Typicality of unlicensed purchase, carriage, and possession of lethal weapons and ammunition as abstract danger crime under Art. 342(1) Penal Code

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 198/2024 pronunţată la data de 12 februarie 2024 de Judecătoria Oradea, printre altele, s-a constatat că la termenul de judecată din data de 26.01.2024, în cazul inculpatului A., instanţa a dispus din oficiu schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

- din 18 infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., în trei infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după cum urmează: o infracţiune de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. (fapta din 03.03.2019 - punctul 1 din secţiunea "În drept" a rechizitoriului), o infracţiune de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în formă continuată prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale - punctele 2, 4, 6, 7-12 - un singur act material -,19-20 - un singur act material -, 23, 25, 27, 29-30 - un singur act material - din secţiunea În drept a rechizitoriului) şi o infracţiune de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. (fapta din 08.12.2018 - punctul 31 din secţiunea În drept a rechizitoriului);

- din 13 instigări la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen., raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. într-o singură instigare la o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen., raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale - punctele 3, 5, 13-18, 21-22, 24, 26 şi 28 din secţiunea În drept a rechizitoriului).

1. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (1) din C. pen. (fapta din 08.12.2018).

2. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru comiterea instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 47 C. pen., rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale - punctele 3, 5, 13-18, 21-22, 24, 26 şi 28 din secţiunea În drept a rechizitoriului).

3. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (1) din C. pen. (infracţiunea din 03.03.2019), fiind aplicate pedepse complementare şi accesorii.

4. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor în formă continuată prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), fiind aplicate pedepse complementare şi accesorii.

În temeiul art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an şi 7 luni închisoare, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 7 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor fix şi obligatoriu de 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 5 luni închisoare, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, fiind aplicate pedepse complementare şi accesorii.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi inculpaţii A., B., C. şi D..

Prin decizia penală nr. 287/A/17.05.2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 198 din 12 februarie 2024 pronunţate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A., C. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 198 din 12 februarie 2024 pronunţate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2021.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi în rejudecare:

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi în pedeapsa individuală de un an şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi aplicată pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. şi pedeapsa de un an şi 7 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, aplicată pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor în formă continuată, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a fost înlăturat sporul de 5 luni închisoare aplicat în urma contopirii pedepselor principale.

A fost înlăturată pedeapsa de un an şi 3 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. (infracţiunea din 03.03.2019).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen. cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. (infracţiunea din 03.03.2019), ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor în formă continuată, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale) de la un an şi 7 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, la pedeapsa principală de un an şi 3 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, fiind stabilite şi măsuri de supraveghere şi obligaţii.

În fapt, cu privire la recurentul-inculpat A., în ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor în formă continuată, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), s-au reţinut următoarele:

1. La data de 30.04.2019, la orele 13:28, neavând dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu arme letale sau muniţie pentru arme letale, inculpatul A. a achiziţionat 290 de cartuşe, cal. 12/70 şi RIO, cal. 12/70 pentru arme letale de vânătoare, pe care le-a plătit cu banii săi la casa de marcat a magazinului de arme aparţinând S.C. E. S.R.L. din Oradea. (punctul 2 din secţiunea În drept a rechizitoriului aferentă inculpatului A.);

2. La data de 02.05.2019, neavând dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu arme letale sau muniţie pentru arme letale, inculpatul A. a achiziţionat din magazinul de arme aparţinând S.C. F. S.R.L. din Oradea, o armă, armă pe care apoi a deţinut-o la domiciliul său, unde a fost descoperită cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 06.06.2019. (punctul 4 din secţiunea În drept a rechizitoriului aferentă inculpatului A.);

3. La data de 02.05.2019, inculpatul A. s-a deplasat la magazinul de arme şi muniţie aparţinând S.C. F. S.R.L. situat în mun. Oradea, bd. x, spaţiu comercial nr. 1, jud. Bihor, de unde a achiziţionat în vederea deţinerii şi folosirii, o armă letală de vânătoare, în valoare de 13468,97 de RON, iar la data de 06.06.2019, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului din Municipiul Oradea, judeţul Bihor, organele de urmărire penală au găsit la domiciliul acestuia arma letală de vânătoare. (proces-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 06.06.2019 - f. x dos UP).

4. La data de 02.05.2019, orele 14:04:52, inculpatul A. a intrat în interiorul magazinului aparţinând S.C. E. S.R.L. din Oradea cu o armă lungă fără husă pe umăr, pe care a aşezat-o pe tejghea;

5. La data de 02.05.2019, neavând dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu arme letale sau muniţie pentru arme letale, inculpatul A. a achiziţionat din magazinul de arme aparţinând S.C. E. S.R.L. din Oradea, 6 arme letale. (punctele 7-12 din secţiunea În drept a rechizitoriului aferentă inculpatului A.);

6. La data de 08.05.2019, neavând dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu arme letale sau muniţie pentru arme letale, inculpatul A. a achiziţionat din magazinul de arme aparţinând S.C. F. S.R.L 2 arme letale de vânătoare, respectiv arma G. 30.06, seria x, în valoare de 18837,8 RON şi arma H., pe care le-a transportat la ieşirea din magazin, una dintre cele două arme (arma letală de vânătoare) fiind ulterior deţinută la domiciliul său, unde a fost descoperită cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 06.06.2019. (punctele 19-20 din secţiunea În drept a rechizitoriului aferentă inculpatului A.);

La data de 08.05.2019, neavând dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu arme letale sau muniţie pentru arme letale, inculpatul A. a achiziţionat din magazinul de arme aparţinând S.C. F. S.R.L 310 cartuşe pentru arme letale (250 de cartuşe de calibrul 12, 40 de cartuşe de calibrul 30-06 şi 20 de cartuşe de calibrul 30-06) (punctul 23 din secţiunea În drept a rechizitoriului aferentă inculpatului A.);

7. La data de 28.05.2019, neavând dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu arme letale sau muniţie pentru arme letale, inculpatul A. a achiziţionat din magazinul aparţinând S.C. F. S.R.L. din Oradea o armă, în valoare de 25.093,31 de RON, armă pe care a deţinut-o şi transportat-o la ieşirea din magazin (punctul 25 din secţiunea În drept a rechizitoriului aferentă inculpatului A.);

8. La data de 29.05.2019, neavând dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu arme letale sau muniţie pentru arme letale, inculpatul A. a achiziţionat din magazinul aparţinând S.C. F. S.R.L. din Oradea 200 de cartuşe pentru arme letale de vânătoare de diferite calibre, respectiv 30-06 (100 de bucăţi), 270WN (80 de bucăţi) şi 300WM (20 de bucăţi), cartuşe pe care le-a plătit din banii personali şi le-a transportat la ieşirea din magazin într-o cutie pentru armă. (punctul 27 din secţiunea În drept a rechizitoriului aferentă inculpatului A.);

9. La data de 06.06.2019, neavând dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu arme letale sau muniţie pentru arme letale, inculpatul A. a deţinut la domiciliul său o armă letală lunga lisa cu destinaţie de vânătoare, precum şi cartuşe pentru arme letale de vânătoare de diferite calibre, fiind descoperite şi ridicate de organele de urmărire penală cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la imobilul din Municipiul Oradea, judeţul Bihor (punctele 29-30 din secţiunea în drept a rechizitoriului aferentă inculpatului A.).

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin cererea formulată la data de 17.06.2024, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor în formă continuată, prevăzută de art. 342 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii.

De asemenea, în ipoteza în care se va constata că recursul este fondat doar cu privire la unele dintre actele de executare ce compun infracţiunea continuată pentru care s-a dispus condamnarea, a solicitat achitarea pentru acele acte de executare şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea pentru individualizarea pedepsei.

Prealabil, a solicitat să se aibă în vedere că în decizia penală se face trimitere ca element obiectiv al laturii obiective la două dintre modalităţile alternative ce apar în lege, respectiv la "deţinere" şi la "orice operaţiune".

Referitor la termenul de "orice operaţiune", a arătat că acesta se regăseşte definit în art. 2 pct. I.6 din Legea nr. 295/2004.

În schimb, în ceea ce priveşte noţiunea de "deţinere", a arătat că aceasta nu este definită de lege, apreciind că detenţia la care se referă termenul nu este una pur faptică, ci se referă la situaţia juridică a celui care este proprietar, posesor (de bună sau de rea-credinţă, legitimă sau ilegitimă) ori detentor precar în sensul legii civile.

Or, a apreciat că fapta persoanei care ajunge să ţină în mană o armă, fără să aibă vreuna din calităţile de mai sus, nu este incriminată penal.

Legea nr. 295/2004 nu defineşte deţinerea, însă reglementează condiţiile şi procedura legală pentru ca o persoană să poată deţine arme letale în mod legal. Or, ar fi absurd ca legea să reglementeze permisul de armă pentru persoanele care au în mână faptic pentru scurt timp o astfel de armă. Tot conţinutul legii şi al procedurii pe care o reglementează indică faptul că deţinerea de arme în mod legal se referă la situaţia proprietarilor, a posesorilor sau a detentorilor precari.

Din acest punct de vedere, este cert că ipoteza avută în vedere de legiuitor nu a vizat stăpânirea materială de scurtă durată a unei arme de către o persoană care nu are permis pentru acea armă. Scopul normei penale este de a asigura un control extrem de strict al folosirii unor obiecte extrem de periculoase prin natura lor. Acesta poate fi atins doar prin raportare la persoana care are control asupra bunului. Ipoteze precum studierea unei arme în magazinul de arme nu pot să fi fost avute în vedere de legiuitor ca o formă de deţinere, întrucât persoana care stăpâneşte temporal bunurile nu are absolut niciun titlu legitim sau nelegitim asupra armelor şi nici controlul asupra lor. Ca scop al normei de incriminare astfel de evenimente sunt complet irelevante, iar o extindere a conţinutul infracţiunii către acea zonă este lipsită de previzibilitate.

În consecinţă, în raport de modalităţile de comitere a infracţiunii care apar în decizia penală recurată, trebuie să concluzioneze că:

a. Prin operaţiuni cu armele letale se înţeleg acţiunile enumerate expres de lege, mai sus menţionate;

b. Prin deţinerea unei arme se înţelege proprietatea, posesia sau detenţia precară indiferent dacă sunt legitime sau nu şi nu se înţelege stăpânirea de moment, fără control şi lipsită de relevanţă juridică.

În ceea ce priveşte actul material din 30.04.2019, a apreciat că simpla plată a unor cutii de cartuşe nu este o faptă prevăzută de legea penală, neputând fi interpretată drept o deţinere sau o altă operaţiune cu muniţii.

Referitor la actele de executare 2 şi 3 din 02.05.2019, a apreciat că nu se poate reţine o infracţiune în varianta deţinerii, în condiţiile în care inculpatul nu locuia singur în acea casă, ci împreuna cu părinţii săi şi alte persoane. Astfel, nu se poate indica care din cele patru sau cinci persoane care locuiau în acea casă este deţinătoarea bunului.

Mai mult, prezumţia este răsturnată de documentele care indicau faptul că arma este proprietatea inculpatului B.. Arma apare pe permisul său de armă, document care face o probă până la înscrierea sa în fals. Pentru acel presupus fals, există o hotărâre judecătorească care stabileşte că fapta nu există. În plus, inculpatul B. a fost sancţionat contravenţional pentru că şi-a păstrat armele necorespunzător, ceea ce indică faptul că organele de poliţie au considerat că arma este a sa.

În consecinţă, nu este incriminată fapta de a avea în casă armele altcuiva. Deşi e ilegal ca acele arme să se afle acolo, fapta nu este infracţiune, întrucât nu reprezintă o deţinere în sensul legii. Faptul ca inculpatul B. şi-a lăsat armele în casa inculpatului A. este insuficient pentru a stabili că acesta a fost deţinător al armelor. Este posibil să fi fost, însă nu există suport probator identificat de instanţa de apel de altă natură care să susţine această concluzie.

Aceeaşi este concluzia şi în ceea ce priveşte actul material nr. 4 din 02.05.2019, instanţa de apel apreciind că inculpatul A. era proprietarul armei, deşi nu există suport probator în acest sens, iar acea deplasare de 10 secunde cu arma asupra sa nu poate susţine caracterul penal al faptei. Deşi nu se face niciunde referire la asta, nu se poate indica nici "portul" ca formă de comitere a faptei, întrucât arma era acoperită în husă până la tejghea, iar plasarea sa pe tejgheaua unui magazin de arme nu poate fi calificată port al unei arme în nicio interpretare a legii, plecând de ideea de pericol social rezultând din intimidarea unor terţi prin portul armei, pe care o reţine toată doctrina.

Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi în ceea ce priveşte actul material nr. 5 din 02.05.2019, neputându-se aprecia că "operarea unor sume importante de bani în scopul cumpărării armelor" "verificarea unor arme" sau "intrarea în magazin" reprezintă operaţiuni cu arme în sensul legii penale sau a Legii nr. 295/2004.

Referitor la actul material nr. 6 din 08.05.2019, s-a considerat că analizarea unei arme într-un magazin de arme, căratul armei prin magazin şi plata unor arme achiziţionate de terţi sunt operaţiuni pentru care trebuie eliberat un permis de armă, în caz contrar fiind infracţiune. Soluţia este indiscutabil contrară legii. Nu este şi nu poate fi infracţiune cumpărarea unei arme pentru altul. Persoana care o deţine trebuie să posede permis de armă, nu persoana care plăteşte arma. Analizarea unei arme într-un magazin de arme nu poate fi incriminată. Această faptă nu este nici deţinere şi nici operaţiune cu o armă.

În mod similar, căratul armei din magazin până la maşină nu poate fi transport al unei arme, pentru că din întreaga reglementare a Legii nr. 295/2004 reiese că transportul priveşte deplasare armei de la o locaţie la alta, nu din magazin în parcare. Transportul se autorizează prin acte stabilite prin lege, iar legea nu stabileşte necesitatea vreunei autorizaţii până la maşină.

Cu privire la actul material nr. 7 din 28.05.2019, nu se poate aprecia că inculpatul A. este deţinătorul unor arme din simplul fapt că a plătit acele arme sau că "s-a jucat" cu ele prin magazin.

În ceea ce priveşte actul material nr. 8 din 29 mai 2019, instanţa fie bănuieşte că inculpatul era deţinătorul bunurilor, dar nu a avut suficient suport probator pentru asta şi atunci s-a bazat pe elemente insuficiente pentru a ajunge la detenţie, fie chiar apreciază că a plăti o armă pentru altul sau a se juca cu o armă în magazinul de arme este infracţiune.

Şi în fine, referitor la actul material nr. 9 din 06.06.2019, a solicitat să se aibă în vedere că inculpatul A. nu locuia singur în acel imobil. Faptul că şi acesta locuia acolo nu este suficient pentru a ajunge la detenţia în sensul legii. Probator trebuia să fie stabilit cine avea controlul asupra acelor bunuri, cine le avea, cine le folosea etc. Instanţa a considerat că versiunea inculpatului B. din declaraţii nu este reală, însă aceasta nu înseamnă automat că versiunea parchetului este cea reală. Dacă s-ar considera că simplul fapt că nişte bunuri se află în imobilul în care locuieşte o persoană împreună cu alţii este suficient pentru a afirma că o singură persoană din acel imobil deţine bunurile, înseamnă că soţia inculpatului B. este infractoare, întrucât în imobilul în care locuieşte aceasta au fost găsite arme. E drept că erau trecute pe numele soţului său, dar instanţa pare să stabilească că acest lucru e irelevant.

În concluzie, dat fiind că starea de fapt reţinută de instanţa de apel nu se încadrează în tipicitatea faptelor întrucât nu au fost descrise suficiente elemente pentru a stabili existenţa unor operaţiuni cu arme sau a deţinerii unor arme, inculpatul A. a fost condamnat pentru fapte pe care legea penală nu le prevede.

IV. Prin încheierea din 16.10.2025, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 287/A/17.05.2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 16.10.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, faptul că actele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate a infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), întrucât nu este întrunită condiţia elementului material al laturii obiective.

Astfel, inculpatul a fost condamnat, reţinându-se ca element material al laturii obiective, două dintre modalităţile alternative prevăzute de lege, respectiv deţinere şi orice alte operaţiuni privind circulaţia armelor letale şi a muniţiilor pentru arme letale.

Referitor la modalitatea de săvârşire a faptei în modalitatea deţinerii, inculpatul a apreciat că fapta nu este prevăzută de lege, întrucât detenţia la care se referă legea nu este una pur faptică, ci se referă la situaţia juridică a celui care este proprietar/posesor ori detentor precar în sensul legii civile.

În ceea ce priveşte varianta normativă privind orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a arătat că simpla plată a unor cartuşe sau arme nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, neputând fi considerată o operaţiune cu muniţii.

În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, detaliată la pct. II din prezenta hotărâre.

În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 342 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept.

Referitor la categoriile de arme, muniţiile şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României, Înalta Curte reţine că acestea sunt reglementate prin Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din 10 iunie 2014, în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, care stabileşte condiţiile generale privind exercitarea dreptului de procurare, respectiv deţinere, port şi folosire a armelor: Dreptul de procurare, de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor letale se dobândeşte de la data emiterii de către autorităţile competente a autorizaţiei de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă.

Nu în ultimul rând, operaţiunile cu arme, piese şi muniţii sunt descrise în art. 2 pct. I subpct. 6 din lege, arătându-se că acestea constă în producerea, confecţionarea, asamblarea, intermedierea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donaţia, comodatul, sponsorizarea, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea şi distrugerea armelor de foc, a componentelor esenţiale şi a muniţiilor pentru acestea.

Din analiza textelor de lege incidente, rezultă că deţinerea unor arme şi muniţii, precum şi efectuarea oricăror operaţiuni cu acestea întră în categoria celor pentru care este necesară existenţa unei autorizări şi, implicit, îndeplinirea unor condiţii prealabile.

Aşadar, dispoziţiile art. 342 alin. (1) C. pen. reprezintă o normă generală/cadru (incompletă) care se complineşte cu dispoziţiile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi, cum trimiterea nu este expresă sau limitativă către această lege, noţiunile pot fi stabilite/înţelese şi prin alte acte normative.

Prin urmare, coroborând aceste dispoziţii, Înalta Curte reţine că infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. sancţionează deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale şi a muniţiilor, fără drept.

Referitor la săvârşirea faptei în modalitatea deţinerii, se constată că aceasta desemnează acţiunea unei persoane de a avea în posesie, respectiv de a primi sau păstra arme sau muniţii, neavând relevanţă dacă posesia este una legală sau dacă aceasta este o posesie pentru sine sau pentru altul.

A purta arme sau muniţii înseamnă a avea asupra sa arme sau muniţii şi nu interesează perioada de timp cât arma a fost purtată sau locul, cum nu interesează dacă arma era/nu era încărcată sau dacă era însoţită şi de muniţia aferentă.

În ceea ce priveşte orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, instanţa de casare constată faţă de dispoziţiile art. 2 pct. I subpct. 6 din Legea nr. 295/2004, că aceasta modalitate de săvârşire înglobează o serie de acţiuni care pot fi circumscrise acestei variante normative, respectiv orice acţiuni prin care armele sau muniţiile letale sunt transmise de la un deţinător la altul (de exemplu: intermedierea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donaţia, comodatul, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul etc.).

Raportând aceste dispoziţii la speţa dedusă judecăţii, instanţa de casare constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen., reţinându-se că a deţinut şi a efectuat mai multe operaţiuni cu arme letale şi muniţii, fără drept (cumpărare, port, transport şi depozitare).

Pentru a fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale acestei infracţiuni este necesară realizarea oricăreia dintre acţiunile anterior precizate, legea cerând ca aceste acţiuni să fie efectuate fără drept.

Practic, această cerinţă este îndeplinită şi, în consecinţă, elementul material este realizat când acţiunea se săvârşeşte cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 295/2004, dispoziţii aplicabile fiecărei variante în parte, respectiv când operaţiunile au fost desfăşurate în lipsa autorizaţiei de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă.

În plus, este necesar ca operaţiunile efectuate să vizeze arme şi muniţii din categoria celor letale.

Astfel, potrivit art. 2 pct. II, subpct. 1 din Legea nr. 295/2004, prin arme şi muniţii se înţelege arme şi muniţii prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor şi care sunt prevăzute în categoria B din anexă.

Este de precizat că inculpatul nu contestă faptul că nu avea dreptul de a efectua operaţiunile cu armele şi muniţiile respective şi nici faptul că acestea erau încadrate în categoria armelor letale.

În schimb, ceea ce se contestă de către inculpat, respectiv chestiunea de drept supusă analizei instanţei supreme, constă în aceea că operaţiunile cu arme şi muniţii letale pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, respectiv deţinerea şi orice operaţiune nu pot fi încadrate drept element material al infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen.

Astfel, referitor la varianta normativă constând în deţinerea de arme sau muniţii, inculpatul a arătat că detenţia la care se referă legea nu este una pur faptică, ci se referă la situaţia juridică a celui care este proprietar posesor (de bună sau rea-credinţă, legitimă sau ilegitimă) ori detentor precar în sensul legii civile, şi, prin urmare, că fapta unei persoane de a mânui o armă fără să deţină vreuna dintre calităţile anterioare nu este incriminată penal.

În ceea ce priveşte modalitatea de săvârşire a faptei prin orice operaţiune privind circulaţia armelor, s-a arătat că simpla descoperire a armelor în locuinţa sa în care mai locuiesc şi alte persoane nu echivalează cu săvârşirea infracţiunii, această prezumţie născându-se doar în situaţia în care bunurile respective erau găsite asupra sa sau într-un imobil în care locuia singur. Prin urmare, se cere a se verifica dacă este incriminată fapta de a deţine la domiciliu armele aparţinând altei persoane.

Şi, în fine, cu privire la săvârşirea faptei în varianta cumpărării, s-a arătat că avansarea unor sume de bani nu echivalează cu dobândirea proprietăţii de către inculpat.

Pornind analiza de la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel şi examinând cele nouă acte materiale pentru care inculpatul a fost condamnat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent a realizat unele din activităţile incriminate, săvârşind infracţiunea, în formă continuată, în variantele normative constând în achiziţionarea de arme şi cartuşe, deţinerea de arme şi muniţie, portul şi transportul de arme letale.

Referitor la primul act material, inculpatului i se impută că la 30.04.2019 a achiziţionat un număr de 290 de cartuşe pentru arme letale de vânătoare, pe care le-a plătit cu banii săi, apărarea contestând faptul că simpla plată a unor astfel de bunuri constituie o faptă prevăzută de legea penală.

Prealabil, examinării acestei acţiuni, Înalta Curte constată că infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. este una de pericol abstract, starea de risc pentru valoarea socială protejată fiind prezumată de legiuitor că există prin însăşi încriminarea faptei. Prin urmare, nu este necesară dovedirea stării de pericol, aceasta rezultând din materialitatea ei.

Sub acest aspect concluzia care rezidă este că efectuarea unei operaţiuni prevăzute de lege, în speţă de art. 342 alin. (1) C. pen., în oricare dintre variantele alternative, fără drept, adică de o persoană care nu deţine autorizaţie de procurare a unei arme sau, după caz, permis de armă, încălcând astfel dispoziţiile Legii nr. 295/2004, conduce în mod automat la producerea urmării imediate, adică la existenţa stării de pericol pentru valoarea protejată.

Or, această stare de pericol este înlăturată, doar atunci când operaţiunile cu arme şi muniţii letale sunt efectuate în conformitate cu legea armelor şi muniţiilor, de către persoanele care posedă autorizaţii pentru activităţile pe care urmează să le desfăşoare (port, uz, transport etc.).

În cauză, de altfel, aspect necontestat, inculpatul nu avea dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu muniţii sau arme letale.

Aşadar, nefiind autorizat de către autorităţile competente să desfăşoare operaţiuni cu arme, astfel cum prevede art. 9 coroborat cu art. 10 din Legea nr. 295/2004, în vigoare la data săvârşirii faptei, orice acţiune care implica operaţiuni cu arme sau muniţii letale, practic, desfăşurate cu nerespectarea condiţiilor pentru procurarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor, implica consumarea infracţiunii, respectiv crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite (ordinea şi siguranţa publică, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, securitatea socială etc.).

Practic, încălcarea dispoziţiilor legale privind regimul armelor şi muniţiilor dă naştere unei situaţii premisă constând în preexistenţa unei stări sau situaţii periculoase pentru siguranţa persoanelor, a bunurilor, a ordinii şi siguranţei publice etc.

Revenind la fapta inculpatului din 30.04.2019, acestuia i se impută achiziţionarea unor cartuşe letale. Or, în acest caz, achiziţionarea unor cartuşe de către o persoană care nu este autorizată în acest sens este de natură să creeze o stare de pericol social deosebit pentru valorile sociale ocrotite (rănire, deces etc.).

Astfel, acţiunea de a achiziţiona cartuşe letale se încadrează în noţiunea de orice operaţiune privind circulaţia armelor, în condiţiile în care pentru procurarea unor arme sau muniţii este necesară existenţa unei autorizaţii speciale şi îndeplinirea unor condiţii, astfel cum prevede art. 10 alin. (1) cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 295/2004.

Deşi susţine că fapta de a plăti nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, neputând fi încadrată ca operaţiune cu arme, Înalta Curte constată că, în realitate, inculpatul contestă situaţia de fapt. Astfel, instanţa de apel nu a reţinut că inculpatul ar fi efectuat o simplă plată, ci faptul că a achiziţionat 290 de cartuşe, prin aceasta însemnând faptul că acele cartuşe au intrat în posesia sa prin plata contravalorii lor cu bani.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere, astfel cum a reţinut din probe şi instanţa de apel, faptul că inculpatul s-a comportat ca un cu cumpărător, în sensul că a studiat cartuşele, verificându-le, a discutat despre acestea cu vânzătorul şi a efectuat plata reprezentând contravaloarea acestora.

Chiar dacă scriptic, cumpărarea a fost realizată de inculpatul B., se constată faptul că acesta a acţionat doar ca un interpus, în virtutea faptului că a fost deţinător de permis de port armă, tocmai pentru a eluda dispoziţiile legale şi pentru a crea aparenţa de legalitate, în realitate, inculpatul A. fiind cumpărătorul.

Conchizând, instanţa de casare constată că transmiterea, prin cumpărare, de la deţinătorul/vânzătorul S.C. E. S.R.L. la inculpatul A. a celor 290 de cartuşe, reprezintă o operaţiune în sensul art. 342 alin. (1) C. pen. şi, prin urmare, o faptă prevăzută de legea penală, inculpatul neavând dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu muniţie letală.

Referitor la faptele din 02.05.2019, în legătură cu arma achiziţionată de la S.C. F. S.R.L. şi, ulterior, găsită la domiciliul său cu ocazia percheziţiei din 06.06.2019, se constată că şi în acest caz, acţiunea inculpatului concretizată în procurarea unei arme letale, reprezintă o operaţiune în sensul legii penale, modalitatea de operare fiind aceeaşi, cu precizarea că arma letală cumpărată a fost ulterior deţinută la domiciliul inculpatului, fiind găsită cu ocazia percheziţiei.

În această situaţie, un argument în plus pentru a se considera că inculpatul a reprezentat un cumpărător în fapt îl constituie faptul că arma a fost găsită la domiciliul inculpatului.

Referitor la acest aspect, inculpatul a susţinut că nu locuia singur în acea casă, ci împreună cu părinţii săi şi alte persoane. Pe de altă parte, a solicitat a se verifica dacă reprezintă o faptă prevăzută de legea penală acţiunea de a deţine la domiciliu armele cuiva.

Şi în această situaţie, Înalta Curte constată că inculpatul, în realitate, contestă situaţia de fapt.

În condiţiile în care inculpatul s-a prezentat în incinta magazinului de arme, s-a comportat ca un veritabil cumpărător, fiind familiarizat cu mânuirea armelor şi muniţiilor, deşi nu deţinea permis de port armă, a verificat armele, discutând cu vânzătorii, şi a achitat preţul acestora, ca ulterior arma achiziţionată să fie găsită la locuinţa sa, nu se poate susţine că, în realitate, arma ar fi fost deţinută de către altcineva (de către părinţii sau persoanele care locuiesc la domiciliul inculpatului). O altfel de interpretare ar presupuse reanalizarea şi reinterpretarea probelor, reţinerea unei alte situaţii de fapt şi, prin urmare, încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii instanţei de apel în ceea ce priveşte situaţia de fapt. Or, acest aspect este inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Faptul că, din punct de vedere juridic, arma respectivă aparţinea inculpatului B., nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care, în fapt, arma aparţinea şi era deţinută de inculpatul A.. Aflându-se la domiciliul inculpatului A., arma respectivă era în detenţia şi, cel mai important, sub controlul său, inculpatul putând oricând să-şi exercite puterea de dispoziţie asupra armei respective.

Prin urmare, acţiunea inculpatului de a deţine la domiciliul său arma letală se circumscrie săvârşirii faptei de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen., în modalitatea deţinerii.

Faptul că nu există suport probator care să susţină cele reţinute de instanţa de apel excedează analizei în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, neintrând în competenţa funcţională a instanţei de casare o astfel de examinare.

Referitor la actul material din 02.05.2019, când inculpatul A. a intrat în magazinul S.C. E. S.R.L. cu o armă lungă fără husă pe umăr, pe care a aşezat-o pe tejghea, Înalta Curte constată că o astfel de acţiune se circumscrie noţiunii de port de armă letală, ce presupune ca o persoană să aibă asupra sa arme sau muniţii.

Faptul, astfel cum susţine apărarea, că inculpatul nu era proprietar nu are nicio relevanţă, neinteresând în acest caz modul în care inculpatul a intrat în posesia unei astfel de arme sau dacă posesia era pentru sine sau pentru altul, pentru consumarea infracţiunii de port de armă letală fără drept fiind suficient ca arma să se găsească asupra persoanei, aceasta având oricând putere de dispoziţie asupra sa (mânuire, acţionare, uz etc.).

Nefondată este şi critica conform căreia pericolul social ar trebuie să se manifeste prin intimidarea unor terţi ca urmare a portului armei.

Astfel, infracţiunea, cum anterior s-a precizat, este de pericol abstract, acesta fiind prezumat de legiuitor prin simpla consumare a infracţiunii, nefiind necesar să se materializeze printr-o urmare imediată care să constea în producerea unei temeri în rândul unor terţi.

Nu poate fi primită nici critica în sensul că arma era acoperită de husă şi, prin urmare, nu se poate reţine portul, întrucât se încearcă reconfigurarea situaţiei de fapt, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a intrat în interiorul magazinului aparţinând S.C. E. S.R.L. din Oradea cu o armă lungă fără husă pe umăr, pe care a aşezat-o pe tejghea.

Aceeaşi este şi situaţia în ceea ce priveşte celelalte acte materiale din 02.05.2019, 08.05.2019, 28.05.2019, 29.05.2019 şi 06.06.2019, date la care i se impută inculpatului că a achiziţionat, transportat la ieşirea din magazin şi deţinut arme şi cartuşe letale.

Astfel, în ceea ce priveşte celelalte acte materiale din 02.05.2019, i se impută inculpatului faptul că a achiziţionat din magazinul de arme aparţinând S.C. E. S.R.L. din Oradea, 6 arme letale (mărcile cal. 12/76, seria x, cal. 12/76, seria x, cal. 30-06, seria x, cal. 30-06, seria x, cal. 30-06, seria x şi cal. 16/70, seria x);

Or, şi în acest caz se constată acelaşi tipar infracţional ca şi în cazul celorlalte acte materiale, inculpatul prezentându-se alături de B. (posesor de permis de port armă) care, şi în acest caz, a acţionat ca un complice, respectiv ca o persoană interpusă, pentru a crea cadrul legal procurării armelor respective de către inculpatul A., tocmai pentru că acesta nu avea dreptul de a deţine, purta, folosi sau efectua orice operaţiuni cu arme letale sau muniţie pentru arme letale.

Şi în această situaţie, inculpatul A. s-a comportat ca un cumpărător şi proprietar de fapt, anterior verificând armele respective şi cerând lămuriri suplimentare de la vânzător, acesta din urmă arătându-i inclusiv menţiuni din registre. Practic, inculpatul afişa o atitudine specifică unui veritabil cumpărător şi cunoscător de arme, în sensul că avea cunoştinţă de manevrarea armelor respectiv (încărcare, luat linia de ochire etc.), fiind familiarizat cu procedurile, inclusiv cu cele juridice.

Pe de altă parte, vânzătorii purtau discuţii cu inculpatul A. ca şi cum acesta ar fi fost cumpărătorul de fapt şi viitorul proprietar al armelor, fiind cel care avea şi puterea de decizie în ceea ce priveşte achiziţia.

Deşi apărarea susţine că armele erau cumpărate pentru altul, adică pentru inculpatul B., se constată că acesta avea doar un rol decorativ, fiind folosit doar pentru a figura din punct de vedere juridic ca proprietar, dat fiind faptul că deţinea permis de port armă, însă toate deciziile erau luate de inculpatul A., acesta fiind şi cel care achita preţul de cumpărare şi deţinea în realitate armele şi muniţia aferentă, fiind beneficiarul final al acestora.

Prin urmare, nu se poate susţine că rolul inculpatului A. a fost doar acela de a achita din surse proprii armele respective şi muniţia aferentă. În acest context, nu trebuie pierdut din vedere multitudinea actelor materiale, acelaşi mod de operare şi, cel mai important, faptul că unele dintre armele şi muniţiile, aşa cum susţine apărarea, "cumpărate pentru altul" au fost găsite la domiciliul inculpatului A., aspecte de natură a exclude orice coincidenţă din acest punct de vedere.

Faţă de aceste argumente şi, contrar celor afirmate de apărare, pentru analizarea unei arme letale într-un magazin, manevrarea acesteia, transportul şi deţinerea la domiciliu, chiar şi în condiţiile în care arma ar fi destinată altei persoane, este necesară deţinerea unei autorizaţii de procurare sau, după caz, a permisului de armă, astfel cum prevede art. 10 din Legea nr. 295/2004. În toate celelalte cazuri când nu există această autorizaţie, starea de pericol este una iminentă şi perpetuă, producându-se consumarea infracţiunii.

Se susţine de către apărare că pentru transportul unei arme din magazinul de unde a fost achiziţionată şi până la autoturismul aflat în parcarea aferentă, legea nu stabileşte necesitatea vreunei autorizaţii.

Este nefondat acest argument, în condiţiile în care conform dispoziţiilor Legii nr. 295/2004, orice operaţiune cu arme presupune existenţa unei autorizaţii emise de autorităţile competente, dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire şi, implicit, transport devenind activ doar la data emiterii acestei autorizaţii.

Or, inculpatul A. nu poseda autorizaţie de procurore sau permis de port armă şi, prin urmare, nu avea dreptul de a purta/transporta acea armă din magazin la autoturismul aflat în parcare.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că deţinerea armei nu se opreşte doar "până la maşină", aşa cum încearcă apărarea să susţină, aceasta fiind o acţiune care continuă şi după momentul transportului armei din magazin la autoturism. În plus, fără a deţine autorizaţiile impuse de lege, starea de pericol s-a născut prin consumarea infracţiunii în momentul în care armele respective au ajuns în posesia inculpatului, la momentul predării de către vânzător. Chiar apărarea recunoaşte că scopul normei penale este de a asigura un control extrem de strict al folosirii unor obiecte extrem de periculoase prin natura lor.

În ceea ce priveşte actele de executare din 28 şi 29 mai 2019, deşi se susţine că inculpatul doar a plătit arma H., respectiv cele 200 de cartuşe pentru arme letale de diverse calibre, situaţia reţinută de instanţa de apel este total opusă, în sensul că acesta a le-a achiziţionat în vederea deţinerii, ocazie cu care le-a şi transportat la ieşirea din magazin. Şi pentru aceste acte de executare, argumentele expuse anterior rămân valabile.

Referitor la critica apărării, în sensul că nu constituie deţinere "simplul fapt că a plătit armele sau că s-a jucat cu ele în magazinul unde şi-a însoţit un prieten", aceasta nu poate fi primită.

Pe de o parte, armele şi muniţiile au un regim strict de deţinere, port sau folosire, nerespectarea acestuia conducând la generarea unei stări de pericol care se poate materializa prin rănirea sau moartea unor persoane, în acest caz starea de pericol fiind prezumată de legiuitor, iar pe de altă parte nu se poate aprecia că inculpatul doar s-a "jucat" cu acele arme, afirmaţie deosebit de grav în opinia instanţei de recurs în casaţie, în condiţiile în care acesta s-a comportat ca un cumpărător, devenind ulterior proprietar de fapt.

Şi, în fine, în ceea ce priveşte actul material din 06.06.2019, s-a reţinut că inculpatul a deţinut la domiciliul său o armă letală lungă lisă cu destinaţie de vânătoare, precum şi cartuşe pentru arme letale de vânătoare de diferite calibre.

De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere şi procesul-verbal de percheziţie din 06.06.2019 care a menţionat prezenţa în domiciliul inculpatului a mai multor arme şi cartuşe de vânătoare, toate funcţionale, respectiv:

- o armă letală lunga lisa cu destinaţie de vânătoare, aflata montată şi neîncărcată într-o husă din material textil de culoare verde;

- o armă letală lunga lisa cu destinaţie de vânătoare, calibrul 12/2, aflata montată şi neîncărcată într-o husă din material textil de culoare verde;

- o armă letală lunga, cu destinaţie de vânătoare, având montata o luneta, având port închizătorul montat pe aceasta şi neîncărcată, într-o husă din piele de culoare maro.

Critica apărării în acest caz a vizat pe de o parte faptul că detenţia la care se referă legea nu este una pur faptică, ci se referă la situaţia juridică a celui care este proprietar, posesor sau detentor precar în sensul legii civile, iar pe de altă parte că, nelocuind singur la domiciliu, nu se poate prezuma că inculpatul era deţinătorul acelor arme.

Această critică este nefondată.

Referitor la faptul că deţinerea unei arme de către o persoană care nu are calitatea de proprietar, posesor sau detentor precar în sensul legii civile nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită o astfel de argumentaţie.

Prin deţinerea unei arme, astfel cum anterior s-a precizat, se înţelege acţiunea unei persoane de a avea în posesie, respectiv de a primi sau păstra arme sau muniţii, neavând relevanţă dacă posesia este una legală sau dacă aceasta este o posesie pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, nu este necesară existenţa calităţii de proprietar sau detentor precar în sensul legii civile, consumarea infracţiunii şi starea de pericol existând şi în lipsa unei astfel de calităţi. În plus, legea, tocmai pentru a evita o detenţie accidentală, obligă persoana care ia cunoştinţă despre existenţa unei arme letale sau muniţii deţinute ilegal, pierdute sau abandonate ori care găseşte astfel de bunuri să anunţe imediat cel mai apropiat organ de poliţie şi să le predea acestuia.

Prin urmare, dacă o armă ar fi ajuns, chiar şi accidental sau în alte împrejurări în detenţia inculpatului, acesta ar fi avut obligaţia de a anunţa şi preda respectiva armă la cel mai apropiat organ de poliţie. Or, acest lucru nu s-a petrecut în speţa de faţă.

De asemenea, contrar apărării care încearcă să inducă ideea că este nevoie de o stăpânire de lungă durată a armei pentru existenţa infracţiunii, Legea nr. 295/2005 reglementează deţinerea sau portul armelor, inclusiv pentru o perioadă scurtă de timp, neavând relevanţă timpul cât făptuitorul a avut asupra sa arma sau muniţia.

Doar existenţa permisului de port armă dă dreptul unei persoane fizice să deţină, să poarte, folosească sau să efectueze operaţiuni cu arme sau muniţii, acesta fiind documentul emis, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, prin care persoana fizică dovedeşte dreptul de a deţine şi, după caz, de a purta şi folosi arme letale sau arme neletale supuse autorizării, precum şi muniţia aferentă, eliberarea lui nefiind condiţionată de timpul utilizării.

Prin urmare, mânuirea unei arme, chiar şi pentru un moment scurt de timp, necesită autorizare, tocmai pentru că starea de pericol se naşte concomitent cu deţinerea armei respective în lipsa aptitudinii deţinătorului de a o folosi, aptitudine certificată de existenţa permisului de port armă.

Este nefondată şi critica conform căreia, nelocuind singur la domiciliu, nu se poate prezuma că inculpatul era deţinătorul acelor arme, în condiţiile în care, astfel cum a reţinut definitiv instanţa de apel în urma interpretării probelor administrate, două dintre cele trei arme găsite la domiciliul inculpatului au fost achiziţionate de acesta, chiar dacă din punct de vedere juridic acestea aparţineau inculpatului B..

Sub un alt aspect, inculpatul este cel care, anterior, a mai achiziţionat şi alte arme letale şi muniţie pentru arme letale, iar din situaţia expusă de instanţa de apel reiese că acesta era o persoană familiarizată cu deţinerea, folosirea sau mânuirea armelor respective.

În plus, deşi este cert că la acea adresă locuiau şi alte persoane, instanţa de apel nu a avut în vedere la stabilirea existenţei infracţiunii simplul fapt că inculpatul locuia la acel domiciliu, ci a interpretat coroborat întreg probatoriul de la dosar prin raportare la tabloul faptic, apreciind că ar fi absurd a se considera că respectivele arme ar fi putut aparţine părinţilor săi sau altor persoane care locuiau la domiciliul inculpatului.

Faţă de aceste argumente, instanţa de casare observă că inculpatul tinde la reconfigurarea situaţiei de fapt, în sensul de a se reţine că acele arme şi muniţii găsite la domiciliul său nu îi aparţin, aspect inadmisibil în această procedură.

Prin urmare, faptele concret săvârşite de inculpat, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, corespund elementelor de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma abstractă, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 287/A din data de 17 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 287/A din data de 17 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2024.