timiş, lucrătorii de poliţie au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor, printre altele, sisteme de identificare pentru animale tip crotalii, folosite sau nefolosite, deşi în conformitate cu prev. art. 159 alin. (13) C. proc. pen., organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceste apărări sunt neîntemeiate având în vedere dispoziţiile art. 159 alin. (13) C. proc. pen.

1-4.6. În ceea ce priveşte constatarea nulităţii delegării dispuse de procurorul DNA prin ordonanţa din 01.04.2021 în dosarul x/2018, ordonanţa prin care este delegat un organ al poliţiei judiciare din cadrul IPJ Timiş în contextul în care structura de specialitate ST Timişoara din cadrul DNA are propriul corp de ofiţeri de poliţie judiciară, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că textul de la art. 324 C. proc. pen.. este aplicabil tuturor cauzelor în faza de urmărire penale, deci inclusiv celor instrumentate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, iar organele de cercetare penală au competenţă materială generală, normele privind specializarea diferită a lucrătorilor de poliţie judiciară având caracter administrativ.

Astfel, normele generale prev. de art. 324 C. proc. pen.. conferă posibilitatea procurorilor din cadrul DNA în a delega efectuarea unor acte de urmărire penală de către alte organe ale poliţiei judiciare, ce nu fac parte din poliţia judiciară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

1-4.a) Cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul A., invocate suplimentar:

1-4.a)1. Cu privire la critica vizând faptul că probele la care face trimitere actul de sesizare sunt nelegale, respectiv că interceptarea convorbirilor sale telefonice s-a realizat nelegal, întrucât mandatele de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara nu puteau fi emise de către Judecătoria Timişoara, atât timp cât competenţa de judecată în primă instanţă pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000, instrumentate de DNA, aparţine tribunalului, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 142 alin. (5) C. proc. pen., nu există niciun impediment în sensul preluării probelor de către organele de urmărire penală din alte dosare penale, neexistând niciun fel de prevederi legale care să limiteze sau să interzică expres acest lucru, chiar dacă administrarea probei se face, de regulă, în cursul urmăririi penale.

Astfel, s-a avut în vedere că judecătorul de drepturi şi libertăţi are competenţa materială în vederea autorizării măsurilor de supraveghere tehnică, prin raportare la faptele cu privire la care se efectuează cercetări în cauză, iar în cauza nr. 4968/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, la datele sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi pentru autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică, şi respectiv prelungirea acestora, se efectuau cercetări pentru infracţiunile prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 227/2015 (contrabandă cu alcool), infracţiuni de competenţa judecătoriei. Faptul că ulterior, datele rezultate din aceste supravegheri tehnice, obţinute într-un dosar în care s-au efectuat cercetări pentru infracţiuni de competenţa judecătoriei au fost utilizate într-un dosar de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru infracţiuni prev. de Legea nr. 78/2000, ce atrag, în principiu, competenţa tribunalului, nu determină nelegalitatea probelor.

1-4.a)2. Referitor la faptul că în dosarul penal x/2018, având ca obiect contrabanda cu alcool, inculpatul nu avea calitatea de parte, respectiv împotriva sa nu se desfăşura nicio procedură judiciară penală la data emiterii mandatelor de supraveghere tehnică nr. 97 şi 119, s-a apreciat că, potrivit art. 139 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., pentru a se putea dispune supravegherea tehnică trebuie să fi fost începută urmărirea penală, nefiind necesar pentru autorizarea măsurii ca procurorul să fi dispus continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspect, motiv pentru care nu are nicio importanţă în privinţa legalităţii măsurii supravegherii tehnice faptul că la data emiterii mandatelor de supraveghere tehnică nr. 97 şi 119 inculpatul A. nu avea calitatea de partea.

De asemenea, s-a reţinut şi că pentru a fi folosite datele rezultate din supravegherea tehnică trebuie ca la data obţinerii acestora să existe o altă cauză penală.

1-4.a)3. În ceea ce priveşte faptul că rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată împiedică instanţa de judecată să stabilească limitele judecăţii, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a apreciat că rechizitoriul cuprinde o descriere amplă a faptelor pentru care inculpatul A., a fost trimis în judecată, fiind expusă pe larg situaţia de fapt prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă pe care s-au întemeiat acuzaţiile.

5-6. Cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii F. şi D.

5-6.1. În ce priveşte solicitarea inculpaţilor de a se constata nulitatea absolută a încheierii nr. 16 din data de 01.10.2018 şi a mandatului de percheziţie domiciliară nr. 39 din data de 01.10.2018 emise de către Judecătoria Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost încuviinţat procedeul probatoriu al percheziţiei domiciliare la adresa din jud. Timiş, pentru încălcarea competenţei personale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei care ar fi fost competentă să judece cauza în primă instanţă, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., întrucât inculpata B., avocat, îşi avea domiciliul la adresa unde s-a încuviinţat percheziţia domiciliară, s-au avut în vedere argumentele expuse în analiza cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţii B., A., A., şi S.C. C. S.R.L. la punctul 1-4.3.

5-6.2. Solicitarea inculpaţilor de a se constata nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală ce au fost efectuate în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi preluate în dosarul nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru încălcarea competenţei personale a organului de urmărire penală, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b)1) C. proc. pen.., precum şi excluderea tuturor probelor administrate pe această cale, s-a apreciat nefondată, pentru aceleaşi considerente expuse pe larg, supra, în secţiunea în care au fost analizate cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii B., A., A., şi S.C. C. S.R.L. la punctul 1-4.2.

5-6.3. Referitor la solicitarea inculpaţilor F. şi D. de a se constata nulitatea absolută a punerii în executare a mandatului de percheziţie domiciliară nr. 39 din data de 01.10.2018 emis de către Judecătoria Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, pentru încălcarea competenţei personale a procurorului, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b)1) C. proc. pen.., precum şi nulitatea actelor subsecvente constând în ridicarea silită de obiecte (crotalii) din imobilul percheziţionat, judecătorul de cameră preliminară a considerat că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele expuse supra în considerente, la punctul 1-4.4.

5-6.4. Cu privire la constatarea nulităţii absolute a încheierilor de autorizare şi de prelungire a supravegherii tehnice şi a mandatelor de supraveghere tehnică emise de către Judecătoria Timişoara, prin care a fost autorizată supravegherea audio, video sau prin fotografiere a imobilului din sat Hodoş, com. Brestovăţ, bl. P., jud. Timiş, pentru încălcarea competenţei personale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei care ar fi fost competentă să judece cauza în primă instanţă, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., precum şi a actelor procesuale aflate în directă legătură cu acestea, şi să se dispună excluderea proceselor-verbale de punere în executare a acestor mandate de supraveghere tehnică, respectiv a celor de redare a înregistrărilor, s-a avut în vedere că din încheierile penale pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi a rezultat derularea unor astfel de măsuri de supraveghere, însă rezultatul acestora nu a fost valorificat prin preluarea probelor în dosarul penal nr. x/2018 al DNA-Serviciul Teritorial Timişoara, astfel că în speţă nu se impune analiza legalităţii şi temeiniciei modalităţii de administrare a acestor probe, atât timp cât mijloacele de probă rezultate în urma acestor procedee nu fac obiectul prezentului dosar.

5-6.5. Solicitarea inculpaţilor de constatare a nulităţii absolute a încheierilor de autorizare şi de prelungire a supravegherii tehnice în baza cărora au fost emise, respectiv prelungite, mandatele de supraveghere tehnică nr. 97-104, 117-120, 156, pentru încălcarea competenţei personale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei care ar fi fost competentă să judece cauza în primă instanţă, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., precum şi a actelor procesuale aflate în directă legătură cu acestea, şi să se dispună excluderea proceselor-verbale de punere în executare a acestor mandate de supraveghere tehnică, respectiv a celor de redare a convorbirilor înregistrate a fost apreciată neîntemeiată.

Astfel, s-a avut în vedere că judecătorul competent să emită mandatul se determină în funcţie de competenţa de judecare a faptelor, nu după calitatea persoanei vizate de măsura de supraveghere, întrucât persoana cu calitate specială (avocat) nu a participat la săvârşirea faptelor pentru care se efectuează cercetări, iar măsurile de supraveghere nu au vizat persoana numitei B., avocat.

5-6.6. În ceea ce priveşte faptul că nu s-a putut identifica la dosarul de urmărire penală niciun act procesual al procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care ar fi dispus preluarea probelor din dosarul nr. x/2018, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că prin ordonanţa nr. x/2018 din data de 23.01.2019 procurorul de caz din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Timişoara a constatat că pentru o justă soluţionare a cauzei se impune preluarea mijloacelor de probă administrate în dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în dosarul penal nr. x/2018 al DNA.

5-6.7. În ceea ce priveşte solicitarea vizând constatarea nulităţii relative a dispunerii şi efectuării în dosarul nr. x/2018 a unor constatări de specialitate, motivat de faptul că în speţă nu se regăsea niciuna din situaţiile reglementate de art. 172 alin. (9) C. proc. pen.., s-a apreciat că erau îndeplinite condiţiile prev. de art. 172 alin. (9) C. proc. pen.. pentru ca procurorul să dispună efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice, având în vedere complexitatea cauzei şi necesitatea lămuririi acesteia prin administrarea de probe pentru a aprecia dacă, în raport de dispoziţiile art. 305 alin. (3) C. proc. pen.., se impunea continuarea urmării penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi.

5-6.8.1. Referitor la faptul că rechizitoriul nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 328 C. proc. pen., s-a reţinut că starea de fapt expusă în rechizitoriu este aptă să învestească instanţa şi să permită stabilirea obiectului şi a limitelor judecăţii.

5-6.8.2. În ceea ce priveşte faptul că, anterior emiterii rechizitoriului, exista un caz care împiedica punerea în mişcare sau continuarea acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 de către inculpata F., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că analiza acestei critici excedează obiectului cauzei.

7. Cererile şi excepţiile formulate de către inculpata G. au vizat constatarea nulităţii absolute a urmăririi penale desfăşurate în cauză cât şi neregularitatea actului de sesizare, precum şi excluderea de la dosarul cauzei a probelor administrate în dosarul x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, preluate în dosarul nr. x/2018 al DNA Timişoara, în acest sens invocându-se încălcarea competenţei referitoare la calitatea persoanei a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara (nu avea posibilitatea de a cerceta cauze în care o persoană are calitatea de avocat) şi competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara de a dispune asupra măsurilor de supraveghere tehnică.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat criticile nefondate pentru argumentele anterior precizate în analiza contestaţiilor celorlalţi inculpaţi.

8. Cererile şi excepţiile formulate de către inculpata E.

În ceea ce priveşte critica vizând descrierea stării de fapt, contrar celor susţinute de inculpată, s-a reţinut că rechizitoriul cuprinde o descriere amplă a faptelor pentru care inculpata E.) a fost trimisă în judecată, fiind expusă pe larg situaţia de fapt prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă pe care s-au întemeiat acuzaţiile.

Totodată, s-a apreciat că aspectul privind faptul că în rechizitoriu nu se regăseşte menţiunea referitoare la seriile de crotalii care nu corespund realităţii corespunzător înscrisurilor depuse la APIA nu este de natură a atrage neregularitatea actului de sesizare.

II. Împotriva încheierii penale nr. 4 din data de 18 iunie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, au formulat contestaţie în termen legal inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L., A., F., D., E. şi G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04.09.2024 şi repartizată aleatoriu completului de judecată C8 - 2 Jud. C, cu prim termen de judecată la data de 02.10.2024, când cauza a fost amânată la cererea procurorului pentru ca acesta să ia cunoştinţă de motivele de contestaţie depuse de inculpaţi.

La următorul termen de judecată, 16.10.2024, a fost dezbătută cererea formulată de contestatorii-inculpaţi A., A., S.C. C. S.R.L. şi B. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă incompatibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi prevăzută de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen. de a participa în aceeaşi cauză la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac este o incompatibilitate obiectivă derivată din lege sau se impune a fi examinată în procedura prevăzută de art. 68 din C. proc. pen. în funcţie de atribuţiile exercitate în concret de judecătorul vizat de starea de incompatibilitate?

Prin încheierea de şedinţă din 24.10.2024 a Completului de 2 judecători de cameră preliminară a fost respinsă cererea privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fiind acordat termen la 13.11.2024, dată la care au avut loc dezbaterile.

Prin motivele de contestaţie formulate în scris, inculpaţii au solicitat, în esenţă, următoarele:

1. Inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L. şi A., prin apărător ales, avocat Q., au solicitat, în principal, admiterea contestaţiilor, desfiinţarea încheierii atacate, constatarea nulităţii acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, au solicitat admiterea contestaţiilor, desfiinţarea încheierii atacate şi admiterea cererilor şi excepţiilor formulate.

Un prim motiv de contestaţie a vizat nulitatea încheierii contestate, având în vedere că judecătorul de cameră preliminară a exercitat în cauză funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi, motiv pentru care, potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. pen., era incompatibil să participe la soluţionarea cauzei, iar încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată atrage nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

O altă critică a vizat încălcarea dreptului la apărare, motivat de faptul că în prezenta cauză au fost furnizate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara doar o selecţie a materialelor rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în dosarul nr. x/2018, inculpaţii fiind lipsiţi de posibilitatea de a exploata aspecte favorabile regăsite în acestea.

În sprijinul admiterii contestaţiilor şi constatării nulităţii încheierii atacate, s-a invocat şi faptul că în cauză a fost încălcată competenţa după calitatea persoanei, în condiţiile în care, în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au fost încuviinţate măsuri de supraveghere tehnică şi percheziţii de către Judecătoria Timişoara, deşi printre persoanele care au format obiectul supravegherii se regăsea şi numita B., avocat, concubina inculpatului A., iar una dintre percheziţii a vizat chiar domiciliul acesteia.

Deşi s-a apreciat de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie că numita B. nu este vizată de anchetă, nefiind implicată în săvârşirea faptelor, se impunea ca acest aspect să fie constatat de procurorul competent.

În altă ordine de idei, s-a solicitat a se constata încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în condiţiile în care la percheziţia efectuată la domiciliul stabil al inculpatei B., avocat, nu a participat un procuror, aceasta fiind efectuată doar de ofiţeri de poliţie. Tot cu privire la acest aspect, s-a apreciat că pentru a crea aparenţa respectării dispoziţiilor anterior menţionate, procurorul a participat efectiv la percheziţia locuinţei unde se afla inculpata în mod efectiv.

Nu în ultimul rând, au precizat că este necesar a se avea în vedere că inculpata B. nu a avut vreo calitate procesuală, la datele de 1 si 2 octombrie 2018, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi nu a avut nicio calitate procesuală nici în 31.03.2022, când judecătorul de drepturi si libertăţi de la Tribunalul Timiş, acelaşi ca şi judecătorul de cameră preliminară din prezenta cauză, a dispus declinarea competenţei la Curtea de Apel Timişoara. Astfel, au apreciat că în situaţii identice nu pot fi reţinute competenţe diferite şi deopotrivă egale, mai ales că legea nu defineşte noţiunea de implicare a unei persoane în săvârşirea unei fapte.

În final, inculpaţii au precizat că îşi menţin în totalitate solicitările formulate în cadrul cererilor şi excepţiilor, însă, raportat la motivele invocate prin prezenta contestaţie, nu se mai impun a fi reiterate.

În plus, inculpatul A., prin apărător ales, avocat R., a invocat faptul că probele la care face trimitere actul de sesizare sunt nelegale, în condiţiile în care interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatului s-a realizat în mod nelegal.

În acest sens, a arătat că mandatele de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2018 nu puteau fi emise de către Judecătoria Timişoara având în vedere faptul că pentru infracţiunile prevăzute de Legea 78/2000, instrumentate de DNA, competenţa de judecată în primă instanţă aparţine tribunalului, nicidecum judecătoriei.

Mai mult, nelegalitatea probei este relevată şi de faptul că în dosarul penal x/2018, având ca obiect contrabanda cu alcool, inculpatul nu a avut calitatea de parte, respectiv împotriva sa nu se desfăşura nicio procedură judiciară penală la data emiterii mandatelor de supraveghere tehnică nr. 97 şi 119. Aceasta, deoarece, pentru a fi folosite datele rezultate din supravegherea tehnică dintr-o altă cauză, este necesar ca la data obţinerii acestora să existe o altă cauză penală, lucru ce nu s-a întâmplat în speţa de faţă.

Un alt aspect invocat a vizat faptul că actul de sesizare nu este apt să stabilească limitele judecăţii, nefiind respectat standardul privind claritatea acuzaţiei în materie penală.

b) Inculpaţii F. şi D., prin apărător ales, avocat S., au solicitat:

- constatarea nulităţii absolute a încheierii, respectiv a mandatului de percheziţie emise Judecătoria Timişoara, prin care a fost încuviinţată procedeul probatoriul al percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatei B. pentru încălcarea competenţei personale a judecătorului de drepturi şi libertăţi;

Cu privire la acest aspect, având în vedere că inculpata B. îşi avea domiciliul la adresa unde s-a încuviinţat percheziţia domiciliară, au apreciat că era competent şi trebuia sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara, iar nu din cadrul Judecătoriei Timişoara. Prin urmare, această nelegalitate iradiază asupra tuturor actelor emise anterior în legătură cu această percheziţie.

Contrar celor reţinute în încheierea atacată, a învederat faptul că organul de urmărire penală se afla deja în posesia unor mijloace de probă administrate din care se putea contura suspiciunea rezonabilă că un avocat ar fi implicat în activităţile infracţionale ce făceau obiectul dosarului penal.

- să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi preluate în dosarul nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru încălcarea competenţei personale a organului de urmărire penală;

Deşi încă de la începutul anchetei, organul de urmărire penală a cunoscut calitatea de avocat a inculpatei B., respectiv a celei de concubini a inculpaţilor A. şi B., acesta a continuat să efectueze acte de urmărire penală şi să administreze probe, deşi se impunea declinarea competenţei către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

- să se constate nulitatea absolută a punerii în executare a mandatului de percheziţie domiciliară emis de către Judecătoria Timişoara, pentru încălcarea competenţei personale a procurorului, în condiţiile în care la efectuarea percheziţiei la domiciliul stabil al inculpatei B. nu a participat un procuror, aceasta fiind efectuată de poliţişti, cu nerespectarea dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1991;

În argumentarea acestei critici, sub un prim aspect, au invocat faptul că exista o suspiciune rezonabilă la data percheziţiei privind implicarea inculpatei B., avocat, în activitatea infracţională ce făcea obiectul dosarului de urmărire penală.

În al doilea rând, au arătat că textul art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 nu distinge după cum este vorba despre un avocat cercetat în dosarul penal sau unul străin de cauză şi care are domiciliul la imobilul percheziţionat. Or, tocmai în scopul asigurării secretului profesional al avocatului a fost edictată această normă, care apără domiciliul/sediul oricărui avocat, iar nu doar al celui cercetat penal. Astfel, s-a apreciat că procurorul este cel care trebuie să pună în executare mandatul de percheziţie domiciliară atunci când un avocat îşi are domiciliul la imobilul vizat, indiferent de situaţie.

- constatarea nulităţii absolute a încheierilor de autorizare şi de prelungire a supravegherii tehnice în baza cărora au fost emise, respectiv prelungite, mandatele de supraveghere tehnică nr. 97-104,117-120,156, pentru încălcarea competenţei personale a judecătorului de drepturi şi libertăţi;

Având în vedere că au fost interceptate convorbiri telefonice având-o ca şi interlocutoare pe inculpata B., avocat, au apreciat că era competent şi trebuia sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara, iar nu din cadrul Judecătoriei Timişoara.

- să se constate nulitatea relativă a preluării probelor din dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, urmând a se dispune şi excluderea acestora de la dosarul cauzei;

Cu privire la acest aspect, au apreciat că probele administrate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018 au fost preluate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul nr. x/2018, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care nu a putut fi identificat la dosarul de urmărire penală niciun act procesual al procurorului prin care ar fi dispus preluarea probelor din dosarul nr. x/2018. Mai mult, acesta, dacă a existat, nu a fost comunicat inculpaţilor.

De asemenea, s-a invocat că, deşi probele se administrează în cursul urmăririi penale, probele respective nu au fost administrate în cursul urmăririi penale, vătămarea creată constând în nerespectarea principiului legalităţii.

- constatarea nulităţii relative a dispunerii şi efectuării în dosarul nr. x/2018 a unor constatări de specialitate, în condiţiile în care nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 172 alin. (9) C. proc. pen., organul judiciar trebuind să dispună efectuarea unei expertize. Şi în acest caz au precizat că vătămarea constă în încălcarea principiilor şi garanţiilor procesuale.

- să se constate neregularitatea rechizitoriului în raport cu faptul că acesta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 328 C. proc. pen.

În plus, s-a arătat că soluţia de trimitere în judecată nu este motivată în fapt şi în drept, procurorul nedescriind clar şi în mod complet activitatea infracţională, motiv pentru care a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

În altă ordine de idei, a invocat că, la data emiterii rechizitoriului, exista un caz care împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000 de către inculpata F.. În acest caz, procurorul avea obligaţia de a dispune clasarea cauzei.

c) Inculpata E., prin apărător ales, avocat R., a invocat faptul că descrierea situaţiei de fapt din rechizitoriu împiedică instanţa să stabilească limitele şi obiectul judecăţii. Astfel, în actul de sesizare a instanţei nu se face menţiunea seriilor de crotalii care nu corespund realităţii corespunzător înscrisurilor depuse la APIA.

Prin urmare, s-a apreciat că rechizitorul nu îndeplineşte standardul de acuzaţie în materie penală.

d) Inculpata G. nu a motivat în scris contestaţia formulată.

Prin susţinerile orale formulate cu ocazia dezbaterilor, în esenţă, a invocat nulitatea actelor de urmărire penală, invocând încălcarea competenţei după calitatea persoane şi apreciind că urmărirea penală trebuia efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

III. Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 347 alin. (1) şi (4), Înalta Curte apreciază contestaţiile nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Referitor la legalitatea sesizării instanţei, judecătorul de cameră preliminară verifică în cauză respectarea legii, raportat la competenţa funcţională, după materie şi după calitatea persoanei, dar şi raportat la competenţa teritorială.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară verifică actul de sesizare a instanţei prin prisma condiţiilor prevăzute de lege referitor la conţinutul acestuia, dar şi asupra respectării exigenţelor dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen.. Astfel, în acest cadru se verifică şi claritatea acuzaţiei, respectiv dacă fapta este descrisă şi conţine suficiente elemente din care să rezulte corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract prevăzut în norma de incriminare.

În ceea ce priveşte descrierea faptelor în actul de sesizare, pentru a satisface exigenţele dispoziţiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., aceasta trebuie să menţioneze reperele rezonabile ale cadrului în care faptele au fost comise şi să fie realizată într-o modalitate susceptibilă de a produce consecinţe juridice, respectiv a învesti instanţa în mod neechivoc.

Importanţa acestei descrieri rezultă din dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., care fixează obiectul judecăţii la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare. Totodată, descrierea faptei este şi o condiţie a asigurării posibilităţii de exercitare a unei apărări efective de către inculpat, statuată la nivel de principiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, caracterul echitabil al procedurii depinzând de o informare precisă şi completă asupra acuzaţiilor formulate împotriva unei persoane, respectiv asupra faptelor materiale imputate, precum şi asupra încadrării juridice.

Astfel, în jurisprudenţa Ct. EDO s-a statuat că art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat în mod amănunţit asupra naturii şi acuzaţiei aduse împotriva sa. Garanţia prevăzută de art. 6 paragraful 3 lit. a) din convenţie are ca scop asigurarea posibilităţii persoanei împotriva căreia se formulează o acuzaţie în materie penală de a-şi pregăti o apărare efectivă şi eficientă (Cauza Pelissier şi Sassi contra Franţei).

De asemenea, s-a mai reţinut că paragraful 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzării, adică faptele materiale de care este acuzat şi pe care este fondată acuzaţia, dar şi cu privire la natura acuzaţiei, adică încadrarea juridică a faptelor (Cauza Dallos contra Ungariei).

În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme care, prin încheierea nr. 230 din 25.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin încheierea nr. 155 din 03.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a reţinut că acuzaţiile trebuie să fie formulate într-o manieră suficient de clară, încât să dea posibilitatea persoanei inculpate să înţeleagă, chiar beneficiind de sprijinul unor specialişti ai dreptului (avocaţi, consilieri juridici) ce anume i se reproşează de către autorităţi şi care este semnificaţia penală a conduitei sale (încadrare juridică şi implicit tratament sancţionator).

Verificarea rechizitoriului nu poate fi realizată din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 327 lit. a) C. proc. pen.. Astfel, nu se poate verifica dacă urmărirea penală este completă şi există probe necesare trimiterii în judecată, aceste chestiuni vizând temeinicia acuzaţiei, aspect care excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară.

În ceea ce priveşte legalitatea administrării probelor, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă în cursul fazei de instrucţie penală organele de urmărire penală au administrat probele cu respectarea garanţiilor procesuale referitoare la legalitatea procedurilor şi respectarea dreptului la apărare. În acest cadru, dacă se constată că probele au fost administrate cu încălcarea dispoziţiilor legale, judecătorul de cameră preliminară dispune excluderea probelor însă nu în toate cazurile, ci doar atunci când încălcările vizează chestiuni esenţiale, care, în raport cu împrejurările concrete ale cauze, ar duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Tot în acest cadru, se analizează incidenţa dispoziţiilor art. 281-282 C. proc. pen., privitoare la nulităţile relative şi absolute.

Cu privire la ultimul aspect, cel privind legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară este chemat să verifice dacă urmărirea penală a fost efectuată cu parcurgerea etapelor obligatorii, dar şi dacă există o concordanţă între actele efectuate şi dispoziţiile organului de urmărire penală.

După verificarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, respectiv verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dacă respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpat, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

În ceea ce priveşte calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară soluţionează camera preliminară, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 347 alin. (1) C. proc. pen., în termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1) - (42), procurorul, părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie. Contestaţia poate privi şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor. De asemenea, la alin. (4) al aceluiaşi text de lege se menţionează că în soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.

Aşadar, în limitele prevăzute de acest cadru procesual, se constată că examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voinţa legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigenţelor de formă şi conţinut ale actelor procedurale, de concordanţă a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispoziţiile legale pertinente în faza de urmărire penală.

În egală măsură, un atare examen implică o evaluare a probelor din aceeaşi unică perspectivă a legalităţii (sau, după caz, a loialităţii), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară nu verifică dacă acuzaţia cu privire la faptele respective este reală şi nici dacă sunt probe suficiente pentru a conduce la stabilirea vinovăţiei. De asemenea, acesta nu evaluează pertinenţa, utilitatea sau concludenţa probelor, această chestiune fiind în sarcina instanţei la momentul cercetării judecătoreşti.

Analizând criticile invocate de inculpaţi şi prin raportare la aceste consideraţiuni de natură teoretică, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că aspectele invocate de inculpaţi sunt neîntemeiate, actul de sesizare fiind apt să investească în mod legal instanţa de judecată, asigurând posibilitatea efectuării unei apărări concrete şi efective, fiind stabilit obiectul şi limitele judecăţii, astfel cum prevăd normele procesuale penale.

În ceea ce priveşte motivele contestaţiei formulate de inculpaţi, reţine următoarele:

1. Contestaţiile formulate de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L. şi A. sunt neîntemeiate.

Este nefondată critica vizând incidenţa dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin raportare la încălcarea normelor privind compunerea completului de judecată.

Cu privire la aceasta, contestatorii-inculpaţi au invocat faptul că judecătorul cauzei era incompatibil să participe la soluţionarea cauzei în calitate de judecător de cameră preliminară, potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. pen., în condiţiile în care acesta a exercitat funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală.

Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că la data de 12.12.2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara a sesizat Curtea de Apel Timişoare cu rechizitoriul nr. x/2018 în vederea trimiterii în judecată, printre alţii, şi a inculpaţilor-contestatori.

Cauza a fost înregistrată în aceeaşi zi, fiind repartizată aleatoriu completului de judecată COR-NP17, compus din judecătorul T..

La data de 13.12.2023, judecătorul T. a formulat declaraţie de abţinere, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. pen., arătând că anterior promovării la Curtea de Apel Timişoara a funcţionat ca judecător în cadrul Tribunalului Timiş, secţia penală - titular al completului NC4, şi, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, ca urmare a sesizării cu contestaţie împotriva unei măsuri asigurătorii, a pronunţat încheierea penală nr. 46/DL din data de 31.03.2022, în dosar nr. x/2022 al Tribunalului Timiş, dosar de urmărire penală nr. x/20I8 al Parchetului de la lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, declinând competenţa de soluţionare în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.12.2023 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă declaraţia de abţinere, motivat de faptul că în încheierea penală nr. 46/DL/31.03.2022 s-a făcut o analiză cu prioritate a excepţiei necompetenţei materiale a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş în soluţionarea contestaţiei împotriva măsurii asiguratorii, şi nu cu privire la faptele pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală (…) acest judecător nu este incompatibil să judeca cauza în care sesizarea a fost făcută prin rechizitoriu, cu excepţia situaţiei în care în motivarea încheierii prin care a dispus declinare, şi-a exprimat părerea cu privire la activitatea infracţională a inculpaţilor trimişi în judecată prin rechizitoriu. Or, aşa cum s-a arătat, din încheierea penală nr. 46/DL din data de 31.03.2022, nu rezultă că doamna judecător T. şi-a exprimat părerea cu privire la activitatea infracţională a vreunuia dintre inculpaţii cercetaţi în cauza de faţă.

Aşadar, din considerentele încheierii de respingere a declaraţiei de abţinere s-a constatat că în cauza ce a format obiectul dosarului de urmărire penală nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, analizându-se cu prioritate excepţia necompetenţei materiale şi nu legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse în cauză de procuror, judecătorul învestit, chiar purtând titulatura de judecător de drepturi şi libertăţi nu a exercitat funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale contestatorilor-inculpaţi.

Analizând critica invocată, respectiv nulitatea absolută a încheierii atacate, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin raportare la competenţa funcţională a judecătorului de cameră preliminară, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, reaminteşte că asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale, dispune judecătorul de drepturi şi libertăţi, acesta exercitând funcţia procesuală prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală).

Însă, pentru a se reţine că un judecător a exercitat în cauză funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi şi, prin urmare, a deveni incident cazul de incompatibilitate reglementat în art. 64 alin. (4) C. proc. pen., este absolut necesar ca acel judecător să fi efectuat în concret acte specifice funcţiei judiciare. Astfel, nu se poate considera că un asemenea judecător a devenit incompatibil doar prin prisma faptului că a dispus anumite măsuri administrative sau că ar fi îndeplinit anumite acte, dar care, în esenţă, nu vizează această funcţie judiciară (de exemplu, soluţionarea unui conflict de competenţă între doi judecători de drepturi şi libertăţi, soluţionarea unei cereri de recuzare a unui judecător de drepturi şi libertăţi, declinarea competenţei soluţionării unor cereri/propuneri etc.)

Aşadar, nu devine incident acest caz de incompatibilitate, în condiţiile în care nu se poate reţine o corespondenţă între activitatea desfăşurată în cursul urmăririi penale de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi vreunul dintre actele specifice funcţiei judiciare care interferează cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, potrivit art. 53 coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Revenind la speţa de faţă şi concluzionând, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă nu a exercitat în procesul penal funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aceasta, deoarece analiza în cauza respectivă a vizat exclusiv excepţia necompetenţei materiale a judecătorului de drepturi şi libertăţi, şi nu fondul cauzei, respectiv contestaţia împotriva măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale de către procuror prin ordonanţă.

Critica vizând încălcarea dreptului la apărare, motivat de faptul că în prezenta cauză au fost furnizate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara doar o selecţie a materialelor rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în dosarul nr. x/2018, inculpaţii fiind lipsiţi de posibilitatea de a exploata aspecte favorabile regăsite în acestea, este nefondată.

Astfel, în ceea ce priveşte istoricul şi etapele procesuale ale prezentei cauze, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, reţine că în cadrul dosarului nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara ce a avut ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost autorizate măsuri de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.

Urmare a activităţilor de urmărire penală desfăşurate în acest dosar, organele de poliţie judiciară s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la obţinerea ilegală de fonduri, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 306 alin. (1) C. pen., fiind constituit, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, dosarul de urmărire penală nr. x/2018.

Ulterior, prin ordonanţa nr. x/2018 din 12.11.2018 a fost declinată competenţa de efectuare a urmării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 181 din Legea 78/2000, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, fiind înregistrat dosarul nr. x/2018.

În acest context, o parte din datele şi informaţiile ce au rezultat în urma punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au fost preluate în cauza nr. x/2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale incidente, se are în vedere că, potrivit art. 142 alin. (5) C. proc. pen.: Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).

De asemenea, alin. (6) al aceluiaşi text de lege reglementează faptul că: Datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. Din oficiu sau la solicitarea părţilor, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării (...).

Nu în ultimul rând, conform art. 143 alin. (1) C. proc. pen.: Procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele activităţilor efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor (...).

Analizând critica invocată prin raportare la consideraţiile anterior menţionate, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, interpretând aceste dispoziţii, constată că art. 145 alin. (2) C. proc. pen. consacră legislativ posibilitatea organelor de urmărire penală de a valorifica probele obţinute şi în alte cauze penale, cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

- probele să fie obţinute în mod legal;

- din cuprinsul probelor să rezulte date sau informaţii concludente şi utile;

- datele să privească pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute de art. 139 C. proc. pen.

Dacă din punct de vedere al legalităţii administrării probelor, prima şi a treia condiţie pot fi examinate de judecătorul de cameră preliminară, în ceea ce priveşte concludenţa şi utilitatea datelor sau a informaţiilor obţinute, se constată că o asemenea verificare reprezintă atributul procurorului şi, din această perspectivă, excedează competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară, neputând fi cenzurată în această fază procesuală.

Prin urmare, verificarea judecătorului de cameră preliminară poartă doar asupra legalităţii preluării datelor sau informaţiilor obţinute.

Examinând din această perspectivă procedeul probatoriu realizat în cauză, Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că probele invocate de apărare au fost obţinute în mod legal de organele de urmărire penală, potrivit art. 142 alin. (5) C. proc. pen., neexistând niciun impediment procedural în sensul preluării acestor probe sau vreo prevedere legală care să limiteze sau să interzică expres acest lucru.

Sub un prim aspect, constată că măsurile de supraveghere tehnică au fost autorizate de către un judecător de drepturi şi libertăţi în cursul urmăririi penale.

În al doilea rând, datele sau informaţiile rezultate din măsurile de supraveghere tehnică au privit o altă infracţiune dintre cele prevăzute de art. 139 alin. (2) C. proc. pen., respectiv infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, prevăzută de art. 306 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În ceea ce priveşte aprecierea vizând concludenţa sau utilitatea datelor sau informaţiilor obţinute, respectiv legătura acestora cu fapta ce formează obiectul cercetării, Completul de 2 judecători de cameră preliminară consideră, astfel cum anterior s-a precizat, că aceasta reprezintă atributul exclusiv al procurorului, ca titular al urmăririi penale, reflectând convingerea proprie a acestuia referitoare la împrejurările de fapt supuse analizei, expresie a principiului liberei aprecieri a probelor consacrat în art. 103 C. proc. pen.

De altfel, potrivit art. 143 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., organul de urmărire penală este obligat ca în procesul-verbal întocmit pentru activitatea de supraveghere tehnică să consemneze doar rezultatele activităţilor efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor.

În altă ordine de idei, spre a oferi o garanţie persoanelor vizate de măsurile de supraveghere tehnică, legiuitorul a prevăzut în art. 142 alin. (6) C. proc. pen., obligaţia organelor judiciare de a arhiva datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale, acestea putând fi solicitate din oficiu de instanţă sau de părţi dacă există noi probe din care rezultă că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar constată că inculpaţii nu au indicat, în concret, acele împrejurări considerate favorabile şi care nu au fost avute în vedere de procuror la construirea acuzaţiei, împrejurări de natură să demonstreze reaua-credinţă a procurorului şi, în consecinţă, încălcarea principiului loialităţii sau legalităţii administrării probelor.

Concluzionând, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează normele privind utilizarea datelor rezultate ca urmare a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, iar aspectele invocate de apărare, în sensul că ar fi putut exista şi aspecte favorabile apte să fie valorificate de inculpaţi, sunt aprecieri pur subiective, lipsite de fundament în realitatea obiectivă.

Neîntemeiată este şi critica vizând încălcarea competenţei după calitatea persoanei, în condiţiile în care, în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au fost încuviinţate măsuri de supraveghere tehnică şi percheziţii de către Judecătoria Timişoara, deşi printre persoanele care au format obiectul supravegherii se regăsea şi numita B., avocat, concubina inculpatului A., iar una dintre percheziţii a vizat chiar domiciliul acesteia.

În analiza acestei excepţii, instanţa de control judiciar constată că dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a fost întocmit ca urmare a sesizării din oficiu la data de 22.05.2018 de către organele de poliţie din cadrul IPJ Timiş - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, ulterior fiind începută urmărirea penală in rem.

În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că din probele administrate a reieşit că în zona Hodoş - Brestovăţ, la ferma de oi aparţinând Î.I. E., se produc cu instalaţii improvizate şi artizanale băuturi alcoolice supuse accizelor, iar după producere, acestea sunt transportate în mun. Timişoara spre a fi comercializate de către numitul A. şi de către fiul acestuia A..

În cadrul activităţilor de urmărire penală desfăşurate în dosarul penal nr. x/2018 au fost solicitate şi obţinute măsuri de supraveghere tehnică dispuse de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, ce au format obiectul mandatelor de supraveghere tehnică nr. 97/25.05.2018 şi 119/22.06.2018, mandate ce au fost ulterior prelungite.

Urmare a punerii în executare a acestor măsuri de supraveghere tehnică, organele de urmărire penală au constatat şi faptul că una dintre persoanele vizate de ancheta penală, respectiv A. locuieşte împreună cu concubina sa, B., în mun. Timişoara întru-un apartament din zona străzilor Şt. U. şi Ştefan cel Mare.

În vederea continuării cercetărilor, organele de cercetare penală au efectuat investigaţii, rezultatul acestora fiind consemnate în procesul-verbal din data de 26.09.2018. Cu această ocazie, s-a constatat că numitul A. locuieşte împreună cu concubina sa B. în apartamentul deţinut de aceasta situat în mun. Timişoara, str. x U. nr. 9, bl. B8a.

Ulterior, apreciind că prin efectuarea unor percheziţii domiciliare pot fi identificate instalaţiile de producere a alcoolului, cantităţi însemnate de alcool şi zahăr, sume de bani provenite din comiterea infracţiunilor cercetate, precum şi înscrisuri din care să rezulte comercializarea de băuturi alcoolice accizabile, organele de urmărire penală, prin referatul din data de 01.10.2018, au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi încuviinţarea efectuării unor percheziţii la 13 locaţii, inclusiv la imobilul situat în mun. Timişoara, str. x U. nr. 9, bl. B8a, unde s-a constatat că locuieşte efectiv numitul A., alături de concubina sa, B..

Din conţinutul acestui referat rezultă că la momentul propunerii formulate, organele de urmărire penală aveau cunoştinţă că numita B., concubina inculpatului A., deţinea calitatea de avocat şi locuia efectiv la adresa unde s-a solicitat efectuarea percheziţiei.

De altfel, în conţinutul referatului cu propunere se menţionează că din verificările efectuate la data de 26.09.2018, coroborat cu localizările şi interceptările telefonice, rezultă că numitul A. locuieşte în mun. Timişoara, str. x U., nr. 9 împreună cu concubina sa, B.. (arătăm că numita B. este avocat în Baroul Timiş, sens în care anexăm la dosarul cauzei un print de pe pagina de internet a Baroului Timiş. De asemenea, arătăm că în dosar nu există date sau indicii că numita B. ar fi implicată în vreun fel în săvârşirea faptelor care fac obiectul prezentei cauze).

Prin încheierea nr. 6 din data de 01.10.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea parchetului şi au fost încuviinţate percheziţiile domiciliare, inclusiv la adresa anterior menţionată.

În ceea ce priveşte procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 140 alin. (1) C. proc. pen.: Supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă (...), aceeaşi competenţă fiind reglementată şi în procedura de emitere a mandatului de percheziţie domiciliară, unde la art. 158 alin. (1) C. proc. pen. se prevede că: Percheziţia domiciliară poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă (...).

Referitor la competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în art. 53 C. proc. pen., se prevede că acesta este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează (...) e) încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii (...).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale se constată că, în cazul unei sesizări a judecătorului de drepturi şi libertăţi, competenţa acestuia se stabileşte prin raportare la competenţa materială (determinată faţă de obiectul cauzei penale, respectiv a infracţiunii a cărei săvârşire a dat naştere conflictului de drept penal) sau după calitatea persoanei (determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracţiunii) a instanţei din care judecătorul face parte.

Aşadar, pentru reţinerea normelor de competenţă personală este necesar să existe calitatea specială prevăzută de lege a subiectului activ (persoana despre care există date că a săvârşit nemijlocit sau a participat la săvârşirea infracţiunii), adică obiectul investigaţiei in rem să vizeze şi o persoană care are o calitate specială sau când actul de sesizare se referă explicit la o persoană care are o anumită calitate ce atrage incidenţa regulilor competenţei personale, situaţii care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Astfel, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, ancheta penală a vizat săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, infracţiuni date în competenţa judecătoriei, potrivit art. 35 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte persoanele vizate de această anchetă (printre alţii, A. şi A.), instanţa de control judiciar constată că niciuna nu a deţinut vreo calitate care să determine reţinerea normelor de competenţă după calitatea persoanei.

Referitor la numita B. - avocat, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, examinând actele şi lucrările dosarului, constată că din probatoriul administrat nu au rezultat nici măcar suspiciuni/indicii vizând implicarea sa în activitatea cercetată, respectiv aceea de producere/comercializare de produse alcoolice accizabile.

Or, pentru a deveni incidente dispoziţiile vizând competenţa după calitatea persoanei, respectiv să fi fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara, astfel cum invocă apărarea, potrivit art. 140 alin. (1) şi art. 158 alin. (1) raportat la art. 53 coroborat cu art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., era necesar să existe indicii din care să rezulte că infracţiunile care formau obiectul urmăririi penale, respectiv cele prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal ar fi fost săvârşite de numita B. - avocat. De altfel, dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sunt clare din această perspectivă, competenţa instituindu-se în favoarea curţii de apel, respectiv a parchetului de pe lângă aceasta pentru infracţiunile săvârşite de avocaţi.

În plus, referitor la vătămarea invocată de inculpata B. prin dispunerea percheziţiilor domiciliare de către un judecător de drepturi şi libertăţi de la o instanţă necompetentă, în speţă Judecătoria Timişoara, şi nu de la curtea de apel, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, reţine că nevalabilitatea percheziţiei domiciliare dispusă la imobilul ce constituia locuinţa inculpatei B. putea fi reţinută doar în situaţia în care bunurile/obiectele/informaţiile ridicate/obţinute prin efectuarea percheziţiei domiciliare ar fi fost ulterior folosite în orice mod în ancheta penală pentru punerea sub acuzare a inculpatei, fapt ce ar fi permis să se constate existenţa unui comportament neloial al organului de urmărire penală care, sub pretextul supravegherii/percheziţionării inculpatei A., concubinul inculpatei, ar fi urmărit în realitate incriminarea avocatei B. prin obţinerea încuviinţării de probatorii de la o instanţă inferioară celei competente în caz, după calitatea persoanei.

Or, această teză nu este incidentă în cauză, conform procesului-verbal de percheziţie nefiind ridicate bunuri care să o incrimineze pe inculpata B. şi care ulterior să fi fost folosite în ancheta penală. Astfel, nu se poate considera că procurorul, prin maniera în care a procedat, a vizat, în realitate inculparea avocatei B., respectiv utilizarea unei strategii/manopere care să conducă la administrarea unor mijloace de probă cu rea-credinţă, dincolo de limitele prevăzute expres de C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere că infracţiunile care formau obiectul sesizării erau date în competenţa de soluţionare în primă instanţă a judecătoriei, dar şi faptul că numita B. (avocat) nu a fost vizată de ancheta penală, în mod corect, măsurile de supraveghere tehnică şi percheziţiile domiciliare au fost încuviinţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul judecătoriei.

De asemenea, este nefondată critica apărării în sensul că, deşi s-a reţinut că inculpata B. nu a fost implicată în activitatea infracţională, acest aspect ar fi trebuit să fie constatat de procurorul competent, respectiv de către procurorul din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel.

Potrivit art. 58 alin. (1) C. proc. pen.: Organul de urmărire penală este dator să îşi verifice competenţa imediat după sesizare, iar, conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege: Dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, dispune de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă şi trimite cauza procurorului competent.

Văzând aceste dispoziţii, instanţa de control judiciar constată că procurorul are obligaţia de a-şi verifica competenţa imediat după sesizare, iar atunci când constată el însuşi că nu este competent, îşi declină competenţa. Prin urmare, această verificare îi incumbă personal, nefiind atribuţia altui procuror de la un parchet superior, astfel cum încearcă să acrediteze apărarea.

Din această perspectivă, se constată că în cauza de faţă, organele de urmărire penală au dat dovadă de diligenţă, procedând potrivit art. 58 alin. (1) C. proc. pen., şi, luând act de calitatea de avocat a numitei B., concubina inculpatului A., tocmai pentru preîntâmpinarea unor confuzii care ar fi putut fi generate de o astfel de calitate, au menţionat în mod clar în referatul înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi faptul că în dosar nu există date sau indicii că numita B. ar fi implicate în vreun fel în săvârşirea faptelor care fac obiectul prezentei cauze.

Deşi se invocă faptul că modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale este din acest punct de vedere al competenţei, una identică cu cea care formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că o asemenea comparaţie este exclusă, situaţiile invocate fiind total diferite.

Astfel, dacă în cauza aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara ancheta penală şi măsurile de supraveghere nu a vizat-o pe numita B., în dosarul penal nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au existat indicii cu privire la săvârşirea de către aceasta a infracţiunii prevăzute de art. 18­1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care a fost solicitată autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică care au vizat-o în mod direct pe aceasta.

Concluzionând, se constată că în cauză nu au fost încălcate regulile de competenţă stabilite de C. proc. pen., măsurile de supraveghere tehnică, respectiv percheziţiile domiciliare fiind dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, respectiv de la judecătorie.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, prin aceea că la percheziţia efectuată la domiciliul stabil al inculpatei B., avocat, nu a participat un procuror, aceasta fiind efectuată doar de ofiţeri de poliţie, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară apreciază nefondată această critică.

Preliminar, Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că percheziţia domiciliară la care face referire apărarea a fost încuviinţată şi efectuată în dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, şi deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri, prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.

Referatul din data de 01.10.2018 cu propunere de efectuare a percheziţiei domiciliare a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, ca instanţă competentă să judece cauza în primă instanţă.

Prin referatul anterior menţionat s-a solicitat încuviinţarea de percheziţii domiciliare la 13 adrese, apreciindu-se că prin acest procedeu probatoriu pot fi identificate instalaţiile de producere a alcoolului, cantităţi însemnate de alcool şi zahăr, sume de bani provenite din comiterea infracţiunilor cercetate, precum şi înscrisuri din care să rezulte comercializarea de băuturi alcoolice accizabile.

De asemenea, trebuie menţionat că printre imobilele vizate de percheziţiile domiciliare s-au aflat locuinţa numitului A. (persoană vizată de ancheta în cauză) din mun. Timişoara, str. x U. nr. 9, bl. B8a, unde acesta locuia efectiv alături de concubina sa, B. (avocat), dar şi imobilul situat satul Hodoş, comuna Brestovăţ, P., judeţ Timiş, locaţie despre care organele de urmărire penală deţineau indicii că este folosit la producerea de băuturi alcoolice care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare. S-a mai arătat că la această din urmă adresă îşi are sediul Î.I. E., CUI x.

Prin acelaşi referat s-a arătat că din verificările efectuate la data de 26.09.2018, coroborat cu localizările şi interceptările telefonice, rezultă că numitul A. locuieşte în mun. Timişoara, str. x U., nr. 9 împreună cu concubina sa, B.. (arătăm că numita B. este avocat în Baroul Timiş, sens în care anexăm la dosarul cauzei un print de pe pagina de internet a Baroului Timiş. De asemenea, arătăm că în dosar nu există date sau indicii că numita B. ar fi implicate în vreun fel în săvârşirea faptelor care fac obiectul prezentei cauze). Considerăm că la adresa unde locuieşte numitul A. pot fi identificate înscrisuri din care să rezulte comercializarea de băuturi alcoolice accizabile (agende, caiete cu clienţi, notiţe).

La baza acestor concluzii a stat procesul-verbal de investigaţii din data de 26.09.2018 întocmit de sinsp. V. din cadrul IPJ Timiş - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din care a rezultat că numitul A. (persoană vizată de ancheta penală) locuieşte efectiv în mun. Timişoara, împreună cu concubina sa, B. în apartamentul deţinut de aceasta în str. x U. nr. 9.

Prin încheierea penală nr. 16/01.10.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara a fost admisă cererea parchetului, dispunându-se încuviinţarea percheziţiilor domiciliare la adresele solicitate şi emiterea mandatelor de percheziţie.

Având în vedere aceste împrejurări de fapt şi actele dosarului, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. art. 452 alin. (1) lit. a) şi art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal nu a vizat în nici un moment persoana contestatoarei-inculpate B..

Prin urmare, astfel cum anterior s-a precizat, în vederea încuviinţării percheziţiilor domiciliare, în mod corect, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, ca instanţă căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu infracţiunile care au format obiectul dosarului penal.

Revenind la critica apărării, în sensul că la percheziţia domiciliară efectuată la domiciliul contestatoarei B. din judeţ Timiş, nu a fost efectuată de procuror, astfel cum obligă dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Înalta Curte constată sub un prim aspect, astfel cum a susţinut şi apărarea, că inculpata B. avea domiciliul stabil încă din 14.08.2014 la adresa din judeţ Timiş, astfel cum rezultă din procesul-verbal de verificări întocmit la data de 15.09.2021 de cms. şef W. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însă nu locuia efectiv la această adresă.

Sub un alt aspect, se constată că la momentul solicitării, dispunerii şi efectuării percheziţiilor domiciliare, organele de urmărire penală aveau cunoştinţă de faptul că inculpata B. deţinea calitatea de avocat şi locuia în fapt la adresa din mun. Timişoara, împreună cu concubinul său A..

În al treilea rând, trebuie reţinut că la momentul efectuării percheziţiei domiciliare, inculpata a fost găsită la adresa unde locuia în fapt (mun. Timişoara), alături de concubinul său, A., şi nu la domiciliul din actele de identitate, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 02.10.2018, de efectuare a percheziţiei domiciliare.

În raport cu aceste elemente, instanţa de control judiciar este chemată să se pronunţe dacă percheziţia efectuată la domiciliul inculpatei B. - avocat (satul Hodoş, comuna Brestovăţ, P., judeţ Timiş), în condiţiile în care aceasta nu locuia în fapt la această adresă, a fost efectuată în mod legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Potrivit art. 157 alin. (2) C. proc. pen.: Prin domiciliu se înţelege o locuinţă sau orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 159 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.: Mandatul de percheziţie se comunică procurorului, care ia măsuri pentru executarea acestuia. Percheziţia se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după caz, de lucrători operativi.

Art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995: Pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 159 alin. (13) C. proc. pen.: Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală (…).

Din interpretarea acestor dispoziţii, cu referire expresă la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată, astfel cum rezultă chiar din conţinutul textului invocat (pentru asigurarea secretului profesional), că reglementarea reprezintă o garanţie suplimentară, prin prezenţa procurorului la percheziţie, şi are ca scop asigurarea protecţiei secretului profesional şi a confidenţialităţii comunicării dintre avocat şi client, însă nu are un caracter absolut, neputând fi apreciată drept o cauză de nulitate absolută, în condiţiile art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., determinată de participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.

Astfel, pentru a se constata nelegalitatea percheziţiei efectuată în cauză şi, în consecinţă, a procesului-verbal de percheziţie, este eminamente necesar ca procedeul probatoriu să fie efectuat cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de C. proc. pen. (de pildă, fără autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, încheierea prin care s-a încuviinţată să fie nelegală etc.).

Or, în prezenta cauză nu s-a constatat că percheziţia s-ar fi efectuat în condiţii de nelegalitate, cu nerespectarea dispoziţiilor C. proc. pen. care vizează percheziţia domiciliară.

Pe de altă parte, deşi textul de lege prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 face referire la domiciliul avocatului, prin acesta nu se înţelege domiciliul menţionat în documentul de identitate al unei persoane, respectiv acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, potrivit art. 87 C. civ.

Noţiunea de domiciliu, la care face referire legea penală şi, implicit dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cuprinde acele spaţii în care locuieşte în mod efectiv o persoană şi în care acesta a decis în mod liber să-şi desfăşoare viaţa privată, societară, de familie, nefiind necesar ca aceasta să aibă din punct de vedere al legii civile domiciliul în acel loc.

Or, în cauza de faţă, se constată că, deşi inculpata B. avea domiciliul legal la adresa din judeţ Timiş, în fapt, aceasta locuia în apartamentul, proprietate personală, situat în mun. Timişoara, str. x U. nr. 9, alături de concubinul său, inculpatul A., astfel cum rezultă din procesul-verbal de investigaţii din data de 26.09.2018 întocmit de organele de poliţie judiciară din cadrul IPJ Timiş.

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de judecători de cameră preliminară, constată că percheziţia efectuată la locuinţa efectivă a inculpatei B. situată în mun. Timişoara, str. x U. nr. 9, s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor procesual penale şi a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, la efectuarea acesteia participând un procuror, astfel cum rezultă din conţinutul procesului-verbal de percheziţie din data de 02.10.2018.

Pe de altă parte, neexistând dovezi în sensul că inculpata locuia efectiv la adresa din judeţ Timiş sau că îşi desfăşura activitatea profesională la această adresă, Înalta Curte consideră că percheziţia la acea adresă nu trebuia efectuată în mod obligatoriu de către un procuror.

De altfel, urmare a efectuării percheziţiei la această adresă nu au fost descoperite acte sau lucrări privind activitatea profesională a numitei B., ci au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri ce au avut legătură cu faptele pentru care s-a efectuat urmărire penală. De asemenea, au fost ridicate sisteme de identificare pentru animale, tip crotalii, în cazul acestora apreciindu-se că au legătură cu săvârşirea unei alte infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Prin urmare, nu se poate aprecia că în cauză prin neparticiparea unui procuror la efectuarea percheziţiei la imobilul situat în satul Hodoş, comuna Brestovăţ, P., judeţ Timiş, au fost nesocotite dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

În plus, faţă de criticile analizate anterior, inculpatul A. a invocat şi alte motive de nelegalitate care urmează a fi analizate în continuare.

Referitor la faptul că mandatele de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2018.11.2018 nu puteau fi emise de către Judecătoria Timişoara având în vedere faptul că pentru infracţiunile prevăzute de Legea 78/2000, instrumentate de DNA, competenţa de judecată în primă instanţă aparţine tribunalului, Înalta Curte completul de 2 judecători de cameră preliminară, apreciază critica neîntemeiată.

Prealabil, se constată, astfel cum anterior s-a precizat, că mandatele de supraveghere tehnică nr. 97/25.05.2018 şi nr. 119/22.06.2018 ale Judecătoriei Timişoara, şi la care face referire contestatorul-inculpat, au fost emise în cadrul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara ce a avut ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Urmare a punerii în executare a acestor măsuri de supraveghere tehnică şi a activităţilor de urmărire penală desfăşurate în acest dosar (4968/P/2018), organele de poliţie judiciară s-au sesizat din oficiu (07.11.2018) cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la obţinerea ilegală de fonduri, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 306 alin. (1) C. pen., fiind constituit, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, dosarul de urmărire penală nr. x/2018.

Ulterior, prin ordonanţa nr. x/2018 din 12.11.2018 a fost declinată competenţa de efectuare a urmării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 181 din Legea 78/2000, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, fiind înregistrat dosarul nr. x/2018.

Aşadar, o parte dintre datele şi informaţiile ce au rezultat în urma măsurilor de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au fost preluate în cauza nr. x/2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în mod legal, potrivit art. 142 alin. (5) C. proc. pen., astfel cum anterior s-a răspuns criticilor comune ale inculpaţilor A., B., S.C. C. S.R.L. şi A..

Prin urmare, mandatele de supraveghere tehnică nr. 97/25.05.2018 şi nr. 119/22.06.2018 ale Judecătoriei Timişoara, emise în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, nu au vizat infracţiuni de corupţie sau infracţiuni îndreptate împotriva intereselor economice ale Uniunii Europene, prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, astfel cum încearcă să acrediteze apărarea.

Vizând infracţiunile prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, competenţa de emitere a acestor mandate de supraveghere tehnică revenea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 53 lit. e) raportat la art. 140 alin. (1) coroborat cu 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nicidecum tribunalului.

Nefondată este şi critica conform căreia în dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, inculpatul nu a avut calitatea de parte, iar împotriva sa nu se desfăşura nicio procedură judiciară de natură penală.

Astfel, pentru a fi dispusă măsura supravegherii tehnice este necesar a fi întrunite cerinţele prevăzute de art. 139 alin. (1) şi (2) şi art. 140 alin. (1) C. proc. pen., după cum urmează:

- să fie începută urmărirea penală;

- să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la 139 alin. (2) C. proc. pen.

- măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii;

- probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

Sub un prim aspect, examinând legalitatea acestor măsuri, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că la momentul emiterii mandatelor de supraveghere tehnică nr. 97/25.05.2018 şi 119/22.06.2018, în cauza penală nr. 4968/P/2018, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, în care se desfăşurau cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, exista o urmărire penală, aceasta fiind începută in rem prin ordonanţa din data de 22.05.2018, urmare a sesizării din oficiu de la aceeaşi dată.

De asemenea, infracţiunile care au format obiectul urmăririij penale fac parte din categoria celor prevăzute de art. 139 alin. (2) C. proc. pen.. Nu în ultimul rând, se constată că aceste măsuri au fost dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar fi revenit competenţa să judece cauză în primă instanţă, respectiv Judecătoria Timişoara, apreciindu-se că sunt necesare şi proporţionale în realizarea scopului pentru care au fost dispuse.

Prin urmare, se constată că au fost respectate exigenţele de legalitate prevăzute la art. 139 alin. (1) şi (2) şi art. 140 alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte, se constată că pentru dispunerea măsurii de supraveghere tehnică, dispoziţiile legale incidente nu impun condiţia ca persoana vizată să aibă calitatea de parte (suspect, inculpat), fiind suficientă începerea urmăririi penale in rem.

Este neîntemeiat şi motivul de contestaţie vizând faptul că pentru a fi folosite datele rezultate din supravegherea tehnică trebuie ca la data obţinerii acestora, să existe o cauză penală pendinte.

Potrivit ar. 142 alin. (5) C. proc. pen.: Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).

Interpretând aceste dispoziţii, instanţa de control judiciar reţine că datele rezultate ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pot fi valorificate atunci când se constată că a fost săvârşită o infracţiune gravă, alta decât aceea care formează obiectul anchetei, sau se pregăteşte săvârşirea unei asemenea infracţiuni.

Or, în cauza de faţă tocmai datele obţinute ca urmare a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în dosarul penal nr. x/2018 au relevat necesitatea, dar şi obligaţia, potrivit art. 292 C. proc. pen., a efectuării unei anchete penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. pen., organele de urmărire penală sesizându-se din oficiu.

Critica vizând faptul că rechizitoriul împiedică instanţa de judecată să stabilească limitele judecăţii întrucât în conţinutul acestuia nu se menţionează conţinutul conversaţiilor şi nu există o dezvoltare logico-juridică a faptei, este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, reţine că verificarea legalităţii sesizării instanţei se referă la îndeplinirea cerinţelor referitoare la conţinutul rechizitoriului, fiind un examen care implică analizarea condiţiilor de fond şi formă ale rechizitoriului. Judecătorul de cameră preliminară realizează această examinare pentru a stabili obiectul şi limitele judecăţii, putând cenzura legalitatea actului de sesizare ca act procesual şi procedural din perspectiva descrierii detaliate şi clare a acuzaţiei, expunerea acesteia în drept, precum şi indicarea mijloacelor de probă pe care se sprijină acuzaţia.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că rechizitoriul nr. x/2018 din data de 12.12.2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara îndeplineşte exigenţele impuse de art. 328 C. proc. pen.. Astfel, acesta cuprinde menţiunile prevăzute de art. 286 alin. (2) C. proc. pen., datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului A., încadrarea juridică a acesteia, probele pe care se întemeiază acuzaţia, persoanele care urmează a fi citate şi calitatea acestora, dar şi alte precizări necesare justei soluţionări ca cauzei. De asemenea, se constată că rechizitoriul a fost verificat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara la data de 07.12.2023.

Referitor la descrierea faptelor, se constată că rechizitoriul conţine o expunere detaliată a acestora, fiind prezentate pe larg faptele fiecăruia dintre inculpaţi, debutul activităţii infracţionale, contribuţia fiecăruia la săvârşirea presupuselor fapte, reperele temporale şi spaţiale, modalitatea de săvârşire, precum şi împrejurările în care au fost comise.

De asemenea, se constată că în vederea susţinerii acuzaţiilor formulate, s-a făcut referire la probele administrate, iar situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu nu conţine contradicţii care să afecteze regularitatea acestuia.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., acestuia i se impută că, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., în Campania APIA 2018, la data de 01.10.2018, în sprijinul cererii de acordare subvenţii nr. x/12.05.2018, a depus la APIA, Centrul Judeţean Timiş, adeverinţa nr. x/27.09.2018 emisă de către medicul veterinar D. în care se adevereşte că S.C. C. S.R.L. figurează în R.N.E. cu un număr total de 6504 capete ovine, aspect nereal, în fapt deţinând numai 501 ovine, restul de 6003 ovine fiind introduse fictiv în baza de date, pentru a îndeplini cerinţa de eligibilitate, respectiv încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha la plata pentru suprafaţa de 818,54 pajişte permanentă solicitată la plată, având ca urmare obţinerea pe nedrept a sumei de 166.639,77 RON din fonduri europene, în drept, apreciindu-se că fapta constituie infracţiunea de folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Faţă de reperele precizate anterior, instanţa de control judiciar constată că descrierea faptelor satisface exigenţele prevăzute de art. 328 raportat la art. 371 C. proc. pen., în rechizitoriu fiind descrise toate elementele ce prezintă relevanţă penală sub aspectul conţinutului infracţiunii, permiţând inculpatului să-şi exercite dreptul la un proces echitabil, iar instanţei să se pronunţe asupra acestora fapte.

Referitor la modalitatea în care procurorul a indicat şi a dezvoltat probele pe care se sprijină acuzarea, Înalta Curte constată că dispoziţiile procesual penale nu impun o anumită formă pentru redactarea actului de sesizare sau pentru prezentarea argumentelor ce susţin acuzarea, acestea fiind lăsate la latitudinea procurorului.

Revenind la acuzaţia formulată împotriva inculpatului, se constată că procurorul a indicat probele care susţin săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului, precum şi raţionamentul pentru care se impune soluţia de trimitere în judecată.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că descrierea faptei respectă standardul de claritate şi permite instanţei să stabilească obiectul judecăţii.

2. Contestaţiile-inculpaţilor F. şi D.:

Sub un prim aspect, inculpaţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a încheierii, respectiv a mandatului de percheziţie emise Judecătoria Timişoara, prin care a fost încuviinţat procedeul probatoriu al percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatei B. pentru încălcarea competenţei personale a judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Critica este nefondată şi urmează a fi respinsă, argumentele care au stat la baza acestei soluţii fiind prezentate pe larg în analiza contestaţiilor inculpaţilor A., B., S.C. C. S.R.L. şi A..

În plus, în cadrul acestui motiv, inculpaţii F. şi D. au invocat şi faptul că organul de urmărire penală se afla deja în posesia unor mijloace de probă administrate din care se putea contura suspiciunea rezonabilă că un avocat ar fi implicat în activităţile infracţionale ce făceau obiectul dosarului penal.

Nu poate fi primit un astfel de raţionament.

Pe de o parte, inculpaţii nu au indicat în concret acele mijloace de probă din care ar fi rezultat implicarea inculpatei B. în activitatea de producere şi comercializare de alcool în mod ilegal.

Pe de altă parte, simplul fapt că din actele de urmărire penală, respectiv din măsurile de supraveghere, a rezultat că faptul că numita B. este concubina inculpatului A. şi deţine calitatea de avocat nu atrage de plano implicarea acesteia în activitatea infracţională de contrabandă cu alcool. Astfel cum anterior s-a precizat, pentru a fi atrasă competenţa după calitatea persoanei, respectiv aceea de avocat, era necesar ca inculpata B. să fie vizată de ancheta penală. Practic, din actele de urmărire penală ar fi trebuit să rezulte că aceasta a participat la comiterea infracţiunilor a căror probare se urmărea prin efectuarea percheziţiei domiciliare. Or, în cauză nu au existat date şi indicii privind implicarea inculpatei şi, mai mult, procurorul a precizat în mod expres în referatul cu propunere de efectuare a percheziţiei că aceasta nu a fost vizată de cercetările penale desfăşurate.

Prin urmare, în lipsa altor elemente faptice, nu se poate aprecia că inculpata ar fi fost implicată în activităţile infracţionale, simpla părere subiectivă a inculpaţilor nefiind suficientă pentru a se constata nulitatea absolută a încheierii, respectiv a mandatului de percheziţie emise Judecătoria Timişoara.

Nefondat este şi motivul vizând încălcarea competenţei personale a organului de urmărire penală.

Cu privire la această critică s-a invocat că deşi încă de la începutul anchetei, organul de urmărire penală a cunoscut calitatea de avocat a inculpatei B., respectiv a celei de concubini a inculpaţilor A. şi B., acesta a continuat să efectueze acte de urmărire penală şi să administreze probe, deşi se impunea declinarea competenţei către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Procedând la analiza acestei critici, preliminar, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că, potrivit art. 55 alin. (2) C. proc. pen.: Procurorii sunt constituiţi în parchete care funcţionează pe lângă instanţele judecătoreşti şi îşi exercită atribuţiile în cadrul Ministerului Public, iar, conform art. 56 alin. (6) C. proc. pen.: Este competent să efectueze ori, după caz, să conducă şi să supravegheze urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.

Din interpretarea acestor dispoziţii se constată că parchetul competent material să efectueze urmărirea penală cu privire la o infracţiune este, de regulă, cel de pe lângă instanţa competentă să judece cauza în prima instanţă.

Or, astfel cum anterior s-a menţionat, având în vedere că în cauza penală nr. 4968/P/2018, s-au efectuat cercetări privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dar şi faptul că inculpata B. - avocat, nu a fost vizată de ancheta penală efectuată în cauză, în mod corect s-a stabilit că soluţionarea cauzei în primă instanţă revenea Judecătoriei Timişoara, potrivit art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere că stabilirea competenţei parchetului se realizează prin raportare la instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, în mod corect, potrivit art. 55 alin. (2) şi art. 56 alin. (6) raportat la art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competenţa de instrumentare a cauzei nr. 4968/P/2018, având ca obiect infracţiunile prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. a), respectiv 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, i-a revenit Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Cererea vizând nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi preluate în dosarul nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru încălcarea competenţei personale a organului de urmărire penală este nefondată, urmând a fi respinsă pentru aceleaşi considerente expuse pe larg în secţiunea vizând analiza contestaţiilor inculpaţilor A., B., S.C. C. S.R.L. şi A..

De asemenea, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, apreciază neîntemeiată şi critica vizând nulitatea mandatului de percheziţie efectuat la domiciliul inculpatei B., în condiţiile în care punerea în executare a acestuia s-a realizat de către organele de cercetare penală, nu de către procuror, astfel cum prevede legea.

Sub un prim aspect, se constată că această critică a fost invocată şi de către inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L. şi A., fiind examinată pe larg în contestaţiile acestora.

În plus, faţă de motivele invocate de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L. şi A., contestatorii-inculpaţi F. şi D. au invocat şi faptul că textul art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 nu distinge după cum este vorba despre un avocat cercetat în dosarul penal sau unul străin de cauză şi care are domiciliul la imobilul percheziţionat. Or, tocmai în scopul asigurării secretului profesional al avocatului a fost edictată această normă, care apără domiciliul/sediul oricărui avocat, iar nu doar al celui cercetat penal.

Examinând şi aceste argumente, instanţa de control judiciar urmează să le respingă, având în vedere că motivul pentru care nu a fost primită această excepţie a vizat în primul rând faptul că inculpata, deşi figura în evidenţa populaţiei ca având domiciliul în satul Hodoş, comuna Brestovăţ, P., jud. Timiş, nu locuia în fapt la acest imobil şi nici nu avea cabinetul de avocat stabilit la această adresă.

În acest sens, s-a avut în vedere procesul-verbal de investigaţii din 26.09.2018 din care a rezultat că inculpata B. locuieşte efectiv în imobilul proprietate personală situat în mun. Timişoara, str. x U., adresă la care percheziţia a fost efectuată de un procuror.

Or, astfel cum anterior s-a arătat, noţiunea de domiciliu, la care face referire legea penală şi, implicit dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cuprinde acele spaţii în care un avocat îşi are sediul sau locuieşte în mod efectiv, nefiind necesar ca aceasta să aibă din punct de vedere al legii civile domiciliul în acel loc.

În plus, aceste împrejurări şi aprecieri ale organelor judiciare, în sensul că inculpata B. nu locuieşte efectiv la ferma din satul Hodoş, au fost confirmate de rezultatul percheziţiilor efectuate în cauză.

Astfel, conform procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din data de 02.10.2018, efectuată la adresa din jud. Timiş, unde îşi avea sediul Î.I. E., au fost găsite 7 persoane, mandatul fiind predat numitului X., care a declarat că el doar lucrează în această fermă, nefiind proprietar, proprietarul fiind plecat în Timişoara. De asemenea, nu au fost descoperite sau ridicate acte/lucrări/înscrisuri care să vizeze, din punct de vedere al art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, activitatea profesională a inculpatei B. desfăşurată în calitate de avocat.

În ceea ce priveşte rezultatul percheziţiei desfăşurate la adresa din mun. Timişoara, despre care existau informaţii că inculpata locuia în fapt, s-a constatat că în acel imobil au fost găsiţi inculpaţii A. şi B., însă, şi de această dată, nu au fost descoperite sau ridicate acte sau lucrări care să vizeze activitatea profesională a inculpatei B..

Referitor la faptul că textul art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 nu distinge după cum este vorba despre un avocat cercetat în dosarul penal sau unul străin de cauză, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că în cauză s-a reţinut că inculpata B. nu a fost vizată de ancheta penală şi, implicit, de percheziţiile efectuate în cauză, tocmai pentru a se observa că percheziţiile domiciliare nu au vizat sediul/domiciliul avocatului şi nici actele şi lucrările cu caracter personal a căror inviolabilitate este protejată de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Sunt nefondate şi criticile vizând nulitatea absolută a încheierilor de autorizare şi de prelungire a supravegherii tehnice în baza cărora au fost emise, respectiv prelungite, mandatele de supraveghere tehnică nr. 97-104, 117-120, 156, pentru încălcarea competenţei personale a judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Acestea au fost analizate pe larg cu ocazia examinării contestaţiilor formulate de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L. şi A., fiind invocate şi de către aceştia, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Cu privire la motivul vizând nulitatea relativă a preluării probelor din dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că acest motiv a fost ridicat şi de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L. şi A., motiv pentru care argumentele expuse pe larg în secţiunea dedicată acestora, rămân valabile.

Distinct de ceea ce s-a reţinut, referitor la nulitatea absolută a încheierilor de prelungire a autorizării supravegherii audio-video şi prin fotografiere a imobilului din satul Hodoş, se constată că rezultatele obţinute în urma punerii în executare a acestor măsuri nu au fost valorificate prin preluarea probelor în dosarul penal nr. x/2018

În plus, contestatorii-inculpaţi F. şi D. au invocat şi faptul că probele administrate în dosarul nr. x/2018 au fost preluate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul nr. x/2018, cu încălcarea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care nu există în dosarul de urmărire penală niciun act procesual al procurorului prin care să fi dispus preluarea acelor probe. Mai mult, acesta, dacă a existat, nu a fost comunicat inculpaţilor.

Analizând aceste argumente, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar le apreciază nefondate.

Cu privire la prima critică, instanţa de control judiciar constată că prin ordonanţa nr. x/2018 din 23 ianuarie 2019, procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a apreciat că pentru o justă soluţionare a cauzei se impune solicitarea de fotocopii de pe mandatele de supraveghere tehnică, de pe mandatele de percheziţie domiciliară, de pe cele de percheziţie informatică, dispunând în acelaşi timp delegarea organelor de cercetare penală să efectueze actele de urmărire penală menţionate în ordonanţă.

Prin adresa din data de 94719/04.03.2019 emisă de IPJ Timiş - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au fost înaintate către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, fotocopiile solicitate.

Prin urmare, se constată că datele obţinute în cauza penală nr. 4968/P/2018 au fost preluate în dosarul nr. x/2018 în baza ordonanţei dispuse de procuror, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 286 alin. (1) C. proc. pen., care prevede că: Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale şi soluţionează cauza prin ordonanţă, dacă legea nu prevede altfel.

Referitor la faptul că actul prin care s-a dispus valorificarea probelor obţinute în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara nu a fost comunicat inculpaţilor, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că nu există o obligaţia a organelor de urmărire penală în acest sens. În plus, inculpaţii şi apărătorii acestora aveau dreptul, potrivit dispoziţiilor procesual penale, să solicite şi să obţină consultarea dosarului de urmărire penală, dar şi fotocopii de pe acesta.

În ceea ce priveşte faptul că probele preluate nr. 4968/P/2018 nu au fost administrate în cursul urmăririi penale, se constată că această critică a fost analizată cu ocazia examinării contestaţiilor inculpaţilor A., B., S.C. C. S.R.L. şi A., motiv pentru care nu va mai fi reluată.

Nu poate fi primită nici solicitarea de constatare a nulităţii relative a dispunerii şi efectuării în dosarul nr. x/2018 a unor constatări de specialitate, în condiţiile în care nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) C. proc. pen., organul judiciar trebuind să dispună efectuarea unei expertize.

Procedând la examinarea acestei critici, instanţa de control judiciar reţine că prin ordonanţa nr. x/2018 din 29.09.2021 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, s-a dispus efectuarea unei constatări de specialitate în domeniul "Fonduri Europene" de către un specialist din cadrul DNA, fiind stabilit un număr de 5 obiective, iar prin ordonanţa din 19.04.2022 s-a dispus suplimentarea obiectivelor stabilite iniţial cu încă două.

De asemenea, prin ordonanţa nr. x/2018 din 13.01.2022 s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice financiare de către specialiştii din cadrul DNA - Serviciul Specialişti, fiind stabilit un număr de 5 obiective, apreciindu-se că aceasta este necesară pentru constatarea, clarificarea şi evaluarea faptelor sau împrejurărilor ce au format obiectul sesizării. Ulterior, prin ordonanţa din 19.04.2022 s-a dispus suplimentarea obiectivelor stabilite iniţial cu încă 9 obiective

Prin ordonanţa din 19.01.2022, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialiştii din cadrul DNA - Serviciul Specialişti, fiind stabilit un număr de 3 obiective.

Ulterior, prin ordonanţa din 19.04.2022 s-a dispus efectuarea unei alte constatări de specialitate în domeniul Fonduri Europene de către specialiştii din cadrul DNA, fiind stabilit un număr de 3 obiective.

În baza acestor ordonanţe au fost întocmite rapoartele de constatare din 14.10.2022, 23.12.2022, 08.02.2023 şi 09.02.2023.

Potrivit art. 172 alin. (9) C. proc. pen.: Când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări.

Din interpretarea dispoziţiilor anterior menţionate, se observă că o constatare se dispune când sunt întrunite două condiţii, respectiv când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt ori este necesară pentru lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

Practic, constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune când se impune interpretarea şi valorificarea ştiinţifică imediată a urmelor, mijloacelor de probă şi a împrejurărilor de fapt pentru a se constata dacă acestea evidenţiază săvârşirea unei infracţiuni.

În ceea ce priveşte necesitatea administrării unei astfel de probe, Înalta Curte reţine că procurorul, potrivit propriei convingeri, este suveran în a aprecia utilitatea probelor necesare trimiterii în judecată. Pe de altă parte, analiza aptitudinii unei probe de a dovedi săvârşirea faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale excedează competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară, această examinare constituind atributul exclusiv al instanţei de judecată după începerea judecăţii şi efectuarea cercetării judecătoreşti în cauză.

Referitor la nelegalitatea administrării unei astfel de probe, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară reţine că aceasta poate fi incidentă în situaţia în care se constată o conduita nelegală şi neloială a organului de urmărire penală, atunci când acesta depăşeşte limitele stabilite de lege pentru administrarea acestui mijloc de probă, respectiv când, prin natura, complexitatea şi amploarea obiectivelor stabilite, organul de urmărire penală urmăreşte, de fapt, efectuarea unei expertize deghizate care conduce la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului prin neasigurarea exigenţei de contradictorialitate. Practic, nelegalitatea unui astfel de mijloc de probă se constată atunci când obiectivele stabilite de procuror excedează naturii acestui procedeu probatoriu.

Examinând ordonanţele prin care au fost dispuse constatările de specialitate, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată că acestea au fost administrate în mod legal, fiind dispuse prin ordonanţe motivate ale organului de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) C. proc. pen.

Astfel, obiectivele stabilite de procuror nu depăşesc sfera limitelor prevăzute de art. 172 alin. (9) C. proc. pen.. Această concluzie este susţinută de faptul că prin obiectivele stabilite de procuror nu s-a urmărit o evaluare complexă a împrejurărilor de fapt în scopul obţinerii unor explicaţii ştiinţifice detaliate. În cauză, la momentul dispunerii acestor constatări, urmărirea penală aflându-se în stare incipientă, fiind declanşată doar in rem, s-a avut în vedere, astfel cum a reţinut şi judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă, pe de o parte, necesitatea orientării procurorului în vederea înţelegerii mecanismului infracţional, respectiv obţinerea în cel mai scurt termen a unor informaţii de care depinde tipicitatea faptelor, iar pe de altă parte necesitatea extinderii urmăririi penale, schimbării încadrării juridice a faptelor, efectuării în continuare a urmăririi penale şi chiar punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi, măsuri procesuale dispuse ulterior întocmirii acestor rapoarte de constatare.

În ceea priveşte nerespectarea condiţiei urgenţei invocate de apărare, instanţa de control judiciar reţine că aprecierea caracterului urgent al lămuririi unor împrejurări reprezintă apanajul procurorului în raport cu obiectul cauzei şi stadiul acesteia. Practic, cerinţa urgenţei nu reprezintă o veritabilă condiţie de legalitate, ci mai degrabă una de oportunitate care, în speţă, a vizat aspectele anterior menţionate.

Pe de altă parte, nu se poate reţine existenţa unei vătămări, în condiţiile în care norma procesual penală oferă un mecanism concret şi efectiv, aptă să înlăture această limitare a dreptului la apărare prin lipsa contradictorialităţii acestui procedeu probatoriu.

Aşadar, după finalizarea raportului de constatare, în caz de contestare a concluziilor raportului de constatare, se putea dispune efectuarea unei expertize, potrivit art. 172 alin. (12) C. proc. pen., aspect care poate fi reiterat în cursul cercetării judecătoreşti.

Pe de altă parte, contestarea concluziilor raportului de constatare nu conduce automat şi nu obligă procurorul să încuviinţeze efectuarea unei expertize, aceasta dispunându-se doar în condiţiile art. 100 C. proc. pen.

Prin urmare, o eventuală vătămare, deşi nu a fost invocată în concret de inculpaţi, poate fi înlăturată prin administrarea probei cu expertiza de către instanţa de judecată în etapa cercetării judecătoreşti.

Faţă de aceste argumente, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, apreciază că nu se impune desfiinţarea rapoartelor de constatare efectuate în cauză.

Este neîntemeiată critica vizând neregularitatea rechizitoriului în raport cu faptul că acesta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 328 C. proc. pen.

Astfel, cum s-a arătat şi cu ocazia analizei efectuate în cazul contestatorului-inculpat A., rechizitoriul conţine o expunere detaliată a faptelor imputate, acestea fiind prezentate iniţial pe larg, ulterior fiind individualizate în funcţie de situaţia fiecăruia dintre inculpaţi. Astfel, s-a arătat debutul activităţii infracţionale, contribuţia fiecăruia la săvârşirea faptelor, reperele temporale şi spaţiale, modalitatea de săvârşire, împrejurările în care au fost comise, precum şi referirea la probele administrate.

În cazul particular al contestatorilor, procurorul, cu ocazia întocmirii rechizitoriului, a indicat toate elementele necesare şi esenţiale, astfel încât să fie determinat în mod clar obiectul judecăţii şi să permită inculpaţilor să înţeleagă faptele de care sunt acuzaţi, încadrarea juridică a acestora şi tratamentul sancţionator.

De asemenea, situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu este de natură să asigure formal corespondenţa dintre faptele presupus a fi săvârşite, care formează obiectul acuzaţiei penale, şi elementele de natură subiectivă şi obiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare.

Astfel, inculpatul D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals informatic, în formă continuată, prev. de art. 325 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (18 acte materiale: faptele din campania APIA 2018 şi 2020 S.C. C. S.R.L. - total 16 acte şi faptele din campania APIA 2018 şi 2020 A. - total 2 acte);

- fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale: fapta din campania APIA 2018 S.C. C. S.R.L. şi fapta din campania APIA 2020 A.);

- complicitate la folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit prevederilor legale pentru obţinerea sau reţinerea de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept a acestor fonduri ori active, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale: faptele din campaniile 2018 şi 2020 S.C. C. S.R.L. şi faptele din campaniile 2018 şi 2020 A.), cu aplic. art. 38 C. pen.;

Cu privire la aceste infracţiuni s-au arătat, în esenţă, perioadele comiterii faptelor, locul săvârşirii, calitatea în care inculpatul a acţionat (medic veterinar), modalitatea de săvârşire a faptelor, modul de realizare a falsurilor (atestare în mod nereal a unor date sau împrejurări cu ocazia întocmirii înscrisurilor), scopul în baza căruia a acţionat, forma de vinovăţie şi de complicitate, informaţii referitoare la autori şi participanţi, dar şi sumele de bani ce au fost obţinute de beneficiarii finali. De asemenea, a fost indicată şi încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a realizat trimiterea în judecată.

Aceeaşi este şi situaţia în cazul inculpatei F., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, faptă din anul 2018 şi faptă din anul 2021).

Şi în cazul acesteia, procurorul a realizat o descriere suficientă a elementelor de fapt şi a circumstanţelor de comitere, acestea fiind susceptibile să producă consecinţe juridice, respectiv să asigure învestirea instanţei, în mod neechivoc, cu judecata faptelor imputate.

De asemenea, au fost indicate, dezvoltate şi analizate probele pe care se întemeiază acuzaţiile formulate, fiind realizate trimiteri explicite şi detaliate la acele elemente faptice şi probatorii care au fundamentat concluziile acuzării.

Prin urmare, exigenţa obligatorie în asigurarea imperativului unui proces echitabil, prevăzută de art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a fost asigurată, în cauză asigurându-se o informare completă şi detaliată cu privire la natura acuzaţiilor. Astfel, nu se poate aprecia că a fost încălcat dreptul inculpaţilor la un proces echitabil, starea de fapt, astfel cum a fost expusă în actul de sesizare, fiind aptă să învestească instanţa, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi să permită inculpaţilor să înţeleagă aceste învinuiri, respectiv să-şi formuleze apărările pe care le apreciază de cuviinţă.

Şi, în final, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, apreciază nefondată şi critica vizând faptul că, la data emiterii rechizitoriului, exista un caz care împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000 de către inculpata F.. S-a apreciat că în acest caz, procurorul avea obligaţia de a dispune clasarea cauzei.

Potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen.: Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

În ceea ce priveşte competenţa judecătorului de cameră preliminară, art. 54 C. proc. pen., prevede următoarele: Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia:

a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror;

b) verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală;

c) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată;

d) soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege.

Şi în sfârşit, conform art. 3 alin. (1) C. proc. pen.: În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare:

(…)

c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată;

d) funcţia de judecată.

În acord cu raţionamentul judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă, Înalta Curte reţine că faţă de limitele învestirii prevăzute de art. 342 C. proc. pen., dar şi de art. 54 raportat la art. 3 alin. (1) C. proc. pen., aspectul privind incidenţa cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., excedează competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară, fiind un atribut exclusiv al instanţei de judecată cu ocazia rezolvării acţiunii penale pe fondul cauzei, astfel cum prevede art. 396 C. proc. pen.

Rolul procedurii filtru de cameră preliminară constă în a se stabili dacă au fost respectate exigenţele cerute de art. 328 C. proc. pen. şi nu de a-i impune procurorului pronunţarea unei anumite soluţii, un anumit stil de întocmire a rechizitoriului sau de a-i cenzura anumite aprecieri pe care înţelege să le prezinte (în acest caz aprecierea asupra incidenţei prescripţiei răspunderii penale).

În plus, pentru a putea analiza dacă o faptă este sau nu prevăzută de legea penală ori dacă fapta a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, este necesar ca judecătorul de cameră preliminară să facă aprecieri cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii şi să realizeze o analiză a probelor, încălcându-se astfel principiul separaţiei funcţiilor judiciare şi dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen. care prevede că: În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate (…).

3. Contestaţia inculpatei E.:

Prin contestaţia formulată, inculpata a invocat ca şi motiv de contestaţie, în esenţă, faptul că rechizitoriul nu îndeplineşte standardul de acuzaţie în materie penală, întrucât descrierea situaţiei de fapt împiedică instanţa să stabilească limitele şi obiectul judecăţii.

Sub un prim aspect, s-a arătat că i se impută faptul că în campaniile din 2019-2021 a depus la APIA cereri unice de plată, declarând în fals că deţine un număr mai mare de ovine decât numărul deţinut realitate. De asemenea, s-a arătat că pentru diferenţa de ovine declarate, crotaliile au fost ridicate cu ocazia percheziţiei din 02.10.2018, însă în rechizitoriu nu s-a făcut menţiunea seriilor de crotalii care nu corespund realităţii conform înscrisurilor depuse la APIA.

Critica este nefondată.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că, deşi se contestă descrierea situaţiei de fapt din rechizitoriu, în realitate, ceea ce înţelege să conteste inculpata E. vizează faptul că starea de fapt descrisă în actul de sesizare nu are corespondent în actele şi lucrările dosarului, respectiv în probele administrate, în condiţiile în care seriile acelor crotalii au fost menţionate în procesul-verbal de percheziţie din data de 02.10.2018.

Prin urmare, examinând această critică prin prisma normei juridice care reglementează cuprinsul rechizitoriului x art. 328 C. proc. pen., instanţa de control judiciar reţine că pretinsele deficienţe invocate de apărare nu pot fi asimilate unei insuficienţe sub aspect cantitativ/calitativ a descrierii situaţiei de fapt, întrucât o astfel de analiză nu se circumscrie obiectului procedurii în camera preliminară, ci reprezintă critici care pot fi examinate şi tranşate în etapa cercetării judecătoreşti şi, ulterior, în procesul de analiză şi deliberare asupra acuzaţiei penale.

Lipsa precizării din actul de sesizare a seriilor crotaliilor aferenţi fiecărei ovine nu afectează claritatea acuzaţiei şi cu atât mai puţin regularitatea rechizitoriului, iar o eventuală neconcordanţă sub acest aspect va putea fi speculată de apărare în faţa instanţei cu ocazia cercetării judecătoreşti. În plus, parchetul este cel care îşi asumă o dispoziţie de trimitere în judecată presupus a fi deficitară din această perspectivă, a temeiniciei acuzaţiei penale.

Nu poate fi primită nici critica conform căreia nu există o dezvoltare a acuzaţiei penale şi o corelare între probele administrate (înscrisuri) şi prevederile legale incidente.

Cu privire la descrierea faptei, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, constată, contrar celor susţinute de apărare, că rechizitoriul cuprinde o expunere detaliată a situaţiei de fapt, iniţial, fiind prezentat cadrul general, ca mai apoi să fie prezentată situaţia particulară a fiecărui inculpat în parte. De asemenea, în cuprinsul rechizitoriului au fost prezentate mijloacele de probă strânse pe parcursul anchetei penale şi au fost dezvoltate şi analizate probele care au fundamentat soluţia de trimitere în judecată, deşi dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. pen. nu impun procurorului o decelare a probatoriului administrat.

Referitor la faptul că nu există o corelare între probele administrate (înscrisuri) şi prevederile legale incidente, se constată că rechizitoriul cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 328 alin. (1) C. proc. pen.. Astfel, acesta cuprinde încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, iar în secţiunea "În drept", procurorul descrie, din punct de vedere al normelor legale incidente, cadrul general de acordare a plăţilor directe în agricultură şi analizează într-o secţiune distinctă "Aplicarea prevederilor legale la situaţia de fapt stabilită în cauză, pe baza probelor administrate" pentru fiecare campanie agricolă în parte şi situaţia particulară a fiecărui inculpat, inclusiv pentru inculpata E..

Prin urmare, nu se poate aprecia că rechizitoriul nu îndeplineşte cerinţele de claritate a acuzaţiei penale, starea de fapt descrisă fiind aptă să învestească instanţa din perspectiva stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii, potrivit art. 371 C. proc. pen.

4. Inculpata G. nu a motivat în scris contestaţia formulată.

Prin susţinerile orale formulate cu ocazia dezbaterilor, inculpata, prin avocat din oficiu, a reiterat criticile vizând nelegalitatea urmăririi penale apreciată a fi desfăşurată cu încălcarea normelor de competenţă personală în raport cu calitatea de avocat a inculpatei B..

Criticile formulate sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse, în vederea adoptării acestor soluţii urmând a fi avute în vedere argumentele prezentate cu ocazia examinării acestui motiv de contestaţie invocat şi de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L., A., D. şi F..

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, apreciază că hotărârea contestată este legală şi temeinică, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond constatând legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Astfel, în mod just, s-a dispus începerea judecăţii.

Pentru argumentele enunţate anterior, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) coroborat cu art. 347 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L., A., F., D., E. şi G. împotriva încheierii penale nr. 4 din data de 18 iunie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe contestatorii-inculpaţi la plata sumei de 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-inculpată G., în cuantum de 636 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de contestatorii-inculpaţi A., A., B. şi S.C. C. S.R.L..

II. Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A., B., S.C. C. S.R.L., A., F., D., E. şi G. împotriva încheierii penale nr. 4 din data de 18 iunie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorii-inculpaţi la plata sumei de 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-inculpată G., în cuantum de 636 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11 decembrie 2024.