Bailiff acquitted of abuse-of-office counts, sentenced to suspended jail and fine for forging enforcement documents

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2025

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 173/07.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 09.11.2023, pronunţată în acelaşi dosar, s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. inculpatului A. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În baza art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În baza art. 321 alin. (1) din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 323 teza. I din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În baza art. 323 teza. I din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 323 teza. I din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele principale aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 11 (unsprezece) luni închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare şi din sporul de 2 ani şi 3 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite

În baza art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita funcţia de executor judecătoresc prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita funcţia de executor judecătoresc prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

2. În baza art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 din C. pen., inculpatul B. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului B. sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit că inculpatul B., pe durata termenului de supraveghere, trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., i s-a impus inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare derulate de Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen. raportat la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul B. să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul U.A.T. Târgu Jiu - Direcţia Publică de Patrimoniu Târgu Jiu sau U.A.T. Târgu Jiu - S.C.Utilitară Public Târgu Jiu, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului B. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, obligaţia şi măsurile de supraveghere impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea încheierii nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 pentru stabilirea cheltuielilor de executare silită (aflată în dosarul nr. x/2020) şi a încheierii nr. x/2020 întocmită la data de 13.04.2020, datată în mod nereal 28.02.2020, de admitere a cererii formulate de către creditorul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A. (aflată în dosarul nr. x/2020).

S-a luat act că persoana vătămată C. S.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., inculpatul B. a fost obligat la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu a fost admisă în parte acţiunea în pretenţii formulată de către B. şi au fost obligate pârâtele S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare Agenţia Târgu-Jiu şi S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare cu sediul în Bucureşti să îi plătească inculpatului B., în solidar, suma de 32.788,06 RON cu titlul de despăgubiri civile, suma de 48.002 RON reprezentând penalităţi aferente debitului principal şi suma de 5.612,90 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Sentinţa nu era definitivă şi executorie, nereprezentând titlu executoriu conform art. 632 alin. (2) din C. proc. civ.

Ca urmare a discuţiei purtate la începutul lunii decembrie a anului 2019 cu tatăl său, A., inculpatul A., executor judecătoresc, a fost de acord să efectueze executarea silită a sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu pentru inculpatul B.. În urma unei convorbiri telefonice, B. s-a deplasat în Târgu Jiu, în locul în care se găseau inculpatul A. şi tatăl său şi i-a prezentat sentinţa civilă menţionată ca fiind titlul executoriu ce trebuia executat silit.

Prin cererea datată 6.12.2019, BEJ A. a fost investit cu executarea silită a sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu iar prin încheierea nr. 52/E/2019 din data de 06.12.2019, inculpatul A. a admis cererea inculpatului B. şi a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2019, deşi B. nu deţinea un titlu executoriu.

La aceeaşi dată, 06.12.2019, inculpatul B. a formulat o cerere prin care îi solicita inculpatului A. să pună în aplicare hotărârea de încuviinţare din dosarul nr. x/2019, conform articolului 637 din C. proc. civ. .

Anterior formulării cererii de executare silită, prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019, Tribunalul Gorj a modificat sentinţa nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, a respins ca nefondat apelul inculpatului B., a admis apelul persoanei vătămate şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a înlăturat obligaţia pârâtelor S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare Agenţia Târgu-Jiu şi S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare cu sediul în Bucureşti de a-i plăti lui B. suma de 48.002 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal.

În urma solicitării inculpatului A., prin încheierea nr. 8028 din data de 12.12.2019 Judecătoria Târgu-Jiu a încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu pentru plata sumei de 86402,96 RON.

Prin încheierea emisă la data de 18.12.2019 în dosarul nr. x/2019, executorul judecătoresc A. a stabilit cheltuieli de executare compuse din onorariul executorului în cuantum de 55.000 RON inclusiv cheltuieli de executare, în mod abuziv, întrucât a încălcat dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti (pentru creanţele în valoare de peste 80.000 RON, dar până la 100.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 RON plus un procent de până la 2% din suma care depăşeşte 80.000 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite). Potrivit acestei dispoziţii legale, onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 6.028 RON, raportat la creanţa care făcea obiectul executării silite în cuantum de 86.402,96 RON. Curtea reţine că onorariul stabilit în mod nelegal este în cuantum de 54.250 RON (deducând cheltuielile de executare în cuantum de 750 de RON comunicate prin adresa de 15.12.2020) în contextul în care în încheierea emisă la data de 18.12.2019 în dosarul nr. x/2019 suma de 55.000 RON e compusă din onorariu şi din cheltuielile de executare.

La data de 18.12.2019, inculpatul A. a emis în dosarul nr. x/2019 adrese de înfiinţare a popririi asupra conturilor persoanei vătămate către D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., pentru suma totală de 141.402,96 RON, fără a înştiinţa debitoarea cu privire la poprirea instituită asupra conturilor sale bancare, deşi avea această obligaţie conform art. 783 alin. (1) din C. proc. civ. (potrivit căruia debitorul este înştiinţat despre măsura popririi, comunicându-i-se, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se ataşează copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării silite şi titlul executoriu, în cazul în care acestea nu au fost comunicate anterior).

La data de 23.12.2019, J. Sucursala Târgu-Jiu a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc A. suma de 141.402,96 RON, iar prin încheierea din data de 24.12.2019 A. a dispus reţinerea din suma respectivă a 55.000 RON cu titlul de cheltuieli de executare, diferenţa fiind eliberată creditorului B., aşa cum rezultă şi din adresa nr. x/2019 emisă la data de 24.12.2019 pentru înaintarea recipiselor către J. Sucursala Târgu-Jiu .

În aceeaşi dată, inculpatul A. a emis adrese de sistare a popririi înfiinţate asupra conturilor persoanei vătămate către D., E., F., G., H., I., J., K. şi L..

La data de 27.12.2019, J. Sucursala Târgu-Jiu a consemnat din nou la dispoziţia executorului judecătoresc A. suma de 141.402,96 RON, astfel încât prin încheierea din aceeaşi zi inculpatul a dispus restituirea sumei respective către persoana vătămată. Întrucât solicitarea din data de 06.01.2020 de distribuire a sumei de 141.402,96 RON către persoana vătămată a fost respinsă de către J. Sucursala Târgu-Jiu deoarece asupra contului în care urmau a fi viraţi banii erau instituite popriri în alte dosare de executare silită iar contul respectiv era blocat (adresa nr. x/23.04.2021 a J.), suma menţionată anterior a fost restituită persoanei vătămate prin virament bancar, la data de 07.05.2020.

La data de 06.01.2020 inculpatul B. i-a solicitat executorului judecătoresc A. să închidă dosarul de executare silită întrucât şi-a recuperat integral creanţa, măsură pe care acesta a dispus-o prin încheierea din aceeaşi zi.

La data de 08.01.2020 inculpatul A. a comunicat persoanei vătămate titlul executoriu, încheierea de încuviinţare a executării silite, încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, două adrese de distribuire şi alte nouă adrese, procedura de înmânare fiind îndeplinită la data de 09.01.2020 prin depunerea actelor în cutia poştală.

Curtea a constatat astfel că, deşi inculpatul A. avea obligaţia, conform art. 667 alin. (1) şi art. 783 alin. (1) din Codul de procedură, să îi comunice debitoarei C. S.A. copii de pe încheierea de încuviinţare a executării silite şi de pe titlul executoriu, nu a făcut acest lucru decât după ce a dispus încetarea executării silite ca urmare a recuperării integrale a debitului.

Curtea de apel a reţinut că intenţia inculpatului de a prejudicia persoana vătămată şi de a obţine un folos material pentru sine rezultă din multiplele încălcări ale dispoziţiilor legale pentru a atinge scopul de a obţine un folos patrimonial şi, implicit, de a prejudicia persoana vătămată.

Astfel, Curtea a reţinut că inculpatul a admis cererea de executare silită, deşi sentinţa civilă nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu nu era nici definitivă şi nici executorie, încălcând astfel dispoziţiile art. 632 alin. (1) din C. proc. civ. (potrivit cărora executarea silită poate fi efectuată numai în temeiul unui titlu executoriu) şi dispoziţiile art. 665 din C. proc. civ. conform cărora executorul judecătoresc va refuza motivat deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale, respectiv dacă nu există un titlu executoriu.

Apărarea inculpatului A. în sensul că a considerat că sentinţa este executorie întrucât este pronunţată într-un litigiu comercial, nu poate fi primită în contextul în care hotărârile pronunţate în primă instanţă care sunt executorii de drept sunt prevăzute de art. 448 alin. (1) din C. proc. civ., iar sentinţa pronunţată într-o acţiune civilă având ca obiect pretenţii nu este enumerată printre ele şi, de astfel, nici nu a putut indica o prevedere legală drept temei al acestei susţineri.

Intenţia inculpatului de a obţine un folos patrimonial şi, implicit, de a prejudicia persoana vătămată rezultă şi din faptul că nu a înştiinţat persoana vătămată cu privire la poprirea instituită asupra conturilor sale bancare decât după ce a dispus încetarea executării silite ca urmare a recuperării integrale a debitului, deşi avea această obligaţie prin raportare la art. 783 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia debitorul este înştiinţat despre măsura popririi, comunicându-i-se, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se ataşează copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării silite şi titlul executoriu, în cazul în care acestea nu au fost comunicate anterior.

Totodată, prin stabilirea unui onorariul de executor judecătoresc la o sumă de 9 ori mai mare decât maximul prevăzut de Legea nr. 188/2000 este evident că inculpatul a prefigurat folosul pe care îl obţinea.

Curtea a reţinut astfel că inculpatul A. a stabilit în mod abuziv onorariul în dosarul de executare nr. 54/E/2019, prin încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 şi, ulterior, şi-a însuşit suma de 48.222 RON, sumă cu care a prejudiciat persoana vătămată C. S.A.

Dosarul de executare nr. x/2020:

Curtea a reţinut că prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019, Tribunalul Gorj a modificat sentinţa nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, a respins ca nefondat apelul inculpatului B., a admis apelul persoanei vătămate şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a înlăturat obligaţia pârâtelor S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare Agenţia Târgu-Jiu şi S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare cu sediul în Bucureşti de a-i plăti lui B. suma de 48.002 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal.

În cursul lunii februarie 2020, inculpatul B. a luat legătura cu inculpatul A. căruia i-a pus la dispoziţie decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, cei doi inculpaţi luând hotărârea de a executa silit creanţa atestată prin aceasta, deşi aceeaşi creanţă fusese executată silit integral anterior în dosarul nr. x/2019, urmărind, astfel, obţinerea unor foloase ilicite, respectiv a unei creanţe şi a unor cheltuieli de executare silită nedatorate.

Astfel, la data de 28.02.2020, executorul judecătoresc A. a înregistrat cererea lui B. de executare silită a debitoarei C. S.A. conform sentinţei civile nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 Tribunalul Gorj, în aceeaşi dată întocmind încheierea nr. x/2020 de admitere a cererii formulate de către creditorul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A., în care a menţionat că sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu a fost ataşată cererii de executare silită de către creditor şi că executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2020 în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj .

La data de 02.03.2020 inculpatul A. a solicitat Judecătoriei Târgu-Jiu încuviinţarea executării silite împotriva persoanei vătămate ataşând adresei respective încheierea emisă la data de 28.02.2020, cererea de executare silită formulată de către B., sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu şi decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, în copii certificate de către executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, iar prin încheierea nr. 1091 din data de 04.03.2020, Judecătoria Târgu-Jiu a încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj pentru suma de 38.400,96 RON.

Prin încheierea emisă la data de 10.03.2020 în dosarul nr. x/2020, executorul judecătoresc A. a stabilit, în mod abuziv, cheltuieli de executare compuse din onorariul executorului în cuantum de 35 000 RON inclusiv cheltuieli de executare şi din onorariul avocatului creditorului în faza executării silite în cuantum de 8000 RON.

Astfel, inculpatul a încălcat dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti (pentru creanţele în valoare de până la 50.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite). Potrivit acestei dispoziţii legale, onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 3.840 RON raportat la creanţa care a făcut obiectul executării silite în cuantum de 38.400,96 RON. Curtea a reţinut că onorariul stabilit în mod nelegal în dosarul de executare nr. x/2020 este în cuantum de 34.250 RON (deducând cheltuielile de executare în cuantum de 750 de RON comunicate prin adresa de 15.12.2020) în contextul în care în încheierea emisă la data de 10.03.2020 în dosarul nr. x/2020 suma de 35.000 RON e compusă din onorariu şi din cheltuielile de executare.

Curtea a reţinut şi că inculpatul A. a întocmit în dosarul nr. x/2020 nouă adrese de înfiinţare a popririi, nouă adrese de sistare a popririi, două adrese de înaintare a recipiselor către J., o încheiere de distribuire a sumelor de bani încasate, luând în considerare suma de 43.000 RON drept cheltuieli de executare silită.

În ceea ce priveşte onorariul avocatului creditorului în faza executării silite în cuantum de 8.000 RON, Curtea a reţinut că, prin încheierea emisă la data de 10.03.2020 în dosarul nr. x/2020, inculpatul A. l-a stabilit în sarcina debitorului în mod abuziv, prin încălcarea art. 670 alin. (3) (potrivit căruia sunt cheltuieli de executare onorariul avocatului în faza de executare silită) şi alin. (4) din C. proc. civ. (potrivit căruia sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii), având în vedere că nu s-au depus înscrisuri care să ateste plata acestui onorariu sau împuternicire avocaţială care să ateste asistenţa juridică prestată în cadrul executării silite, acestea neregăsindu-se la dosarul de executare comunicat de executor. La dosarul de executare se regăsesc două chitanţe, fiecare în cuantum de 4.000 RON emise de Cabinetul de avocat M., în cuprinsul acestora fiind menţionat că suma reprezintă contravaloarea onorariului de succes în dosarul nr. x/2016.

Martora M. a arătat că activităţile de asistenţă juridică pe care le-a prestat inculpatului B. sunt indicate în împuternicirea avocaţială emisă şi a precizat că acestea au constat în asistenţa juridică prestată în faza de judecată şi în faza de executare silită iniţială (menţionează executarea sentinţei nedefinitive nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, deci executarea în dosarul nr. x/2019), invocând că ar fi semnat cererea de executare silită făcută de acesta pe care îşi aminteşte că a pus şi ştampila. Cu toate acestea, Curtea a constatat că susţinerile martorului sunt contrazise chiar de adresa trimisă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 02.11.2021 prin care Cabinetul de Avocat M. a comunicat faptul că nu a asigurat asistenţa juridică în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2020 ale BEJ A. precum şi din delegaţia depusă în dosarul nr. x/2016 în care nu este menţionată asistenţa juridică în cadrul executării silite, delegaţie care de altfel nici nu se găseşte la dosarul de executare nr. x/2020. Contrar susţinerilor martorului, niciuna dintre cererile de executare silită făcute de creditor nu poartă nici semnătura acesteia şi nici ştampila sa. De altfel, chiar inculpaţii o contrazic arătând că cererile de executare silită au fost scrise de inculpatul A.. Curtea a mai reţinut că, referitor la onorariul de succes încasat de avocat în dosarele nr. x/2016, nu ar fi putut fi recuperat prin executarea silită în condiţiile în care acesta nu reprezintă onorariu pentru avocat în faza de executare, dat fiind că acesta a fost achitat de inculpatul B. cu aproape 1 an înainte de depunerea cererii de executare în dosarul nr. x/2019, mai exact imediat după pronunţarea sentinţei civile nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 (chitanţele purtând datele de 20.12.2018 şi 12.01.2019).

Curtea a reţinut că intenţia inculpatului A. de a prejudicia persoana vătămată şi a obţine un folos ilicit pentru sine în acest sens rezultă din multiplele încălcări ale dispoziţiilor legale pentru a atinge scopul de a obţine un folos patrimonial şi, implicit, de a prejudicia persoana vătămată.

Curtea a reţinut, astfel, că atât suma de 35.000 RON, cât şi suma de 8.000 RON, menţionate de către inculpatul A. drept cheltuieli de executare în dosarul nr. x/2020, au fost stabilite în mod deliberat nelegal întrucât creanţa fusese executată anterior integral şi executorul judecătoresc ar fi trebuit să respingă cererea de executare silită.

În plus, la data de 10.03.2020, inculpatul A. a emis în dosarul nr. x/2020 adrese de înfiinţare a popririi asupra conturilor persoanei vătămate către D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., pentru suma totală de 81.400,96 RON, fără a înştiinţa debitoarea cu privire la poprirea instituită asupra conturilor sale bancare, deşi avea această obligaţie conform art. 783 alin. (1) din C. proc. civ.

La data de 16.03.2020, J. Sucursala Târgu-Jiu a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc A. suma de 81.400,96 RON, astfel încât, prin încheierea din data de 17.03.2020, A. dispunând reţinerea din suma respectivă a 43.000 RON cu titlul de cheltuieli de executare, diferenţa fiind eliberată creditorului B., aşa cum rezultă şi din adresa nr. x/2020 emisă la data de 17.03.2020 pentru înaintarea recipiselor către J. Sucursala Târgu-Jiu .

În aceeaşi dată, inculpatul A. a emis adrese de sistare a popririi înfiinţate asupra conturilor persoanei vătămate către D., E., F., G., H., I., J., K. şi L..

La data de 17.03.2020 inculpatul B. i-a solicitat executorului judecătoresc A. să închidă dosarul de executare silită întrucât şi-a recuperat integral creanţa, măsură pe care acesta a dispus-o prin încheierea din aceeaşi zi .

Abia la data de 01.04.2020, după închiderea dosarului de executare, inculpatul A. a comunicat persoanei vătămate nouă adrese, o încheiere de înregistrare, titlul executoriu, nouă adrese de sistare, o încheiere de distribuire, o încheiere de încetare, procesul-verbal de înmânare fiind completat la data de 03.04.2020, consemnându-se imposibilitatea de comunicare întrucât destinatarul nu mai locuia la adresa respectivă.

Se constată, astfel, că, deşi inculpatul A. avea obligaţia, conform art. 667 alin. (1) şi art. 783 alin. (1) din Codul de procedură, să îi comunice debitoarei C. S.A. copii de pe încheierea de încuviinţare a executării silite şi de pe titlul executoriu după înfiinţarea popririi, nu a făcut acest lucru decât după ce a dispus încetarea executării silite ca urmare a recuperării integrale a debitului.

În cursul lunii aprilie 2020, reprezentanţii persoanei vătămate C. S.A. l-au contactat telefonic pe inculpat şi i-au adus la cunoştinţă că a executat silit de două ori aceeaşi creanţă (aspect care reiese din plângerea persoanei vătămate înregistrată de aceasta la data de 16.04.2020 şi din declaraţia inculpatului A. - dosarul de urmărire penală).

În acest context, conştientizând că persoana vătămată va contesta actele de executare silită efectuate în dosarul nr. x/2020 şi că organele judiciare vor constata că a executat de două ori aceeaşi creanţă, la data de 13.04.2020, inculpatul A. a întocmit, în fals, încheierea nr. x/2020 de admitere a cererii formulate de către inculpatul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A., prin datarea, în mod nereal, 28.02.2020, şi prin neefectuarea menţiunilor referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu. Mai exact, inculpatul A. nu a menţionat că această sentinţă a fost ataşată cererii de executare silită de către inculpatul B. şi că a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2020 în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, aspecte pe care inculpatul A. le menţionase în încheierea nr. x/2020 pe care a întocmit-o în realitate la data de 28.02.2020 şi pe care a înaintat-o Judecătoriei Târgu-Jiu odată cu cererea de încuviinţare a executării silite, şi care a stat la baza încuviinţării executării silite.

Curtea a reţinut, astfel, că, din procesul-verbal întocmit cu privire la efectuarea perchiziţiei informatice la data de 27.07.2021 asupra laptop-ului folosit de către inculpatul A. rezultă că încheierea nr. x/2020, datată în mod nereal 28.02.2020, a fost întocmită în fals la data de 13.04.2020 şi ulterior a fost ştearsă.

Redactarea ulterioară şi antedatarea încheierii rezultă şi din declaraţia dată în calitate de suspect de A., la data de 23.09.2021, acesta declarând, iniţial, că ar fi întocmit ambele încheieri (cea care cuprindea menţiuni cu privire la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu şi decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj şi cea care cuprindea doar menţiuni cu privire la decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj) la data de 28.02.2020, însă după ce i s-a adus la cunoştinţă de către procuror faptul că data întocmirii încheierii care nu cuprindea menţiuni cu privire la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 nu este 28.02.2020, inculpatul a revenit şi a declarat că a întocmit a doua încheiere după ce i-a fost solicitat dosarul de executare de către Judecătoria Târgu-Jiu (înregistrarea audio/video a declaraţiei de suspect, minutul 41:00, dosarul de urmărire penală).

Deşi a justificat redactarea unei noi încheieri cu aceeaşi dată (28.02.2020) prin faptul că nu a mai regăsit încheierea iniţială la dosarul de executare după ce a efectuat copii ale dosarului la un copyshop pentru a le comunica, Curtea a reţinut însă că aceste susţineri ale inculpatului A. sunt nesincere având în vedere că din procesul-verbal de percheziţie informatică rezultă că respectiva încheiere a fost redactată la 13.04.2020 (şi ulterior ştearsă), iar adresa prin care i-a fost solicitat dosarul de executare de către Judecătoria Târgu-Jiu a fost emisă la data de 15.06.2020, deci la mai mult de 2 luni de la data redactării încheierii rezultată din procesul-verbal de percheziţie informatică. Mai mult, inculpatul nu a oferit o explicaţie plauzibilă pentru întocmirea celei de-a doua încheieri (purtând menţiuni diferite cu privire la titlul executoriu) în condiţiile în care ar fi fost mai simplu să imprime un nou exemplar al încheierii iniţiale din acelaşi laptop care a fost percheziţionat informatic şi pe care, potrivit chiar declaraţiei inculpatului (înregistrarea audio/video a declaraţiei de suspect, minutul 40:00, dosarul de urmărire penală) a redactat toate actele.

Curtea a reţinut că inculpatul a avut în permanenţă reprezentarea că execută sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, având în vedere că a comunicat instanţei, în vederea încuviinţării executării silite, ambele hotărâri, acestea regăsindu-se la dosarul nr. x/2020 . Mai mult în încheierea din data de 17.03.2020 de reţinere a sumei reprezentând cheltuielile de executare în dosarul nr. x/2020, în mod eronat, inculpatul a menţionat încheierea nr. 8028/12.12.2019 a Judecătoriei Tg. Jiu prin care a fost încuviinţată executarea silită în dosarul nr. x/2019, fiind evident că avea cunoştinţă de conexiunea dintre cele două dosare de executare, mai ales în condiţiile în care între momentele înregistrării celor două dosare de executare a trecut o perioadă relativ scurtă de timp (mai puţin de 3 luni), iar inculpatul a mai înregistrat doar 9 dosare de executare, fiind astfel implauzibilă o neglijenţă datorată unui volum mare de activitate.

Curtea a reţinut că în declaraţia dată în calitate de suspect, A. a susţinut că a întocmit două cereri de executare silită în numele inculpatului B., într-una menţionând atât sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Tg. Jiu cât şi decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, iar în cealaltă cerere doar decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, întrucât nu ştia ce va lua în calcul instanţa de judecată, fiind astfel evident că avea cunoştinţă la acea dată că execută aceeaşi creanţă, mai ales că încă nu restituise persoanei vătămate suma de 141.402,96 RON încasată în plus în dosarul nr. x/2019, această restituire având loc, efectiv, la data de 7.05.2020.

Suplimentar, curtea a observat că în dosarul nr. x/2019, cererea de executare a fost formulată conform art. 637 din C. proc. civ. (enunţat mai sus), astfel încât inculpatul A. ştia faptul că sentinţa pe care o executase în dosarul nr. x/2019 nu era definitivă, iar din declaraţia inculpatului B. rezultă că după ce a primit decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, l-a contactat telefonic pe executorul judecătoresc A., căruia i-a spus că a primit hotărârea pronunţată în apelul declarat împotriva sentinţei nr. 8100/17.12.2018 şi că mai are de primit o diferenţă de bani, fiind evident că diferenţa de bani nu putea fi privită decât prin prisma unei sume încasate deja (conform sentinţei nr. 8100/17.12.2018) şi care ar fi fost acordată suplimentar prin decizie. Rezultă, indubitabil, că ambii inculpaţi cunoşteau că decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese pronunţată în acelaşi proces şi viza aceeaşi creanţă ca cea executată anterior în dosarul nr. x/2019, neinvocându-se de niciun inculpat că în acea perioadă B. ar mai fi avut calitatea de creditor în alt dosar de executare.

De altfel, inculpatul A. a înaintat Judecătoriei Târgu-Jiu, la data de 02.03.2020, odată cu adresa prin care a solicitat încuviinţarea executării silite în dosarul nr. x/2020 şi sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu în copie pe care a certificat-o pentru conformitate cu originalul. În condiţiile în care, B. i-ar fi pus la dispoziţie doar decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, astfel cum au afirmat ambii inculpaţi, inculpatul nu ar fi putut lua sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu decât din dosarul de executare nr. 52/E/2019, fiind evident că avea cunoştinţă despre faptul că decizia viza aceeaşi creanţă cu cea executată anterior în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, Curtea a reţinut că efectuând demersuri pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe pe care o executase anterior silit integral în dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 663 din C. proc. civ. potrivit cărora executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă şi dispoziţiile art. 665 din C. proc. civ. conform cărora executorul judecătoresc va refuza motivat deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu cu scopul de a obţine foloase ilicite atât pentru sine (onorariul de executor judecătoresc şi celelalte cheltuieli de executare), cât şi pentru inculpatul B. (sumele de 38.400,96 RON - creanţa şi 8.000 RON - pretinsul onorariu al avocatului creditorului în faza executării silite).

Curtea a mai reţinut că, urmare a formulării contestaţiei la executare împotriva actelor de executare din dosarul nr. x/2020 de către persoana vătămată, s-a înregistrat dosarul nr. x/2020 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu (la data de 21.04.2020), iar pentru termenul din 13.07.2020, prin adresa emisă la data de 15.06.2020, inculpatului A. i-a fost solicitat dosarul de executare de către instanţă . La data de 19.06.2020 inculpatul A. a înaintat Judecătoriei Târgu-Jiu, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare conţinând încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020 (şi care a fost redactată în realitate la 13.04.2023), inculpatul urmărind inducerea în eroare a instanţei cu privire la faptul că nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019.

După ce persoana vătămată a formulat contestaţie la executare, la data de 11.05.2020, inculpatul A. a restituit acesteia, cu titlul de onorariu executor virat pentru dosarul nr. x/2020, 35.000 RON din suma de 81.400,96 RON viraţi în contul BEJ A. în dosarul nr. x/2020, iar la data de 19.04.2021 inculpatul A. a mai restituit persoanei vătămate suma de 49.000 RON cu titlul de onorariu executor încasat în dosarul nr. x/2019.

Ulterior, în urma plângerii penale formulate de C. S.A., s-a format dosarul nr. x/2020, în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a început la data de 3.11.2020 urmărirea penală cu privire la două infracţiuni de abuz în serviciu.

În acest sens, ca urmare a solicitării organului de urmărire penală, la data de 16.11.2020, inculpatul A. a înaintat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare conţinând încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020 în vederea inducerii în eroare a organului judiciar cu privire la faptul că inculpatul nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu. Curtea mai reţine că, în scopul inducerii în eroare a organului de urmărire penală, inculpatul A. a ataşat la copia dosarului înaintat o cerere de executare silită formulată de către B. datată 28.02.2020 în care era consemnată doar decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, fără a ataşa cererea de executare silită formulată de către B. la data de 28.02.2020 în care era menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, neataşând nici pagina din încheierea nr. 1091/04.03.2020 a Judecătoriei Târgu-Jiu care conţinea dispozitivul hotărârii, respectiv încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj.

În continuare, Curtea mai reţine că, în cursul anului 2020 inculpatul A. a sustras din dosarul de executare silită nr. x/2020 atât cererea de executare silită formulată de către B. la data de 28.02.2020, cât şi încheierea nr. x/2020 din data de 28.02.2020 de admitere a cererii formulate de către creditorul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A., acte în care era menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu şi care fuseseră depuse de către A. la Judecătoria Târgu-Jiu la data de 02.03.2020, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

Aceste două înscrisuri astfel sustrase au fost înlocuite de către inculpatul A. cu încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020 şi redactată de inculpat la data de 13.04.2020 şi cu o cerere olografă de executare silită purtând data de 28.02.2020, acte în care nu mai era menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu. Scopul înlocuirii a fost inducerea în eroare a organelor judiciare cu privire la faptul că inculpatul A. nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019.

În acest sens, Curtea reţine că, la data de 25.03.2021, data ridicării de către organele de poliţie (conform procesului-verbal aflat la dosarul de urmărire penală şi dosarului nr. x/2020 ataşat dosarului de urmărire penală), în original, a dosarului de executare nr. x/2020 de la sediul BEJ A., din dosarul de executare lipseau cele două înscrisuri originale, în locul acestora găsindu-se două înscrisuri (cerere de executare silită şi încheiere nr. x/2020) care nu cuprindeau menţiuni referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu.

Faptul că, la datele de 19.06.2020 şi 16.11.2020, aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul A., a înaintat şi Judecătoriei Târgu-Jiu şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. x/2020 din care lipseau cele două înscrisuri originale, acestea fiind înlocuite cu alte două înscrisuri din care lipseau menţiunile referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018, este de natură a proba că, la datele respective, înscrisurilor originale fuseseră sustrase din cadrul dosarului de executare nr. x/2020.

Inculpatul a mai declarat că, în intervalul martie-mai 2020, a găsit încheierea originală, care ajunsese din eroare într-un alt dosar de executare şi a ataşat-o din nou la dosarul nr. x/2020, însă Curtea constată caracterul nesincer şi al acestei declaraţii a inculpatului, în condiţiile în care acesta nu a comunicat-o nici Judecătoriei Târgu-Jiu şi nici Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, când i-a fost solicitată copia dosarului de executare. De altfel, inculpatul a înaintat organului de urmărire penală cele două înscrisuri sustrase precizând că acesta nu ar fi fost trimise din eroare, abia la data de 04.06.2021, după ce, la data de 28.05.2021 i s-a adus la cunoştinţă faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus efectuarea urmăririi penale împotriva sa pentru infracţiunea de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Referitor la inculpatul B., Curtea a reţinut că, acesta, în luna februarie 2020, a făcut demersuri împreună cu inculpatul A. pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe care fusese executată silit integral anterior în dosarul nr. x/2019, în temeiul sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu. În acest sens, inculpatul B. i-a pus la dispoziţie lui A. decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj (prin care se respinsese apelul său împotriva sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018) şi chitanţa ce atesta plata taxei de timbru aferentă cererii de încuviinţare a executării silite, formulând totodată cerere de executare silită a deciziei respective, prin aceste demersuri sprijinind activitatea nelegală a executorului urmărind şi obţinând un folos ilicit, respectiv creanţa nedatorată.

Inculpatul B. a susţinut (declaraţia dată în calitate de suspect dosarul de urmărire penală) că, citind decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, a constatat că apelul său a fost admis în parte şi s-a dispus ca C. S.A. să îi plătească o diferenţă de 32-34 000 RON. Susţinerile inculpatului sunt nesincere, în condiţiile în care din simpla lecturare a dispozitivului deciziei se observă apelul său a fost respins ca nefondat, instanţa admiţând în realitate apelul persoanei vătămate şi schimbând sentinţa apelată în sensul înlăturării obligaţiei pârâtelor S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare Agenţia Târgu-Jiu şi S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare cu sediul în Bucureşti de a-i plăti lui B. suma de 48.002 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal. Deci acesta cunoştea că nu mai are de primit nicio sumă de bani, ci, dimpotrivă, trebuia să restituie suma de 48.002 RON încasată în plus, inculpatul asumându-şi, de altfel, acest risc prin cererea pe care a depus-o în dosarul nr. x/2019 prin care a solicitat executarea conform articolului 637 din C. proc. civ. (care prevedea că dacă titlul este ulterior modificat ori desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz).

Suplimentar, nesinceritatea inculpatului rezultă şi din demersurile acestuia în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Craiova, inculpatul B. formulând personal şi înaintând către Curtea de Apel Craiova, în luna martie a anului 2020, cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj invocând tocmai faptul că instanţa de apel a greşit atunci când a schimbat sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu înlăturând penalităţile de întârziere în cuantum de 48 002 RON. Din aceste demersuri rezultă că inculpatul B. cunoştea că prin decizia menţionată anterior nu a fost admis apelul său, iar debitoarea nu a fost obligată să îi plătească nicio sumă de bani în plus.

Inculpatul A. a invocat principiul "ne bis in idem" faţă de procedura desfăşurată împotriva sa în dosarul nr. x/2020 al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova finalizată cu Hotărârea nr. 3 din 2.09.2020.

Curtea a reţinut că prin Hotărârea nr. 3 din 2.09.2020 s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută la art. 47 lit. e) teza a II a din Legea nr. 188/2000 - "neglijenţă în efectuarea lucrărilor" şi s-a dispus aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 49 lit. c) din acelaşi act normativ, respectiv amendă în cuantum de 3.000 RON.

Curtea, prin prisma legislaţiei interne şi internaţionale, a jurisprudenţei CEDO şi a CJUE, care a identificat criteriile pe baza cărora se poate stabili în fiecare caz în parte dacă cumulul procedurilor încalcă sau nu principiul "ne bis in idem", prevăzut de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană şi de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale ale UE, a constatat că procedura disciplinară finalizată prin Hotărârea nr. 3 din 2.09.2020 nu are caracter penal şi, prin derularea în paralel şi succesiv a procedurii penale iniţiate ca urmare a plângerii penale formulate de persoana vătămată care a constituit temei al sesizării penale, nu se încalcă principiul "ne bis in idem".

În acest sens, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte primul criteriu Engel, nu se contestă faptul că, în dreptul român, procedura în cadrul căreia inculpatul A. a fost amendat cu 3000 RON se încadrează în sfera de aplicare a dreptului administrativ şi nu a dreptului penal. Acest lucru este, totuşi, doar un punct de plecare pentru analiză, trebuind a se lua în considerare şi natura faptei sancţionate, precum şi tipul şi severitatea sancţiunii suportate de persoana în cauză.

În ceea ce priveşte al doilea criteriu, şi anume aprecierea însăşi a naturii faptei în cauză, s-a reţinut că întotdeauna Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ţinut seama de întinderea cercului de oameni cărora li se adresează regula încălcată, tipul si natura intereselor protejate, precum şi existenta unui obiectiv de descurajare şi represiune (Kadubec împotriva Slovaciei, 2 septembrie 1998, § 52, Culegere de hotărâri şi hotărâri 1998-VI; Lauko v. Slovacia, 2 septembrie 1998, § 58, Raport 1998-VI; Ezeh şi Connors, §§ 103-105; N., § 55 şi Tsonyo Tsonev v. Bulgaria (nr. 2), nr. 2376/03, § 49, 14 ianuarie 2010).

Chiar dacă aplicarea unei amenzi, indiferent cât de mica este suma, urmăreşte în mod necesar un obiectiv de descurajare şi represiune, acesta fiind şi obiectivul sancţiunii disciplinare impuse inculpatului în dosarul nr. x/2020 al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Curtea nu consideră însă că în speţă, acest fapt constituie un element de importanţă semnificativă, suficient de decisiv pentru a concluziona că fapta este "penal" reprimată.

Curtea a observat că sancţiunea în cauză a fost aplicată pentru că inculpatul A. a procedat la înregistrarea şi deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2019 cu încălcarea dispoziţiilor art. 633, 634 şi 635 din C. proc. civ., pentru că a stabilit prin încheierea din data de 18.12.2019 cheltuieli de executare cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie (în dosarul nr. x/2019), pentru faptul că a executat silit de două ori debitoarea pentru suma de 38.400,96 RON, plus suma de 48.002 RON ce a fost înlăturată de instanţă în apel (în dosarul nr. x/2020) şi pentru că a stabilit din nou cheltuieli de executare cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie (în dosarul nr. x/2020), reţinându-se încălcarea art. 5 şi 54 din Legea nr. 188/2000.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută de Curte în urma probatoriului administrat, s-a constatat că baza factuală a acuzaţiilor formulate prin rechizitoriu nu corespunde întrutotul cu cea care a format obiectul acţiunii disciplinare, căci, dacă cea din urmă a vizat chestiuni ce antamau modalitatea de interpretare şi aplicare a legii de către inculpatul A. la cazul concret, acuzaţia penală a plecat de la modalitatea abuzivă, deliberată şi benevolă, în care a procedat inculpatul, în considerarea obţinerii unor foloase de natură patrimonială şi provocarea unui prejudiciu debitoarei.

Curtea a constatat că Legea nr. 188/2000 nu este o lege cu un domeniu de aplicare general, iar dispoziţia care a servit drept temei juridic pentru sancţiunea în cauză se adresează unui cerc specific de persoane - executori judecătoreşti care îşi încalcă obligaţiile profesionale. Aceasta este o situaţie tipică a unei abateri disciplinare şi nu a unei infracţiuni penale.

În ceea ce priveşte natura intereselor protejate, Curtea a observat că scopul normelor conţinute de Legea nr. 188/2000 este de a preveni noi abateri disciplinare din partea persoanelor cărora li se adresează - executorii judecătoreşti, abateri care pot provoca prejudicii şi încălcări ale drepturilor persoanelor implicate în procedura executării silite. Curtea a reţinut că nerespectarea normelor acestei legi nu intră în sfera de aplicare a dreptului penal, un astfel de comportament putând, de asemenea, să dea naştere la sancţiuni disciplinare sau administrative, sau chiar la răspunderea civilă a persoanelor implicate.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea dintre "criteriile Engel", şi anume severitatea sancţiunii aplicate, Curtea a observat că Legea nr. 188/2000 prevede mai multe tipuri de sancţiuni (mustrare, avertisment; amendă de la 500 RON la 3.000 RON, care se face venit la bugetul Camerei executorilor judecătoreşti în a cărei rază teritorială este situat biroul executorului judecătoresc respective; suspendarea din funcţie pe o durată de la o lună la 6 luni; excluderea din profesie).

Este adevărat că o amendă este un tip de sancţiune, de asemenea, utilizat în cadrul procedurilor penale, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că sancţiunea penală prin excelenţă este privarea de libertate (N., § 56).

Trebuie reţinut că o astfel de pedeapsă nu ar fi putut fi impusă în procedura administrativă iniţiate împotriva inculpatului iar, în plus, neplata unei astfel de amenzi nu ar putea duce la transformarea sancţiunii impuse în privare de libertate ci doar, cel mult, la suspendarea de drept din funcţie a executorului judecătoresc până la achitarea sumei.

În cauza Brown contra Marea Britanie (24 noiembrie 1998), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o amendă cu caracter punitiv şi disuasiv mai degrabă decât compensatoriu poate conduce la considerarea litigiului ca fiind penal, în măsura în care valoarea amenzii este suficient de importantă, amenda avută în vedere în respectiva cauză fiind de 10.000 lire sterline (de aproximativ de 20 ori mai mare decât cea aplicată inculpatului A.), iar valoarea sa a fost egală cu suma obţinută de către reclamant după ce şi-a vândut cabinetul.

Însă, contrar opiniei inculpatului, trebuie remarcat faptul că, chiar şi cuantumul amenzii maxime prevăzut de Legea nr. 188/2000 nu are o valoare suficient de importantă pentru a considera că are un cuantum represiv şi prohibitiv de natură a considera procedura disciplinară ca fiind un litigiu penal şi pentru ca regula ne bis in idem să fie aplicabilă.

Astfel, în consens cu opinia exprimată în rechizitoriu, Curtea a constatat că suma totală de bani obţinută în mod abuziv de la persoana vătămată prin faptele comise de către inculpat, atât pentru sine, cât şi pentru inculpatul B. este de 129.622,96 RON (48.222 RON în dosarul nr. x/2019 şi 81.400,96 RON în dosarul nr. x/2020), neputându-se considera că sancţionarea cu plata unei amenzi în cuantum maxim de 3.000 RON, îl poate determina pe acesta să nu mai îndeplinească astfel de acte în viitor (şi realizându-se în acest fel funcţia preventivă a sancţiunii) şi totodată să sufere o privaţiune de drepturi care să constituie un element de eficientă juridică a pedepsei (pentru a se realiza funcţia represivă a sancţiunii). Curtea a achiesat şi la argumentul procurorului în sensul că ansamblul activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpatul A. (falsificarea actelor de executare, folosirea actelor falsificate, sustragerea de acte din dosarul de executare, includerea în cheltuielile de executare a unor sume fictive, conivenţa infracţională cu creditorul B. în vederea păgubirii persoanei vătămate, exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu), care de altfel excedează cu mult ansamblului faptelor analizate în procedura disciplinară depăşeşte cu mult atât sfera simplei abateri disciplinare constatate de către Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin hotărârea nr. 3/02.09.2020, cât şi competenţei instanţei civile de a cenzura, prin utilizarea căii de atac a contestaţiei la executare, a actelor întocmite de către executorul judecătoresc, acestea trecând în sfera ilicitului penal, contrar celor afirmate de către inculpatul A. în concluziile scrise.

Prin urmare Curtea a constatat că nu se poate reţine incidenţa principiului "ne bis in idem" raportat la procedura disciplinară care s-a derulat cu privire la inculpatul A..

Raportat la situaţia de fapt expusă mai sus, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, Curtea a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A. care, în dosarul de executare x/2019, prin încheierea emisă la data de 18.12.2019, şi-a exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu prevăzute de C. proc. civ. stabilind onorariul executorului în cuantum de 54.250 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 6.028 RON, păgubind astfel persoana vătămată C. S.A. şi obţinând un folos ilicit în cuantum de 48.222 RON întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în dosarul de executare nr. 52/E/2019).

Faptele aceluiaşi inculpat care, în dosarul de executare nr. x/2020, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu:

- efectuând demersuri pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe pe care o executase anterior silit integral în dosarul nr. x/2019, încălcând astfel dispoziţiile art. 663 din C. proc. civ. potrivit cărora executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă şi dispoziţiile art. 665 din C. proc. civ. conform cărora executorul judecătoresc va refuza motivat deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale, obţinând în acest mod un folos ilicit atât pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare), cât şi pentru inculpatul B. (creanţa nedatorată şi pretinsul onorariu achitat avocatului în faza executării silite);

- stabilind prin încheierea emisă la data de 10.03.2020 onorariul executorului în cuantum de 34.250 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 3.840 RON, păgubind astfel persoana vătămată C. S.A. şi obţinând un folos ilicit;

- consemnând în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8.000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite, A., încălcând astfel dispoziţiile art. 670 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. potrivit cărora sunt cheltuieli de executare onorariul avocatului în faza de executare silită; sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii şi păgubind persoana vătămată cu suma de 8.000 RON, obţinând totodată un folos ilicit pentru B., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale- comise în dosarul de executare nr. x/2020)

Fapta inculpatului A. de a consemna, în mod fals, în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8.000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţă în faza executării silite întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Fapta inculpatului A. de a folosi, în cursul lunii martie a anului 2020, încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 pentru a obţine, în mod ilegal, de la persoana vătămată suma menţionată în fals în cuprinsul acesteia, respectiv 8.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen.

Fapta inculpatului A., de a întocmi în fals, la data de 13.04.2020, încheierea nr. x/2020 de admitere a cererii formulate de către creditorul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A., datată în mod nereal 28.02.2020, în care nu a mai făcut menţiunile referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, respectiv că această sentinţă a fost ataşată cererii de executare silită de către creditor şi că executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2020 în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, aspecte pe care inculpatul A. le menţionase în încheierea nr. x/2020 pe care a întocmit-o în realitate la data de 28.02.2020 şi pe care a înaintat-o Judecătoriei Târgu-Jiu odată cu cererea de încuviinţare a executării silite, formându-se dosarul nr. x/2020, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A. de a înainta Judecătoriei Târgu-Jiu, la data de 19.06.2020, în urma solicitării efectuate de către instanţă în dosarul nr. x/2020 pentru termenul din data de 13.07.2020, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul conţinând încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020, în vederea inducerii în eroare a organului judiciar cu privire la faptul că inculpatul nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019 în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen.

Fapta inculpatului A. de a înainta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, la data de 16.11.2020, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul conţinând încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020, în vederea inducerii în eroare a organului judiciar cu privire la faptul că inculpatul nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019 în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen.

Fapta inculpatului A. de a sustrage, în cursul anului 2020, din dosarul de executare silită nr. x/2020 atât cererea de executare silită formulată de către B. la data de 28.02.2020, cât şi încheierea nr. x/2020 din data de 28.02.2020 de admitere a cererii formulate de către creditorul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A., acte în care era menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu şi care fuseseră depuse de către inculpat la Judecătoria Târgu-Jiu la data de 02.03.2020, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Fapta inculpatului B. care, în luna februarie a anului 2020, a luat hotărârea împreună cu inculpatul A. să facă demersurile pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe care fusese executată silit integral anterior în dosarul nr. x/2019 în temeiul sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, B., punându-i la dispoziţie lui A. decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj (prin care fusese respins apelul său împotriva sentinţei menţionate anterior) şi chitanţa ce atesta plata taxei de timbru aferentă cererii de încuviinţare a executării silite, formulând totodată cerere de executare silită a deciziei respective, urmărind şi obţinând astfel un folos ilicit, respectiv creanţa nedatorată întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în dosarul de executare nr. x/2020).

În virtutea principiului inevitabilităţii şi indispensabilităţii răspunderii penale, a inoperabilităţii de factori exoneratori, inculpaţii vor trebui să suporte, în scop represiv educativ, tratamentul sancţionator statornicit.

La stabilirea pedepselor retributive se va da semnificaţie criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurărilor şi modului de comitere a fiecărei infracţiuni precum şi mijloacelor folosite, stării de pericol create pentru valoarea ocrotită, naturii şi gravităţii rezultatului produs ori a altor consecinţe ale fiecărei infracţiuni, motivului săvârşirii fiecărei infracţiuni şi scopului urmărit, naturii şi frecvenţei infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpaţilor, conduitei după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal, nivelului de educaţie, vârstei, stării de sănătate, situaţiei familiale şi sociale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. la proporţionalizarea pedepsei retributive se va da semnificaţie, în primul rând, periculozităţii reale, concrete a fiecărei infracţiuni, desprinsă îndeobşte din modul, mijloacele şi împrejurările de comitere dar şi de caracterul infracţional izolat al inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, perioada scurtă de timp pe durata căreia acestea au fost săvârşite şi de demersurile făcute de inculpat în vederea acoperirii prejudiciului provocat persoanei vătămate.

În al doilea rând, nu va fi ignorată nici vârsta (40 ani la data epuizării activităţii infracţionale), nivelul superior de instruire educaţională al inculpatului, situaţia civilă, conduita în familie şi comunitate, aspectul că nu are antecedente penale, apreciind că riscul de reiterare a unui comportament infracţional din partea inculpatului este redus.

Procedând la individualizare cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, raportat la criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., Curtea a constatat că fapta săvârşită de inculpat e caracterizată de o gravitate medie, şi, ca atare, aplicarea de pedepse cu închisoarea la limita minimă prevăzută de lege pentru fiecare infracţiune este aptă de a aduce la îndeplinire scopul coercitiv şi educativ stipulat prin prevederile art. 3 din Legea nr. 254/2013.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. la proporţionalizarea pedepsei retributive se va da semnificaţie, în primul rând, periculozităţii reale, concrete a infracţiunii, desprinsă îndeobşte din modul, mijloacele şi împrejurările de comitere dar şi de caracterul infracţional izolat al inculpatului, necunoscut cu antecedente penale.

În al doilea rând, nu va fi ignorată nici vârsta (61 ani la data săvârşirii infracţiunii), nivelul mediu de instruire educaţională al inculpatului, situaţia civilă, conduita în familie şi comunitate, aspectul că nu are antecedente penale, apreciind că riscul de reiterare a unui comportament infracţional din partea inculpatului este scăzut.

Procedând la individualizarea cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, raportat la criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., Curtea a constatat că fapta săvârşită de inculpat e caracterizată de o gravitate medie, şi, ca atare, aplicarea unei pedepse cu închisoarea la limita minimă prevăzută de lege pentru complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu este aptă de a aduce la îndeplinire scopul coercitiv şi educativ stipulat prin prevederile art. 3 din Legea nr. 254/2013.

În ceea ce priveşte necesitatea executării pedepsei, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 91 C. pen., pedeapsa aplicată fiind mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior şi şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

De asemenea, în raport de elementele care caracterizează persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale ridicate de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, considerând totuşi că se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, s-a constatat faptul că inculpatul nu are antecedente penale şi că acesta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii A. şi B..

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei cu privire la inculpatul B., numai sub aspectul duratei termenului de supraveghere, iar în urma rejudecării cauzei, majorarea acestuia astfel încât să fie respectate limitele prevăzute de dispoziţiile art. 92 alin. (1) C. pen.

În motivele de apel ale parchetului se arată că sentinţa este nelegală sub aspectul duratei termenului de supraveghere stabilit pentru inculpatul B., întrucât termenul de 2 ani stabilit încalcă dispoziţiile art. 92 alin. (1) C. pen., fiind mai mic decât durata pedepsei aplicate.

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, în urma rejudecării, achitarea sa pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu titlu preliminar, apelantul inculpat arată că singurele acte întocmite de inculpat şi care au aptitudinea de a produce o pagubă persoanei vătămate şi de a cauza o vătămare a drepturilor şi intereselor acesteia sunt adresele de înfiinţare a popririi, în baza cărora sumele de bani aflate în conturile persoanei vătămate au fost poprite şi virate ulterior în contul special de consemnări la dispoziţia BEJ A., precum şi încheierile de eliberare a sumelor consemnate prin înfiinţarea popririlor, acte care însă nu au făcut obiectul controlului organelor judiciare şi faţă de care nu s-au formulat acuzaţii în materie penală. Se mai arată că trecerea în sfera ilicitului penal poate avea loc numai în cazul în care cele invocate de persoana vătămată reprezintă aspecte cu relevanţă penală şi nu se circumscriu contestaţiei la executare împotriva actelor de executare silită, cale de atac pe care persoana vătămată o putea exercita sau pe care chiar a uzitat-o.

Pentru fapta descrisă la punctul I.1 din actul de sesizare, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, apelantul inculpat A. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau, după caz, teza a II-a C. proc. pen. ori, constatându-se încălcarea principiului ne bis in idem, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Pentru fapta descrisă la punctul I.2 din actul de sesizare, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 (3 acte materiale), apelantul inculpat a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau, după caz, teza a II-a C. proc. pen. ori, constatând-se încălcarea principiului ne bis în idem, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.3, respectiv infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. apelantul inculpat A. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. ori, constatându-se încălcarea principiului ne bis in idem, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.4, respectiv infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii martie a anului 2020, a folosit încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 pentru a obţine în mod ilegal de la persoana vătămată suma menţionată în fals în cuprinsul acesteia, respectiv 8.000 RON, apelantul inculpat A. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) sau, după caz, lit. b) teza I, respectiv teza a II-a C. proc. pen. ori, constatându-se încălcarea principiului ne bis in idem, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal in temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.5, respectiv infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., constând în aceea că la data de 13.04.2020 inculpatul a întocmit în fals încheierea nr. 10/2020 de admitere a cererii formulate de inculpatul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A. prin datarea în mod nereal, 28.02.2020, şi prin neefectuarea menţiunilor referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, apelantul inculpat A. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau, după caz, teza a II-a C. proc. pen.

Pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.6, respectiv infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., constând în aceea că la data de 19.06.2020, urmare a solicitării efectuate de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. x/2020 pentru termenul din 13.07.2020, a înaintat în copie certificată cu originalul dosarul execuţional x/2020 conţinând încheierea falsificată, datată 28.02.2020, în vederea inducerii in eroare a organului judiciar cu privire la faptul că inculpatul nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că a executat de două ori aceeaşi creanţă, apelantul inculpat A. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) sau, după caz, b) teza I, respectiv teza a II-a C. proc. pen.

Pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.7, respectiv infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., constând în aceea că la data de 16.11.2020 inculpatul A. a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul execuţional x/2020, conţinând încheierea falsificată datată 28.02.2020, în vederea inducerii în eroare a organul judiciar cu privire la faptul că inculpatul nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019, apelantul inculpat a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. lit). a) sau, după caz, b) teza I, respectiv teza a II-a C. proc. pen.

Pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.8, respectiv infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., constând în aceea că inculpatul A. a sustras din dosarul de executare silită x/2020, atât cererea de executare silită formulată de inculpatul B., cât şi încheierea nr. 10E/2020 din data de 28.02.2020 de admitere a acesteia, acte în care era menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu şi care fuseseră depuse de către inculpat la Judecătoria Târgu-Jiu la data de 02.03.2020, apelantul inculpat a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. lit). a) sau, după caz, b) teza I, respectiv teza a II-a C. proc. pen.

În ceea ce priveşte trimiterea cauzei spre rejudecare la Curte de Apel Craiova, apelantul inculpat arată că în cauză, persoana vătămată nu a fost legal citată în faţa primei instanţe, iar potrivit dispoziţiilor art. 353 C. proc. pen. Judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată şi părtile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.

În dezvoltarea motivelor de apel apelantul inculpat A. prezintă următoarele critici cu privire la sentinţa atacată:

1. Greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă descrisă în actul de sesizare la punctul I.1 din capitolul denumit "încadrarea juridică".

Se arată că instanţa de fond a reţinut greşit împrejurările săvârşirii faptei, atunci când a reţinut că la data de 06.12.2019 executorul judecătoresc A. a admis cererea inculpatului B. şi a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2019, deşi acesta din urmă nu deţinea un titlu executoriu, conform dispoziţiilor art. 632-634 C. proc. civ., sentinţa civilă nr. 8100 din 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu nefiind nici definitivă, nici executorie. Se arată că sentinţa civilă nr. 8100 din 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 335 din 02.12.2019 a Tribunalului Gorj, iar cererea inculpatului B., privind deschiderea dosarului de executare silită, a fost înregistrată şi soluţionată de inculpatul A. la data de 06.12.2019. Se subliniază astfel faptul că la momentul învestirii executorului judecătoresc cu cererea de executare silită (06.12.2019), titlul executoriu l-a reprezentat sentinţa civilă rămasă definitiva cu 4 zile înainte, cel puţin pentru creanţa reprezentând debitul principal.

Apelantul inculpat A. arată că existenţa contradicţiei dintre considerentele sentinţei penale atacate poate reprezenta un temei pentru desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării la aceeaşi instanţă.

Apelantul inculpat susţine că în considerentele sentinţei instanţa de fond a calificat în mod greşit "Fapta inculpatului A. de a consemna în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite in sarcina debitorului este inclusă suma de 8 000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio suma de bani vreunui avocat pentru asistenţa în faza executării silite" ca fiind infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., iar "Fapta inculpatului A. de a întocmi în fals la data de 13.04.2020 încheierea nr. x/2020 de admitere a cererii formulate de către creditorul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general [...]" ca fiind infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte greşita stabilire a cuantumului onorariului executorului judecătoresc în dosarul execuţional nr. x/2019, apelantul inculpat arată că, în condiţiile în care debitoarea persoana vătămată C. S.A. nu a contestat în cadrul dosarului execuţional nr. x/2019 stabilirea onorariului executorului judecătoresc într-un cuantum mai mare decât cel legal, deşi ar fi putut să o facă, nu se poate reţine în cauză o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vătămate. De la momentul transmiterii către aceasta din urmă a actelor de executare, inclusiv a încheierii prin care inculpatul a dispus asupra onorariului, persoana vătămată a avut dreptul şi posibilitatea de contesta cuantumul onorariului executorului judecătoresc în termen de 15 zile, potrivit dispoziţiilor art. 712 C. proc. civ., respectiv art. 715 C. proc. civ., însă nu a uzat de acestea.

Apelantul inculpat A. arată că din culpă a majorat onorariul de executare într-un cuantum mai mare decât cel legal, astfel că lipseşte intenţia de a-l prejudicia pe debitor, mai ales în situaţia în care, potrivit art. 770 alin. (1) C. proc. civ., onorariul executorului judecătoresc are în vedere raportul dintre acesta şi creditor până la momentul în care, potrivit circumstanţelor, debitorul este cel care preia sarcina cheltuielilor de executare. Or, la momentul debutului executării silite, inculpatul nu cunoştea starea de solvabilitate a debitorului şi nu avea certitudinea plăţii onorariului de către acesta.

Mai arată apelantul inculpat şi faptul că greşita stabilire a onorariului in dosarul execuţional nr. x/2019 a făcut obiectul analizei Consiliului de disciplină în dosarul nr. x/2020 a Camerei executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a pronunţat Hotărârea nr. 3 în şedinţa din data de 02.09.2020. În aceste condiţii a fost admisă acţiunea disciplinară împotriva inculpatului pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută la art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, respectiv neglijenţa în efectuarea lucrărilor, iar pentru această faptă s-a dispus aplicarea sancţiunii cu amenda în cuantum maxim. Apelantul inculpat A., prin apărător, opinează astfel că existenta unor carenţe în pregătirea profesională, nu pot face obiectul analizei de către instanţa penală, putând fi eventual verificată de către organele de control ale profesiei, ori să fie cenzurată de către instanţa de judecată în cadrul procedurii contestaţiei la executare. Se mai arată şi faptul că în data de 19.04.2021 inculpatul a restituit persoanei vătămate suma de 49.000 RON cu titlu de onorariu executor încasat în dosarul nr. x/2019, în condiţiile în care acuzarea retine obţinerea unui folos ilicit în cuantum de 48.222 RON în legătură directa cu onorariul în acest dosar execuţional.

În subsidiar, apelantul inculpat A. a criticat greşita încadrare juridica a faptei, raportată la baza factuală prezentată de către parchet, solicitând ca faţă de caracterul subsidiar al abuzului în serviciu să se constate că, şi în condiţiile în care nu este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs efectiv consecinţe juridice, se impunea reţinerea infracţiunii de fals intelectual.

În legătură cu solicitarea de a se dispune încetarea procesului penal în urma aplicării principiului "ne bis in idem", apelantul inculpat arată că la data de 03.11.2020, a început urmărirea penala in rem cu privire la două infracţiuni de abuz în serviciu pentru ca, ulterior, la 22.03.2021 să se dispună efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, iar acţiunea disciplinara a fost pornită la solicitarea persoanei vătămate C. înregistrată sub nr. x/13.04.2020.

2. Greşita condamnare pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.2., respectiv infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 - primul act material al infracţiunii continuate.

Se arată în motivele de apel formulate de apelantul inculpat A. că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât simpla admitere a cererii creditorului şi deschiderea dosarului execuţional nu sunt acte producătoare de prejudiciu şi nici nu au aptitudinea de a vătăma drepturile şi interesele debitorului. Mai mult decât atât, nici chiar solicitarea de încuviinţare a executării silite adresate magistratului de la instanţa de executare nu generează astfel de efecte. Pentru a se putea retine infracţiunea de abuz în serviciu este necesar ca actul întocmit în exercitarea atribuţiilor legale şi fără respectarea prevederilor legale să aibă aptitudinea el însuşi de a genera o pagubă sau o vătămare a drepturilor şi intereselor unei persoane. Apelantul inculpat A. reiterează susţinerea că faţă de caracterul subsidiar al abuzului în serviciu, atestarea implicită, prin înregistrarea dosarului de executare, a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei impune reţinerea în cauză a infracţiunii de fals intelectual.

Inculpatul atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii fondului, s-a apărat arătând că, din eroare (neglijenţă), a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2020, nerealizând la acel moment ca anterior creanţa fusese executată integral. Se arată că împrejurările în care a fost deschis dosarul de executare şi s-a dispus înregistrarea cererii creditorului B. şi constituirea dosarului nr. x/2020 a făcut, de asemenea, obiectul analizei Consiliului de disciplină în dosarul nr. x/2020 a Camerei executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova (Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova a sesizat Comisia de Disciplina prin Adresa nr. x/04.08.2020 cu acţiune disciplinară împotriva inculpatului pentru săvârşirea abaterii disciplinare "neglijenţă în efectuarea lucrărilor"), care a pronunţat Hotărârea nr. 3 în şedinţa din data de 02.09.2020, prin care s-a aplicat inculpatului amenda maximă pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută la art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000.

Mai mult decât atât, persoana vătămată a sesizat eroarea şi a cerut explicaţii inculpatului la începutul lunii aprilie 2020, iar la sfatul acestuia din urmă a sesizat instanţa de executare cu contestaţie la executare, contestaţie admisă prin sentinţa civilă nr. 3277 din 13.07.2020 a secţiei civile a Judecătoriei Târgu-Jiu, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neexercitarea căii de atac, prin care s-a dispus, printre altele "anulează actele de executare din dosarul de executare nr. x/2020 al BEJ A. şi dispune întoarcerea executării silite" obligând pe intimatul B. să restituie contestatoarei suma de 81.400,96 RON. Totodată, aceeaşi instanţă a respins contestaţia faţă de BEJ A. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. Până la pronunţarea hotărârii mai sus menţionate, inculpatul a înţeles să restituie persoanei vătămate suma încasată cu titlu de onorariul, astfel încât la data de 11.05.2020 inculpatul i-a plătit acesteia din urma 35.000 RON, reprezentând onorariu greşit încasat în dosarul execuţional x/2020 Astfel, apelantul inculpat A. opinează în sensul că nu se poate retine nici în legătură cu acest act material o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vătămate, aceasta contestând actele de executare şi executarea silită înseşi în termen de 15 zile de la comunicarea acestora de către executorul judecătoresc, instanţa civilă dispunând restabilirea ordinii de drept. Lipsa intenţiei de a păgubi persoana vătămată, rezultă şi din împrejurarea că, urmare a emiterii adreselor de înfiinţare a popririi la mai multe unităţi bancare, au fost virate în contul executorului judecătoresc sume care excedau valorii creanţei şi a cheltuielilor de executare, sume pe care de îndată inculpatul le-a restituit în conturile persoanei vătămate până la momentul la care persoana vătămată a observat eroarea constând în executarea aceleiaşi creanţe a doua oară.

În legătură cu solicitarea de a se dispune încetarea procesului penal în urma aplicării principiului "ne bis in idem", apelantul inculpat arată că la data de 03.11.2020, a început urmărirea penală in rem cu privire la două infracţiuni de abuz în serviciu pentru ca, ulterior, la 22.03.2021 să se dispună efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu. Acţiunea disciplinară a fost pornită la solicitarea persoanei vătămate C. înregistrată sub nr. x/13.04.2020.

3. Greşita condamnare pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.2., respectiv infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 - al doilea act material al infracţiunii continuate.

Se arată în motivele de apel formulate de apelantul inculpat A. că aceleaşi considerente menţionate anterior sunt valabile şi cu privire la această infracţiune.

4. Greşita condamnare pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.2, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 - al treilea act material al infracţiunii continuate.

Aceleaşi motive de apel formulate anterior sunt reiterate şi cu privire la cel de-al treilea act material al infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată. În plus, apelantul inculpat arată că prin aceeaşi încheiere, respectiv cea din 10.03.2020, executorul judecătoresc a dispus şi asupra onorariului executorului judecătoresc (actul material nr. 2 din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată) şi asupra părţii din cheltuielile de executare reprezentată de onorariul avocatului creditorului, astfel că nu se pot reţine în cauză două acte materiale distincte de abuz in serviciu, săvârşite prin intermediul aceluiaşi înscris.

Se mai arată că vătămarea drepturilor şi intereselor unei persoane, faţă de baza factuală reţinută de către parchet, ar fi putut să fie reţinută numai în condiţiile în care acuzarea ar fi constatat ca în mod culpabil executorul judecătoresc, prin necomunicarea unor acte de executare, a anulat (anihilat) dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanţei de executare. Ori, potrivit actelor şi lucrărilor dosarului. executorul judecătoresc a comunicat persoanei vătămate toate actele de executare. unele din acestea fiind scutite de la comunicare înainte de realizarea creanţei, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., în cazul în care debitorul se află în stare de insolvabilitate cel puţin aparentă (situaţia C. din acea perioada), iar persoana vătămată a beneficiat de dreptul de a contesta actele de executare în termen de 15 zile de la comunicare, lucru pe care nu l-a făcut în primul dosar execuţional, iar, potrivit principiului disponibilităţii, l-a efectuat în momentul în care a observat că aceeaşi creanţă mai fusese executată integral anterior.

5. Greşita condamnare pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.3, respectiv infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În dezvoltarea acestui motiv de apel se arată că prin reţinerea acestei infracţiuni acuzarea confirmă greşita încadrare juridică a faptei descrise la punctul anterior, iar fata de împrejurarea că în legătură cu acelaşi înscris şi aceeaşi malversare a acestuia aptă sa producă aceleaşi consecinţe juridice nu se poate reţine o pluritate de infracţiuni.

Având în vedere, de asemenea, că infracţiunea de fals intelectual poate fi săvârşită numai cu forma de vinovăţie a intenţiei directe sau indirecte, iar inculpatul a avut reprezentarea ca onorariul avocaţial plătit de inculpatul B. a fost în legătură cu executarea silită, se impune achitarea pentru lipsa de vinovăţie ori încetarea procesului penal în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., având în vedere sancţiunea disciplinară aplicată.

6. Greşita condamnare pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.4, respectiv infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii martie a anului 2020, a folosit încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 pentru a obţine în mod ilegal de la persoana vătămată suma menţionată în fals în cuprinsul acesteia, respectiv 8.000 RON.

Apelantul inculpat A. arată că nu au fost administrate probe din care sa rezulte fără dubii că ar fi cunoscut fictivitatea chitanţelor depuse de către creditor în raport de prestaţia reală a avocatului acestuia, astfel că nu se poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Totodată, apelantul inculpat mai arată că nu se poate reţine infracţiunea de fals intelectual întrucât fapta a fost încadrată juridic ca fiind abuz în serviciu, astfel că nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

7. Greşita condamnare pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.5, respectiv infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin 1 C. pen.

În motivele de apel se arată că ambele încheieri şi cea reţinută de către parchet a fi reală şi care ar fi fost întocmită la 28.02.2020, şi cea reţinută de parchet ca fiind falsificată, întocmită, potrivit acuzaţiei, la 13.04.2020, produc aceleaşi consecinţe juridice. Cele două hotărâri, respectiv sentinţa civilă nr. 8100 din 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu şi decizia civila nr. 335/02.12.2019 secţia a II-a civilă a Tribunalului Gorj, care a schimbat sentinţa apelata, se completează una pe cealaltă, iar nemenţionarea hotărârii de fond, neobligatorie în condiţiile în care titlul executoriu l-ar fi reprezentat numai decizia civilă (teza avansată de parchet în tot cuprinsul rechizitoriului), nu era aptă să producă consecinţe juridice de nicio natură şi în mod evident redactarea diferită a încheierii nu a alterat substanţa acesteia în elementele importante, neexistând intenţia inculpatului de a denatura semnificaţia, înţelesul sau efectul actului. Astfel, apelantul inculpat susţine că cerinţa esenţială ca înscrisul contrafăcut sau alterat sa fie apt sa modifice substanţa, înţelesul sau efectele acestuia nu este îndeplinită în cauză. Se mai arată, totodată, că, din punct de vedere subiectiv, inculpatul nu a avut intenţie directă sau indirectă în sensul producerii unor consecinţe juridice prin refacerea încheierii, întrucât acestea nu se puteau produce.

8. Greşita condamnare pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul 1.6, respectiv infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen.

Cu privire la acest motiv de apel se arată că ambele încheieri- cea din data de 28.02.2020, despre care parchetul susţine ca are un conţinut real şi cea din data de 13.04.2020, despre care parchetul arată că nu are un conţinut real-au acelaşi conţinut, de fapt. Magistratul din cadrul instanţei de executare este un profesionist al dreptului care în mod evident a reţinut în mod corect din lectura dosarului execuţional x/2020, precum şi din susţinerile persoanei vătămate, o situaţie clară, neechivocă şi necontestată de inculpat, respectiv executarea încă o dată a aceleaşi creanţe.

Cercetând conţinutul sentinţei civile prin care a fost admisă contestaţia la executare a persoanei vătămate, se observă împrejurarea că magistratul învestit cu soluţionarea cauzei s-a raportat strict la împrejurarea ca aceeaşi creanţă a fost executată silit a doua oară, fără a fi indusă în eroare de caracterul presupus falsificat al încheierii din 28.02.2020. De altfel, la sediul instanţei se afla şi încheierea apreciată de parchet ca fiind reală, în baza căreia s-a dispus încuviinţarea executării silite.

Se concluzionează că este astfel evidentă lipsa intenţiei inculpatului de a induce în eroare instanţa de judecată, eventuala falsificare a încheierii rămânând fără efecte juridice nici în acest sens şi în niciun alt sens, drept urmare se impunea pronunţarea unei soluţii de achitare.

9. Greşita condamnare pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.7, respectiv infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen.

În dezvoltarea acestui motiv de apel inculpatul A. arată că a realizat că a executat de două ori aceeaşi creanţă în momentul în care persoana vătămată l-a contactat la începutul lunii aprilie 2020, atrăgându-i atenţia asupra acestui aspect. De asemenea, instanţa de executare la data de 13.07.2020 a admis contestaţia la executare formulată de persoana vătămată şi a dispus anularea executării înseşi, repunând părţile în situaţia anterioară. Totodată, în faţa Consiliului de disciplină în data de 02.09.2020, inculpatul şi-a recunoscut greşeala constând în executarea aceleiaşi creanţe, împrejurare reţinută şi în hotărârea Consiliul de disciplină din 02.09.2020 prin care inculpatului i s-a aplicat sancţiunea disciplinară.

Atât instanţa civilă care a verificat şi, prin soluţia dispusă, practic a desfiinţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul nr. x/2020, având în vedere atât existenta sentinţei, cât şi a deciziei civile, cât şi organul judiciar reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova au putut constata aceeaşi stare de fapt şi de drept din conţinutul oricăreia dintre încheieri (cea despre care se susţine că a fost falsificată şi cea despre care se susţine ca reprezintă realitatea).

10. Greşita condamnare pentru fapta descrisă în actul de sesizare la punctul I.8, respectiv infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin 1 si 2 C. pen.

Se arată în susţinerea acestui motiv de apel că încheierea din 28.02.2020, precum şi cererea creditorului B. în oricare dintre variante, cu menţionarea sau nu a sentinţei civile, s-au aflat în dosarul execuţional nr. x/2020, astfel încât faţă de acelaşi efect juridic pe care îl produceau, nu se poate susţine ca ele au fost sustrase.

Apelantul inculpat A. arată că nu poate fi reţinut în concurs real infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, aşa cum este descrisă la punctul I.5 în actul de sesizare şi infracţiunea actuală în analiză. Se mai arată totodată că urmarea imediată a conduitei reproşate inculpatului nu a fost de natură să perturbe/să îngreuneze/să stânjenească în mod concret şi efectiv cercetările din dosarul penal în condiţiile în care subiectul pasiv al acestei infracţiuni îl reprezintă BEJ A. şi nicidecum organul de parchet. Ori, actele întocmite în cadrul BEJ nu au fost influenţate în niciun mod de pretinsul caracter fals al încheierii din 28.02.2020. Apelantul inculpat arată că este evident că teza potrivit căreia obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. (1) C. pen., o califică drept o infracţiune contra autorităţii, al cărei obiect material îl constituie un înscris care se află în păstrarea unei persoane sau instituţii de stat, trebuie verificată având în vedere baza factuală existentă în speţa de faţă. Acuzarea nu arată şi magistratul fondului nu explică în ce măsură aceste înscrisuri având conţinuturi alternative obiectivate în actul de sesizare ar fi avut aptitudinea să influenţeze activitatea inculpatului, să o perturbe. Se mai arată că, în condiţiile în care era evident că odată începută urmărirea penală pentru infracţiunile de abuz în serviciu, înscrisurile relevante au fost solicitate şi obţinute de la Judecătoria Târgu-Jiu, activitatea organului judiciar nefiind sub nicio formă perturbată.

Apelantul inculpat B. a solicitat admiterea apelului său, desfiinţarea sentinţei şi, în urma rejudecării, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea sa pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel se arată că există contradicţie între soluţia dispusa de instanţa de fond prin considerente şi soluţia din dispozitivul hotărârii apelate, deoarece prin dispozitiv inculpatul B. este condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, iar în considerente, conform încheierii de îndreptare eroarea materiala, este condamnat la o pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, închisoare pentru complicitate la comiterea unei infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000. Se arată că dispozitivul contrazice motivele reţinute de instanţă pentru a pronunţa soluţia, iar în aceste condiţii cu privire la condamnarea pentru abuz in serviciu instanţa de fond nu a motivat hotărârea luata prin considerente si inculpatul B. nu cunoaşte motivele pentru a le combate. Apelantul inculpat arată că în aceste condiţii se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Protocolul nr. 7 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în acest sens, pentru motive similare, decizii în care s-a reţinut încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul respectării principiului dublului grad de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1), raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, apelantul inculpat B. arată că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. În dezvoltarea motivelor de apel se arată că nu există probe din care să rezulte existenţa înţelegerii dintre inculpatul B. şi inculpatul A. şi nici probe din care să rezulte că are vreo vină pentru întocmirea actelor de executare. Apelantul inculpat B. arată că nu are cunoştinţe juridice şi s-a adresat executorului judecătoresc în vederea recuperării daunei. În opinia apelantului inculpat.

Singura instanţă competentă să analizeze legalitatea actelor de executare silită este instanţa civilă investită cu judecarea cererii de încuviinţare a executării silite şi a contestaţiei la executare. Intrarea sub aspectul legii penale are loc doar dacă se cercetează aspecte care depăşesc posibilitatea instanţei civile de a cenzura actele, cerinţă ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Instanţa civilă a dat girul că se poate executa hotărârea prin încuviinţarea executării silite, iar executorul nu a făcut altceva decât sa pună in aplicare decizia instanţei civile, inculpatul B. neavând cum sa influenţeze aceasta decizie a instanţei şi nestabilind onorariul executorului. Se mai arată în motivele de apel că instanţa de fond in mod eronat susţine ca inculpatul B. nu a plătit nici o suma de bani vreunui avocat în faza executării silite, deşi la dosarul cauzei există declaraţie dată de către avocatul său, martora M. şi care a declarat că a primit onorariul in suma de 8.000 RON, conform chitanţelor scrise de aceasta.

Examinând sentinţa apelată în raport de motivele de apel invocate şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, constată ca fiind fondate toate apelurile declarate în cauză, în limita considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Prima instanţă a stabilit, în esenţă, în mod temeinic starea de fapt, însă anumite nuanţări se impune a fi făcute. Analiza în cauza se va face separat cu privire la fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu.

I. Cu privire la inculpatul A.

1. În ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi respectiv art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. - 3 acte materiale, reţinute în instrumentarea dosarelor execuţionale nr. 52/E/2019 şi nr. x/2020 înregistrate pe rolul BEJ BEJ A.;

Înalta Curte, în majoritate, constată că din situaţia de fapt reţinută de prima instanţă - pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă că acuzaţiile formulate în cauză vizează exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu în procedura execuţională derulată de apelantul-inculpat în dosarele de executare înregistrate sub nr. x/2019 şi respectiv nr. x/2020 pe rolul BEJ A., reţinându-se că actele/activităţile efectuate/desfăşurate în cele două dosare de executare ar fi fost îndeplinite cu nerespecarea/încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează executarea silită.

În esenţă, în ceea ce priveşte dosarul de executare nr. 52/E/2019, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a admis cererea de executare silită a creditorului B., formulată în baza sentinţei civile nr. 8100/2018 din 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, deşi aceasta nu era nici definitivă şi nici executorie, încălcându-se dispoziţiile art. 632 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora executarea silită poate fi efectuată numai în temeiul unui titlu executoriu, şi a stabilit în mod abuziv onorariul executorului judecătoresc la suma de 54.250 RON, peste limita de 6.028 RON cât ar fi rezultat din aplicarea corespunzătoare a dispoziiţilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, prejudiciind astfel persoana vătămată C. S.A. şi obţinând un folos ilicit în cuantum de 48.222 RON.

Atât rechizitoriul, cât şi hotărârea primei instanţe evidenţiază o serie de aspecte pe baza cărora s-a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a obţine un folos ilicit pentru sine, scop în care activitatea de executare silită desfăşurată în cauză a avut loc cu încălcarea unor dispoziţii legale, reglementate expres prin legislaţia primară, texte de lege care impuneau în sarcina executorului judecătoresc îndeplinirea anumitor obligaţii, pe care acesta nu le-a respectat în cadrul procedurii instrumentate.

Astfel, s-a evidenţiat că inculpatul a iniţiat procedura de executare silită în temeiul unei hotărâri care nu constituia titlu executoriu, conform art. 632 alin. (2) C. proc. civ. şi nici nu putea fi considerată ca reprezentând o hotărâre care să poată fi executată anticipat pe riscul creditorului, în condiţiile art. 637 alin. (1) C. proc. civ.

Spre deosebire de prima instanţă, Înalta Curte, în majoritate, constată că sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, avută în vedere la înregistrarea dosarului de executare silită nr. x/2019, era o hotărâre executorie, potrivit art. 633 pct. 1 din C. proc. civ.

În acest sens, se reţine că la momentul înregistrării cererii de executare silită şi emiterea încheierii nr. 52/E/2019 din data de 06.12.2019 prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare silită, creditorul B. deţinea o hotărâre executorie conform art. 633 pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a pronunţării înainte cu 4 zile a deciziei civile nr. 335 din data de 02.12.2019 a Tribunalului Dolj, de soluţionare a apelurilor declarate împotriva hotărârii primei instanţe.

Este adevărat că decizia mai sus menţionată din apel nu îi fusese comunicată creditorului B. şi nu se afla în posesia lui, comunicare realizată mult mai tarziu, respectiv la data de 26.02.2020 - când practic încetase executarea silită pornită în cauză (închiderea dosarului de executare fiind dispusă prin încheierea din 06.01.2020), însă esenţial în analiza efectuată din perspectiva dispoziţiilor art. 633 pct. 1 C. proc. civ. este că la momentul formulării cererii de executare silită şi deschiderea dosarului execuţional, în cauză fusese pronunţată o hotărâre în apel, ceea ce înseamnă că împotriva persoanei vătămate exista o hotărâre executorie pentru suma 38.400,96 RON, compusă din 32.788,06 RON despăgubiri civile şi 5.612,90 RON cheltuieli de judecată, penalităţile de întârziere în cuantum de 48.222 RON stabilite iniţial prin sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, fiind înlăturate în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 633 pct. 1 C. proc. civ. "sunt hotărâri executorii: 1. hotărârile date în apel ...".

Din cuprinsul textului de lege enunţat, reiese în mod clar şi evident că hotărârea pronunţată (dată) în apel este o hotărâre executorie.

În aceste condiţii, Înalta Curte, în majoritate, constată că nu se poate reţine că urmărirea silită efectuată în cauză ar fi avut loc în lipsa unei hotărâri executorii şi implicit a unui titlu executoriu conform art. 632 alin. (2) C. proc. civ. pentru întreaga creanţă urmărită în dosarul execuţional nr. x/2019 al BEJ A..

Deşi la judecata în fond, această chestiune nu a fost corespunzător tranşată, în sensul în care paragraful 5 din considerentele expuse la fila x din sentinţă menţionează că executarea silită a avut loc în lipsa unei hotărâri executorii, Înalta Curte, în majoritate, constată că eroarea săvârşită de instanţă apare ca lipsită de relevanţă, în contextul în care respectivul fapt nu a fost reţinut ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută art. 297 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, nu poate fi omisă nici împrejurarea că cererea de executare silită a sentinţei civile nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, care, în opinia procurorului, şi mai apoi, în aprecierea primei instanţe, nu constituia o hotărâre executorie, a fost încuviinţată de instanţa de executare, prin încheierea nr. 8028 din data de 18.12.2019 a Judecătoriei Târgu-Jiu dispunându-se executarea silită pentru întreaga creanţă prevăzută în titlu executor.

Cu această observaţie, rămân valabile toate celelalte aspecte pe care prima instanţă le-a evidenţiat nefavorabil atunci când a analizat în ansamblu activitatatea de executare silită desfăşurată în cauză de către apelantul-inculpat A..

Astfel, şi în aprecierea Înaltei Curţi în caracterizarea activităţii profesionale a inculpatului sunt relevante chestiunile referitoare la înregistrarea cererii de executare silită şi deschiderea dosarului de executare - operaţiuni care au fost efectuate fără ataşarea unui certificat de grefă din care să rezulte existenţa deciziei pronunţate în apel şi cuantumul creanţei urmărite, cât şi cele în legătură cu omisiunea de înştiinţare a persoanei vătămate cu privire la poprirea instituită asupra conturilor bancare, operaţiune amânată până la momentul comunicării încheierii de încetare a executării silite, dispusă ca urmare a recuperării integrale a debitului, toate aceste acţiuni urmărind şi având ca finalitate prejudicierea persoanei vătămate şi, corelativ, obţinerea folosului patrimonial necuvenit.

Încălcarea atribuţiilor de serviciu în cadrul dosarului execuţional nr. x/2019 a fost circumscrisă dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în raport cu stabilirea unui onorariu execuţional nelegal la suma de 54.250 RON, în condiţiile în care maximul onorariului datorat pentru recuperarea creanţei era de 6.028 RON, suma încasată în plus, de 48.222 RON, constituind prejudiciu pentru persoana vătămată C. S.A.

Conform art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti, pentru serviciul prestat, executorul judecătoresc are dreptul de a stabili prin încheiere un onorariu, iar pentru creanţele în valoare de peste 80.000 RON, dar până la 100.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 RON plus un procent de până la 2% din suma care depăşeşte 80.000 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

În raport cu cele arătate, se constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, în activitatea desfăşurată în cadrul dosarului execuţional nr. x/2019, prin stabilirea şi încasarea unui onorariu peste maximul legal, apelantul-inculpat A. a îndeplinit un act cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Cu toate acestea, Înalta Curte, în majoritate, constată că fapta reţinută în sarcina apelantului inculpat nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen., fiind aplicabil principiul minimei intervenţii a legii penale, în contextul în care alte forme de răspundere juridică, respectiv răspunderea disciplinară angajată în cauză în privinţa executorului judecătoresc, aşa cum se va arăta în continuare, asigură apărarea valorii sociale încălcate şi înlăturarea urmărilor cauzate.

Astfel, Înalta Curte, în majoritate, subliniază că art. 297 C. pen., care incriminează abuzul în serviciu, a fost reconfigurat prin Decizia nr. 405/2006 a Curţii Constituţionale, care a statuat că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul "ultima ratio", în sensul că incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unor valori sociale, iar norma de incriminare trebuie să fie clară, precisă şi predictibilă.

Făcând referire la principiul "ultima ratio", Curtea Constituţională a arătat că "în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale." (paragraf 76) " (. . . . . . . . . .) În concluzie, Curtea reţine că sarcina aplicării principiului "ultima ratio" revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea. Astfel, Curtea apreciază că responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind "abuzul în serviciu", ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare - ministerul public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare." (paragraf 80).

De asemenea, reţinând că în considerentele aceleiaşi decizii ale instanţei de contencios constituţional se arată că principiul "ultima ratio" trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat (paragragul 68), cât şi faptul că nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci şi că această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală (paragraful 69), Înalta Curte, în majoritate, constată că întreaga activitate reţinută în sarcina apelantului-inculpat A., inclusiv cea vizând executarea silită desfăşurată în dosarul execuţional nr. x/2020 în legătură cu urmărirea silită efectuată în baza aceluiaşi titlu executoriu, activităţi care nu pot fi disociate, nu se încadrează în tiparul normei de incriminare de la art. 297 C. pen., prin raportare la principiul minimei intervenţii a legii penale.

În acest punct de analiză, Înalta Curte, în majoritate, subliniază că fapta concretă nu intră în sfera ilicitului penal atunci când se constată că deşi acţiunea/inacţiunea reprezintă o nerespectare a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă, alte forme de răspundere juridică, alte sancţiuni juridice disponibile şi alte mecanisme procedurale declanşate în cauză se dovedesc suficiente pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, iar aplicarea pedepsei penale nu mai este necesară pentru sancţionare şi înlăturarea consecinţelor faptei.

Cu alte cuvinte, în analiza elementelor constitutive ale faptei penale, nu este suficient să se constate că actul de conduită imputat se raportează la prescripţii normative ale legii, ci şi că încălcarea produsă cauzează o vătămare semnificativă, substanţială şi iremediabilă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Or, în cadrul acestei analize, Înalta Curte, în majoritate, constată că în cauză o asemenea vătămare nu a existat, iar urmările cauzate au fost în mod complet înlăturate. Prejudiciul cauzat persoanei vătămate C. S.A. a fost integral recuperat prin restituirea benevolă a onorariului nelegal şi a celorlalte cheltuieli de executare artificial stabilite în cele două dosare de executare instrumentate şi anulate formele de executare emise în dosarul execuţional nr. x/2020 în procedura contestaţiei la executare soluţionată prin încheierea din data de 13.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Târgu-Jiu, creditorul B. fiind obligat la restituirea sumelor încasate în plus cu titlu de creanţă nedatorată şi cheltuieli de executare silită. Pe de altă parte, apelantul inculpat a fost tras la răspundere disciplinară şi întrucât aplicarea unei sancţiuni disciplinare urmăreşte un obiectiv de descurajare şi represiune, se poate concluziona că fapta a fost reprimată şi nu mai este necesară aplicarea unei pedepse penale.

Concluzia formulată din perspectiva principiului minimei intervenţii a legii penale nu este înlăturată în cauză de împrejurarea că acuzaţiile aduse apelantului-inculpat vizează şi activitatea desfăşurată în cadrul dosarului execuţional nr. x/2020, în care urmărirea silită mobiliară a avut în vedere recuperarea aceleiaşi creanţe, executată silit anterior, integral, în dosarul execuţional nr. x/2019, cu stabilirea nelegală şi a unor cheltuieli de executare, constând în onorariu pentru executorul judecătoresc peste maximul legal, cheltuieli propriu-zise de executare şi onorariu avocaţial pentru pretinsa asistenţă juridică de care creditorul ar fi beneficiat în cursul executării silite, având în vedere că angajarea răspunderii disciplinare a executorului judecătoresc a avut în vedere şi aceste elemente de conduită necorespunzătoare, manifestate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Astfel, în esenţă, în ceea ce priveşte dosarul de executare nr. x/2020, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, după ce a executat integral creanţa prevăzută în sentinţa civilă nr. 8100/2018 din 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, a înregistrat o nouă cerere de executare silită, formulată în legătură cu acelaşi titlu executor, astfel cum acesta fusese modificat, sub aspectul întinderii creanţei, prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Dolj.

S-a reţinut că prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Dolj au fost soluţionate apelurile împotriva sentinţei civile nr. 8100/2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, în sensul că, subsecvent respingerii apelului declarat de creditorul B. şi admiterea cererii de apel a debitoarei S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare, s-a dispus înlăturarea penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, în sumă de 48.002 RON, creanţa stabilită inţial fiind micşorată până la concurenţa sumei de 38.400,96 RON.

Pe baza probatoriului administrat, prima instanţă a reţinut că în cursul lunii februarie 2020, inculpatul B. a luat legătura cu coinculpatul A., căruia i-a pus la dispoziţie decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, cei doi inculpaţi luând hotărârea de a executa silit creanţa consemnată în aceasta, deşi aceeaşi creanţă fusese executată silit integral anterior în dosarul nr. x/2019, urmărind, astfel, obţinerea unor foloase ilicite, respectiv a unei creanţe şi a unor cheltuieli de executare silită nedatorate.

Ca urmare, la data de 28.02.2020, executorul judecătoresc A. a înregistrat cererea de executare silită formulată de inculpatul B. în baza sentinţei civile nr. 8100/2018 din 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 Tribunalul Gorj, iar prin încheierea nr. x/2020 a dispus admiterea şi înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A..

Încheierea de înregistrare emisă în cauză cuprindea menţiunea că sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu a fost ataşată cererii de executare silită, de către creditorul B., şi că executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2020 în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj.

La data de 02.03.2020, inculpatul A. a solicitat Judecătoriei Târgu-Jiu încuviinţarea executării silite împotriva persoanei vătămate, ataşând încheierea emisă la data de 28.02.2020, cererea de executare silită formulată de către B., sentinţa civilă nr. 8100/2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu şi decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, în copii certificate de către executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul.

Prin încheierea nr. 1091 din data de 04.03.2020 a Judecătoriei Târgu-Jiu s-a dispus încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj pentru suma de 38.400,96 RON.

Ulterior, prin încheierea emisă la data de 10.03.2020 în dosarul nr. x/2020, executorul judecătoresc A. a stabilit cheltuieli de executare compuse din onorariul executorului în cuantum de 35. 000 RON, inclusiv cheltuieli de executare şi din onorariul avocatului creditorului în faza executării silite în cuantum de 8.000 RON, prin acceptarea unor chitanţe de plată care nu erau aferente dosarului execuţional.

La data de 10.03.2020, inculpatul A. a emis în dosarul nr. x/2020 adrese de înfiinţare a popririi asupra conturilor persoanei vătămate către D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., pentru suma totală de 81.400,96 RON, fără a înştiinţa debitoarea cu privire la poprirea instituită asupra conturilor sale bancare, deşi avea această obligaţie conform art. 783 alin. (1) din C. proc. civ.

La data de 16.03.2020, J. Sucursala Târgu-Jiu a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc A. suma de 81.400,96 RON, din care, conform menţiunilor înscrise în încheierea emisă la data de 17.03.2020, suma de 43.000 RON a fost reţinută cu titlu de cheltuieli de executare, diferenţa fiind eliberată inculpatului B., aşa cum rezultă şi din adresa nr. x/2020 emisă la data de 17.03.2020 pentru înaintarea recipiselor către J. Sucursala Târgu-Jiu.

La aceeaşi dată, inculpatul A. a emis adrese de sistare a popririi înfiinţate asupra conturilor persoanei vătămate către D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. şi a dispus închiderea dosarului de executare silită ca urmare a recuperării integrale a creanţei.

La data de 01.04.2020, după închiderea dosarului de executare, inculpatul A. a comunicat persoanei vătămate toate actele emise în procedura de executare silită, inclusiv încheierea de încetare a executării silite, procesul-verbal de înmânare fiind completat la data de 03.04.2020, cu menţiunea imposibilităţii de comunicare întrucât destinatarul nu mai locuia la adresa respectivă.

În considerarea acestei situaţii de fapt, s-a reţinut că exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu în procedura execuţională derulată în dosarul de executare nr. x/2020 se circumscrie următoarelor acţiuni:

a) inculpatul a efectuat demersuri pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe pe care o executase anterior silit integral în dosarul nr. x/2019, încălcând astfel dispoziţiile art. 663 şi ale art. 665 din C. proc. civ., potrivit cărora executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, iar cărora executorul judecătoresc va refuza motivat deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale, obţinând în aces mod un folos ilicit pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare) şi pentru inculpatul B. (creanţa nedatorată şi pretinsul onorariu avocaţial achitat în faza executării silite);

b) prin încheierea emisă la data de 10.03.2020, inculpatul a stabilit onorariul executorului judecătoresc la suma de 34.250 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora onorariul maxim încasat putea fi de 3.840 RON, diferenţa stabilită în plus constituind prejudiciu pentru persoana vătămată C. S.A. şi folos ilicit pentru executorul judecătoresc;

c) a consemnat în mod nereal în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina persoanei vătămate este inclusă şi suma de 8.000 RON reprezentând onorariul avocaţial pentru asistenţa juridică pretins acordată creditorului B. în faza executării silite, inculpatul A. încălcând dispoziţiile art. 670 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., conform cărora sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii, prejudiind astfel persoana vătămată şi procurând un folos necuvenit pentru inculpatul B..

Este de necontestat că activitatea desfăşurată în dosarul execuţional nr. x/2020 evidenţiază încălcări ale unor dispoziţii legale care se circumscriu sferei atribuţiilor de serviciu pe care executorul judecătoresc le are, însă, şi analiza acestor fapte a făcut obiectul acţiunii disciplinare exercitate împotriva apelantului inculpat A., în dosarul nr. x/2020 al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova, finalizată cu Hotărârea nr. 3 din 02.09.2020.

Astfel, Înalta Curte, în majoritate, reţine că în legătură cu activitatea desfăşurată în cadrul dosarelor execuţionale privind pe debitoarea C. S.A., prin Hotărârea nr. 3 din 02.09.2020 a Consiliului de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus aplicarea sancţiunii amenzii în cuantum de 3.000 RON, conform art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în neglujenţă în efectuarea lucrărilor prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Acţiunea disciplinară a fost formulată de reclamantul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a sesizat Comisia de disciplină pentru toate faptele circumscrise infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, reţinute în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriul întocmit în prezenta cauză penală.

Rezultă din cuprinsul hotărârii disciplinare că fapta reţinută în sarcina inculpatului în legătură cu activitatea desfăşurată în dosarul nr. x/2019 a constat în aceea că a înregistrat cererea creditorului şi a deschis dosarul de executare silită, deşi hotărârea prezentată nu era titlu executoriu, iar prin încheierea din data de 18.12.2019 a stabilit cheltuieli de executare silită care nu respectă dispoziţiile legale în materie.

În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în dosarul nr. x/2020, s-a reţinut că inculpatul a executat silit de două ori debitoarea pentru suma de 38.400,96 RON plus suma de 48.002 RON ce fusese înlăturată din sarcina acesteia de instanţa de apel, iar prin încheierea din 10.03.2020 a stabilit din nou cheltuieli de executare silită în cuantum de 43.000 RON, din care suma de 35.000 RON reprezentînd onorariul executorului judecătoresc, inclusiv cheltuieli de excutare şi suma de 8.000 RON, onorariul avocatului creditorului în faza executării silite.

Pentru faptele astfel reţinute, încadrate în dispoziţiile art. 47 lit. e) teza a II a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, s-a dispus aplicarea unei sancţiuni disciplinare, respectiv sancţiunea amenzii în cuantumul maxim prevăzut de art. 49 lit. c) din aceeaşi lege.

Faptul că sancţiunea aplicată apelantului inculpat nu are cel mai înalt grad de severitate, ca în cazul suspendării temporare sau excluderea din profesie, nu înseamnă că, în contextul circumstanţelor concrete ale cauzei - care evidenţiază restituirea sumelor încasate necuvenit şi anularea formelor de executare nelegal emise în procedura execuţională, scopul represiv al sancţiunii disciplinare nu a fost atins şi s-ar impune aplicarea unei pedepse penale.

Înalta Curte, în majoritate, arată că severitatea sancţiunii disciplinare/standardul de gravitate interesează în mod necesar atunci când se analizează incidenţa principiului "ne bis in idem", neavând aceeaşi valoare şi atunci când, situaţia în speţă, se analizează incidenţa principiului minimei intervenţii a legii penale ("ultima ratio"), a cărei justificare există ori de câte ori se constată că o altă formă de răspundere juridică a asigurat obiectivul de descurajare şi represiune, caracteristic răspunderii penale.

Având în vedere cele arătate, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, va dispune achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzute art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), constatând că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, criticile formulate în apel fiind întemeiate sub acest aspect.

2. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că inculpatul A. a consemnat în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8.000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite.

Criticile inculpatului A. referitoare la această infracţiune sunt neîntemeiate.

Astfel, prin încheierea din data de 20.03.2024, în unanimintate, Înalta Curte a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) şi infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), fără reţinerea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În considerentele încheierii s-au reţinut următoarele:

"În ceea ce priveşte cel de-al treilea act material al infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A., cu referire la cel de-al doilea dosar de executare, x/2020, ca situaţie de fapt, i se reproşează inculpatului că a consemnat în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8 000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite, A. încălcând astfel dispoziţiile art. 670 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., păgubind astfel persoana vătămată cu suma de 8 000 RON şi obţinând, totodată, un folos ilicit pentru B..

Or, aceeaşi acţiune infracţională se reţine în sarcina inculpatului A. şi cu privire la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., imputându-i-se că a consemnat în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8 000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite.

Având în vedere că aceeaşi faptă reţinută în sarcina inculpatului A. se circumscrie atât infracţiunii de fals intelectual, cât şi celei de abuz în serviciu, aceasta din urmă prezentând o autonomie infracţională bine conturată din perspectiva faptului că acţiunea incriminată constă în îndeplinirea unui act prin încălcarea legii, se impune admiterea cererii procurorului şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) şi infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), fără reţinerea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen..".

Prin urmare, consecutiv schimbării încadrării juridice fapta a fost calificată juridic ca făcând parte din sfera acuzaţiei de acţiune abuzivă a inculpatului în formă continuată în realizarea actelor de executare silită şi analizată în secţiunea referitoare la această acuzaţie, în care s-a constatat că, din perspectiva principiului "ultima ratio" care guvernează norma de incriminare, art. 297 alin. (1) C. pen., astfel cum este reflectat în considerentele deciziilor nr. 406/2016 şi nr. 228/2022 ale Curţii Constituţionale, fapta inculpatului A., descrisă la pct. I.2 din rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală.

3. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii martie a anului 2020, inculpatul A. a folosit încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 pentru a obţine în mod ilegal de la persoana vătămată suma menţionată în mod abuziv în cuprinsul acesteia, respectiv 8.000 RON.

Înalta Curte constată că şi această acţiune a inculpatului A. de a folosi încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 pentru a obţine în mod ilegal de la persoana vătămată C. suma de 8.000 se circumscrie celui de-al treilea act de executare al abuzului în serviciu în formă continuată.

Prin urmare, folosirea actului oficial cu privire la onorariul avocatului din faza de executare silită în sumă de 8.000 RON, chiar la data întocmirii lui, respectiv 10.03.2020, pentru a evidenţia în dosarul de executare nr. x/2020 cheltuielile de executare ce urmau a fi puse în executare odată cu creanţa pentru care fusese încuviinţată de către instanţa de judecată se circumscrie actelor de executare ale abuzului în serviciu pentru care, din perspectiva principiului "ultima ratio" care guvernează norma de incriminare, art. 297 alin. (1) C. pen., astfel cum este reflectat în considerentele deciziilor nr. 406/2016 şi nr. 228/2022 ale Curţii Constituţionale, s-a apreciat că fapta inculpatului A., descrisă la pct. I.2 din rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte consideră că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt întemeiate, astfel încât se impune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen.

4. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., constând în aceea că inculpatul A. a întocmit în fals, la data de 13.04.2020, încheierea nr. x/2020 de admitere a cererii formulate de către creditorul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A., datată în mod nereal 28.02.2020, în care nu a mai făcut menţiunile referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, respectiv că această sentinţă a fost ataşată cererii de executare silită de către creditor şi că executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2020 în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj, aspecte pe care inculpatul A. le menţionase în încheierea nr. x/2020 pe care a întocmit-o în realitate la data de 28.02.2020 şi pe care a înaintat-o Judecătoriei Târgu-Jiu odată cu cererea de încuviinţare a executării silite, formându-se dosarul nr. x/2020.

După ce, la data de 17.03.2020, la cererea inculpatului B., inculpatul A. a închis dosarul de executare silită nr. x/2020 prin emiterea încheierii din aceeaşi dată, la 01.04.2020 a comunicat persoanei vătămate încheierile emise, adresele de înfiinţare şi de sistare a popririi emise anterior în dosar. Deşi conform art. 667 alin. (1) şi art. 783 alin. (1) din C. proc. pen., executorul judecătoresc are obligaţia să îi comunice debitorului copii de pe încheierea de încuviinţare a executării silite şi de pe titlul executoriu după pronunţarea încheierii prin care instanţa de judecată a încuviinţat executarea silită, inculpatul A. nu a procedat în acest mod la data de 04.03.2020 şi nici măcar la data de 10.03.2020, când a emis către unităţile bancare adresele de înfiinţare a popririi, ci a comunicat persoanei vătămate C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare actele de executare emise în dosarul nr. x/2020 abia la data de 1.04.2020, după ce a dispus închiderea executării silite ca urmare a recuperării integrale a debitului de către inculpatul B..

Însă la data de 03.04.2020 persoana vătămată nu a primit actele de comunicare procedurală în dosarul nr. x/2020, ci abia la data de 10.04.2020, când i-a comunicat telefonic inculpatului A. că a executat silit de două ori aceeaşi creanţă.

Ulterior închiderii dosarului de executare silită, conştientizând faptul că persoana vătămată va iniţia demersuri legale pentru a înlătura executarea de două ori a aceleiaşi creanţe, de fapt chiar la data la care persoana vătămată a formulat contestaţie la executare, plângere penală şi plângere disciplinară, respectiv la data de 13.04.2020, inculpatul a luat hotărârea să falsifice încheierea din data de 28.02.2020, prin care a admis cererea formulată de inculpatul B. şi a înregistrat cererea de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A., în sensul înlocuirii acesteia cu o altă încheiere datată 28.02.2020, dar în care să nu facă referire la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, ci doar la decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj. Procedând în acest mod inculpatul urmărea să justifice faptul că nu a avut cunoştinţă despre faptul că în dosarul nr. x/2020, deschis în data de 28.02.2020, a executat aceeaşi creanţă pe care o executase anterior în dosarul nr. x/2019, închis la data de 08.01.2020, care a avut ca titlu executori sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu. Practic, inculpatul nu a menţionat în încheierea datată 28.02.2020, dar întocmită ulterior celei iniţiale, respectiv la data de 13.04.2020, că sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost ataşată de inculpatul B. cererii de executare silită şi că a dispus deschiderea dosarului nr. x/2020 în baza acestei sentinţe, ci a menţionat numai decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, pentru a justifica faptul că nu a ştiut că este vorba despre sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, executată anterior în dosarul nr. x/2019, atunci când a iniţiat executarea silită în dosarul nr. x/2020, întrucât inculpatul B. i-ar fi pus la dispoziţie numai decizia tribunalului.

Elementul material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., constând în falsificarea materială de către inculpatul A. a încheierii din 28.02.2020, emisă în dosarul nr. x/2020, prin alterarea conţinutului acesteia în sensul modificării conţinutului este dovedit cu mijloacele de probă administrate în cauză: procesul-verbal întocmit cu privire la efectuarea percheziţiei informatice la data de 27.07.2021 asupra laptop-ului folosit de către inculpatul A., actele dosarului nr. x/2020 şi declaraţiile inculpaţilor.

Din procesul-verbal de percheziţie informatică rezultă că respectiva încheiere a fost redactată la 13.04.2020 (şi ulterior ştearsă), iar adresa prin care i s-a solicitat inculpatului dosarul de executare de către Judecătoria Târgu-Jiu, în dosarul de contestaţie la executare nr. 5239/318/2020 al acestei instanţe, a fost emisă la data de 15.06.2020, deci la mai mult de 2 luni de la data redactării încheierii rezultate din procesul-verbal de percheziţie informatică.

Totodată, din actele dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Târgu Jiu, în care a fost pronunţată încheierea nr. 1091 din data de 04.03.2020 de încuviinţare a executării silite în dosarul nr. x/2020, inculpatul A. a ataşat la cererea de încuviinţare a executării silite, înaintată Judecătoriei Târgu Jiu la data de 02.03.2020, ambele hotărâri: atât decizia nr. 355/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, cât şi sentinţa penală nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu.

De altfel, inclusiv din declaraţiile inculpaţilor rezultă faptul că aceştia s-au aflat la data deschiderii dosarului de executare nr. x/2020 în posesia sentinţei şi a deciziei. Astfel, inculpatul B. a declarat că l-a contactat telefonic pe executorul judecătoresc A. căruia i-a spus că a primit decizia din apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu şi că ar mai avea de primit o diferenţă de bani . Inculpatul A. a declarat că a întocmit două cereri de executare silită în numele inculpatului B., într-una menţionând atât sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Tg. Jiu cât şi decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, iar în cealaltă cerere doar decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, întrucât nu ştia ce va lua în calcul instanţa de judecată .

Cerinţa esenţială pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale este de asemenea îndeplinită în cauză, întrucât încheierea falsificată este susceptibilă de a produce consecinţe juridice. De altfel, aceasta a şi fost folosită de inculpatul A. în procedurile judiciare aflate pe rolul organelor judiciare, în scopul de a justifica faptul că a pus în executare o creanţă de două ori, susţinând că nu a ştiut acest lucru şi că s-a aflat în eroare. Inculpatul a trimis ulterior încheierea falsificată, pentru a-şi face apărarea, la data de 19.06.2020, la Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2020 având ca obiect contestaţia la executare formulată de persoana vătămată C. şi la data de 16.11.2020, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul penal nr. x/2020 în care persoana vătămată C. S.A. a sesizat organul de urmărire penală, iar la data de 03.11.2020 s-a început urmărire penală in rem.

Sunt neîntemeiate susţinerile inculpatului A. din motivele de apel, în sensul că ambele încheieri ar fi produs aceleaşi consecinţe juridice, pentru simplul fapt că scopul pentru care inculpatul a falsificat încheierea din 28.02.2020 nu a fost acela de a produce consecinţe juridice în procedura de încuviinţare a executării silite, ci acela de a induce în eroare organele judiciare, în sensul de a dovedi faptul că nu s-a aflat în posesia sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu la momentul deschiderii dosarului de executare nr. x/2020, în contextul în care, în realitate a avut la dispoziţie această sentinţă şi ştia faptul că o executase silit cu 2 luni înainte. Or, modificând încheierea din 28.02.2020 în sensul înlăturării menţiunilor referitoare la sentinţa civilă menţionată, inculpatul a modificat conţinutul actului procedural întocmit anterior.

Urmarea imediată produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o aibă o încheiere emisă de un executor judecătoresc care exercită un serviciu de interes public, cât şi pentru siguranţa circuitului civil, pericolul rezultând chiar din modificarea unui înscris oficial fals prin alterarea realităţii consemnate în acesta.

De asemenea, probele administrate în cauză care dovedesc latura obiectivă a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, relevă şi faptul că inculpatul A. a săvârşit fapta cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind rezultatul produs, respectiv modificarea conţinutului încheierii de admitere a cererii de executare silită şi de deschidere a dosarului de executare nr. x/2020 în sensul înlăturării din acesta a menţiunilor referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu. Având în vedere modul în care a acţionat inculpatul A. şi a modificat încheierea din data de 28.02.2020, prin tehnoredactarea acesteia pe laptop la data de 13.04.2020 şi ştergerea documentului, iar apoi prin comunicarea acestei încheieri la instanţă, în dosarul având ca obiect contestaţia le executare formulată de persoana vătămată C. împotriva formelor de executare din dosarul nr. x/2020 şi la parchet, în dosarul penal având ca obiect plângerea penală formulată de persoana vătămată, este evident că inculpatul A. nu a acţionat din eroare sau neglijenţă, aşa cum a susţinut în motivele de apel, ci cu intenţie directă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, astfel încât nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (săvârşită la data de 13.04.2020), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

5. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., constând în aceea că inculpatul A. a înaintat Judecătoriei Târgu-Jiu, la data de 19.06.2020, în urma solicitării efectuate de către instanţă în dosarul nr. x/2020 pentru termenul din data de 13.07.2020, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul conţinând încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020, în vederea inducerii în eroare a organului judiciar cu privire la faptul că inculpatul nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019 în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu.

În urma falsificării la data de 13.04.2020, a încheierii din data de 28.02.2020, emisă la aceeaşi dată în dosarul nr. x/2020, inculpatul a înlocuit în acest dosar încheierea redactată la data de 28.02.2020 cu încheierea redactată la data de 13.04.2020, dar care cuprindea menţiuni nereale cu privire la hotărârea supusă executării silite şi la data redactării. La data de 19.06.2020 inculpatul A. a înaintat Judecătoriei Târgu-Jiu, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare conţinând încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020 (şi care a fost redactată în realitate la 13.04.2023).

Înscrisurile aflate la dosar (sentinţa civilă nr. 3277/13.07.2020 a Judecătoriei Târgu Jiu, corespondenţa din acest dosar dintre instanţă şi BEJ A., f. x u.p.) dovedesc elementul material al infracţiunii de uz de fals, constând în folosirea înscrisului falsificat în procedura contestaţiei la executare împotriva formelor de executare din dosarul nr. x/2020, iniţiată de persoana vătămată C., procedură desfăşurată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu în dosarul nr. x/2020, cu termen de judecată în data de 13.07.2020.

Probele administrate în cauză, care dovedesc infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, analizată anterior, evidenţiază intenţia directă cu care a acţionat inculpatul A., finalitatea urmărită de acesta la săvârşirea infracţiunii de uz de fals fiind identică cu cea urmărită la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, respectiv aceea de a justifica faptul că nu a avut cunoştinţă că în dosarul nr. x/2020, deschis în data de 28.02.2020 a executat aceeaşi creanţă pe care o executase anterior în dosarul nr. x/2019, închis în data de 08.01.2020.

Susţinerile inculpatului în sensul că abia la începutul lunii aprilie 2020 a realizat faptul că a executat de două ori aceeaşi creanţă, respectiv în momentul în care persoana vătămată l-a contactat şi i-a atras atenţia asupra acestui aspect, sunt contrazise de probele administrate în cauză analizate anterior în cuprinsul prezentei decizii (procesul-verbal de percheziţie informatică şi înscrisuri). Din procesul-verbal de percheziţie informatică rezultă faptul că inculpatul a falsificat la data de 03.04.2020 încheierea din 28.02.2020, prin care s-a deschis dosarul de executare nr. x/2020, tocmai pentru a susţine că nu ştia că este vorba despre aceeaşi sentinţă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu. Totodată, din cuprinsul dosarului nr. x/2020, în care s-a pronunţat încheierea nr. 1091/04.03.2020 a Judecătoriei Târgu Jiu, privind încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj se observă că încheierea din 28.02.2020, emisă de inculpatul A. în dosarul nr. x/2020, depusă la 02.03.2020 la instanţă alături de cererea de încuviinţare silită a fost menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia civile nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj, ambele hotărâri fiind ataşate cererii de încuviinţare a executării silite. Prin urmare, este evident că încheierea întocmită la data de 28.02.2020 în dosarul nr. x/2020 aflată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Târgu Jiu este diferită de încheierea datată 28.02.2020, redactată la data de 03.04.2020 şi trimisă Judecătoriei Târgu Jiu la dosarul nr. x/2020, iar modificarea încheierii a avut drept scop preconstituirea unor probe de către inculpatul A. pentru a fi utilizate în procedurile judiciare declanşate împotriva sa de persoana vătămată, probe cu privire la lipsa vinovăţiei cu care a acţionat atunci când a pus în executare din nou aceeaşi creanţă anterior executată.

Urmarea imediată este relevată în cauză de crearea unei stări de pericol pentru încrederea ce se acordă încheierilor de admitere a cererii de executare silită emise de executorii judecătoreşti, care, alături de alte înscrisuri sunt avute în vedere de instanţa de judecată la soluţionarea contestaţiei la executare.

Inculpatul A. a folosit cu intenţie directă încheierea falsificată, prin punerea acesteia la dispoziţia instanţei la data de 19.06.2020, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui, respectiv inducerea în eroare a instanţei care soluţiona la termenul de judecată din 13.07.2020 contestaţia la executare cu privire la titlul executoriu pe care acesta l-a avut la dispoziţie în momentul în care a deschis dosarul de executare nr. x/2020.

Chiar dacă instanţa de executare la data de 13.07.2020 a admis contestaţia la executare formulată de persoana vătămată şi a dispus anularea executării silite repunând părţile în situaţia anterioară, iar în procedura disciplinară inculpatul şi-a recunoscut greşeala constând in executarea aceleiaşi creanţe, astfel cum rezultă din hotărârea Consiliului de disciplină din 02.09.2020 prin care inculpatului i s-a aplicat sancţiunea disciplinară, aceste împrejurări nu înlătură urmarea imediată produsă prin săvârşirea faptei şi nici intenţia directă cu care a acţionat acesta.

Pentru a aprecia astfel Înalta Curte are în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, faptul că fapta de uz de fals, astfel cum a fost descrisă, este una dintr-o succesiune de alte fapte penale săvârşite de inculpatul A. având ca scop prejudicierea persoanei vătămate C. şi obţinerea unor foloase necuvenite atât pentru sine, cât şi pentru inculpatul B., aspecte care imprimă faptei un grad de pericol social concret specific unei infracţiuni şi reflectă vinovăţia cu care a acţionat inculpatul. Nu în ultimul rând trebuie observat că în urma activităţilor infracţionale desfăşurate de inculpat persoana vătămată a fost privată o perioadă de timp de importante sume de bani şi a fost nevoită să formuleze plângeri la diferite organe judiciare şi profesionale în speranţa recuperării prejudiciului, proceduri în cadrul cărora inculpatul a urmărit sustragerea sa de la orice formă de răspundere, prin falsificarea realităţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, astfel încât nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (săvârşită la data de 19.06.2020), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

6. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., constând în aceea că la data de 16.11.2020 inculpatul A. a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul execuţional x/2020, conţinând încheierea falsificată datată 28.02.2020, în vederea inducerii in eroare a organului judiciar cu privire la faptul ca nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019.

Atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a infracţiunii de uz de fals este dovedită cu probele analizate în cazul precedentei infracţiuni de uz de fals reţinute în sarcina inculpatului A..

Susţinerile inculpatului din motivele de apel cu privire la lipsa caracterului fals al încheierii întrucât, în raport de pregătirea organelor judiciare, nu era aptă să le inducă pe acestea în eroare prin lipsa menţiunii referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2020 a Judecătoriei Târgu Jiu nu pot fi avute în vedere de instanţa de apel, întrucât excedează elementelor de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals.

Elementul material constă în folosirea înscrisului falsificat. Aceasta presupune o acţiune de prezentare a înscrisului falsificat. Pentru întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită o cerinţă esenţială, şi anume ca înscrisul să fie folosit în vederea producerii unei consecinţe juridice, având relevanţă împrejurarea că făptuitorul îl foloseşte pentru a produce anumite consecinţe juridice, iar nu împrejurarea că înscrisul falsificat nu ar putea produce consecinţe juridice datorită profesionalismului sau vigilenţei destinatarului. În speţă, inculpatul A., prin înaintarea închierii falsificate la parchet a urmărit să dovedească că a acţionat fără vinovăţie atunci când a deschis dosarul nr. x/2020 cu privire la aceeaşi creanţă executată silit în dosarul nr. x/2019, astfel încât să beneficieze de o soluţie favorabilă în dosarul penal.

Nu poate fi primită apărarea inculpatului A. în sensul că, în momentul în care a prezentat organului de urmărire penală care investiga activitatea astfel desfăşurată, la plângerea persoanei vătămate, nu avea intenţia de a induce în eroare organul judiciar cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat. Este evident faptul că procedând în acest mod inculpatul A. a urmărit să-şi preconstituie dovezi în dosarul de urmărire penală deschis la plângerea persoanei vătămate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu privire la lipsa intenţiei directe sau indirecte şi să invoce eroarea sau neglijenţa în săvârşirea faptei, situaţie în care nu ar fi fost întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, astfel încât nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (săvârşită la data de 16.11.2020), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

7. Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) si 2 C. pen., constând în aceea că inculpatul A. a sustras în cursul anului 2020 din dosarul de executare silită x/2020 atât cererea de executare silită formulată de inculpatul B., cât si încheierea nr. 10E/2020 din data de 28.02.2020 de admitere a acesteia, acte în care era menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu şi care fuseseră depuse de către inculpat la Judecătoria Târgu-Jiu la data de 02.03.2020.

Cele două înscrisuri au fost înlocuite de către inculpat cu încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020 şi redactată la 13.04.2020 şi cu o cerere olografă de executare silită purtând data de 28.02.2020, acte în care nu mai era menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, cu scopul de a induce în eroare a organele judiciare cu privire la faptul că inculpatul A. nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019.

Acţiunea de sustragere a celor două înscrisuri menţionate rezultă din procesul-verbal aflat la filele x u.p. şi din dosarul nr. x/2020 ataşat dosarului de urmărire penală, în care se poate observa că la data de 25.03.2021, data ridicării de către organele de politie în original, a dosarului de executare nr. x/2020 de la sediul BEJ A., din dosarul de executare lipseau cele două înscrisuri originale, în locul acestora găsindu-se două înscrisuri (cerere de executare silită şi încheiere nr. x/2020) care nu cuprindeau menţiuni referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu. De asemenea, faptul că la datele de 19.06.2020 şi 16.11.2020, inculpatul A., a înaintat şi Judecătoriei Târgu-Jiu şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. x/2020 din care lipseau cele două înscrisuri originale, acestea fiind înlocuite cu alte două înscrisuri din care lipseau menţiunile referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018, dovedeşte că la datele respective, înscrisurile originale fuseseră sustrase din cadrul dosarului de executare nr. x/2020.

Prin urmare, Înalta Curte constată că atât situaţia premisă, cât şi latura obiectivă, specifice infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 159 alin. (1) şi (2) C. pen., sunt dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză. Preexistenţa încheierii redactată la 28.02.2020 în dosarul nr. x/2020 rezultă din conţinutul dosarului având ca obiect încuviinţare executare silită, înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2020, iar acţiunea de sustragere a acestei încheieri este dovedită cu procesul-verbal de percheziţie informatică şi cu înscrisuri (dosarul nr. x/E/2020 ridicat în original de la BEJ A. la 25.03.2021 şi copiile certificate pentru conformitate cu originalul de către acesta care au fost trimise în data de 19.06.2020 la Judecătoriei Târgu Jiu, la dosarul nr. x/2020 şi la data de 16.11.2020 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2020).

De asemenea, urmarea imediată specifică infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., constând într-o stare de pericol creată pentru autoritatea persoanei prevăzute la art. 175 alin. (2) care are înscrisul în păstrare sau deţinere, s-a produs în speţă, fiind vorba despre o încheiere prin care executorul judecătoresc a admis cererea de executare silită a unei creanţe şi s-a admis deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2020, deci un act procedural important în economia procedurii executării silite, care sub nicio formă nu poate fi supus modificării discreţionare, ci doar în limitele dispoziţiilor C. proc. civ., referitoare la îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârilor.

Latura subiectivă a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri este dovedită de probele administrate în cauză, evidenţiate mai sus. Inculpatul A. a prevăzut şi urmărit producerea rezultatului faptei sale, respectiv starea de pericol produsă autorităţii biroului de executor judecătoresc prin sustragerea unei încheieri dintr-un dosar de executare silită şi înlocuirea acesteia, ulterior, cu o altă încheiere, redactată în momentul în care inculpatul a devenit conştient de faptul că persoana vătămată C. va solicita tragerea sa la răspundere penală pentru modalitatea în care a efectual actele de executare în dosarul nr. x/2020. Este evident că, în condiţiile în care inculpatul A. a urmărit să invoce eroarea sau neglijenţa cu care a acţionat atunci când a îndeplinit actele de executare în dosarul nr. x/2020 şi a preconstituit probe în acest sens, respectiv a sustras încheierea nr. x/2020, în care era menţionată sentinţa 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu şi a înlocuit-o cu încheierea nr. x/2020 datată 28.02.2020, dar redactată în realitate în 03.04.2020, în care sentinţa nu mai era menţionată, a prevăzut şi chiar a urmărit producerea unei stări de pericol relaţiilor sociale privind autoritatea exercitării activităţii de executare silită.

Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a demonstra organelor judiciare că nu a avut cunoştinţă de faptul că executase silit anterior, în dosarul nr. x/2019 aceeaşi creanţă, între aceleaşi părţi, aspect infirmat de probele administrate în cauză, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile acestuia cu privire la lipsa intenţiei directe sau indirecte cu care a acţionat atunci când a sustras şi înlocuit încheierea nr. 52/E/2020 din data de 28.02.2020.

Împrejurările că inculpatul a fost sancţionat disciplinar cu sancţiunea amenzii în cuantum de 3.000 RON pentru modul cum şi-a desfăşurat activitatea de executor judecătoresc în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2020, precum şi faptul că persoana vătămată şi-a recuperat prejudiciul pe parcursul procedurilor iniţiate de aceasta, nu pot înlătura elementele de tipicitate ale infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. ori existenţa acestei infracţiuni, însă pot fi avute în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpatului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, astfel încât nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

II. Cu privire la inculpatul B.

Consecutiv dispunerii unei soluţii de achitare cu privire acuzaţia de abuz în serviciu în legătură cu dosarul de executare nr. x/2020 reţinută în sarcina inculpatul A. în calitate de autor, nu se mai poate reţine tipicitatea actelor de ajutorare realizate de inculpatul B. în calitate de complice.

Prin urmare, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înlata Curte va dispune achitărea inculpatului B. pentru acuzaţia de săvârşirea de acte de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

III. Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului A. şi a modalităţii de executare a pedepselor

În ceea ce priveşte însă individualizarea judiciară a pedespelor, deşi prima instanţă a evidenţiat criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., totuşi nu a valorificat toate împrejurările relevante pentru ca pedepsele aplicate incupatului pentru faptele cu privire la care s-a reţinut caracterul infracţional să fie adaptate nevoilor de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a infracţiunilor şi cu periculozitatea inculpaţilor.

Pentru a asigura îndeplinirea funcţiilor şi scopurilor pedepselor aplicate inculpatului A. în prezenta cauză se impune reeavaluarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei în raport de împrejurările concrete ale cauzei, atât în ceea ce priveşte circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Astfel, Înalta Curte constată că în raport de împrejurările comiterii faptelor, se pot reţine circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.. În acest sens sunt avute în vedere împrejurările săvârşirii faptelor reliefate de desfăşurarea activităţii de executare silită de către inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, context în care activităţile nelegale desfăşurate puteau fi supuse controlului instanţei de judecată în procedurile prevăzute de C. proc. civ., cât şi controlului profesional al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Totodată, eforturile depuse de inculpat pentru recuperarea prejudiciului provocat persoanei vătămate C. S.A. Asigurare Reasigurare sunt reţinute de instanţa de apel ca fiind circumstanţe atenuante judiciare, conform dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. (eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea infracţiunii).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului A., precum şi a modalităţii de executare a pedepsei rezultante, astfel că, sub aceste aspecte, apelul inculpatului este întemeiat.

Având în vedere reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că se impune reducerea pedepselor aplicate de prima instanţă pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi sutragere sau disptrugere de înscrisuri, reţinute şi de instanţa de apel în sarcina inculpatului A., conform dispoziţiilor art. 76 alin. (1) C. pen.. Totodată, în raport de împrejurările reale ale săvârşirii faptelor şi de cele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că se impune reindividualizarea judiciară a pedepselor în cazul infracţiunilor de uz de fals, în sensul aplicării faţă de inculpatul A. a pedepsei amenzii penale, în loc de pedeapsa închisorii, cu privire la care se vor aplica consecinţele reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, în sensul reducerii cu o treime a limitelor.

În plus, Înalta Curte va avea în vedere la individualizarea tratamentului sancţionator intervalul de timp scurs de la momentul săvârşirii faptelor şi până în prezent, cât şi împrejurarea că pentru infracţiunea de abuz în serviciu s-a constatat neîndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă, dispunându-se achitarea conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Înalta Curte reaminteşte importanţa împrejurării ca tragerea la răspundere penală a persoanelor care comit infracţiuni să se realizeze la un moment cât mai apropiat temporal de data comiterii acestora, aspect esenţial, raportat atât la prevederile art. 6 din Conveţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi la cele ale art. 8 din C. proc. pen. care statuează noţiunea de "termen rezonabil", dar şi la scopul sancţionării persoanelor care comit infracţiuni în vederea corijării comportamentului antisocial al acestora.

Trecerea unei perioade de timp îndelungate de la data comiterii faptei penale - situată în imediata apropiere a împlinirii termenului de perscrpţie a răspunderii penale, duce la dobândirea unui caracter difuz al pericolului social concret al infracţiunii, precum şi la diminuarea proporţionalităţii dintre necesitatea societăţii de a aplica o sancţiune penală şi dreptul inculpatului la libertatea de mişcare.

Totodată, Înalta Curte face trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte necesitatea asigurării unui remediu efectiv în cazul depăşirii termenului rezonabil şi încălcării dreptului la un proces echitabil, respectiv statul este obligat să reglementeze în dreptul intern un remediu care să permită persoanei să valorifice drepturile şi libertăţile consacrate în Convenţie, iar caracterul efectiv al acestui remediu trebuie apreciat în funcţie de capacitatea acestuia de a furniza celui interesat o satisfacţie adecvată în raport cu violarea suferită (cauza Abramiuc contra României). În jurisprudenţa sa, în cauzele Beck contra Norvegiei şi Beheyt contra Belgiei, instanţa europeană a stabilit că o atenuare a pedepsei constituie, în privinţa depăşirii termenului rezonabil, o reparaţie corespunzătoare din moment ce este măsurabilă şi substanţială.

De asemenea, Înalta Curte arată că într-un sistem de drept care pune accent pe caracterul educativ al sancţiunilor penale şi nu pe latura punitivă, primordială fiind corijarea comportamentului celor care săvârşesc fapte penale, trecerea unei perioade lungi de timp de la momentul comiterii infracţiunilor reduce în mod semnificativ pericolul social şi implicit nevoia societăţii de sancţionare a individului. În acelaşi timp, caracterul retributiv şi funcţia de exemplaritate îşi pierd din eficienţă, diminuându-se treptat până la dispariţie în situaţia în care devine incidentă instituţia prescripţiei răspunderii penale.

Prin urmare, această cauză obiectivă constituie în aprecierea Înaltei Curţi o împrejurare de natură a atenua impactul acţiunilor în conştiinţa socială şi de a îndreptăţi inculpaţii, afectaţi de incertitudinea situaţiei lor juridice o perioadă lungă de timp, să obţină un regim sancţionator mai blând, atât în privinţa cuantumului pedepsei, cât şi a modalităţii de executare a acesteia.

Raportat la aceste considerente se vor reţine următoarele:

1. Pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., pedeapsa pincipală aplicată aceluiaşi inculpat va fi redusă de la de 1 an închisoare la 8 luni închisoare.

Pe lângă această pedeapsă principală în baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. se va aplica inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

2. Pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., se va stabili un număr de 120 zile-amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 100 RON, astfel că se va aplica inculpatului A. pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON.

3. Pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., se va stabili un număr de 120 zile-amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 100 RON, astfel că se va aplica inculpatului A. pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON.

4. Pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., pedeapsa pincipală aplicată inculpatului A. va fi redusă de la 1 an şi 4 luni închisoare la 10 luni şi 20 de zile.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e) din C. pen. se vor contopi pedepsele principale reduse şi aplicate prin prezenta decizie, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare la care se va adăuga pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 RON (160 zile-amendă şi a câte 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă).

În baza art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) din C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

Văzând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) C. pen., în raport de persoana inculpatului A., de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, fiind o persoană instruită în domeniul juridic, integrate în familie şi societate, Înalta Curte apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Prin urmare, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului A., pe un termen de supraveghere, determinat potrivit art. 92 C. pen., de 4 ani închisoare, pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 RON urmând a se executa.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;.

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., va impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de derulate de Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizate în colaborare cu instituţii din localitatea Târgu Jiu.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă 90 zile la U.A.T. Târgu Jiu S.C. O. S.A.., constând în activităţi la atelierul mecanic; activităţi de curăţenie; activităţi de igienizare mijloace de transport în comun, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, obligaţia şi măsurile de supraveghere impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 173/07.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 09.11.2023, pronunţată în acelaşi dosar, pe care o va desfiinţa şi rejudecând cauza:

I. Cu privire la inculpatul A.

I.1. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 11 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le va repune în individualitate, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

- pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prev. art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza. I din C. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza. I din C. pen.

- pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza. I din C. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen.

I.2. Va constata că prin încheierea din data de 20.03.2024 a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) şi infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), fără reţinerea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

I.3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzute art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzute de art. 323 teza I C. pen.

Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute conform art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (2) C. pen., de la1 an închisoare la 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. va aplica inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În baza art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., va condamna pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., la pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON (120 zile-amendă şi a câte 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă).

În baza art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., va condamna pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., la pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON (120 zile-amendă şi a câte 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă).

Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., de la 1 an şi 4 luni închisoare la 10 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e) din C. pen. va contopi pedepsele principale reduse şi aplicate prin prezenta decizie, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare la care se va adăuga pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 RON (160 zile-amendă şi a câte 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă).

În baza art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) din C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., va suspenda executarea pedepsei de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului A. sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen., pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 RON urmând a se executa.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul A., pe durata termenului de supraveghere va trebuii să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., va impune inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare derulate de Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizate în colaborare cu instituţii din Târgu Jiu.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen. raportat la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul U.A.T. Târgu Jiu, S.C. O. S.A.., constând în activităţi la atelierul mecanic; activităţi de curăţenie; activităţi de igienizare mijloace de transport în comun, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. va atrage atenţia inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, obligaţia şi măsurile de supraveghere impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

II. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, dacă nu contravin prezentei hotărâri.

Va înlătura din dispozitivul hotărârii atacate menţiunea privind obligarea inculpatului B. la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, dacă nu contravin prezentei.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., în sumă de 998 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 500 RON, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

În baza art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 173 din data de 07.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 09.11.2023, pronunţată în acelaşi dosar.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

I. Cu privire la inculpatul A.

I.1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 11 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală atacată în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, după cum urmează:

-pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

- pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prev. art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza. I din C. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza. I din C. pen.

- pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza. I din C. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen.

I.2. Constată că prin încheierea din data de 20.03.2024 a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) şi infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), fără reţinerea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

I.3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prevăzute art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzute de art. 323 teza I C. pen.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute conform art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (2) C. pen., de la1 an închisoare la 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen. aplică inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În baza art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., condamnă inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., la pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON (120 zile-amendă şi a câte 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă).

În baza art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., condamnă inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., la pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON (120 zile-amendă şi a câte 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă).

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., de la 1 an şi 4 luni închisoare la 10 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e) din C. pen. contopeşte pedepsele principale reduse şi aplicate prin prezenta decizie, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare la care se va adăuga pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 RON (160 zile-amendă şi a câte 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă).

În baza art. 45 alin. (1) şi (3) lit. a) din C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., suspendă executarea pedepsei de 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului A. sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen., pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 RON urmând a se executa.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul A., pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., impune inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare derulate de Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizate în colaborare cu instituţii din Târgu Jiu.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen. raportat la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul U.A.T. Târgu Jiu, S.C. O. S.A.., constând în activităţi la atelierul mecanic; activităţi de curăţenie; activităţi de igienizare mijloace de transport în comun, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, obligaţia şi măsurile de supraveghere impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

II. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Înlătură din dispozitivul hotărârii atacate menţiunea privind obligarea inculpatului B. la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, dacă nu contravin prezentei hotărâri.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., în sumă de 998 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 500 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 aprilie 2025.

OPINIE SEPARATĂ

Cu opinia separată a doamnei judecător P., în sensul admiterii apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 173/07.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 09.11.2023, pronunţată în acelaşi dosar şi al desfiinţării sentinţei doar cu privire următoarele aspecte:

- soluţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzută de 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen.,

- individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B.,

- pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.,

- individualizarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului A..

În rejudecare, soluţia în opinie separată este în sensul următor:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 11 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitate, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

- pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prev. art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza. I din C. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza. I din C. pen.

- pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 teza. I din C. pen.

- pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Constată că prin încheierea din data de 20.03.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale) şi infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), fără reţinerea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzute de art. 323 teza I C. pen.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute conform art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (2) C. pen., de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute conform art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (2) C. pen., de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare.

În baza art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., condamnă inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, la pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON (120 zile-amendă a câte 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă).

În baza art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., condamnă inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, la pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON (120 zile-amendă a câte 100 RON corespunzătoare unei zile-amendă).

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., de la 1 an şi 4 luni închisoare la 10 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e) din C. pen. contopeşte pedepsele principale reduse şi aplicate prin prezenta decizie, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani, 8 luni şi 18 zile închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea de 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare la care se adaugă o treime din totalul pedepselor de 8 luni închisoare şi 10 luni şi 20 de zile închisoare), la care se va adăuga pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 RON.

Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului A..

În temeiul art. 91 din C. pen., suspendă executarea pedepsei de 2 ani, 8 luni şi 18 zile închisoare aplicată inculpatului A. sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul A., pe durata termenului de supraveghere trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., impune inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare derulate de Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizate în colaborare cu instituţii din Târgu Jiu.

În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din C. pen. raportat la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul U.A.T. Târgu Jiu, S.C. O. S.A.., constând în activităţi la atelierul mecanic; activităţi de curăţenie; activităţi de igienizare mijloace de transport în comun, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, obligaţia şi măsurile de supraveghere impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

II. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute conform art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (2) C. pen., de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, dacă nu contravin prezentei decizii.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat B., în sumă de 998 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Motivarea opiniei separate

În esenţă, opinia separată cuprinde motivele pentru care am apreciat că în cazul infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatul A. cu privire la onorariul nelegal stabilit în dosarul nr. x/2019 acesta a pus în executare o hotărâre care nu constituia un titlu executoriu, precum şi motivele pentru care nu se impune achitarea inculpatului şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (3 acte materiale) din perspectiva principiului ultima ratio şi nici achitarea inculpatului B..

De asemenea, opinia separată cuprinde motivele pentru care este necesară reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea inculpaţilor A. şi B., şi deci reindividualizarea pedepselor aplicate acestora, precum şi motivele pentru care se impune şi în cazul inculpatului A. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În opinia mea, prima instanţă a stabilit, în esenţă, în mod corect starea de fapt, însă anumite nuanţări se impune a fi făcute, printr-o nouă evaluare a probelor şi a stării de fapt, în raport de motivele de apel formulate şi de efectul devolutiv al apelului, în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei sentinţei apelate, cu privire la fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu.

I. Cu privire la inculpatul A.

1. Infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că prin încheierea emisă la data de 18.12.2019 inculpatul A. şi-a exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu prevăzute de C. proc. civ. stabilind onorariul executorului în cuantum de 54.250 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 6.028 RON, păgubind astfel persoana vătămată C. S.A. şi obţinând un folos ilicit în cuantum de 48.222 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu a fost admisă în parte acţiunea în pretenţii formulată de către B. şi au fost obligate pârâtele S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare Agenţia Târgu-Jiu şi S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare cu sediul în Bucureşti să îi plătească inculpatului B., în solidar, suma de 32.788,06 RON, cu titlul de despăgubiri civile, suma de 48.002 RON, reprezentând penalităţi aferente debitului principal şi suma de 5.612,90 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

În speţă, sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, fără a fi însoţită de menţiunea definitivă prin neapelare sau de decizia prin care s-a soluţionat un apelul, nu era executorie, în sensul art. 633 C. proc. civ. şi nici definitivă, în sensul art. 634 C. proc. civ., nereprezentând un titlu executoriu conform art. 632 alin. (2) din C. proc. civ.

Conform art. 632 alin. (2) C. proc. civ., constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Potrivit art. 633 pct. 1 C. proc. civ., sunt hotărâri executorii hotărârile date în apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform pct. 2, mai sunt hotărâri executorii, hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părţile au convenit să exercite direct recursul, potrivit art. 459 alin. (2).

Hotărârile cu executare provizorie sunt prevăzute în art. 448 C. proc. civ., iar sentinţa pronunţată într-o acţiune care are ca obiect pretenţii nu se numără printre ele.

În art. 634 C. proc. civ. sunt prevăzute hotărârile definitive, la pct. 3 fiind menţionate hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel.

Prin urmare, sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu ar fi putut constitui titlu executoriu doar în situaţia în care ar fi fost una dintre hotărârile prevăzute de art. 448 C. proc. civ., fiind executorie de drept şi deci o hotărâre cu executare provizorie sau dacă împotriva ei nu s-ar fi exercitat calea de atac a apelului, doar în această situaţie fiind o hotărâre definitivă.

Dacă împotriva acestei sentinţe s-ar fi exercitat calea de atac a apelului şi acesta ar fi fost respins, executorie putea fi decizia pronunţată în apel prin care a fost menţinută sentinţa, astfel încât urma să fie puse în executare dispoziţiile din sentinţă, titlul executoriu fiind constituit practic din ansamblul celor două hotărâri pronunţate la fond şi în apel (sentinţa şi decizia, care formează un tot unitar, titlul executoriu). Titlul executoriu este definit în doctrină ca fiind înscrisul întocmit în conformitate cu prescripţiile legii şi în baza căruia creditorul poate solicita valorificarea creanţei pe care acest înscris o constată (C. proc. civ.. Comentariu pe articole. Art. 1-1134, ediţia 3, Editura C. H. Beck, 2022, ISBN 978-606-18-1195-3, de Ioan Leş, 19 august 2022, Lege5).

Pe de altă parte, în speţă nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 637 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs.

Aşa cum s-a arătat mai sus, sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu nu constituia un titlu executoriu conform art. 632 alin. (2) C. proc. civ. şi, mai mult decât atât, art. 468 alin. (5) C. proc. civ. prevede că termenul de apel suspendă executarea hotărârii de primă instanţă. Prin urmare, sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu nu constituia un titlu executoriu, putând avea această calitate doar în situaţia în care nu ar fi fost exercitat de către părţi calea de atac a apelului.

În speţă, la începutul anului 2019, împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelantul-reclamant B. şi apelanta-pârâtă C. S.A. Asigurare Reasigurare, dosarul nr. x/2016 fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, în care, la data de 18.11.2019, au avut loc dezbaterile în apel, apelanţii lipsă fiind reprezentaţi de avocaţi aleşi. Apelantul-reclamant B. a fost reprezentat de avocat M.. Pronunţarea în apel a fost amânată pentru data de 2.12.2019, când a fost pronunţată decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, prin care a fost modificată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu. Avocatul ales al reclamantului B. a formulat la data de 28.11.2019 concluzii scrise pentru pronunţarea din data de 02.12.2019.

Prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Gorj, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului B., a fost admis apelul persoanei vătămate şi a fost înlăturată din sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu obligarea pârâtelor S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare Agenţia Târgu-Jiu şi S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare cu sediul în Bucureşti la plata către B. a sumei de 48.002 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal.

Prin urmare, din acest moment, decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, care modifica sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, putea fi pusă în executare numai pentru despăgubirile civile în sumă de 32.788,06 RON şi cheltuielile de judecată în sumă de 5.612,90 RON, în total, pentru suma de 38.400,96 RON, stabilite prin sentinţa apelată. În înţelesul dispoziţiilor art. 633 pct. 1 din C. proc. civ., decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj constituia o hotărâre executorie şi deci un titlu executoriu, conform art. 632 alin. (2) C. proc. civ.

Se mai observă faptul că decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj a fost comunicată apelantului reclamant B. la data de 26.02.2020, iar apelantei reclamante C. S.A. Societate de Asigurare Reasigurare Bucureşti la data de 03.03.2020.

Prin urmare, hotărârile având ca obiect pretenţii, care au fost atacate cu apel, cum este şi sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, nu constituie hotărâri executorii, în temeiul art. 633 C. proc. civ. şi nici definitive, în temeiul art. 634 C. proc. civ., neconstituind titluri executorii, în sensul art. 632 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât să poată fi puse în executare înainte de a deveni definitive. Astfel, nu puteau fi puse în executare dispoziţiile cuprinse în sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu, în conformitate cu art. 637 alin. (1) C. proc. civ., pentru simplul fapt că nu constituie titlu executoriu, nefiind una dintre hotărârile executorii prevăzute în art. 633 C. proc. civ.. Numai decizia prin care s-a soluţionat apelul declarat împotriva acestei sentinţe şi care constituia o hotărâre definitivă, este împreună cu sentinţa un titlu executoriu. Astfel, numai decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, prin care s-a soluţionat apelul împotriva sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu, putea fi pusă în executare în conformitate cu dispoziţiile procedurale civile, titlul executoriu în acest caz constituindu-l decizia care face referire la sentinţă şi în care se precizează care sunt dispoziţiile din sentinţă care se menţin şi care sunt cele care se modifică.

Cu toate acestea, la începutul lunii decembrie, inculpatul B. care ştia că pe rolul Tribunalului Gorj se afla dosarul având ca obiect apelurile pe care le-au declarat el şi persoana vătămată împotriva sentinţei nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, i s-a adresat inculpatului A., executor judecătoresc, cu o cerere de executare silită a sentinţei, care de altfel fusese modificată în data de 02.12.2019. Inculpatul A. a fost de acord să efectueze executarea silită a sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu pentru inculpatul B., deşi putea lesne observa că hotărârea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de C. proc. civ. pentru a constitui titlu executoriu. Cu atât mai mult, în situaţia în care inculpatul B. i-ar fi spus că declarase apel şi că acesta a şi fost soluţionat, inculpatul A. ar fi trebuit să solicite decizia pronunţată în apel, pentru că aceasta era o hotărâre definitivă şi constituia un titlu executoriu, desigur în referire la sentinţa apelată.

În urma discuţiilor purtate între cei doi inculpaţi, prin cererea datată 6.12.2019, inculpatul B. a solicitat BEJ A. deschiderea dosarului de executare silită a sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu, iar prin încheierea nr. 52/E/2019 din data de 06.12.2019, inculpatul A. a admis cererea inculpatului B. şi a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2019, deşi B. nu deţinea un titlu executoriu.

Cu privire la motivul pentru care a demarat formalităţile pentru punerea în executare a unei hotărâri care nu constituie titlu executoriu, inculpatul A. a declarat în cadrul audierii sale în cauză că a considerat că sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu este pronunţată într-un litigiu comercial şi este executorie. Din conţinutul sentinţei rezultă însă foarte clar că nu este vorba despre niciun litigiu comercial, iar necunoaşterea legii de către un profesionist în domeniul executării silite nu poate fi reţinută ca apărare pertinentă în procesul penal.

Tot la data de 6.12.2019 inculpatul B. a formulat o cerere prin care îi solicita inculpatului A. să pună în aplicare hotărârea de încuviinţare din dosarul nr. x/2019, conform articolului 637 din C. proc. civ., în condiţiile în care ştia foarte clar că urmează să primească decizia pronunţată în apel. Cererea a fost redactată de inculpatul A. şi semnată de inculpatul B..

Inculpatul A. a declarat că B. nu i-a adus la cunoştinţă faptul că a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu. Nu are relevanţă această apărare pentru conturarea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât în sarcina inculpatului A. se afla necesitatea de a se asigura că hotărârea prezentată de inculpatul B. constituie un titlu executoriu, fiind una dintre atribuţiile sale profesionale cele mai importante la iniţierea formalităţilor pentru executarea silită. Or, inculpatul A. a încălcat în mod flagrant dispoziţiile C. proc. civ., deschizând dosar de executare silită a unei sentinţe care nu constituia titlu executoriu.

Deşi sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu-Jiu nu constituia un titlu executoriu şi nici nu era însoţită de decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, aceasta din urmă constituind un titlu executoriu, totuşi, în mod surprinzător, prin încheierea nr. 8028 din data de 12.12.2019 a Judecătoriei Târgu-Jiu a fost încuviinţată executarea silită a sentinţei civile nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu pentru plata sumei de 86.402,96 RON. Cererea de încuviinţare a executării silite a fost formulată de inculpatul A. şi semnată de inculpatul B..

Ulterior încuviinţării de către instanţă a executării silite a sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, prin încheierea emisă la data de 18.12.2019 în dosarul nr. x/2019, executorul judecătoresc A. a stabilit cheltuieli de executare compuse din onorariul executorului în cuantum de 55.000 RON, inclusiv cheltuieli de executare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti (pentru creanţele în valoare de peste 80.000 RON, dar până la 100.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 RON plus un procent de până la 2% din suma care depăşeşte 80.000 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite). Potrivit acestor dispoziţii legale, onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 6.028 RON, raportat la creanţa care făcea obiectul executării silite în cuantum de 86.402,96 RON. Onorariul stabilit în mod nelegal este în cuantum de 54.250 RON (deducând cheltuielile de executare în cuantum de 750 de RON comunicate prin adresa de 15.12.2020), în contextul în care în încheierea emisă la data de 18.12.2019 în dosarul nr. x/2019 suma de 55.000 RON e compusă din onorariu şi din cheltuielile de executare.

Tot la data de 18.12.2019, inculpatul A. a emis în dosarul nr. x/2019 adrese de înfiinţare a popririi asupra conturilor persoanei vătămate S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare către D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., pentru suma totală de 141.402,96 RON, fără a înştiinţa debitoarea cu privire la poprirea instituită asupra conturilor sale bancare, deşi avea această obligaţie conform art. 783 alin. (1) din C. proc. civ. (potrivit căruia "despre măsura luată va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia pronunţată în dosar, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate").

La data de 23.12.2019, J. Sucursala Târgu-Jiu a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc A. suma de 141.402,96 RON, iar prin încheierea din data de 24.12.2019 A. a dispus reţinerea din suma respectivă a sumei de 55.000 RON cu titlu de cheltuieli de executare, diferenţa de 86.402,96 RON fiind eliberată creditorului B., aşa cum rezultă şi din adresa nr. x/2019 emisă la data de 24.12.2019 pentru înaintarea recipiselor către J. Sucursala Târgu-Jiu .

În aceeaşi dată, inculpatul A. a emis adrese de sistare a popririi înfiinţate asupra conturilor persoanei vătămate către D., E., F., G., H., I., J., K. şi L..

La data de 27.12.2019, J. Sucursala Târgu-Jiu a consemnat din nou la dispoziţia executorului judecătoresc A. suma de 141.402,96 RON, astfel încât prin încheierea din aceeaşi zi inculpatul a dispus restituirea sumei respective către persoana vătămată.

Totodată, în data de 06.01.2020 BEJ A. a solicitat J. Sucursala Târgu-Jiu distribuirea sumei de 141.402,96 RON către persoana vătămată, însă această solicitare a fost respinsă de către J. Sucursala Târgu-Jiu, deoarece asupra contului în care urmau a fi viraţi banii erau instituite popriri în alte dosare de executare silită, iar contul respectiv era blocat (adresa nr. x/23.04.2021 a J.). Suma menţionată anterior a fost restituită mult mai târziu persoanei vătămate prin virament bancar, respectiv la data de 07.05.2020, după ce persoana vătămată a efectuat mai multe demersuri pentru clarificarea situaţiei, inclusiv plângeri către autorităţi împotriva executorului judecătoresc.

Întrucât a intrat în posesia creanţei sale, în sumă de 86.402,96 RON, astfel cum a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, la data de 06.01.2020 inculpatul B. i-a solicitat executorului judecătoresc A. să închidă dosarul de executare silită întrucât şi-a recuperat integral creanţa, măsură pe care executorul judecătoresc a dispus-o prin încheierea din aceeaşi zi.

La data de 08.01.2020 inculpatul A. a comunicat persoanei vătămate titlul executoriu, încheierea de încuviinţare a executării silite, încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, două adrese de distribuire şi alte nouă adrese, procedura de înmânare fiind îndeplinită la data de 09.01.2020 prin depunerea actelor în cutia poştală .

Astfel, în legătură cu dosarul de executare nr. 54/E/2019 al BEJ A. se pot trage următoarele concluzii:

- cererea de deschidere a dosarului de executare silită formulată de inculpatul B. la data de 06.12.2019 a vizat suma de 86.402,96 RON, stabilită prin sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, care nu era o hotărâre executorie sau definitivă şi, prin urmare, nu constituia un titlu executoriu;

- cu privire la cererea de încuviinţare a executării silite a sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 666 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ. întrucât sentinţa nu era un titlu executoriu, totuşi a fost admisă prin încheierea nr. 8028 din data de 12.12.2019 a Judecătoriei Târgu-Jiu;

- în urma încuviinţării silite de către judecătorie, prin încheierea emisă la data de 18.12.2019 în dosarul nr. x/2019, executorul judecătoresc A. a stabilit onorariul executorului în cuantum de 54.250 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti; onorariul maxim care i se cuvenea era în sumă de 6.028 RON, astfel că suma stabilită în plus era de 48.220 RON;

- la data de 18.12.2019, când inculpatul A. a emis în dosarul nr. x/2019 adrese de înfiinţare a popririi asupra conturilor persoanei vătămate S.C. C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare către D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., pentru suma totală de 141.402,96 RON, nu a înştiinţat-o şi pe debitoare cu privire la poprirea instituită asupra conturilor sale bancare, deşi avea această obligaţie conform art. 783 alin. (1) din C. proc. civ.

- la data de 23.12.2019, J. Sucursala Târgu-Jiu a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc A. suma de 141.402,96 RON, iar prin încheierea din data de 24.12.2019 A. a dispus reţinerea din suma respectivă a sumei de 55.000 RON cu titlul de cheltuieli de executare, diferenţa de 86.402,96 RON fiind eliberată creditorului B.;

- la data de 23.12.2019 inculpatul A. a emis adrese de sistare a popririi asupra conturilor persoanei vătămate către cele 9 unităţi bancare;

- data de 27.12.2019, J. Sucursala Târgu-Jiu a consemnat din nou la dispoziţia executorului judecătoresc A. suma de 141.402,96 RON, astfel încât prin încheierea din aceeaşi zi inculpatul a dispus restituirea sumei respective către persoana vătămată;

- la data de 06.01.2020 inculpatul A. a solicitat J. Sucursala Târgu-Jiu distribuirea sumei de 141.402,96 RON către persoana vătămată, însă această solicitare a fost respinsă de către J. Sucursala Târgu-Jiu, solicitare respinsă de bancă pentru că asupra contului erau instituite popriri în alte dosare de executare silită. Inculpatul A. a restituit persoanei vătămate suma de 141.402,96 RON, prin virament bancar, la data de 07.05.2020;

- la data de 08.01.2020, la solicitarea inculpatului B., inculpatul A. prin încheiere a închis dosarul de executare silită nr. x/2019, întrucât creanţa a fost recuperată integral;

- abia la data de 08.01.2020 inculpatul A. a comunicat persoanei vătămate titlul executoriu, încheierea de încuviinţare a executării silite, încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, două adrese de distribuire şi alte nouă adrese, care au fost depuse în cutia poştală de la adresa persoanei vătămate la data de 09.01.2020;

- persoana vătămată C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare, după primirea comunicării de la BEJ A., la data de 9.01.2020, deşi, pe de o parte, ar fi trebuit să constate că titlul executoriu care a fost pus în executare nu era un titlu executoriu în conformitate cu dispoziţiile art. 632 alin. (2) C. proc. pen., iar pe de altă parte, avea cunoştinţă despre faptul că pe rolul Tribunalului Gorj se află dosarul civil nr. x/2016 în care se judecă apelurile declarate de persoana vătămată şi de inculpatul B., iar la data de 18.11.2019 instanţa a rămas în pronunţare, apelurile vizând tocmai cuantumul creanţei stabilite de prima instanţă, totuşi nu a formulat contestaţie la executare în conformitate cu dispoziţiile art. 715 C. proc. civ.

- inculpatul A. a restituit persoanei vătămate abia la data de 19.04.2021 suma de 49.000 RON, reprezentând onorariul încasat în plus şi cheltuielile de executare din dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 715 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi.

Ansamblul materialului probator administrat în cauză (înscrisuri, declaraţii inculpaţi, proces-verbal percheziţie informatică) nu a evidenţiat faptul că inculpaţii B. şi A. ar fi fost în posesia sau ar fi avut cunoştinţă despre decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, decizia fiindu-i comunicată inculpatului B. la data de 26.02.2020, ulterior închiderii dosarului de executare silită nr. x/2019, din data de 08.01.2020. Această împrejurare nu înlătură însă responsabilitatea inculpatului A. cu privire la modalitatea în care şi-a desfăşurat atribuţiile profesionale, prevăzute de lege, acesta încălcând cu ştiinţă mai multe dispoziţii din C. proc. civ.. Totuşi, încălcarea dispoziţiilor C. proc. civ. de către inculpatul A., în calitatea sa de executor judecătoresc nu a fost singura cauză care a generat punerea în executare silită a unei hotărâri care nu constituia un titlu executoriu şi care nici nu a fost supusă cenzurii instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, întrucât, din motive necunoscute, persoana vătămată nu a formulat contestaţie la executare.

Chiar dacă comunicările deciziei civile nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj s-au realizat la 26.02.2020 şi 03.03.2020, este cert faptul că atât inculpatul B., cât şi persoana vătămată, ştiau la momentul demarării formalităţilor de executare silită în dosarul nr. x/2020 faptul că pe rolul Tribunalului Gorj se află dosarul civil nr. x/2016 în care se judecă apelurile declarate de aceştia şi că la data de 18.11.2019 instanţa a rămas în pronunţare, stabilind termen pentru pronunţare data de 02.12.2019, apelurile vizând tocmai cuantumul creanţei stabilite de prima instanţă.

Înalta Curte constată că şi în situaţia în care inculpatul B. a prezentat inculpatului A. numai sentinţa civilă nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunţată în dosarul nr. x/2016, acesta, în calitate de executor judecătoresc ar fi trebuit să observe că sentinţa nu poartă menţiunea că nu a fost atacată cu apel şi nici nu este însoţită de o decizie pronunţată în apel. Inculpatul, în exercitarea atribuţiilor sale de executor judecătoresc, trebuia să cunoască faptul că sentinţa prezentată de inculpatul B. nu este un titlu executoriu, nefiind îndeplinite condiţiile pentru deschiderea unui dosar de executare silită şi pentru încuviinţarea executării silite. Cu toate acestea, inculpatul a deschis dosarul de executare silită, invocând faptul că a considerat că sentinţa civilă nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost pronunţată într-un litigiu comercial şi că astfel este executorie.

De asemenea, în mod surprinzător, Judecătoria Târgu Jiu, prin încheierea nr. 8028/12.12.2019 în dosarul civil nr. x/2019, a încuviinţat executarea silită a acestei hotărâri judecătoreşti, deşi ar fi trebuit să observe că nu constituie titlu executoriu şi să respingă cererea de încuviinţare a executării silite.

În lipsa unor probe care să dovedească existenţa unor înţelegeri frauduloase între cei doi inculpaţi pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de judecătorie în primă instanţă, hotărâre care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui titlu executoriu, nerespectarea dispoziţiilor legale privind deschiderea executării silite şi încuviinţarea executării silite nu intră în sfera ilicitului penal.

Această concluzie se impune în contextul în care oricum o instanţă de judecată a încuviinţat executarea silită a sentinţei, cât şi pentru faptul că de la momentul comunicării către persoana vătămată C. S.A. Asigurare Reasigurare Bucureşti, la data de 09.01.2020, aceasta nu a formulat contestaţie la executare. De altfel, în cuprinsul contestaţiei la executare pe care persoana vătămată a formulat-o la data de 13.04.2020 cu privire la dosarul de executare x/2020 se menţionează că la data de 19.12.2019 C. S.A. Asigurare Reasigurare a primit adresa de înştiinţare a popririi în dosarul nr. x/2019 cu privire la titlul executoriu constituit din sentinţa civilă nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunţată în dosarul nr. x/2016. De asemenea, în cuprinsul contestaţiei la executare se arată că la data de 23.12.2019 C. S.A. Asigurare Reasigurare a achitat suma de 141.402,97 RON din dosarul nr. x/2019, încetând executarea silită, iar la data de 10.04.2020 a primit o adresă de poprire în dosarul nr. x/2020 prin care se pune în executare decizia civilă nr. 335/2.12.2019 a Tribunalului Gorj, prin care a fost modificată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2019 a Judecătoriei Târgu Jiu pentru suma de 81.400,96 RON, compusă din suma de 32.788,06 RON despăgubiri civile, 5.612,90 RON cheltuieli de judecată şi 43.000 RON cheltuieli de executare. Prin urmare, iniţial, persoana vătămată nu a realizat faptul că executarea silită în dosarul nr. x/2019 s-a făcut doar în baza sentinţei civile, nu şi a deciziei pronunţate în apel. Pe de altă parte, persoana vătămată a formulat contestaţie la executare numai cu privire la dosarul x/2020, după ce a constatat că aceeaşi creanţă fusese deja executată în dosarul nr. x/2019.

De altfel, parchetul a reţinut prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în dosarul de executare nr. 52/E/2019, prin încheierea emisă la data de 18.12.2019, şi-a exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu prevăzute de C. proc. civ. stabilind onorariul executorului în cuantum de 54.250 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 6.028 RON, păgubind astfel persoana vătămată C. S.A. şi obţinând un folos ilicit în cuantum de 48.222 RON, această infracţiune în modalitatea descrisă făcând obiectul judecăţii.

Aceeaşi faptă a reţinut în sarcina inculpatului A. şi prima instanţă, apreciind că probele administrate în cauză dovedesc că acesta a stabilit în mod abuziv onorariul în dosarul de executare nr. 54/E/2019, prin încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 şi, ulterior, şi-a însuşit suma de 48.222 RON, sumă cu care a prejudiciat persoana vătămată C. S.A.

Astfel, se poate observa că acuzaţia penală formulată împotriva inculpatului A. şi condamnarea sa, cu privire la dosarul nr. x/2019, vizează numai stabilirea nelegală a onorariului executorului judecătoresc, deşi executarea silită pornită în dosarul nr. x/2019 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor C. proc. civ., întrucât a fost pusă în executare o sentinţă care nu constituia titlu executoriu (nu era o hotărâre definitivă, întrucât fusese atacată cu apel, nu era nici o hotărâre executorie de drept şi nici o hotărâre executorie, respectiv o hotărâre dată în apel).

Prin sentinţa civilă care a fost pusă în executare, persoana vătămată C. S.A. era obligată să plătească, pe lângă despăgubirile civile în sumă de 32.788,06 RON şi cheltuielile de judecată în sumă de 5.612,90 RON, penalităţi de întârziere în sumă de 48.000 RON. Or, prin decizia civilă care era o hotărâre executorie şi deci un titlu executoriu, a fost înlăturată obligarea persoanei vătămate la plata penalităţilor de întârziere, astfel că creanţa executabilă stabilită în favoarea inculpatului B. era în sumă de 38.400 RON (32.788,06 despăgubiri civile şi 5.612,90 RON, cheltuieli de judecată) şi doar aceasta putea fi pusă în executare, întrucât numai decizia, cu referire la sentinţa apelată, constituia un titlu executoriu.

Având în vedere împrejurarea că persoana vătămată C. S.A. nu a contestat actele de executare în dosarul nr. x/2019, deşi în data de 09.01.2020 i s-au comunicat titlul executoriu (sentinţa) menţionat de executorul judecătoresc în dosarul de executare, încheierea de încuviinţare a executării silite şi încheierea din 18.12.2019, prin care au fost stabilite cheltuielile de executare în sumă de 55.000 RON şi oricum avea cunoştinţă despre faptul că sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost apelată, dosarul în apel aflându-se pe rolul Tribunalului Gorj (decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj i-a fost comunicată în data de 03.03.2020), apreciez că se impune a analiza dacă stabilirea onorariului executorului judecătoresc în sumă de 48.222 RON în dosarul nr. x/2019, cu încălcarea dispoziţiilor art. art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 şi însuşirea acestuia la data de 24.12.2019 de către inculpatul A. întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 sau reprezintă o exercitare defectuoasă a atribuţiilor executorului judecătoresc care nu intră în sfera ilicitului penal, ci atrage alte forme de răspundere.

Potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., în vigoare la data săvârşirii faptei: "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."

Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000: "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Norma de incriminare a fost reconfigurată prin decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale în care s-a constatat că dispoziţiile prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". Ulterior, prin Legea nr. 200 din 2023, art. 297 alin. (1) a fost modificat şi în prezent are următorul conţinut: "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."

Înalta Curte apreciază că, în prealabil, sunt necesare câteva observaţii cu privire la atribuţiile executorului judecătoresc în ceea ce priveşte stabilirea onorariului pentru executarea silită, pentru a constata dacă, în orice condiţii, îndeplinirea prin încălcarea legii sau neîndeplinirea a acestei atribuţii a executorului judecătoresc intră în sfera ilicitului penal.

În acest sens este important de menţionat faptul că art. 297 C. pen., care incriminează abuzul în serviciu, a fost reconfigurat prin decizia nr. 405/2006 a Curţii Constituţionale, care a statuat că în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul "ultima ratio", în sensul că incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unor valori sociale, iar norma de incriminare trebuie să fie clară, precisă şi predictibilă.

Din perspectiva principiului "ultima ratio", incriminarea ca infracţiune a faptei constând în stabilirea de către executorul judecătoresc în mod defectuos, prin încălcarea legii, a onorariului său în dosarul de executare silită şi antrenarea răspunderii penale a acestuia trebuie să intervină ca ultim procedeu pentru atingerea scopului urmărit.

În considerentele deciziei nr. 405/2016 Curtea Constituţională a statuat că principiul "ultima ratio" trebuie interpretat în sensul că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat (paragr. 68). Curtea reţine că din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală (paragr. 69).

În aceeaşi ordine de idei, în decizia nr. 228 din 28 aprilie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Publicată în Monitorul Oficial nr. 532 din 31.05.2022, Curtea Constituţională a reţinut că pericolul social al infracţiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei, trebuie să existe, să se verifice prin fiecare faptă săvârşită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracţiune. Astfel, deşi, formal, fapta săvârşită poate să îndeplinească toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracţiune - adică este prevăzută de legea penală, este săvârşită cu vinovăţia cerută de lege pericolul social poate să nu evidenţieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune. Cu alte cuvinte, este posibil ca, în concret, fapta săvârşită să fie lipsită de importanţă, prin pericolul social minim pe care îl prezintă, iar pentru combaterea ei să nu fie necesară aplicarea unei pedepse. Or, Curtea a reţinut că, în astfel de situaţii, în care pericolul social concret al faptei săvârşite este minim, aşadar nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, soluţia legislativă, în acord cu Legea fundamentală, trebuie să fie în sensul înlăturării caracterului infracţional al faptei şi, în consecinţă, a răspunderii penale.

Sub acest aspect, în considerentele deciziei menţionate, Curtea a arătat că legiuitorul a identificat şi a reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale, se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale, deci nu atrage răspunderea penală. Totodată, Curtea Constituţională a stabilit că revine organelor abilitate de lege obligaţia de a individualiza fapta şi de a o încadra în una dintre cele două tipuri de răspundere juridică, contravenţională sau penală, asigurând protecţia adecvată valorilor sociale pe care legea le apără.

În ceea ce priveşte atribuţiile executorilor judecătoreşti, potrivit art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188 din 2000, aceştia au dreptul de a stabili prin încheiere un onorariu pentru serviciul prestat, iar pentru creanţele în valoare de peste 80.000 RON, dar până la 100.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 RON plus un procent de până la 2% din suma care depăşeşte 80.000 RON din valoarea creanţei ce face obiectul executării silit.

În acord cu principiul "ultima ratio", stabilirea de către executorul judecătoresc într-un dosar de executare a unui onorariu cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000, depăşind astfel cu mult onorariul maxim prevăzut de lege, nu întruneşte în orice condiţii elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, ci numai dacă încălcarea acestor dispoziţii legale aduce atingere valorii sociale ocrotite, iar această atingere prezintă un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală şi dacă alte forme de sancţionare nu sunt suficiente pentru protejarea valorii sociale lezate.

Or, în condiţiile în care încheierea nr. 52/E/2019 din 18.12.2019, prin care inculpatul A. a stabilit onorariul în sumă de 48.222 RON (54.250 onorariu nelegal stabilit şi 6.028 onorariu legal) nu a fost contestată de persoana vătămată C. S.A., deşi i-a fost comunicată, iar împotriva inculpatului s-a derulat o procedură administrativă profesională, în cadrul căreia a fost sancţionat disciplinar cu sancţiunea amenzii în cuantum de 3.000 RON şi în data de 19.04.2021 inculpatul a restituit persoanei vătămate suma de 49.000 RON cu titlu de onorariu executor încasat în dosarul nr. x/2019, apreciez că încălcarea acestor dispoziţii legale, care aduc atingere relaţiilor sociale care asigură buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu, nu prezintă acel grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

Totodată, trebuie remarcat faptul că dacă instanţa de judecată nu ar fi încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, care nu constituia un titlu executoriu, executarea silită în dosarul nr. x/2019 nu ar fi putut fi realizată de inculpatul A.. Or, această circumstanţă reală a săvârşirii faptei contribuie de asemenea la conturarea aprecierii că fapta inculpatului nu intră în sfera ilicitului penal, scopul protejării relaţiilor sociale referitoare la îndeplinirea conformă cu legea de către executorul judecătoresc a atribuţiilor de serviciu referitoare la stabilirea onorariului ce i se cuvine pentru serviciul prestat putând fi atins de sancţiunea disciplinară care i s-a aplicat prin hotărârea nr. 3/02/09.2019 a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în contextul în care a restituit persoanei vătămate onorariul nelegal încasat.

Împotriva inculpatului A. reclamantul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova a sesizat Comisia de disciplină prin adresa nr. x/04.08.2020 cu acţiune disciplinară pentru săvârşirea abaterii disciplinare "neglijenţă in efectuarea lucrărilor", arătând printre altele ca în dosarul de executare silită nr. x/2019 inculpatul a stabilit prin încheierea din data de 18.12.2019 cheltuieli de executare silită care nu respectă dispoziţiile legale in materie.

Prin Hotărârea nr. 3 din 2.09.2020 s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută la art. 47 lit. e) teza a II a din Legea nr. 188/2000 - "neglijenţă în efectuarea lucrărilor" şi s-a dispus aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 49 lit. c) din acelaşi act normativ, respectiv amendă în cuantum de 3.000 RON.

Abaterea disciplinară a constat în aceea că în dosarul nr. x/2019 a înregistrat cererea creditorului şi a deschis dosarul de executare silită, deşi hotărârea prezentată nu era titlu executoriu, totodată stabilind onorariul de executor în mod nelegal, iar în dosarul nr. x/2020 a executat aceeaşi creanţă cu cea executată silit integral anterior, totodată stabilind onorariul de executor în mod nelegal.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că persoana vătămată C. S.A. a formulat la aceeaşi dată, respectiv la data de 13.04.2020, plângere penală cu privire la ambele dosare de executare silită, contestaţie la executare în dosarul x/2020 şi plângere pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare cu privire la ambele dosare de executare silită. În cauza penală începerea urmăririi penale in rem a fost dispusă la data de 03.11.2020, după ce contestaţia la executare a fost soluţionată (la 13.07.2020) şi a fost aplicată sancţiunea disciplinară (la 02.09.2020).

În urma acestor demersuri ale persoanei vătămate inculpatul A. a restituit suma de 49.000 RON la data de 19.04.2021, cu menţiunea "pentru dosarul nr. x/2019. În ceea ce priveşte suma de 48.002 RON încasată de inculpatul B. în dosarul nr. x/2019 la data de 24.12.2019, reprezentând penalităţi de întârziere şi care nu constituiau o creanţă în temeiul titlului executoriu valabil reprezentat de sentinţa civilă nr. 810/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, trebuie remarcat faptul că la dosar nu există dovezi din care să rezulte că acesta a restituit-o persoanei vătămate. Acest aspect prezintă relevanţă doar pentru conturarea circumstanţelor de fapt în care inculpatul A. a stabilit în mod nelegal onorariul său de executor judecătoresc, în contextul în care acţiunea penală exercitată împotriva acestui inculpat nu are ca obiect şi celelalte acte nelegale întocmite de inculpatul A., dar şi cu privire la finalitatea urmărită de ambii inculpaţi, respectiv aceea de a obţine sume necuvenite de bani.

Având în vedere toate aceste elemente de fapt privind sesizarea autorităţilor de către persoana vătămată şi, în principal, văzând împrejurarea că aceasta nu a formulat contestaţie la executare în dosarul nr. x/2019 pentru niciunul din aspectele de nelegalitate care, aşa cum s-a arătat anterior se regăseau în dosarul de executare silită (cele cu privire la faptul că fusese pusă în executare o hotărâre judecătorească care nu constituia titlu executoriu, că nu au fost respectate dispoziţiile privind comunicarea actelor efectuate în dosar şi că onorariul executorului a fost stabilit cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementau maximul onorariului), apreciez că din perspectiva principiului "ultima ratio" care guvernează norma de incriminare, art. 297 alin. (1) C. pen., astfel cum este reflectat în considerentele deciziilor nr. 406/2016 şi nr. 228/2022 ale Curţii Constituţionale, fapta inculpatului A., descrisă la pct. I.1 din rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală.

Faţă de aceste considerente, constat că motivele de apel invocate de apelantul inculpat A. cu privire la greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzuta de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă descrisă în actul de sesizare la punctul 1.1 din capitolul "Încadrarea juridică"- sunt întemeiate şi, astfel, se impune admiterea apelului declarat, desfiinţarea sentinţei atacate sub acest aspect, iar în urma rejudecării, achitarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Având în vedere concluzia în sensul că fapta de abuz în serviciu săvârşită la data de 18.12.2019 de inculpatul A. nu este prevăzută de legea penală, nu se impune analiza motivului de apel privind cazul de încetare a procesului penal, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., respectiv existenţa autorităţii de lucru judecat, prin prisma aplicării principiului "ne bis in idem", în raport de sancţiunea disciplinară aplicată inculpatului prin hotărârea nr. 3 din 02.09.2020 a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Aplicarea sancţiunii disciplinare faţă de inculpat pentru modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile în dosarele de executare nr. x/2020 şi nr. x/2020 a fost avută în vedere ca împrejurare în raport de care, alături de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi de urmările produse, în contextul în care persoana vătămată nu a formulat contestaţie la executare, s-a apreciat că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală din perspectiva principiului "ultima ratio".

2. Infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale comise în dosarul de executare nr. x/2020), constând în aceea că în dosarul de executare nr. x/2020, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu prin următoarele acţiuni:

- a efectuat demersuri pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe pe care o executase anterior silit integral în dosarul nr. x/2019, încălcând astfel dispoziţiile art. 663 din C. proc. civ. potrivit cărora executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă şi dispoziţiile art. 665 din C. proc. civ. conform cărora executorul judecătoresc va refuza motivat deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale, obţinând în acest mod un folos ilicit atât pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare), cât şi pentru inculpatul B. (creanţa nedatorată şi pretinsul onorariu achitat avocatului în faza executării silite);

- a stabilit prin încheierea emisă la data de 10.03.2020 onorariul executorului în cuantum de 34.250 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 3.840 RON, păgubind astfel persoana vătămată C. S.A. şi obţinând un folos ilicit;

- a consemnat în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8.000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite, A. încălcând astfel dispoziţiile art. 670 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt cheltuieli de executare onorariul avocatului în faza de executare silită; sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii şi păgubind persoana vătămată cu suma de 8.000 RON, obţinând totodată un folos ilicit pentru B..

Deşi prin formele de executare întocmite în dosarul nr. x/2019, inculpatul A. i-a achitat la data de 24.12.2019 inculpatului B. creanţa în sumă de 86.402,96 RON (compusă din suma de 32.788,06 RON -despăgubiri civile şi din suma de 48.002 RON -penalităţi de întârziere), conform sentinţei nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunţată în dosarul nr. x/2016, totuşi, la data de 28.02.2020 a înregistrat o nouă cerere de executare formulată de inculpatul B., ce privea aceeaşi sentinţă, la care, de data aceasta, ataşase decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, pronunţată în acelaşi dosar, şi prin care fusese modificată în sensul înlăturări penalităţilor de întârziere. De data aceasta însă, decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj constituia o hotărâre executorie, în temeiul art. 633 pct. 1 C. proc. civ., fiind o hotărâre dată în apel şi deci constituia un titlu executoriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 632 alin. (2) C. proc. pen.

Este evident faptul că ambii inculpaţi ştiau foarte clar că formele de executare vizau acelaşi dosar, respectiv dosarul nr. x/2016, având ca obiect pretenţii, în care deja fusese pusă în executare sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Tîrgu Jiu, în dosarul nr. x/2019, precum şi faptul că prin decizia nr. 355/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese redusă obligaţia stabilită prin sentinţă în sarcina debitoarelor C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare Agenţia Târgu Jiu şi C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare cu sediul în Bucureşti de la suma de 86.402,96 RON, la suma de 32.788,06 RON.

Dovada faptului că inculpaţii A. şi B. ştiau faptul că la data de 28.02.2020 iniţiază punerea în executare a aceleiaşi creanţe, care deja fusese încasată de inculpatul B. la data de 24.12.2019, respectiv a sumei de 38.400,96 RON (despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată), precum şi a unei sume în plus, respectiv suma de 48.002 RON (penalităţi de întârziere înlăturate de instanţa de apel), rezultă din mai multe împrejurări.

În primul rând, astfel cum rezultă din declaraţiile date de cei doi inculpaţi, aceştia s-au cunoscut prin intermediul tatălui inculpatului A. la începutul lunii decembrie şi, întrucât demersurile privind formele de executare silită în dosarul nr. x/2019 s-au derulat în perioada 06.12.2019-06.01.2020, aceştia au colaborat în toată această perioadă. Astfel, timpul scurs de la încetarea colaborării, în 06.01.2020, până la data formulării de către inculpatul B. a cererii de executare în dosarul nr. x/2020, la data de 28.02.2020, a fost scurt pentru a se aprecia ca fiind credibilă susţinerea inculpatului A. că nu şi-a dat seama că execută silit aceeaşi creanţă, stabilită în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu Jiu, mai ales în contextul în care în această perioadă inculpatul a mai înregistrat doar 9 dosare de executare.

În al doilea rând, astfel cum rezultă din actele dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Târgu Jiu, în care a fost pronunţată încheierea nr. 1091 din data de 04.03.2020 de încuviinţare a executării silite, inculpatul A. a ataşat la cererea formulată, înaintată Judecătoriei Târgu Jiu la data de 02.03.2020, ambele hotărâri: atât decizia nr. 355/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, cât şi sentinţa penală nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2016. Or, aceasta din urmă făcuse deja obiectul dosarului de executare silită nr. x/2019 al aceluiaşi birou de executor judecătoresc. De altfel, inclusiv din declaraţiile inculpaţilor rezultă faptul că aceştia s-au aflat la data deschiderii dosarului de executare nr. x/2020 în posesia sentinţei şi a deciziei. Astfel, inculpatul B. a declarat că l-a contactat telefonic pe executorul judecătoresc A. căruia i-a spus că a primit decizia din apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu şi că ar mai avea de primit o diferenţă de bani . Inculpatul A. a declarat că a întocmit două cereri de executare silită în numele inculpatului B., într-una menţionând atât sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Tg. Jiu cât şi decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, iar în cealaltă cerere doar decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, întrucât nu ştia ce va lua în calcul instanţa de judecată .

În al treilea rând, în încheierea din data de 17.03.2020 de reţinere a sumei reprezentând cheltuielile de executare în dosarul nr. x/2020, în mod eronat, inculpatul a menţionat încheierea nr. 8028/12.12.2019 a Judecătoriei Tg. Jiu prin care a fost încuviinţată executarea silită în dosarul nr. x/2019, fiind evident că avea cunoştinţă de legătura dintre cele două dosare de executare.

În urma demersurilor inculpaţilor A. şi B. privind punerea în executare din nou a creanţei stabilite prin sentinţa civilă nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, astfel cum a a fost modificată prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, creanţă reprezentată de despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată, au fost întocmite acte de procedură în dosarul nr. x/E/202. Astfel, prin încheierea nr. 1091 din data de 04.03.2020, pronunţată în dosarul civil nr. x/2020, Judecătoria Târgu-Jiu a încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr. 8100/2018 din data de 17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, pentru suma de 38.400,96 RON.

La data de 17.03.2020, inculpatul B. a intrat în posesia sumei de 38.400,96 RON, care cuprindea despăgubiri civile în sumă de 32.788,06 RON şi cheltuieli de judecată în sumă de 5.612,90 RON, astfel cum au fost stabilite prin sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2019 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02/12/2020 a Tribunalului Gorj. Anterior, la data de 23.12.2019, inculpatul B. încasase deja suma de 86.402,96 RON, care cuprindea despăgubiri civile în sumă de 32.788,06 RON, penalităţi în sumă de 48.002 RON şi cheltuieli de judecată în sumă de 5.612,90 RON, astfel cum au fost stabilite prin sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2019 a Judecătoriei Târgu Jiu, care nu era nici definitivă, nici executorie la data încuviinţării executării silite şi a punerii sale în executare.

Prin urmare, sumele de 32.788,06 RON (despăgubiri civile) şi 5.612,90 RON (cheltuieli de judecată) au fost executate silit de două ori de la persoana vătămată C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare, ambii inculpaţi acţionând în acest sens în deplină cunoştinţă de cauză, aşa cum s-a arătat anterior.

Totodată, prin încheierea emisă la data de 10.03.2020 în dosarul nr. x/2020, executorul judecătoresc A. a stabilit, în mod abuziv, cheltuieli de executare compuse din onorariul executorului în cuantum de 35.000 RON (inclusiv cheltuieli de executare de 750 RON) şi din onorariul avocatului creditorului în faza executării silite în cuantum de 8000 RON.

Pe de o parte, inculpatul A. ştia că deja executase silit creanţa, în dosarul nr. x/2019, în care stabilise cheltuieli de executare, iar pe de altă parte, a stabilit onorariul executorului judecătoresc cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a mai stabilit onorariul avocatului creditorului în faza executării silite pe baza unor chitanţe care nu fuseseră eliberate în dosarele de executare. Nu pot fi primite susţinerile inculpatului în sensul că nu şi-a dat seama că este vorba despre aceeaşi creanţă cu cea executată silit în dosarul nr. x/2020 pentru simplul fapt că inculpaţii A. şi B. ştiau la data de 28.02.2020 faptul că iniţiază punerea în executare a aceleiaşi creanţe, care deja fusese încasată de inculpatul B. la data de 24.12.2019.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, pentru creanţele în valoare de până la 50.000 RON inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite, astfel că onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 3.840 RON raportat la creanţa care a făcut obiectul executării silite în cuantum de 38.400,96 RON. Prin urmare, onorariul stabilit în mod nelegal în dosarul de executare nr. x/2020 este în cuantum de 34.250 RON (deducând cheltuielile de executare în cuantum de 750 de RON comunicate prin adresa de 15.12.2020), în contextul în care în încheierea emisă la data de 10.03.2020 în dosarul nr. x/2020 suma de 35.000 RON e compusă din onorariu şi din cheltuielile de executare. Nu pot fi primite susţinerile inculpatului în sensul că a stabilit din eroare cheltuielile de executare în sumă 35.000 RON, deoarece a pus un zero în plus, întrucât onorariul maxim care putea fi stabilit conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 este de 3.840 RON, în timp ce inculpatul a menţionat în adresele privind înfiinţarea, sistarea popririi şi în încheierea de distribuire a sumelor suma de 43.000 RON cheltuieli de executare. Pe de altă parte, inculpatul A. a mai stabilit nelegal onorariul de executor judecătoresc şi în dosarul nr. x/2019 şi, deşi a declarat că a comis o eroare, nu a procedat la îndreptarea acestei erori în niciunul dintre cele două dosare şi nici nu a invocat acest aspect în cadrul procedurii disciplinare.

Astfel, inculpatul A. a stabilit în dosarul nr. x/2019 un onorariu nelegal în sumă de 55.000 RON, iar în dosarul nr. x/2020, un onorariu nelegal în sumă de 35.000 RON, în condiţiile în care pentru singurul titlu executoriu legal, reprezentat de sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, pus în executare pentru creanţa de 38.400,96 RON, singura la care a fost îndreptăţit inculpatul B., onorariul de executor judecătoresc maxim ce putea fi stabilit în condiţiile legii, era în sumă de 3.840 RON. Aceasta înseamnă că inculpatul A. a încasat nelegal cu titlu de onorariu, în ambele dosare de executare silită, suma de 86.160 RON (55.000 RON +35.000 RON-3840 RON). Inculpatul a restituit suma de 35.000 RON la data de 11.05.2020, pentru dosarul nr. x/2020 şi suma de 49.000 RON la data de 19.04.2021, pentru dosarul nr. x/2020.

În ceea ce priveşte onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, potrivit art. 670 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ., sunt cheltuieli de executare onorariul avocatului în faza de executare silită, iar conform art. 670 alin. (4) din C. proc. civ., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Deci onorariul avocaţial inclus în cheltuielile de executare silită este cel aferent activităţilor de reprezentare şi asistare în faţa organului de executare, iar nu onorariul avocatului din faza de judecată.

Or, în cuprinsul celor două chitanţe, fiecare în cuantum de 4.000 RON emise de Cabinetul de avocat M. la datele de 20.12.2018 şi 12.01.2019, este menţionat că sumele reprezintă contravaloarea onorariului de succes în dosarul nr. x/2016, sume plătite la datele menţionate de inculpatul B.. Prin urmare, aceste sume nu reprezintă onorariul avocatului în faza de executare silită, ci onorariul avocatului în dosarul nr. x/2016. De altfel, prin adresa trimisă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 02.11.2021, Cabinetul de Avocat M. a comunicat faptul că nu a asigurat asistenţa juridică în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2020 ale BEJ A.. Acest fapt este confirmat şi de împrejurarea că pe delegaţia depusă în dosarul nr. x/2016 nu este menţionată asistenţa juridică în cadrul executării silite. Susţinerile martorei M. în sensul că activităţile de asistenţă juridică pe care le-a prestat inculpatului B. sunt indicate în împuternicirea avocaţială emisă şi că acestea au constat în asistenţa juridică prestată în faza de judecată şi în faza de executare silită iniţială (menţionează executarea sentinţei nedefinitive nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, deci executarea în dosarul nr. x/2019), invocând că ar fi semnat cererea de executare silită, nu se coroborează cu celelalte probe, astfel că nu pot fi avute în vedere. În delegaţia depusă în dosarul nr. x/2016 nu este menţionată asistenţa juridică în cadrul executării silite şi, contrar susţinerilor martorei, niciuna dintre cererile de executare silită făcute de creditor nu poartă nici semnătura martorei şi nici ştampila sa, pentru că, potrivit susţinerilor inculpaţilor, cererile de executare silită au fost scrise de inculpatul A..

Punând în executare un titlu executoriu cu privire la o sumă de bani pe care cu trei luni înainte deja a executat-o silit în dosarul nr. x/2019, prin admiterea cererii formulate de inculpatul B. în încheierea nr. x/2020 din 28.02.2020 şi prin solicitarea adresată la data de 02.03.2020 Judecătoriei Târgu Jiu, de încuviinţare a executării silite, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 663 din C. proc. civ., potrivit cărora executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă şi dispoziţiile art. 665 din C. proc. civ. conform cărora executorul judecătoresc va refuza motivat deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale.

Totodată, stabilind prin încheierea din 10.03.2020 din dosarul nr. x/2020 onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 34.250 RON, în loc de un onorariu care nu putea fi mai mare de 3.840 RON, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

De asemenea, stabilind prin încheierea din 10.03.2020 din dosarul nr. x/2020 onorariul avocatului creditorului în faza executării silite pe baza unor chitanţe emise de avocat anterior cu privire la onorariul de succes, în dosarul în care a fost soluţionată cauza de către instanţa de judecată, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 670 alin. (3) pct. 3 şi alin. (4) C. proc. civ.

Procedând în acest mod, inculpatul A. a produs o pagubă persoanei vătămate C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare, în valoare totală de 81.400,96 RON, compusă din suma de 38.400,96 RON (32.788,06 RON, despăgubiri civile, 5.612,90 RON cheltuieli de judecată, conform titlului executoriu, sume care deja fuseseră încasate de inculpatul B. în dosarul de executare nr. 52/E/2019), din suma de 34.250 RON onorariu de executor judecătoresc în dosarul nr. x/2020 (în loc de 3.840 RON, cât ar fi fost legal), din suma de 750 RON, cheltuieli de executare (deja încasată în dosarul nr. x/2019) şi din suma de 8.000 RON onorariu avocat în faza executare silită (stabilită fără a avea ca justificare o chitanţă avocaţială emisă în dosarul de executare silită).

Totodată, în mod corelativ, inculpatul A. a obţinut un folos ilicit atât pentru sine în sumă de 35.000 RON(onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare), cât şi pentru inculpatul B., în sumă de 38.400,96 RON (creanţa şi cheltuielile de judecată deja încasate) şi de 8.000 RON, onorariul avocatului creditorului în dosarul de executare.

Analizând actele îndeplinite de inculpatul A. în dosarul x/2020, în exercitarea atribuţiilor sale de executor judecătoresc în cadrul BEJ A., astfel cum au fost descrise mai sus, Înalta Curte constată că acesta a încălcat dispoziţiile legale menţionate, respectiv art. 663 şi 665 din C. proc. civ., art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi art. 670 alin. (3) pct. 3 şi alin. (4) C. proc. civ.

Atribuţiile executorilor judecătoreşti sunt prevăzute, în principal, în Legea nr. 188/2000 şi în C. proc. civ., actele de executare pe care aceştia le întocmesc trebuind să respecte dispoziţiile legale care le guvernează. Rolul executorului judecătoresc într-un stat de drept este unul foarte important, în sistemul judiciar fiind ultima etapă a procesului civil.

Executorii judecătoreşti sunt esenţiali pentru funcţionarea eficientă a sistemului juridic, asigurându-se că hotărârile instanţelor sunt respectate şi că drepturile creditorilor sunt protejate. Prin activitatea lor, aceştia contribuie la menţinerea ordinii şi legalităţii în societate. În concluzie, executorii judecătoreşti sunt profesionişti dedicaţi, cu un rol vital în aplicarea justiţiei şi în asigurarea respectării legii. Prin competenţa şi integritatea lor, aceştia garantează că hotărârile judecătoreşti sunt executate corect şi eficient.

Astfel, potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, executorii judecătoreşti realizează executarea titlurilor executorii îndeplinesc şi alte atribuţii date prin lege în competenta lor, sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, iar actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, este act de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege. Art. 5 din acelaşi act normativ prevede că activitatea executorilor judecătoreşti se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate.

Deopotrivă, în condiţiile în care în activitatea pe care o desfăşoară executorii judecătoreşti încalcă dispoziţiile legale, poate fi antrenată răspunderea lor civilă, profesională sau penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale. Totodată, potrivit art. 47 din acelaşi act normativ, poate fi antrenată şi răspunderea disciplinară a executorilor judecătoreşti pentru abaterile enumerate în textul de lege, una dintre acestea fiind "neglijenţa în efectuarea lucrărilor" (art. 47 lit. e).

Astfel, conform dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, a statutului profesiei şi a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum şi ale C. proc. civ. şi ale altor legi aplicabile în materie.

Actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti, iar activitatea executorilor judecătoreşti este supusă, în condiţiile legii, controlului profesional, potrivit dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 188/2000. În ceea ce priveşte activitatea executorilor judecătoreşti controlul profesional care poate fi exercitat vizează organizarea şi funcţionarea birourilor executorilor judecătoreşti, calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti, comportarea executorilor judecătoreşti în raporturile de serviciu, cu autorităţile publice şi cu persoanele fizice şi juridice.

Aceste forme de răspundere a executorilor judecătoreşti care îndeplinesc acte cu încălcarea legii ori a căror activitate se desfăşoară cu încălcarea legii nu sunt singurele forme de răspundere, ci, în condiţiile legii penale, poate fi antrenată şi răspunderea penală a executorilor judecătoreşti. Desigur, prezintă interes pentru prezenta cauză distincţia dintre formele de răspundere ce pot fi antrenate în cazul îndeplinirii actelor de către executorul judecătoresc prin încălcarea dispoziţiilor C. proc. civ. şi/sau a Legii nr. 188/2000: răspundere civilă, răspundere profesională şi răspundere penală.

Aşa cum s-a arătat anterior, la pct. I.1, în concordanţă cu dispoziţiile în vigoare ale art. 297 alin. (1) C. pen. şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, din perspectiva principiului "ultima ratio", incriminarea ca infracţiune a faptei constând în stabilirea în mod defectuos, prin încălcarea legii, a onorariului său de către executorul judecătoresc şi antrenarea răspunderii penale a acestuia trebuie să intervină ca ultim procedeu pentru atingerea scopului urmărit.

În considerentele deciziei nr. 405/2016 Curtea Constituţională a statuat că principiul "ultima ratio" trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ, etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat (paragr. 68). Curtea reţine că din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală (paragr. 69). De asemenea, tot în referire la principiul "ultima ratio", în considerentele deciziei nr. 228/2022 a Curţii Constituţionale s-a reţinut că revine organelor abilitate de lege obligaţia de a individualiza fapta şi de a o încadra în una dintre cele două tipuri de răspundere juridică, contravenţională sau penală, asigurând protecţia adecvată valorilor sociale pe care legea le apără.

Prin urmare, şi în speţă se impune analiza faptelor săvârşite de inculpatul A., astfel cum au fost descrise la pct. I.2, din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală.

În timp ce stabilirea de către inculpatul A. în dosarul nr. x/2020 a unui onorariu cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 şi care depăşeşte cu mult onorariul maxim prevăzut de lege nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu din perspectiva principiului "ultima ratio", demersurile efectuate în dosarul nr. x/2020 de acelaşi inculpat pentru executarea aceleiaşi creanţe din dosarul nr. x/2020, stabilirea onorariului în acest dosar cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000 şi consemnarea în mod fals a onorariului avocatului creditorului în faza executării silite (deşi creditorul nu a beneficiat de asistenţă juridică în această fază a procesului civil) se circumscriu elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Toate aceste acţiuni ale inculpatului A. desfăşurate cu ocazia exercitării atribuţiilor sale de serviciu în dosarul nr. x/2020 se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin Decizia nr. 405/2016 şi cum este reglementată în prezent, depăşind sfera ilicitului profesional sau civil şi reprezintă mai mult decât greşeli sau neglijenţe în efectuarea lucrărilor, urmările lor având o gravitate sporită în contextul circumstanţelor reale ale săvârşirii lor şi al persistenţei inculpatului în încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează activitatea de executare silită.

În opinie separată, constat că acţiunile săvârşite de inculpatul A. prezintă caracter penal, în principal, în raport de împrejurările în care au fost efectuate demersurile în dosarul nr. x/2020, dar şi în raport de urmările produse, întrucât încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, care aduc atingere relaţiilor sociale ce asigură buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu, prezintă acel grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

În primul rând, din probele prezentate anterior rezultă faptul că inculpatul A. şi inculpatul B. ştiau că prin cererea de executare silită din 28.02.2020, formulată în dosarul nr. x/2020 iniţiază demersuri pentru punerea în executare din nou a aceleiaşi creanţe, executate anterior în dosarul nr. x/2019, acţiunile acestora având astfel un caracter deliberat, inculpaţii urmărind încasarea unor sume de bani la care nu erau îndreptăţiţi nici în calitate de debitor, nici în calitate de executor judecătoresc. În această modalitate, inculpatul B. a încasat nelegal în total, suma de 94.402 RON (suma de 46.400,96 RON în dosarul nr. x/2020-creanţa de 38.400,96 RON încasată a doua oară plus 8.000 RON onorariul avocatului în faza de executare silită- şi suma de 48.002 RON în dosarul nr. x/2019-penalităţile de întârziere-), iar inculpatul A. a încasat nelegal în total suma de 86.160 RON (sumele de 55.000 RON în dosarul nr. x/2020 şi de 35.000 RON în dosarul nr. x/2020 din care s-a scăzut onorariul maxim legal pe care îl putea încasa pentru creanţa de 38.400,96 RON, în sumă de 3.840 RON).

În al doilea rând, ştiind că efectuează demersuri de executare silită cu privire la o creanţă care a fost deja executată silit cu 2 luni înainte, inculpatul A. a stabilit din nou un onorariu cu mult mai mare decât limita maximă prevăzută de lege şi, în plus, a menţionat în încheierea de executare un onorariu de avocat în cursul executării silite, respectiv o împrejurare nereală, de vreme ce creditorul nu a beneficiat de asistenţa juridică în faza executării silite, iar chitanţele depuse de inculpatul B. erau pentru onorariul avocatului din cursul judecăţii. Or, nu orice chitanţă emisă de un avocat poate face dovada onorariului plătit de creditor pentru asistenţă juridică în cursul executării silite.

În al treilea rând, inculpatul A. a iniţiat la data de 28.02.2020 demersurile de executare silită în dosarul nr. x/2020 după ce a constatat că persoana vătămată nu a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare din dosarul nr. x/2019, în condiţiile în care i-a comunicat la data de 08.01.2020 persoanei vătămate C. actele de executare în dosarul nr. x/2019, respectiv după ce a dispus încetarea executării silite ca urmare a recuperării integrale a debitului.

Procedând astfel, inculpaţii A. şi B. s-au comportat în mod abuziv, urmărind în mod evident încasarea unor sume de bani necuvenite. Inculpaţii au sperat că persoana vătămată nu va observa că a fost executată silit de două ori cu privire la aceeaşi creanţă sau că a stabilit un onorariu mult mai mare decât onorariul maxim prevăzut de lege ori că a inclus şi onorariul avocatului creditorului în faza de executare silită, serviciu de asistenţă juridică care în realitate nu a fost prestat şi că, în aceste condiţii, nu va formula contestaţie la executare. Totodată, inculpaţii au sperat că, în condiţiile în care persoana vătămată va formula contestaţie la executare, până la pronunţarea unei hotărâri privind întoarcerea executării, aceştia vor beneficia de sumele de bani executate silit nelegal. De asemenea, inculpatul A., stabilind în ambele dosare de executare silită onorarii disproporţionat de mari faţă de onorariile maxime prevăzute de lege, a urmărit încasarea unor sume de bani necuvenite, sperând că persoana vătămată nu va verifica cuantumul acestora şi nu va formula contestaţie la executare, iar în situaţia în care va formula contestaţie la executare, urmând a le restitui, însă până la acea dată, putea utiliza banii sumele respective.

Nu se poate reţine acelaşi raţionament în cazul demersurilor efectuate în dosarul nr. x/2019 întrucât împrejurările sunt diferite, iar probele administrate nu au evidenţiat o înţelegere frauduloasă între cei doi inculpaţi cu privire la executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti care nu era executorie.

Aşa cum s-a arătat la pct. I.1 din prezenta decizie, fapta de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A. în actul de acuzare, constând în stabilirea onorariul executorului judecătoresc în dosarul nr. x/2019 cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/2000 în sumă de 48.222 RON, cu care a prejudiciat persoana vătămată şi pe care l-a însuşit, nu constituie o faptă penală din perspectiva principiului "ultima ratio". S-a arătat că, în contextul inexistenţei înţelegerii frauduloase dintre cei doi inculpaţi şi al împrejurării că persoana vătămată putea formula contestaţie la executare, însă nu a acţionat în acest mod, precum şi al sancţionării disciplinare a inculpatului A. cu sancţiunea amenzii în cuantum de 3.000 RON, nu se poate reţine că atingerea valorii sociale ocrotite prin încălcarea dispoziţiei legale invocate prezintă acel grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.

Cu privire la fapta de abuz în serviciu-3 acte materiale-săvârşită de inculpatul A. în dosarul nr. x/2020 apreciez că nu se poate face aplicarea principiului ultima ratio în raport de sancţiunea disciplinară a amenzii în cuantum de 3000 RON, în raport de caracterul derizoriu al acesteia faţă de urmările grave produse prin săvârşirea acestei fapte şi de necesitatea aplicării unei sancţiuni penale pentru a îndrepta comportamentul inculpatului, care a stăruit în activitatea sa infracţională şi pentru a descuraja un comportament similar în rândul persoanelor implicate în activitatea de executare silită. Mai mult decât atât, chiar şi în situaţia achitării prejudiciului produs, trebuie remarcat faptul că aceasta intervine la o perioadă de timp după producerea prejudiciului, iar pentru restabilirea situaţiei anterioare, persoanele vătămate sunt nevoite să facă multiple demersuri pentru întoarcerea executării şi recuperarea prejudiciului. Prin urmare, este evident că sancţiunea disciplinară a amenzii nu poate avea acel rol de constrângere, de prevenţie specială şi generală pe care îl au în sancţiunile penale.

În plus, se poate observa că principiul "ultima ratio" nu se poate aplica nici din perspectiva faptului că actul material referitor la stabilirea în mod nereal a onorariului în sumă de 8.000 RON pentru avocatul creditorului în faza de executare silită nu este evidenţiat printre faptele care au fost sancţionate disciplinar.

Astfel, în contextul conduitei abuzive a inculpatului A., care în deplină cunoştinţă de cauză a iniţiat demersurile de executare silită în dosarul nr. x/2020 a aceleiaşi creanţe deja executată silit doar cu 2 luni înainte în dosarul nr. x/2019 şi a stabilit din nou un onorariu de executor judecătoresc nelegal, precum şi un onorariu în fals al avocatului creditorului în faza de executare silită, respectiv pe baza unei chitanţe privind onorariul de succes al avocatului în cursul judecăţii, în opinie separată apreciez că tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârşirea faptei de abuz în serviciu în formă continuată nu constituie o dublă sancţionare, în raport de aplicarea sancţiunii amenzii în cuantum de 3.000 RON, prin hotărârea nr. 3/02.09.2020 a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru săvârşirea abaterii constând în "neglijenţă în efectuarea lucrărilor".

Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, constat că în cauză nu este aplicabil principiul "ne bis in idem", în urma analizei situaţiei factuale prin raportare la jurisprudenţa CEDO şi a CJUE, stabilindu-se că procedura disciplinară derulată împotriva inculpatului A., finalizată prin hotărârea nr. 3 din 02.09.2020 a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu are în mod cert caracter penal, în raport de complementaritatea procedurilor penale şi administrative, de legătura temporală dintre acestea (la 02.09.2020 s-a aplicat sancţiunea disciplinară a amenzii în cuantum de 3000 RON, iar în data de 03.11.2020 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem şi în data de 22.03.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpaţi, la câteva luni după ce persoana vătămată a formulat la aceeaşi dată, 03.04.2020 plângere penală, contestaţie la executare împotriva formelor de executare în dosarul nr. x/2020 şi plângere la organul profesional al executorilor judecătoreşti.

În plus, între cele două proceduri nu există o identitate de obiect, cercetarea disciplinară neavând ca obiect fapta inculpatul A. de a include în mod abuziv în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului în dosarul nr. x/2020 suma de 8000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite.

Prin urmare, nu există o repetare a procedurilor sau a pedepselor, analiza care a condus la această concluzie realizându-se în acord cu hotărârea CEDO din 15 noiembrie 2016, pronunţată în cauza A şi B împotriva Norvegiei şi cu hotărârea CJUE din 20 martie 2018, pronunţată în cauza C-524/15 Luca Menci. Nici din perspectiva sancţiunii impuse inculpatului A. în procedura disciplinară administrativă nu se poate aprecia că aplicarea unei sancţiuni penale reprezintă o sarcină excesivă pentru acesta.

Organul profesional i-a aplicat inculpatului o sancţiune de nivel mediu, în condiţiile în care în art. 49 din Legea nr. 188/2000 se prevede că sancţiunile disciplinare sunt, în funcţie de gravitatea abaterii disciplinare, mustrarea, avertismentul, amenda de la 500 RON la 3.000 RON, suspendarea pe o durată de la o lună la 6 luni şi excluderea din profesie. Văzând valoarea prejudiciului produs persoanei vătămate, în sumă de 48.222 RON, prin îndeplinirea prin încălcarea dispoziţiilor din C. proc. civ. şi din Legea nr. 188/2000 de către inculpatul A. a atribuţiilor de serviciu constând în desfăşurarea actelor de executare în dosarul nr. x/2020, precum şi împrejurarea că acesta a mai produs un prejudiciu persoanei vătămate inclusiv prin stabilirea unui onorariu nelegal în sumă de 54.250 RON în dosarul nr. x/2019, iar sancţiunea disciplinară a fost valorificată deja prin reţinerea principiului "ultima ratio" cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu referitoare la dosarul de executare nr. 52/E/2019, constat că sancţiunea amenzii în cuantum de 3.000 RON, cu siguranţă, nu are un grad de severitate comparabil cu acela al unei sancţiuni penale.

Pe cale de consecinţă, constat că faptele inculpatului A. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale:

- a efectuat demersuri pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe pe care o executase anterior silit integral în dosarul nr. x/2019, încălcând astfel dispoziţiile art. 663 şi 665 din C. proc. civ.,

- a stabilit prin încheierea emisă la data de 10.03.2020 onorariul executorului în cuantum de 34.250 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 3.840 RON,

- a consemnat în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8.000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite,

- a păgubit-o astfel pe persoana vătămată C. S.A. cu suma de 81.400,96 RON,

- a obţinut în acest mod un folos ilicit atât pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare, în sumă de 35.000 RON), cât şi pentru inculpatul B. (creanţa nedatorată şi pretinsul onorariu achitat avocatului în faza executării silite, în sumă de 46.400,96 RON), întrunesc tipicitatea obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

În mod unanim s-a arătat în doctrină, în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 741/2019) că infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune asimilată celor de corupţie, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu.

Infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 prezintă trăsăturile constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu la care se adaugă condiţia referitoare la obţinerea de către funcţionarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit.

În prezenta cauză elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată constă în îndeplinirea de către inculpatul A. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin încălcarea dispoziţiilor C. proc. civ. şi ale Legii nr. 188/2000, a actelor de executare în dosarul nr. x/2020, astfel cum au fost descrise anterior.

Urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu constă în paguba în sumă de 81.400,96 RON, produsă persoanei vătămate C. S.A., dar şi în vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestei persoane juridice. Chiar dacă inculpatul A. a restituit la data de 11.05.2020 persoanei vătămate, cu titlu de onorariu executor virat pentru dosarul nr. x/2020, suma de 35.000 RON, din cei 81.400,96 RON viraţi din contul persoanei vătămate în contul BEJ A. în dosarul nr. x/2020, acest fapt nu înlătură urmarea socialmente periculoasă generată de vătămarea relaţiilor sociale care asigură buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu în cadrul unui birou de executor judecătoresc care ar trebuie să garanteze că hotărârile judecătoreşti sunt executate corect şi eficient.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, inculpatul a restituit persoanei vătămate suma de 35.000 RON după ce aceasta a formulat contestaţie la executare împotriva formelor de executare în dosarul nr. x/2020, dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Târgu Jiu fiind înregistrat la data de 21.04.2020 şi soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3277/13.07.2020 a Judecătoriei Târgu Jiu prin care a fost admisă contestaţia la executare, au fost anulate formele de executare în dosarul nr. x/2020 şi s-a dispus întoarcerea executării silite şi obligarea inculpatului B. la restituirea către persoana vătămată a sumei de 81.400,96 RON. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., din declaraţiile sale din 09.04.2021 rezultă că la un an de la săvârşirea faptei şi admiterea contestaţiei la executare, acesta nu a achitat suma datorată persoanei vătămate în urma întoarcerii executării în dosarul nr. x/2020 şi că la data audierii sale era executat silit prin instituirea unei popriri pe conturile sale.

Totodată, este evident faptul că drepturile şi interesele legitime ale persoanei vătămate C. au fost vătămate prin conduita profesională a inculpatului A., care ar fi trebuit să garanteze executarea în condiţii de legalitate a hotărârii judecătoreşti şi nu să determine persoana vătămată să recurgă la diferite plângeri pentru a reclama abuzul la care a fost supusă şi pentru a-şi recupera sumele de bani executate silit nelegal de către inculpat.

Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în decizia nr. 405/2016, infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată a săvârşirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei şi nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce a determinat instanţa de contencios constituţional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu.

Prin urmare, în prezenta cauză, chiar dacă persoana vătămată C. şi-a recuperat pe parcursul procesului penal prejudiciul, acest fapt, în contextul în care sunt îndeplinite celelalte elemente de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu nu înlătură caracterul penal al faptei comise.

În ceea ce priveşte condiţia ataşată elementului obiectiv pentru ca fapta să întrunească tipicitatea formei speciale a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că este de asemenea îndeplinită, având în vedere obţinerea de către inculpatul A. pentru sine şi pentru inculpatul B. a unor foloase necuvenite în sumă totală de 81.400,96 RON.

Totodată, constat că probele administrate în cauză evidenţiază că inculpatul A. a săvârşit faptele cu intenţie directă, întrucât, în condiţiile în care ştia foarte clar că executase deja silit persoana vătămată C., în perioada decembrie 2019- ianuarie 2020, pentru creanţa stabilită în favoarea inculpatului B., prin sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2019, a iniţiat şi a realizat în perioada februarie- martie 2020 acte de executare cu privire la aceeaşi creanţă şi aceleaşi părţi în dosarul nr. x/2020. Prin urmare, este evident că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia prin săvârşirea faptei, respectiv prejudicierea persoanei vătămate şi obţinerea unor foloase necuvenite pentru sine şi pentru inculpatul B.. Astfel, şi din punctul de vedere al laturii subiective, fapta săvârşită de inculpatul A. corespunde tipicităţii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Infracţiunea a fost săvârşită de inculpat în formă continuată, constatându-se săvârşirea a trei acţiuni, la datele de 28.02.2020 şi 10.03.2020, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în dosarul nr. x/2020, astfel cum au fost descrise anterior. Prin urmare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. şi, în mod corect, au fost reţinute 3 acte materiale în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu.

Văzând că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, în opinie separată, constat că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (3 acte materiale), astfel că motivele de apel invocate de acesta sunt nefondate, pentru toate considerentele expuse anterior.

3. Infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că inculpatul A. a consemnat în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8.000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului A. referitoare la această infracţiune, instanţa constată că sunt neîntemeiate pentru simplul fapt că prin încheierea din data de 20.03.2024 a fost schimbată încadrarea juridică în sensul includerii acestei fapte în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, fiind identică cu cel de-al treilea element material al infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (consemnarea în mod fals în încheierea nr. x/2020 din 10.03.2020 a faptului că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă şi suma de 8000 RON reprezentând onorariu de avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite).

Aşa cum s-a reţinut în cuprinsul deciziei, probele administrate în cauză au dovedit cu prisosinţă atât existenţa elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu săvârşită de inculpatul A., cât şi împrejurarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 C. proc. pen. sau ale art. 4 Protocolul 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ori ale art. 50 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, privind principiul "ne bis in idem", conform căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.

4. Infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii martie a anului 2020, inculpatul A. a folosit încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 pentru a obţine în mod ilegal de la persoana vătămată suma menţionată în fals în cuprinsul acesteia, respectiv 8.000 RON.

Înalta Curte constată că şi această acţiune a inculpatului A. de a folosi încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 pentru a obţine în mod ilegal de la persoana vătămată C. suma de 8.000 se circumscrie celui de-al treilea actul material al infracţiunii de abuz în serviciu, pentru care se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Actul material cuprins în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată constă în aceea că inculpatul a consemnat în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8.000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite, a păgubit-o astfel pe persoana vătămată C. S.A. cu suma de 81.400,96 RON şi a obţinut în acest mod un folos ilicit atât pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare, în sumă de 35.000 RON), cât şi pentru inculpatul B. (creanţa nedatorată şi pretinsul onorariu achitat avocatului în faza executării silite, în sumă de 46.400,96 RON).

Prin urmare, folosirea actului oficial falsificat (încheiere) cu privire la onorariul avocatului din faza de executare silită în sumă de 8.000 RON, chiar la data întocmirii lui, respectiv 10.03.2020, pentru a evidenţia în dosarul de executare nr. x/2020 cheltuielile de executare ce urmau a fi puse în executare odată cu creanţa pentru care fusese încuviinţată de către instanţa de judecată se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu pentru care inculpatul A. este tras la răspundere penală, act care constă în esenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu prin încălcarea art. 370 alin. (3) pct. 3 şi alin. (4) C. proc. civ., descris la pct. I.2. din decizie.

În aceste condiţii, văzând că şi cu privire la infracţiunea de fals intelectual s-a constatat că elementul material descris intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte constată că fapta inculpatului constând în aceea că, în cursul lunii martie a anului 2020, inculpatul A. a folosit încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 pentru a obţine în mod ilegal de la persoana vătămată suma menţionată în fals în cuprinsul acesteia, respectiv 8.000 RON nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals, ci ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt întemeiate, astfel încât se impune, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., subsecventă infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.,

5. Infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., constând în aceea că inculpatul A. a întocmit în fals, la data de 13.04.2020, încheierea nr. x/2020 de admitere a cererii formulate de către creditorul B. şi de înregistrare a cererii de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A., datată în mod nereal 28.02.2020, în care nu a mai făcut menţiunile referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, respectiv că această sentinţă a fost ataşată cererii de executare silită de către creditor şi că executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2020 în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj, aspecte pe care inculpatul A. le menţionase în încheierea nr. x/2020 pe care a întocmit-o în realitate la data de 28.02.2020 şi pe care a înaintat-o Judecătoriei Târgu-Jiu odată cu cererea de încuviinţare a executării silite, formându-se dosarul nr. x/2020.

După ce, la data de 17.03.2020, la cererea inculpatului B., inculpatul A. a închis dosarul de executare silită nr. x/2020 prin emiterea încheierii din aceeaşi dată, la 01.04.2020 a comunicat persoanei vătămate încheierile emise, adresele de înfiinţare şi de sistare a popririi emise anterior în dosar. Deşi conform art. 667 alin. (1) şi art. 783 alin. (1) din C. proc. pen., executorul judecătoresc are obligaţia să îi comunice debitorului copii de pe încheierea de încuviinţare a executării silite şi de pe titlul executoriu după pronunţarea încheierii prin care instanţa de judecată a încuviinţat executarea silită, inculpatul A. nu a procedat în acest mod la data de 04.03.2020 şi nici măcar la data de 10.03.2020, când a emis către unităţile bancare adresele de înfiinţare a popririi, ci a comunicat persoanei vătămate C. S.A. Societate de Asigurare-Reasigurare actele de executare emise în dosarul nr. x/2020 abia la data de 1.04.2020, după ce a dispus închiderea executării silite ca urmare a recuperării integrale a debitului de către inculpatul B..

Însă la data de 03.04.2020 persoana vătămată nu a primit actele de comunicare procedurală în dosarul nr. x/2020, ci abia la data de 10.04.2020, când i-a comunicat telefonic inculpatului A. că a executat silit de două ori aceeaşi creanţă.

Ulterior închiderii dosarului de executare silită, conştientizând faptul că persoana vătămată va iniţia demersuri legale pentru a înlătura executarea de două ori a aceleiaşi creanţe, de fapt chiar la data la care persoana vătămată a formulat contestaţie la executare, plângere penală şi plângere disciplinară, respectiv la data de 13.04.2020, inculpatul a luat hotărârea să falsifice încheierea din data de 28.02.2020, prin care a admis cererea formulată de inculpatul B. şi a înregistrat cererea de executare silită în registrul general al dosarelor execuţionale ale BEJ A., în sensul înlocuirii acesteia cu o altă încheiere datată 28.02.2020, dar în care să nu facă referire la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, ci doar la decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj. Procedând în acest mod inculpatul urmărea să justifice faptul că nu a avut cunoştinţă despre faptul că în dosarul nr. x/2020, deschis în data de 28.02.2020, a executat aceeaşi creanţă pe care o executase anterior în dosarul nr. x/2019, închis la data de 08.01.2020, care a avut ca titlu executori sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu. Practic, inculpatul nu a menţionat în încheierea datată 28.02.2020, dar întocmită ulterior celei iniţiale, respectiv la data de 13.04.2020, că sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost ataşată de inculpatul B. cererii de executare silită şi că a dispus deschiderea dosarului nr. x/2020 în baza acestei sentinţe, ci a menţionat numai decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, pentru a justifica faptul că nu a ştiut că este vorba despre sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, executată anterior în dosarul nr. x/2019, atunci când a iniţiat executarea silită în dosarul nr. x/2020, întrucât inculpatul B. i-ar fi pus la dispoziţie numai decizia tribunalului.

Elementul material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., constând în falsificarea materială de către inculpatul A. a încheierii din 28.02.2020, emisă în dosarul nr. x/2020, prin alterarea conţinutului acesteia în sensul modificării conţinutului este dovedit cu mijloacele de probă administrate în cauză: procesul-verbal întocmit cu privire la efectuarea percheziţiei informatice la data de 27.07.2021 asupra laptop-ului folosit de către inculpatul A., actele dosarului nr. x/2020 şi declaraţiile inculpaţilor.

Din procesul-verbal de percheziţie informatică rezultă că respectiva încheiere a fost redactată la 13.04.2020 (şi ulterior ştearsă), iar adresa prin care i s-a solicitat inculpatului dosarul de executare de către Judecătoria Târgu-Jiu, în dosarul de contestaţie la executare nr. 5239/318/2020 al acestei instanţe, a fost emisă la data de 15.06.2020, deci la mai mult de 2 luni de la data redactării încheierii rezultate din procesul-verbal de percheziţie informatică.

Totodată, din actele dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Târgu Jiu, în care a fost pronunţată încheierea nr. 1091 din data de 04.03.2020 de încuviinţare a executării silite în dosarul nr. x/2020, inculpatul A. a ataşat la cererea de încuviinţare a executării silite, înaintată Judecătoriei Târgu Jiu la data de 02.03.2020, ambele hotărâri: atât decizia nr. 355/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, cât şi sentinţa penală nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu.

De altfel, inclusiv din declaraţiile inculpaţilor rezultă faptul că aceştia s-au aflat la data deschiderii dosarului de executare nr. x/2020 în posesia sentinţei şi a deciziei. Astfel, inculpatul B. a declarat că l-a contactat telefonic pe executorul judecătoresc A. căruia i-a spus că a primit decizia din apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1800/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu şi că ar mai avea de primit o diferenţă de bani . Inculpatul A. a declarat că a întocmit două cereri de executare silită în numele inculpatului B., într-una menţionând atât sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Tg. Jiu cât şi decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, iar în cealaltă cerere doar decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, întrucât nu ştia ce va lua în calcul instanţa de judecată .

Cerinţa esenţială pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale este de asemenea îndeplinită în cauză, întrucât încheierea falsificată este susceptibilă de a produce consecinţe juridice. De altfel, aceasta a şi fost folosită de inculpatul A. în procedurile judiciare aflate pe rolul organelor judiciare, în scopul de a justifica faptul că a pus în executare o creanţă de două ori, susţinând că nu a ştiut acest lucru şi că s-a aflat în eroare. Inculpatul a trimis ulterior încheierea falsificată, pentru a-şi face apărarea, la data de 19.06.2020, la Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2020 având ca obiect contestaţia la executare formulată de persoana vătămată C. şi la data de 16.11.2020, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul penal nr. x/2020 în care persoana vătămată C. S.A. a sesizat organul de urmărire penală, iar la data de 03.11.2020 s-a început urmărire penală in rem.

Sunt neîntemeiate susţinerile inculpatului A. din motivele de apel, în sensul că ambele încheieri ar fi produs aceleaşi consecinţe juridice, pentru simplul fapt că scopul pentru care inculpatul a falsificat încheierea din 28.02.2020 nu a fost acela de a produce consecinţe juridice în procedura de încuviinţare a executării silite, ci acela de a induce în eroare organele judiciare, în sensul de a dovedi faptul că nu s-a aflat în posesia sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu la momentul deschiderii dosarului de executare nr. x/2020, în contextul în care, în realitate a avut la dispoziţie această sentinţă şi ştia faptul că o executase silit cu 2 luni înainte. Or, modificând încheierea din 28.02.2020 în sensul înlăturării menţiunilor referitoare la sentinţa civilă menţionată, inculpatul a modificat conţinutul actului procedural întocmit anterior.

Urmarea imediată produsă constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o aibă o încheiere emisă de un executor judecătoresc care exercită un serviciu de interes public, cât şi pentru siguranţa circuitului civil, pericolul rezultând chiar din modificarea unui înscris oficial fals prin alterarea realităţii consemnate în acesta.

De asemenea, probele administrate în cauză care dovedesc latura obiectivă a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, relevă şi faptul că inculpatul A. a săvârşit fapta cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind rezultatul produs, respectiv modificarea conţinutului încheierii de admitere a cererii de executare silită şi de deschidere a dosarului de executare nr. x/2020 în sensul înlăturării din acesta a menţiunilor referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu. Având în vedere modul în care a acţionat inculpatul A. şi a modificat încheierea din data de 28.02.2020, prin tehnoredactarea acesteia pe laptop la data de 13.04.2020 şi ştergerea documentului, iar apoi prin comunicarea acestei încheieri la instanţă, în dosarul având ca obiect contestaţia le executare formulată de persoana vătămată C. împotriva formelor de executare din dosarul nr. x/2020 şi la parchet, în dosarul penal având ca obiect plângerea penală formulată de persoana vătămată, este evident că inculpatul A. nu a acţionat din eroare sau neglijenţă, aşa cum a susţinut în motivele de apel, ci cu intenţie directă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, astfel încât nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (săvârşită la data de 13.04.2020), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

6. Infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., constând în aceea că inculpatul A. a înaintat Judecătoriei Târgu-Jiu, la data de 19.06.2020, în urma solicitării efectuate de către instanţă în dosarul nr. x/2020 pentru termenul din data de 13.07.2020, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul conţinând încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020, în vederea inducerii în eroare a organului judiciar cu privire la faptul că inculpatul nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019 în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu.

În urma falsificării la data de 13.04.2020, a încheierii din data de 28.02.2020, emisă la aceeaşi dată în dosarul nr. x/2020, inculpatul a înlocuit în acest dosar încheierea redactată la data de 28.02.2020 cu încheierea redactată la data de 13.04.2020, dar care cuprindea menţiuni nereale cu privire la hotărârea supusă executării silite şi la data redactării. La data de 19.06.2020 inculpatul A. a înaintat Judecătoriei Târgu-Jiu, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare conţinând încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020 (şi care a fost redactată în realitate la 13.04.2023).

Înscrisurile aflate la dosar (sentinţa civilă nr. 3277/13.07.2020 a Judecătoriei Târgu Jiu, corespondenţa din acest dosar dintre instanţă şi BEJ A., f. x u.p.) dovedesc elementul material al infracţiunii de uz de fals, constând în folosirea înscrisului falsificat în procedura contestaţiei la executare împotriva formelor de executare din dosarul nr. x/2020, iniţiată de persoana vătămată C., procedură desfăşurată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu în dosarul nr. x/2020, cu termen de judecată în data de 13.07.2020.

Probele administrate în cauză, care dovedesc infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, analizată anterior, la pct. I.5., evidenţiază intenţia directă cu care a acţionat inculpatul A., finalitatea urmărită de acesta la săvârşirea infracţiunii de uz de fals fiind identică cu cea urmărită la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, respectiv aceea de a justifica faptul că nu a avut cunoştinţă că în dosarul nr. x/2020, deschis în data de 28.02.2020 a executat aceeaşi creanţă pe care o executase anterior în dosarul nr. x/2019, închis în data de 08.01.2020.

Susţinerile inculpatului în sensul că abia la începutul lunii aprilie 2020 a realizat faptul că a executat de două ori aceeaşi creanţă, respectiv în momentul în care persoana vătămată l-a contactat şi i-a atras atenţia asupra acestui aspect, sunt contrazise de probele administrate în cauză analizate anterior în cuprinsul prezentei decizii (procesul-verbal de percheziţie informatică şi înscrisuri). Din procesul-verbal de percheziţie informatică rezultă faptul că inculpatul a falsificat la data de 03.04.2020 încheierea din 28.02.2020, prin care s-a deschis dosarul de executare nr. x/2020, tocmai pentru a susţine că nu ştia că este vorba despre aceeaşi sentinţă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu. Totodată, din cuprinsul dosarului nr. x/2020, în care s-a pronunţat încheierea nr. 1091/04.03.2020 a Judecătoriei Târgu Jiu, privind încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj se observă că încheierea din 28.02.2020, emisă de inculpatul A. în dosarul nr. x/2020, depusă la 02.03.2020 la instanţă alături de cererea de încuviinţare silită a fost menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia civile nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj, ambele hotărâri fiind ataşate cererii de încuviinţare a executării silite. Prin urmare, este evident că încheierea întocmită la data de 28.02.2020 în dosarul nr. x/2020 aflată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Târgu Jiu este diferită de încheierea datată 28.02.2020, redactată la data de 03.04.2020 şi trimisă Judecătoriei Târgu Jiu la dosarul nr. x/2020, iar modificarea încheierii a avut drept scop preconstituirea unor probe de către inculpatul A. pentru a fi utilizate în procedurile judiciare declanşate împotriva sa de persoana vătămată, probe cu privire la lipsa vinovăţiei cu care a acţionat atunci când a pus în executare din nou aceeaşi creanţă anterior executată.

Urmarea imediată este relevată în cauză de crearea unei stări de pericol pentru încrederea ce se acordă încheierilor de admitere a cererii de executare silită emise de executorii judecătoreşti, care, alături de alte înscrisuri sunt avute în vedere de instanţa de judecată la soluţionarea contestaţiei la executare.

Inculpatul A. a folosit cu intenţie directă încheierea falsificată, prin punerea acesteia la dispoziţia instanţei la data de 19.06.2020, prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea lui, respectiv inducerea în eroare a instanţei care soluţiona la termenul de judecată din 13.07.2020 contestaţia la executare cu privire la titlul executoriu pe care acesta l-a avut la dispoziţie în momentul în care a deschis dosarul de executare nr. x/2020.

Chiar dacă instanţa de executare la data de 13.07.2020 a admis contestaţia la executare formulată de persoana vătămată şi a dispus anularea executării silite repunând părţile în situaţia anterioară, iar în procedura disciplinară inculpatul şi-a recunoscut greşeala constând in executarea aceleiaşi creanţe, astfel cum rezultă din hotărârea Consiliului de disciplină din 02.09.2020 prin care inculpatului i s-a aplicat sancţiunea disciplinară, aceste împrejurări nu înlătură urmarea imediată produsă prin săvârşirea faptei şi nici intenţia directă cu care a acţionat acesta.

Pentru a aprecia astfel Înalta Curte are în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, faptul că fapta de uz de fals, astfel cum a fost descrisă, este una dintr-o succesiune de alte fapte penale săvârşite de inculpatul A. având ca scop prejudicierea persoanei vătămate C. şi obţinerea unor foloase necuvenite atât pentru sine, cât şi pentru inculpatul B., aspecte care imprimă faptei un grad de pericol social concret specific unei infracţiuni şi reflectă vinovăţia cu care a acţionat inculpatul. Nu în ultimul rând trebuie observat că în urma activităţilor infracţionale desfăşurate de inculpat persoana vătămată a fost privată o perioadă de timp de importante sume de bani şi a fost nevoită să formuleze plângeri la diferite organe judiciare şi profesionale în speranţa recuperării prejudiciului, proceduri în cadrul cărora inculpatul a urmărit sustragerea sa de la orice formă de răspundere, prin falsificarea realităţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, astfel încât nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (săvârşită la data de 19.06.2020), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

7. Infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I C. pen., constând în aceea că la data de 16.11.2020 inculpatul A. a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul execuţional x/2020, conţinând încheierea falsificată datată 28.02.2020, în vederea inducerii in eroare a organului judiciar cu privire la faptul ca nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019.

Atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă a infracţiunii de uz de fals este dovedită cu probele analizate în cazul precedentei infracţiuni de uz de fals reţinute în sarcina inculpatului A..

Susţinerile inculpatului din motivele de apel cu privire la lipsa caracterului fals al încheierii întrucât, în raport de pregătirea organelor judiciare, nu era aptă să le inducă pe acestea în eroare prin lipsa menţiunii referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2020 a Judecătoriei Târgu Jiu nu pot fi avute în vedere de instanţa de apel, întrucât excedează elementelor de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals.

Elementul material constă în folosirea înscrisului falsificat. Aceasta presupune o acţiune de prezentare a înscrisului falsificat. Pentru întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită o cerinţă esenţiala, şi anume ca înscrisul să fie folosit în vederea producerii unei consecinţe juridice, având relevanţă împrejurarea că făptuitorul îl foloseşte pentru a produce anumite consecinţe juridice, iar nu împrejurarea că înscrisul falsificat nu ar putea produce consecinţe juridice datorită profesionalismului sau vigilenţei destinatarului. În speţă, inculpatul A., prin înaintarea încheierii falsificate la parchet a urmărit să dovedească că a acţionat fără vinovăţie atunci când a deschis dosarul nr. x/2020 cu privire la aceeaşi creanţă executată silit în dosarul nr. x/2019, astfel încât să beneficieze de o soluţie favorabilă în dosarul penal.

S-a arătat anterior, în cuprinsul deciziei, rolul important al executorilor judecătoreşti şi încrederea publică pe care trebuie să o prezinte activitatea lor şi actele emise de aceştia în ultima fază a procesului civil, faza executării silite. Or, în condiţiile în care a îndeplinit cu intenţie directă acte de executare cu încălcarea dispoziţiilor legale, producând un prejudiciu persoanei vătămate C. şi un folos necuvenit pentru sine şi pentru inculpatul B., nu poate fi primită apărarea inculpatului A. în sensul că, în momentul în care a prezentat organului de urmărire penală care investiga activitatea astfel desfăşurată, la plângerea persoanei vătămate, nu avea intenţia de a induce în eroare organul judiciar cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat. Este evident faptul că procedând în acest mod inculpatul A. a urmărit să-şi preconstituie dovezi în dosarul de urmărire penală deschis la plângerea persoanei vătămate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu privire la lipsa intenţiei directe sau indirecte şi să invoce eroarea sau neglijenţa în săvârşirea faptei, situaţie în care nu ar fi fost întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, astfel încât nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (săvârşită la data de 16.11.2020), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

8. Infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) si 2 C. pen., constând în aceea că inculpatul A. a sustras în cursul anului 2020 din dosarul de executare silită x/2020 atât cererea de executare silită formulată de inculpatul B., cât si încheierea nr. 10E/2020 din data de 28.02.2020 de admitere a acesteia, acte în care era menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu şi care fuseseră depuse de către inculpat la Judecătoria Târgu-Jiu la data de 02.03.2020.

Cele două înscrisuri au fost înlocuite de către inculpat cu încheierea falsificată nr. x/2020 datată 28.02.2020 şi redactată la 13.04.2020 şi cu o cerere olografă de executare silită purtând data de 28.02.2020, acte în care nu mai era menţionată sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, cu scopul de a induce în eroare a organele judiciare cu privire la faptul că inculpatul A. nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că creanţa rezultată din decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj fusese anterior executată silit integral în dosarul nr. x/2019.

Acţiunea de sustragere a celor două înscrisuri menţionate rezultă din procesul-verbal aflat la filele x u.p. şi din dosarul nr. x/2020 ataşat dosarului de urmărire penală, în care se poate observa că la data de 25.03.2021, data ridicării de către organele de politie în original, a dosarului de executare nr. x/2020 de la sediul BEJ A., din dosarul de executare lipseau cele două înscrisuri originale, în locul acestora găsindu-se două înscrisuri (cerere de executare silită şi încheiere nr. x/2020) care nu cuprindeau menţiuni referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu. De asemenea, faptul că la datele de 19.06.2020 şi 16.11.2020, inculpatul A., a înaintat şi Judecătoriei Târgu-Jiu şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. x/2020 din care lipseau cele două înscrisuri originale, acestea fiind înlocuite cu alte două înscrisuri din care lipseau menţiunile referitoare la sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018, dovedeşte că la datele respective, înscrisurile originale fuseseră sustrase din cadrul dosarului de executare nr. x/2020.

Prin urmare, Înalta Curte constată că atât situaţia premisă, cât şi latura obiectivă, specifice infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 159 alin. (1) şi (2) C. pen., sunt dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză. Preexistenţa încheierii redactată la 28.02.2020 în dosarul nr. x/2020 rezultă din conţinutul dosarului având ca obiect încuviinţare executare silită, înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2020, iar acţiunea de sustragere a acestei încheieri este dovedită cu procesul-verbal de percheziţie informatică şi cu înscrisuri (dosarul nr. x/E/2020 ridicat în original de la BEJ A. la 25.03.2021 şi copiile certificate pentru conformitate cu originalul de către acesta care au fost trimise în data de 19.06.2020 la Judecătoriei Târgu Jiu, la dosarul nr. x/2020 şi la data de 16.11.2020 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2020).

De asemenea, urmarea imediată specifică infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., constând într-o stare de pericol creată pentru autoritatea persoanei prevăzute la art. 175 alin. (2) care are înscrisul în păstrare sau deţinere, s-a produs în speţă, fiind vorba despre o încheiere prin care executorul judecătoresc a admis cererea de executare silită a unei creanţe şi s-a admis deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2020, deci un act procedural important în economia procedurii executării silite, care sub nicio formă nu poate fi supus modificării discreţionare, ci doar în limitele dispoziţiilor C. proc. civ., referitoare la îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârilor.

Latura subiectivă a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri este dovedită de probele administrate în cauză, evidenţiate mai sus. Inculpatul A. a prevăzut şi urmărit producerea rezultatului faptei sale, respectiv starea de pericol produsă autorităţii biroului de executor judecătoresc prin sustragerea unei încheieri dintr-un dosar de executare silită şi înlocuirea acesteia, ulterior, cu o altă încheiere, redactată în momentul în care inculpatul a devenit conştient de faptul că persoana vătămată C. va solicita tragerea sa la răspundere penală pentru modalitatea în care a efectual actele de executare în dosarul nr. x/2020. Este evident că, în condiţiile în care inculpatul A. a urmărit să invoce eroarea sau neglijenţa cu care a acţionat atunci când a îndeplinit actele de executare în dosarul nr. x/2020 şi a preconstituit probe în acest sens, respectiv a sustras încheierea nr. x/2020, în care era menţionată sentinţa 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu şi a înlocuit-o cu încheierea nr. x/2020 datată 28.02.2020, dar redactată în realitate în 03.04.2020, în care sentinţa nu mai era menţionată, a prevăzut şi chiar a urmărit producerea unei stări de pericol relaţiilor sociale privind autoritatea exercitării activităţii de executare silită.

Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a demonstra organelor judiciare că nu a avut cunoştinţă de faptul că executase silit anterior, în dosarul nr. x/2019 aceeaşi creanţă, între aceleaşi părţi, aspect infirmat de probele administrate în cauză, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile acestuia cu privire la lipsa intenţiei directe sau indirecte cu care a acţionat atunci când a sustras şi înlocuit încheierea nr. 52/E/2020 din data de 28.02.2020.

Împrejurările că inculpatul a fost sancţionat disciplinar cu sancţiunea amenzii în cuantum de 3.000 RON pentru modul cum şi-a desfăşurat activitatea de executor judecătoresc în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2020, precum şi faptul că persoana vătămată şi-a recuperat prejudiciul pe parcursul procedurilor iniţiate de aceasta, nu pot înlătura elementele de tipicitate ale infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. ori existenţa acestei infracţiuni, însă pot fi avute în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpatului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, astfel încât nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

II. Cu privire la inculpatul B.

1. Infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă în dosarul de executare nr. x/2020), constând în aceea că inculpatul B., în luna februarie a anului 2020, a luat hotărârea împreună cu inculpatul A. să facă demersurile pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe care fusese executată silit integral anterior în dosarul nr. x/2019 în temeiul sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu, B., punându-i la dispoziţie lui A. decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj (prin care fusese respins apelul său împotriva sentinţei menţionate anterior) şi chitanţa ce atesta plata taxei de timbru aferentă cererii de încuviinţare a executării silite, formulând totodată cerere de executare silită a deciziei respective, urmărind şi obţinând astfel un folos ilicit, respectiv creanţa nedatorată.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale comise în dosarul de executare nr. x/2020), constând în aceea că în dosarul de executare nr. x/2020, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu:

- efectuând demersuri pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe pe care o executase anterior silit integral în dosarul nr. x/2019, încălcând astfel dispoziţiile art. 663 din C. proc. civ. potrivit cărora executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă şi dispoziţiile art. 665 din C. proc. civ. conform cărora executorul judecătoresc va refuza motivat deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale, obţinând în acest mod un folos ilicit atât pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare), cât şi pentru inculpatul B. (creanţa nedatorată şi pretinsul onorariu achitat avocatului în faza executării silite);

- stabilind prin încheierea emisă la data de 10.03.2020 onorariul executorului în cuantum de 34.250 RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, potrivit cărora onorariul maxim putea fi stabilit la suma de 3.840 RON, păgubind astfel persoana vătămată C. S.A. şi obţinând un folos ilicit;

- consemnând în mod fals în încheierea nr. x/2020 emisă la data de 10.03.2020 faptul că în cheltuielile de executare silită stabilite în sarcina debitorului este inclusă suma de 8.000 RON reprezentând onorariul avocatului creditorului în faza executării silite, deşi creditorul B. nu a plătit nicio sumă de bani vreunui avocat pentru asistenţa pe care i-ar fi acordat-o în faza executării silite, A. încălcând astfel dispoziţiile art. 670 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt cheltuieli de executare onorariul avocatului în faza de executare silită; sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii şi păgubind persoana vătămată cu suma de 8.000 RON, obţinând totodată un folos ilicit pentru B..

În ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul A. a primului act material al infracţiunii de abuz în serviciu, se reţine faptul că inculpatul B. l-a ajutat cu intenţie pe acesta să efectueze demersuri pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe pe care o executase anterior silit integral în dosarul nr. x/2019, în temeiul sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu.

Probele administrate în cauză relevă faptul că inculpatul B. i-a pus la dispoziţie lui A. decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj (prin care se respinsese apelul său împotriva sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018) şi chitanţa ce atesta plata taxei de timbru aferentă cererii de încuviinţare a executării silite, formulând totodată cerere de executare silită a deciziei respective, prin aceste demersuri sprijinind activitatea nelegală a executorului urmărind şi obţinând un folos ilicit, respectiv creanţa nedatorată.

Într-adevăr, inculpatului B. i s-a comunicat la data de 26.02.2020 decizia nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, despre care cunoştea foarte bine că se referă la sentinţa nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu. Apelurile declarate de inculpatul B. şi persoana vătămată C. S.A. Asigurare Reasigurare împotriva sentinţei nr. 8100/17.12.2018 au fost pe rolul Tribunalului Gorj în perioada 2018-2019, iar la data de 18.11.2019 au avut loc dezbaterile în apel, apelanţii lipsă fiind reprezentaţi de avocaţi aleşi.

Din simpla lecturare a deciziei nr. 335/02.12.2019 inculpatul B. a văzut foarte clar că apelul său a fost respins ca nefondat, instanţa admiţând în realitate apelul persoanei vătămate şi schimbând sentinţa apelată în sensul înlăturării obligaţiei pârâtelor al plata sumei de 48.002 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal. Prin urmare, inculpatul B. ştia foarte clar la data primirii deciziei că sentinţa care a fost deja executată silit a fost modificată şi că, de fapt, era îndreptăţit doar la sumele de 32.788,06 RON cu titlu de despăgubiri civile şi 5.612,90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că suma de 48.002 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pe care deja o încasase în procedura executării silite în dosarul nr. x/2019, nu i se cuvenea şi ar fi trebuit să fie restituită persoanei vătămate.

Cu toate acestea, inculpatul B. a formulat din nou cerere de executare silită la BEJ A., ajutându-l astfel pe acesta să facă demersuri de executare ale aceleiaşi creanţe, respectiv a sentinţei nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2020, cu scopul de a obţine foloase necuvenite: debitul principal şi cheltuielile de executare din sentinţă, în sumă totală de 38.400,96 RON, precum şi onorariul avocat executare silită în sumă de 8.000 RON pentru inculpatul B. şi onorariul executoriului judecătoresc şi cheltuieli de executare în sumă de 35.000 RON pentru inculpatul A.. Toate acestea, în condiţiile în care în urma executării silite a sentinţei nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, în forma sa nedefinitivă, fără a fi avută decizia civilă nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, aceeaşi persoană vătămată mai fusese executată silit cu suma de 141.402,96 RON, în care erau incluse debitul principal în sumă de 38.400,96 RON şi cheltuielile de executare din sentinţă, în sumă de 750 RON.

Faptul că inculpatul B. ştia că nu mai are de primit nicio sumă de bani, ci, dimpotrivă, trebuia să restituie suma de 48.002 RON încasată în plus, rezultă şi din împrejurarea că inculpatul şi-a asumat acest risc prin cererea pe care a depus-o în dosarul nr. x/2019, prin care a solicitat executarea conform articolului 637 din C. proc. civ. (care prevedea că dacă titlul este ulterior modificat ori desfiinţat, creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz).

Totodată, inculpatul B. a formulat personal şi a înaintat către Curtea de Apel Craiova, în luna martie a anului 2020 cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj invocând tocmai faptul că instanţa de apel a greşit atunci când a schimbat sentinţa civilă nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu înlăturând penalităţile de întârziere în cuantum de 48.002 RON. Cererea de recurs a fost respinsă ca netimbrată în septembrie 2020.

Văzând probele care rezultă din mijloacele de probă administrate (înscrisuri şi declaraţiile inculpaţilor), în opinie separată, constat că sunt dovedite actele de ajutor săvârşite de inculpatul B. cu privire la demersurile efectuate de inculpatul A. pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe care fusese executată silit integral anterior în dosarul nr. x/2019 în temeiul sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu-Jiu. Inculpatul B. a fost cel care i-a pus la dispoziţie executorului judecătoresc decizia penală nr. 335/02.12.2020 şi a formulat cererea de executare silită, iar inculpatul A. a deschis dosarul de executare nr. x/2020, cu privirea la aceeaşi creanţă care a fost executată în dosarul nr. x/2019, ambii urmărind şi beneficiind astfel de încasarea unor sume de bani necuveniţi.

Atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă specifice infracţiunii de abuz în serviciu în forma complicităţii sunt dovedite cu mijloacele de probă menţionate, care relevă actele de ajutor ale îndeplinirii de către inculpatul A. ale demersurilor de executare în dosarul nr. x/2020 cu încălcarea dispoziţiilor art. 663 şi 665 C. proc. civ., precum şi intenţia directă cu care a acţionat inculpatul B.. Este evident că acesta a săvârşit actele de ajutor constând în punerea la dispoziţia inculpatului A. a deciziei nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj, în formularea cererii de executare silită, la care a ataşat chitanţa privind plata taxei de timbru aferentă cererii de încuviinţare a executării silite, prevăzând şi urmărind rezultatul faptei sale, respectiv acela de a produce un prejudiciu în dauna persoanei vătămate C. S.A. Asigurare Reasigurare, din moment ce a încasat în deplină cunoştinţă de cauză a doua oară a aceeaşi creanţă.

În opinie separată, constat că în raport de probele administrate în cauză, sunt nefondate criticile formulate de inculpatul B. în motivele de apel cu privire la inexistenţa vreunei înţelegeri pe care să o fi avut cu inculpatul A. şi cu privire la lipsa implicării sale în întocmirea actelor de executare în dosarul nr. x/2020. Aşa cum s-a arătat mai sus, este evident faptul că inculpatul B. s-a înţeles cu inculpatul A. să iniţieze din nou executarea silită împotriva sentinţei civile nr. 8100/17.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, imediat după ce a primit comunicarea deciziei civile nr. 335/02.12.2019 a Tribunalului Gorj, deşi sentinţa mai fusese o dată executată silit, respectiv la sfârşitul lunii decembrie din 2019. De data aceasta, însă, cererea de încuviinţare silită viza sentinţa astfel cum fusese modificată în apel şi cum rămăsese definitivă. În lipsa cererii formulate de inculpatul B. la data de 28.02.2020 şi punerea la dispoziţia inculpatului A. a deciziei şi a chitanţei privind plata taxei de timbru, acesta din urmă nu ar fi putut iniţia demersurile privind executarea silită în dosarul nr. x/2020. În plus, inculpatul B. a formulat personal, imediat după primirea sumei executate silit în dosarul nr. x/2020, cerere de recurs împotriva deciziei nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj, în care a arătat că instanţa de apel în mod greşit a înlăturat penalităţile de întârziere. Totodată, aşa cum s-a arătat la pct. I.2. din prezenta decizie, cei doi inculpaţi cunoşteau foarte clar că prin demersurile iniţiate la 28.02.2020 puneau din nou în executare aceeaşi creanţă executată silit anterior în dosarul nr. x/2019, scopul acestora fiind încasarea unor sume necuvenite de bani.

De asemenea, inculpatul B. nu s-a grăbit să restituie suma de bani încasată în plus din titlul executoriu constituit din sentinţa civilă nr. 8100/02.12.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia civilă nr. 335/02.12.2020 a Tribunalului Gorj, respectiv suma de 48.002 RON, care reprezenta penalităţile executate nelegal în dosarul nr. x/2019. În ceea ce priveşte creanţa executată a doua oară în dosarul nr. x/2020, în sumă de 38.400,96 RON, în declaraţia din data de 09.04.2021, din cursul urmăririi penale inculpatul B. a declarat că nu a plătit suma stabilită prin hotărârea prin care s-a admis contestaţia la executare şi s-a dispus întoarcerea executării în dosarul nr. x/2020, fiind executat silit prin poprirea pensiei. În declaraţia dată în data de 17.03.2023, în faţa instanţei de fond, inculpatul B. a declarat că i s-a oprit din pensie, în urma întoarcerii executării cu privire la dosarul nr. x/2020 suma de 34.000 sau 36.000 RON.

Or, această conduită nu se poate circumscrie unei activităţi desfăşurate fără vinovăţie, ci, aşa cum rezultă din materialul probatoriu, unei activităţi săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu şi a actelor de ajutor la săvârşirea acesteia, intenţia directă, inculpatul urmărind prejudicierea persoanei vătămate C. S.A.. şi obţinerea pentru sine a unui folos cuvenit, respectiv încasarea din nou a creanţei de 38.400,96 RON, cât şi pentru inculpatul A., prin încasarea de către acesta a onorariului necuvenit în sumă de 35.000 RON.

Prin urmare, în opinie separată, constat că motivele de apel formulate de inculpatul B. sunt neîntemeiate, astfel încât nu se impune achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a C. proc. pen.

De asemenea, constat că sunt nefondate şi criticile formulate de inculpatul B. cu privire la existenţa unei contradicţii între soluţia dispusa de instanţa de fond prin considerente şi soluţia din dispozitivul hotărârii apelate. Chiar dacă în dispozitiv se menţionează că inculpatul B. este condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, iar în considerente, conform încheierii de îndreptare eroarea materiala, este condamnat la o pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, închisoare pentru complicitate la comiterea unei infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, acest fapt nu este de natură a conduce la concluzia că sentinţa este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil şi că s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare. Se observă din conţinutul sentinţei apelate că aceasta este motivată, astfel încât fiecare dintre cei doi inculpaţi înţeleg faptele reţinute în sarcina lor şi motivele pentru care instanţa de fond a ajuns la concluzia că se impune tragerea lor la răspundere penală. Faptele sunt analizate din perspectiva corespondenţei acestora cu infracţiunile reţinute, iar probele care au condus la constatarea săvârşirii cu vinovăţie a faptelor penale de către inculpaţi sunt de asemenea analizate. Prin urmare nu există niciun element din care să rezulte că inculpatul B. nu poate înţelege dispozitivul şi considerentele sentinţei. Omisiunea menţionării art. 48 alin. (1) C. pen., alături de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cuprinsul dispozitivului este o simplă eroare, astfel cum rezultă din cuprinsul întregii sentinţe, care poate fi înlăturată chiar pe calea prezentului apel.

III. Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi a modalităţii de executare a pedepselor

Cu excepţia infracţiunilor de abuz în serviciu referitor la dosarul x/2019, prevăzută 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu privire la care am apreciat că intră în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului A., apreciez că în mod corect prima instanţă a constatat că inculpaţii A. şi B. au săvârşit infracţiunile de care au fost acuzaţi şi a stabilit că se impune tragerea la răspundere penală a celor doi inculpaţi.

În ceea ce priveşte însă individualizarea judiciară a pedepselor, deşi prima instanţă a evidenţiat criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., totuşi nu a valorificat toate împrejurările relevante pentru ca pedepsele să fie adaptate nevoilor de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a infracţiunilor şi cu periculozitatea inculpaţilor.

Pentru a asigura îndeplinirea funcţiilor şi scopurilor pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B. în prezenta cauză se impune reevaluarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei în raport de împrejurările concrete ale cauzei, atât în ceea ce priveşte circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, cât şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.

Astfel, Înalta Curte constată că în raport de împrejurările comiterii faptelor, se pot reţine circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.. În acest sens sunt avute în vedere împrejurările săvârşirii faptelor reliefate de desfăşurarea activităţii de executare silită de către inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, iar de către inculpatul B. prin acordarea unor acte de ajutor acestuia, în calitate de debitor, îndreptăţit la executarea silită a creanţei sale, context în care activităţile nelegale desfăşurate puteau fi supuse controlului instanţei de judecată în procedurile prevăzute de C. proc. civ., cât şi controlului profesional al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Aceste împrejurări nu pot fi însă valorificate pentru aplicarea principiilor "ne bis in idem" şi nici "ultima ratio" (acest principiu a fost totuşi reţinut doar în cazul primei infracţiuni de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. pentru motivele expuse anterior în cuprinsul opiniei separate), având în vedere multitudinea actelor de executare îndeplinite cu încălcarea legii şi persistenţa infracţională a celor doi inculpaţi, or succesiunea evenimentelor şi, în esenţă, gravitatea urmărilor produse de faptele săvârşite (prejudiciul material produs persoanei vătămate, dar şi vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale acesteia prin aceea că a fost nevoită să facă o serie de demersuri pentru restabilirea situaţiei anterioare, precum şi vătămarea relaţiilor sociale privind încrederea publică pe care trebuie să o aibă actele emise de un executor judecătoresc). Astfel, este evident faptul că, în raport de pericolul social abstract şi concret al faptelor comise, aplicarea faţă de inculpatul A. a sancţiunii amenzii în procedura disciplinară nu are nici pe departe severitatea unei sancţiuni penale şi nu este aptă să restabilească ordinea de drept încălcată, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea principiul "ne bis in idem" şi nici a principiului "ultima ratio". Totuşi, aceste împrejurări sunt reţinute de instanţa de apel ca împrejurări legate de faptele comise, care diminuează gravitatea acestora şi periculozitatea inculpaţilor, astfel încât pot şi reţinute în sarcina lor circumstanţe atenuante judiciare conform art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

Totodată, eforturile depuse de cei doi inculpaţi pentru recuperarea prejudiciului provocat persoanei vătămate C. S.A. Asigurare Reasigurare sunt reţinute de instanţa de apel ca fiind circumstanţe atenuante judiciare, conform dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. (eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea infracţiunii).

Faţă de aceste considerente, constat în opinie separată cu privire la motivele reţinute, că se impune reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi B., precum şi a modalităţii de executare a pedepsei rezultante în cazul primului inculpat, astfel că, sub aceste aspecte, apelurile inculpaţilor sunt întemeiate.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., constat că, în raport de reducerea pedepsei aplicate acestui inculpat, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, conform art. 75 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) C. pen., apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu este întemeiat. Într-adevăr, prima instanţă a stabilit durata suspendării pedepsei închisorii cu încălcarea art. 92 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care acesta este mai mic decât durata pedepsei (2 ani, în timp ce pedeapsa aplicată este de 2 ani şi 8 luni închisoare). Cu toate acestea, în procesul de reindividualizare a pedepsei inculpatului, pedeapsa redusă în urma reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) C. pen., va fi mai mică decât termenul de supraveghere de 2 ani, astfel că nu se mai impune majorarea termenului de supraveghere.

IV. Pedepsele aplicate inculpatului A. şi stabilirea modalităţii de executare a pedepsei rezultante

Având în vedere reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., apreciez că se impune reducerea pedepselor aplicate de prima instanţă pentru infracţiunile de abuz în serviciu în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, reţinute şi de instanţa de apel în sarcina inculpatului A., conform dispoziţiilor art. 76 alin. (1) C. pen.. Totodată, în raport de împrejurările reale ale săvârşirii faptelor şi de cele personale ale inculpatului astfel cum au fost evidenţiate la pct. III din prezenta decizie, Înalta Curte constată că se impune reindividualizarea judiciară a pedepselor în cazul infracţiunilor de uz de fals, în sensul aplicării faţă de inculpatul A. a pedepsei amenzii penale, în loc de pedeapsa închisorii, cu privire la care se vor aplica consecinţele reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, în sensul reducerii cu o treime a limitelor,

1. Pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 35 alin. (1) din C. pen., a art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (2) C. pen., pedeapsa principală aplicată inculpatului A. va fi redusă de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare.

2. Pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., pedeapsa principală aplicată aceluiaşi inculpat va fi redusă de la de 1 an închisoare la 8 luni închisoare.

3. Pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., se va stabili un număr de 120 zile-amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 100 RON, astfel că se va aplica inculpatului A. pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON.

4. Pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3), (4) lit. c) şi 6 C. pen. şi art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., se va stabili un număr de 120 zile-amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 100 RON, astfel că se va aplica inculpatului A. pedeapsa amenzii în cuantum de 12.000 RON.

5. Pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2), art. 76 alin. (1) C. pen., pedeapsa principală aplicată inculpatului A. va fi redusă de la 1 an şi 4 luni închisoare la 10 luni şi 20 de zile.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e) din C. pen. se vor contopi pedepsele principale reduse şi aplicate prin prezenta decizie, inculpatul A. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani, 8 luni şi 18 zile (compusă din pedeapsa cea mai grea de 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare la care se adaugă o treime din totalul pedepselor de 8 luni închisoare şi 10 luni şi 20 de zile închisoare), la care se va adăuga pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 RON.

Vor fi menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului A..

Văzând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) C. pen., în raport de persoana inculpatului A., de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, fiind o persoană instruită în domeniul juridic, integrate în familie şi societate, Înalta Curte apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Prin urmare, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani, 8 luni şi 18 zile aplicată inculpatului A., pe un termen de supraveghere, determinat potrivit art. 92 C. pen., de 3 ani închisoare, pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 RON urmând a se executa, în conformitate cu Decizia nr. 4/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., instanţa va impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de derulate de Serviciul de Probaţiune Gorj sau organizate în colaborare cu instituţii din localitatea Târgu Jiu.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă 90 zile la U.A.T. Târgu Jiu S.C. O. S.A.., constând în activităţi la atelierul mecanic; activităţi de curăţenie; activităţi de igienizare mijloace de transport în comun, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, obligaţia şi măsurile de supraveghere impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

V. Pedeapsa aplicată inculpatului B.

Având în vedere reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen. şi efectele acestora prevăzute de art. 76 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că se impune reducerea pedepsei aplicată de prima instanţă inculpatului B. pentru infracţiunea de complicitatea la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1), raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, de la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare la 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare.

Având în vedere că termenul de supraveghere stabilit de prima instanţă este mai mare decât pedeapsa astfel redusă ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului B., Înalta Curte constată că nu se mai impune majorarea termenului de supravaghere, aşa cum a cerut parchetul în cererea de apel, întrucât în raport de cuantumul pedepsei reduse în urma reţinerii circumstanţelor atenuante se observă că sunt respectate dispoziţiile art. 92 alin. (1) C. pen.. În raport de dispoziţiile din sentinţa apelată cu privire la durata termenului de supraveghere care era mai mică decât cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B., dispoziţii care încălcau prevederile art. 92 alin. (1) C. pen., apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este întemeiat, vizând o chestiune de nelegalitate care va fi îndreptată în apel.

Faţă de toate aceste considerente, în opinie separată, apreciez că, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune să fie admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 173/07.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 09.11.2023, pronunţată în acelaşi dosar, care va fi desfiinţată sub aspectele indicate la începutul opiniei separate.