Revision of 1946 war crimes conviction rejected: new evidence insufficient to establish facts unknown at trial for inadmissibility

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 30/2025 din data de 14 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 30 din data de 14 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de numitul A. cu privire la sentinţa penală nr. 6/20.05.1946 pronunţată de Tribunalul Poporului Cluj, în dosarul penal nr. x/1946, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească în favoarea statului suma de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 6/20.05.1946 pronunţată în dosarul nr. x/1946, Tribunalul Poporului Cluj a dispus condamnarea contelui B. la pedeapsa de 5 ani temniţă grea în temeiul art. 3 alin. (1) combinat cu alin. V din Legea nr. 312/1945 şi cu aplicarea art. 121, art. 123 C. pen., iar în temeiul art. 3 alin. ultim din Legea nr. 312/1945, cu aplicarea art. 25 pct. 2 din C. pen. la pedeapsa de 3 ani interdicţie corecţională prin suspendarea drepturilor prevăzute de art. 58 pct. 2 din C. pen., precum şi confiscarea întregii averi în folosul Statului Român cu titlu de despăgubiri. Prin aceeaşi hotărâre penală s-a dispus achitarea acestuia de sub acuzarea crimelor prevăzute de art. 2 lit. o), m) şi n) şi pedepsite de art. 3 din Legea nr. 312/1945.

În calitate de strănepot al condamnatului defunct B., în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuentul A., prin apărător ales, a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 6/1946 pronunţate de Tribunalul Poporului Cluj la data de 20.05.1946, în dosarul nr. x/1946, solicitând admiterea în principiu a acesteia, iar subsecvent, anularea sentinţei şi rejudecarea în fond a cauzei.

În cuprinsul cererii, a fost prezentată şi argumentată îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, cu privire la termen şi calitatea persoanei, condiţiile de formă, competenta instanţei sesizate şi motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuentul susţinând că s-au descoperit împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei din 1946 şi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare, întrucât acestea conturează o situaţie de fapt nouă, distinctă celei iniţial analizate în fond. În concret, este vorba despre conduita condamnatului-defunct B. care a manifestat o atitudine generală de opoziţie în raport de ordinele şi dispoziţiile criminale ale naziştilor şi care, în mod categoric şi-a exprimat refuzul expres de a se supune şi de a executa ordinele acestora.

În acest sens, mijlocul central de probă care dovedeşte noua stare de fapt este materializat în telegrama expediată în anul 1944 de către C..

Elementul de noutate cerut de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen. - conduita condamnatului-defunct B. care a manifestat o atitudine generală de opoziţie în raport de ordinele şi dispoziţiile criminale ale naziştilor şi care şi-a exprimat refuzul expres de a se supune şi de a executa ordinele naziştilor (probată în particular prin telegrama cu privire la care se face trimitere) reprezentând un element de noutate care delimitează, în opinia revizuentului, o nouă perspectivă, anterior necunoscută şi neanalizată. Este adevărat că în cursul anului 2023 a fost iniţiată o procedură similară, de revizuire, însă se susţine că în cazul respectivului demers au fost indicate o serie de elemente faptice distincte de actualul demers.

În concret, premisa şi întregul nucleu al solicitării anterioare de revizuire au fost grefate pe ceea ce, corect a calificat instanţa de control, ca fiind "apărări anterioare la care a mai recurs antecesorul petentului", acestea fiind efectiv analizate, însă sub altă formă în procesul de fond, de către Tribunalul Poporului Cluj.

Astfel, petentul a învederat că în demersul anterior, respins ca inadmisibil de către Curtea de Apel Cluj, s-a căutat prezentarea unor elemente punctuale, individual determinate care să expună şi să descrie de o manieră incontestabilă faptele de bunăvoinţă efectiv întreprinse de către antecesor în perioada de interes analizată în procesul de fond, însă perspectiva acuzării a rămas aceeaşi, respectivele fapte de bunăvoinţă reprezentând strict o serie de excepţii de la ceea ce acuzarea a calificat drept comportament general şi omniprezent al antecesorului.

În prezentul demers, starea de fapt expusă de respectiva telegramă aduce în discuţie o nouă împrejurare faptică - antecesorul B. nu doar că a săvârşit fapte izolate, punctuale, de bunăvoinţa şi întrajutorare a populaţiei supusă măsurilor opresive (element dovedit şi analizat chiar în 1946), ci mult mai mult - privit in extenso - a adoptat o conduită generală, de zi cu zi, total străină ordinelor transmise şi expres direcţionată împotriva regimului, prin reprezentanţii săi în funcţii.

Prin urmare, elementul de noutate faptică este de netăgăduit, în condiţiile în care întreaga sa conduită, expres manifestată, era direcţionată împotriva sistemului opresiv şi nicidecum în direcţia susţinerii acestuia. Însăşi construcţia acuzaţiei este străină de cele redate prin respectiva telegramă. S-a mai subliniat că până la acest moment, starea de fapt pe care se fundamentează prezenta cerere (şi anume conduita adoptată în perioada de interes de către B. - care viza un refuz expres şi general manifestat al acestuia vis-a-vis de supunerea şi executarea ordinelor naziştilor, ilustrată prin telegrama lui C.) nu a făcut niciodată obiectul analizei vreunei instanţe.

În continuare, făcând trimitere la acuzaţiile aduse persoanei condamnate şi la soluţia pronunţată prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, revizuentul a prezentat elementele cheie, relevante în opinia sa, în raport de temeiul mai sus indicat. Astfel, împrejurarea faptică cu caracter de noutate, care justifică admiterea prezentei, este conduita condamnatului-defunct B. care a manifestat o atitudine generală de opoziţie în raport de ordinele şi dispoziţiile criminale ale naziştilor şi care, în mod categoric şi-a exprimat refuzul expres de a se supune şi de a executa ordinele naziştilor, aspect constatat prin intermediul unui înscris - telegrama expediata în anul 1944 de către ofiţerul SS, dr. C.. adresată oficialilor nazişti. Respectiva telegramă provine din arhivele germane, fiind numerotată "Nr. 162" şi expediată în data de 08.05.1044 de la Budapesta către Ministerul de Externe al Reichului German.

Raportat la conţinutul respectivei telegrame, aceasta a adus în prim-plan un element faptic nou, neanalizat anterior, în fond. Astfel, din cele expuse în cuprinsul respectivei telegrame, a rezultat fără vreo formă de dubiu că antecesorul petentului, contele B., "nu aproba acţiunea desfăşurată în acea zonă la momentul actual şi şi-a luat concediu medical". Mai specific, în respectiva telegrama s-au arătat următoarele: "Contele a declarat că nu vrea să devină un criminal în masă şi preferă să-şi dea demisia". În încheierea respectivei telegrame, autorul acesteia completează mesajul transmis, precizând că "Voi solicita demiterea Contelui".

Respectiva telegramă a fost adresată direct către D. - înalt oficial al ministerului, cu grad de ambasador cu însărcinări speciale, consilier special al lui E. von Ribbentrop (ministrul de externe al Reichului) şi redă, pe de o parte, percepţia directă, din teritoriu, a împuternicitului special al Reichului German în Ungaria. Pe de altă parte, aceeaşi telegramă surprinde şi esenţa voinţei antecesorului din perioada respectivă - acesta refuzând expres îndeplinirea sarcinilor.

Referitor la factorul temporal, respectiva telegramă nu a fost avută în vedere la momentul soluţionării procesului în fond - conţinutul acesteia nefiind cunoscut la respectivul moment, ci a fost publicată pentru întâia oară în anul 1963 în lucrarea autorului F. intitulată "The destruction of Hungarian Jewry. A documentary account, Vol. II, doc. nr. 264, pp. 571-572".

În procesul din 1946 în care s-a şi dispus condamnarea numitului B. i-a fost imputată o anumită stare de fapt, cu toate coordonatele şi reperele descrise în sentinţa de condamnare. Deşi, nu s-a insistat şi cu privire la acţiunile pozitive, de într-ajutorare, întreprinse de B., este cert că acestea au fost văzute şi tratate ca episoade izolate şi mai degrabă excepţionale, acuzarea (din perspectiva conduitei imputată) urmărind un caracter mai degrabă general şi atotcuprinzător.

Or, împrejurarea/starea de fapt ce reiese din cuprinsul respectivei telegrame conturează, în opinia revizuentului, o paradigmă distinctă de cea iniţial analizată: conduita adoptată în perioada de interes de către antecesorul B. viza un refuz expres şi general manifestat al acestuia - vis-a-vis de supunerea şi executarea ordinelor naziştilor.

Aşadar, conduita lui - privita et singuli - nu este cea analizată în fond, în 1946, specifică unui răufăcător cu episoade izolate de binefacere, ci dimpotrivă - este caracterizată de o atitudine generală de opoziţie în raport de ordinele şi dispoziţiile cu caracter criminal ale naziştilor.

Această conduită - probată de respectiva telegramă - se pliază perfect pe rigurozitatea temeiului de revizuire, generând o admisibilitate de principiu, în opinia revizuentului, forţa ei probantă nereprezentând un surplus de argumente care să completeze mijloacele de probă deja administrate în fond.

Prin aducerea în prim-plan a acestui nou element factual (conduita caracterizată de o atitudine generală de opoziţie în raport de ordinele şi dispoziţiile criminale ale naziştilor), pe de o parte, nu se tinde la prelungirea probatoriului deja existent, iar pe de altă parte, nu se reexaminează probele iniţiale. Probatoriul deja existent a vizat optica acuzaţiei din 1946 - acesta fiind axat pe conturarea unei conduite generale specifică unui răufăcător. Episoadele de binefacere au fost analizate şi tratate dintr-o perspectivă de excepţie, ca fiind pur izolate şi nicidecum reprezentative pentru conduita contelui.

Premisa analizată astăzi este distinctă tocmai pentru că nu are în vedere un singur episod X sau o serie de episoade X, Y, Z - ci dimpotrivă, are în vedere o noua fundaţie. Conduita generală de nesupunere faţă de autorităţile naziste nu reprezenta excepţia, ci regula în raport cu voinţa de manifestare a contelui.

Temeinicia acestei susţineri îşi găseşte sursa tocmai în respectiva telegramă. După cum se poate observa din cuprinsul acesteia, expeditorul este reprezentat de un înalt funcţionar al respectivului sistem nazist. Acesta din urma îşi informează superiorul despre propria constatare din teritoriu - fiind dincolo de orice dubiu că nu a existat vreo formă de sprijin/susţinere din partea ofiţerului C. faţă de conduita de nesupunere a lui B.. În mod rezonabil, respectiva consemnare a ofiţerului beneficiază de toată credibilitatea, fiind departe de a fi privită drept o formă de susţinere a contelui, ci dimpotrivă.

Referitor la menţiunea din cuprinsul telegramei, potrivit căreia respectiva informare apare subsumata subcategoriei "2. Evrei", s-au apreciat relevante explicaţiile aduse de către istoricul dr. habil. G.. Potrivit expertizei acestuia: "rezolvarea problemei evreieşti de pe frontul de Est" reprezenta un subiect sensibil la nivelul liderilor nazişti, fiind dincolo de obsesia rasială a conducătorului lor, un obstacol efectiv - sub forma opoziţiei - în calea aprovizionării armatei germane cu cele necesare. Astfel, în categoria "Evrei" intrau toţi cei care reprezentau un obstacol efectiv şi reprezentau opoziţia, indiferent de etnia lor - printre care şi români. Obsesia naziştilor cu "acţiunea de purificare" a ajuns însă să genereze un interes exacerbat în raport de populaţia evreiască, astfel încât, inclusiv la nivel de comunicări oficiale, aceasta împrejurare polariza toate celelalte chestiuni, inclusiv diferenţele de etnie.

Altfel spus, categoria "Evrei" nu cuprindea şi nu făcea referire doar la evrei, ci inclusiv la românii din acel teritoriu. Mai mult, profitând de contextul antisemit, pentru a atrage atenţia factorilor decidenţi, C. alege să introducă opoziţia antecesorului B. în această categorie tocmai pentru a-şi maximiza şansele de a-1 îndepărta pe cel care funcţiona în teritoriu ca un obstacol efectiv.

În vederea soluţionării cererii de revizuire, Curtea de Apel Cluj a solicitat şi i-a fost înaintat, prin adresa din 04.12.2024 emisă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, dosarul nr. x/1946 al Tribunalului Poporului Cluj, în format electronic (2 DVD-uri), cu un total de 3.868 file. De asemenea, la data de 08.01.2025 i-au fost puse la dispoziţie revizuentului, prin apărător ales, copii de pe înscrisurile vizându-l pe condamnatul B. conţinute pe cele 2 DVD-uri.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin prisma motivului invocat şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că, prin sentinţa penală nr. 194 din 13.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de numitul A. cu privire la sentinţa penală nr. 6/20.05.1946 a Tribunalului Poporului Cluj în dosarul penal nr. x/1946.

Verificând aspectele expuse de petent în respectiva cererea de revizuire, în esenţă, instanţa a constatat că acestea au fost deja analizate la momentul soluţionării cauzei de către Tribunalul Poporului Cluj, pentru garantarea dreptului la apărare al contelui B. fiind administrate probe pentru dovedirea afirmaţiilor lui, constante de-a lungul procesului penal, potrivit cărora nu se face vinovat de acuzaţiile aduse.

În acest sens, făcând trimiteri punctuale la probele administrate în dosarul penal, din care au reieşit şi cazuri izolate de bunăvoinţă, inclusiv la aspectele redate în "Opinia de specialitate privind calitatea de criminal de război a contelui dr. B." întocmită de dr. G. la data de 07.10.2022 (ce a fost invocată şi depusă în susţinerea cererii de revizuire), respectiv, că această conduită a lui B. a fost analizată şi avută în vedere la pronunţarea sentinţei de condamnare, instanţa de revizuire a observat că petentul urmăreşte o nouă apreciere a probatoriului deja administrat sau administrarea unor alte probe cu privire la fapte deja existente şi cunoscute la momentul pronunţării, demers ce ar încălca într-un mod nepermis autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale supuse revizuirii, sentinţă pronunţată oricum ca urmare a unui proces penal pe parcursul căruia inculpatului i-au fost respectate drepturile prevăzute de lege.

Hotărârea susmenţionată a fost menţinută prin decizia nr. 332/A din 08.11.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, definitivă.

În ceea ce priveşte actuala cerere, formulată de acelaşi revizuent, cu privire la aceeaşi hotărâre judecătorească, în favoarea aceleiaşi persoane condamnate B., dar vizând, în opinia revizuentului, un motiv distinct faţă de cel anterior invocat, Curtea a reţinut că, deşi persoana condamnată a decedat cu mult anterior formulării prezentei cereri de revizuire, condiţia impusă de art. 455 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. referitoare la persoana care a sesizat instanţa este respectată, în speţă, cererea fiind formulată de către un strănepot, după moartea condamnatului şi în favoarea acestuia. Termenul de introducere a cererii de revizuire, prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. pen. (oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată ori după moartea condamnatului), a fost respectat, prin raportare la motivul concret invocat. Cererea adresată instanţei îmbracă forma scrisă, iar în cuprinsul acesteia sunt redate motivele ce stau la baza cazului de revizuire invocat, fiind ataşate în dovedirea acesteia mijloacele de probă, în conformitate cu prevederile art. 456 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte competenţa instanţei sesizate, Curtea a observat că, deşi art. 458 alin. (1) teza I C. proc. pen. stabileşte că aceasta revine "instanţei care a judecat cauza în primă instanţă", având în vedere cele statuate cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. XXX/09.10.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în dosarul nr. x/2006 în temeiul art. 38 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj este instanţa competentă material să judece în primul ciclu procesual infracţiunile de război, pe cale de consecinţă, va judeca şi cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 6/1946 a Tribunalului Poporului Cluj, pronunţată cu privire la săvârşirea unor crime de război.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., alin. (4) teza I al aceluiaşi text de lege impune întrunirea cumulativă a 2 condiţii: - trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; - faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Fără a considera necesar a mai reda sau dezvolta considerentele teoretice la care a făcut referire Curtea de Apel Cluj cu ocazia soluţionării precedentei cereri de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023, ataşat, cuprinse în Deciziile nr. 1470/2011, nr. 365/2014, nr. 126/2016 sau de dată mai recentă, nr. 463/2020 ale Curţii Constituţionale, ori la jurisprudenţa CEDO (Hotărârea Golder c. Marii Britanii, Hotărârile din cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei), dar pe care le-a considerat pe deplin aplicabile, dată fiind similitudinea aspectelor noi invocate de revizuent.

Curtea a constatat că revizuentul A. a susţinut că telegrama expediată în anul 1944 de către ofiţerul SS, dr. C. adresată oficialilor nazişti (provenind din arhivele germane, numerotată "Nr. 162" şi expediată în data de 08.05.1044 de la Budapesta către Ministerul de Externe al Reichului German) ar aduce în prim-plan un element faptic nou, neanalizat anterior în fond, acela că, în speţă, contele B., "nu aproba acţiunea desfăşurată în acea zonă la momentul actual şi şi-a luat concediu medical". Astfel, în respectiva telegramă se arată următoarele: "Contele a declarat că nu vrea să devină un criminal în masă şi preferă să-şi dea demisia", iar în încheierea respectivei telegrame, autorul completează mesajul transmis, precizând că "Voi solicita demiterea Contelui". Respectiva telegramă a fost adresată lui D. - înalt oficial al ministerului, cu grad de ambasador cu însărcinări speciale, consilier special al lui E. von Ribbentrop (ministrul de externe al Reichului) şi, în opinia petentului, ar reda, pe de o parte, percepţia directă, din teritoriu, a împuternicitului special al Reichului German în Ungaria, iar pe de altă parte, ar surprinde şi esenţa voinţei antecesorului din perioada respectivă - acesta refuzând expres îndeplinirea sarcinilor.

Analizând însă informaţiile relevante pe care respectivul înscris le-ar aduce cu privire la situaţia de fapt ce a făcut obiectul judecăţii în dosarul nr. x/1946 al Tribunalului Poporului Cluj, Curtea a observat că ele nu au caracterul de noutate pe care, atât literatura de specialitate cât şi practica judiciară în materie sunt constante în a le impune cu privire la împrejurările/întâmplările/situaţiile invocate de revizuenţi, pentru a fi susceptibile singure sau prin coroborare cu alte probe, de a dovedi netemeinicia hotărârii atacate.

Dimpotrivă, acestea au fost cunoscute şi analizate de instanţă cu ocazia judecării dosarului nr. x/1946.

În acest sens, Curtea a reţinut că în vol. VI al dosarului de urmărire penală (în partea de anchetă care l-a vizat pe inculpatul B.), se află depus un înscris provenit de la acesta şi intitulat Apel, declarat împotriva Hotărârii nr. 340/1945 a Comisiei de Purificare nr. 1 - pag. 20-22, în cuprinsul căruia, printre altele, inculpatul face referire la faptul că, în data de 19 martie 1944, când a venit la cârma Ungariei un guvern cu care nu se identifica, şi-a înaintat demisia, care nu i-a fost primită; mai mult, în finalul documentului inculpatul face referire la demisiile sale repetate, care nu i-au fost acceptate, fiind ţinut cu forţa în funcţie. De asemenea, la paginile 27-29 ale vol. VI, a fost identificată o adresă de înaintare şi cererea soţiei inculpatului B., la care se referă adresa, în cuprinsul cererii fiind făcute referiri la demisiile înaintate de inculpat în data de 19 martie 1944 şi în luna mai 1944, precum şi la declaraţiile a 5 persoane care aveau cunoştinţă despre manifestările de voinţă ale acestuia; mai mult, o declaraţie din 29.07.1945 a numitului H. - şef de secţie la Prefectura Someş, în referire la demisia contelui B. din martie 1944, care a fost înaintată cu alte acte confidenţiale în Ungaria; în acelaşi sens, memoriul depus de inculpat la pag. 88, 89 ale vol. VI, în care se face referire la demisia din funcţie şi la conduita sa ulterioară, fiind solicitată acvirarea dosarului aflat la Cabinetul de instrucţie al acuzatorului I..

S-a reţinut că despre demisia la care se face referire în telegrama din 08.05.1944 invocată de revizuent şi despre conduita inculpatului în perioada de referinţă - percepută de autorul telegramei ca un refuz expres de îndeplinire a anumitor sarcini existau deja date/informaţii/trimiteri la dosarul nr. x/1946, iar acestea au fost analizate de instanţă, fiind administrate probe pentru dovedirea apărărilor constante pe care inculpatul le-a invocat de-a lungul respectivului proces penal, potrivit cărora nu s-ar face vinovat de acuzaţiile aduse.

În acest sens, pe lângă declaraţiile martorilor care au relevat anumite acte de bunăvoinţă făcute de inculpat, Curtea a identificat la filele x, şi procesul-verbal de ascultare din data de 11.04.1946 a numitei J. - funcţionară la prefectură, în cuprinsul căruia aceasta relatează aspecte percepute în mod direct/indirect despre deportările de români, în Germania, făcute în cursul anului 1944 (în 2 transporturi efectuate succesiv, dar la intervale mari de timp), precum şi despre modul de relaţionare al inculpatului - prefect de Someş, cu subprefectul K. în exercitarea atribuţiilor, modul de raportare a fiecăruia din cei 2 la ordinele vizând deportările şi la internarea evreilor în L., începând cu data de 03.05.1944, respectiv, la măsurile administrative luate.

Raportat la cele anterior expuse, Curtea a concluzionat în sensul că nu pot fi privite ca având caracter de noutate aspectele prezentate în prezenta cerere de revizuire ca fiind "fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei" (cu trimitere şi la "Opinia de specialitate" întocmită de dr. G., la data de 01.07.2024, în urma analizării telegramei la care ne-am referit supra) întrucât, acestea au constituit deja apărări la care a recurs antecesorul petentului, B., care au fost analizate şi apreciate ca lipsite de suport de Tribunalul Poporului Cluj.

Astfel, s-a apreciat că prin prezentul demers petentul urmăreşte, încă odată, o nouă apreciere a probatoriului deja administrat/completarea probatoriului cu privire la fapte deja existente şi cunoscute la momentul pronunţării hotărârii de condamnare a antecesorului său - rezultat al unui proces penal pe parcursul căruia inculpatului B. i-au fost respectate drepturile prevăzute de lege. Or, aceasta nu poate fi permis în alte condiţii decât cele strict reglementate de legiuitor, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti penale şi ar fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice aplicabil şi în materie penală, ca parte a procesului echitabil.

În raport de considerentele reţinute mai sus, şi observând că neîndeplinirea primei condiţii, din cele două prevăzute cumulativ de art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) teza I C. proc. pen. (să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei), face inutilă analiza incidenţei celei de-a doua condiţii (faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare), în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen. Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de numitul A. cu privire la sentinţa penală nr. 6/20.05.1946 pronunţată de Tribunalul Poporului Cluj, în dosarul penal nr. x/1946. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul A. să plătească în favoarea statului suma de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinţei penale nr. 30 din 14 februarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2024, a formulat apel revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub dosar nr. x/2024.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, revizuientul A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi, pe cale de consecinţă, să se dispună admiterea cererii de revizuire, având în vedere că s-au descoperit fapte şi împrejurări necunoscute la momentul judecării cauzei în anul 1946, invocând conduita domnului B., în sensul că acesta avea o atitudine generală de opoziţie în raport cu ordinele şi dispoziţiile criminale ale naziştilor, în aceeaşi direcţie, fiind analizate de Curtea de Apel Cluj elementele privitoare la problema demisiei. Totodată, a precizat că mijlocul de probă pe care îşi bazează susţinerile este telegrama înaintată de ofiţerul extern C. în anul 1963. În plus, a arătat că domnul B. a fost trimis în judecată pentru o serie de acţiuni care i se imputau, ulterior fiind achitat şi condamnat pentru complicitate, acesta fiind considerat o persoană a sistemului, care trebuia pedepsită.

Examinând apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 30/2025 din data de 14 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată că următoarele:

Se observă că judecarea apelului se realizează din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa apelată - fiind vorba despre soluţionarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă şi nu de soluţionarea fondului cauzei.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

La momentul analizării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, conform prevederilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., "(3) Instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4)."

Revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocând, în esenţă, conduita domnului B., în sensul că acesta avea o atitudine generală de opoziţie în raport de ordinele şi dispoziţiile criminale ale naziştilor, iar mijlocul de probă pe care îşi bazează susţinerile este telegrama înaintată de ofiţerul extern C. în anul 1944 şi publicată în anul 1963, aspecte care constituie fapte şi împrejurări noi, şi dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, trebuie subliniat că faptele sau împrejurările (faptele probatorii) descoperite trebuie să fi fost necunoscute instanţei la data judecării cauzei şi să conducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus achitarea, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Astfel, pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanţă. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii.

Revizuirea este inadmisibilă dacă faptele apreciate de revizuent ca având caracter de noutate au fost cunoscute şi analizate de către instanţele care au judecat acuzaţia. Chiar dacă intervin probe noi, care confirmă faptele deja analizate, soluţia este de respingere a revizuirii ca inadmisibilă, deoarece respectivele fapte au fost avute în vedere şi înlăturate în considerentele deciziei. Cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea.

Apelantul revizuent A. a criticat hotărârea apelată, în sensul că în mod greşit a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, susţinând că telegrama înaintată de ofiţerul extern C. în anul 1944 şi publicată în anul 1963 constituie fapte şi împrejurări noi şi dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare

Astfel cum s-a menţionat deja, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu se referă la descoperirea de probe noi, pentru fapte deja cunoscute şi analizate de instanţe, în caz contrar revizuirea transformându-se într-o cale ordinară de atac, în care s-ar putea continua probaţiunea. Aşadar, nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările cu caracter de noutate în raport de cele reţinute în soluţia de condamnare, pe care le dovedesc.

Înalta Curte constată că împrejurarea invocată în susţinerea cererii de revizuire, despre demisia la care se face referire în telegrama din 08.05.1944 invocată de revizuent şi despre conduita inculpatului în perioada de referinţă percepută de autorul telegramei ca un refuz expres de îndeplinire a anumitor sarcini existau deja date/informaţii/trimiteri la dosarul nr. x/1946, iar acestea au fost analizate de instanţă, fiind administrate probe pentru dovedirea apărărilor constante pe care inculpatul le-a invocat de-a lungul respectivului proces penal, potrivit cărora nu s-ar face vinovat de acuzaţiile aduse.

Sub acest aspect, se observă că informaţiile relevante pe care respectivul înscris le-ar aduce cu privire la situaţia de fapt ce a făcut obiectul judecăţii în dosarul nr. x/1946 al Tribunalului Poporului Cluj, nu au caracterul de noutate pe care, atât literatura de specialitate, cât şi practica judiciară în materie sunt constante în a le impune cu privire la împrejurările/întâmplările/situaţiile invocate de revizuenţi, pentru a fi susceptibile singure sau prin coroborare cu alte probe, de a dovedi netemeinicia hotărârii atacate, acestea fiind cunoscute şi analizate de instanţă cu ocazia judecării dosarului nr. x/1946.

Aspectele invocate de revizuent, astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel Cluj, în considerentele hotărârii pronunţate, în urma analizării telegramei în "Opinia de specialitate" întocmită de dr. G., la data de 01.07.2024, s-a reţinut că acestea au constituit deja apărări la care a recurs antecesorul petentului, B., fiind analizate şi apreciate ca lipsite de suport de Tribunalul Poporului Cluj, astfel că, nu pot fi privite ca având caracter de noutate ca fiind fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute şi analizate de către instanţa de condamnare, în mod corect, a reţinut Curtea de Apel Cluj că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate, aşa cum cer dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 30/2025 din data de 14 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 30/2025 din data de 14 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 aprilie 2025.