Abuse in service and bribery: validity of statutory prescription termination and objective typicity of public official duties
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed as unfounded the cassation appeals filed by three defendants (A, B, and C), upholding the appellate court's decision to terminate the criminal proceedings for the main charges based on the statute of limitations. The case involved allegations that the former President of the County Council and two subordinates, acting in coordination with other accomplices, abused their official positions to divert 445,000 RON from the county's reserve budget fund under the guise of educational software purchases, while also soliciting bribes in exchange for securing favorable positions on electoral lists for local elections. The defendants argued that the facts did not meet the objective elements of the offenses because the legal norms allegedly violated were not primary legislation as required by the Constitutional Court, and that the appellate court erred in terminating the proceedings after a first-instance acquittal. The Supreme Court rejected these arguments, ruling that the defendants' actions constituted a breach of specific primary legal norms governing public budget management and official duties, thereby fulfilling the legal definition of abuse in service and bribery, and confirming that the termination for prescription was legally valid.
Legislator headnote
AI generatedart. 289 alin. (1) din C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 248 din C. pen, art. 132 din Legea nr. 78/2000; Abuse in service and bribery: validity of statutory prescription termination and objective typicity of public official duties: The case involved allegations that the former President of the County Council and two subordinates, acting in coordination with other accomplices, abused their official positions to divert 445,000 RON from the county's reserve budget fund under the guise of educational software purchases, while also soliciting bribes in exchange for securing favorable positions on electoral lists for local elections. The defendants argued that the facts did not meet the objective elements of the offenses because the legal norms allegedly violated were not primary legislation as required by the Constitutional Court, and that the appellate court erred in terminating the proceedings after a first-instance acquittal. The Supreme Court rejected these arguments, ruling that the defendants' actions constituted a breach of specific primary legal norms governing public budget management and official duties, thereby fulfilling the legal definition of abuse in service and bribery, and confirming that the termination for prescription was legally valid.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the cassation appeals as unfounded.
Basis for obliging the appellants to pay judicial costs to the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 decembrie 2024
Deliberând asupra recursurilor în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 140/S din 22.07.2021, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., B. şi C., s-au dispus următoarele:
1. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. - 3 acte materiale.
În baza art. 248 din C. pen. din 1968 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, lit. b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II- a, lit. b) din C. pen. din 1968, art. 12 din Legea nr. 187/2012.
În baza art. 861, 71 alin. (5) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A..
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 862 din C. pen. din 1968 s-a stabilit un termen de încercare 6 ani.
În baza art. 863 din C. pen. din 1968 a fost obligat inculpatul A. să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie dacă nu respectă programul, măsurile de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre sau va săvârşi o nouă infracţiune intenţionată în cursul termenului de încercare.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut la 26.10.2016, arestat la domiciliu de la 27.10.2016 la 30.10.2016 şi arestat preventiv de la 1.11.2016 la 21.12.2016.
2. În baza art. 248 din C. pen. din 1968 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu reţinerea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. c) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. din 1968, art. 12 din Legea nr. 187/2012.
În baza art. 81, 71 alin. (5) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate inculpatului B.. În baza art. 82 din C. pen. din 1968 s-a stabilit termen de încercare 3 ani şi 6 luni. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie dacă va săvârşi o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare.
3. În baza art. 248 din C. pen. din 1968 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu reţinerea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. c) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) din C. pen. din 1968, art. 12 din Legea nr. 187/2012.
În baza art. 81, 71 alin. (5) din C. pen. din 1968, art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate inculpatului C.. În baza art. 82 din C. pen. din 1968 s-a stabilit un termen de încercare 3 ani şi 6 luni. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1968 pe durata suspendării conditionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1968 privind revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie dacă va săvârşi o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare.
În baza art. 25, 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349,1371 din C. civ. s-a admis în parte pretenţiile părţii civile U.A.T. Judeţul Braşov şi au fost obligaţi inculpaţii la plata către partea civilă a următoarelor despăgubiri civile astfel:
- inculpatul A. în solidar cu inculpaţii D., B., C. şi E. la suma de 185.000 RON(Hotărârea CJ nr. 152/3.04.2012), ce va fi actualizată la data plăţii cu dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 şi cu indicele de inflaţie.
- inculpatul A. în solidar cu inculpaţii D., B., C. şi E. la suma de 80.000 RON(Hotărârea CJ nr. 264/22.05.2012), ce va fi actualizată la data plăţii cu dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 şi cu indicele de inflaţie
- inculpatul A. în solidar cu inculpaţii D., C. şi E. la suma de 80.000(dispoziţia PCJ 375/4.12.2012), ce va fi actualizată la data plăţii cu dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 şi cu indicele de inflaţie
- inculpatul A. în solidar cu inculpaţii D., B. şi E. la suma de 40.000 RON (dispoziţia PCJ 150/30.05.2013), ce va fi actualizată la data plăţii cu dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 şi cu indicele de inflaţie.
- inculpatul A. în solidar cu inculpaţii D., B. şi E. la suma de 60.000 RON(Dispoziţia PCJ 166/11.06.2013), ce va fi actualizată la data plăţii cu dobânda legală potrivit O.G. nr 13/2011 şi cu indicele de inflaţie.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat prin alocarea sumelor de bani din fondul de rezervă către UAT Sânpetru, Ucea şi Şercaia (pc 3,5 şi 6 Rechizitoriu). S-au constatat disjunse cercetările pentru UAT Sâmbăta de Sus şi Feldioara(pc 2 şi 9 rechizitoriu). S-au respins restul pretenţiilor.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 2502 din C. proc. pen., cu reţinerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a menţinut poprirea asiguratorie instituită prin ordonanţa procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 50/C/18.06.2021 dată în dosar penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov, respectiv asupra cotei de 1/2 din sumele de bani/titluri de stat/obligaţiuni aflate în conturile bancare aparţinând inculpatului A., deschise la F. S.A., G. S.A. şi H. S.A. doar până la concurenţa sumei de 445.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflaţie.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 2502 C. proc. pen., cu reţinerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cauză asupra bunurilor inculpatului D., doar până la concurenţa sumei de 445.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflaţie instituite prin:
- ordonanţa procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016 prin care s-a dispus instituirea unor popriri asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului D., deschise la F. S.A.,G. S.A., I. S.A. şi J. S.A.;
- ordonanţa din data de 26.10.2016 prin care s-a dispus instituirea sechestrului asupra autoturismului aparţinând inculpatului D.;
- ordonanţa din data de 17.11.2016 prin care s-a dispus instituirea sechestrului asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în comuna Hărman, str. x,înscris în CF x a com. Hărman;
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 2502 din C. proc. pen., cu reţinerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cauză asupra bunurilor inculpatului C. doar până la concurenţa sumei de 345.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflaţie prin:
- ordonanţa procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa procurorului din data de 14.11.2016 prin care s-a dispus instituirea unei popriri asupra contului bancar aparţinând inculpatului C. deschis la K.-Sucursala Braşov;
- ordonanţa procurorului nr. 8/P/2014 din data de 17.11.2016 prin care s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra următoarelor imobile:
*cota de 1/1 din imobilul situat în municipiul Făgăraş, judeţ Braşov, 48B, nr. cadastral/topografic x, înscris în cartea funciară nr. x- C1-U2 a mun Făgăraş (nr. CF vechi x);
* cota de 3/8 din teren intravilan situat în municipiul Făgăraş, judeţ Braşov, str. x, în suprafaţă totală de 1620 mp, nr. cadastral x, nr. topo x, cartea funciară nr. x a municipiului Făgăraş;
* cota de 1/2 din imobilul situat în municipiul Făgăraş, judeţ Braşov,str. x, nr. cadastral x, cartea funciară nr. x a mun. Făgăraş (nr. CF vechi x),
*cota de 1/4 din teren intravilan situat în municipiul Fagaraş. jud. Braşov, str. x, în suprafaţă totală de 322 mp, nr. top: x,19, cartea funciară nr. x Făgăraş (nr. CF vechi x), aferent ap. 1 C1-U2;
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 2502 din C. proc. pen., cu reţinerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a menţinut măsura asiguratorie a popririi instituită prin ordonanţa procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016, prin care s-a dispus instituirea unor popriri asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului B. doar până la concurenţa sumei de 365.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflaţie.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 2502 din C. proc. pen., cu reţinerea art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse în cauză asupra bunurilor inculpatului E. prin ordonanţa procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016 prin care s-a dispus instituirea unor popriri asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului, deschise la G. S.A., J. S.A. şi L., doar până la concurenţa sumei de 445.000 RON plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011 plus actualizare cu indicele de inflaţie.
S-a constatat că următoarele bunuri aflate la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Braşov constituie mijloace materiale de probă şi rămân ataşate dosarului cauzei.
În baza art. 274 alin. (1), (3) şi (4) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii condamnaţi să plătească statului cheltuieli judiciare astfel: inculpaţii A., E. şi D. - câte 10.000 RON fiecare şi inculpaţii B., C. - câte 6.000 RON fiecare, restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorilor din oficiu: avocati M. în cuantum de 1807 RON, N. în cuantum de 230 RON, O. şi P. în cuantum de câte 1253 RON s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, inculpaţii A., D., E., C. şi B..
Prin decizia penală nr. 400 din 13.06.2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-au admis apelurile declarate de DNA - Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpaţii A., D., E., C. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 140/2021 pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2016.
S-a desfiinţat sentinţa apelată cu privire la soluţionarea laturii penale şi în aceste limite:
În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru fapta de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 C. pen. şi la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (3 acte materiale);
În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D. pentru complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., art. 308 din C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor A., C. şi B. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 297 din noul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor D. şi E. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 297 din noul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 48 din C. pen.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., coroborat cu art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de 50000 RON şi 5000 RON, primite ca mită de la martorii Q., respectiv R..
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., coroborat art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a menţinut poprirea asiguratorie instituită prin ordonanţa procurorului nr. 8/P/2014 din data de 26.10.2016, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 50/C/18.06.2021, asupra cotei de 1/2 din sumele de bani/titluri de stat/obligaţiuni aflate în conturile bancare aparţinând inculpatului A., deschise la F. S.A., G. S.A. şi H. S.A., până la concurenţa sumei de 500.000 RON actualizată cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală potrivit O.G. nr. 13/2011.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., D. şi E., în cuantum de câte 300 RON fiecare, s-au avansat din fondurile Ministerului de Justiţie şi rămân în sarcina statului.
Împotriva deciziei nr. 400 din 13.06.2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală au formulat cerere de recurs în casaţie inculpaţii A., B. şi C..
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurenţii inculpaţi au indicat cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.
Recurentul inculpat A. în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat să se dispusă achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. atât în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu. Cu referire la latura civilă, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii civile formulată de partea civilă U.A.T. Judeţul Braşov şi totodată ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor acestuia.
În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie subsumate cazurilor de casare invocate, recurentul a susţinut că decizia instanţei de apel a fost motivată superficial, nefiind efectuată o analiză proprie cu privire la starea de fapt sau la probatoriul administrat în cauză. În consecinţă, prin această nelegalitate, recurentul a apreciat că a fost lipsit efectiv de un al doilea grad de jurisdicţie în materie penală, contrar dispoziţiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pe de o parte, recurentul inculpat a arătat că instanţa de apel nu a precizat în concret ce însărcinare avea în calitate de preşedinte de filială al S., unde era reglementată o astfel de însărcinare, care să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Pe de altă parte, instanţa de apel nu a indicat în ce modalitate s-a realizat elementul material al infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina sa, respectiv dacă fapta a fost comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Totodată, instanţa de apel nu a făcut nicio analiză în ceea ce priveşte latura civilă.
Sub un alt aspect, recurentul A. a susţinut că este nelegală modalitatea de soluţionare a laturii penale prin pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal ulterior achitării în primă instanţă. Astfel, a susţinut că motivul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu trebuie analizat exclusiv literal, instanţa naţională trebuind să aibă în vedere inclusiv jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la constatarea săvârşirii unei infracţiuni de către instanţa de apel prin reaprecierea probatoriului ce a stat la baza soluţiei de achitare. Chiar dacă o soluţie de încetare a procesului penal nu reprezintă o soluţie de condamnare, s-a solicitat să se aibă în vedere că spre deosebire de pronunţarea achitării, încetarea procesului penal pe motiv de prescripţie înseamnă că fapta constituie infracţiune, însă nu mai poate fi pedepsită.
Tot sub acest aspect, recurentul a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., deoarece nu a procedat la readministrarea declaraţiilor pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare, pronunţând o soluţie de încetare a procesului penal succesiv achitării dispuse de către prima instanţă, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil. A mai arătat că motivarea raţionamentului privind existenţa infracţiunii de luare de mită nici măcar nu se bazează pe vreo probă, ci exclusiv pe însuşirea sumară a stării de fapt reţinute de Tribunalul Braşov.
Recurentul a mai susţinut şi neîntrunirea elementelor constitutive în cazul infracţiunii de luare de mită. Astfel, prima instanţă a reţinut că, în calitate de preşedinte al S. filiala Braşov, inculpatul A. s-ar fi făcut vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită doar în măsura în care banii s-ar fi dat de către martorii denunţători doar în vederea neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unor atribuţii.
Potrivit art. 308 alin. (1) din C. pen., dispoziţiile art. 289 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Din acest punct de vedere, recurentul a susţinut că dacă preşedintele unui partid politic are calitatea de funcţionar "privat" prin raportare la art. 308 din C. pen., era necesar ca instanţa de apel să fi avut în vedere dispoziţiile art. 289 alin. (2) din acest act normativ, potrivit cărora: Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui aci contrar acestor îndatoriri.
Din cuprinsul art. 308 din C. pen., care face referire la persoanele care exercită o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice, rezultă că aceste persoane pot fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită doar prin raportare la art. 289 alin. (2), iar nu şi la art. 289 alin. (1) din C. pen.. Recurentul a arătat că luarea de mită săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) constituie infracţiune numai atunci când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestora îndatoriri, astfel că aceeaşi trebuie să fie soluţia şi în situaţia în care fapta de luare de mită este comisă de una dintre persoanele prevăzute de art. 308 din C. pen.
Astfel, recurentul a susţinut că în ipoteza în care banii au fost daţi de către martorii denunţători în vederea îndeplinirii unei atribuţii privitoare la includerea acestora în lista de candidaturi pe o poziţie eligibilă, iar nu în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii ori cu efectuarea unui act contrar atribuţiilor sale, fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
În plus, a arătat că însărcinarea de orice natură la care face referire art. 308 din C. pen. trebuie să izvorască dintr-o lege, ceea ce nu este valabil în cazul însărcinărilor preşedintelui unei filiale a unui partid politic, neexistând niciun act normativ care să îi stabilească acestuia atribuţii sau însărcinări.
Un alt argument invocat de recurent în favoarea neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, a fost acela că nu era atribuţia acestuia de a întocmi lista de candidaţi pentru consiliul judeţean, sens în care selectarea candidaţilor pentru includerea lor pe listele electorale nu reprezenta o atribuţie a acestuia, ci a biroului politic teritorial si a delegaţiei permanente. Astfel, a arătat că primirea de bani nu s-a realizat în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în atribuţiile sale în calitate de preşedinte al filialei.
Recurentul A. a susţinut şi neîntrunirea elementelor constitutive în cazul infracţiunii de abuz în serviciu.
Sub un prim aspect, recurentul a arătat că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară-legi.
Pe de altă parte, a arătat că prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 şi nr. 392/06.06.2019, s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, în sensul restrângerii sferei de incidenţă a infracţiunii în limite constituţionale, respectiv numai la încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite expres prin legislaţia primară.
S-a arătat că prin decizia penală nr. 14/03.02.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (Completul de 5 judecători), s-a reţinut că dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi d) din O.U.G. nr. 34/2006 nu reglementează norme de conduită în exercitarea atribuţiilor de serviciu (decizia CCR nr. 405/2016), iar încălcarea acestora constituia exclusiv contravenţie, potrivit reglementării în vigoare la acel moment.
Recurentul a mai arătat că celelalte încălcări ale legii, pretinse de acuzare şi reţinute de prima instanţă, fie nu au legătură cu activitatea imputată cu caracter penal, fie au fost invocate cu titlu generic.
Având în vedere cerinţele esenţiale ale infracţiunii de abuz în serviciu, recurentul A. a învederat că a respectat prevederile legislaţiei primare în activitatea de acordare a banilor din fondul de rezervă, iar instanţa de apel nu a identificat în concret atribuţiile de serviciu pe care le-ar fi încălcat.
Recurentul A. a indicat atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 reţinute de instanţele de fond şi apel, atribuţii pe care le-ar fi exercitat ducând la încălcarea dispoziţiilor art. 15 şi 36 din Legea nr. 273/2006. Din analiza textelor de lege pretins a fi încălcate, prin prisma considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 406/2016, recurentul a precizat că o parte din normele pretins a fi încălcate nu au legătură cu acţiunile concrete imputate acesteia, iar pentru celelalte este prevăzută sancţiunea amenzii contravenţionale.
A mai arătat că în acelaşi sens, în speţă trebuia avută în vedere exercitarea controlului de legalitate de către secretarul judeţului si de prefect, fiind incidente art. 97 şi art. 98 din Legea nr. 215/2001. Având în vedere atribuţiile legale ale secretarului U.A.T. Judeţul Braşov, a arătat că există o prezumţie de fapt că acesta cunoaşte împrejurările concrete ale adoptării şi emiterii actelor administrative care au stat la baza procedurii de achiziţie şi că nu le-a considerat nelegale.
Sub acelaşi aspect, recurentul a arătat că au fost respectate şi prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
În ceea ce priveşte semnarea actelor prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 215/2001, recurentul a arătat că semnătura preşedintelui consiliului judeţean, ultima în ordinea semnăturilor aplicate pe documentele ce emană de la aparatul de specialitate din cadrul consiliului judeţean, nu produce alte consecinţe juridice decât învestirea documentului cu formula de autoritate şi atestă parcurgerea procedurilor interne ale instituţiei, în sensul că documentul sau decizia au parcurs toate etapele, fiind avizate din punct de vedere tehnic ori juridic de către funcţionarii care au astfel de atribuţii din cadrul compartimentelor/direcţiilor de specialitate. În consecinţă, recurentul a considerat că semnarea şi aprobarea de documente fiind acte fireşti în exercitarea funcţiei şi nu pot avea conotaţie penală, urmând strict procedura operaţională sau de sistem aferentă fiecărui tip de act.
Pe de altă parte, recurentul a arătat că nu există legătură de cauzalitate între acţiunile reţinute în sarcina acestuia cu referire la aprobarea cererilor depuse de primari prin care solicitau sume de bani din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Braşov, emiterea unor dispoziţii de preşedinte sau iniţierea unor proiecte de HCJ în acest sens şi urmarea imediată, respectiv încheierea contractelor de achiziţie.
În concluzie, a arătat că atribuţiile de serviciu presupus a fi încălcate de acesta nu erau reglementate de legislaţia primară, context în care infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa nu întruneşte cerinţele de tipicitate cerute de norma de incriminare.
Prin motivele formulate de recurentul inculpat B. a solicitat să se dispusă achitarea sa în ceea ce priveşte infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, precum şi respingerea acţiunii civile.
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul a arătat faptul că instanţa de apel nu a răspuns cererilor şi criticilor sale formulate prin calea de atac şi nu a făcut o analiză proprie cu privire la starea de fapt, raportându-se la probele administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti. Ca atare, recurentul a apreciat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 417 şi art. 420 alin. (10) din C. proc. pen. lipsindu-l de un grad de jurisdicţie.
Sub un alt aspect, recurentul a arătat că nu a fost stabilit în mod corect cadrul procesual, astfel că se impunea citarea în calitate de părţi responsabile civilmente a entităţilor prin intermediul cărora s-a realizat pretinsele activităţi păgubitoare, respectiv S., unităţile administrativ teritoriale prin intermediul cărora au fost derulate achiziţiile de software educaţionale S.C. T. S.R.L, S.C. U. S.R.L. şi S.C. V. S.R.L. care au patronat mişcarea banilor din bugetul public în beneficiul celor care au realizat pretinsul folos necuvenit.
Un alt argument în susţinerea recursului în casaţie formulat de către recurentul B. a fost acela că, în ceea ce priveşte achiziţia de software educaţionale acesta era străin de manoperele ce o vizau, în descrierea activităţilor desfăşurate pe această linie, numele său nu este pronunţat de nici unul din realizatorii achiziţiilor. În acest sens, a arătat că achiziţiile de software educaţionale s-au produs fie anterior semnării de către acesta a referatelor de necesitate (UAT Sercaia si UAT Sanpetru), fie prin schimbarea destinaţiilor sumelor propuse prin referate (UAT Ungra, UAT Maierus, UAT Dumbravita, UAT Comana), ori în baza unor referate pe care nu le-a semnat (UAT Beclean, UAT Poiana Mărului). În privinţa atribuţiilor sale de serviciu a arătat că erau determinate de regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Braşov, iar în acesta nu era prevăzută atribuţia de a întocmi şi semna referatele în care se propunea acordarea sumelor din fondul de rezerva către UAT-uri. În aceasta situaţie, atribuţia sa de serviciu se subsumează sarcinii din fişa postului de a rezolva alte sarcini ce îi erau repartizate de către şefii ierarhici.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte normele din dreptul primar a căror nerespectare i-a fost imputată, recurentul a arătat că acestea nu-i sunt opozabile, deoarece nu aveau legătura cu îndatoririle sale de serviciu sau cuprindeau îndatoriri de maxima generalitate. A arătat că atragerea responsabilităţii sale penale s-a produs cu încălcarea textelor legale de mai sus, în aplicarea cărora nu avea nicio responsabilitate.
În ceea ce priveşte soluţia de încetare a procesului penal prin reţinerea intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, recurentul a criticat faptul că nu a fost pusă în discuţie de către instanţă, situaţie în care nu au putut uza de dreptul stabilit de art. 18 din C. proc. pen. de a solicita continuarea procesului penal.
Prin motivele formulate, recurentul inculpat C. a solicitat să se dispusă achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, întrucât fapta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a acestei infracţiuni, ori fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Totodată a solicitat să se dispună respingerea acţiunii civile şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor acestuia.
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie recurentul a susţinut faptul că hotărârile pronunţate în fond şi în apel sunt nelegale şi netemeinice, întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu.
În acest sens, recurentul a arătat că nu au fost avute în vedere reglementările Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, prin care s-a reţinut că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară.
Astfel, s-a arătat că în cauză, existenţa faptei cu privire la îndeplinirea unui act în mod defectuos, nu priveşte atribuţii de serviciu clare, precise şi previzibile în materie, ele nefiind stabilite nici prin norme primare şi nici prin reglementări de ordine internă. Recurentul a considerat că neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui defectuos în materia acordării de sume de bani din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Braşov nu poate fi asimilată unei atribuţii de serviciu încălcate de acesta, iar activitatea sa nu se poate raporta la activităţi generice de serviciu cum sunt cele menţionate în decizia recurată.
În continuare, recurentul a făcut referire la modalitatea în care instanţa de apel a soluţionat calea de atac formulată de acesta, respectiv faptul că a nu au fost analizate motivele de apel formulate cu privire la nelegala sa condamnare de către tribunal, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii întrucât nu au fost indicate în concret atribuţiile de serviciu încălcate.
Sub un alt aspect, recurentul a arătat că nu putea fi atrasă răspunderea penală pentru fapta de abuz în serviciu, deoarece nu a fost dovedită vinovăţia acestuia, astfel nefiind dovedită existenţa laturii subiective a faptei penale pentru care a fost condamnat. În esenţă, a arătat că nu s-a făcut dovada existenţei intenţiei acestuia de a săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu cu scopul de a-i ajuta pe beneficiarii banilor din fondul de rezervă.
Prin încheierea de admitere în principiu din 6 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B. şi C., împotriva deciziei penale nr. 400 din 13 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penalăşi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, la completul C3, în compunere de 3 judecători.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, a reţinut, în esenţă, că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. îndeplinesc formal condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen., prezintă aparenţa de sustenabilitate, fiind incidente cumulativ cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen.. Cele două cazuri de casare indicate sunt incidente ţinând seama că motivele evocate de recurenţii inculpaţi pe care şi-au fundamentat cererile de achitare se referă la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunilor (antamând chestiunea neprevederii de legea penală a faptei), iar încetarea procesului penal a fost dispusă ca efect al prescripţiei răspunderii penale, care a determinat aplicarea art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Totodată, s-a constatat că, în ceea ce priveşte cazul de casare prev. la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., sunt vizate exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Pe de altă parte, tot din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a reţinut că nu pot fi analizate aspecte în legătură cu citarea părţilor, motivarea hotărârilor, latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, încadrarea juridică reţinută faptei, cu titlu definitiv de instanţa de apel, legea penală mai favorabilă, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.
Referitor la latura civilă, Înalta Curte a constatat că aceasta poate fi criticată doar cu privire la aspectele de nelegalitate şi nu cu privire la aspecte de netemeinicie, având în vedere că prin soluţionarea recursului în casaţie nu se analizează modalitatea de calcul a prejudiciului sau interpretarea probatorului care a stat la baza judecării laturii civile.
Recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.
Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B. şi C., prin prisma criticilor subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 6 noiembrie 2024, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie, este o cale extraordinară de atac, reglementată de C. proc. pen., care se exercită într-un sistem fundamentat pe principiul dublului grad de jurisdicţie. Aceasta reprezintă ultimul nivel de control jurisdicţional în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Scopul recursului în casaţie constă în examinarea legalităţii hotărârii definitive, în raport cu cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, conform dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Analiza instanţei de recurs vizează exclusiv aspecte de legalitate şi nu permite reexaminarea stării de fapt sau a probelor administrate în fond ori apel. Controlul de legalitate exercitat în această cale extraordinară este, aşadar, unul strict, subsumat limitelor prevăzute de lege.
Pentru o analiză completă a criticilor formulate, Înalta Curte va examina, în continuare, pe rând, cererile de recurs în casaţie ale fiecărui inculpat, în limitele în care acestea au fost admise în principiu prin încheierea din 6 noiembrie 2024.
1. Inculpatul A.
Recurentul a invocat, în esenţă, incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., susţinând, pe de o parte, că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, iar, pe de altă parte, că instanţa de apel a dispus în mod nelegal încetarea procesului penal, ulterior unei soluţii de achitare pronunţate de prima instanţă.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut "în esenţă, că acest caz de casare, se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune" (decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014 şi decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019 ale ÎCCJ, secţia Penală).
În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.
În aceste coordonate de principiu, se reţine că, în cauză, instanţa de apel a dispus faţă de inculpatul A. încetarea procesului penal, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 308 din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 297 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
Sub aspectul situaţiei de fapt, prin decizia recurată, în esenţă, s-au reţinut următoarele:
a. inculpatul A. (preşedinte S. al filialei Braşov) a pretins şi primit sume de bani sau alte foloase în legătură cu punerea pe lista electorală pentru Consiliul Judeţean în poziţii eligibile la alegerile locale din anul 2012, cu complicitatea inculpatului D., de la martorul denunţător R., de la care a acceptat suma de 5.000 de RON, care să fie completată însă cu alte foloase asigurate acestuia, respectiv i s-a cerut ca din poziţia deţinută, de preşedinte al Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, să angajeze formal, cu plata unui salariu stabilit în prealabil de inculpatul A., a unui număr de 10-15 persoane, care în fapt ar fi continuat să lucreze pentru trustul de presă MIX deţinut de acesta din urmă. De asemenea, a pretins în mod direct de la martora denunţătoare Q. suma de 50.000 RON cu care să contribuie în campanie electorală, având reprezentarea că punerea sa pe listă, pe o poziţie eligibilă, depinde exclusiv de voinţa inculpatului. Martora a acceptat solicitarea şi i-a remis inculpatului D. suma menţionată, în biroul din sediul Consiliului Judeţean al acestuia, înainte de depunerea listei la BEJ, fiind pusă pe listă şi aleasă consilier judeţean. În sfârşit, inculpatul D., a contribuit cu suma de 50.000 RON, convenind cu inculpatul A. să obţină aceşti bani din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean, prin care banii ar fi fost plătiţi unei firme controlate indirect de D. şi în final ar fi ajuns la acesta, iar după obţinerea banilor, inculpatul D. a dat banii persoanelor din cadrul S. care se ocupă de gestionarea resurselor financiare, respectiv martorii W. şi X., fără ca pentru aceşti bani să fi primit documente justificative.
b. totodată, inculpatul A. acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în perioada 2012-2013, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi ordonator principal de credite, exercitându-şi defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de art. 103, art. 104 alin. (1) lit. a) şi c), alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001, încălcând prevederile art. 36 din Legea 273/2006, art. 5 din O.G. 119/999, Ordinul MFP 1792/2002, la cererea şi cu ajutorul inculpatului D., a aprobat cererile formale depuse de primari şi a dat dispoziţii pentru întocmirea formală a referatelor x/03.04.2012, x/16.05.2012, y/04.12.2012, z/30.05.2013 şi 5566/11.06.2013, semnate de inculpaţii B., Y. şi C., pe care apoi le-a aprobat, prin care a justificat dispoziţii de preşedinte (dispoziţia 375/04.12.2012, dispoziţia 150/30.05.2013 şi dispoziţia 166/11.06.2013) sau iniţierea unor proiecte de HCJ pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al consiliului, ulterior adoptate cu susţinere din partea sa în plenul CJ (HCJ 152/03.04.2012 şi HCJ 264/22.05.2012). Prin aceasta a urmărit ca banii, în total 445.000 RON, aprobaţi sub pretextul achiziţiei de softuri educaţionale/servicii de primării din judeţ conduse de primari S. sau Z. (Bod, Beclean, Comana, Dumbrăviţa, Jibert, Măieruş, Lisa, Sânpetru, Ucea, Ungra, Şercaia, Teliu şi Poiana Mărului) în baza unor contracte încheiate cu S.C. T. S.R.L. să ajungă, prin intermediul lui D. la S., pentru a fi folosiţi în campania electorală a S. pentru alegerile locale din 2012. Contractele au fost ulterior încheiate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului Consiliului Judeţean Braşov.
Raportat la această stare de fapt, urmează a fi analizată susţinerea recurentului în sensul că faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală.
Cu privire la infracţiunea de luare de mită (art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 din C. pen.)
Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Dispoziţiile art. 308 alin. (1) din C. pen. extind incidenţa prevederilor referitoare la funcţionarii publici şi la persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Totodată, conform art. 289 alin. (2) din C. pen., fapta prevăzută la art. 289 alin. (1) din C. pen., săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Prin decizia nr. 37/2022 pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din C. pen. de la 1968. Totodată, s-a stabilit că persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi ale art. 175 alin. (2) din C. pen. actual.
Recurentul A. a susţinut că fapta de luare de mită reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu ar fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii, raportat la calitatea subiectului activ şi la cerinţele legii privind actul de serviciu.
Sub aspectul tipicităţii obiective, recurentul a susţinut, în primul rând, că dispoziţiile art. 308 din C. pen. nu pot fi aplicate în cazul său, întrucât atribuţiile preşedintelui unei filiale de partid nu sunt stabilite printr-o lege, ci prin statutul partidului, nefiind astfel vorba de o "însărcinare legală" în sensul cerut de norma penală. În lipsa unei reglementări legale exprese, recurentul a considerat că nu poate fi calificat drept persoană asimilată funcţionarului public.
Se constată că, instanţa de apel a reţinut că, având în vedere dispoziţiile art. 308 C. pen. actual, inculpatul A. a exercitat o însărcinare în cadrul unei persoane juridice, în concret a fost preşedintele filialei teritoriale Braşov a S., ce poate atrage răspunderea sa penală pentru luare de mită, cu reducerea corespunzătoare a limitelor speciale de pedeapsă cu o treime.
Calitatea avută de inculpat nu a fost analizată prin prisma prevederilor art. 175 alin. (2) din C. pen., ci exclusiv prin aplicarea tezei finale a art. 308 alin. (1) din C. pen., care se referă la persoanele ce exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice. În mod corespunzător, fapta este calificată şi în temeiul art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost comisă de o persoană care exercita o astfel de însărcinare, conferindu-i natura juridică a unei infracţiuni de corupţie.
Această interpretare este în deplin acord cu considerentele reţinute în Decizia nr. 37/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a statuat că partidele politice sunt persoane juridice de drept public şi de interes public, care intră sub incidenţa art. 308 alin. (1) teza finală din C. pen., iar persoana care deţine o funcţie de conducere în cadrul acestora, exercitând o însărcinare de orice natură, se încadrează în categoria funcţionarilor privaţi în sensul textului legal menţionat.
Recurentul a mai susţinut că foloasele pretins primite nu ar fi fost legate de neîndeplinirea, întârzierea sau îndeplinirea defectuoasă a vreunui act de serviciu, ci eventual de îndeplinirea unei atribuţii, astfel încât nu ar fi incidentă ipoteza normativă reglementată de art. 289 alin. (2) din C. pen.. Pe acest temei, a considerat că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală, în absenţa unei conduite contrare îndatoririlor legale. Or, această critică porneşte de la o premisă juridică greşită.
Dispoziţiile art. 289 alin. (2) sunt aplicabile exclusiv persoanelor prevăzute la art. 175 alin. (2) din C. pen., respectiv celor asimilate funcţionarilor publici. Inculpatul nu se încadrează în această categorie, ci răspunde penal în temeiul art. 308 alin. (1) teza finală din C. pen., în calitate de persoană care exercită o însărcinare în cadrul unei persoane juridice. Or, art. 308 din C. pen. nu prevede vreo restrângere a tipicităţii obiective similară celei din art. 289 alin. (2), ci doar o diminuare a limitelor de pedeapsă.
Susţinerea recurentului potrivit căreia însărcinarea de orice natură, în sensul art. 308 din C. pen., ar trebui să fie reglementată printr-un act normativ, este neîntemeiată.
Textul legal nu impune o astfel de condiţie. Dimpotrivă, formularea "cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice" reflectă intenţia legiuitorului de a extinde incidenţa normei şi asupra unor persoane care exercită atribuţii în cadrul unei entităţi cu structură organizatorică, indiferent dacă atribuţiile sunt stabilite prin lege, prin acte interne ori prin încredinţare directă.
Aşadar, ceea ce interesează din perspectiva art. 308 din C. pen. nu este existenţa unei reglementări legale formale a atribuţiilor, ci realitatea exercitării unei însărcinări într-un cadru instituţionalizat. În speţă, instanţa de apel a reţinut, că inculpatul exercita, în mod efectiv, o funcţie de decizie în cadrul filialei teritoriale a unui partid politic, fiind cel care controla în fapt procesul de întocmire a listelor electorale. O astfel de activitate reprezintă, fără echivoc, o "însărcinare de orice natură" în sensul art. 308 din C. pen.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că fapta reţinută în sarcina recurentului, astfel cum a fost descrisă de instanţa de apel, corespunde tiparului normativ al infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 308 din C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.. Prin urmare, criticile formulate sub incidenţa art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. sunt neîntemeiate, iar solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod este nefondată.
Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000)
Potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiune fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
De asemenea, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, atunci când funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime.
Pentru a fi incidentă răspunderea penală, este necesar ca fapta să fi fost săvârşită cu încălcarea unei atribuţii stabilite prin lege - în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în special Decizia nr. 405/2016, potrivit căreia normele încălcate trebuie să fie norme de drept primar.
Recurentul A. a susţinut că în cauza dedusă judecăţii nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât nu a fost încălcată o normă de drept primar.
Critica recurentului este nefondată, întrucât faptele imputate inculpatului s-au realizat cu încălcarea unor dispoziţii exprese din legislaţia primară, respectiv: art. 36 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, care reglementează condiţiile de utilizare a fondului de rezervă bugetară, art. 103 şi art. 104 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, care stabilesc atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean, în calitate de ordonator principal de credite, precum şi art. 5 din O.G. nr. 119/1999, act cu putere de lege.
Instanţa de apel a constatat că inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2012-2013, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi ordonator principal de credite, a dispus întocmirea formală şi aprobarea unor referate prin care s-au justificat dispoziţii şi hotărâri de consiliu judeţean vizând alocarea unor sume din fondul de rezervă, în favoarea unor unităţi administrativ-teritoriale, cu destinaţia aparentă a achiziţionării de softuri, în realitate scopul fiind finanţarea campaniei electorale a partidului.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 273/2006 în bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi a sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale în situaţii de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi ori din iniţiativă proprie. Fondul de rezervă bugetară prevăzut la alin. (1) poate fi majorat în cursul anului, cu aprobarea consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi a consiliilor sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, din disponibilităţile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului.
Potrivit dispoziţiile art. 103, 104 din Legea nr. 215/2001 (forma din 2013) preşedintele consiliului judeţean răspunde de buna funcţionare a aparatului de specialitate al consiliului judeţean pe care îl conduce, asigură respectarea prevederilor Constituţiei, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului judeţean, precum şi a altor acte normative. Preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte, în condiţiile legii, multiple atribuţii, printre care atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, a instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean, dar şi atribuţii privind bugetul propriu al judeţului, fiind ordonator principal de credite.
Potrivit art. 5 din O.G. nr. 119/1999 (forma din 2013), persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 119/1999 activitatea de control financiar preventiv presupune verificarea legalităţii şi regularităţii operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora, iar conform art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ entităţile publice, prin conducătorii acestora, au obligaţia de a organiza controlul financiar preventiv propriu şi evidenţa angajamentelor în cadrul compartimentului contabil.
Deşi instanţa de apel nu a enumerat în mod expres textele de lege cu caracter de normă primară încălcate de inculpat, raţionamentul său juridic şi analiza detaliată a mecanismului decizional reţinut relevă, în mod implicit şi concludent, faptul că faptele imputate inculpatului au fost săvârşite cu încălcarea dispoziţiilor legale indicate în actul de sesizare, norme care reglementează atribuţiile ordonatorului principal de credite şi condiţiile legale pentru alocarea şi utilizarea fondurilor publice.
Recurentul A. a susţinut că atribuţiile sale, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, nu ar fi vizat aprobarea alocării fondurilor din rezerva bugetară, decizia aparţinând plenului consiliului, iar semnătura sa pe documentele aferente ar fi avut doar un caracter formal, de natură administrativă, fără relevanţă penală. Totodată, a arătat că achiziţiile propriu-zise erau realizate de către primării, iar nu de către consiliul judeţean.
Aceste critici sunt, însă, contrazise de constatările instanţei de apel.
Curtea de Apel a reţinut, în mod explicit, că inculpatul A. avea un control total asupra procesului decizional, atât la nivel politic, cât şi administrativ, şi că fondurile publice au fost folosite ca instrument de manipulare politică, în scopul finanţării neoficiale a campaniei electorale. Astfel, instanţa a arătat că:
"Bugetul Consiliului Judeţean Braşov reprezenta un instrument de manipulare politică şi administrativă, de care inculpatul A. dispunea în interesul partidului din care făcea parte, aparatul administrativ de specialitate fiind un aliat în acţiunile întreprinse, format din persoane care angrenau mecanismul de manipulare prin semnarea unor demersuri administrative vădit nelegale (...), în speranţa creării unei aparenţe de legalitate."
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că inculpatul avea o autoritate incontestabilă în cadrul consiliului, iar dispoziţiile emise de acesta declanşau întregul circuit administrativ:
"Cererile semnate de preşedintele consiliului judeţean trebuiau duse la îndeplinire, pentru că era autoritar. (...) De obicei, referatele pentru fondul de rezervă se făceau cu extremă urgenţă şi mergeam imediat la secretariat să se facă dispoziţie de preşedinte de CJ."
În mod esenţial, instanţa de apel a reţinut şi că emiterea dispoziţiilor de preşedinte era parte din activitatea imputată penal:"Acestuia îi sunt imputate, ca parte din activitatea infracţională întreprinsă, şi emiterea nemijlocită a dispoziţiilor nr. 150/30.05.2013 şi nr. 166/11.06.2013."
Prin urmare, contrar celor susţinute de recurent, instanţa de apel a constatat, în mod fundamentat, că inculpatul nu a avut un rol formal, ci a fost iniţiatorul şi coordonatorul mecanismului decizional prin care s-au alocat sumele de bani în scopuri nelegitime, acţionând cu autoritate şi intenţie directă.
Critica recurentului privind inexistenţa unui prejudiciu real şi a lipsei legăturii de cauzalitate dintre acţiunile sale şi atribuirea contractelor de achiziţie este, de asemenea, nefondată.
Instanţa de apel a reţinut că:"Faptul că realizarea scopului final de obţinere a sumelor suplimentare pentru campania electorală a S. a îmbrăcat forma legală a circuitului administrativ prin care sunt cheltuiţi banii publici, nu poate să înfrângă argumentele logico-juridice asupra existenţei abuzului în serviciu şi formei de vinovăţie rezultate din interpretarea probelor administrate."
Totodată, instanţa a subliniat caracterul fraudulos şi simulat al alocărilor bugetare:"În realitate, scopul era obţinerea unor fonduri suplimentare la dispoziţia S. - Filiala Braşov condusă de inculpatul A.."
Aceste constatări evidenţiază, în mod clar, existenţa unei pagube efective - constând în utilizarea fondurilor publice în scopuri contrare destinaţiei legale - şi a unei legături de cauzalitate directe între conduita inculpatului (aprobarea formală a cererilor, emiterea dispoziţiilor, iniţierea proiectelor de hotărâre) şi producerea rezultatului tipic.
Susţinerea recurentului potrivit căreia existenţa controlului de legalitate exercitat de secretarul judeţului şi prefect ar fi de natură să înlăture răspunderea penală pentru faptele imputate este, de asemenea, nefondată.
În primul rând, atribuţiile secretarului şi ale prefectului, nu exclud şi nici nu transferă răspunderea juridică a ordonatorului principal de credite, în speţă preşedintele consiliului judeţean, care rămâne responsabil pentru legalitatea actelor proprii.
În al doilea rând, instanţa de apel a constatat în mod expres că inculpatul a avut un rol activ, decisiv şi coordonator în procesul de direcţionare a fondurilor, care a vizat în mod direct deturnarea acestora în scopuri nelegitime. În acest context, o eventuală viză de legalitate aplicată de alţi funcţionari nu poate acoperi fapta penală şi nu poate înfrânge caracterul intenţionat al conduitei inculpatului.
Prin urmare, se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel corespunde în mod riguros şi complet cerinţelor de tipicitate prevăzute de lege pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 297 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta nu este incident, întrucât nu se poate reţine că faptele imputate nu ar fi prevăzute de legea penală. Numai în măsura în care s-ar fi impus achitarea pentru un astfel de motiv - respectiv lipsa tipicităţii faptelor - s-ar fi justificat casarea deciziei atacate în temeiul acestui caz.
Referitor la solicitările recurentului vizând latura civilă a cauzei, cu referire la existenţa şi întinderea prejudiciului efectiv cauzat, Înalta Curte notează că acestea vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, iar prin soluţionarea recursului în casaţie nu se analizează modalitatea de calcul a prejudiciului sau interpretarea probatorului care a stat la baza judecării laturii civile.
2. Inculpatul B.
Recurentul a invocat în susţinerea cererii de recurs în casaţie incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen.
Instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal, faţă de inculpatul B., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, pentru fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 297 din noul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
Totodată, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, o situaţie de fapt similară cu cea avută în vedere de instanţa de fond, în sensul că, inculpatul B., acţionând în mod continuat în perioada 2012-2013, în calitatea de director al Direcţiei Investiţii, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul CJ Braşov, dar şi membru S. şi-a exercitat defectuos atribuţiile de serviciu stabilite prin art. 43 din Legea 188/1999 cu referire la art. 98 raportat la art. 44 din Legea 215/2001 şi fişa postului . Astfel, la cererea preşedintelui S. A., deşi potrivit fişei postului trebuia să coordoneze întocmirea materialelor de fundamentare a necesităţilor obiective la nivelul CJ, pentru a-i oferi acestuia pretextul aprobării în mod nelegal a unor sume din fondul de rezervă al CJ Braşov, cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 din Legea 273/2006, a semnat referatele x/03.04.2012, x/16.05.2012, y/30.05.2013 şi 5566/11.06.2013, aprobate apoi de preşedintele CJ, prin care au fost justificate dispoziţii de preşedinte (dispoziţia 150/30.05.2013 şi dispoziţia 166/11.06.2013) sau iniţierea unor proiecte de HCJ pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al consiliului, ulterior adoptate în plenul Consiliului Judeţean (HCJ 152/03.04.2012 şi HCJ 264/22.05.2012), sub pretextul achiziţiei de softuri educaţionale/servicii de la S.C. T. S.R.L. de primării din judeţ conduse de primari S./Z. (Bod, Comana, Dumbrăviţa, Jibert, Măieruş, Lisa, Sânpetru, Ucea, Ungra, Şercaia, Teliu), cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului CJ Braşov în sumă de 365.000 RON.
Pentru această faptă, inculpatul B. a fost trimis în judecată sub acuzaţia comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiune fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care prin săvârşirea faptei se obţine pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Ca şi în cazul inculpatului A., în sarcina căruia s-a reţinut aceeaşi infracţiune, instanţa de apel a constatat că faptele imputate inculpatului B. au fost săvârşite cu încălcarea unor dispoziţii de drept primar, în special art. 36 din Legea nr. 273/2006, norma care reglementează condiţiile de utilizare a fondului de rezervă bugetară.
Critica recurentului privind lipsa încălcării unei obligaţii prevăzute de o normă de drept primar, astfel cum este reglementată de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi interpretată prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, este nefondată.
Deşi instanţa de apel nu a reluat în mod detaliat analiza elementelor constitutive ale infracţiunii, a reţinut în mod expres că atribuţiile inculpatului derivau din norme legale, iar conduita acestuia a reflectat o exercitare cu rea-credinţă a funcţiei. Astfel, s-a arătat că:
"Legea prevede expres ce atribuţii aveau inculpaţii, iar probele administrate au demonstrat exercitarea cu rea credinţă. (...) Nu poate fi admis că cei doi funcţionari ai statului au întocmit acte obligatorii, C. proc. civ. consecinţe juridice (...) doar pentru că aşa li s-a solicitat de către conducere, fără a cunoaşte motivul real."
În ceea ce-l priveşte pe recurentul B., instanţa de apel a apreciat că semnarea referatelor de alocare a fondurilor, în lipsa unei documentaţii reale şi în afara ipotezelor legale prevăzute de art. 36 din Legea nr. 273/2006, echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor sale. Aceste atribuţii, de altfel, au fost reglementate şi prin acte normative cu putere de lege, astfel încât este incidentă condiţia prevăzută de Decizia CCR nr. 405/2016 privind aplicabilitatea art. 297 alin. (1) C. pen.
Critica recurentului privind pretinsa combinare nelegală a ipotezelor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 273/2006 este nefondată.
Instanţa de apel nu a creat o ipoteză juridică nouă, ci a constatat că referatele semnate de inculpat, prin care s-a fundamentat emiterea unor dispoziţii ale preşedintelui consiliului judeţean şi ulterior adoptarea unor hotărâri ale Consiliului Judeţean, nu îndeplineau condiţiile prevăzute de niciuna dintre cele trei ipoteze reglementate de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 273/2006.
Astfel, sumele alocate nu vizau cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului financiar; nu erau justificate de necesitatea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şi nu au fost solicitate conform legii de către unităţi administrativ-teritoriale aflate în dificultate financiară reală.
Instanţa de apel a arătat, în mod explicit, că inculpatul a semnat referate fără nicio verificare a documentaţiei şi a acţionat cu rea-credinţă, în sprijinul unui mecanism de alocare a fondurilor în scopuri politice:"Întreaga procedură administrativă este reglementată pentru a asigura coerenţa funcţionării instituţiilor şi luarea deciziilor, în special cele financiare, strict pe motive reale de oportunitate şi necesitate (...), iar rolul tuturor funcţionarilor, indiferent de poziţia ierarhică, este esenţial în atingerea acestor obiective."
În acest context, nu poate fi reţinută ideea unei interpretări nepermise a legii de către instanţe, ci, dimpotrivă, s-a constatat eludarea prevederilor legale în vigoare, ceea ce atrage incidenţa infracţiunii de abuz în serviciu.
Critica recurentului privind inexistenţa atribuţiilor legale şi lipsa implicării directe în toate actele vizate de acuzare este, de asemenea, nefondată.
Instanţele de fond şi apel au reţinut că inculpatul B., în calitate de director în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Braşov, avea atribuţii legale de fundamentare şi verificare a documentelor prin care erau iniţiate alocări din fondul de rezervă bugetară.
Instanţa de apel a subliniat că:
"Nu poate fi admis că funcţionarii întocmesc acte obligatorii, C. proc. civ. consecinţe juridice (...) doar pentru că aşa li s-a solicitat de către conducere, fără a cunoaşte motivul real."
Aşadar, critica privind inexistenţa unei norme legale opozabile este nefondată, fiind întrunite cerinţele de tipicitate obiectivă ale faptei imputate.
În schimb, în ceea ce priveşte susţinerile referitoare la lipsa implicării directe în achiziţiile vizate ori faptul că numele său nu este menţionat de alţi participanţi, aceste aspecte ţin de aprecierea situaţiei de fapt şi a probelor administrate, fiind de natură a contesta temeinicia hotărârii, nu legalitatea acesteia.
Or, recursul în casaţie nu permite reanalizarea probelor sau reconsiderarea contribuţiei inculpatului la săvârşirea faptei, ci doar verificarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile. Astfel, aceste susţineri nu pot fi valorificate în cadrul prezentei proceduri.
Critica recurentului privind caracterul general sau neopozabil al normelor pretins încălcate este nefondată. În cauză, instanţele au avut în vedere dispoziţii din Legea nr. 273/2006 şi O.G. nr. 119/1999, acte normative cu putere de lege care reglementează expres atribuţiile funcţionarilor implicaţi în procesul de angajare a cheltuielilor publice. Aceste norme sunt concrete, opozabile şi relevante pentru funcţia exercitată de inculpat.
Înalta Curte constată că şi critica recurentului întemeiată pe art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este nefondată. Deşi se susţine că instanţa de apel nu ar fi pus în discuţie intervenirea prescripţiei, împiedicând exercitarea dreptului de a solicita continuarea procesului penal, se constată că această critică nu poate fi primită.
Instanţa de apel a procedat la o analiză completă asupra existenţei faptei şi a încadrării juridice, respingând criticile recurentului privind neprevederea faptei de legea penală, şi a constatat în mod expres că atribuţiile încălcate de inculpat erau prevăzute de lege. Abia ulterior, în urma analizării legii penale mai favorabile, a constatat că intervenise prescripţia răspunderii penale şi a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
În aceste condiţii, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 nu este incident, întrucât nu se poate reţine că fapta imputată nu ar fi prevăzută de legea penală.
3. Inculpatul C.
La fel ca în cazul celorlalţi doi inculpaţi, recurentul C. a invocat în susţinerea cererii de recurs în casaţie incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen.
Instanţa de apel a dispus faţă de acest inculpat încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 297 noul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, inculpatul C. acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale în cursul anului 2012, în calitate de administrator public al judeţului Braşov, persoană care avea ca atribuţii coordonarea şi gestionarea activităţii aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Braşov, căruia i-au fost delegate atribuţii ale preşedintelui Consiliului Judeţean, şi-a exercitat defectuos aceste atribuţii de serviciu prev. de art. 113 alin. (3) din Legea 215/2001, la cererea inculpatului A., pentru a-i oferi acestuia pretextul aprobării în mod nelegal a unor sume din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Braşov, cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 din Legea 273/2006, a semnat referatele x/03.04.2012, x/16.05.2012, y/04.12.2012, aprobate apoi de preşedintele Consiliului Judeţean, prin care au fost justificate dispoziţii de preşedinte (dispoziţia 375/04.12.2012) sau iniţierea unor proiecte de HCJ pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al consiliului, ulterior adoptate în plenul CJ (HCJ 152/03.04.2012 şi HCJ 264/22.05.2012), cunoscând destinaţia finală a banilor, aprobaţi sub pretextul achiziţiei de softuri educaţionale/servicii de primării din judeţ conduse de primari S./Z. (Comana, Dumbrăviţa, Beclean, Măieruş, Lisa, Sânpetru, Ucea, Ungra, Şercaia, Teliu şi Poiana Mărului), respectiv că vor fi utilizaţi pentru campania electorală şi cheltuielile curente ale S., ulterior încheindu-se contracte cu S.C. T. S.R.L. controlată de inculpatul E., cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului Consilului Judeţean Braşov în sumă de 345.000 RON, sumă ce reprezintă totodată folos necuvenit pentru inculpaţii A., D., E. şi S..
Recurentul a susţinut că fapta imputată nu întruneşte cerinţele de tipicitate obiectivă, întrucât semnarea referatelor de alocare a fondurilor din fondul de rezervă s-ar fi realizat într-un context pur administrativ; documentele semnate ar fi fost deja aprobate de ordonatorul principal de credite; atribuţiile sale nu ar fi derivat din norme de drept primar.
Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.
Instanţele de fond şi apel au reţinut că inculpatul C., în calitate de administrator public al judeţului Braşov şi căruia i-au fost delegate atribuţii ale preşedintelui Consiliului Judeţean (care era ordonator principal de credite), a semnat trei referate pentru alocarea de fonduri din rezerva bugetară, fără a verifica legalitatea, oportunitatea şi temeiul acestora, deşi aceste verificări intrau în atribuţiile sale de serviciu reglementate de art. 113 alin. (3) din Legea nr. 215/2001.
Contrar susţinerilor recurentului, atribuţiile încălcate nu erau unele vagi sau de ordin intern, ci derivau din acte normative cu putere de lege - inclusiv Legea nr. 273/2006 - care impun verificarea legalităţii cheltuielilor publice de către toţi funcţionarii implicaţi.
În contextul în care instanţa de apel a reţinut în mod expres că inculpatul şi-a asumat nelegalitatea actelor semnate şi că "nu poate fi admis ca funcţionarii statului să întocmească acte obligatorii doar pentru că aşa li s-a cerut de conducere", este evident că fapta are o acoperire normativă completă.
Critica formulată de recurentul C. întemeiată pe art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este nefondată.
Această susţinere este similară cu cea formulată de recurentul B., motiv pentru care se impune aplicarea, în mod corespunzător, a considerentelor deja reţinute cu privire la acest inculpat.
Întrucât instanţa de apel a analizat existenţa infracţiunii, constatând că fapta este prevăzută de legea penală, iar soluţia de încetare a fost pronunţată în mod legal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, nu sunt întrunite condiţiile de incidenţă ale cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. Astfel se constată că, acest caz de casare nu este incident, întrucât nu se poate reţine că faptele imputate nu ar fi prevăzute de legea penală. Numai în măsura în care s-ar fi impus achitarea pentru un astfel de motiv - respectiv lipsa tipicităţii faptelor - s-ar fi justificat casarea deciziei atacate în temeiul acestui caz.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de inculpatul C. este nefondat.
Criticile circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen. nu relevă nicio încălcare a legii penale de natură să atragă casarea deciziei atacate. Fapta imputată este prevăzută de legea penală, fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, iar soluţia de încetare a procesului penal, pronunţată ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, este legală şi temeinică în contextul constatărilor reţinute de instanţa de apel.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 400 din data de 13 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., B. şi C. împotriva deciziei penale nr. 400 din data de 13 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2024.