Competence of the Court of Appeal for suspended lawyers and validity of ex officio prosecutor referrals in abuse of office and forgery cases

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 04 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca nefondată, excepţia invocată de inculpatul A. privind necompetenţa după calitatea persoanei a Curţii de Apel Bucureşti.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii B., C., A. şi D. în procedura de cameră preliminară.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/2022 din 29.02.2024 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B., C., A., E., F., G. şi D. şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză.

Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2022 emis la data de 29.02.2024 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

A. B., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 554 alin. (7) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 45, alin. (1) din Legea 53/2003-Codul Muncii], cu ocazia demersurilor făcute, în perioada februarie 2021- martie 2021, în vederea angajării/detaşării numitei G. pe o funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, fapte care au avut ca rezultat păgubirea şi vătămarea intereselor legitime ale Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi obţinerea unui folos necuvenit de către G., constând în remuneraţiile încasate de aceasta în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, pentru perioada 15.03.2021-14.03.2022;

2. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2021, a semnat în calitate de director general al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi a emis decizia nr. 44/15.03.2021, care era antedatată;

3. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 12-21.04.2021, a semnat (a aprobat), în calitate de director general al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public fişa postului nr. x, care figurează că este semnată de către G. şi aprobată de către B., la 15.03.2021(antedatare), cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

B. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019], cu ocazia numirii şi angajării lui G., în funcţia de consilier personal şi plăţii acesteia, fără a se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021), fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Şelaru şi a adus un folos necuvenit, de aceeaşi valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate);

2. complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa (funcţie de demnitate publică), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 45 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017] şi a înlesnit şi ajutat, cu intenţie (cu prilejul semnării actelor privind angajarea şi detaşarea inculpatului G.), la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina numitului B. şi în folosul numitei G., cu ocazia detaşării de la 15.03.2021, a numitei G. de pe funcţia de consilier personal primar în cadrul Primăriei comunei Şelaru pe funcţia de Şef birou II(S) - la Biroul Strategie Programe şi Proiecte de Arhitectură Peisagistică, din cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public;

3. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2021, a semnat în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţulDâmboviţa şi a emis adresa nr. x/12.03.2021, care era antedatată;

4. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2022, a semnat în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa şi a emis dispoziţia nr. x/15.03.2022, care era antedatată;

5. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 08 martie 2021-11.04.2022, a semnat în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa şi a emis dispoziţia nr. x/03.03.2021, care era antedatată;

6. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 08.03.2021-11.04.2022, a semnat în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa şi a emis dispoziţia nr. x/06.03.2021, care era antedatată, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

C. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de funcţionar public de conducere - secretar general al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 197 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019] şi a înlesnit şi ajutat, cu intenţie, la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina numitului C. şi în folosul numitei G. (prin contrasemnarea dispoziţiilor primarului nr. 26/03.03.2021 şi nr. 27/06.03.2021 şi netrimiterea acestora, în termen, către Instituţia Prefectului Judeţului Dâmboviţa), cu ocazia numirii şi angajării lui G., în funcţia de consilier personal şi plaţii acesteia, fără ă se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021), fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Şelaru şi a adus un folos necuvenit, de aceeaşi valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate);

2. complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de funcţionar public de conducere - secretar general al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 197 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 45 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017] şi a înlesnit şi ajutat, cu intenţie, la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina numitului B. şi în folosul numitei G. (prin contrasemnarea dispoziţiei primarului nr. 28/12.03.2021 şi netrimiterea acesteia, în termen, către Instituţia Prefectului Judeţului Dâmboviţa) cu ocazia detaşării de la data de 15.03.2021, a numitei G. de pe funcţia de consilier personal primar în cadrul Primăriei comunei Şelaru pe funcţia de Şef birou II(S)- la Biroul Strategie Programe şi Proiecte de Arhitectură Peisagistică, din cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public;

3. uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2021, a transmis la DGAPMFP înscrisul care figurează înregistrat în cadrul Primăriei comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, sub nr. x/12.03.2021, în vederea producerii de consecinţe juridice, ştiind că era antedatat;

4. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2022, a contrasemnat în calitate de secretar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa dispoziţia nr. x/15.03.2022, care era antedatată;

5. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 08.03.2021-11.04.2022, a contrasemnat în calitate de secretar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, dispoziţia nr. x/03.03.2021, care era antedatată;

6. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 08.03.2021-11.04.2022, a contrasemnat în calitate de secretar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, dispoziţia nr. x/06.03.2021, care era antedatată, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

D. E., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48, C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de angajat în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, la solicitarea şefului său B., a înlesnit şi a ajutat, cu intenţie, la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina numitului B. şi în folosul numitei G. (a redactat mai multe documente, pe care după semnare de către B., i le-a transmis prin e-mail lui G., care i le-a dat lui F. pentru a le duce la Primăria com. Şelaru; a primit mai multe documente prin e-mail de la numita G., în vederea angajării/detaşării etc);

2. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2021, a semnat la rubrica "întocmit" decizia nr. 44/15.03.2021, care era antedatată;

3. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de angajat în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, în data de 15.03.2021, a transmis către reprezentanţii Primăriei comunei Şelaru, cu ajutorul lui G. şi F., un draft al unui înscris (adresă Primăria Şelaru către DGAPMFP exprimare acord detaşare), instigându-i pe aceştia să îl înregistreze în evidenţele Primăriei comunei Şelaru, cu data de 12.03.2021 (deci să îl antedateze), ceea ce s-a şi întâmplat, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

E. F., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, respectiv angajarea soţiei sale G., pe nedrept, pe o funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, a înlesnit şi a ajutat, cu intenţie, prin demersurile făcute cu privire la angajarea lui G. la Primăria comunei Selaru şi ulterior la detaşarea acesteia, la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu reţinute în sarcina numiţilor:

- C. care, în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019; art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019],cu ocazia numirii şi angajării lui G., în funcţia de consilier personal şi plăţii acesteia, fără a se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021) fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Şelaru şi a adus un folos necuvenit, de aceeaşi valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate) - primul act material;

- B. care, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 554 alin. (7) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 45 alin. (1) din Legea 53/2003 - Codul Muncii], cu ocazia demersurilor făcute, în perioada februarie 2021- martie 2021, în vederea angajării/detaşării numitei G. pe o funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, fapte care au avut ca rezultat păgubirea şi vătămarea intereselor legitime ale Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi obţinerea unui folos necuvenit de către G., constând în remuneraţiile încasate de aceasta în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, pentru perioada 15.03.2021-14.03.2022 - al doilea act material;

2. fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2021, a contrafăcut semnătura numitei G. de pe contractul individual de muncă, înregistrat sub numărul x/08.03.2021 la Primăria comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa;

3. uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2021, a depus la Primăria comunei Şelaru contractul individual de muncă numărul 1121/08.03.2021, în vederea producerii de consecinţe juridice, după ce fusese falsificată semnătura numitei G.;

4. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2021, a instigat, cu ajutorul lui G. şi E., la falsificarea documentului înregistrat sub numărul x/12.03.2021, la Primăria comunei Şelaru;

5. complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., constând în aceea că ajutat-o pe soţia sa G. să transmită, la data de 06.04.2022, la Primăria comunei Şelaru, cererea de angajare, care figurează că a fost întocmită şi transmisă la Primăria comunei Şelaru, la 04.03.2021 (antedatată), cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

F. G., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

1. complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, respectiv angajarea sa, pe nedrept, pe o funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, a înlesnit şi a ajutat, cu intenţie, prin demersurile făcute cu privire la angajare şi ulterior la detaşare, la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu reţinute în sarcina numiţilor:

- C. care, în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019],cu ocazia numirii şi angajării lui G., în funcţia de consilier personal şi plăţii acesteia, fără a se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021) fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Şelaru şi a adus un folos necuvenit, de aceeaşi valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate) - primul act material;

- B. care, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 554 alin. (7) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017; art. 45 alin. (1) din Legea 53/2003 - Codul Muncii], cu ocazia demersurilor făcute, în perioada februarie 2021- martie 2021, în vederea angajării/detaşării numitei G. pe o funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, fapte care au avut ca rezultat păgubirea şi vătămarea intereselor legitime ale Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi obţinerea unui folos necuvenit de către G., constând în remuneraţiile încasate de aceasta în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, pentru perioada 15.03.2021-14.03.2022 - al doilea act material;

2. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în luna martie 2021, a instigat, cu ajutorul lui E. şi F., la falsificarea documentului înregistrat sub numărul x/12.03.2021, la Primăria comunei Şelaru;

3. fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a falsificat, prin antedatare, şi a transmis, cu ajutorul soţului său F., la data de 06.04.2022, la Primăria comunei Şelaru, o cerere de angajare care are ca dată de întocmire 04.03.2021;

4. fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a falsificat, prin antedatare, în perioada 19-21.04.2021, la Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, fişa postului nr. x, care are ca dată de semnare 15.03.2021, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

G. D., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada februarie- aprilie 2021, în calitate de şef în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, fiind în concediu medical, a ajutat-o şi a determinat-o pe E. (care îi ţinea locul pe perioada concediului medical), să o sprijine pe G., în vederea detaşării, cu încălcarea prevederilor legale, de la Primăria comunei Şelaru pe funcţia de Şef birou II(S)- la Biroul Strategie Programe şi Proiecte de Arhitectură Peisagistică, din cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public (prin îndemnuri directe, prin discuţii purtate cu B. urmate de transmiterea unor dispoziţii către E., prin verificarea majorităţii documentelor întocmite de E. etc.).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală la data de 07.03.2024, sub nr. x/2024.

Prin cererile şi excepţiile formulate, inculpatul A. a invocat, în primul rând, necompetenţa Curţii de Apel Bucureşti. Referitor la această excepţie, s-a arătat că în actul de sesizare a instanţei sunt indicate prevederile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 13 alin. (2) din O. U. G. nr. 43/2002, ca temei al trimiterii rechizitoriului la Curtea de Apel Bucureşti, iar potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite, printre alţii, de avocaţi.

S-a susţinut că organul de urmărire penală a avut în vedere competenţa curţii de apel în virtutea calităţii de avocat a inculpatului B., însă acesta este "suspendat" din calitatea de avocat. Astfel cum rezultă din rechizitoriu, referitor la faptele comise, inculpatul ar fi acţionat în calitate de funcţionar public, respectiv de director general al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

În situaţia în care competenţa instanţei este atrasă de calitatea inculpatului B., la stabilirea acesteia trebuie să se aibă în vedere calitatea deţinută avută la momentul comiterii faptei, iar nu la un moment anterior. S-a precizat că exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii, acesta fiind probabil şi motivul suspendării calităţii de avocat a inculpatului B.. Aşa fiind, competenţa instanţei nu poate fi atrasă de o calitate "suspendată", prioritar faţă de calitatea "activă", în care s-ar fi comis fapta.

S-a invocat şi nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu din 21.02.2022, arătându-se că pentru a fi legală, sesizarea din oficiu ar trebui să expună cel puţin indicativ (nu neapărat concret, expres) modul în care s-a ajuns la informaţiile, datele şi situaţiile prezentate în autosesizarea procurorului (scandal sau zvon public, articole sau emisiuni mass-media, mărturii din alte dosare aflate în analiza parchetului, etc.), însă, din niciun act de urmărire penală efectuat în cauză, nu rezultă cum a intrat procurorul, ca organ de urmărire penală, în posesia acestor informaţii prezentate ulterior ca probe. În procesul-verbal de sesizare din oficiu se menţionează: "cu prilejul verificărilor efectuate, au rezultat informaţii potrivit cărora numita G., (...) a fost desemnată (...) cu nerespectarea dispoziţiilor legale (...)." În continuare, se arată:

"Cu prilejul verificării acestor informaţii a rezultat că ...". Nu se precizează, însă, despre ce "verificări" era vorba, cine le-a dispus ori efectuat şi în ce calitate, astfel încât nu rezultă în ce mod au ajuns la cunoştinţa procurorului aceste informaţii.

În lipsa acestor precizări inculpatul este îndreptăţit să prezume că informaţiile au fost obţinute cu încălcarea prevederilor art. 101 C. proc. pen. privind loialitatea administrării probelor în altă cauză sau că sursa informaţiei este reprezentată de ascultarea nelegală a convorbirilor inculpatului/inculpaţilor, fie prin telefon, fie prin instalarea nelegală a dispozitivelor de ascultare sau a unor aplicaţii în dispozitivele personale, din care rezultă nelegalitatea urmăririi penale şi a administrării probelor.

S-a apreciat că, prin modul în care este întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu, ca act procesual efectuat de organele de urmărire penală, sunt încălcate dispoziţiile art. 11 alin. (2) C. proc. pen., precum şi cele ale art. 26 alin. (1) şi art. 28 din Constituţia României, raportat la art. 282 şi la art. 280 alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul a formulat critici şi referitor la încadrarea juridică dată faptelor, arătând că în actul de sesizare se face, în mod repetat, trimitere la comiterea faptelor în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, astfel încât, în ceea ce priveşte fapta de fals intelectual, ar fi trebuit reţinută o singură infracţiune continuată şi nu infracţiuni distincte.

A mai susţinut inculpatul A. că nu există probe ori cele descrise ca probe sunt vădit incerte, cu privire la pretinsul sprijin acordat inculpatului B. pentru detaşarea inculpatei G. la DGAPMFP. Prin urmare, s-a apreciat că se impune restituirea cauzei la parchet pentru completarea probatoriului şi reformularea concluziilor din rechizitoriu.

De asemenea, au fost formulate apărări referitor la caracterul incert al prejudiciului. Sub acest aspect, s-a arătat că, în rechizitoriu, la filele x, se apreciază prejudiciul la suma totală de 123.424 RON (122.744 RON + 947 RON). Cu toate acestea, la mai multe alte capitole din rechizitoriu, prejudiciul total este în cuantum de 125.424 RON (cap. XIII, Măsuri asiguratorii, pag. 107), fără a se preciza de unde provine diferenţa.

S-a mai susţinut că prejudiciul adus comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa este unul nesemnificativ, care ar fi trebuit să conducă la o soluţie de renunţare la urmărirea penală.

Tot referitor la prejudiciu, s-a susţinut că atâta timp cât nu se contestă prestarea muncii de către inculpata H. în postul în care a fost încadrată, iar instituţia nu s-a constituit parte civilă, nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu cert.

Deopotrivă, au fost invocate şi aspecte legate de lipsa probelor privind latura subiectivă a infracţiunilor de care este acuzat inculpatul.

Prin cererile şi excepţiile formulate, inculpatul C. a susţinut că instanţa nu este legal sesizată, nelegalitatea sesizării derivând din neregularitatea rechizitoriului, acesta fiind lovit de nulitate deoarece nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei sale de către procurorul competent potrivit legii.

Sub acest aspect, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen., procurorul ierarhic trebuie să efectueze o analiză de temeinicie şi legalitate a rechizitoriului întocmit de procurorul subordonat pentru garantarea respectării principiilor legalităţii şi imparţialităţii. În situaţia în care verificarea se realizează formal, fără sesizarea aspectelor de vădită nelegalitate din cuprinsul actului de sesizare şi în modul de derulare a urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară are obligaţia de a cenzura actele procurorului.

S-a susţinut că procedura de verificare presupune controlul efectiv al rechizitoriului, în care este consemnat actul de dispoziţie al procurorului, trimiterea în judecată, şi conţine două paliere: controlul sub aspectul formei şi controlul sub aspectul conţinutului. Sub aspectul formei, verificarea presupune cu prioritate constatarea existenţei sau inexistenţei menţiunii "verificat sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei", menţiune ce trebuie însoţită de semnătura procurorului competent material şi funcţional. Sub aspectul conţinutului, rechizitoriul trebuie să întrunească toate condiţiile prevăzute de art. 328, art. 330 şi art. 331 C. proc. pen.

S-a arătat că, potrivit menţiunii de pe rechizitoriu, acesta a fost verificat de către o persoană, fără a se indica numele acesteia sub titulatura de "Procuror Şef", astfel încât nu există suficiente date pe prima filă a rechizitoriului din care să rezulte că această verificare s-a realizat. Totodată, s-a arătat că rechizitoriul a fost întocmit la 29.02.2024, iar verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a avut loc la 05.03.2024, în situaţia în care zilele de 02 şi 03 martie au fost unele nelucrătoare.

Din coroborarea aspectelor mai sus expuse rezultă că procurorul ierarhic a semnat doar în mod formal rechizitoriul, neefectuând o verificare a acestuia şi nici a materialului de urmărire penală. Existenţa unei diferenţe infime de timp, între momentul întocmirii rechizitoriului şi momentul semnării acestuia de către procurorul ierarhic constituie o certitudine în sensul că operaţiunea de verificare a legalităţii şi, în special, a temeiniciei, nu a fost una reală, ci una cu caracter pur formal, ceea ce încalcă dispoziţiile legale, atrăgând nulitatea actului de sesizare.

S-a mai solicitat să se constate nulitatea relativă a procesului-verbal de sesizare din oficiu din 21.02.2022 şi nulitatea relativă a tuturor actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, remediul procesual ce trebuie aplicat fiind acela al excluderii din ansamblul materialului probator atât a acestui proces-verbal, cât şi a tuturor probelor derivate/subsecvente acestui proces-verbal.

Referitor la acest aspect, s-a arătat că în cuprinsul procesului-verbal menţionat s-a precizat, cu titlu general, "cu prilejul verificărilor efectuate, au rezultat informaţii", "cu prilejul verificării acestor informaţii", "având în vedere cele mai sus arătate, astăzi, data de mai sus, în temeiul art. 292 din C. proc. pen., m-am sesizat din oficiu (...)".

S-a susţinut că lipsesc menţiuni elementare, trimiteri în concret la modalitatea de sesizare, modul în care organul de urmărire penală care s-a sesizat din oficiu a intrat în posesia informaţiilor, astfel încât legalitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu nu poate fi verificată.

Inculpatul C. a mai solicitat să se constate neregularitatea actului de sesizare a instanţei, ce derivă din imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii, necuprinzând descrierea şi indicarea concretă a faptelor şi conduitelor imputate, cu încălcarea dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. rap. la art. 328 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 286 C. proc. pen., precum şi lipsa unui probatoriu care să fundamenteze dispoziţiile de trimitere în judecată, iar în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a solicitat să se dispună restituirea cauzei la Parchet.

Cu privire la pretinsele fapte de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, inculpatul a susţinut că dispoziţiile legale indicate în rechizitoriu au un caracter general şi nu se indică în concret care ar fi trebuit să fie conduita corectă care ar fi trebuit urmată de primar. Deopotrivă, nu rezultă din descrierea faptei cum anume a procedat abuziv primarul, iar descrierea în sine a faptei nu se grefează pe situaţia tipică prevăzută de dispoziţiile art. 297 C. pen.

S-a mai criticat faptul că a fost reţinut un prejudiciu la nivelul comunei Şelaru, în condiţiile în care angajatorul nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul C. a făcut referire la lipsa totală a unui probatoriu care să dovedească că ar fi ştiut că numita G. ar fi urmat să plece la scurt timp după angajare, problematică ridicată în contextul încheierii din 03.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împrejurări în care este nulă şi ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

Referitor la acuzaţia privind complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu, inculpatul a arătat că nu sunt indicate modalităţile în care ar fi ajutat şi înlesnit, prin angajarea şi transferul numitei G., la săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului B., data sau locul unde s-­ar fi materializat acţiunile concrete de sprijin sau înlesnire, acuzaţia fiind eliptică, astfel încât nu-i permite formularea unor apărări concrete.

Cu privire la pretinsele infracţiuni de fals intelectual, inculpatul a invocat greşita încadrare juridică în condiţiile în care în rechizitoriu se face referire la o rezoluţie infracţională unică, dar nu se reţine o singură infracţiune în formă continuată, în concordanţă cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. S-a mai arătat că nu s-a indicat data şi locul la care s-ar fi săvârşit presupusele infracţiuni de fals intelectual, făcându-se referire la "în luna martie" şi "în perioada 08 martie 2021 - 11.04.2022", fără a se preciza în niciun fel locul presupuselor fapte. Neindicarea datei şi a locului are semnificaţia nestabilirii în mod previzibil a obiectului judecăţii, potrivit art. 371 C. proc. pen. Respectarea exigenţelor art. 371 C. proc. pen. presupune ca fapta pretins comisă să fie descrisă în actul de sesizare cu relevarea conţinutului constitutiv în scopul asigurării posibilităţii inculpatului de a-şi pregăti o apărare concretă şi efectivă.

Inculpatul a susţinut că a fost pus în imposibilitate de a-şi formula o apărare corespunzătoare, întrucât acuzaţiile aduse nu au fost descrise corespunzător, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Prin cererea formulată, inculpatul B. a solicitat să se constate neregularitatea actului de sesizare în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina lui, care nu s-a realizat într-un mod adecvat.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, s-a susţinut că aceasta nu este descrisă din perspectiva următoarelor elemente: nu sunt arătate atribuţiile de serviciu care au fost încălcate în cauză; nu se descrie în niciun fel în ce constau încălcările dispoziţiilor de lege invocate de către procuror; nu este clar dacă aşa zisele demersuri reţinute de procuror au legătură cu angajarea sau cu detaşarea inculpatei G..

Inculpatul B. a arătat că, în rechizitoriu, sunt indicate normele legale considerate de procuror ca fiind incidente în cauză - în capitolul "Scurte consideraţii privind legislaţia aplicabilă" - ceea ce nu este identic cu legislaţia încălcată şi în actul de sesizare nu se regăsesc atribuţiile sale. Deşi în rechizitoriu sunt enumerate dispoziţii de lege primară, procurorul nu face nicio analiză a încălcării acestora şi nici nu indică în exercitarea căror atribuţii ar fi fost produse acele încălcări.

De asemenea, deşi redactorul actului de sesizare operează cu noţiunile de "angajare" şi "detaşare", în cea ce priveşte descrierea faptei, cele două noţiuni sunt reţinute în mod alternativ, fără a se arăta dacă fapta este legată de angajare sau de detaşare ori de amândouă, activităţi ce au avut-o drept subiect pe inculpata G..

Referitor la infracţiunile de fals intelectual, s-a susţinut că acestea nu sunt descrise, în condiţiile în care pentru niciuna dintre ele nu sunt arătate consecinţele juridice pe care le-ar fi produs ipoteticele antedatări ale celor două documente.

În raport cu aceste aspecte, inculpatul a susţinut că dreptul său la informare cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată este afectat şi trebuie ca procurorul să fie notificat pentru lămurirea chestiunilor neclare din actul de sesizare.

Prin cererile şi excepţiile formulate, inculpata D. a invocat caracterul incomplet al actelor de urmărire penală efectuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt, respectiv a adevărului în cauză şi existenţa unor omisiuni vădite şi neregularităţi care rezultă din rechizitoriu, respectiv: omisiunea menţionării faptului că, în perioada 07.02.2021 - 12.03.2021, se afla în concediu medical; omisiunea menţionării că, în mod temporar, până la încetarea concediului medical, inculpata E. avea drept de semnătură în locul său, substituind-o în îndatoririle de serviciu în perioada menţionată; omisiunea menţionării că se afla sub tratament medical în perioada 2020 - 2021, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale dificile, sesiuni de chimioterapie combinate cu radioterapie, tratament care a avut efecte secundare negative pe termen lung asupra sa.

Inculpata D. a invocat şi caracterul netemeinic şi nelegal al trimiterii sale în judecată, ţinând cont de faptul ca organele de cercetare penală nu au luat în considerare, dar nici nu au făcut menţiune referitor la documentaţia depusă pe parcursul urmăririi penale, în data de 23.11.2023, prin care a învederat că se afla sub influenta unui tratament agresiv împotriva cancerului, cu efecte secundare pe termen lung asupra sănătăţii sale fizice, psihice şi emoţionale, în perioada derulării faptelor penale aflându-se inclusiv în concediu medical.

S-a invocat şi caracterul nelegal şi neloial al administrării întregului probatoriu în lipsa avocatului inculpatei, ţinând cont că acesta a formulat, în temeiul art. 92 C. proc. pen., o cerere prin care a solicitat să participe la toate actele de urmărire penală, nefiind, însă, chemat la efectuarea acestor acte.

Analizând cererile şi excepţiile invocate şi aspectele supuse verificărilor în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

a. Cu privire la competenţa instanţei

Analizând cu prioritate excepţia de necompetenţă invocată în cauză de inculpatul A., judecătorul de cameră preliminară a apreciat-o ca fiind nefondată, constatând că este competentă Curtea de Apel Bucureşti să soluţioneze cauza, faţă de dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în raport cu calitatea de avocat a inculpatului B. la data presupuselor fapte. Competenţa în această ipoteză este una personală, determinată de calitatea de avocat a inculpatului, fără a prezenta relevanţă natura infracţiunii cercetate, care ar atrage competenţa unei instanţe ierarhic inferioare şi dacă infracţiunea cercetată are sau nu legătură cu exerciţiul profesiei de avocat.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, inculpatul B. avea, la data faptelor cercetate, calitatea de avocat, fiind însă suspendat, împrejurare care, în opinia inculpatului A., ar determina necompetenţa curţii de apel în soluţionarea cauzei.

S-a reţinut că suspendarea calităţii de avocat este diferită de pierderea aceleiaşi calităţi. Astfel, calitatea de avocat încetează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 26 din Legea nr. 51/1995 şi este suspendată, conform art. 27 din aceeaşi lege, printre altele, în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări şi la cererea scrisă a avocatului. Suspendarea calităţii de avocat presupune lipsa exerciţiului profesiei, nu şi pierderea calităţii în sine, calitate care, în cauză, atrage competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

S-a reţinut că este reală susţinerea apărării, în sensul că regula generală [cu excepţia prev. de art. 40 alin. (1) C. proc. pen..] este în sensul că se determină competenţa personală în funcţie de calitatea pe care inculpatul o are la momentul săvârşirii infracţiunii, nu de calitatea pe care a avut-o anterior sau pe care a dobândit-o ulterior acestui moment, însă aspectul menţionat de apărare nu prezintă relevanţă în cauză, întrucât, aşa cum s-a arătat, nu este vorba despre intervenirea unei modificări cu privire la calitatea inculpatului, care era avocat la data faptelor cercetate, fiind suspendat doar exerciţiul acestei calităţi.

b. Cu privire la legalitatea sesizării instanţei

Referitor la aspectele supuse verificării judecătorului de cameră preliminară privind legalitatea sesizării instanţei, prin cererile şi excepţiile formulate au fost aduse critici referitor la modalitatea în care s-a realizat verificarea pe care o presupune art. 328 alin. (1) C. proc. pen., de către procurorul ierarhic superior, precum şi la modalitatea în care au fost descrise faptele avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor.

În ceea ce priveşte critica legată de neregularitatea actului de sesizare raportat la modalitatea în care a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen., când rechizitoriul a fost întocmit de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul-şef de secţie, iar când a fost întocmit de acesta verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul structurii centrale a D.N.A. sunt verificate de procurorii-şefi ai secţiilor, iar când acestea sunt întocmite de procurorii-şefi ai secţiilor D.N.A., verificarea se realizează de procurorul-şef al acestei direcţii.

În cauză, rechizitoriul nr. x/2022 din 29.02.2024 a fost întocmit de un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, acesta fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul şef. În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate anterior, verificarea legalităţii şi temeniciei actului de sesizare ar fi trebuit realizată de procurorul-şef secţie, acesta fiind cel care, de altfel, a efectuat această verificare. Împrejurarea că nu este menţionat expres pe rechizitoriu că este vorba despre procurorul şef de secţie nu poate conduce la reţinerea concluziei că verificarea s-a făcut de o altă persoană decât cea care avea calitatea care îi permitea să procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestuia în condiţiile în care din răspunsul primit de la parchet rezultă că actul de sesizare a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către I., procurorul-şef al secţiei de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De altfel, pe actul de sesizare, pe semnătura procurorului şef este aplicată ştampila secţiei menţionate anterior.

Tot referitor la aspectul legat de verificarea legalităţii şi temeiniciei actului de sesizare, s-a susţinut de către inculpaţi că modul în care s-a realizat această verificare, fără ca procurorul ierarhic superior să aibă la dispoziţie un interval suficient de timp, ar determina neregularitatea rechizitoriului, susţinându-se că ar fi fost vorba despre o verificare formală.

În cauză, actul de sesizare a fost întocmit la 29.02.2024 şi a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei la 05.03.2024. Intervalul menţionat, chiar dacă este unul relativ scurt, nu poate fi considerat ca reprezentând o perioadă care nu ar fi permis procurorului ierarhic superior să realizeze verificarea pe care o presupune art. 328 alin. (1) C. proc. pen. Legea procesual penală impune doar obligaţia efectuării acestei verificări de către procurorul ierarhic superior, fără a impune condiţii suplimentare de validitate a acestui act procesual, nici din perspectiva formei procedurale în care se materializează şi nici a întinderii acestei verificări ori a limitei minime de timp în care ar trebui finalizată.

Referitor la susţinerile apărării pe aspectul legat de ceea ce presupune verificarea menţionată de art. 328 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că dispoziţiile legale menţionate instituie obligaţia procurorului ierarhic superior de a verifica, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, un singur act procesual, respectiv rechizitoriul x act de finalizare a celei dintâi etape a procesului penal şi de învestire a instanţei cu judecarea cauzei. Contrar susţinerilor apărării, dispoziţiile legele nu reglementează obligaţia expresă a procurorului ierarhic superior de a verifica, suplimentar rechizitoriului, şi legalitatea/temeinicia tuturor actelor de urmărire penală premergătoare întocmirii actului de sesizare ori a integralităţii probelor pe care se bazează acesta. Teza susţinută de inculpaţi pe acest aspect reflectă o interpretare extensivă a normei de procedură, care nu poate fi primită, normele de procedură fiind de strictă interpretare şi aplicare, astfel că legalitatea oricărui act procesual sau procedural nu poate fi realizată în alte coordonate decât cele prescrise explicit în lege, neputând fi făcute aprecieri în procedura de cameră preliminară cu privire la calitatea propriu-zisă a verificării sau referitor la întinderea ei în timp.

În ceea ce priveşte modalitatea de descriere a faptelor, s-a constatat că prin rechizitoriu s-a realizat în cazul fiecărui inculpat trimis în judecată o descriere a faptelor reţinute cu suficiente elemente încât să rezulte concordanţa cu norma penală şi să fie înţeles obiectul judecăţii şi s-a apreciat că acuzaţiile aduse inculpaţilor au fost formulate într-o manieră suficient de clară, încât să le dea posibilitatea să înţeleagă, chiar beneficiind de sprijinul unor specialişti ai dreptului, ce anume li se reproşează de către autorităţi şi care ar putea fi semnificaţia penală a conduitei acestora (încadrare juridică, tratament sancţionator).

Astfel, situaţia de fapt avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor a fost pe larg prezentată la punctul IV din Rechizitoriu, fiind enumerate mijloacele de probă care, în opinia Ministerului Public, ar justifica trimiterea în judecată a acestora şi făcându-se o analiză detaliată a probatoriului administrat, la punctul VI din actul de sesizare .

În actul de sesizare sunt prezentate dispoziţiile legale care ar fi fost încălcate, neputând fi primite apărările în sensul că infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit nu sunt descrise cu claritate, astfel încât inculpaţii nu şi-ar putea face o apărare corespunzătoare. De asemenea, în cazul inculpaţilor acuzaţi de complicitate la aceste infracţiuni, rechizitoriul cuprinde o prezentare detaliată a activităţilor care se circumscriu, în opinia Ministerului Public, acestei forme de participaţie.

Totodată, s-a reţinut că în actul de sesizare este prezentată încadrarea juridică a faptelor avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaţilor şi se face o analiză detaliată a elementelor care ţin de conţinutul constitutiv al infracţiunilor, astfel încât criticile apărării pe aceste aspecte nu au fost primite.

În aceste condiţii, s-a observat că acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor sunt descrise într-o manieră neechivocă, fiind oferite date/informaţii suficiente pentru a înţelege de o manieră clară şi precisă învinuirea care li se aduce, iar actul de sesizare îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut cu privire la menţionarea neechivocă a persoanei la care se referă dispoziţia de trimitere în judecată, la descrierea faptei reţinute în sarcina acesteia, precum şi la indicarea încadrării juridice şi a probelor/mijloacelor de probă care au fundamentat opţiunea procurorului de a da cauzei rezolvarea prevăzută de art. 327 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpatul B. cu privire la descrierea faptelor avute în vedere la trimiterea sa în judecată, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în rechizitoriu sunt indicate atribuţiile pe care acesta le avea potrivit fişei postului, din analiza probatoriului şi prezentarea situaţiei de fapt rezultând care erau atribuţiile în exercitarea cărora ar fi fost comisă infracţiunea de abuz în serviciu, fiind indicate dispoziţiile din actele normative care ar fi fost încălcate. În plus, raportat la modalitatea de descriere a faptei în cuprinsul rechizitoriului, s-a apreciat că referirea la demersurile care ar fi fost făcute în vederea "angajării/detaşării" nu poate justifica reţinerea concluziei neclarităţii acuzaţiei formulate.

În privinţa susţinerilor legate de descrierea insuficientă a infracţiunilor de fals intelectual, s-a reţinut că acţiunile descrise de Ministerul Public în acuzaţiile formulate au fost plasate în timp cu suficientă precizie şi au fost descrise de o manieră care să permită stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii, iar inculpatului să realizeze o apărare suficientă.

Referitor la criticile formulate de inculpatul C. cu privire la descrierea faptelor de abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în rechizitoriu au fost prezentate detaliat în cazul acestui inculpat, ca, de altfel, şi în cazul celorlalţi inculpaţi, acuzaţiile formulate, rezultând cu claritate atribuţiile avute şi dispoziţiile legale pe care, potrivit susţinerilor Ministerului Public, le-ar fi încălcat, fiind indicate inclusiv modalităţile prin care l-ar fi ajutat pe inculpatul B. (cu prilejul semnării actelor privind angajarea şi detaşarea inculpatei G.).

Cu privire la critica legată de descrierea infracţiunilor de fals intelectual, în sensul neindicării datei şi locului în care s-ar fi săvârşit acestea, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că din cuprinsul rechizitoriului rezultă datele/perioadele şi locul în care ar fi fost săvârşite infracţiunile de fals intelectual. Împrejurarea că este indicată doar luna în cazul a două dintre infracţiuni sau o perioada mai lungă în cazul celorlalte infracţiuni nu poate conduce la concluzia că infracţiunile menţionate nu ar fi fost descrise de o manieră care să permită instanţei să stabilească limitele şi obiectul judecăţii, iar inculpatului să înţeleagă acuzaţiile formulate şi să-şi formuleze o apărare corespunzătoare în raport cu acestea.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că apărările formulate de inculpatul A. legate de încadrarea juridică dată faptelor sau cu privire la caracterul suficient/insuficient al probelor pentru a justifica o soluţie de trimitere în judecată în cauză sunt aspecte care nu ţin de obiectul camerei preliminare.

În privinţa criticilor legate de prejudiciul indicat în actul de sesizare, s-a reţinut că aspectele menţionate la punctul 4.1 din cereri nu pot conduce la constatarea neregularităţii actului de sesizare, în condiţiile în care la dosar a fost depus un proces-verbal de îndreptare a erorii materiale - fila x - în care s-a arătat că la pagina 78 al doilea paragraf din actul de sesizare numărul 122.477 va fi înlocuit cu 124.477, fiind vorba de o eroare materială referitoare la una din cifrele numărului care indica valoarea pretinsului prejudiciu care ar fi fost cauzat Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

Celelalte aspecte invocate în legătură cu pretinsul prejudiciu nu reprezintă altceva decât apărări care ţin de fond, nefiind chestiuni care sunt supuse verificărilor în procedura de cameră preliminară (caracterul redus al prejudiciului care ar fi fost adus comunei Şelaru, inexistenţa prejudiciului în condiţiile în care inculpata H. ar fi prestat munca etc.)

În ceea ce priveşte aspectele invocate de inculpata D. cu titlu de critici care ar viza neregularitatea actului de sesizare a instanţei, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, de fapt, se invocă caracterul incomplet al actelor de urmărire penală efectuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi omisiunea menţionării în rechizitoriu a unor aspecte care ar fi fost cunoscute de procuror cu privire la situaţia medicală a inculpatei - faptul că s-ar fi aflat în concediu medical, că atribuţiile sale erau exercitate de o altă persoană sau că inculpata se afla sub tratament medical.

În ceea ce priveşte caracterul incomplet al urmăririi penale, s-a reţinut că nu se poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor actuale ale C. proc. pen., restituirea pentru completarea urmării penale nu mai este posibilă. Singurul în măsură să aprecieze dacă urmărirea penală este completă, iar probele administrate justifică trimiterea în judecată este procurorul care emite rechizitoriul potrivit dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen., privind rezolvarea cauzelor. În condiţiile în care procurorul a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de textul menţionat şi a emis rechizitoriul, considerând lămurită situaţia de fapt într-o măsură care să justifice trimiterea în judecată a inculpatei, criticile acesteia legate de neadministrarea unor probe sau de faptul că nu ar fi fost avute în vedere de procuror anumite înscrisuri privind situaţia sa medicală nu pot fi reţinute. Aspectul menţionat poate fi eventual valorificat de inculpată pe fondul cauzei, iar o eventuală completare a probelor se poate realiza dacă în cursul cercetării judecătoreşti se formulează astfel de solicitări, care sunt apreciate întemeiate de instanţa de judecată.

Nu a fost primită nici susţinerea apărării în sensul că aspectul menţionat ar afecta legala sesizare a instanţei, întrucât nu ar putea fi stabilite limitele judecăţii, în condiţiile în care fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei, aşa cum s-a arătat anterior, este descrisă clar prin actul de sesizare, acesta cuprinzând toate datele menţionate în art. 328 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte criticile legate de omisiunile din actul de sesizare, s-a reţinut că aspectele susţinute de apărare sunt contrazise chiar de conţinutul rechizitoriului. Astfel, în cazul inculpatei D., chiar la descrierea faptei avute în vedere la trimiterea sa în judecată, s-a reţinut că "în calitate de şef în cadrul compartimentului de resurse umane, al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, fiind în concediu medical, a ajutat-o şi a determinat-o pe E. (care îi ţinea locul pe perioada concediului medical), să o sprijine pe G., în vederea detaşării . . . . . . . . . .".

În plus, în descrierea situaţiei de fapt şi în analiza probelor care justifică, în opinia procurorului, trimiterea sa în judecată se face referire, în mod repetat, la situaţia medicală a inculpatei. Astfel, la fila x din rechizitoriu este menţionată decizia nr. 147/24.11.2020 a directorului general al DGAPMFP, arătându-se că prin această decizie lui E. i s-a acordat drept de semnătură, în locul numitei D. - şef birou resurse umane, salarizare, SSM, SU pe documentele întocmite în cadrul biroului, în perioada în care aceasta se află în concediu medical; la fila x din rechizitoriu s-a menţionat că inculpata "D. (şef la resurse umane, dar aflată în concediu medical) îi spune lui E. să îi solicite directorului un CV al persoanei agreate, pentru a putea stabili "condiţiile"; la filele x din rechizitoriu sunt menţionate aspectele susţinute de E. şi de D. în declaraţiile date privind concediul medical pe care l-a avut inculpata D..

Având în vedere aspectele punctate mai sus, s-a reţinut că, în realitate, inculpata D. a formulat veritabile apărări de fond, care nu sunt în competenţa de soluţionare a judecătorului de cameră preliminară, obiectul verificărilor în această procedură fiind limitat, potrivit dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., la aspectele menţionate de acest text.

c. Cu privire la legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală

S-a constatat că au fost parcurse etapele obligatorii în urmărirea penală şi există concordanţă între actele efectuate şi dispoziţiile legale ce reglementează modul în care sunt efectuate actele de către organul de urmărire penală, conform art. 286, art. 281 alin. (1) lit. e) şi lit. f), art. 282 C. proc. pen. şi actele propriu-zise.

În cauză, nu au fost primite criticile legate de nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, care au fost susţinute atât de inculpatul A., cât şi de inculpatul C..

Sesizarea constituie, în primul rând, un mijloc prin care organul de urmărire penală ia cunoştinţă de comiterea unei infracţiuni şi, totodată, dacă este realizată în modurile prevăzute de lege, reprezintă şi un act procesual care are ca efect juridic obligaţia organului de urmărire penală de a se pronunţa cu privire la declanşarea sau nu a procesului penal pentru infracţiunea cu care a fost sesizat. Practic, principiul legalităţii procesului penal impune ca orice organ judiciar să nu poată începe şi desfăşura activitatea procesuală proprie fără o sesizare, pentru că organele de urmărire penală pot acţiona şi desfăşura activităţile necesare pentru soluţionarea cauzei doar în baza unui act de sesizare, astfel putându-se controla şi elimina eventualele abuzuri ce ar putea fi comise, în strânsă corelaţie cu celelalte măsuri şi garanţii procesuale oferite de legiuitor părţilor.

Printre modurile de sesizare care dau posibilitatea organelor abilitate să demareze procedura cercetărilor într-o cauză penală se regăseşte şi sesizarea din oficiu, care intervine şi se poate realiza în cazul constatării unei infracţiuni flagrante, denunţurilor anonime, mijloacelor de informare în masă, zvonului public, cercetării altor fapte, când se ia cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni prin activităţi informativ operative specifice.

Toate aceste aspecte relevă că sesizarea din oficiu, ca modalitate internă de sesizare, este de aplicabilitate imediată şi are caracter imperativ ori de câte ori organele judiciare nu sunt sesizate prin plângere sau denunţ sau alt mod cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau la faptul că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni şi presupune întocmirea unui proces-verbal de sesizare de către organul de urmărire penală care a luat la cunoştinţă prin modalităţile precizate de comiterea unei infracţiuni.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 292 C. proc. pen., organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 (plângere, denunţ, sesizări făcute de persoane cu funcţii de conducere şi de alte persoane) şi încheie un proces-verbal în acest sens. Cu respectarea acestor dispoziţii legale, procurorul a întocmit un astfel de proces-verbal la 21 februarie 2022, arătându-se următoarele, "Cu prilejul verificărilor efectuate au rezultat informaţii ... cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.."

Criticile apărării au fost determinate de faptul că în procesul-verbal întocmit în cauză nu s-a indicat de procuror în ce au constat verificările efectuate şi din care ar fi rezultat informaţii privind comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Contrar susţinerilor apărării, s-a reţinut că nu rezultă din nicio dispoziţie legală obligativitatea organului de urmărire penală de a menţiona expres sursa de unde a aflat că s-a săvârşit o infracţiune, fiind prevăzută numai obligaţia de a întocmi un proces-verbal de sesizare din oficiu în cazul în care a aflat despre săvârşirea unei fapte penale pe altă cale decât plângere, denunţ, sesizare făcută de persoane cu funcţii de conducere şi alte persoane. Dispoziţiile legale nu fac vreo menţiune cu privire la conţinutul pe care ar trebui să-l aibă acest proces-verbal de sesizare, iar prevederile art. 199 C. proc. pen. - cadrul general pentru încheierea oricărui proces-verbal - nu reglementează printre menţiunile pe care trebuie să le cuprindă şi indicarea căii pe care organul de urmărire penală a aflat despre săvârşirea unei infracţiuni.

Prin urmare, în raport cu aceste precizări, nu se poate considera că prin neindicarea sursei autosesizării am fi în prezenţa nelegalităţii actului de sesizare şi implicit a tuturor actelor de urmărire penală subsecvente, efectuate ulterior autosesizării. Activitatea de documentare a unei fapte pretins infracţionale implică în mod obligatoriu o sursă de informare, a cărei devoalare poate compromite scopul procesului penal, astfel încât lipsa obligativităţii indicării sursei informaţiilor în procesul-verbal apare ca fiind justificată, neputându-se susţine că prin neindicarea acestei surse s-ar fi cauzat inculpaţilor o vătămare.

Referirile apărării la modalităţile prin care procurorul ar fi putut afla despre săvârşirea infracţiunii cercetate nu reprezintă altceva decât simple presupuneri, nesusţinute probator în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatei D. de constatare a caracterului nelegal şi neloial al administrării întregului probatoriu în lipsa avocatului său, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că aceasta a susţinut că apărătorul ales a formulat, în temeiul art. 92 C. proc. pen., o cerere prin care a fost solicitat dreptul de a participa la toate actele de urmărire penala, acesta nefiind înştiinţat de efectuarea lor. S-a făcut referire la faptul că prin rechizitoriu s-a arătat că au fost admise cererile inculpaţilor de consultare a dosarului şi de participare la actele de urmărire penală efectuate în cauză însă avocatul inculpatei nu a fost chemat la audieri.

Conform dispoziţiilor art. 92 C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea actelor de urmărire penală (cu excepţiile expres prevăzute de lege). Avocatul suspectului sau inculpatului poate solicita să fie încunştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală, această încunoştinţare făcându-se prin notă telefonică, fax, e-mail sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale, pentru a putea exercita acest drept, avocatul trebuie să solicite expres să fie încunoştinţat de organele de urmărire penală despre data şi ora efectuării actului de urmărire penată.

În cauză, inculpata D. a fost asistată iniţial de doamna avocat J. (aceasta fiind prezentă la momentul aducerii la cunoştinţă, la 07.12.2022, a calităţii de suspect şi la 14.12.2022, a calităţii de inculpat). Avocatul menţionat a formulat la 14.12.2022 doar o cerere de consultarea a dosarului de urmărire penală nr. 50/P/2022, cerere care a fost admisă la 15.12.2022 . La dosar se află împuternicirea din 07.12.2022 a avocatului menţionat, nefiind identificată nicio cerere prin care avocatul menţionat să fi solicitat să asiste la efectuarea actelor de urmărire penală.

Ulterior, inculpata D. a fost asistată de doamna avocat K., care a depus o delegaţie avocaţială din 10.11.2023 . Avocatul menţionat a asistat la declaraţia dată în calitate de inculpat de D. la 21.11.2023, la dosar nefiind depusă o cerere din partea acesteia de a fi încunoştinţată cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală.

În cazul avocaţilor care au formulat o cerere în sensul de a fi încunoştinţaţi cu privire la data şi ora efectuării actelor de urmărire penală, cererile au fost admise şi s-a procedat la informarea avocaţilor, cu titlu de exemplu fiind procesele-verbale de la fila x d.u.p., filele x d.u.p., filele x d.u.p. şi filele x d.u.p. În acest context a fost făcută menţiunea din actul de sesizare privind încuviinţarea cererilor apărătorilor aleşi, menţiune la care s-a făcut trimitere de către inculpata D. în susţinerea cererii formulate.

În raport de aspectele arătate, în cauză nu s-a putut reţine o încălcare a dreptului la apărare.

Faţă de aceste considerente, a fost respinsă, ca nefondată, excepţia invocată de inculpatul A. privind necompetenţa după calitatea persoanei a Curţii de Apel Bucureşti, au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii B., C., A. şi D. în procedura de cameră preliminară, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/2022 emis la 29.02.2024 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B., C., A., E., F., G. şi D. şi s-a dispus începerea judecăţii.

Împotriva încheierii din 04 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024, au formulat contestaţii inculpaţii A., D., C. şi B..

Contestatorul inculpat A. a arătat că o primă critică vizează excepţia necompetenţei instanţei după calitatea persoanei. În acest sens, a susţinut că inculpatul B. era suspendat din profesia de avocat la data comiterii faptelor, context în care competenţa instanţei nu putea fi atrasă de o calitate care nu putea fi exercitată la acel moment. În opinia contestatorului, este necesar să fie exercitată efectiv calitatea de avocat la momentul comiterii faptelor imputate, suspendarea calităţii de avocat echivalând cu inexistenţa ori neexercitarea acelei calităţi la momentul analizat. Drept urmare, a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei după calitatea persoanei a Curţii de Apel Bucureşti.

În susţinerea criticii vizând nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, s-a arătat că nu este oportună efectuarea unei cercetări doar pe baza unei astfel de sesizări, fără a exista o minimă sursă credibilă. S-a solicitat să se aibă în vedere că într-un memoriu depus de parchet se menţionează că dacă s-ar fi făcut anumite precizări în cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu, s-ar fi putut devoala indicii relevante cu privire la alte fapte cercetate, însă, în opinia contestatorului, dacă sursa de informare a constituit-o o altă cercetare penală sau de altă natură, aceea probabil se afla într-un stadiu avansat, astfel că şi finalizarea ei ar fi trebuit să fie anterioară prezentei cauze. Aşadar, întrucât nu se precizează sursa primară de informaţie, s-a solicitat să se constate nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu a organelor de urmărire penală.

Referitor la neregularitatea rechizitoriului, s-a arătat că verificarea legalităţii şi regularităţii actului de sesizare a instanţei impune şi verificarea existenţei sub forma descrierii explicative a elementelor laturii obiective şi a celei subiective ale faptelor imputate, din care să rezulte în suficientă măsură aptitudinea acelei fapte de avea caracter penal, iar nu doar claritatea expunerii unor fapte, cum se arată în încheierea atacată.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, restituirea cauzei la parchet pentru completarea cercetării penale.

Prin motivele formulate, contestatoarea inculpată D. a susţinut că una dintre critici vizează împrejurarea că prima instanţă nu a ţinut cont de cererea formulată în temeiul art. 92 C. proc. pen., prin care a solicitat ca avocaţii săi să fie încunoştinţaţi pentru a participa la toate actele de urmărire penală efectuate în cauză, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare. În acest sens, a arătat că, deşi la dosar există un e-mail din 22.06.2022, care confirmă solicitarea expresă a avocaţilor săi de a asista la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală, ulterior, aceştia nu au fost anunţaţi de către organele de cercetare penală când se efectuau astfel de acte.

A mai susţinut inculpata că o altă critică vizează omisiunea menţionării în rechizitoriu că, în perioada 07.02.2021 - 13.03.2021, se afla în concediu medical, având grave probleme de sănătate, pentru care urma anumite proceduri medicale, precum şi a faptului că, până la încetarea concediului medical, inculpata E. era cea care avea drept de semnătură în locul ei, aceasta substituind-o în îndatoririle de serviciu în acea perioadă.

Totodată, contestatoarea a învederat că, în cuprinsul rechizitoriului, nu s-a făcut referire la documentaţia depusă la data de 23.11.2023, constând în acte medicale privind sănătatea sa fizică, psihică şi emoţională.

Faţă de cele expuse, s-a solicitat admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

La rândul său, contestatorul inculpat C. a arătat că o primă critică priveşte nelegala sesizare a instanţei, ca urmare a neverificării legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior. În acest sens, a susţinut că o astfel de verificare include şi analizarea legalităţii şi temeiniciei actelor de urmărire penală care au dus la emiterea actului de sesizare. Or, în speţă, în raport cu intervalul de timp scurt cuprins între data întocmirii rechizitoriului şi cea a verificării legalităţii şi temeiniciei acestuia, a apreciat că actul de sesizare a fost verificat doar în mod formal. De asemenea, a învederat că nu este precizat numele persoanei care, în calitate de procuror şef, ar fi trebuit să confirme legalitatea şi temeinicia actului de sesizare.

Un al doilea aspect de nelegalitate vizează nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, care nu cuprinde lămuriri privind sursa informaţiei care a stat la baza emiterii acestuia. În opinia conetstatorului, această menţiune era obligatorie, fiind important să se efectueze o minimă verificare cu privire la sursa informaţiilor care stau la baza sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală, putând fi vorba în unele cazuri despre informaţii obţinute în mod nelegal, de exemplu, prin încălcarea dreptului la viaţă privată. Prin urmare, inculpatul a apreciat că lipsa oricăror detalii cu privire la aspectele anterior menţionate conduce la nelegalitatea şi nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, precum şi a tuturor actelor subsecvente şi, pe cale de consecinţă, la nelegalitatea sesizării instanţei.

Referitor la neregularitatea rechizitoriului, contestatorul a susţinut că pretinsele fapte de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi fals intelectual, de care este acuzat, sunt descrise vag, incomplet, în sensul că nu sunt precizate cu claritate data şi locul săvârşirii acestora, iar în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicităţii la abuz în serviciu se recurge doar la enumerarea unor norme legale, fără a se stabili în ce mod actele pe care le-a îndeplinit au încălcat respectivele norme legale.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei şi, pe fond, admiterea cererilor şi excepţiilor formulate, cu consecinţa restituirii cauzei la parchet.

Totodată, a precizat că este de acord cu admiterea excepţiei de necompetenţă invocată la instanţa de fond, dar şi pe calea contestaţiei de către ceilalţi inculpaţi.

Contestatorul inculpat B. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Bucureşti. În subsidiar, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivul de nelegalitate constând în nemotivarea hotărârii contestate sau, într-un al doilea subsidiar, a solicitat să se constate neregularitatea actului de sesizare şi să se dispună restituirea cauzei la parchet, în vederea remedierii neregularităţilor, urmând ca parchetul să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată.

Făcând trimitere la relaţiile comunicate prin adresa transmisă de Baroul Bucureşti, inculpatul B. a arătat că, ulterior momentului săvârşirii pretinsei fapte, şi anume în februarie- martie 2021, şi-a pierdut calitatea de avocat în luna aprilie 2022, fiind radiat din tabloul avocaţilor. În acest context, a apreciat că din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că nu mai revine Curţii de Apel Bucureşti competenţa după calitatea persoanei, prin raportare la calitatea sa de avocat la data săvârşirii faptei, nefiind incidentă vreuna dintre ipotezele de la art. 48 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. Ca atare, instanţa competentă în cauza pendinte este Tribunalul Bucureşti.

Un alt motiv de contestaţie vizează nemotivarea încheierii atacate, invocându-se, sub acest aspect, jurisprudenţa instanţei supreme, conform căreia nu este suficient să existe partea de considerente a motivării, atât timp cât nu există şi raţionamentele proprii ale judecătorului şi nu se fac coordonări între chestiunile de fapt şi cele de drept.

În legătură cu regularitatea actului de sesizare, a arătat că în cuprinsul încheierii atacate se reţine într-un singur paragraf că sunt descrise cele faptele care i se impută, fiind arătate normele primare şi atribuţiile încălcate, astfel încât actul de sesizare ar fi regulamentar întocmit. Contrar celor reţinute în hotărârea atacată, contestatorul a arătat că, în rechizitoriu, la secţiunea în drept, se menţionează că a făcut demersuri de angajare/detaşare a lui G. în perioada februarie- martie 2021 şi că în acest fel a prejudiciat direcţia pe care o conducea cu salariile pe care aceasta le-a încasat timp de 1 an. Or, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, care a reconfigurat infracţiunea de abuz în serviciu, trebuia să se arate care sunt atribuţiile în exercitarea cărora a încălcat legea. A menţionat că, într-adevăr, sunt enumerate o serie de norme primare, inclusiv la încadrarea în drept, fără a se preciza în mod clar în ce fel au fost încălcate aceste norme, astfel încât să îşi poată formula apărări cu privire la acuzaţiile care i se aduc.

Pentru toate aceste motive, contestatorul a susţinut că actul de sesizare nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 328 C. proc. pen., solicitând ca, în măsura în care instanţa nu va lua în considerare celelalte două motive de nelegalitate, să se procedeze la aplicarea dispoziţiilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen.

Verificând cauza prin prisma criticilor invocate şi prin raportare la dispoziţiile art. 347 şi art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază contestaţiile formulate de inculpaţii A., D., C. şi B. ca fiind nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate în continuare.

Cu titlu preliminar, verificând încheierea atacată prin raportare la criticile formulate de inculpatul B. privind insuficienta motivare, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară de la fond, după ce a prezentat, pe larg, acuzaţiile reţinute în actul de sesizare şi cererile şi excepţiile invocate, le-a analizat, expunând succint argumentele avute în vedere la respingerea acestora, la constatarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală cu consecinţa dispunerii începerii judecăţii în cauză, reţinând, în esenţă, că nu se impune admiterea cererilor şi răspunzând, totodată, cu privire la toate aspectele puse în discuţie. De altfel, chiar şi în ipoteza în care judecătorul fondului ar fi procedat la motivarea necorespunzătoare a soluţiei pronunţate, acest aspect putea fi îndreptat chiar în calea de atac a contestaţiei, completul învestit cu aceasta fiind obligat să o soluţioneze în urma propriei evaluări a actelor şi lucrărilor dosarului.

Pe fondul contestaţiilor, raportându-se la dispoziţiile art. 342 C. proc. pen. care stabilesc obiectul camerei preliminare, Înalta Curte constată că în această fază a procesului penal competenţele sale sunt limitate la a verifica legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, şi nu în ultimul rând, competenţa instanţei învestite prin rechizitoriu.

Ca atare, organul judiciar este chemat să verifice dacă actele procedurale îndeplinesc exigenţele de formă şi conţinut, precum şi concordanţa acestora cu actele şi măsurile procesuale dispuse şi consemnate în conţinutul lor, bineînţeles prin prisma dispoziţiilor legale incidente.

Şi evaluarea probelor se realizează în această etapă doar din perspectiva legalităţii, sau, după caz a loialităţii administrării de către organele de urmărire penală, fiind exclusă examinarea suficienţei, relevanţei şi utilităţii acestora, precum şi a oportunităţii actului prin care au fost încuviinţate, putând fi înlăturate doar acele probe obţinute prin mijloace de probă sau procedee probatorii nelegale.

Astfel, caracterul incomplet al urmăririi penale şi măsura în care acuzaţiile formulate sunt susţinute de probatoriul administrat în această fază, pot fi cenzurate doar în ipoteza începerii judecăţii.

În procedura camerei preliminare, verificarea legalităţii efectuării urmăririi penale se realizează asupra actelor procedurale, dar şi a măsurilor şi actelor procesuale pe care le conţin numai din perspectiva regimului de nulităţi, situaţie în care constatarea vreunei încălcări a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea anchetei penale atrage nulitatea actului în condiţiile expres prevăzute în art. 281 - art. 282 C. proc. pen.

În cazul în care se constată încălcări ale dispoziţiilor procedurale privind administrarea probelor sancţiunea care intervine, conform art. 102 C. proc. pen., este cea a excluderii probelor obţinute în mod nelegal, acestea neputând fi folosite în procesul penal.

Însă, sancţiunea excluderii probelor este, conform prevederilor art. 102 alin. (3) C. proc. pen., rezultatul constatării nulităţii actului prin care s-a dispus/autorizat/confirmat proba sau s-a însuşit mijlocul de probă ori procedeul probatoriu prin care a fost obţinut.

Altfel spus, constatarea nulităţii, de principiu relativă, a mijlocului de probă sau a procedeului probatoriu prin intermediul căruia proba a fost obţinută atrage excluderea acesteia.

Verificând aspectele de legalitate ce formează obiectul camerei preliminare, din perspectiva competenţei instanţei, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, au fost formulate critici de către inculpaţii A. şi B..

Contestatorul A. a susţinut că inculpatul B. era suspendat din profesia de avocat la data comiterii faptelor, context în care competenţa instanţei nu putea fi atrasă de o calitate care nu putea fi exercitată la acel moment, suspendarea calităţii echivalând cu inexistenţa ori neexercitarea acelei calităţi la momentul analizat.

Contestatorul B. a arătat că, ulterior momentului săvârşirii pretinsei fapte, şi anume în februarie- martie 2021, şi-a pierdut calitatea de avocat în luna aprilie 2022, fiind radiat din tabloul avocaţilor, astfel încât nu mai revine Curţii de Apel Bucureşti competenţa după calitatea persoanei, prin raportare la calitatea sa de avocat.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, aşa cum rezultă din adresa din 24.09.2024 a Baroului Bucureşti, prin decizia nr. 859/28.04.2022 B. a fost radiat din profesia de avocat, începând cu 21.04.2022, ca urmare a cererii de renunţare la exerciţiul profesiei formulate de acesta. Totodată, în cuprinsul aceleiaşi adrese, s-a menţionat că, prin decizia nr. 490/26/03.03.2015, B. a fost suspendat din profesia de avocat pentru neplata taxelor/contribuţiilor profesionale către Baroul Bucureşti/U.N.B.R/Filiala Bucureşti a Casei de Asigurări a Avocaţilor începând cu data de 03.03.2015.

Aşadar, la data săvârşirii faptelor (februarie 2021- martie 2021, martie 2021, 12-21 aprilie 2021), inculpatul B. avea calitatea de avocat, fiind însă suspendat. Ulterior, ca urmare a cererii de renunţare la exerciţiul profesiei formulate de acesta, începând cu 21.04.2022, a fost radiat din profesia de avocat, astfel încât calitatea acestuia de avocat a încetat potrivit art. 26 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Se observă că cercetările efectuate în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, nu au vizat vreuna dintre infracţiunile indicate în art. 38 alin. (1) lit. a)-b) C. proc. pen. sau alte persoane care să aibă vreuna dintre calităţile prevăzute la lit. c)-g) ale aceluiaşi articol, care ar atrage competenţa curţii de apel de a judeca cauza în primă instanţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe ierarhic superioare (cum este cazul în speţă).

În acest context, Înalta Curte are în vedere că incidenţa sancţiunii nulităţii absolute este atrasă, conform prevederilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., doar în situaţia în care sunt încălcate dispoziţiile privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Or, în cauză, instanţa învestită cu rechizitoriul nr. x/2022 emis la 29.02.2024 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B., C., A., E., F., G. şi D., respectiv Curtea de Apel Bucureşti, este instanţă ierarhic superioară celei căreia i-ar reveni competenţa să judece prezenta cauză, astfel încât, în speţă, ar putea fi incident, eventual, un caz de nulitate relativă.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 282 C. proc. pen., rezultă că nulitatea relativă operează nu doar ca efect al simplei invocări în termenul legal a unei încălcări a legii, ci presupune, cumulativ, dovedirea unei vătămări aduse drepturilor/intereselor procesuale ale celui care o invocă, dar şi constatarea că desfiinţarea actului nelegal este unicul remediu pentru înlăturarea vătămării.

Or, în speţă, contestatorii nu au invocat vreo vătămare care li s-a adus prin judecarea cauzei în procedura de cameră preliminară de către Curtea de Apel Bucureşti.

Drept urmare, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 282 C. proc. pen., pentru a se constata incidenţa nulităţii relative prin raportare la competenţa instanţei, nefiind dovedită existenţa vreunei vătămări aduse drepturilor/intereselor procesuale ale contestatorilor, nu se impune desfiinţarea încheierii contestate şi trimiterea dosarului spre rejudecare tribunalului căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi comportamentul procesual al contestatorului inculpat B., care nu a considerat necesar să aducă la cunoştinţa organelor de urmărire penală sau instanţei învestite cu rechizitoriul împrejurarea că, urmare a propriei cereri de renunţare la exerciţiul profesiei, a fost radiat din profesia de avocat începând cu 21.04.2022.

Verificând, în continuare, conţinutul rechizitoriului, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la fond, că acesta satisface toate exigenţele prevăzute de art. 328 C. proc. pen., criticile formulate de contestatori sub acest aspect fiind nefondate.

Contestatorul inculpat C., invocând nelegalitatea şi neregularitatea rechizitoriului, a criticat, în esenţă, aspecte ce vizează verificarea legalităţii şi temeiniciei acestuia de către procurorul ierarhic superior celui semnatar, precum şi descrierea de o manieră deficitară a pretinselor fapte de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi fals intelectual, de care este acuzat, în sensul că nu sunt precizate cu claritate data şi locul săvârşirii acestora, iar în cazul primelor două se recurge doar la enumerarea unor norme legale, fără a se stabili în ce mod actele pe care le-a îndeplinit au încălcat respectivele norme, situaţie care face imposibil de stabilit obiectul judecăţii, cu consecinţe negative asupra realizării unei apărări efective.

La rândul său, contestatorul inculpat B. a arătat că, în rechizitoriu, la secţiunea în drept, în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, se menţionează că a făcut demersuri de angajare/detaşare a lui G. în perioada februarie- martie 2021 şi că în acest fel a prejudiciat direcţia pe care o conducea cu salariile pe care aceasta le-a încasat timp de 1 an, însă nu s-a arătat care sunt atribuţiile în exercitarea cărora a încălcat legea. Chiar dacă sunt enumerate o serie de norme primare, inclusiv la încadrarea în drept, nu s-a precizat în mod clar în ce fel au fost încălcate aceste norme, astfel încât să îşi poată formula apărări cu privire la acuzaţiile care i se aduc.

Contestatorul inculpat A. a susţinut că verificarea legalităţii şi regularităţii actului de sesizare a instanţei impune şi verificarea existenţei sub forma descrierii explicative a elementelor laturii obiective şi celei subiective ale faptelor imputate, din care să rezulte în suficientă măsură aptitudinea acelei fapte de avea caracter penal, iar nu doar claritatea expunerii unor fapte.

Coroborând dispoziţiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen. (remedierea de către procuror a neregularităţilor actului de sesizare) şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. (neregularitatea rechizitoriului ce atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii având drept consecinţă restituirea cauzei la parchet), Înalta Curte constată că, în procedura de cameră preliminară, se verifică îndeplinirea condiţiilor de formă şi conţinut ale rechizitoriului prevăzute de art. 328 C. proc. pen., adică cele privind descrierea faptei, încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă pe care se fundamentează trimiterea în judecată, pentru a se putea stabili obiectul şi limitele judecăţii, dar şi existenţa controlului de legalitate şi temeinicie efectuat de către procurorul ierarhic superior.

Deci, regularitatea actului de sesizare vizează în primul rând o descriere a faptelor clară şi completă prin indicarea datei sau a unor elemente apte să determine intervalul de săvârşire a activităţii presupus infracţionale, a locului, împrejurărilor concrete în care a fost comisă, a acţiunii sau a inacţiunii reţinute în sarcina inculpatului, inclusiv prin configurarea participaţiei sale penale, aspecte care sunt necesare în vederea determinării obiectului şi limitelor judecăţii, dar care trebuie să-i permită şi celui trimis în judecată să se informeze asupra acuzaţiilor ce-i sunt aduse în vederea pregătirii apărării sale.

În plus, prezentarea împrejurărilor faptice trebuie să se realizeze de o asemenea manieră încât să existe suficiente elemente care să îşi găsească corespondent în norma de incriminare, fără ca prin aceasta să se înţeleagă că în etapa camerei preliminare se pot aduce critici cu privire la încadrarea juridică dată faptelor şi care poate fi corectată doar în cursul judecăţii, sau în legătură cu lipsa cerinţelor de tipicitate ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, aspecte care ţin exclusiv de fondul cauzei, analizarea lor urmând a fi făcută în etapa ulterioară a procesului penal.

Ca atare, regularitatea actului de sesizare nu implică şi verificarea condiţiilor stabilite de legiuitor în art. 327 C. proc. pen. ca fiind obligatorii pentru emiterea rechizitoriului, respectiv o urmărire penală completă şi existenţa probelor necesare pentru fundamentarea unei trimiteri în judecată, întrucât judecătorul în această fază nu realizează un examen al temeiniciei acuzaţiei, al forţei probante a materialului probator sau al cantităţii acestuia, dar nici al încadrării în drept dată faptelor, întrucât acestea reprezintă chestiuni care vizează judecarea cauzei pe fond.

Analizându-se conţinutul actului de sesizare, se constată că acesta satisface toate exigenţele prevăzute de art. 328 C. proc. pen. Astfel, rechizitoriul a fost supus verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul şef al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, respectiv de procurorul I..

În privinţa susţinerii contestatorului inculpat C., în sensul că, în raport cu intervalul de timp scurt cuprins între data întocmirii rechizitoriului şi cea a verificării legalităţii şi temeiniciei acestuia, actul de sesizare a fost verificat în mod formal, ceea ce ar determina neregularitatea acestuia, Înalta Curte constată că actul de sesizare a fost întocmit la 29.02.2024 şi a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei la 05.03.2024.

Statuând asupra legalităţii verificării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, art. 328 alin. (1) C. proc. pen.. nu impune condiţii suplimentare de validitate a acestui act procesual, nici din perspectiva formei procedurale în care se materializează şi nici a întinderii acestei verificări ori a limitei minime de timp în care ar trebui finalizată. Pe de altă parte, prevederile anterior indicate instituie obligaţia procurorului ierarhic superior de a verifica sub aspectul legalităţii şi temeiniciei un singur act procesual, respectiv rechizitoriul. În cadrul acestei operaţiuni procurorul ierarhic superior nu verifică suplimentar şi legalitatea, temeinicia actelor de urmărire penală anterioare întocmirii actului de sesizare ori a probelor pe care se bazează acesta.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, în mod justificat, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a constatat că intervalul cuprins între 29.02.2024-05.03.2024 (actul de sesizare fiind întocmit la 29.02.2024 şi verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei la 05.03.2024), chiar dacă este unul relativ scurt, nu poate fi considerat ca reprezentând o perioadă care nu ar fi permis procurorul ierarhic superior să realizeze verificarea pe care o presupune art. 328 alin. (1) C. proc. pen., legea procesual penală impunând doar obligaţia efectuării acestei verificări de către procurorul ierarhic superior, fără a stabili condiţii suplimentare de validitate a acestui act procesual, nici din perspectiva formei procedurale în care se materializează şi nici a întinderii acestei verificări ori a limitei minime de timp în care ar trebui finalizată.

În continuare, tot referitor la conţinutul actului de sesizare, se observă că acesta se limitează la faptele şi persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde toate elementele prevăzute în art. 328 C. proc. pen., care face trimitere la dispoziţiile art. 286 alin. (2) C. proc. pen., în conţinutul său regăsindu-se datele privitoare la elementele de fapt reţinute în sarcina inculpaţilor B., C. şi A. şi încadrarea juridică a acestora, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute de art. 330 şi art. 331 C. proc. pen., dispoziţia de trimitere în judecată, numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă (cu indicarea calităţii lor în proces şi a locului unde urmează a fi citate), precum şi celelalte prevederi necesare pentru soluţionarea cauzei.

Contrar susţinerilor contestatorilor, se observă că descrierea faptelor ce formează obiectul trimiterii lor în judecată s-a făcut de către procurorul de caz de o manieră rezonabilă şi inteligibilă, aptă să le permită cunoaşterea şi înţelegerea întocmai a acuzaţiilor ce le-au fost aduse şi pregătirea unei apărări corespunzătoare, dar şi stabilirea exactă a obiectului judecăţii, astfel cum se prevede în art. 371 C. proc. pen. Astfel, după prezentarea modalităţii de sesizare a organelor judiciare, s-a procedat la expunerea, în cuprinsul rechizitoriului, a acuzaţiilor pentru care au fost efectuate cercetări în cauză şi a situaţiei de fapt circumscrisă acestora, fiind menţionate împrejurările în care s-a reţinut că s-a desfăşurat activitatea presupus infracţională, inclusiv intervalul de timp, făcându-se referire în acest context la probele administrate în cauză pe baza cărora au fost stabilite respectivele împrejurări, la dispoziţiile legale şi regulamentare considerate a fi incidente, revenind instanţei de judecată, ulterior finalizării cercetării judecătoreşti, să stabilească în ce măsură faptele prezentate de procuror se pot integra în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de care au fost acuzaţi contestatorii.

Sub aspectul descrierii faptelor imputate, se constată că, în privinţa inculpatului B., în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., în actul de sesizare s-a reţinut că aceasta constă în aceea că, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 554 alin. (7) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 45, alin. (1) din Legea 53/2003-Codul Muncii], cu ocazia demersurilor făcute, în perioada februarie 2021- martie 2021, în vederea angajării/detaşării numitei G. pe o funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, fapte care au avut ca rezultat păgubirea şi vătămarea intereselor legitime ale Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi obţinerea unui folos necuvenit de către G., constând în remuneraţiile încasate de aceasta în cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, pentru perioada 15.03.2021-14.03.2022.

Referitor la inculpatul C., în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., în rechizitoriu s-a reţinut că aceasta constă în aceea că, în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019], cu ocazia numirii şi angajării lui G., în funcţia de consilier personal şi plăţii acesteia, fără a se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021), fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Şelaru şi a adus un folos necuvenit, de aceeaşi valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate).

În legătură cu complicitatea la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., în actul de sesizare s-a reţinut că aceasta constă în aceea că, în calitate de primar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa (funcţie de demnitate publică), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul C. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 45 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017] şi a înlesnit şi ajutat, cu intenţie (cu prilejul semnării actelor privind angajarea şi detaşarea inculpatului G.), la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina numitului B. şi în folosul numitei G., cu ocazia detaşării de la 15.03.2021, a numitei G. de pe funcţia de consilier personal primar în cadrul Primăriei comunei Şelaru pe funcţia de Şef birou II(S) - la Biroul Strategie Programe şi Proiecte de Arhitectură Peisagistică, din cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în legătură cu complicitatea la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că aceasta constă în aceea că, în calitate de funcţionar public de conducere - secretar general al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 197 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019] şi a înlesnit şi ajutat, cu intenţie, la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina numitului C. şi în folosul numitei G. (prin contrasemnarea dispoziţiilor primarului nr. 26/03.03.2021 şi nr. 27/06.03.2021 şi netrimiterea acestora, în termen, către Instituţia Prefectului Judeţului Dâmboviţa), cu ocazia numirii şi angajării lui G., în funcţia de consilier personal şi plaţii acesteia, fără ă se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021), fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Şelaru şi a adus un folos necuvenit, de aceeaşi valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate);

În privinţa complicităţii la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., în rechizitoriu s-a reţinut că fapta constă în aceea că, în calitate de funcţionar public de conducere - secretar general al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu încălcarea, cu intenţie, a prevederilor legale [art. 197 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 45 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017] şi a înlesnit şi ajutat, cu intenţie, la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu reţinute în sarcina numitului B. şi în folosul numitei G. (prin contrasemnarea dispoziţiei primarului nr. 28/12.03.2021 şi netrimiterea acesteia, în termen, către Instituţia Prefectului Judeţului Dâmboviţa) cu ocazia detaşării de la data de 15.03.2021, a numitei G. de pe funcţia de consilier personal primar în cadrul Primăriei comunei Şelaru pe funcţia de Şef birou II(S)- la Biroul Strategie Programe şi Proiecte de Arhitectură Peisagistică, din cadrul Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public.

Referitor la infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., s-a reţinut în actul de sesizare că fapta constă în aceea că, în luna martie 2021, inculpatul a transmis la DGAPMFP înscrisul care figurează înregistrat în cadrul Primăriei comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, sub nr. x/12.03.2021, în vederea producerii de consecinţe juridice, ştiind că era antedatat; în privinţa infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că fapta constă în aceea că, în luna martie 2022, inculpatul a contrasemnat în calitate de secretar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa dispoziţia nr. x/15.03.2022, care era antedatată; în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că fapta constă în aceea că, în perioada 08.03.2021-11.04.2022, inculpatul a contrasemnat în calitate de secretar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, dispoziţia nr. x/03.03.2021, care era antedatată; referitor la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că fapta constă în aceea că, în perioada 08.03.2021-11.04.2022, inculpatul a contrasemnat în calitate de secretar al comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa, dispoziţia nr. x/06.03.2021, care era antedatată, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Se observă, astfel, că procurorul redactor al rechizitoriului a menţionat într-o manieră clară, inteligibilă, care sunt acţiunile/inacţiunile presupus ilicite ale celor trei inculpaţi subsumate elementului material al laturii obiective a infracţiunilor reţinute în sarcina lor şi pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, neputând fi primite criticile formulate sub acest aspect de către contestatori.

În plus, se constată că, în privinţa inculpatului B., în rechizitoriu sunt indicate atribuţiile pe care acesta le avea potrivit fişei postului, din analiza probatoriului şi prezentarea situaţiei de fapt rezultând care erau atribuţiile în exercitarea cărora ar fi fost comisă infracţiunea de abuz în serviciu, fiind menţionate dispoziţiile din actele normative care ar fi fost încălcate, iar referitor la inculpatul C., în actul de sesizare au fost prezentate detaliat acuzaţiile formulate, rezultând cu claritate atribuţiile avute şi dispoziţiile legale pe care, potrivit susţinerilor Ministerului Public, le-ar fi încălcat, fiind indicate inclusiv modalităţile prin care l-ar fi ajutat pe inculpatul B. (cu prilejul semnării actelor privind angajarea şi detaşarea inculpatei G.).

Drept urmare, descrierea activităţii imputate inculpaţilor C., B. şi A. permite înţelegerea întocmai de către aceştia a acuzaţiilor formulate şi conceperea unei strategii de apărare adecvate şi eficiente.

Referitor la susţinerea contestatoarei inculpate D. privind omisiunea menţionării în rechizitoriu a unor aspecte care ar fi fost cunoscute de procuror cu privire la situaţia sa - că s-ar fi aflat în concediu medical, că atribuţiile sale erau exercitate de o altă persoană sau că se afla sub tratament medical, Înalta Curte constată că, astfel cum rezultă din rechizitoriu, la descrierea faptei acestei inculpate, s-a reţinut că "în calitate de şef în cadrul compartimentului de resurse umane, al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public, fiind în concediu medical, a ajutat-o şi a determinat-o pe E. (care îi ţinea locul pe perioada concediului medical), să o sprijine pe G., în vederea detaşării . . . . . . . . . .".

Deopotrivă, astfel cum, în mod jusitficat, a reţinut judecătorul de cameră preliminară de la fond, în descrierea situaţiei de fapt şi în analiza probelor care au justificat, în opinia procurorului, trimiterea inculpatei în judecată, s-a făcut referire, în mod repetat, la situaţia medicală a inculpatei şi la faptul că atribuţiile sale erau exercitate de o altă persoană. Spre exemplu, la fila x din rechizitoriu este menţionată decizia nr. 147/24.11.2020 a directorului general al DGAPMFP, reţinându-se că prin aceasta i s-a acordat drept de semnătură lui E., în locul lui D. - şef birou resurse umane, salarizare, SSM, SU pe documentele întocmite în cadrul biroului, în perioada în care aceasta (D.) se află în concediu medical; la fila x din rechizitoriu s-a menţionat că inculpata "D. (şef la resurse umane, dar aflată în concediu medical) îi spune lui E. să îi solicite directorului un CV al persoanei agreate, pentru a putea stabili condiţiile"; la filele x din rechizitoriu sunt menţionate aspectele susţinute de E. şi de D. în declaraţiile date privind concediul medical pe care l-a avut inculpata D..

Înalta Curte constată că, în realitate, susţinerile contestatoarei inculpate D. privind situaţia sa (că s-ar fi aflat în concediu medical, că atribuţiile sale erau exercitate de o altă persoană sau că se afla sub tratament medical), reprezintă apărări care ţin de fondul cauzei, analizarea lor urmând a fi făcută în etapa ulterioară a procesului penal.

Procedând, în continuare, la verificarea legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, judecătorul de la fond a respins solicitările formulate sub acest aspect.

În privinţa criticii formulate de către contestatoarea inculpată D. vizând împrejurarea că prima instanţă nu a ţinut cont de cererea formulată în temeiul art. 92 C. proc. pen., prin care a solicitat ca avocaţii săi să fie încunoştinţaţi pentru a participa la toate actele de urmărire penală efectuate în cauză, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare, Înalta Curte constată următoarele:

Aşa cum rezultă din actele cauzei, contestatoarea inculpată D. a fost asistată, iniţial, de doamna avocat J., care a fost prezentă la momentul aducerii la cunoştinţă a calităţii de suspect, la 07.12.2022, şi a calităţii de inculpat, la 14.12.2022. La această din urmă dată, apărătorul ales al inculpatei a formulat o cerere prin care a solicitat să i se acorde posibilitatea să studieze dosarul de urmărire penală, cerere ce a fost încuviinţată prin ordonanţa din 15.12.2022

Ulterior, aceasta a fost asistată de doamna avocat K., care a depus o delegaţie avocaţială din 10.11.2023, acest avocat asigurând asistenţa juridică a inculpatei când a dat declaraţia din 21.11.2023 .

Referitor la înscrisul depus la dosar de către contestatoarea D., respectiv o copie a unui e-mail transmis avocatului L. de către procurorul M., la 22.06.2022, prin care se comunică "Având în vedere cererea dumneavoastră de participare la toate actele de procedură din dosarul penal nr. x/2022 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - SCIAIC, vă aducem la cunpştinţă, că în data de 22.06.2022, începând cu ora 06:00, se efectuează percheziţii domiciliare la următoarele adrese: (...)", Înalta Curte constată că, la acel moment (22.06.2022), nu era asigurată asistenţa juridică a inculpatei de către avocatul L.. Împuternicirea avocaţială seria x, potrivit căreia domnul avocat L., alături de doamna avocat J., asigura asistenţa juridică a inculpatei D., a fost emisă ulterior, la 07.12.2022, în baza contractului de asistenţă juridică nr. x încheiat la 07.12.2022.

La 22.06.2022, data comunicării e-mail-ului indicat anterior, avocatul L. asigura asistenţa juridică a inculpatei E., potrivit contractului de asistenţă juridică seria x, încheiat la 19.05.2022, contract care a încetat, de comun acord, la 07.12.2022 (potrivit cererii formulate de inculpata E. - fila x d.u.p., făcându-se menţiune despre acest aspect şi în cuprinsul procesului-verbal din 07.12.2022 de aducere la cunoştinţă a extinderii efectuării în continuare a urmăririi penale şi de comunicare a drepturilor şi obligaţiilor inculpatei - filele x d.u.p.).

Totodată, se observă că, la momentul efectuării percheziţiei domiciliare, la data de 22.06.2022, la locuinţa contestatoarei D., după ce aceasta a fost informată cu privire la dreptul de a contacta un avocat care să participe la percheziţie şi că are permisiunea de a fi asistată de o persoană de încredere, a precizat că nu doreşte să fie asistată de un avocat sau de o persoană de încredere la această activitate

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că inculpatei D. i-a fost respectat dreptul la apărare pe parcursul urmăririi penale, împrejurare care rezultă chiar din actele dosarului. De altfel, orice eventuală vătămare suferită prin lipsa apărătorului de la efectuarea unor acte de urmărire penală nu s-ar putea circumscrie decât unei nulităţi relative care se poate remedia prin readministrarea de către instanţa de judecată, în etapa cercetării judecătoreşti, a probelor contestate, fapt obligatoriu aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 374 alin. (7) C. proc. pen. care statuează că probele de la urmărire penală necontestate de către părţi nu se readministrează în faza de judecată. În plus, cu acelaşi prilej inculpata are posibilitatea să îşi formuleze apărările pe care le consideră necesare şi să propună administrarea de probe noi, astfel ca procedura, în ansamblul său, să aibă un caracter echitabil.

O altă critică, formulată de contestatorii inculpaţi C. şi A., a fost în sensul de a se constata nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, care nu cuprinde lămuriri privind sursa informaţiei care a stat la baza emiterii lui. În opinia contestatorilor, o astfel de menţiune era obligatorie, fiind important să se efectueze o minimă verificare cu privire la sursa informaţiilor care au stat la baza sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală.

Examinând cauza sub acest aspect, se constată că prin procesul-verbal din 21 februarie 2021, procurorul D.N.A. s-a sesizat din oficiu cu privire la existenţa unor date privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., apreciindu-se că există suspiciunea rezonabilă că primarul comunei Şelaru, judeţul Dâmboviţa şi directorul general al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public au angajat-o şi au detaşat-o, cu încălcarea prevederilor legale, pe numita G., fapt ce a produs o pagubă Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi a adus un folos necuvenit numitei G. (contravaloarea salariilor încasate).

Verificările efectuate în prezenta procedură se realizează preponderent prin raportare la dispoziţiile art. 282 C. proc. pen., care reglementează regimul nulităţilor relative, în condiţiile în care noua codificare, astfel cum a fost reconfigurată de deciziile Curţii Constituţionale, a restrâns sfera nulităţilor absolute în faza de urmărire penală doar la trei cazuri, respectiv competenţa după calitatea persoanei şi materială a organului de urmărire penală, lipsa suspectului sau a inculpatului atunci când prezenţa sa este obligatorie şi asistarea suspectului, inculpatului şi a celorlalte părţi de către avocat atunci când asistenţa este obligatorie.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 282 C. proc. pen., rezultă că nulitatea relativă operează nu doar ca efect al simplei invocări în termenul legal a unei încălcări a legii, ci presupune, cumulativ, dovedirea unei vătămări aduse drepturilor/intereselor procesuale ale celui care o invocă, dar şi constatarea că desfiinţarea actului nelegal este unicul remediu pentru înlăturarea vătămării.

Drept urmare, aspectul invocat de către contestatori trebuie evaluat conform art. 280 raportat la art. 282 C. proc. pen., respectiv din perspectiva nulităţilor relative, pentru care legea prevede necesitatea îndeplinirii mai multor condiţii: să existe o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal; prin nerespectarea cerinţei legale să se aducă o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali; vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului; vătămarea să privească un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate; nulitatea să fie invocată în termenul prevăzut de lege. Însă, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ aceste condiţii.

Procesul-verbal de sesizare din oficiu din 21 februarie 2021 a fost întocmit potrivit dispoziţiilor art. 292 cu referire la art. 288 teza finală C. proc. pen. Se impune a se sublinia că acesta nu are ca finalitate constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, identificarea persoanei care a săvârşit-o şi cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, ci constituie doar o condiţie necesară pentru începerea urmăririi penale, fiind una din cele patru modalităţi de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea de infracţiuni.

Astfel cum, în mod justificat, a reţinut şi judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, nu rezultă din nicio dispoziţie legală obligativitatea organului de urmărire penală de a menţiona expres sursa de unde a aflat că s-a săvârşit o infracţiune, fiind prevăzută numai obligaţia de a întocmi un proces-verbal de sesizare din oficiu în cazul în care a aflat despre săvârşirea unei fapte penale pe altă cale decât plângere, denunţ, sesizare făcută de persoane cu funcţii de conducere şi alte persoane, iar prevederile art. 199 C. proc. pen., care reprezintă cadrul general pentru încheierea oricărui proces-verbal, nu reglementează printre menţiunile pe care trebuie să le cuprindă şi indicarea căii pe care organul de urmărire penală a aflat despre săvârşirea unei infracţiuni.

Drept urmare, se apreciază că procesul-verbal de sesizare din oficiu din 21 februarie 2021 a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale şi prin încheierea acestuia nu s-a produs nicio vătămare intereselor proprii ale contestatorilor, din perspectiva motivelor invocate, nefiind, astfel, îndeplinite cerinţele art. 282 C. proc. pen. pentru a constata nulitatea relativă a acestui act procesual.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 347 şi art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A., D., C. şi B. împotriva încheierii din 04 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi A., D., C., B. şi pentru intimata inculpată G., în cuantum de câte 160 RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi F. şi E., în cuantum de câte 636 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A., D., C. şi B. împotriva încheierii din 04 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi A., D., C., B. şi pentru intimata inculpată G., în cuantum de câte 160 RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi F. şi E., în cuantum de câte 636 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa de cameră de consiliu, azi, 12 noiembrie 2024.