Maintenance of criminal protective seizures: Mandatory sequestration for money laundering and property crimes notwithstanding proportionality and co-ownership objections
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice dismissed the appeals filed by several defendants and third parties against a lower court order that maintained criminal protective seizures, thereby upholding the first-instance decision and keeping the assets under sequestration; the case involved a complex organized crime prosecution for fraud, embezzlement, and money laundering with a estimated loss of over 123 million RON, where appellants challenged the legality, necessity, and proportionality of the seizures, arguing they were punitive, lacked a certain damage assessment, or violated property rights regarding co-owned and third-party assets; the court held that protective measures in criminal proceedings are preventive rather than punitive, that the obligation to seize assets is mandatory under specific laws for money laundering and corruption offenses or when goods are subject to special confiscation, and that the duration and scope of the measures remained proportional to the gravity of the offenses and the need to prevent asset disposal, thereby rejecting the arguments that the lack of final civil liability determination or co-ownership status precludes the continuation of the sequestration.
Legislator headnote
AI generatedart. 2502 C. proc. pen, art. 249 C. proc. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 38 alin. (2) C. pen, art. 1369 alin. (1) C. civ, art. 818 din C. proc. civ; Maintenance of criminal protective seizures: Mandatory sequestration for money laundering and property crimes notwithstanding proportionality and co-ownership objections: În baza art. 2502 C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin, prin Ordonanţa procurorului din 12.04.2017, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatei S.C. A..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeals against the decision maintaining the protective seizures.
Provision applied to impose the payment of judicial costs to the state.
Provision applied to determine that the fees for ex officio defense attorneys remain at the state's expense.
Full text
Şedinţa publică din data de 05 februarie 2025
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea finală nr. 319/PI din 13 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, între altele, s-au dispus următoarele:
În baza art. 2502 C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin, prin Ordonanţa procurorului din 12.04.2017, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatei S.C. A..
În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanţa susmenţionată, asupra:
- a 46.938.556 acţiuni S.C. B., cu nr. ORC x, CUI x; deţinute de S.C. A., rezultând o cota parte de participare la beneficii şi pierderi de 61.19984%. Valoarea nominal a acţiunilor, este 0,1 RON pe acţiune rezultând astfel o valoare totală a acţiunilor deţinute de S.C. A., la S.C. B., în sumă de 4.693.855 RON.
S-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin, prin Ordonanţa procurorului din 04.11.2016 şi prin Ordonanţa procurorului din 08.11.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatului C..
În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanţele susmenţionate, asupra:
1. imobilului înscris în CF x Luncaviţa (CF vechi x Luncaviţa), fără nr. top - Loc de casă cu număr 37 de 522 mp (1/2 conform certificatului de moştenitor nr. x/01.10.2012 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş şi 1/2 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/01.10.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş);
2. imobilului înscris în CF x Luncaviţa (CF vechi x Luncaviţa), fără nr. top, Loc de casă în intravilan de 100 mp (1/2 conform certificatului de moştenitor nr. x/01.10.2012 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş şi 1/2 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/01.10.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş);
3. cota de 2/4 părţi din imobilele înscrise în CF x Luncaviţa - Drept de moară de la fila x de 2/5 părţi şi teren de 252 mp (conform certificatului de moştenitor nr. x/01.10.2012 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/01.10.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş);
4. imobilului înscris în CF x Luncaviţa (CF vechi x Luncaviţa), fără nr. top, intravilan cu casă număr vechi 74, actual număr 14, cu construcţiile anexe de 468 mp (1/2 conform certificatului de moştenitor nr. x/01.10.2012 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş şi 1/2 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/01.10.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş);
5. cota de 2/8 părţi din terenul înscris în CF x Luncaviţa (CF vechi x Luncaviţa) cu nr. top. x Luncaviţa - Padini arabil de 6679 mp (1/8 conform certificatului de moştenitor nr. x/01.10.2012 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş şi 1/8 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/01.10.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş);
6. cota de 6/8 părţi din terenul înscris în CF x Luncaviţa (CF vechi x Luncaviţa), cu nr. top. x Arabil la Padini de 2877 mp (3/8 conform certificatului de moştenitor nr. x/01.10.2012 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş şi 3/8 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/01.10.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş);
7. cota de 8/256 părţi din imobilele înscrise în CF x Luncaviţa (CF vechi x Luncaviţa) cu nr. top x Ortslage la padini de 2518 mp şi nr. top. x Cad C1 - Casa cu număr x situată în Luncaviţa (4/256 conform certificatului de moştenitor nr. x/01.10.2012 emis de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş şi 4/256 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/01.10.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi - "D." Caransebeş);
8. imobilului situat în Mun. Bucureşti, str. x, apartament nr. x (clădire + teren, înscris în CF nr. x construcţiile şi CF nr. x terenul de 263,02 mp).
S-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin, prin Ordonanţa procurorului din 26.05.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatului E..
În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menţinu sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanţa susmenţionată, asupra:
1. imobilului înscris în CF nr. x F. în suprafaţă de 3957 mp;
2. imobilului înscris în CF nr. x Băile Herculane, situat în Pecinişca, str. x, teren în suprafaţă de 1439 mp şi construcţii - sediu firmă, atelier auto.
S-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse prin încheierea de cameră preliminară nr. 21/CP pronunţată în data de 01.11.2022 în dosarul nr. x/2022.16* al Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin încheierea nr. 777 din 12.12.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022.16*; măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul terţului/alt subiect procesual G..
În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asiguratoriu dispus prin încheierea penală susmenţionată, asupra imobilului înscris în CF x Băile Herculane cu nr. CAD/top x pentru teren în suprafaţă de 345 mp şi cu nr. CAD/top x - C1 pentru construcţii (trei niveluri S, construite la sol 267 mp) situat în Băile Herculane nr. 5 jud. Caraş Severin; proprietatea lui G. sub B2 imobil provenit din transnotarea din CF x UAT Băile Herculane (identificat în actul de sesizare ca fiind CLĂDIRE SEDIUL NOU).
S-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin prin, Ordonanţa procurorului din 09.06.2016, măsura asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatului H..
În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanţa susmenţionată, asupra imobilului înscris în CF nr. x Giroc, situat în comuna Giroc, str. x, jud. Timiş, în suprafaţă de 283 mp, compus din teren intravilan în suprafaţă de 283 mp, nr. top. x (A1) şi construcţie - Casă P+M, nr. top. x-C1 (A1.1).
S-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin, prin Ordonanţa procurorului din 09.06.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatului H..
În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanţa susmenţionată, asupra:
1. imobilului înscris în CF nr. x Băile Herculane, teren în suprafaţă de 1.039 mp şi construcţiile aferente intabulate şi neintabulate;
2. imobil înscris în CF nr. x Băile Herculane în suprafaţă de 397 mp;
3. imobil înscris în CF nr. x Băile Herculane, situat în Băile Herculane, Pecinişca, nr. 68, în suprafaţă de 594 mp, teren cu nr. top. x Pecinişca şi construcţie având nr. cadastral/topografic CAD: C1, Top: x - Pecinişca;
4. imobil înscris în CF x Băile Herculane nr. CAD: CAD. Vechi x (CF vechi nr. x Pecinişca (Băile Herculane), nr. top. x) în suprafaţă de 890 mp;
5. imobil înscris în CF x Băile Herculane nr. CAD: CAD. Vechi x (CF vechi nr. x Pecinişca (Băile Herculane), nr. top. x) în suprafaţă de 890 mp.
S-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin, prin Ordonanţa procurorului din 09.06.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatei I..
În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanţa susmenţionată, asupra:
1. imobilului înscris în CF nr. x Băile Herculane, teren în suprafaţă de 1.039 mp şi construcţiile aferente intabulate şi neintabulate;
2. imobilului înscris în CF nr. x Băile Herculane în suprafaţă de 397 mp;
3. imobilului înscris în CF nr. x Băile Herculane, situat în Băile Herculane, Pecinişca, nr. 68, în suprafaţă de 594 mp, teren cu nr. top. x Pecinişca şi construcţie având nr. cadastral/topografic CAD: C1, Top: x - Pecinişca;
4. imobilului înscris în CF x Băile Herculane nr. CAD: CAD. Vechi x (CF vechi nr. x Pecinişca (Băile Herculane), nr. top. x) în suprafaţă de 890 mp;
5. imobilului înscris în CF x Băile Herculane nr. CAD: CAD. Vechi x (CF vechi nr. x Pecinişca (Băile Herculane), nr. top. x) în suprafaţă de 890 mp.
S-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin, prin Ordonanţa procurorului din 01.06.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatei J..
În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanţa susmenţionată, asupra:
1. imobilului înscris în CF nr. x Bucureşti sector 4 reprezentând apartamente situate în Bucureşti, în suprafaţă de 32 mp;
2. imobilului înscris în CF nr. x Hotarele, reprezentând teren în suprafaţă de 1,982 mp.
S-a precizat că, măsura este executorie, fiind dispusă comunicarea către instituţiile de publicitate şi persoanelor afectate de măsura asiguratorie.
Pentru a pronunţa această soluţie, reţinând infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor şi situaţia de fapt arătată în actul de sesizare a instanţei, şi făcând un scurt istoric al măsurilor asiguratorii dispuse în cauză (în care au fost relevate actele judiciare prin care au fost instituite şi, ulterior, menţinute), prima instanţă a constatat că, în mare parte, apărările formulate de către cei vizaţi de măsurile asiguratorii au mai fost puse în discuţie şi analizate, inclusiv de instanţa supremă, atunci când, anterior, s-a dispus asupra acestor măsuri asiguratorii în sensul menţinerii sau instituirii lor din oficiu. În acest sens, au fost invocate şi redate considerentele încheierilor Înaltei Curţi, secţia penală: nr. 634 din 18 octombrie 2022, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2022; nr. 777 din 12 decembrie 2022, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2022; nr. 182 din 28 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
Prima instanţă - Curtea de Apel Timişoara şi-a însuşit raţionamentele instanţei supreme atunci când a analizat apărările intimaţilor din prezenta cauză (inculpaţi şi persoane interesate) şi, fără a le mai relua, a reţinut suplimentar considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Astfel, cu privire la cererea inculpatului E. de ridicare a sechestrului asigurător, în subsidiar restrângerea doar asupra unui singur imobil, precum şi referitor la apărarea acestuia potrivit căreia prejudiciul care a fost reţinut în sarcina sa, nu are un caracter cert, lichid şi exigibil, iar în cea ce priveşte dreptul de proprietate asupra bunurilor sechestrate, analizând critica privind menţinerea măsurii asiguratorii asupra unei cote din dreptul de proprietate asupra unui bun aflat în devălmăşie, Curtea a susţinut că sunt neîntemeiate aceste cereri şi susţinere. În acest sens, prima instanţă a notat că, potrivit actului de sesizare a fost reţinut un prejudiciu de 123.325.726 RON, inculpatul E. fiind trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. de 48 alin. (1) rap. la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 şi art. 309 cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi cu aplicarea art. 5 şi art. 38 alin. (2) C. pen.
A mai precizat judecătorul primei instanţe că, măsurile asiguratorii nu au caracterul unor sancţiuni penale, respectiv nu reprezintă o consecinţă a răspunderii penale, nu depind de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. La analiza măsurilor asiguratorii dispuse în cauză potrivit art. 2502 C. proc. pen.., Curtea a subliniat că nu se analizează condiţiile concrete de angajare a răspunderii civile a celui a cărui patrimoniu este grevat de măsuri asiguratorii. Chiar şi în aceste condiţii, s-a observat că inculpatul E. este acuzat de complicitate la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prejudiciul reţinut în actul de sesizare fiind de 123.325.726 RON. Potrivit art. 1369 alin. (1) C. civ., cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună ştiinţă, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei.
În cauză, a precizat judecătorul Curţii că, la acest moment procesual, nu se analizează exigenţele angajării răspunderii civile a inculpatului, aspect ce nu impietează asupra necesităţii şi legalităţii măsurii sechestrului asigurător dispuse faţă de acesta, mai ales că sechestrul asigurător a fost luat în vederea confiscării speciale/confiscării extinse, pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare sau la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune.
Sub aspectul împrejurării că s-a dispus greşit sechestrul asigurător asupra unor bunuri devălmaşe, Curtea şi-a însuşit raţionamentul anterior al Înaltei Curţi, care la rândul său, a analizat această chestiune, apreciind nefondată susţinerea.
Suplimentar, Curtea a reţinut că aplicarea dispoziţiilor procesual civile şi civile în procedura măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal nu trebuie înţeleasă în sensul că bunurile proprietate comună nu ar putea fi sechestrate ori că sechestrul presupune în mod obligatoriu partajul. Această ultimă problemă s-ar putea pune atunci când bunul sechestrat ar fi supus urmăririi silite, ipoteză în care dispoziţiile art. 818 din C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile. O interpretare contrară ar putea lipsi sechestrul de conţinut, dacă momentul dispunerii lui ar fi amânat până la data partajului, şi, de asemenea, ar încălca prezumţia de nevinovăţie, dacă ar presupune partajul înainte sau imediat după ce s-a instituit sechestrul. Aşadar, s-a arătat că nu există niciun impediment legal pentru ca inscripţia (notarea) ipotecară să fie instituită asupra unui bun comun, deoarece scopul acestei măsuri şi funcţionalitatea sa nu sunt reparatorii, ci asigurătorii, prin aceasta nefiind încălcat dreptul de proprietate, consacrat constituţional.
Ca urmare a celor anterioare, s-a constatat că, în cauză, nu se impune/justifică ridicarea sau restrângerea măsurii sechestrului asigurător instituit faţă de patrimoniul inculpatului E..
Referitor la susţinerile inculpatei J., potrivit cărora măsura asiguratorie a fost dispusă în mod nelegal pe considerentul că nu există obligativitatea în cauză a instituirii măsurilor asigurătorii, respectiv nu există un pericol obiectiv privind ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor sechestrate, Curtea a reţinut, pe de o parte, că aceste apărări puteau fi formulate cu ocazia instituirii sechestrului asigurător nu în procedura verificării periodice a acestei măsuri, iar, pe de altă parte, instituirea sechestrului asigurător nu este condiţionată de realizarea unor manopere sau activităţi din care să rezulte intenţia de ascundere a bunurilor; totodată, sechestrul asigurător este obligatoriu asupra bunurilor ce pot forma obiectul confiscării speciale.
A mai fost arătat că, nimic nu împiedică organul judiciar să dispună un sechestru asigurator asupra unui bun, în raport cu unul sau mai multe din scopurile pentru care se poate instituii acesta în condiţiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., respectiv ca acelaşi bun sechestrat să poată forma, la un moment ulterior, obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care să poată servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Aceasta pentru că doar la un moment ulterior instanţa de judecată, după administrarea probatoriului, va stabilii dacă obiectul faţă de care s-a dispus măsura asiguratorie poate fi valorificat în scopul în care a fost sechestrat, sau se impune ridicarea sechestrului, instituirea acestei măsuri neechivalând cu împrejurarea certă că bunul sechestrat va şi primi destinaţia în vederea căreia a fost sechestrat.
S-a arătat că, prin ordonanţa procurorului din 01.06.2016, emisă în dosarul nr. x/2015, s-a avut în vedere necesitatea de a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor inculpatei în vederea confiscării speciale/confiscării extinse sau pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare sau la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune. Curtea a reţinut, potrivit actului de inculpare, că urmare actelor săvârşite de inculpata J., Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - UT 350 Popeşti Leordeni este prejudiciată cu suma de aproximativ 38.754.941,2 RON, reprezentând suma cu care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, este înscrisă la masa credală a S.C. A.. Astfel, procurorul prin ordonanţa menţionată anterior a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de sumei de 38.754.941,2 RON, sumă care reprezintă prejudiciul estimat în cauză, reţinut în sarcina inculpatei J. şi a grupului din care face parte aceasta, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatei. În acest context, s-a apreciat că, deşi conform susţinerilor inculpatei J., bunurile sechestrate nu au nici o legătură cu infracţiunile ce îi sunt imputate, nu se justifică ridicarea măsurii asigurătorii dispuse asupra bunurilor acesteia, în prezenta cauză.
Faţă de cererea intimatei/terţ dobânditor G. de ridicare a sechestrului asigurător pe considerentul că aceasta este un cumpărător de bună credinţă, Curtea a precizat că este o chestiune asupra căreia instanţa se va pronunţa ulterior, instituirea unei măsuri asiguratorii neavând semnificaţia stabilirii vinovăţiei/relei-credinţe înainte să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Dispunerea unei măsuri asigurătorii în procesul penal nu echivalează cu existenţa vinovăţiei/relei-credinţe, care trebuie stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă. A fost reiterat faptul că măsurile asigurătorii au caracter preventiv, iar nu punitiv, şi nu depind de gravitatea faptei ori de stabilirea răspunderii penale, iar luarea acestora nu anticipează soluţia pe fondul cauzei penale.
Împrejurarea că asupra aceluiaşi imobil, proprietatea terţului G. asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător, există şi o notare în cartea funciară a împrejurării că imobilul în cauză este identificat în rechizitoriu ca formând obiectul material al infracţiunii de delapidare, notare realizată în condiţiile art. 902 alin. (2) pct. 19 C. civ., nu împovărează în vreun fel, în plus, patrimoniul terţului în cauză. Astfel, notarea în CF a procesului penal nu reprezintă o măsură asiguratorie, ci are efect doar de informare, nu grevează dreptul de proprietate, iar după notare, terţii nu mai pot invoca necunoaşterea faptelor sau situaţiilor juridice care au legătură cu imobilele înscrise în CF din momentul notării şi nu se mai pot prevala de buna-credinţă în apărarea drepturilor dobândite de ei. În acest sens, ÎCCJ prin încheierea nr. 825 din 27.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 a reţinut, cu referire la prezenta cauză, că:
"În cauză, particularitatea constă în aceea că, nu suntem în prezenţa instituirii unei măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile sau imobile, ci, în prezenţa unei dispoziţii a judecătorului de cameră preliminară, de notare în Cartea funciară a împrejurării că bunurile imobilele, astfel cum au fost identificate anterior, formează obiectul material al infracţiunii de delapidare".
Ca urmare, notarea procesului nu creează sarcini sau obligaţii în plus în sarcina terţului G., pe lângă cele derivate din sechestrul asigurător, iar ridicarea sechestrului asigurător poate crea premisa înstrăinării voluntare a imobilului sechestrat, împrejurare ce tocmai s-a dorit a fi evitată prin instituirea sechestrului. Pe de altă parte, păstrarea doar a notării procesului penal în cartea funciară nu conferă efectele sechestrului asigurător în contextul în care proprietarul bunului îl poate înstrăina voluntar, chiar şi cu o astfel de notare, efectele juridice ale notării procesului producându-se doar pe planul existenţei bunei-credinţe a terţului cumpărător.
A mai subliniat Curtea că, în cazul niciunuia dintre inculpaţi sau terţi pentru argumentele expuse de aceştia, nu se impune ridicarea sau restrângerea sechestrului asigurător. Prima instanţă a precizat că nu va face o analiză separată a apărărilor în contextul în care acestora li s-a răspuns implicit cu ocazia analizării criticilor susmenţionate, procedând, în continuare, la analiza proporţionalităţii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.
Sub un prim aspect, s-a arătat că, în cauză, până la această dată probatoriul administrat nu justifică ridicarea sau restrângerea sechestrelor asigurătorii dispuse, fiind păstrată proporţionalitatea măsurilor.
Astfel, din actele de la dosar rezultă că inculpatul C., inculpatul E., inculpatul K. şi inculpatul H. au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, iar potrivit art. 32 din aceeaşi lege, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Aceeaşi dispoziţie se regăseşte şi art. 50 din Legea 129/2019, ce stipulează că, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în condiţiile Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, în cazul inculpatului L. şi a terţilor G. şi defuncta M., prin moştenitor legal N., măsura asiguratorie a fost dispusă din oficiu de către instanţa de judecată având în vedere că bunurile sechestrate pot forma obiectul confiscării speciale, fiind identificate în actul de sesizare ca obiect al unor infracţiuni în cazul terţilor G. şi defuncta M.. Sub acest aspect, s-a menţionat că, potrivit art. 249 alin. (4)1 C. proc. pen.., în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.
În cazul celorlalţi inculpaţi, procurorul a dispus sechestrul asigurător având în vedere necesitatea de a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor inculpaţilor în vederea confiscării speciale/confiscării extinse sau pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare sau la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune.
Prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea a reţinut, cu titlu general, că luarea măsurilor asigurătorii este facultativă însă, prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situaţie derogatorie de la regula anterior menţionată, se regăseşte în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii dispunerii măsurilor asigurătorii. În acest sens, a fost amintit că, potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. La fel potrivit art. 249 alin. (4)1 C. proc. pen.., în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii este obligatorie.
În condiţiile textelor legale anterior menţionate, care au caracter special şi derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., s-a constatat că instanţa nu poate aprecia asupra condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge din lege. În legătură cu acest aspect, prin decizia nr. 548 din 26 septembrie 2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituţională a stabilit că:
"reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate".
În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată, din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen.., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
Sub acest aspect, s-a apreciat că durata în timp a măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, chiar dacă într-adevăr prezintă o anumită vechime, totuşi păstrează raportul de proporţionalitate necesar între interesul public, pe de o parte şi cel privat al părţilor şi terţilor, pe de altă parte, având în vedere scopul luării măsurilor asigurătorii, obiectul şi complexitatea cauzei, natura acuzaţiilor, împrejurare ce impune în continuare păstrarea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.
În cuprinsul încheierii atacate, prima instanţă a reţinut cele statuate în jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, şi anume că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.
Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragraful 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).
Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, prima instanţă a constatat că sunt întrunite în cauză exigenţele legale pentru menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului, respectiv că se menţin şi sunt de actualitate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii a sechestrului.
În sprijinul celor arătate, au fost reţinute considerentele deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, precum şi cele din cuprinsul deciziei nr. 1 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, Curtea a afirmat că aceasta nu aduce atingere exigenţelor CEDO, având în vedere gradul ridicat de complexitate a cauzei (dat de numărul persoanelor trimise în judecată, numărul infracţiunilor ce se presupune a fi fost comise de acestea, timpul îndelungat în care se presupune că s-ar fi desfăşurat activitatea infracţională), care a determinat şi determină administrarea unui probatoriu amplu.
Totodată, în analiza justului echilibru între interesul general al societăţii şi protejarea dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale, Curtea a reţinut importanţa desfăşurării de investigaţii în cazul presupuselor infracţiuni, cu diligenţa necesară pentru a se asigura că presupusele infracţiuni sunt examinate în mod corespunzător şi că procedurile sunt finalizate în mod legal. Or, un asemenea demers se realizează, în general, într-o perioadă de timp semnificativă, iar, în prezenta cauză, s-a constatat că nu au existat perioade de stagnare a procedurilor judiciare generate de organele judiciare, ulterioare emiterii actului de sesizare a instanţei.
Faţă de aceste aspecte, s-a constatat în privinţa măsurilor asigurătorii dispuse în cauză că se păstrează în continuare un just echilibru între interesul general legitim al statului, atunci când s-a dispus asupra măsurilor asigurătorii pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor sechestrate ce pot face obiectul confiscării speciale/confiscării extinse sau pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare, pe de o parte, şi interesul personal al celor supuşi acestor măsuri asiguratorii de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate, pe de altă parte.
Analizând proporţionalitatea dintre restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit, Curtea a avut în vedere natura acuzaţiilor aduse inculpaţilor- inclusiv infracţiuni de patrimoniu, cuantumul semnificativ al prejudiciului indicat în actul de sesizare al instanţei, ce a fost creat prin săvârşirea presupuselor infracţiuni (123.325.726 RON RON), valoarea constituirilor de parte civilă în cauză, etapa procesuală în care se află cauza (respectiv faza de judecată) şi complexitatea cauzei (aceasta priveşte 35 de inculpaţi persoane fizice şi juridice, la care se adaugă persoane vătămate şi părţi civile, actul de sesizare fiind emis pentru săvârşirea a 125 de infracţiuni).
A mai observat Curtea că, de la înregistrarea cauzei pe rolul instanţei, în faza camerei preliminare, respectiv în mai 2022 aceasta a fost instrumentată de instanţele de judecată într-un timp rezonabil raportat la obiectul şi complexitatea cauzei (mai ales că în această procedură a fost regularizat şi actul de sesizare), cauza fiind soluţionată inclusiv de Înalta Curte, care s-a pronunţat asupra contestaţiilor în luna iulie 2023.
A fost reamintit că, în prezent, cauza se află în fază de judecată, în primă instanţă, în etapa cercetării judecătoreşti (fază în care se audiază zeci de martori, s-a administrat proba cu înscrisuri provenite din mai multe surse etc), iar la termenul din 06.12.2024, cauza a fost amânată în vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză judiciară în specializarea evaluarea mobiliară şi imobiliară şi a raportului de expertiză judiciară contabilă.
Împotriva încheierii finale nr. 319/PI din 13 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală au formulat contestaţie inculpaţii H. junior, J., O., I., H. senior, C. şi E., precum şi de persoanele interesate G., P. şi Q. S.R.L. prin administrator O., care au formulat critici de nelegalitate şi/sau netemeinice a hotărârii atacate.
O primă critică de nelegalitate susţinută de contestatorii J., E. şi P. vizează lipsa motivării hotărârii contestate, aceştia susţinând că prima instanţă nu a analizat, în concret, apărările formulate de părţi.
O altă critică de nelegalitate a fost invocată de contestatoarea P., care a invocat nulitatea relativă a încheierii nr. 319/PI din 13 decembrie 2024, susţinând că nu a fost citată pentru termenul de judecată la care instanţa de fond a pus în discuţie verificarea măsurilor asiguratorii.
Contestatorii O. şi Q. S.R.L., prin administrator O. au contestat hotărârea Curţii, invocând faptul că judecătorul primei instanţe nu a pus în discuţie şi nu s-a pronunţat asupra cererii pe care au formulat-o, în temeiul art. 29 din Legea nr. 318/2015, de valorificare a 12 bunuri imobile sechestrate.
În ceea ce priveşte aspectele de netemeinice a încheierii pronunţate la data de 13 decembrie 2024, susţinute de contestatorii din cauză, acestea vizează, în esenţă, lipsa de proporţionalitate a măsurilor asiguratorii grefată fie pe lipsa unui prejudiciu cert stabilit în cauză, fie pe durata îndelungată a măsurilor asiguratorii, precum şi faptul că măsurile nu sunt necesare sau nu pot fi luate, având în vedere că nu este determinat în concret scopul pentru care au fost dispuse, bunurile asupra cărora au fost instituite măsurile nu au legătură cu infracţiunile deduse judecăţii (critici formulate de inculpaţii J. şi E.) ori că bunurile sechestrate aparţin unor terţi-dobânditori care nu au nicio calitate procesual în cauză (critică formulată de contestatoarea G.).
Examinând contestaţiile formulate de H. junior, J., O., I., H. senior, C. şi E., precum şi de persoanele interesate G., P. şi Q. S.R.L. prin administrator O., prin prisma normelor legale incidente, precum şi a datelor existente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu prioritate, analizând motivul de nelegalitate, invocat de contestatorii J. şi E. privind lipsa de motivare a încheierii contestate, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, în condiţiile în care judecătorul Curţii de Apel Timişoara, după ce a făcut o amplă prezentare a situaţiei de fapt din rechizitoriul nr. x din 12.05.2022, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraş-Severin, a analizat contextul cauzei, reţinând, în esenţă, că se menţin temeiurile care au impus luarea măsurilor asiguratorii în cauză şi a răspuns punctual tuturor apărărilor formulate de inculpaţi şi persoanele interesate ale căror bunuri se află sub sechestru.
De altfel, apărările inculpaţilor au fost aceleaşi cu ocazia fiecărei verificări a măsurilor asiguratorii (atât în cameră preliminară, cât şi în cursul judecăţii), aceştia invocând de fiecare dată argumente similare, cum ar fi spre exemplu, că prejudiciul nu este cert stabilit în cauză, că valoarea bunurilor sechestrate depăşeşte valoarea prejudiciului, că bunurile asupra cărora s-au institui măsuri asiguratorii se află în proprietate codevălmaşă etc. Or, faptul că instanţa a oferit răspunsuri similare aceloraşi critici invocate în mod repetat de inculpaţi, nu reprezintă o lipsă de motivare a hotărârii pronunţate.
Referitor la criticile invocate de inculpatul O., care a declarat contestaţie atât în nume propriu, precum şi în calitate de reprezentant legal al Q. S.R.L., Înalta Curte reţine că acesta a depus în faţa Curţii de Apel Timişoara o cerere de valorificare a unor bunuri imobile aflate sub sechestru, solicitare întemeiată pe dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 315/2015 raportat la art. 2521 C. proc. pen.., şi această cerere nu a făcut obiectul dezbaterilor şi verificărilor efectuate de prima instanţă în procedura reglementată de art. 2502 C. proc. pen.. Aşa cum rezultă din partea introductivă a încheierii atacate, la termenul din 13 decembrie 2024, judecătorul fondului a pus în vedere părţilor şi participanţilor la proces, vis-a-vis de solicitarea formulată de O., că nu va extinde obiectul cauzei (care la acel moment l-a reprezentat verificarea din oficiu temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asiguratorii, conform art. 2502 C. proc. pen..) şi, ca atare, nu a pus în discuţie o astfel de cerere de valorificare a bunurilor sechestrate. În aceste condiţii, instanţa de control judiciar constată că, în prezenta cauză, nu este vorba despre o omisiune a primei instanţe de a se pronunţa asupra unei cereri şi, deopotrivă, nu poate cenzura pe calea prezentei contestaţii maniera de administrare a cauzei aleasă de judecătorul Curţii; soluţionarea cererii fiind, în realitate, prorogată la un moment procesual ulterior verificării, din oficiu, a legalităţii şi temeiniciei măsurilor asiguratorii.
Cât priveşte susţinerile contestatoarei P., care a arătat că nu a fost citată pentru termenul din 13 decembrie 2024, când au fost verificate măsurile asiguratorii în cauză, Înalta Curte constată că interesele sale au fost reprezentate şi apărate de soţul codevălmaş - inculpatul E. ale cărui bunuri (comune deţinute în devălmăşie cu numita P.) sunt supuse sechestrului. Prin urmare, nu se poate susţine existenţa unei vătămări a drepturilor subiectului procesual P., care ar impune desfiinţarea încheierii pronunţate de prima instanţă la data de 13 decembrie 2024. Suplimentar, se evidenţiază că persoana interesată P. a avut posibilitatea să formuleze propriile apărări, în prezenta cale de atac a contestaţiei, orice eventuală vătămare adusă fiind astfel acoperită, condiţii în care nu se justifică trimiterea spre rejudecare a cauzei.
În continuare, Înalta Curte reţine că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Conform art. 249 alin. (1) C. proc. pen.. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., finalitatea măsurilor asiguratorii poate fi alternativă:
- în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune;
- pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare;
- pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii;
- în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse.
Conform art. 249 alin. (41) C. proc. pen.., în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asiguratorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.
Este obligatorie dispunerea măsurilor asiguratorii şi în cazul infracţiunilor de spălare a banilor, precum şi a infracţiunilor de corupţie. În acest sens, sunt dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 656/2002 (abrogată), care are corespondent în art. 50 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, precum şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Aşadar, în cazul în care luarea măsurilor asiguratorii îşi găseşte izvorul chiar în lege, analiza pe care o efectuează instanţa în cadrul verificărilor prevăzute de art. 2502 C. proc. pen.. va purta asupra proporţionalităţii acestora.
În cauză, prin rechizitoriul emis în data de 10.05.2022 în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin, astfel cum a fost regularizat în data de 02.02.2023 urmare încheierii judecătorului de cameră preliminară din 29.11.2022, au fost trimişi în judecată, între alţii, inculpaţii:
1. C. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi 6 C. pen.
- abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale),
- delapidare - prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen. (24 acte materiale: 22 imobile + 2 licenţe de exploatare a apei termominerale);
- spălare a banilor, faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);
- înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale),
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
2. E. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat sub forma aderării şi sprijinirii, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi 6 C. pen.
- complicitate la infracţiunea de delapidare, faptă prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.
- spălare a banilor, faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen., (3 acte materiale);
- toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.
3. H. junior pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi 6 C. pen.
- complicitate la infracţiunea de delapidare, faptă prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.
- toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.
4. H. senior pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi 6 C. pen.
- abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen., (5 acte materiale);
- delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale);
- spălare a banilor, faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
5. J. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat sub forma aderării şi sprijinirii, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi 6 C. pen.
- abuz în serviciu prev. de art. 13.2 din Legea nr. 78/2000 rap. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen.
- divulgarea informaţilor secret de serviciu sau nepublice faptă prev. de art. 304 alin. (1) din C. pen.
- toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.
6. I. pentru săvârşirea infracţiunilor:
- constituire a unui grup infracţional organizat sub forma aderării şi sprijinirii, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) şi 6 C. pen.
- complicitate la infracţiunea de delapidare, faptă prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (6 de acte materiale) şi cu aplic. art. 5 din C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen.
- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Sub aspectul situaţie de fapt, în rechizitoriu s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul C., în perioada 2007 - aprilie 2016, a constituit un grup infracţional organizat împreună cu N., K., R., H. (senior), H. (junior), S., T., U., la care au aderat, ulterior, şi executorul judecătoresc V., evaluatorul W., practicianul în insolvenţă X., Directorul executiv al ANRSPS - UT 350 numitul F., E., J., Y., Z., AA., BB., CC., L., DD., EE., I., FF., GG., S.C. HH. S.A., S.C. B., S.C. A. şi a coordonat activitatea acestui grup, în scopul comiterii mai multor infracţiuni de delapidare, spălare de bani, înşelăciune, abuz în serviciu, abuz în serviciu având drept rezultat obţinerea pentru sine sau pentru alţii a unui folos necuvenit, cu producerea unor consecinţe deosebit de grave prin scoaterea imobilelor şi a altor bunuri din patrimoniul S.C. B. şi S.C. A., prin supunerea unor procedee speculative.
Grupul infracţional a creat un prejudiciu imens prin diminuarea patrimoniului B. şi, implicit, diminuarea valorii acţiunilor A. la B., fiind sustrase 24 de bunuri (respectiv 22 de imobile şi două licenţe privind exploatarea apelor termominerale) din patrimoniul S.C. B. şi însuşite de alte persoane prin supunerea bunurilor unor procese speculative, fie prin creditări formale, fie prin antecontracte de vânzare cumpărare cu avans, denunţate, ulterior, iar pentru nerestituirea avansului s-a procedat la executarea silită, sau chiar prin contracte de vânzare cumpărare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru membrii grupului a unui profit, în valoare de 123.325.726 RON (conform tabelului de creanţe).
S-a mai reţinut că, membrii grupării au sustras cele 22 de imobile şi două licenţe privind exploatarea apelor termominerale, prin asumarea unor sume minore cu titlu de împrumuturi în numele S.C. B., aducătoare de dobânzi extrem de ridicate, în baza cărora s-au creat titluri executorii ce au stat la baza executării bunurilor menţionate. Chiar şi sumele minore care au intrat cu titlu de împrumut în patrimoniul societăţii sau sumele care, în urma executării au intrat în patrimonial B., au fost însuşite în integralitate tot de membrii grupării cu titlu de drepturi salariale. Aceste drepturi salariale nu erau cuvenite real membrilor grupului, întrucât, în realitate, societatea, la acea dată, nu mai desfăşura activitate hotelieră şi, ca atare, nu justifica numărul salariaţilor.
Aşadar, după cum rezultă din actul de inculpare, în cauză, sunt trimişi în judecată, între altele, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor inculpaţii C., E. şi H. senior, iar inculpata J. este cercetată inclusiv pentru săvârşirea infracţiunii abuz în serviciu prev. de art. 13.2 din Legea nr. 78/2000 rap. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen., situaţie în care luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor acestora este obligatorie.
Deopotrivă, având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor menţionate în vederea confiscării speciale/confiscării extinse sau pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare sau la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, valoarea prejudiciului fiind în sumă de 123.325.726 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 249 din C. proc. pen., organul de urmărire penală a instituit sechestre asupra bunurilor imobile identificate ca fiind ale inculpaţilor cercetaţi în cauză, printre care şi ale contestatorilor - C., H. senior, H. junior, I., J. şi E..
De asemenea, prin încheierea nr. 21/CP din data de 01.11.2022, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, în dosarul Curţii de Apel Timişoara nr. 544/59/2022/a1.16*, definitivă prin încheierea nr. 777 din 12.12.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.16*, în baza art. 249 C. proc. pen.., s-a dispus din oficiu instituirea sechestrului asiguratoriu asupra dreptului de proprietate aflat în patrimoniul intimatei G. înscris asupra imobilului din CF x Băile Herculane cu nr. CAD/top x pentru teren în suprafaţă de 345 mp şi cu nr. CAD/top x - C1 pentru construcţii (trei niveluri S, construite la sol 267 mp) situat în Băile Herculane nr. 5 jud. Caraş-Severin - proprietatea lui G. sub B2 imobil provenit din transnotarea din CF x UAT Băile Herculane (identificat în actul de sesizare ca fiind Clădire sediul nou), pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestui imobil care poate face obiectul confiscării speciale în natură.
Referitor la acest imobil dobândit de contestatoarea G., în rechizitoriu se reţine că, la data de 10.02.2010, în baza Hotărârii AGA nr. 1/31.10.2008, S.C. B. prin C. a încheiat Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x din 10.02.2010 B.N.P. II., prin care se obligă să vândă promitentului cumpărător Y. imobilul teren de 300 mp şi clădire Sediu cu preţul de 140.000 de Euro. Y. a achitat cu titlu de avans suma de 110.000 de Euro plata făcându-se direct în contul de trezorerie pentru plata impozitului pe clădiri. Părţile se obligă să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la 23.04.2010. Dacă din vina promitentului vânzător nu se încheie contractul se va restitui avansul în termen de 10 zile, iar în caz contrar se percep penalităţi de 0,1% pe zi (adică aproximativ 36% pe an în contextul în care dobânda legală era de aproximativ 8% pe an).
La data de 23.03.2010, între S.C. B. reprezentată de C., H. şi S. pe de o parte şi Y. pe de altă parte se încheie Actul de revocare (rezoluţiune) a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.02.2010 B.N.P. II.. Avansul de 110.000 de Euro se reportează pentru plata preţului imobilului Sanatoriu medical cu curte şi baie pentru militari. (...)
La data de 16.04.2013 s-a încheiat Promisiunea de vânzare-cumpărare nr. x/16.04.2013 între S.C. B. prin C. şi Y., prin care S.C. B. se obligă să vândă imobilul teren de 300 mp şi Clădire Sediu, cu preţul de 70.000 de Euro convenit de părţi.
S-a reţinut în actul de sesizare că există indicii că la nivelul anului 2008, la cererea B.E.J. JJ., acest imobil a fost evaluat de expert evaluator KK. la valoarea de 643.605 Euro.
Din preţul de 70.000 de Euro, suma de 14.381 Euro (63.000 de RON) a fost achitată ca şi avans direct pentru achitarea facturilor S.C. LL. S.A., iar diferenţa de 55.618 Euro trebuie achitată la data încheierii contractului - 20.05.2013. Nerespectarea termenelor duce la penalităţi pentru avansul plătit în procent de 0,15% pe zi (aproximativ 54% pe an în condiţia în care dobânda legală era în luna mai 2013 de aproximativ de 5,5 - 6% pe an).
La 26.06.2013 s-a încheiat între cele două părţi Convenţia de denunţare bilaterală a Promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x/16.04.2013, convenţia de denunţare având nr. 1563/26.06.2013 (la o lună şi 10 zile după promisiune).
Pentru restituirea avansului de 14.381 Euro şi a penalităţii de 690 Euro şi a cheltuielilor de executare silită de 7.739 RON, s-a constituit dosarul execuţional nr. x/2013.
Pentru acelaşi imobil s-a pornit o altă executare silită la B.E.J. JJ. cu nr. 29/2014 de către EE. (contabila S.C. B.) urmare a unui Contract de împrumut nr. x/06.04.2012 B.N.P. MM., prin care aceasta a împrumutat S.C. B. reprezentată de H., cu suma de 10.000 de RON, cu o dobândă de 5% pe lună (60% pe an).
Pentru acelaşi imobil s-a pornit o altă executare silită la B.E.J. JJ. cu nr. x/2013 de către CC. (soţia lui S. - Directorul economic al S.C. B.), urmare a Contractului de împrumut nr. x/06.04.2012 B.N.P. MM., prin care aceasta a împrumutat S.C. B. reprezentată de H. cu suma de 46.000 de RON, cu o dobândă de 5% pe lună (60% pe an).
Sumele din cele două contracte au fost remise direct lui H. existând suspiciuni cu privire la veridicitatea acestor operaţiuni, având în vedere şi calitatea celor două persoane care au împrumutat.
De asemenea, acelaşi imobil a făcut şi obiectul executării silite pentru drepturi salariale restante - dosarul execuţional nr. x/2014 al B.E.J. JJ.. Acordul de mediere nr. 16/15.11.2013 pentru aceste drepturi este semnat din partea S.C. B. de către S., iar persoana care are cele mai multe drepturi recunoscute este tot S. (61.394 RON), urmând CC. (soţia) cu 26.683 RON şi EE. (contabila) cu 30.136 RON.
Imobilul în cauză - Clădire sediu şi teren 300 mp a fost adjudecat în dosarul execuţional nr. x/2013 (pornit de Y.), de către numita G. prin mandatar NN., pentru preţul de 65.000 de Euro + TVA.
Din datele existente rezultă suspiciunea rezonabilă că NN. a deturnat licitaţia publică şi cu sprijinul lui Y., din cauza faptului că NN. a achitat restanţele salariale care au făcut obiectul dosarului execuţional nr. x/2013.
Deopotrivă, la fila x din rechizitoriu se reţine că, imobilul Clădire Sediu Nou a fost însuşit de numita G. prin mandatar NN., însă beneficiarul real al operaţiunii respective este inculpatul Y..
Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, prin încheierea nr. 777 din 12.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022.16* a constatat, cu titlu definitiv, că "având în vedere cele expuse anterior cu privire la modul în care imobilul Clădire Sediu Nou a ajuns în proprietatea contestatoarei G., existând menţiuni explicite în rechizitoriu referitor la imobil şi la contribuţia acesteia la dobândirea lui (diferenţa mare dintre preţul achitat şi valoarea bunului; în actul de sesizare s-a reţinut că imobilul Clădire Sediu Nou a fost însuşit de numita G. prin mandatar NN., însă beneficiarul real al operaţiunii respective este inculpatul Y.), Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară apreciază că, la acest moment, nu subzistă o aparenţă de bună credinţă a dobânditoarei, motiv pentru care se impune luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la imobilul Clădire Sediu Nou, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestuia, imobil ce poate face obiectul confiscării speciale în natură".
În cauză, nu au fost administrate probe care să înlăture fundamentul instituirii măsurilor asiguratorii, iar numita G. nu a invocat elemente de natură a schimba temeiurile care au determinat luarea măsurii asiguratorii asupra imobilului din CF x Băile Herculane cu nr. CAD/top x pentru teren în suprafaţă de 345 mp şi cu nr. CAD/top x - C1 pentru construcţii (trei niveluri S, construite la sol 267 mp) situat în Băile Herculane nr. 5 jud. Caraş-Severin, identificat în rechizitoriu ca fiind Clădire Sediul Nou. Faţă de constatările anterioare ale instanţei, în sensul că numita G. nu este un dobânditor de bună-credinţă a acestui imobil, rămân fără relevanţă apărările sale prin care a susţinut că nu este participant la derularea activităţii infracţională şi nu are nicio calitate în cauză.
Verificând, în continuare, cerinţele impuse de lege pentru menţinerea măsurilor asiguratorii, Înalta Curte constată, deopotrivă, existenţa probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii contestatori [H. junior, J., O., I., H. senior, C. şi E.] au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, precum şi că acestea sunt necesare şi proporţionale cu scopul urmărit.
Un alt criteriu ce trebuie evaluat în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen.., îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
În acelaşi sens sunt şi considerentele deciziei nr. 19/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reţinut că "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
Contestatorii au criticat faptul că prin încheierea atacată au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale, deşi în cauză nu există un prejudiciu cert, lichid, exigibil.
Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că, prin ordonanţele de instituire a măsurilor asiguratorii, sechestrul asigurator s-a dispus asupra imobilelor până la concurenţa sumei reţinută cu titlu de prejudiciu în sarcina fiecărui inculpat, în acord cu dispoziţiile art. 249 alin. (5) C. proc. pen.., potrivit cărora măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.
Prin urmare, legiuitorul nu condiţionează dispunerea măsurilor asiguratorii de existenţa unui prejudiciu cert. De altfel, cum s-a arătat şi anterior în cauză (cu ocazia soluţionării contestaţiilor anterioare formulate pe parcursului procesului penal cu privire la luarea/menţinerea măsurilor asiguratorii) apărările vizând cuantumul eventualului prejudiciu sunt unele care privesc fondului cauzei, excedând prezentului cadru procesual, respectiv soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri prin care s-a menţinut măsura sechestrului asigurător. Existenţa prejudiciului şi întinderea acestuia reprezintă chestiuni ce vor fi decelate pe parcursului cercetării judecătoreşti cu ocazia soluţionării laturii civile a cauzei.
Având în vedere că unul din scopurile măsurilor asiguratorii a fost încă de la debutul procesului penal cel al prezervării bunurilor ce pot servi la repararea pagubei produse prin infracţiunile cercetate în cauză, Înalta Curte constată că măsura asiguratorie este proporţională cu scopul reparatoriu urmărit, fiind îndeplinită condiţia proporţionalităţii, dată fiind natura infracţiunilor ce fac obiectul cauzei (delapidare, abuz în serviciu, înşelăciune) şi necesitatea de a asigura o posibilă acoperire a prejudiciului produs în patrimoniul părţilor civile, dacă soluţia ce se va pronunţa în cauză va fi în acest sens.
Referitor la garantarea cheltuielilor judiciare, se reţine că acest scop al măsurilor asiguratorii presupune, ca şi în cazul anterior, indisponibilizarea bunurilor până la concurenţa valorii (probabile) a acestor cheltuieli ce pot fi datorate atât statului, cât şi persoanelor vătămate ori părţilor civile, fapt ce justifică menţinerea în continuare a măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.
În privinţa bunurilor imobile, Înalta Curte reaminteşte că indisponibilizarea acestora, în contextul măsurii asiguratorii, nu lipseşte părţile de dreptul de proprietate, punctual de atributului folosinţei, ci impietează doar posibilitatea de a dispune, respectiv de a înstrăina bunul/bunurile pe perioada procedurii judiciare.
Prin urmare, în cauză este respectată cerinţa proporţionalităţii acestor măsuri cu scopul în vederea realizării căruia au fost instituite, condiţii în care subzistă temeiurile care au determinat luarea acestora.
Referitor la criticile contestatorului E. cu privire sechestrul asigurator instituit asupra unor bunuri pe care le deţine împreună cu soţia sa - contestatoarea P., care nu este parte în cauză, Înalta Curte constată că în cauză nu au intervenit elemente noi care să modifice argumentele reţinute anterior, context în care reiterează că dreptul de proprietate deţinut de inculpatul E. subzistă asupra bunurilor imobile sechestrate în întregul lor şi nu doar asupra unei cote părţi determinate din acestea. Acesta întrucât, potrivit art. 667 C. civ., în cazul proprietăţii devălmaşe, dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.
Or, deţinerea unor bunuri în devălmăşie nu reprezintă un impediment pentru instituirea măsurilor asiguratorii şi nu afectează dreptul de proprietate al devălmaşului P., care poate oricând să ceară partajul bunurilor comune.
Raportat la natura infracţiunilor cauzatoare de prejudiciu, precum şi valoarea ridicată a acestuia, Înalta Curte apreciază că măsurile asiguratorii sunt în continuare necesare pentru evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunile deduse judecăţii, plata cheltuielilor judiciare şi, eventual, pentru confiscarea specială sau confiscarea extinsă.
În ceea ce priveşte intervalul de timp scurs de la momentul instituirii măsurilor asiguratorii din cauză, chiar dacă este unul îndelungat (aproximativ 9 ani), nu pare a fi, cel puţin la acest moment procesual, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive având în vedere complexitatea cauzei (dată de numărul ridicat al persoanelor cercetate, valoarea considerabilă a prejudiciului presupus cauzat, probatoriul administrat) şi natura acuzaţiilor aduse inculpaţilor. Ca atare, consecinţele pe care măsurile asiguratorii le produc asupra inculpaţilor/persoanelor interesate, nu depăşesc efectele necesare ale unei astfel de măsuri.
Concluzionând, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurilor sechestrului asigurător, aceasta fiind necesare şi proporţionale cu scopul urmărit şi se impune menţinerea lor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 2502 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii H. junior, J., O., I., H. senior, C. şi E., precum şi de persoanele interesate G., P. şi Q. S.R.L. prin administrator O., împotriva încheierii finale nr. 319/PI din 13 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatoarea Q. S.R.L. prin administrator O. şi pentru inculpatul O., în cuantum de cât 360 RON, precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii H. junior, H. Senior, I., C., J. şi E. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 150 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii H. junior, J., O., I., H. senior, C. şi E., precum şi de persoanele interesate G., P. şi Q. S.R.L. prin administrator O., împotriva încheierii finale nr. 319/PI din 13 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatoarea Q. S.R.L. prin administrator O. şi pentru inculpatul O., în cuantum de cât 360 RON, rămân în sarcina statului.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii H. junior, H. Senior, I., C., J. şi E. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 150 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 februarie 2025.