EU grant fraud convictions for forged research documents upheld.

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 575 din data de 02 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a hotărât, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din acelaşi cod (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane de drept public), pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de 3 ani, calculat potrivit art. 92 din acelaşi cod.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului anterior menţionat, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca sau al B., pe o perioadă de 90 de zile.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din acelaşi cod, privind cauzele de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

II. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din acelaşi cod (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane de drept public), pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de 3 ani, calculat potrivit art. 92 din acelaşi cod.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca, pe durata termenului anterior menţionat, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea sau al Şcolii Generale "Lucreţia Suciu" din Oradea, pe o perioadă de 90 de zile.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din acelaşi cod, privind cauzele de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

III. În temeiul art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 1349 alin. (1) şi urm. C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Fondurilor Europene şi a obligat pe inculpaţi, în solidar, între ei, precum şi cu partea responsabilă civilmente - D. S.R.L., să plătească acesteia suma de 559.270,42 RON, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, conform O.U.G. nr. 13/2011.

În temeiul art. 330 C. proc. pen.., a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa procurorului din data de 28 mai 2020 asupra bunurilor inculpatului A..

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., a dispus desfiinţarea înscrisurilor false sau cuprinzând informaţii inexacte, astfel: - contractul de cesiune nr. x din data de 16 decembrie 2009, pretins încheiat de Universitatea Oradea cu D. S.R.L., având ca obiect transferarea drepturilor de utilizare a rezultatelor de cercetare obţinute în cadrul grantului CNCSIS de tip A: contractul nr. x din data de 05 mai 2006, cod CNCSIS 482, cu titlul "Cercetări privind proiectarea şi implementarea de noi unelte software pentru modelarea şi analiza sistemelor în timp real", finanţat de CNCSIS; raportul de progres nr. 2, aferent perioadei 02 noiembrie 2011 - 01 februarie 2012; raportul de activitate al echipei de implementare/management pentru aceeaşi perioadă, anexă la raportul de progres nr. 2; rapoartele de activitate pe lunile noiembrie 2011, decembrie 2011 şi ianuarie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din data de 01 februarie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din data de 01 februarie 2012; contractul individual de muncă pe numele E. şi fişa postului pe acelaşi nume; contractul individual de muncă pe numele F.

şi fişa postului pe acelaşi nume; foile colective de prezenţă aferente perioadei septembrie - decembrie 2011; statele de plată aferente aceleiaşi perioade; raportul de progres nr. 3, aferent perioadei 02 februarie 2012 - 01 mai 2012; raportul de activitate al echipei de implementare/management pentru aceeaşi perioadă, anexă la raportul de progres nr. 3; rapoartele de activitate pe lunile februarie 2012, martie 2012 şi aprilie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din data de 30 aprilie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din data de 30 aprilie 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din data de 30 aprilie 2012; foile colective de prezenţă aferente perioadei ianuarie - martie 2012; statele de plată aferente perioadei ianuarie - aprilie 2012; raportul final aferent perioadei de raportare 02 august 2012 - 01 noiembrie 2012; raportul de activitate pe luna mai 2012; procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din data de 31 octombrie 2012; foile colective de prezenţă aferente perioadei aprilie - mai 2012; statele de plată aferente lunii aprilie 2012; raportul de cercetare şi buletinul de încercare nr. 1 din data de 30 aprilie 2012; procesul-verbal nr. x din data de 31 octombrie 2012, prin care a fost certificat produsul G., acesta fiind şi rezultatul proiectului "Platforma integrată H. pentru automatizarea produselor din industria alimentară - I."; buletinul de încercare nr. 2 din data de 31 octombrie 2012.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen.., a obligat pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 5.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.000 RON aferentă fazei de urmărire penală.

Prin decizia penală nr. 464/A din 18 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii A. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 575 din data de 02 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2020.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, numai pe latură penală şi, în fond, rejudecând:

I. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 şi art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

S-au menţinut pedepsele complementare, reducând durata acestora la 2 ani şi accesorii, precum şi măsurile de supraveghere stabilite în sarcina inculpatului potrivit art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Cluj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca sau al Primăriei comunei Floreşti, ambele din judeţul Cluj, astfel cum se va decide de către consilierul de probaţiune.

II. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 şi art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

S-au menţinut pedepsele complementare, reducând durata acestora la 2 ani şi accesorii, precum şi măsurile de supraveghere stabilite în sarcina inculpatului potrivit art. 93 alin. (1) lit. a)-e) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiul Oradea sau al Primăriei comunei Sânmartin, ambele din judeţul Bihor, astfel cum se va decide de către consilierul de probaţiune.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) rap. la art. 272 alin. (1) C. proc. pen.., onorariul parţial al avocatului din oficiu desemnat pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 300 RON, a rămas în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Considerentele instanţei de apel în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii recurenţi A. şi C., cu relevanţă faţă de motivele de recurs în casaţie formulate sunt:

Curtea de apel a reţinut că prin Decizia nr. 9055 din data de 18 februarie 2008 a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (în continuare ANCS) din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, a fost aprobată deschiderea competiţiei POS-CCE-A2-O2.3.1-2008-1, pentru acordarea de asistenţă financiară nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru propunerile de proiecte referitoare la sprijinirea start-up-urilor şi spin-off-urilor inovative, finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS-CCE), Axa Prioritară 2, Operaţiunea O2.3.1, menţionându-se, la art. 1 alin. (2) şi art. 2, că Instrucţiunile privind elaborarea, evaluarea, contractarea, finanţarea şi monitorizarea propunerilor de proiecte şi termenele de depunere a acestora era cuprinse în anexele 1 şi 2 la respectiva decizie, făcând parte integrantă din aceasta .

Anexa nr. 2 era reprezentată de Ghidul solicitantului, potrivit căruia, pentru operaţiunea Sprijin pentru start-up-uri şi spin-off-uri inovative, finanţată prin programul operaţional sectorial anterior menţionat, obiectivul principal consta în creşterea transferului tehnologic dinspre instituţiile de cercetare-dezvoltare către companii şi asigurarea dezvoltării de noi domenii de afaceri şi activităţi inovative (art. 2.1).

Totodată, în Ghidul solicitantului se menţiona că solicitanţii eligibili erau cei care fie au implementat pe piaţă, în ultima perioadă, un produs (bun sau serviciu), fie, prin proiectul propus spre finanţare, urmăreau să producă şi/sau să livreze pe piaţă produse şi/sau servicii noi sau substanţial îmbunătăţite, pornind de la un rezultat obţinut prin activitatea de cercetare şi dezvoltare sau de la o idee brevetată (art. 2.2.1).

Ghidul solicitantului prevedea şi criteriile de eligibilitate a solicitanţilor (art. 2.2.2), potrivit cărora aceştia trebuiau să îndeplinească, între altele, condiţia (menţionată la lit. A) pct. 9) să deţină un drept de proprietate industrială (brevet) sau să aibă dreptul de utilizare a unui rezultat obţinut din activitatea de cercetare-dezvoltare, documentele justificative în acest sens putând consta în brevet înregistrat, certificat de înregistrare a altei forme de proprietate industrială (certificat de marcă), licenţă, act de cesiune exclusivă sau neexclusivă, acte de succesiune legală ori testamentară sau document care să constituie baza legală privind drepturile de utilizare a rezultatelor cercetării.

În sfârşit, conform Ghidului solicitantului, pentru a fi eligibile, cheltuielile trebuiau să îndeplinească, între altele, condiţia generală de a fi plătite în mod efectiv de către beneficiar după data intrării în vigoare a contactului de finanţare (art. 2.5.2, lit. a).

D. S.R.L. (în continuare D.) a fost înfiinţată în anul 2006, iar, prin încheierea judecătorului delegat nr. 2659 din data de 13 decembrie 2006, s-a dispus înmatricularea ei în Registrul Comerţului şi autorizarea funcţionării acesteia, având ca asociaţi pe inculpatul Ştefănicristian-Florian (în continuare A.) - cu o cotă de participare de 95% şi pe tatăl acestuia, A. Iancu-Florian - cu o cotă de participare de 5%, inculpatul anterior nominalizat fiind şi administratorul şi împuternicitul său.

Potrivit codificării CAEN, activitatea principală a societăţii consta în lucrări de instalaţii electrice, aceasta având declarate şi activităţi secundare, constând, între altele, în consultanţă şi servicii privind tehnologia informaţiei şi alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

Sediul social al societăţii a fost stabilit în municipiul Oradea, Bulevardul x, judeţul Bihor, iar, începând cu data de 01 septembrie 2010, aceasta a închiriat, pe o perioadă de 3 ani, un spaţiu de lucru la adresa din acelaşi municipiu, potrivit contractului încheiat cu societatea J. S.A. .

La sfârşitul anului 2009, societatea D., prin reprezentantul său legal - inculpatul A., a formulat o cerere de finanţare, cu privire la care, din înscrisurile comunicate, la cererea primei instanţe, de către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, succesorul ANCS, rezultă următoarele aspecte:

Cererea de finanţare a fost depusă electronic, ID proiect 965, cu titlul Platforma integrată H. pentru Automatizarea Proceselor din Industria Alimentară, conform pct. 3.3.1. din Ghidul solicitantului pentru Operaţiunea 2.3.1. Sprijin pentru start-up-uri şi spin-off-uri inovative, la data de 17 decembrie 2009, ora 10:13:27, prin autentificare în platforma informatică aflată pe pagina web x, cu adresa de e-mail şi parola trimisă automat de aplicaţie, la scurt timp după crearea, la aceeaşi dată, ora 10:01:30, a contului de către responsabilul de proiect, fiind folosit user-ul A..cristian@D.-automatizari.ro.

Prin adresa nr. x din data de 17 decembrie 2009, societatea D., sub semnătura olografă a inculpatului A., în calitate de director de proiect, a înaintat formularul cererii de finanţare şi documentele aferente, indicând numărul - 965 din data de 17 decembrie 2009 - primit în urma înregistrării electronice a cererii.

Prin adresa nr. x din data de 18 decembrie 2009, autoritatea cu competenţe în gestionarea finanţării, respectiv Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, ANCS, Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, Regionala Nord-Vest Cluj-Napoca, sub semnătura consilierei K., a confirmat societăţii solicitante D. primirea, la aceeaşi dată, ora 12:35, cu respectarea condiţiilor de înregistrare, a documentelor însoţitoare ale propunerii de proiect cu titlul anterior menţionat, depusă în cadrul POS-CCE-anexa II-CDI, conform Anunţului de lansare a competiţiei POS CCE-A2-O2.3.1-2008-2.

Ulterior, cererea de finanţare iniţial depusă a fost modificată şi completată, în raport cu cerinţele autorităţii contractante.

Cererea finală de finanţare, astfel cum a fost aprobată, constituind Anexa IV la Contractul de finanţare nr. x din data de 02 august 2011 cuprindea, între altele, Locaţia proiectului (pct. 2.2): localitatea Oradea, Strada x nr. 4 (spaţiu de lucru închiriat, potrivit celor anterior menţionate, la data de 01 septembrie 2010); Obiectivul general al proiectului; Activităţile previzionate a se realiza pe durata proiectului (pct. 2.3.4 şi 2.5) şi Calendarul acestora (pct. 2.6); Rezultatele anticipate ale proiectului (pct. 2.3.6), Potenţialii beneficiari ai proiectului/grupul ţintă cuantificat (pct. 2.3.7) Managementul proiectului, cu indicarea resurselor umane alocate acestuia (existente şi viitoare) şi a metodologiei de implementare (pct. 2.4):

A. (în continuare A.), director de proiect, cu atribuţii de coordonare a activităţii de cercetare, a realizării proiectului din punct de vedere tehnic şi economic şi a obţinerii rezultatelor, conform planului de realizare a acestuia - 15 luni/170 ore; F., responsabil ştiinţific, cu atribuţii de cercetare, supervizare a cerinţelor grupului ţintă şi proiectare a framework-ului generic - 8 luni/80 ore; C. (în continuare C.), responsabil de produs, cu atribuţii de cercetare, elaborare a conţinutului informaţional pentru fiecare secţiune şi modul în parte şi a Manualului de utilizare a sistemului H. propus şi de monitorizare a activităţilor de diseminare a rezultatelor proiectului - 8 luni/80 ore;

E., responsabil de calitate, cu atribuţii de cercetare, de preocupare permanentă privind calitatea produselor şi serviciilor oferite şi de respectare a standardului de asigurare a calităţii ISO 9001 - 8 luni/80 ore; L., cercetător ştiinţific, cu atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică - 8 luni/80 ore; M., inginer de dezvoltare tehnologică, cu atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică - 6 luni/72 ore; N., inginer de dezvoltare tehnologică, cu atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică, de administraţie şi de achiziţie de echipamente şi materiale - 12 luni/80 ore;

Post vacant, inginer de dezvoltare tehnologică, cu atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică - 6 luni/72 ore; Post vacant, inginer de dezvoltare tehnologică, cu atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică - 6 luni/72 ore; Post vacant, inginer de dezvoltare tehnologică, cu atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică - 6 luni/72 ore; O., responsabil financiar, cu atribuţii de administraţie, secretariat şi evidenţă contabilă - 15 luni/20 ore; P. (tatăl inculpatului A.), responsabil cu achiziţiile de echipamente şi materiale, cu atribuţii de administraţie, secretariat, evidenţă contabilă, informare şi publicitate proiect - 12 luni/42 ore.

Potrivit cererii de finanţare (pct. 2.4), societatea D. se obliga să creeze cel puţin trei noi locuri de muncă, în cadrul departamentului de cercetare-dezvoltare, pentru tineri absolvenţi.

Costurile proiectului - Cheltuieli eligibile, totalizând 714.112 RON (pct. 4.1)

La cererea de finanţare aprobată apar ataşate CV-uri completate în cadrul aceluiaşi format şi cu aceleaşi caractere, având în antet menţiunea "Anexă la cererea de finanţare" şi purtând la final, în partea din dreapta jos, semnături olografe aplicate cu pastă de pix atribuite titularilor, aparţinând următoarelor persoane:

- A. (inginer, absolvent al Universităţii Oradea, administratorul societăţii D.), cu data completării 13 noiembrie 2009;

- C. (inginer cu titlul de doctor în Inginerie Electrică şi licenţă în Informatică, şef lucrări - lector la Universitatea din Oradea), cu data completării 13 noiembrie 2009;

- F. (inginer cu titlul de doctor în Automatică, conferenţiar la Universitatea din Oradea), cu data completării 13 noiembrie 2009;

- E. (inginer cu titlul de doctor în Inginerie Electrică, conferenţiar la Universitatea din Oradea), cu data completării 13 noiembrie 2009.

- L. (cercetător ştiinţific principal gradul II, având studii postuniversitare de conducere a programelor de cercetare şi 7 brevete de invenţii), cu data completării 05 octombrie 2010;

- N. (inginer, angajat pe funcţia de "project manager" al societăţii D.), cu data completării 12 octombrie 2010;

- M. (inginer, angajat pe funcţia de automatist al societăţii D.), cu data completării 12 iunie 2011.

La data de 02 august 2011, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x, între ANCS, în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Creşterea competitivităţii economice (POS CCE) şi societatea D., reprezentată de inculpatul A., în calitate de beneficiar, pentru acordarea finanţării nerambursabile în baza cererii de finanţare anterior menţionate, contractul respectiv având ca obiect implementarea proiectului nr. 965, cod SMIS-CSNR 19885, intitulat Platforma integrată H. pentru automatizarea proceselor din industria alimentară .

Potrivit art. 2, data începerii implementării proiectului era data încheierii contractului, prin semnarea acestuia de către ambele părţii şi atribuirea numărului, iar durata proiectului, cu finalizarea tuturor activităţilor, a fost stabilită la 15 luni.

Conform art. 3, valoarea totală a proiectului era de 903.157 RON, din care valoarea totală eligibilă de 714.112 RON (finanţare nerambursabilă de 90%, în sumă de 642.701 RON, plus cofinanţarea beneficiarului de 10%, în sumă de 71.411 RON) şi valoarea neeligibilă, suportată de beneficiar, de 189.045 RON.

Finanţarea nerambursabilă era alcătuită din contribuţie UE de 83%, acordată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), în sumă de 533.441,83 RON şi contribuţie de la Bugetul Naţional de 17%, în sumă de 109.259,17 RON.

Potrivit art. 4 alin. (1), erau eligibile cheltuielile prevăzute în Cererea de finanţare aprobată - Anexa IV la contract, iar, conform art. 6 (cu denumirea Rambursarea cheltuielilor), beneficiarul finanţării nerambursabile avea obligaţia să depună la Organismul Intermediar, în vederea rambursării cheltuielilor eligibile, anexat cererilor de rambursare, mai multe documente cu valoare probatorie pentru fiecare etapă şi activitate desfăşurată.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (4), pentru a justifica activităţile desfăşurate, beneficiarul avea obligaţia să transmită rapoarte de progres, însoţite de planuri de lucru şi rapoarte de activitate.

În ceea ce priveşte justificarea cheltuielilor de personal, beneficiarul avea obligaţia să transmită foile de prezenţă pentru personalul implicat în desfăşurarea activităţilor proiectului şi statele de plată.

Pe durata proiectului, au fost emise de către societatea D. mai multe notificări prin care au fost comunicate ANCS, Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare diverse informaţii, privind, între altele, angajarea de personal pe posturile vacante create prin proiect.

Astfel, prin notificarea nr. 2, expediată la data de 22 septembrie 2011, societatea D. a notificat angajarea, pe unul dintre cele trei posturi vacante de ingineri de dezvoltare tehnologică, a numitului Q. - automatist, depunând contractul individual de muncă şi CV-ul acestuia .

De asemenea, prin notificarea nr. 6, expediată la data de 30 aprilie 2012, societatea D. a notificat angajarea, pe celelalte două posturi vacante de ingineri de dezvoltare tehnologică, a numiţilor R. - inginer electromecanic şi S. - automatist, depunând contractele individuale de muncă, actele adiţionale, fişele posturilor şi CV-urile acestora .

În legătură cu cererea şi contractul de finanţare anterior menţionate, societatea D., reprezentată de administratorul său - inculpatul A., în calitate de beneficiar, a încheiat cu societatea T. S.R.L. (în continuare MIPO), cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, reprezentată de U. şi V., în calitate de consultanţi proiecte, un contract de consultanţă, înregistrat de ultima societate sub nr. x din data de 20 noiembrie 2009, iar, la societatea beneficiară, sub nr. HTA 37 din data de 11 decembrie 2009 .

În baza contractului de finanţare, societatea D. a depus la autoritatea contractantă o cerere de acordare a prefinanţării şi trei cereri de rambursare.

Astfel, la data de 23 septembrie 2011, a fost depusă cererea de prefinanţare, fiind realizată o plată, din fonduri nerambursabile, de 96.405 RON, din care 80.016,15 RON din FEDR şi 16.388,85 RON de la bugetul de stat.

În acest scop, la data de 12 septembrie 2011, W. - Sucursala Oradea, la cererea societăţii D., a emis scrisoarea de garanţie bancară nr. 11/3716/MN, asigurând restituirea, la cererea ANCS, a prefinanţării acordate societăţii respective, în caz de nerespectare totală sau parţială a clauzelor asumate prin contractul de finanţare, în limita avansului ce urma a fi primit de aceasta, de 15% din valoarea finanţării nerambursabile, de 642.701 RON, adică 96.405 RON .

Prin Decizia directorului general - inculpatul A. nr. 24 din data de 25 octombrie 2011, a fost constituită, la nivelul societăţii D., comisia de avizare internă, compusă din acesta, în calitate de preşedinte, N. - inginer energetician şi S. - automatist, ca membri şi X., ca secretară .

Prima cerere de plată (rambursare), referitoare la perioada 02 august 2011 - 01 februarie 2012, transmisă de societatea D. sub semnătura inculpatului A., în dublă calitate de reprezentant legal al acesteia şi director de proiect, a fost înregistrată sub nr. x din data de 03 februarie 2012 .

În legătură cu această cerere, au fost întocmite şi depuse, între altele, următoarele documente:

- raportul de progres nr. 2, pentru perioada de raportare 02 noiembrie 2011 - 01 februarie 2012, sub semnătura inculpatului A., în aceeaşi dubă calitate, înregistrat sub nr. x din data de 02 februarie 2012;

- planul de lucru nr. 2, pentru perioada următoare (02 februarie 2012-01 mai 2012), anexă la raportul de progres nr. 2, sub semnătura inculpatului A., ca director de proiect;

- raportul de activitate al echipei de implementare/management pentru perioada 02 noiembrie 2011 - 01 februarie 2011, anexă la raportul de progres nr. 2, sub semnătura inculpatului A., ca director de proiect;

- rapoartele de activitate pentru lunile noiembrie 2011, decembrie 2011 şi ianuarie 2012, înregistrate sub nr. x din data de 29 noiembrie 2011, nr. 156 din data de 22 decembrie 2011 şi, respectiv, nr. 166 din 01 februarie 2012, sub semnăturile inculpatului A., ca director de proiect şi celorlalţi pretinşi membri ai echipei de implementare a proiectului - C., F., E., N. şi Q.;

- procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţilor de cercetare nr. x şi nr. 4, înregistrate sub nr. x şi nr. 165 din data de 01 februarie 2012, sub semnăturile inculpatului A., ca preşedinte al comisiei de avizare, membrilor acelei comisii - N. şi S. şi secretarei comisiei respective - X.;

- contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x din data de 03 august 2011, încheiat cu N., pe funcţia de inginer energetic industrial, pe o perioadă nedeterminată, cu o normă de 4 ore pe zi şi un salariu lunar brut de 600 RON, purtând semnăturile inculpatului A., la angajator şi angajatului respectiv şi fişa postului acestuia, purtând aceleaşi semnături;

- contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x din data de 14 septembrie 2011, încheiat cu Q., pe funcţia de automatist, pe o perioadă nedeterminată, cu o normă de 8 ore pe zi şi un salariu lunar brut de 800 RON, purtând semnăturile inculpatului A., la angajator şi angajatului respectiv şi fişa postului acestuia, purtând aceleaşi semnături;

- contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x din data de 26 septembrie 2011, pretins încheiat cu C., pe funcţia de cercetător electrotehnic, pe o perioadă determinată de 8 luni, respectiv 27 septembrie 2011 - 28 mai 2012, cu un salariu lunar brut de 2.800 RON, purtând semnăturile inculpatului A., la angajator şi angajatului respectiv şi fişa postului acestuia, purtând aceleaşi semnături;

- contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x din data de 26 septembrie 2011, pretins încheiat cu F., pe funcţia de cercetător electrotehnic, pe o perioadă determinată de 8 luni, respectiv 27 septembrie 2011 - 28 mai 2012, cu un salariu lunar brut de 2.800 RON purtând semnăturile inculpatului A., la angajator şi angajatei respective şi fişa postului acesteia, purtând aceleaşi semnături;

- contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x din data de 26 septembrie 2011, pretins încheiat cu E., pe funcţia de cercetător electrotehnic, pe o perioadă determinată de 8 luni, respectiv 27 septembrie 2011 - 28 mai 2012, cu un salariu lunar brut de 2.800 RON, purtând semnăturile inculpatului A., la angajator şi angajatului respectiv şi fişa postului acestuia, purtând aceleaşi semnături;

- foile colective de prezenţă aferente lunilor septembrie 2011, octombrie 2011, noiembrie 2011 şi decembrie 2011, sub semnătura inculpatului A., în care erau menţionaţi, între alţii, în toate, C., F., E. şi N., iar, în ultimele două, şi Q.;

- statele de plată aferente aceloraşi luni din perioada septembrie 2011 - decembrie 2011, cu semnăturile persoanelor anterior menţionate .

Examinarea acestor documente relevă că, potrivit raportului de activitate al echipei de implementare/management, anexă la raportul de progres, inculpaţii A. şi C. şi F., E., N. şi Q. au desfăşurat diferite activităţi de cercetare, cu indicarea numărului de ore şi a activităţilor prestate de fiecare, care au avut ca rezultat Raportul de cercetare privind domeniile şi modul de utilizare a produsului şi Documentaţia tehnică de proiectare a modelului funcţional şi a standului de experimentare.

Acest raport a fost însoţit de rapoartele de activitate încheiate lunar, toate acestea figurând a fi fost semnate de cei doi inculpaţi şi de cele patru persoane anterior nominalizate şi, respectiv, de procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare (nr. x şi nr. 4), semnate de membrii comisiei de avizare, între care, pe lângă inculpatul A., N. şi S..

La cererea de rambursare a fost ataşat şi contractul de prestări servicii încheiat cu societatea MIPO, înregistrat sub nr. x din data de 26 septembrie 2011, prin care aceasta, reprezentată de V. şi U., se obliga să presteze servicii de cercetare, respectiv să întocmească Metodologia pentru proiectarea şi experimentarea modelului funcţional şi Documentaţia tehnică pentru subansamblurile modelului funcţional, în schimbul sumei de 55.000 RON .

Acest contract era însoţit de documente din care rezulta că a fost atribuit prin achiziţie directă, ca urmare a invitaţiei de participare nr. 37 din data de 16 septembrie 2011, în urma evaluării ofertei societăţii MIPO, înregistrată sub nr. x din data de 20 septembrie 2011, că serviciile contractate au fost integral prestate, societatea beneficiară D. recepţionând Documentaţia tehnică cu privire la metodologia pentru proiectarea şi experimentarea modelului funcţional şi Documentaţia tehnică pentru subansamblurile modelului funcţional, cu întocmirea procesului-verbal de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din data de 11 octombrie 2011 şi că plata acelor servicii s-a realizat, în întregime, la data de 21 octombrie 2011 .

Potrivit statelor de plată şi documentelor ataşate acestora, angajaţilor C., F., E., N. şi Q. le-au fost achitate lunar, prin casierie, în numerar, sumele de bani datorate cu titlul de salarii.

Pentru această cerere de plată (rambursare), inculpatul A., în calitate de director de proiect şi reprezentant legal al societăţii beneficiare, a formulat, la data de 02 februarie 2012, o declaraţie pe propria răspundere, prin care certifica faptul că respectiva cerere se baza doar pe cheltuieli efectuate şi efectiv plătite, dar şi faptul că toate cheltuielile solicitate erau eligibile şi au survenit în perioada de eligibilitate .

Ca urmare a acestei cereri, a fost aprobată pentru rambursare, la data 26 martie 2012, suma de 235.480,25 RON, din care 187.745,91 RON din FEDR şi 47.734,34 RON de la bugetul de stat.

A doua cerere de plată (rambursare), referitoare la perioada 02 februarie 2012 - 01 mai 2012, transmisă de societatea D. sub semnătura inculpatului A., în dublă calitate de reprezentant legal al acesteia şi director de proiect, a fost înregistrată sub nr. x din data de 12 iunie 2012 .

În legătură cu această cerere, au fost întocmite şi depuse, între altele, următoarele documente:

- raportul de progres nr. 3, pentru perioada de raportare 02 februarie 2012 - 01 mai 2012, sub semnătura inculpatului A., în aceeaşi dublă calitate, înregistrat sub nr. x din data de 02 mai 2012;

- planul de lucru nr. 3, pentru perioada următoare (02 mai 2012-01 august 2012), anexă la raportul de progres nr. 3, sub semnătura inculpatului A., ca director de proiect;

- raportul de activitate al echipei de implementare/management pentru perioada 02 februarie 2012 - 01 mai 2012, anexă la raportul de progres nr. 3, sub semnătura inculpatului A., ca director de proiect;

- rapoartele de activitate pentru lunile februarie 2012, martie 2012 şi aprilie 2012, înregistrate sub nr. x din data de 14 martie 2012, nr. 83 din data de 30 martie 2012 şi, respectiv, nr. 84 din data de 30 aprilie 2022, sub semnăturile inculpatului A., ca director de proiect, dar şi ale celorlalţi pretinşi membri ai echipei de implementare a proiectului - C., F., E., N. şi Q.;

- procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţilor de cercetare nr. x, nr. 6 şi nr. 7, înregistrate sub nr. x, nr. 86 şi nr. 87 din data de 30 aprilie 2012, sub semnăturile inculpatului A., ca preşedinte al comisiei de avizare, membrilor acelei comisii - N. şi S. şi secretarei comisiei respective - X.;

- actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat cu S., nr. 1 din data de 01 mai 2012, prin care angajatului i se modifica felul muncii, urmând să desfăşoare activitate de cercetare şi noua fişă a postului acestuia;

- actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat cu R., nr. 2 din data de 01 mai 2012, prin care angajatului i se modifica felul muncii, urmând să desfăşoare activitate de cercetare şi noua fişă a postului acestuia;

- actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat cu N., nr. 5 din data de 21 septembrie 2011, prin care angajatului i se modifica salariul de încadrare, de la 600 RON la 2.800 RON, acest document fiind prezentat ca răspuns la o notă de clarificare;

- foile colective de prezenţă aferente lunilor ianuarie 2012, februarie 2012 şi martie 2012, sub semnătura inculpatului A., în care erau menţionaţi, între alţii, în toate, C., F., E., N. şi Q.;

- statele de plată aferente lunilor ianuarie 2012, februarie 2012, martie 2012 şi aprilie 2012, cu semnăturile persoanelor anterior menţionate;

- notele explicative privind detalierea costurilor proiectului pentru cheltuielile salariale ale personalului implicat în activitatea de cercetare, cu indicarea, în această postură, a celor doi inculpaţi - A. şi C. şi a numiţilor F., E., N. şi Q., aceste documente fiind prezentate ca răspuns la note de clarificare.

Examinarea acestor documente relevă că, potrivit raportului de activitate al echipei de implementare/management, anexă la raportul de progres, inculpaţii A. şi C. şi F., E., N. şi Q. au desfăşurat diferite activităţi de cercetare, cu indicarea numărului de ore şi a activităţilor prestate de fiecare, care au avut ca rezultat finalizarea modelului funcţional şi a standului de experimentare şi întocmirea Buletinului de experimentare a modelului funcţional şi a Raportului de cercetare cu prelucrarea şi analiza datelor experimentale.

Acest raport a fost însoţit de rapoartele de activitate încheiate lunar, toate acestea figurând a fi fost semnate de cei doi inculpaţi şi de cele patru persoane anterior nominalizate şi, respectiv, de procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare (nr. x, nr. 6 şi nr. 7), semnate de membrii comisiei de avizare, între care, pe lângă inculpatul A., N. şi S..

Conform statelor de plată şi documentelor ataşate acestora, angajaţilor C., F., E., N. şi Q. le-au fost achitate lunar, prin casierie, în numerar, sumele de bani datorate cu titlul de salarii.

Pentru această cerere de plată (rambursare), inculpatul A., în calitate de director de proiect şi reprezentant legal al societăţii beneficiare, a formulat, la data de 02 mai 2012, o declaraţie pe propria răspundere, prin care certifica faptul că respectiva cerere se baza doar pe cheltuieli efectuate şi efectiv plătite, dar şi faptul că toate cheltuielile solicitate erau eligibile şi au survenit în perioada de eligibilitate .

Ca urmare a acestei cereri, a fost aprobată pentru rambursare, la data de 10 august 2012, suma de 25.417,96 RON, din care 12.410,76 RON din FEDR şi 13.007,20 RON de la bugetul de stat.

A treia cerere de plată (rambursare), referitoare la perioada 02 mai 2012 - 01 noiembrie 2012, transmisă de societatea D. sub semnătura inculpatului A., în dublă calitate de reprezentant legal al acesteia şi director de proiect, a fost înregistrată sub nr. x din data de 01 noiembrie 2012 .

În legătură cu această cerere, au fost întocmite şi depuse, între altele, următoarele documente:

- raportul de progres nr. 4, pentru perioada de raportare 02 mai 2012 - 01 august 2012, sub semnătura inculpatului A., în aceeaşi dublă calitate, înregistrat sub nr. x din data de 02 august 2012;

- raportul de activitate al echipei de implementare/management pentru aceeaşi perioadă, anexă la raportul de progres nr. 4, sub semnătura inculpatului A., ca director de proiect;

- procesul-verbal de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare nr. x, înregistrat sub nr. x din data de 31 iulie 2012, sub semnăturile inculpatului A., ca preşedinte al comisiei de avizare, membrilor acelei comisii - N. şi S. şi secretarei comisiei respective - X.;

- planul de lucru nr. 4, pentru perioada 02 august 2012 - 01 noiembrie 2012, sub semnătura inculpatului A., ca director de proiect;

- raportul de activitate al echipei de implementare/management pentru perioada 02 august 2012 - 01 noiembrie 2012, sub semnătura inculpatului A., ca director de proiect;

- procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare nr. x, nr. 10 şi nr. 11, înregistrate sub nr. x, nr. 133 şi nr. 134 din data de 31 octombrie 2012, sub semnăturile inculpatului A., ca preşedinte al comisiei de avizare, membrilor acelei comisii - N. şi S. şi secretarei comisiei respective - X.;

- rapoartele de activitate pentru lunile mai 2012, iunie 2012, iulie 2012, august 2012, septembrie 2012 şi octombrie 2012, înregistrate sub nr. x din data de 30 mai 2012, nr. 100 din data de 29 iunie 2012, nr. 101 din data de 31 iulie 2012, nr. 123 din data de 01 octombrie 2012, nr. 124 din data de 01 octombrie 2012 şi, respectiv, nr. 131 din data de 30 octombrie 2012, sub semnăturile inculpatului A., ca director de proiect, dar şi ale celorlalţi pretinşi membri ai echipei de implementare a proiectului - C., F., E., N., S. şi R. - în raportul pentru luna mai 2012 şi, respectiv, numai N., S. şi R. - în rapoartele pentru celelalte luni din perioada iunie - octombrie 2012;

- foile colective de prezenţă aferente lunilor aprilie 2012, mai 2012, iunie 2012, iulie 2012, august 2012, septembrie 2012 şi octombrie 2012, pentru persoanele anterior menţionate;

- statele de plată aferente aceloraşi luni ale anului 2012, cu semnăturile acelor persoane;

- nota explicativă privind detalierea costurilor proiectului pentru cheltuielile salariale ale personalului implicat în activitatea de cercetare, cu indicarea, în această postură, a celor doi inculpaţi - A. şi C. şi a numiţilor F., E., N., Q., S. şi R., acest document fiind prezentat ca răspuns la o notă de clarificare;

- raportul final, pentru întreaga perioadă de raportare, 02 august 2011 - 01 noiembrie 2012, sub semnătura inculpatului A., în aceeaşi dublă calitate, înregistrat sub nr. x din data de 31 octombrie 2012;

- raportul privind îndeplinirea indicatorilor, la încheierea duratei de 15 luni a proiectului, sub semnătura inculpatului A., în aceeaşi dublă calitate .

Examinarea acestor documente relevă că, potrivit rapoartelor de activitate ale echipei de implementare/management, inculpaţii A. şi C. şi F., E., N., S. şi R. au desfăşurat diferite activităţi de cercetare, cu indicarea numărului de ore şi a activităţilor prestate de fiecare, care au avut ca rezultat întocmirea Documentaţiei tehnice pentru realizarea şi testarea prototipului şi, în final, realizarea prototipului şi întocmirea Buletinului de încercare a prototipului şi a Raportului de cercetare privind domeniile şi modul de utilizare a produsului.

Aceste rapoarte au fost însoţite de rapoartele de activitate încheiate lunar, acestea figurând a fi fost semnate de inculpaţii A. şi C. şi de F., E., N., S. şi R. - raportul pentru luna mai 2012 şi, respectiv, numai de inculpatul A. şi de N., S. şi R. - rapoartele din perioada iunie- octombrie 2012 şi, respectiv, de procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare (nr. x, nr. 9, nr. 10 şi nr. 11), semnate de membrii comisiei de avizare, între care, pe lângă inculpatul A., N. şi S..

Conform statelor de plată şi documentelor ataşate acestora, persoanelor anterior nominalizate le-au fost achitate lunar, prin casierie, în numerar, sumele de bani datorate cu titlul de salarii.

De asemenea, în legătură cu cererea finală de plată (rambursare), au fost întocmite şi depuse următoarele documente:

- raportul de cercetare, nedatat, privind proiectul cu tema anterior menţionată, potrivit căruia acesta a fost executat de C., F. şi E., iar documentul respectiv a fost întocmit de cel dintâi, verificat de N. şi aprobat de inculpatul A., purtând semnăturile tuturor acestora;

- buletinul de încercare nr. 1 din data 30 aprilie 2012, privind produsul, potrivit căruia încercările au fost executate de C. şi E., iar documentul respectiv a fost întocmit de N., verificat de cel dintâi şi aprobat de inculpatul A., purtând semnăturile tuturor acestora;

- decizia privind constituirea comisiei de evaluare a prototipului, înregistrată sub nr. x din data de 19 octombrie 2012, în care se consemna că acea comisie era compusă din inculpatul A. şi din C., F., E., N. şi X. şi îl avea ca membru de rezervă pe S., purtând semnăturile tuturor acestora;

- buletinul de încercare nr. 2 din data de 31 octombrie 2012, privind produsul, potrivit căruia încercările au fost executate de C. şi E., iar documentul respectiv a fost întocmit de N., verificat de cel dintâi şi aprobat de inculpatul A., purtând semnăturile tuturor acestora;

- procesul-verbal nr. x din data de 31 octombrie 2012, de certificare a produsului G., ca rezultat al proiectului, în care s-a consemnat că membrii comisiei formate din inculpatul A. şi din C., F., E., N., S. şi X. au analizat Documentaţiile care atestau rezultatele şi au constatat că acestea erau conforme cu specificaţiile tehnice prevăzute în standardul de firmă, documentul respectiv purtând semnăturile tuturor persoanelor anterior nominalizate .

La cererea finală de plată (rambursare), a fost anexat şi Raportul de verificare la faţa locului, înregistrat sub nr. x din data de 14 martie 2013, potrivit căruia membrii echipei desemnate de ANCS, Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare au verificat, la sediul societăţii beneficiare D. şi la locaţia proiectului, respectarea prevederilor comunitare şi naţionale cu privire la acordarea şi utilizarea finanţării nerambursabile, eligibilitatea cheltuielilor, realizarea efectivă a plăţi sumelor incluse în cererile de rambursare, verificarea existenţei bunurilor/serviciilor/lucrărilor finanţate şi corespondenţa acestora, din punct de vedere tehnic şi financiar, cu specificaţiile din proiect, modul de păstrare a documentelor originale legate de proiect şi îndeplinirea indicatorilor de rezultat şi a obiectivelor proiectului asumate prin contractul de finanţare.

Pentru această cerere de plată (rambursare), inculpatul A., în calitate de director de proiect şi reprezentant legal al societăţii beneficiare, a formulat, la data de 01 noiembrie 2012, o declaraţie pe propria răspundere, prin care certifica faptul că respectiva cerere se baza doar pe cheltuieli efectuate şi efectiv plătite, dar şi faptul că toate cheltuielile solicitate erau eligibile şi au survenit în perioada de eligibilitate .

Ca urmare a acestei cereri, a fost aprobată pentru rambursare, la data de 21 martie 2013, suma de 201.967,21 RON, din care 167.632,78 RON din FEDR şi 34.334,43 RON din bugetul de stat.

În total, autoritatea competentă a aprobat la plată şi a plătit societăţii D., drept finanţare nerambursabilă, suma de 559.270,42 RON, din care 447.805,60 RON din FEDR şi 111.464,82 RON de la bugetul de stat.

Analizând prin raportare la situaţia de fapt anterior menţionată, cererile de achitare formulate de inculpaţi, curtea de apel a constatat că sunt nefondate, în raport cu toate temeiurile invocate, întrucât probatoriul administrat în cauză dovedeşte, în afara oricărui dubiu, că aceştia au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, iar acele fapte îndeplinesc toate condiţiile de tipicitate, obiectivă şi subiectivă, ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, comisă în participaţie penală, ca autor, de către inculpatul A. şi, respectiv, complice, de către inculpatul C..

În acest sens, instanţa de apel a constatat, în limitele obiectului judecăţii, că probatoriul cauzei dovedeşte, cu certitudine, că documentele constând în contractul de cesiune purtând nr. x din data de 16 decembrie 2009, pretins încheiat de societatea D. cu Universitatea din Oradea, CV-urile a patru dintre membrii cu atribuţii de cercetare în echipa de implementare a proiectului - F., E., L. şi M., contractele individuale de muncă încheiate pe numele primilor doi şi fişele de post ale acestora, rapoartele de progres, rapoartele de activitate ale echipei de implementare/management, procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare, rapoartele lunare de activitate, raportul final de activitate, foile colective de prezenţă, statele de plată, raportul de cercetare, buletinele de încercare şi procesul-verbal de certificare a produsului G., prezentate autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor nerambursabile, începând cu depunerea, la data de 17 decembrie 2009, a cererii de finanţare care a dus la încheierea contractului de finanţare din data de 02 august 2011 şi până la depunerea, la data de 01 noiembrie 2012, a ultimei cereri de plată (rambursare) formulate în baza acelui contract, sunt înscrisuri false, iar folosirea lor pentru a dovedi, contrar realităţii, mai întâi, îndeplinirea unei condiţii esenţiale de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului şi, ulterior, a condiţiilor impuse prin Contractul de finanţare, a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, prin fraudă, de către societatea D., a unei finanţări nerambursabile în valoare totală de 559.270,42 RON (447.805,6 RON din Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDR şi 111.464,82 RON de la bugetul de stat), care nu i-ar fi fost acordată în lipsa îndeplinirii acelor condiţii.

De asemenea, Curtea constată că probatoriul cauzei dovedeşte, în mod cert, că prezentarea documentelor false anterior menţionate, la autoritatea competentă, pentru obţinerea finanţării din fonduri nerambursabile, provenind în cea mai mare parte din contribuţia Uniunii Europene, prin FEDR, a fost realizată de către inculpatul A., director de proiect şi administrator al societăţii beneficiare, care le cunoştea acel caracter, dar şi că plăsmuirea/contrafacerea unora dintre acele documente s-a realizat cu complicitatea inculpatului C., nominalizat ca membru al echipei de implementare a proiectului, materializată în furnizarea, cu ştiinţă, de date şi informaţii care au permis falsificarea lor, acesta cunoscând că urmau să fie folosite în scopul anterior menţionat şi ajutându-l astfel pe autor în realizarea acelui scop, fără a se afla în eroare de fapt, în sensul art. 30 alin. (1) din C. pen. (art. 51 alin. (1) din C. pen. 1969, în vigoare la momentul săvârşirii faptelor), cu privire la vreunul dintre aceste aspecte.

Totodată, Curtea a constatat, contrar apărărilor formulate, că probatoriul cauzei dovedeşte, cu certitudine, că ambii inculpaţi au prevăzut şi au urmărit obţinerea pe nedrept, prin fraudă, a acelei finanţări nerambursabile, în condiţiile în care amândurora le era cunoscut şi caracterul determinant sub acest aspect al documentelor false prezentate, acţionând astfel cu intenţie directă, potrivit art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen. (art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. pen. 1969, în vigoare la momentul săvârşirii faptelor).

În acest sens, referitor la contractul de cesiune purtând nr. x din data de 16 decembrie 2009, pretins încheiat de societatea D. cu Universitatea din Oradea, Curtea constată următoarele:

Acest contract a fost transmis autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor nerambursabile, de către administratorul societăţii D. - inculpatul A., ulterior depunerii electronice, la data de 17 decembrie 2009, a cererii de finanţare, ca urmare a unor clarificări solicitate de ANCS, Direcţia Generală Organismul Intermediar pentru Cercetare în etapa verificării eligibilităţii proiectului, pentru a dovedi îndeplinirea unei condiţii de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului, care, potrivit celor anterior menţionate, impunea ca solicitantul finanţării să deţină un drept de proprietate industrială (brevet) sau să aibă dreptul de utilizare a unui rezultat obţinut din activitatea de cercetare-dezvoltare, indicând şi documentele justificative în acest sens, între care un act de cesiune exclusivă sau neexclusivă ori un document care să constituie baza legală privind drepturile de utilizare a rezultatelor cercetării.

Astfel, prin adresa nr. x din data de 26 aprilie 2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ANCS, Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare a solicitat societăţii D., între altele, precizarea şi transmiterea, în format tipărit pe hârtie şi în format electronic, a documentului justificativ care dovedea că aceasta deţinea un drept de proprietate industrială sau dreptul de utilizare a unui rezultat obţinut din activitatea de cercetare şi indicarea mai clară a activităţii de cercetare desfăşurate şi a rezultatelor obţinute în aceasta, asupra cărora a obţinut dreptul de proprietate sau de utilizare.

În raport cu această solicitare, societatea D., sub semnătura inculpatului A., a comunicat, prin adresa nr. x din data de 28 aprilie 2010, că documentul justificativ care dovedea că deţinea dreptul de utilizare a unui rezultat obţinut din activitatea de cercetare era reprezentat de Contractul de cesionare a dreptului de proprietate intelectuală nr. 27 din data de 16 decembrie 2009, încheiat cu Universitatea din Oradea, prin care aceasta îi transfera dreptul de utilizare a rezultatelor de cercetare obţinute în cadrul grantului de cercetare indicat.

Drept urmare, prin Fişa pentru verificarea eligibilităţii din data de 30 aprilie 2010, evaluatorul K. a constatat îndeplinirea condiţiei de eligibilitate a propunerii, având în vedere contractul de cesiune anterior menţionat.

Ulterior, prin scrisoarea nr. 156 din data de 04 mai 2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, ANCS, Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare a comunicat societăţii D. că aplicaţia sa a îndeplinit criteriile de verificare formală şi eligibilitate şi a fost acceptată pentru etapa de evaluare.

Revenind la contractul analizat, Curtea de apel a constatat că acesta apare semnat olograf, pentru cele două părţi contractante, de "prof. univ. dr. ing. Y.", în calitate de rector al Universităţii din Oradea şi, respectiv, de "ing. A.", în calitate de administrator al societăţii D., la care contractul respectiv apare a fi fost înregistrat sub nr. HTA 40 din data de 18 ianuarie 2010 .

Potrivit acestui contract, Universitatea din Oradea, reprezentată de rectorul Y., a transferat, cu titlu gratuit (în lipsa indicării unui preţ), către societatea D., reprezentată de inculpatul A., pe o perioadă de 7 ani sau pe durata de funcţionare a cesionarului, drepturile de utilizare a rezultatelor de cercetare obţinute în cadrul grantului CNCSIS de tip A, contract nr. x din data de 05 mai 2006, cod CNCSIS 482, cu titlul Cercetări privind proiectarea şi implementarea de noi unelte software pentru modelarea şi analiza sistemelor în timp real, finanţat de CNCSIS, în scopul sprijinirii activităţilor legate de transferul tehnologic spre mediul privat, în vederea dezvoltării de noi domenii de afaceri şi activităţi inovatoare.

Conform acestui contract, componentele care puteau fi utilizate de către cesionar pentru dezvoltarea de aplicaţii integrate erau: modelul funcţional de analiză a sistemelor de automatizare în timp real; platformele software pentru modelarea sistemelor în timp real; rezultatele diseminate, după finalizarea grantului, de către echipa de cercetare, prin două articole având ca autor, între alţii, pe cadrul universitar F..

La finalul contractului, era inserată menţiunea că acesta a fost încheiat, la data de 16 decembrie 2009, la Universitatea din Oradea, în două exemplare.

Întrucât ambele persoane indicate ca semnatari ai contractului (martorul Y. şi inculpatul A.) au declarat, în mod constant, că, la momentul respectiv, nu se cunoşteau şi nu au interacţionat, fiind exclus astfel să se fi întâlnit la sediul Universităţii din Oradea pentru a-l semna, concluzia logică, reţinută de instanţa de apel, este aceea că această menţiune este falsă, iar inculpatul A., care a prezentat acel contract în susţinerea cererii de finanţare, pentru a dovedi îndeplinirea unei condiţii de eligibilitate din Ghidul solicitantului, cunoştea această împrejurare.

Instanţa de apel,ai reţine că, pe de altă parte, data pretinsei încheieri a contractului este cu doar o zi înaintea datei depunerii electronice a cererii de finanţare (realizată, conform celor anterior menţionate, la data de 17 decembrie 2009), dar contractul respectiv nu a fost ataşat acelei cereri, fiind transmis ulterior, ca urmare a unor clarificări solicitate de ANCS, Direcţia Generală Organismul Intermediar pentru Cercetare, prin adresa din data de 26 aprilie 2010, în etapa verificării eligibilităţii proiectului, iar înregistrarea lui la societatea beneficiară - D. s-a realizat după mai mult de o lună de la data când ar fi fost încheiat, respectiv la data de 18 ianuarie 2010, aspecte care, coroborate, determină concluzia certă că a fost antedatat, în fals, împrejurare care, de asemenea, îi era cunoscută inculpatului A., ca semnatar al contractului respectiv, în calitate de administrator al acelei societăţi.

Caracterul fals al contractului analizat rezultă şi din informaţiile furnizate de Universitatea din Oradea şi din declaraţiile constante şi, contrar susţinerii inculpaţilor, lipsite de ambiguitate şi contradicţii, ale martorului Y., indicat ca semnatar al acestuia în calitate de rector al acelei universităţi.

Astfel, prin adresa nr. x din data de 30 martie 2016, Universitatea din Oradea, având la acel moment un alt rector, a comunicat că respectivul contract nu figura înregistrat în evidenţele şi arhiva sa, deşi amprenta ştampilei aplicate pe ambele pagini ale acestuia era similară, ca formă şi conţinut, cu ştampila utilizată de acea instituţie începând cu luna mai 2009, iar fostul rector, Y., a declarat că semnătura care îi era atribuită nu îi aparţine .

De asemenea, prin adresa nr. x din data de 29 noiembrie 2019, Universitatea din Oradea a comunicat că în evidenţele sale nu a fost identificat niciun înscris privind încheierea şi derularea contractului respectiv, iar, referitor la cadrele didactice implicate în cercetarea din cadrul grantului CNCSIS de tip A Cercetări privind proiectarea şi implementarea de noi unelte software pentru modelarea şi analiza sistemelor în timp real, că, în arhiva Biroului Proiecte, Programe de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, nu există o listă cu membrii echipei proiectului, însă, în arhiva Direcţiei Economice, au fost identificate documente în care se făcea referire la plata cadrelor didactice implicate în acel proiect, între acestea aflându-se F..

S-a avut în vedere şi declaraţia martorului Y., rector al Universităţii din Oradea la data pretinsei încheieri a contractului de cesiune analizat.

Instanţa de apel a constatat că probatoriul cauzei dovedeşte, în afara oricărui dubiu, şi că inculpatul C., la fel ca inculpatul A., a cunoscut caracterul fals al contractului de cesiune analizat, furnizând, cu ştiinţă, date şi informaţii care au permis plăsmuirea lui şi, de asemenea, a cunoscut prezentarea acestuia în susţinerea cererii de finanţare formulate de societatea D., pentru dovedirea îndeplinirii condiţiei de eligibilitate anterior menţionate, prevăzută în Ghidul solicitantului, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor U. şi V. (de la societatea de consultanţă MIPO), coroborate cu corespondenţa electronică dintre cei doi inculpaţi şi cu declaraţiile martorilor F. şi E. (cadre universitare, colegii de serviciu ai inculpatului C. la Universitatea din Oradea).

Curtea de apel a mai reţinut şi declaraţia martorului U. din faza de urmărire penală, care a făcut următoarele afirmaţii relevante: la sfârşitul anului 2009, în contextul lansării proiectelor POS CCE, întrucât lucra la Universitate (cea din Cluj-Napoca) şi avea experienţă în scrierea proiectelor de cercetare, a înfiinţat, împreună cu colegul său - V., societatea MIPO; în acest context, a fost contactat telefonic de un coleg de la Universitatea din Oradea - inculpatul C., pe care îl cunoştea în urma unor conferinţe ştiinţifice la care au participat împreună, iar acesta l-a rugat să facă o vizită la Oradea, la societatea unui prieten de-al său, fost student - D., pentru a discuta despre o propunere de proiect pe care acea societate dorea să îl depună la competiţia lansată; s-a deplasat la sediul societăţii respective, fiind însoţit de colegul său, iar, cu acea ocazie, ambii inculpaţi le-au prezentat un proiect la care ei lucrau, referitor la dezvoltarea unei platforme H. pentru automatizarea unui proces industrial; în discuţiile purtate, inculpatul C. a menţionat că el putea să contribuie la acel proiect din punct de vedere ştiinţific, având experienţa necesară; la acel moment, le-a spus celor doi inculpaţi că, pentru a fi eligibilă, societatea avea nevoie de rezultate prealabile de cercetare şi de o echipă şi i-a întrebat dacă exista aşa ceva, iar inculpatul C. a confirmat, spunând că exista o echipă la Universitatea din Oradea, constituită din colegi de-ai săi, împreună cu care avea aceste rezultate; pe el şi pe colegul său acest aspect îi interesa, mergând la Oradea tocmai ca să vadă dacă societatea era eligibilă şi, la acea întâlnire, i-a avertizat pe inculpaţi că, fără un rezultat de cercetare anterior, nu se putea depune proiectul; rezultatul de cercetare necesar întocmirii cererii de finanţare l-a primit de la inculpatul C., care i-a transmis un document prin care Universitatea din Oradea gira depunerea proiectului, acel document fiind semnat şi ştampilat de cineva din rectoratul acelei Universităţi.

La rândul său, martorul V. a făcut, în declaraţia din faza de urmărire penală, următoarele afirmaţii relevante: în anul 2009, colegul său - U. a fost solicitat de inculpatul C. să scrie un proiect pentru o societate a unui fost student al acestuia; ca urmare, el şi colegul lui s-au deplasat la Oradea, pentru a discuta obiectul proiectului, ocazie cu care s-au întâlnit cu ambii inculpaţi, la sediul societăţii respective, iar, în cursul discuţiilor, i-au informat pe aceştia că, pentru un proiect POS CCE, trebuia îndeplinită condiţia de a avea un rezultat de cercetare obţinut anterior, care să fie transpus în mediul economic; în acest context, inculpatul C. a afirmat că, împreună cu nişte colegi de facultate, avea astfel de rezultate şi putea să facă un contract prin care societatea inculpatului A. să beneficieze de acele rezultate.

În acest context, la data de 18 ianuarie 2010, ora 23:00, inculpatul C. a transmis inculpatului A., pe e-mail, un fişier tip imagine (image001.gif) cu denumirea "cesionare_UO_D..doc", în al cărui conţinut se regăsea un draft de contract de cesiune în care figurau ca părţi Universitatea din Oradea, prin rectorul Y. şi una dintre autoarele cercetării al cărei rezultat se dorea a fi menţionat drept obiect al acelui contract - F. şi societatea D., asemănător ca formă şi conţinut cu cel înregistrat sub nr. x din data de 16 decembrie 2009, solicitându-i să-l completeze şi să facă modificările pe care le considera necesare, astfel încât a doua zi dimineaţa să-l aibă înapoi pe e-mail, ca să îl poată tipări şi duce la semnat .

Coroborând toate aspectele anterior menţionate, Curtea de apel a reţinut, ca fapt cert, că falsificarea contractului analizat (cunoscută de ambii inculpaţi), prin plăsmuirea conţinutului acestuia (în sensul creării aparenţei unui raport juridic în realitate inexistent), antedatarea lui şi contrafacerea semnăturii rectorului Universităţii din Oradea, s-a realizat ulterior depunerii electronice, la data de 17 decembrie 2009, a cererii de finanţare şi până la data de 28 aprilie 2010 (când societatea D. l-a indicat, pentru a dovedi îndeplinirea condiţiei de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului, drept document justificativ al deţinerii dreptului de utilizare a unui rezultat obţinut din activitatea de cercetare, ca urmare a cererii care i-a fost adresată în acest sens de către ANCS, Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare).

Falsificarea acelui contract, cu ştiinţa ambilor inculpaţi, rezultă şi din împrejurarea că, tot în legătură cu proiectul propus spre finanţare de către societatea D., au mai fost falsificate, prin contrafacerea semnăturilor, alte trei contracte (nedepuse însă la autoritatea competentă), pretins încheiate de societatea respectivă, prin administratorul său - inculpatul A., cu colegii de serviciu ai inculpatului C. de la Universitatea din Oradea, între care şi una dintre autoarele cercetării al cărui rezultat ar fi fost cesionat de către acea Universitate, şi anume contractele de colaborare pentru cercetarea şi dezvoltarea acelui proiect, având drept cocontractanţi pe martorii F. şi E., înregistrate sub nr. HTA 35 şi, respectiv, nr. HTA 33, ambele din data de 11 decembrie 2009 şi, respectiv, contactul de cesiune a drepturilor de proprietate intelectuală asupra rezultatelor cercetării în domeniul sistemelor automatizate H., având drept cocontractant pe martora F., înregistrat sub nr. HTA 36 din aceeaşi dată .

În acest sens, fiind audiată cu privire la aceste contracte, care i-au fost prezentate, martora F. a afirmat, în declaraţia din faza de urmărire penală, pe care, în cursul judecăţii în primă instanţă a precizat că o menţine, următoarele: în anul 2009, inculpatul C., care îi era coleg de serviciu la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii din Oradea, i-a spus că era posibil să fie cooptată într-un proiect de cercetare care conţinea şi o parte de automatică, având în vedere specializarea sa, fără a-i spune că acel proiect era finanţat din fonduri europene sau din alte fonduri şi fără a-i da detalii despre obiectul acestuia; a fost de acord, în principiu, să fie cooptată în acel proiect, despre care inculpatul C. i-a spus că urma să fie dezvoltat de el împreună cu alte persoane, dar, după aproximativ 6-9 luni de la acea discuţie, când l-a întrebat dacă proiectul respectiv a fost acceptat spre finanţare, acesta i-a răspuns că nu ştia nimic; nu îi aparţin şi nu cunoaşte de către cine şi în ce împrejurări au fost executate semnăturile din dreptul numelui său de pe contractul de colaborare înregistrat sub nr. HTA 35 din data de 11 decembrie 2009 şi de pe contractul de cesiune înregistrat sub nr. HTA 36 din aceeaşi dată şi, în plus, toate lucrările menţionate în ultimul document se referă la fiabilitatea sistemului geotermal şi redundanţa elementelor din sistemul geotermal, iar nu la sistemul H..

La rândul său, martorul E., în declaraţia din faza de urmărire penală, a afirmat, referitor la contractul de colaborare datat 11 decembrie 2009, următoarele: acest contract i-a fost prezentat, cu prilejul audierii de către organele de urmărire penală, în două variante, una transmisă de societatea de consultanţă MIPO şi una înaintată de DLAF, cu antetul societăţii D., purtând nr. HTA 33, constatând că semnăturile din dreptul numelui său erau diferite; în mod sigur, semnătura de pe prima variantă nu a fost realizată de el, iar, în ceea ce priveşte a doua variantă, semnătura seamănă cu a sa, dar nu este sigur că îi aparţine; în anul 2009, a discutat cu inculpatul C. despre o colaborare cu societatea D., dar nu şi-a amintit dacă a şi semnat un contract în acest sens, ci doar că, în luna noiembrie sau decembrie 2009, inculpatul respectiv i-a spus că trebuia să semneze un contract de cercetare şi fiind grăbit, întrucât urma să plece pentru rezolvarea unor probleme personale în Ungaria, a semnat un document adus de acesta, fără a reţine însă despre ce document era vorba şi nici dacă era legat de societatea anterior menţionată.

Referitor la CV-urile celor mai importanţi membri cu atribuţii de cercetare în echipa de implementare a proiectului - F., E. şi L. şi CV-ul unui alt membru având atribuţii de aceeaşi natură în acea echipă - M., Curtea de apel a constatat următoarele:

Conform celor anterior evidenţiate, în cererea finală de finanţare, astfel cum a fost modificată şi completată, constituind Anexa IV la Contractul de finanţare nr. x din data de 02 august 2011, cele patru persoane anterior nominalizate au fost indicate, la capitolul referitor la resursele umane alocate proiectului, ca având, în cadrul echipei de implementare, atribuţii de cercetare, iar, la acea cerere, au fost ataşate CV-urile lor, datate 13 noiembrie 2009 (pentru F. şi E.), 05 octombrie 2010 (pentru L.) şi, respectiv, 12 iunie 2011 (pentru M.), toate fiind completate în cadrul aceluiaşi format şi cu aceleaşi caractere, având în antet menţiunea "Anexă la cererea de finanţare" şi purtând la final, în partea din dreapta jos, semnături olografe.

Toţi cei patru titulari ai CV-urilor anterior menţionate, astfel cum apar anexate la cererea de finanţare, au negat că le-au semnat, curtea de apel reţinând concluzia logică în sensul că înscrisurile respective au fost falsificate prin contrafacerea semnăturilor acestora, persoanele respective negând şi că ar fi desfăşurat vreo activitate în cadrul proiectului, şi că ar fi semnat documente în legătură cu acesta, în etapa implementării lui (aspecte asupra cărora se va reveni în cele ce urmează în motivare).

Astfel, martora F. (cadru universitar la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii din Oradea) a făcut, referitor la CV-ul său, următoarele afirmaţii relevante:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: după ce inculpatul C. i-a spus că era posibil să fie cooptată, având în vedere specializarea sa, într-un proiect de cercetare, pe care acesta urma să îl dezvolte împreună cu alte persoane, iar ea a exprimat un acord de principiu, acelaşi inculpat i-a solicitat să îi transmită în format electronic CV-ul său, lista lucrărilor sale reprezentative în domeniul automatică şi o copie a actului de identitate, fapt pe care l-a făcut, transmiţându-i, pe adresa de e-mail, documentele solicitate, pe care inculpatul respectiv urma să le transmită mai departe persoanei care se ocupa de dezvoltarea proiectului, fără a-i preciza identitatea acelei persoane; este posibil ca semnătura ei să fi fost pe unul dintre actele respective, dar, cu siguranţă, nu i-a dat inculpatului C. semnătura ei scanată; după aproximativ 6-9 luni, l-a întrebat pe inculpatul C. dacă a fost acceptat proiectul pentru finanţare şi implementare, iar acesta i-a răspuns că nu ştia nimic.

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: nu l-a cunoscut şi nu a avut nicio legătură cu inculpatul A.; inculpatul C., colegul său la Facultatea de Inginerie Electronică şi Tehnologia Informaţiei, i-a spus la un moment dat că exista posibilitatea de a face un proiect de cercetare şi i-a cerut mai multe documente, respectiv CV-ul, o listă de lucrări în domeniul automatică şi copie de pe cartea de identitate, pe care i le-a trimis acestuia pe e-mail.

La rândul său, martorul E. (cadru universitar la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii din Oradea) a făcut, referitor la CV-ul său, următoarele afirmaţii relevante:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: în anul 2009, posibil în luna iunie sau iulie, inculpatul A., absolvent al facultăţii anterior menţionate, le-a propus lui şi inculpatului C. să colaboreze la realizarea unei cercetări ştiinţifice; în acest sens, cei doi inculpaţi au conceput o tematică, pe care au discutat-o împreună, urmând ca aceştia să elaboreze şi să dea directivele necesare întocmirii actelor pentru depunerea proiectului; întrucât el şi-a exprimat în principiu acordul de a participa la proiect, în luna octombrie sau noiembrie 2009, inculpatul C. i-a cerut CV-ul actualizat şi o copie a cărţii sale de identitate, pe care i le-a remis acestuia în format letric şi în format electronic, prin e-mail, fără ca CV-ul, în ambele forme, să fie semnat; CV-ul transmis acestuia electronic era în format Word, putând fi modificat ulterior; din acel moment, l-a întrebat aproape lunar pe inculpatul C. dacă ştia ceva despre finanţarea proiectului, răspunsul lui fiind că nu ştia nimic şi să aibă răbdare; ulterior întâlnirii din luna iunie sau iulie 2009, când i-a propus să participe la proiect, nu s-a mai întâlnit cu inculpatul A. şi nu a mai discutat cu acesta; fiindu-i prezentat CV-ul ataşat la cererea de finanţare, a constatat că datele de identitate şi informaţiile referitoare la activitatea sa profesională erau reale, dar semnătura olografă din partea dreapta jos a înscrisului respectiv, la rubrica "Semnătura", nu a fost realizată de el; în plus, CV-ul pe care i l-a dat inculpatului C. nu cuprindea menţiunea "Anexă la cererea la finanţare".

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: în vara anului 2009, a discutat despre o propunere de proiect cu inculpaţii A. şi C., amândoi având ideea acelui proiect; i-a trimis CV-ul său inculpatului C., din ceea ce şi-a amintit la momentul acelei audieri în format electronic; nu a semnat înscrisurile care i-au fost prezentate în faza de urmărire penală.

Martorul M. (angajat pe funcţia de automatist la societatea D.) a făcut, referitor la CV-ul său, în declaraţia din faza de urmărire penală, care nu a fost contestată, nefiind solicitată reaudierea lui în cursul judecăţii, următoarele afirmaţii relevante: CV-ul prezentat ca anexă la cererea de finanţare, datat 12 iunie 2011, nu l-a văzut niciodată, iar semnătura de pe acesta nu îi aparţine; datele de stare civilă şi informaţiile privind studiile sunt reale, dar semnătura nu a fost realizată de el; nu este reală menţiunea din acel CV că ar fi avut calitatea de membru în cadrul proiectului, nereală fiind şi menţiunea de inginer de la "titlul ştiinţific", întrucât pe diploma sa de absolvire a Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii 1 decembrie 1918 din Alba-Iulia este menţionată pregătirea de informatician, nedobândind niciodată calitatea de inginer; a lucrat în cadrul societăţii D. numai câteva lui şi, întrucât a fost nemulţumit de activitatea sa, inculpatul A. i-a cerut să-şi dea demisia, fapt pe care el l-a făcut.

L. nu a putut fi audiat în timpul procesului (întrucât a decedat), însă, în declaraţia dată la DLAF, care nu a fost contestată, acesta, fiindu-i prezentat CV-ul ataşat la cererea de finanţare, a făcut următoarele afirmaţii, neexistând nicio probă care să le contrazică: deşi datele înscrise în acel CV erau reale, semnătura olografă de pe acesta nu îi aparţinea şi nu a împuternicit nicio persoană să îl semneze în numele său; nu a avut nicio colaborare cu societatea D.; în perioada 1998-1999, a susţinut cursuri de tehnica microundelor la Universitatea din Oradea, unul dintre studenţii absolvenţi ai acelor cursuri, care a beneficiat de îndrumarea sa în cadrul proiectului de diplomă, fiind inculpatul C.; cu acesta a mai colaborat în anul 2008 sau 2009, când a participat la realizarea, în Bucureşti, a unui stand experimental cu microunde, care, ulterior, a fost transportat la Universitatea din Oradea; nu a fost solicitat de inculpatul C. să colaboreze la proiectul în cauză, nu a avut cunoştinţă de acesta şi nu ar fi participat la el, întrucât specializarea sa era în domeniul microundelor, iar nu automatizarea şi controlul integrat din sfera sistemelor H..

Instanţa de apel reţine că, deşi a fost nominalizat în componenţa echipei de implementare a proiectului, cu atribuţii de cercetare, CV-ul său a fost anexat cererii de finanţare şi nu există niciun act prin care să fi fost înlocuit, L. nu mai apare în niciun document dintre cele prezentate pentru a justifica cererile de plată şi, de asemenea, nu figurează ca fiind remunerat în cadrul proiectului, ceea ce nu poate determina decât concluzia că datele sale profesionale impresionante (cercetător ştiinţific principal, cu 7 brevete de invenţii şi autor al mai multor lucrări ştiinţifice) au fost folosite, în lipsa acordului său, doar pentru a crea aparenţa, la fel ca şi în cazul martorilor F. şi E., că activităţile de cercetare menţionate în proiect urmau a fi realizate de persoane cu o înaltă pregătire ştiinţifică.

Conform celor reţinute de instanţa de apel, falsificarea acestor CV-uri (realizată prin contrafacerea semnăturilor titularilor) şi anexarea lor la cererea de finanţare, pentru a dovedi resursele umane alocate proiectului, cu atribuţii de cercetare în cadrul acestuia, potrivit acelei cereri (anexă la contractul de finanţare), au fost în mod cert cunoscute atât de inculpatul A., care a realizat acţiunea de prezentare a acestora la autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor nerambursabile, cât şi de inculpatul C., care l-a ajutat în acest sens, prin furnizarea de date şi informaţii care au permis contrafacerea a cel puţin unora dintre ele. Astfel, conform declaraţiilor anterior citate, inculpatul A. nici măcar nu îi cunoştea pe doi dintre aceştia (F. şi L.) şi nu a interacţionat niciodată cu ei, cu un altul (E.) a avut o singură discuţie, în vara anului 2009 (cu mult înainte de depunerea electronică a cererii de finanţare), iar altuia (M.) i-a cerut demisia din cadrul societăţii pe care o administra, fiind conştient, prin urmare, că niciunul nu făcea parte, în mod real, din echipa de implementare a proiectului pentru care el a depus cererea de finanţare, având anexate CV-urile lor.

Curtea de apel reţine, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., corespondenţa electronică prin care se dovedeşte că acesta i-a transmis inculpatului A., pe e-mail, nu doar CV-urile martorilor E. şi F., remise de aceştia nesemnate şi copii de pe actele de identitate ale amândurora, pe care martorii respectivi i le transmiseseră lui în faza unor discuţii preliminare, fără a mai fi informaţi ulterior despre finanţarea proiectului, ci şi semnătura scanată a martorei F., care a negat, potrivit declaraţiei sale (anterior citată), că i-ar fi transmis acea semnătură.

Mai mult, conţinutul unuia dintre e-mail-urile transmise inculpatului A., respectiv cel din data de 10 decembrie 2009, ora 11:10 PM, având ca ataşamente chiar CV-ul martorei F. şi semnătura scanată a aceleiaşi martore, relevă că inculpatul C. era conştient de folosirea frauduloasă a acestora, inclusiv pentru falsificarea unui contract de cesiune, menţionând:

"Vezi că pun şi semnătura scanată, la CV a lăsat 8 lucrări, laşi 5 în CV, care crezi tu că sunt mai bune, iar la cesiune foloseşti ce rămâne şi din cele din CV, eu aşa spun să faci, dar te descurci tu că eşti băiat mare." Autenticitatea acestui e-mail a fost confirmată, implicit, chiar de inculpatul C., care, atât în declaraţia din faza de urmărire penală, cât şi în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă, a recunoscut că i-a trimis inculpatului A., pe această cale, semnătura scanată a colegei sale - martora F., care a negat, însă, în mod categoric, că i-ar fi dat-o.

Referitor la documentele prezentate în susţinerea cererilor de plată/rambursare, la care se limitează obiectul judecăţii (contractele individuale de muncă încheiate pe numele martorilor F. şi E. şi fişele de post ale acestora, rapoartele de progres, rapoartele de activitate ale echipei de implementare/management, procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţilor de cercetare, rapoartele lunare de activitate, raportul final de activitate, foile colective de prezenţă, statele de plată, raportul de cercetare, buletinele de încercare şi procesul-verbal de certificare a produsului G.), Curtea de apel a constatat caracterul fals al acestora, întrucât cei doi martori anterior nominalizaţi au declarat, în mod constant, că nu au semnat actele pe care apar semnăturile lor, concluzia logică fiind că acele semnături au fost contrafăcute, iar aceştia şi ceilalţi martori audiaţi în timpul procesului penal, indicaţi drept membri ai echipei de implementare a proiectului, fie nu au fost deloc implicaţi în acel proiect, de a cărui realizare nici măcar nu au avut cunoştinţă, fie, în calitate de angajaţi ai societăţii D., nu au prestat, în fapt, activităţile consemnate în actele întocmite la nivelul acestei societăţi în legătură cu proiectul în discuţie, actele respective fiind, prin urmare, plăsmuite sub aceste aspecte, unii dintre cei din urmă negând, la rândul lor, că ar fi semnat unele dintre acele documente, care, astfel, au fost falsificate şi prin contrafacerea semnăturilor acestora, sens în care Curtea de apel are în vedere următoarele aspecte:

Martora F. a fost indicată în documente că ar fi realizat activităţi de cercetare pentru care ar fi fost remunerată cu salariu, în baza contractului individual de muncă pe care l-ar fi încheiat cu societatea D. la data de 26 septembrie 2011, pe o durată de 8 luni şi a foilor colective de prezenţă şi apare că ar fi semnat acel contract, fişa postului, rapoartele lunare de activitate, statele de plată, raportul de cercetare şi procesul-verbal de certificare a produsului G., fapte pe care martora le-a negat în permanenţă, făcând următoarele afirmaţii relevante:

- în declaraţia din faza de urmărire penală, în continuarea celor anterior expuse: nu a fost anunţată în niciun fel că a fost cooptată, în calitate de membru, în proiectul de cercetare; nu a întocmit niciun raport de activitate sau vreun alt document în legătură cu proiectul de cercetare despre care îi spusese inculpatul C.; societatea D. nu îi era cunoscută, nu ştia niciun reprezentant al acesteia şi nu a încheiat vreun contract de colaborare, de muncă sau de activitate de cercetare cu respectiva societate; nu ştia dacă acea societate a implementat vreun proiect de cercetare care să aibă şi o parte de automatică şi nu a cunoscut nicio persoană care să fi fost cooptată în vreun proiect implementat de aceasta; nu l-a cunoscut pe inculpatul A. şi nu a discutat niciodată cu acesta; orice persoană putea cunoaşte lucrările şi activităţile sale de cercetare, care erau afişate pe site-ul Universităţii.

- cu aceeaşi ocazie, fiindu-i prezentate mai multe documente, martora a declarat: nu a cunoscut nimic despre contractul de finanţare încheiat de societatea D.; nu a avut cunoştinţă că a figurat ca responsabil ştiinţific în cadrul proiectului implementat de societatea respectivă şi nu a desfăşurat niciuna din activităţile menţionate în dreptul numelui său; nu a avut cunoştinţă de contractul de cesiune nr. x din data de 16 decembrie 2009, prin care Universitatea din Oradea ar fi cedat societăţii D. dreptul de proprietate intelectuală asupra rezultatelor de cercetare obţinute în cadrul grantului CNCSIS anterior menţionat, la care ea a participat, acele rezultate fiind publicate în lucrări ştiinţifice; nu a semnat contractul individual de muncă nr. x din data de 26 septembrie 2011 şi fişa postului întocmită pe numele său, nefiind niciodată angajata societăţii D.; nu a efectuat niciuna din activităţile menţionate în rapoartele de activitate ale echipei de implementare/management; în plus, în luna februarie 2012, a fost plecată în Finlanda, la Universitatea din Lahti, împreună cu studenţii, în vederea implementării unei aplicaţii, astfel că nu putea desfăşura acele activităţi; semnăturile din dreptul numelui său de pe rapoartele lunare de activitate nu au fost executate de ea; nu a fost remunerată niciodată de societatea D., iar semnăturile din dreptul numelui său de pe statele de plată nu îi aparţin; semnătura de pe decizia de constituire a comisiei de evaluare a prototipului nu a fost executată de ea şi nu cunoaşte ce reprezintă acel prototip; nu a semnat raportul de cercetare şi nici procesul-verbal de certificare a produsului întocmit la data de 31 octombrie 2012; nu a primit de la inculpatul C. sau de la alte persoane, spre a le semna, contactul individual de muncă, rapoarte de activitate şi de cercetare, state de plată sau orice alte înscrisuri având legătură cu societatea D., nesemnând niciodată vreun document referitor la această societate; nu a primit nicio sumă de bani de la societatea respectivă, nici direct, din partea vreunei reprezentant al acesteia, nici prin intermediul inculpatului C..

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă, pe lângă cele anterior menţionate: nu a cesionat nimănui rezultatele cercetărilor sale şi nu a avut cunoştinţă ca Universitatea să fi făcut acest lucru; nu a participat la proiectul în discuţie; nu a semnat niciun proces-verbal sau raport în legătură cu acest proiect şi nu a făcut parte din nicio comisie; nu a primit nicio sumă de bani în legătură cu acel proiect.

Martorul E. a fost indicat în documente că ar fi realizat activităţi de cercetare pentru care ar fi fost remunerat cu salariu, în baza contractului individual de muncă pe care l-ar fi încheiat cu societatea D. la data de 26 septembrie 2011, pe o durată de 8 luni şi a foilor colective de prezenţă şi apare că ar fi semnat acel contract, fişa postului, rapoartele lunare de activitate, statele de plată, raportul de cercetare, ambele buletine de cercetare şi procesul-verbal de certificare a produsului G., fapte pe care martorul le-a negat în permanenţă, făcând următoarele afirmaţii relevante:

- în declaraţia din faza de urmărire penală, în continuarea celor anterior expuse: nu a fost implicat în elaborarea materialului necesar depunerii proiectului, iar, până în anul 2013, nici nu a avut cunoştinţă că acesta a fost finanţat; singura întâlnire cu inculpatul A. a fost aceea în care i s-a propus să participe la proiect, în luna iunie sau iulie 2009, iar ulterior nu s-a mai întâlnit şi nu a mai discutat cu acesta; l-a rugat pe inculpatul C. să îl reprezinte în discuţiile legate de realizarea proiectului, urmând să fie anunţat când proiectul ar fi fost finanţat, dar acest fapt nu s-a întâmplat niciodată, sigura informaţie pe care i-a furnizat-o inculpatul respectiv fiind că nu ştia nimic despre situaţia proiectului propus; nu a lucrat niciodată în cadrul proiectului şi nu a desfăşurat nicio activitate pentru societatea D..

- cu aceeaşi ocazie, fiindu-i prezentate mai multe documente, martorul a declarat: nu a desfăşurat nicio activitate de cercetare dinte cele menţionate în acele înscrisuri, iar semnăturile olografe din dreptul numelui său nu au fost realizate de el; în perioada 2010-2012, a fost membru din grupul ţintă al unui proiect POSDRU de îmbunătăţire a activităţii de cercetare şi predare, astfel că a participat la cursuri în cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu şi a elaborat lucrări ştiinţifice pentru a fi publicate în reviste de specialitate recunoscute pe plan internaţional, astfel că nu avea cum să desfăşoare activităţi în cadrul proiectului în discuţie; de asemenea, în perioada iunie- iulie 2012, timp de aproximativ o lună, a participat la cursuri de specialitate desfăşurate la Paris; nu a încheiat niciodată un contract individual de muncă cu societatea D. şi nu a discutat cu nimeni în scopul de a fi angajat în cadrul acestei societăţi, a cărei activitate nu o cunoştea; semnătura de pe contractul individual de muncă înregistrat sub nr. x din data de 26 septembrie 2011 nu îi aparţine şi nu cunoaşte cine a realizat-o; semnătura de la rubrica "Titularul postului" din fişa postului în care figurează datele sale de identitate nu a fost realizată de el; nici semnăturile de pe rapoartele lunare de activitate şi statele de plată nu îi aparţin; de asemenea, semnăturile de pe raportul de cercetare, decizia privind constituirea comisiei de evaluare a prototipului, buletinele de încercare şi procesul-verbal de certificare a produsului nu au fost executate de el, nu a participat la astfel de activităţi şi nu a avut cunoştinţă de acele documente, în plus neştiind ce însemna "produsul G.", menţionat în ultimul înscris; nu a primit de la inculpatul C., spre a le semna, documente de natura celor anterior menţionate (contract de muncă, rapoarte de activitate şi de cercetare, buletine de încercare) sau de altă natură; nu a primit niciodată sume de bani de la societatea D., nici direct, din partea vreunui reprezentant al acestei societăţi, nici prin intermediul inculpatului C..

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă, pe lângă cele anterior menţionate: nu a participat la proiectul în discuţie; nu a semnat înscrisurile care i-au fost prezentate; nu a participat la nicio acţiune de cercetare în cadrul proiectului şi nu a făcut parte din nicio comisie de evaluare; nu a primit nicio sumă de bani în legătură cu acel proiect.

Cu privire la martorul N., potrivit cererii de finanţare, anexă la contractul de finanţare, acest martor, în calitate de inginer de dezvoltare tehnologică, urma să îndeplinească, în cadrul proiectului, atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică, dar şi activităţi de achiziţie de echipamente şi materiale şi, de asemenea, activităţi de administraţie, timp de 12 luni/80 ore. Conform celor anterior menţionate, acest martor, angajat potrivit contractului individual de muncă din data de 03 august 2011, a fost indicat în rapoartele de activitate ale echipei de implementare/management, anexe la rapoartele de progres, ca desfăşurând activităţi de cercetare şi apare ca semnatar al rapoartelor lunare de activitate şi al proceselor-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţilor de cercetare, dar şi ca semnatar al raportului de cercetare, pe care l-ar fi verificat, al ambelor buletine de încercare, pe care le-ar fi întocmit şi al procesului-verbal de certificare a produsului G., ca membru al comisiei constituite în acest scop, fiind remunerat în numerar, potrivit statelor de plată şi documentelor ataşate.

Curtea de apel reţine că declaraţiile martorului relevă însă o cu totul altă situaţie de fapt, acesta făcând, în concret, următoarele afirmaţii:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: a lucrat în cadrul proiectului ca salariat al societăţii D., pe partea de IT, ca inginer de sistem, setând calculatoarele destinate proiectului; la circa o lună sau două de la momentul angajării lui la societatea respectivă, a fost implicat în proiect, despre care inculpatul A. l-a anunţat când a început, comunicându-i şi că o parte din salariul său provenea din acel proiect; salariul îl încasa cash, semnând statele de plată; la momentul respectiv, era angajat part-time, întrucât lucra şi la o altă societate, în prima parte a zilei, până la orele 12:00-14:00, după care se deplasa la atelierul societăţii D., amplasat pe Strada x; după ce a fost anunţat de proiect, nu s-a produs nicio schimbare de program; activitatea pe care el a prestat-o s-a limitat la setarea computerelor şi a unui plotter; nu a lucrat în cadrul proiectului împreună cu alte persoane - angajaţi ai societăţii D., întrucât acestea aveau treaba lor, respectiv au făcut un dulap de automatizare, din care au tras un cablu pe care el l-a legat la server; nu i-a cunoscut şi nu s-a întâlnit niciodată cu F. şi E. şi nu a lucrat vreodată cu aceste persoane, de care a aflat prima oară cu ocazia investigaţiei DLAF; pe inculpatul C. l-a văzut, de mai multe ori, la biroul de pe Strada x, fără a-şi aminti dacă înainte de începerea proiectului sau după, iar despre acesta inculpatul A., cu care se întâlnea acolo, i-a spus că lucra în proiect, ocupându-se de partea de cercetare, dar el nu a lucrat şi nu a avut nicio legătură cu acesta, astfel că nu a putut confirma implicarea lui în proiect; nu a desfăşurat în cadrul proiectului activităţi de cercetare şi de dezvoltare tehnologică; nu s-a ocupat de achiziţionarea de echipamente, ci inculpatul A. doar l-a consultat în legătură cu o listă de echipamente ce urmau a fi achiziţionate, iar el şi-a exprimat opinia numai cu privire la echipamentele de IT de pe lista respectivă; nu ştie la ce anume se refereau în concret activităţile de administraţie care intrau, potrivit cererii de finanţare, în atribuţiile sale, el ocupându-se numai de reţea şi de servere.

- cu aceeaşi ocazie, fiindu-i prezentate mai multe documente, martorul a declarat: datele menţionate în anexa la cererea de finanţare în ceea ce îl priveşte nu sunt reale, întrucât nu a participat anterior la sisteme H. şi nu a lucrat cu societatea Z. S.R.L.; nu a desfăşurat activităţile menţionate în rapoartele de activitate ale echipei de implementare/management, anexe la rapoartele de progres şi nici măcar nu cunoaşte la ce anume se refereau acele activităţi; nu a fost implicat în elaborarea de documentaţii tehnice şi în realizarea modelului funcţional, a standului de experimentare şi a prototipului, el având treabă doar cu serverul; nu şi-a amintit de rapoartele lunare de activitate, de procesele-verbale de avizare a rezultatelor activităţilor de cercetare, de raportul de cercetare şi de buletinele de încercare, precizând că îi erau date la semnat, de către inculpatul A. sau de către secretara X., diverse "hârtii, spunându-i-se "semnează, că e de la proiect", iar el este posibil să le fi semnat; nu avea expertiză în analiza rezultatelor de cercetare; nu şi-a amintit să fi făcut parte dintr-o comisie de evaluare; nu ştie ce înseamnă produsul G..

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: inculpatul A. l-a angajat la societatea D., în anul 2011, pentru 7-9 luni, pe postul de IT-ist, iar în proiect a fost angrenat ca expert IT, ocupându-se de partea de reţea, servere şi calculatoare, respectiv strict de platforma pe care rula softul; activitatea lui în cadrul proiectului nu a fost una de cercetare; denumirea produsului G. îi este cunoscută, dar nu ştia ce făcea acesta; în cadrul proiectului, semna "la foc automat" documente pe care i le aducea inculpatul A.; inculpatul C. a făcut şi el parte din proiect, ocupându-se, ca expert, de partea de cercetare; întâlnirile sale legate de proiect erau numai cu cei doi inculpaţi.

Cu privire la martorul S., curtea de apel reţine că a fost angajat la data de 01 mai 2012 pe unul dintre cele trei posturi vacante de inginer de dezvoltare tehnologică menţionate în cererea de finanţare, anexă la contractul de finanţare, urmând să îndeplinească, în cadrul proiectului, atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică, timp de 6 luni/72 ore. Conform celor anterior menţionate, acest martor a fost indicat în rapoartele de activitate ale echipei de implementare/management, anexe la rapoartele de progres, ca desfăşurând activităţi de cercetare şi apare ca semnatar al rapoartelor lunare de activitate, al proceselor-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţilor de cercetare şi al procesului-verbal de certificare a produsului G., ca membru al comisiei constituite în acest scop, fiind remunerat în numerar potrivit statelor de plată şi documentelor ataşate.

Declaraţiile martorului relevă însă o cu totul altă situaţie de fapt, acesta făcând, în concret, următoarele afirmaţii:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: şi-a început activitatea în cadrul societăţii D. în prima jumătate a anului 2010, ca tehnician, iar în atelierul acelei societăţi desfăşura activităţi care presupuneau repararea unor imprimante industriale; la un moment dat, inculpatul A. i-a spus că va începe un proiect şi că vor lucra la el, fără a-i da detalii; ulterior, l-a cunoscut pe inculpatul C., care i-a fost prezentat de către inculpatul A., în biroul de pe Strada x, spunându-i că făceau proiectul împreună, însă el nu a discutat cu acesta şi nu ştie dacă a fost implicat în proiect; nu i-a cunoscut pe martorii F. şi E.; la momentul respectiv, nu era inginer de dezvoltare tehnologică, ci abia în anul 2015 a obţinut diploma de inginer electronist, ca urmare a absolvirii Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii din Oradea; în cadrul proiectului, a lucrat o perioadă, pe care nu a putut să o precizeze, la un tablou electric, amplasat în atelier; referitor la proiect, a primit la atelier nişte materiale constând într-un tablou electric, dispozitive electronice necesare tabloului respectiv şi materiale electrice, pe care le-a montat în acel tablou; tot ce a făcut el în cadrul proiectului s-a referit la tabloul electric (dimensionarea acestuia, execuţia lui şi testarea interfeţelor de intrări-ieşiri), fără a fi remunerat suplimentar pentru această activitate, ci primind acelaşi salariu; cu toate acestea, în perioada cât a lucrat la acel tablou electric, i s-a solicitat, de către inculpatul A. sau de către secretara X., să semneze mai multe state de plată, pentru activitatea legată de proiect, cum nu mai făcuse anterior, însă nu a primit nicio sumă de bani cu acele ocazii, ci doar i-a fost virat salariul pe card.

- cu aceeaşi ocazie, fiindu-i prezentate mai multe documente, martorul a declarat: a primit la semnat, de la inculpatul A., mai multe documente pentru proiect, dar nu şi-a amintit despre ce documente era vorba; nu a desfăşurat activităţi de cercetare, singura lui activitate în cadrul proiectului fiind cea anterior menţionată; semnăturile din dreptul numelui său de pe unele din procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţilor de cercetare nu au fost executate de el; decizia prin care a fost desemnat într-o comisie de evaluare nu îi era cunoscută, neştiind la ce se referea aceasta; semnătura de pe procesul-verbal de certificare nu este a sa, necunoscând în ce împrejurări şi cu ce scop a fost întocmit acel document; nu a cunoscut produsul G..

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: el a făcut parte dintr-un proiect şi a semnat nişte documente, dar nu a ştiut despre ce era proiectul; a lucrat la un tablou electric, dar nu a ştiut la ce folosea acesta; nu a desfăşurat activităţi de cercetare în cadrul proiectului.

Cu privire la martorul R., acest martor a fost angajat la data de 01 mai 2012 pe unul dintre cele trei posturi vacante de inginer de dezvoltare tehnologică menţionate în cererea de finanţare, anexă la contractul de finanţare, urmând să îndeplinească, în cadrul proiectului, atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică, timp de 6 luni/72 ore. Conform celor anterior menţionate, acest martor a fost indicat în rapoartele de activitate ale echipei de implementare/management, anexe la rapoartele de progres, ca desfăşurând activităţi de cercetare şi apare ca semnatar al rapoartelor lunare de activitate, fiind remunerat în numerar potrivit statelor de plată şi documentelor ataşate.

Declaraţiile martorului relevă însă o cu totul altă situaţie de fapt, acesta făcând, în concret, următoarele afirmaţii:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: a fost angajat în cadrul societăţii D. în luna martie 2011, la propunerea inculpatului C. (naşul său de căsătorie), acceptată de inculpatul A., lucrând în atelierul de pe Strada x, unde realiza lucrări de tablouri electrice şi automatizări; referitor la proiect, despre care a auzit, încă de la angajarea sa, că era în desfăşurare, la un moment dat, au apărut în atelier nişte materiale, din care i s-a comunicat că trebuia să realizeze un tablou de automatizare care să aibă un anumit conţinut; el a făcut acel tablou, împreună cu martorul S., activitatea lor, derulată pe parcursul a 3 luni, constând în realizarea canalelor de cablu, poziţionarea componentelor, montarea acestora, interconectarea şi punerea în funcţiune; nu a mai desfăşurat alte activităţi în cadrul proiectului; nu a efectuat activităţile menţionate în ceea ce îl priveşte la rubrica "responsabilităţi în cadrul proiectului"; nu a desfăşurat activităţi de cercetare în cadrul proiectului; nu a efectuat activităţi corespunzătoare postului de cercetător electrotehnică; în perioada anterior menţionată, a realizat şi sarcinile de lucru pe care le avea în mod curent, iar o parte din timp, din când în când, în funcţie de cum veneau piesele, o aloca lucrului la tabloul electric; nu a stat peste program pentru acel tablou, activităţile legate de acesta desfăşurându-se în timpul normal de lucru, care era de 8 ore pe zi; în plus, nu a lucrat zi de zi la proiect; din momentul în care a început activităţile legate de tabloul electric, nu i s-a modificat salariul; cu toate acestea, i s-a cerut să semneze state de plată, comunicându-i-se că pentru activităţile efectuate la tabloul electric era plătit din proiect, însă nu a primit bani în plus la salariu, care, în lunile în care au fost întocmite acele state de plată, a fost mai mic, reprezentând diferenţa; în concret, după ce semna statele de plată, primea banii menţionaţi în acestea cash, iar restul de salariu era virat pe card, luând astfel aceeaşi bani pe care îi lua şi în perioada anterioară desfăşurării activităţilor legate de tabloul electric; nu a încheiat documente legate de activităţile efectuate în cadrul proiectului; nu i-a cunoscut pe martorii F. şi E. şi nu ştie dacă aceştia sau alte persoane, precum inculpatul C., au desfăşurat activităţi în cadrul proiectului.

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: în cadrul societăţii D., a fost angajat pe postul de inginer electromecanic; în cadrul proiectului, a desfăşurat numai activităţi practice, executate în cadrul atelierului în care îşi desfăşura de regulă activitatea şi nu a fost remunerat în mod suplimentar pentru acele activităţi; a folosit produsul G., dar nu cunoştea că era pentru proiect şi nici ca acesta să fi făcut parte din proiect; nu ştia dacă produsul H. a făcut parte din cele obţinute cu fonduri europene.

Cu privire la martora X., această martoră apare drept semnatară a proceselor-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţilor de cercetare şi a procesului-verbal de certificare a produsului G., în condiţiile în care nu avea nicio competenţă în acest sens, nu ştia la ce se referea proiectul derulat şi, mai mult, a negat că ar fi semnat ultimul document menţionat, astfel cum rezultă din afirmaţiile sale, astfel:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: a fost angajată în cadrul societăţii D. pe postul de secretară, iar mai târziu i-a fost încredinţate responsabilităţi de contabilitate primară; referitor la proiect, a aflat că societatea trebuia să realizeze o platformă H., dar ea nu ştia ce însemna aceasta; a fost implicată şi ea în acel proiect, dar nu şi-a amintit pe ce post, reţinând că s-a ocupat de fotocopierea mai multor înscrisuri care aveau legătură cu acesta, făcând muncă de secretariat şi de contabilitatea primară, care era ţinută separat pentru proiectul respectiv, în sensul că primea documente şi facturi de la inculpatul A., pe care le înregistra, după care i le preda tot acestuia; a semnat documente legate de proiect şi a făcut parte dintr-o comisie, dar nu şi-a amintit ce activităţi a desfăşurat în această calitate şi nici ce documente a emis comisia respectivă; inculpatul A. s-a ocupat de depunerea cererilor de rambursare şi a documentelor justificative; nu i-a cunoscut pe martorii F. şi E., iar pe inculpatul C. l-a văzut o dată sau de două ori în biroul de pe Strada x, ocazie cu care acesta s-a întâlnit cu inculpatul A. şi cu martorul N., dar nu a auzit ce au discutat.

- cu aceeaşi ocazie, fiindu-i prezentate documentele care purtau semnătura sa, martora a declarat: ea nu era specialist, ci secretară, calitate în care a semnat procesele-verbale de avizare internă, care erau redactate de inculpatul A., întrucât acesta făcea "toate hârtiile"; nu îi aparţine semnătura de pe procesul-verbal de certificare a produsului G., nu ştie cine a redactat acel înscris şi nu cunoaşte la ce se referea acel produs.

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: în legătură cu proiectul, a făcut copii de pe documente, le-a aşezat în bibliorafturi şi a semnat, ca membru al unei comisii, procese-verbale care nu erau întocmite de ea, dar nu şi-a amintit la ce se refereau acestea şi nici despre ce comisie era vorba; în concret, ea era chemată într-o încăpere, pentru a semna procesele-verbale, iar acestea îi erau date spre semnare de către inculpatul A.; rolul său în echipa care s-a ocupat de întocmirea dosarelor de rambursare şi a rapoartelor de progres a fost exclusiv acela de a xeroxa acte.

Cu privire la martorul M., Curtea de apel reţine că acest martor nu apare menţionat în niciunul din documentele analizate, deşi, potrivit cererii de finanţare, anexă la contractul de finanţare, urma să îndeplinească, în cadrul proiectului, atribuţii de cercetare şi dezvoltare tehnologică, timp de 6 luni/72 ore.

Martorul respectiv a negat orice legătură cu proiectul, făcând, în concret, în declaraţia din faza de urmărire penală, care nu a fost contestată, nefiind solicitată reaudierea lui în cursul judecăţii, următoarele afirmaţii: a fost angajat la societatea D., pe postul de automatist, timp de numai câteva luni şi nu a avut nicio legătură cu proiectul, nu a fost implicat în acesta, nu i-a cunoscut scopul şi nici ce activităţi au fost desfăşurate în cadrul lui şi de către cine; nu a deţinut, în cadrul societăţii respective, funcţia menţionată în cererea de finanţare, de inginer de dezvoltare tehnologică; nu a semnat niciodată vreun document legat de proiect; întrucât angajatorul şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu activitatea sa, i s-a cerut demisia, pe care a scris-o şi i-a înmânat-o inculpatului A..

Inculpatul A. a cunoscut, în mod cert, caracterul fals al documentelor anterior menţionate, prezentate autorităţii competente în susţinerea cererilor de plată (rambursare), transmise sub semnătura sa, de vreme ce, în calitate de director de proiect şi administrator al societăţii beneficiare, cunoştea în mod nemijlocit situaţia reală, menţionată în mod plăsmuit în acele documente, atât cu privire la resursele umane alocate implementării proiectului, care nu îi includeau cu adevărat, sub nicio formă, pe unii dintre pretinşii membri ai echipei de implementare, cât şi cu privire la activităţile ce ar fi fost prestate în cadrul acelui proiect, pe care martorii anterior menţionaţi, prin declaraţii constante şi concordante, le-au negat.

Susţinerea inculpatului A., în sensul că de obţinerea semnăturilor cadrelor universitare indicate drept membri în echipa de implementare a proiectului s-a ocupat inculpatul C., de la care a primit semnate documentele referitoare la acestea, apreciindu-le reale şi tratându-le ca atare, este infirmată de faptul că, printre acele documente, se aflau şi rapoarte de activitate şi de cercetare care consemnau operaţiuni pe care acele persoane nu le-au realizat, cât şi buletine referitoare la testarea modelului funcţional la standul de experimentare, evaluarea şi încercarea produsului prototip, care nu se puteau realiza decât în atelierul declarat drept locaţie a proiectului, din Strada x nr. 4, unde persoanele respective nu au fost niciodată prezente, aspecte pe care, în mod obiectiv, nu avea cum să nu le constate, în calitate de director de proiect şi administrator al societăţii beneficiare.

În plus, falsificarea documentelor s-a realizat şi cu privire la proprii angajaţi, care, potrivit declaraţiilor anterior citate, nu au desfăşurat activităţile consemnate, nu au fost plătiţi în plus pentru acestea şi chiar nu au executat semnăturile care le sunt atribuite pe unele dintre acele documente.

Pe de altă parte, probatoriul cauzei dovedeşte, în afara oricărui dubiu, implicarea, cu ştiinţă, a inculpatului C. şi în faza de implementare a proiectului, după aprobarea finanţării lui şi ajutorul acordat de acesta inculpatului A. în acea fază, în care, pentru obţinerea rambursării cheltuielilor eligibile declarate, au fost prezentate de către cel din urmă documentele false la care s-a făcut anterior referire.

În acest sens, martorul U., consultant de proiect, a făcut, în continuarea aspectelor anterior evidenţiate, următoarele afirmaţii relevante:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: a discutat atât cu inculpatul A., cât şi cu inculpatul C. despre procentul pe care societatea MIPO urma să-l primească, în urma obţinerii finanţării proiectului, pentru serviciile de management, această discuţie având loc la Universitatea din Cluj-Napoca, unde au venit ambii inculpaţi; a discutat cu ambii inculpaţi, pentru că aceştia lucrau sau trebuiau să lucreze împreună la proiect; în echipa proiectului, erau menţionate şi cadre ale Universităţii din Oradea (fapt care, potrivit declaraţiilor anterior citate, nu era adevărat); persoana cheie în implementarea tehnică a proiectului a fost inculpatul C.; ulterior semnării contractului de finanţare, el şi colegul său - V. i-au asistat pe ambii inculpaţi la primul raport de progres, pentru care au făcut partea de sistem H. (algoritm şi concept), în condiţiile în care materialul trimis de inculpatul C. pentru acel raport trebuia completat cu detalii tehnice; în acest scop, inculpatul C. i-a trimis, prin e-mail, spre verificare, partea lui din raportul de progres; ulterior, materialul întocmit de el şi de colegul său, privind acel raport de progres, a fost trimis, prin e-mail, ambilor inculpaţi; contractul de prestări servicii din data de 26 septembrie 2011 a fost încheiat tocmai în legătură cu raportul de progres anterior menţionat, întrucât el şi colegul său au constatat că materialul primit de la inculpatul C. nu era conform cu ceea ce ei considerau a fi un raport de progres, astfel că au discutat cu inculpatul A. pentru a prelua ei acea activitate; ulterior, din cauza unor neînţelegeri financiare, au sistat discuţiile cu cei doi inculpaţi.

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: după ce a primit de la cei doi inculpaţi toate datele necesare întocmirii proiectului depus la autoritatea contractantă, societatea MIPO a contribuit şi la întocmirea unui raport de progres şi a raportului ştiinţific privind sistemul H.; atât înainte de obţinerea contractului, cât şi în timpul derulării proiectului, la acesta a participat şi inculpatul C., ideea fiind a ambilor inculpaţi; inculpatul C. a participat la discuţiile tehnice privind proiectul, dar a şi scris la rapoartele de progres.

La rândul său, martorul V., celălalt consultant de proiect, a făcut următoarele afirmaţii relevante:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: în momentul depunerii primului raport de progres şi a cererii de rambursare, inculpatul A. le-a prezentat o schiţă a acelui raport, despre care le-a spus că a fost întocmită de inculpatul C., care era departe de ceea ce acel act ar fi trebuit să fie şi i-a rugat să-l ajute în realizarea acelui raport.

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: deşi nu a primit de la inculpatul C., în mod direct, nicio informaţie, ştia că acesta era implicat în proiect, bănuind că cei doi inculpaţi discutau între ei.

Împrejurarea că inculpatul C., contrar susţinerii sale, a colaborat şi l-a sprijinit pe inculpatul A. şi pe durata stabilită pentru implementarea proiectului, fiind indicat de acesta drept participant la realizarea acelui proiect şi perceput ca atare, a fost confirmată de principali angajaţi ai societăţii D. indicaţi, la rândul lor, în cererea de finanţare, anexă la contractul de finanţare, drept resurse umane alocate acelui proiect.

În concret, martorul N. a făcut, în legătură cu acest aspect, următoarele afirmaţii relevante:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: pe inculpatul C. l-a văzut, de mai multe ori, în biroul de pe Strada x al inculpatului A., care i-a spus despre acesta la lucra la proiect, pe partea de cercetare.

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: inculpatul C. venea la societatea D. şi a făcut parte din proiect, lucrând la acesta, ca expert.

La rândul său, martorul S. a făcut, referitor la acelaşi aspect, următoarele afirmaţii relevante:

- în declaraţia din faza de urmărire penală: după ce a aflat de la inculpatul A. faptul că acesta urma să realizeze un proiect, acesta i l-a prezentat, în biroul său de pe Strada x, pe inculpatul C., despre care i-a spus că făceau proiectul împreună.

- în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: pe inculpatul C. l-a văzut la birourile societăţii D., iar din discuţii la care el a fost prezent a aflat că acesta a accesat proiectul împreună cu inculpatul A..

În acelaşi sens, este şi corespondenţa electronică purtată între cei doi inculpaţi în perioada ianuarie - februarie 2012, din care rezultă, în mod clar, că aceştia au împărţit între ei sarcina întocmirii unor documente prezentate în susţinerea cererilor de rambursare, până la raportul final şi şi-au transmis reciproc documentaţie tehnică privind proiectul. Mai mult, actele dosarului dovedesc faptul că, în perioada 23 februarie 2010 - 12 februarie 2013, în care se include şi întreaga durată de implementare a proiectului, inculpatul C. a avut, alături de inculpatul A. şi de martorul N., calitatea de asociat în cadrul AA., pe care a fondat-o împreună cu aceştia, fiind imposibil de crezut, în aceste condiţii, că nu ar fi interacţionat cu ei pe tema proiectul respectiv şi că ar fi fost complet străin de acel proiect şi de documentele întocmite în legătură cu acesta.

De asemenea, contrar susţinerii din apelul inculpatului C., aceleaşi acte dovedesc că, în toată perioada anterior menţionată, sediul asociaţiei respective s-a aflat la adresa din municipiul Oradea, iar nu pe Strada x, unde cei doi martori ale căror declaraţii au fost citate au afirmat că l-au văzut pe acesta în compania inculpatului A., fiindu-le prezentat ca făcând parte şi lucrând la proiect. Această susţinere este, de altfel, infirmată de propria declaraţie a inculpatului C. din faza de urmărire penală, în care acesta a afirmat că pe martorul S. l-a întâlnit o singură dată, înainte de anul 2012, la sediul societăţii D., aflat pe Strada x.

Coroborarea aspectelor rezultate din probatoriul expus determină concluzia certă că inculpatul C., cunoscând caracterul fals al cel puţin unora dintre documentele anterior menţionate, a participat, colaborând în mod activ şi sprijinindu-l pe inculpatul A., şi la etapa de implementare a proiectului, în cursul căreia au fost prezentate autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor nerambursabile, de către cel din urmă, acele documente, pentru a fi justificate activităţi de cercetare în fapt nerealizate şi a fi obţinută rambursarea cheltuielilor declarate, după ce, în etapa anterioară, a furnizat date şi informaţii care au permis falsificarea de documente (contractul de cesiune pretins încheiat cu Universitatea din Oradea şi CV-urile unora dintre pretinşii membri cu atribuţii de cercetare ai echipei de implementare), folosite pentru a dovedi, contrar realităţii, îndeplinirea de către societatea D. a condiţiei de eligibilitate şi resursele umane alocate realizării acelui proiect.

În acest context, Curtea de apel a constatat, prin prisma dispoziţiilor art. 371 din C. proc. pen., că depăşeşc limitelor obiectului judecăţii analizarea caracterului pretins fals şi al contractului individual de muncă încheiat între societatea D. şi inculpatul C. şi al fişei postului acestuia, aferentă acelui contract, întrucât înscrisurile respective nu au fost indicate în rechizitoriu printre documentele false prezentate autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor nerambursabile, în dosarele cererilor de rambursare, astfel că, din acest motiv, nici nu se poate dispune, în cauza de faţă, desfiinţarea acelor înscrisuri, astfel cum a solicitat inculpatul anterior nominalizat, fiind, totodată, nerelevantă în speţă împrejurarea dacă acel contract a figurat sau nu, în perioada 2011-2012, în evidenţele ITM Bihor.

Este adevărat că instanţa de fond a menţionat, în considerentele sentinţei penale apelate, că "ulterior, în perioada de implementare, în vederea justificării realizării activităţilor de cercetare, au fost depuse la cererile de rambursare o serie de înscrisuri care conţineau informaţii inexacte, nereale, respectiv: înscrisurile denumite contracte individuale de muncă şi fişele postului întocmite pentru numiţii C. (...), acestea având caracter contrafăcut sub aspectul reproducerii semnăturilor angajaţilor, deşi în conţinutul acestora au fost inserate datele personale şi profesionale reale ale titularilor", însă această menţiune s-a făcut cu depăşirea limitelor obiectului judecăţii. De altfel, la capitolul "în drept" al sentinţei penale pronunţate, enumerând exhaustiv documentele false/inexacte prezentate autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor nerambursabile, nici prima instanţă nu a mai făcut referire la contractul individual de muncă întocmit pe numele inculpatului C. şi fişa postului acestuia, ci, în acord cu limitele obiectului judecăţii, stabilite prin actul de sesizare, potrivit art. 371 din C. proc. pen., doar la contractele individuale de muncă şi fişele postului întocmite pe numele martorilor F. şi E., pe lângă documente de altă natură.

Menţiunea iniţială a primei instanţe s-a făcut, în mod evident, pe baza menţiunii din capitolul Concluzii al Notei de control întocmite de DLAF sub nr. x/2013 din data de 12 aprilie 2016, care a stat la baza sesizării organelor de urmărire penală, potrivit căreia şi contractul individual de muncă şi fişa postului întocmite pe numele inculpatului C. ar fi fost contrafăcute sub aspectul reproducerii semnăturii angajatului, dar procurorul, deşi a citat în rechizitoriu menţiunea respectivă din raportul DLAF (indicată ca atare), nu şi-a însuşit-o, nereţinând acele documente în formularea acuzaţiilor cu care a sesizat instanţa.

Împrejurarea dacă obiectivul proiectului finanţat din fonduri nerambursabile europene a fost sau nu realizat nu prezintă relevanţă din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii la care se referă acuzaţiile aduse inculpaţilor, întrucât art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 incriminează folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat, între altele, obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Or, conform celor anterior menţionate, probatoriul cauzei dovedeşte, în afara oricărui dubiu, că inculpatul A., cu complicitatea inculpatului C., a prezentat autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor nerambursabile având ca sursă principală contribuţia Uniunii Europene, acordată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), documente false, pentru a dovedi, mai întâi, în vederea aprobării cererii de finanţare, îndeplinirea unei condiţii esenţiale de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului, privind deţinerea dreptului de utilizare a unui rezultat obţinut dintr-o activitate de cercetare anterioară şi, ulterior, a condiţiilor impuse prin Contractul de finanţare, referitoare la actele care trebuiau depuse pentru a justifica activităţile efectuate şi cheltuielilor declarate, solicitate la plată prin cererile de rambursare, acţiune care a avut ca rezultat obţinerea de către societatea D., cu titlul de finanţare nerambursabilă, a sumei totale de 559.270,42 RON, care nu i-ar fi fost acordată în lipsa îndeplinirii acelor condiţii, astfel că acea finanţare a fost obţinută, în totalitate, pe nedrept.

În acest sens, referitor la prima condiţie, de eligibilitate, chiar persoana care a monitorizat proiectul - martora K. a declarat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii în primă instanţă, că, în lipsa dovezii deţinerii unui drept de proprietate industrială sau a unui rezultat obţinut din activitatea de cercetare, solicitantul nu putea obţine finanţarea nerambursabilă, întrucât nu s-ar fi încheiat contractul de finanţare.

Pe de altă parte, şi dacă ar fi fost îndeplinit obiectivul proiectului, realizarea acestuia nu s-a produs, în niciun caz, prin activităţile menţionate în documentele prezentate în susţinerea cererilor de plată (rambursare), care au fost întocmite în fals, fără ca membrii indicaţi a face parte din echipa de implementare a proiectului să fi efectuat, cu adevărat, activităţile consemnate în acele documente, cei menţionaţi a avea atribuţiile de cercetare cele mai importante, conform cererii de finanţare şi CV-urilor anexate (F., E. şi L.) fiind chiar total străini de acel proiect, de a cărui derulare nici măcar nu au cunoscut.

Drept urmare, sunt nerelevante Raportul de verificare la faţa locului, Lista de verificare a indicatorilor de rezultat (întocmită ca urmare a vizitei de monitorizare la finalul perioadei de durabilitate de 3 ani) şi declaraţiile martorei K., invocate de apărare în susţinerea tezei că obiectivul proiectului ar fi fost realizat.

Mai mult, în cererea de finanţare aprobată - anexă la Contractul de finanţare, se menţiona, la capitolul privind "Potenţialii beneficiari ai proiectului/grupul ţintă cuantificat" (pct. 2.3.7), că, la momentul respectiv, societatea D. avea un contract ferm cu societatea BB. S.A., pentru implementarea sistemelor H., în scopul eficientizării produselor industriale din fabrica deţinută de aceasta şi că, întrucât societatea respectivă, făcea parte din grupul Diamant, având ca acţionar compania germană CC., exista premisa extinderii implementării acelor sisteme şi în alte companii aparţinând acelui grup.

Fiindu-i solicitate informaţii sub acest aspect, societatea BB. S.A. a comunicat, prin adresa nr. x/2020, că, în arhiva sa, au fost identificate şapte contracte încheiate cu societatea D., patru în anul 2008, unul în anul 2009 şi două în anul 2010, ultimul la data de 05 octombrie 2010, toate fiind, prin urmare, anterioare încheierii, la data de 02 august 2011, a contractului de finanţare. De asemenea, societatea respectivă a comunicat că, în cadrul său, a fost implementat, în perioada 2010-2012, sistemul de control centralizat, având drept partener principal firma DD., alături de alte societăţi care au asigurat diverse echipamente ori lucrări de instalare, fără ca societatea D. să se regăsească printre acestea. Prin urmare, niciunul dintre contractele încheiate de societatea D. cu principalul "potenţial beneficiar" al proiectului nu a avut ca obiect implementarea rezultatului obţinut în cadrul proiectului finanţat din fonduri nerambursabile.

Conform informaţiilor furnizate prin adresa anterior menţionată şi înscrisurilor anexate, singurul contract dintre cele două societăţi, referitor la "modificare în programul PLC şi H. de la difuzie" , a fost încheiat la data de 01 octombrie 2009, cu termen de finalizare 02 octombrie 2009, înainte de depunerea cererii de finanţare, iar, după încheierea contractului de finanţare, societatea D. nu a mai încheiat niciun contract cu societatea BB. S.A..

Este de evidenţiat, în acest context, şi faptul că, în cererea de finanţare aprobată - anexă la Contractul de finanţare, la capitolul privind "Managementul proiectului" (pct. 2.4), se menţiona că pretinsul responsabil ştiinţific al proiectului - martora F. avea printre atribuţii pe aceea de "supervizare a cerinţelor grupurilor ţintă", dar, conform celor anterior menţionate, aceasta nu a avut nicio implicare în proiect.

De asemenea, deşi inculpatul A. a susţinut că produsul realizat în cadrul proiectului finanţat din fonduri nerambursabile europene este funcţional şi chiar funcţionează în peste 100 de locaţii din ţară, astfel că acel proiect a adus societăţii beneficiare D. un profit de sute de mii de RON pe parcursul anilor în care produsul respectiv a fost folosit şi implementat la clienţi, din informaţiile furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, rezultă că, la data de 19 mai 2016, chiar societatea respectivă a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă, care a şi fost dispusă prin încheierea nr. 215/F din data de 24 mai 2016, pronunţată de Judecătorul Sindic al Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2016, constatându-se, pe baza balanţei de verificare prezentate, că aceasta înregistra datorii scadente de peste 40.000 RON, iar disponibilităţile băneşti nu erau suficiente pentru acoperirea datoriilor .

Mai mult, referitor la înscrisurile prezentate în apărare de inculpatul A., Curtea constată că unul dintre acestea - contractul încheiat cu societatea EE. S.R.L. la data de 01 august 2012 este anterior finalizării proiectului finanţat din fonduri nerambursabile, astfel că nu putea avea ca obiect produsul pretins realizat în cadrul acestui proiect (pentru care, la nivelul societăţii D., procesul-verbal de certificare a fost încheiat la data de 31 octombrie 2012), iar altele - contractul încheiat cu societatea FF. S.A. la data de 24 septembrie 2013 şi contractul încheiat cu societatea DD. S.R.L., înregistrat la data de 21 iunie 2013 nu au avut ca obiect un astfel de produs, în timp ce comenzile societăţii DD. din datele de 03 mai 2010, 30 noiembrie 2010, 22 martie 2011 şi 29 iulie 2011 sunt anterioare chiar încheierii, la data de 02 august 2011, a contractului de finanţare.

În altă ordine de idei, în cererea de finanţare aprobată - anexă la Contractul de finanţare, se prevedea, la pct. 2.3.4, în legătură cu Activitatea 1, că etapele de realizare a proiectului urmau a se derula din faza de cercetare-proiectare până la punerea în fabricaţie a produsului, încheindu-se cu depunerea unei cereri de brevet, pe care probatoriul cauzei dovedeşte că societatea beneficiară D. a înregistrat-o doar formal, în final fiind considerată retrasă.

Astfel, la data de 29 octombrie 2012, a fost înregistrată la OSIM, sub nr. A00766, fiind trimisă prin curier, Cererea de brevet de invenţie formulată de societatea D. cu privire la invenţia cu titlul "Platforma integrată H. pentru automatizarea proceselor din industria alimentară", pentru depunerea şi susţinerea căreia a fost mandatat, printr-o procură din data de 26 octombrie 2012, consilierul în proprietate industrială GG. din cadrul societăţii Intelect S.R.L. Oradea . Referitor la această cerere, OSIM a comunicat, prin adresa nr. x/2019 că, la data de 11 decembrie 2012, a transmis mandatarului autorizat al societăţii D., printr-o notificare, că, pentru continuarea procedurilor de brevetare, era necesar să fie depuse, în termen de 2 luni de la data de depozit, revendicările pe care le solicită şi dovada de plată a taxelor legale, făcând şi observaţii şi indicaţii de "redactare a descrierii şi revendicărilor unei cereri de brevet". Potrivit acelor observaţii, anexate adresei anterior menţionate, descrierea invenţiei nu era clară şi completă, întrucât nu rezulta în mod clar care era obiectul invenţiei şi caracteristicile tehnice ale acestuia. Conform aceleiaşi adrese a OSIM, întrucât nu s-a primit niciun răspuns la acea notificare, nefiind depuse revendicările şi nefiind achitate taxele legale în termenul acordat, cererea de brevet de invenţie a fost considerată retrasă, fapt care a fost comunicat solicitantului prin notificarea nr. x din data de 04 iulie 2013, iar retragerea acesteia a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 11/2013.

Fiind audiat cu privire la aceste aspecte, martorul GG. a făcut următoarele afirmaţii relevante: în declaraţia din faza de urmărire penală: inculpatul A. i-a solicitat depunerea urgentă a cererii de brevet, deşi i-a adus la cunoştinţă că soluţia respectivă ar fi trebuit mai întâi documentată; descrierea invenţiei a fost redactată de el (de martor), pe baza materialelor puse la dispoziţie de societatea D.; la notificările repetate făcute către societatea D., referitoare la achitarea taxelor pentru brevet, nu a primit niciun răspuns; în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă: documentaţia pe care a primit-o de la client pentru a fi depusă ca cerere de brevet trebuia adaptată, pentru a fi conformă cu normele referitoare la descrierea unui brevet de invenţie, iar el a redactat materialul transmis, pentru a-l face conform; inculpatul A. nu a răspuns la solicitările sale repetate de a achita taxele.

Decizia penală nr. 464/A din 18 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a fost comunicată la data de 24 mai 2024, inculpatului A. la adresa de domiciliu la data de 29 mai 2024, fiind afişată înştiinţarea, la domiciliul procesual ales adresa avocatului la data de 28 mai 2024, şi inculpatului C. la data de 24 mai 2024 la domiciliul procesual ales adresa avocatului şi la data de 27 mai 2024, la adresa de domiciliu, semnând personal pentru primire, precum şi celorlalte părţi din dosar.

Împotriva deciziei penale nr. 464/A din 18 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. la data de 27 mai 2024 şi C. la data de 17 mai 2024.

Cererile de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi C. a fost comunicată, fiind respectate dispoziţiile art. 439 C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04 septembrie 2024. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererilor de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 15 octombrie 2024.

În cererea scrisă, recurentul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi pronunţării unei decizii prin care să se dispună achitarea sa, în baza prevederilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., întrucât faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală. S-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen. S-a mai solicitat a se avea în vedere termenul general de prescripţie, în temeiul art. 154 lit. c) C. pen., raportat la decizia CCR nr. 358/2022 şi decizia CCR nr. 297/2018 pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului A. şi pronunţarea unei hotărâri de încetare a procesului penal.

În baza art. 25 şi art. 26 C. proc. pen.., s-a solicitat respingerea pretenţiilor părţii civile, având în vedere că în prezent nu există o creanţă certă a părţii civile. S-a susţinut că în acest moment nu exista niciun prejudiciu în baza unor documente valide, suma prejudiciului de 559.270,42 de RON în baza Contractului de Finanţare Nr. 336/02.08.2011 nu este certă, nu este constatată în mod real, organele care au stabilit prejudiciul neavând competenta necesare sa evalueze un astfel de prejudiciu.

De asemenea, inculpatul a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., arătând că toată activitatea pentru care este acuzat s-a desfăşurat în Oradea, locul unde s-a descoperit infracţiunea este Oradea, societatea fiind din Oradea. Aşadar, instanţele de fond şi apel în dosarul nr. x/2020 au statuat definitiv ca fiind competent teritorial Tribunalul Bucureşti ceea ce înseamnă implicit că toate actele de procedura efectuate de organele de cercetare penale ale DNA Teritorial Oradea sunt nule, efectuate de organe de cercetare necompetente teritorial.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., sub aspectul greşitei soluţionări a instanţei de apel cu privire la împlinirea termenului general de prescripţie de 8 ani intervenita în cauză, aspect care conduce la încetarea acţiunii penale pornită împotriva inculpatului A. apărarea a arătat că termenul este greşit calculat atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel, chiar dacă ultimul act material a fost realizat la data de 01.11.2012 conform considerentelor instanţei de fond (pag 36 alin. (6) din sentinţa), termenul general de prescripţie este împlinit la data de 01.11.2020. Apărarea a susţinut că este îndeplinit termenul general de prescripţie, deoarece în cauza pendinte nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă, astfel încât trebuie constatata situaţia de curgere a termenului de prescripţie şi neîntreruperea acestuia, chiar şi în condiţiile în care s-a comunicat un act de procedură suspectului sau inculpatului.

Prescripţia în cauză nu a fost întreruptă astfel nici în intervalul de la data ultimului act material astfel cum este reţinut de instanţa de fond 01.11.2012, termenul general de 8 ani fiind împlinit la data de 01.11.2020. S-a arătat că inculpatul a fost trimis in judecata în judecata în baza Rechizitoriului din 05.06.2020 din dosar penal x/2019 cu solicitarea de anulare a înscrisului în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., Contractul de cesiune nr. x/16.12.2009, care figura încheiat de Universitatea din Oradea cu S.C. D., având ca obiect transferarea drepturilor de utilizare a rezultatelor de cercetare obţinute în cadrul grantului CNCSIS de tip A: contract nr. x/05.05.2006, cod CNCSIS 482 cu titlul: Cercetări privind proiectarea şi implementarea de noi unelte software pentru modelarea şi analiza sistemelor în timp real, finanţat de CNCSIS în baza contractului de finanţare nr. x/02.08.2011, astfel că intervenit prescripţia răspunderii penale raportat la art. 154 alin. c) C. pen.. S-a susţinut că au trecut 13 ani de când s-a încheiat Contractul de cesiune nr. x/16.12.2009 (au trecut 11 ani fata de momentul când DNA Bucureşti i-a comunicat calitatea de inculpat - 02.06.2020 si 11 ani de când s-a încheiat contractul de finanţare nr. x/02.08.2011.

Referitor la fondul cauzei, s-a solicitat să se constate că, urmare a probelor administrate în fata instanţei de fond şi apel, nu este dovedita vinovăţia apelantului inculpat A., motiv pentru care se impune prin admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei primei instanţe, pronunţarea unei noi decizii, de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen.

Solicitarea de achitare a apelantului-inculpat A. este fundamentata pe aspectul ca nu există probe că acesta a săvârşit infracţiunea prevăzuta de art. 18 indice 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, probele administrate sunt univoce şi insuficiente sau chiar inexistente pentru a dovedi forma de vinovăţie prin care în calitate de inculpat a săvârşit aceasta infracţiune.

Apărarea a susţinut că nu a fost indicată în concret nicio activitate infracţională a inculpatului A. raportat la înscrisurile indicate de instanţa ca fiind false, nici măcar în etapa de urmărire penală pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzuta de art. 322 alin. (1) C. pen.. În condiţiile în care nu s-a efectuat nicio cercetare, dar nici nu s-a dispus o începere a urmăririi penale pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., nu se poate reţine în sarcina inculpatului A. săvârşirea faptei prevăzuta de art. 18l alin. (1) Legea nr. 78/2000 întrucât textul de incriminare include, în mod obligatoriu, ca element al laturii obiective, prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete. Referitor la greşita reţinere a vinovăţiei inculpatului A. ca fiind dovedita pe baza probelor administrate, apărarea consideră că nici una dintre acţiunile acestuia nu a fost realizată cu intenţia de a obţine fonduri europene prin fraudă.

Cu privire la Acordarea Contractul de finanţare nr. x din data de 02.08.2011, s-a susţinut că are la baza Contractul de cesiune nr. x/16.12.2009 încheiat cu Universitatea Oradea. Pe de o parte, s-a invocat prescripţia răspunderii penale raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., coroborat cu art. 155 alin. (4) C. pen. şi art. 181 din Legea nr. 78/2000 au trecut 11 ani şi 3 luni de când s-a încheiat Contractul de cesiune nr. x/16.12.2009 (9 ani faţă de data când DNA Bucureşti a început urmărirea penala şi 10 ani şi 4 luni de când s-a încheiat contractul de finanţare nr. x/02.08.2011.

Pe de altă parte, apărarea a solicitat a se avea în vedere că acest Contract de cesiune nr. x/16.12.2009 este un contract perfect legal, semnat şi stampilat de Conducerea Universităţii Oradea, de fostul rector Y.. Martorul Y. a precizat că, deşi semnătura de pe contractul de cesiune este asemănătoare cu semnătura pe care el o execută, nu cunoaşte cine a realizat, în final, a recunoscut semnătura.

Referitor la aspectul laturii obiecte a infracţiunii, privitor la depunerea ca anexe la cererea de finanţare a unor înscrisuri false şi/sau care conţineau date nereale, şi anume contractul de cesiune nr. x/16.12.2009, apărarea a precizat că acel contract este semnat în original, conţine date reale referitor la lucrările ştiinţifice ce fac obiectul contractului. S-a arătat şi că din administrarea probatoriului, reiese că în activitatea de obţinere a Contractul de finanţare nr. x din data de 02.08.2011, care are la baza Contractul de cesiune nr. x/16.12.2009 încheiat cu Universitatea Oradea, A. şi profesorul C. şi-au împărţit responsabilităţile, inculpatul A. fiind responsabil cu partea administrativă, financiară, iar C. fiind responsabil cu relaţia cu partenerul în obţinerea proiectului- Universitatea Oradea. Aceasta înseamnă că era responsabil pentru toate documentele necesare, obţinerea cesiunii contractului x/16.12.2009, relaţiile cu profesorii care făceau parte din proiect, F. şi E., inclusiv documentaţiile care stăteau la baza angajării lor, CV-uri, contracte de munca semnate. S-a susţinut că inculpatul A. nu cunoştea pe nimeni de la Universitate în afara de profesorul C..

În concluzie, s-a susţinut că inculpatul nu a cunoscut niciun moment că documentele primite de la dl C. nu ar fi fost corecte şi evidenţiază pe larg declaraţiile date în cauză, care în opinia acestuia, susţin acest aspect.

Referitor la pretenţiile părţii civile, s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru partea civilă, susţinând-se că instanţa de apel trebuia să examineze cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.

În baza art. 25 şi art. 26 C. proc. pen.., s-a solicitat respingerea pretenţiilor părţii civile, având în vedere că în prezent nu există o creanţă certă a părţii civile.

În cererea de recurs în casaţie, recurentul C. a solicitat casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, respectiv de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi achitarea sa pentru complicitate la infracţiunea de folosirea cu rea-credinţă de documente sau de declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., în raport cu inexistenţa caracterului penal al faptelor reţinute în sarcina sa prin hotărârile judecătoreşti ce fac obiectul recursului în casaţie.

S-a precizat că recursul în casaţie vizează latura penală, fiind întemeiat în drept pe cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. privind condamnarea inculpatului pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală pentru a constitui elementele participaţiei penale sub forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru a constitui fapte penale prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Apărarea a susţinut că faptele reţinute în sarcina inculpatului prin decizia penală nr. 464/A pronunţată la data de 18.04.2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, dar şi prin sentinţa penală nr. 575 din data de 02.06.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, de a încredinţa/transmite actele proprii cât şi pe ale colegilor săi care şi-au dat acordul şi le-au transmis ei înşişi către C., pe care le-a folosit în beneficiul D., pentru obţinerea pentru aceasta de finanţare nerambursabilă şi pe care le-a şi falsificat în acest scop, nu constituie elemente ale unei infracţiuni, aceste fapte nefiind prevăzute şi pedepsite de legea penală, având un caracter juridic civil, al unor raporturi de drept civil - de încheiere şi de executare a unui mandat încredinţat, iar potrivit legii civile contractele şi actele încheiate prin mandatar îşi produc efectele direct între mandant şi terţi în situaţia în care fiecare parte a cunoscut calitatea de împuternicit al mandatarului. Conform apărării, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că atât F., cât şi E. au cunoscut că proiectul ar fi urmat să fie derulat de o societate comercială în situaţia obţinerii finanţării., deci că C. nu era titularul proiectului. Totodată apărarea arată că inculpatul A. a cunoscut că profesorii F. si E. îl împuterniciseră pe C. să îi transmită actele pentru a forma o echipă de proiect în situaţia aprobării finanţării. Din această perspectivă, apărarea a susţinut că, în mod greşit, inculpatul C. a fost condamnat reţinându-se complicitatea sa pentru fapte materiale care nu sunt prevăzute de legislaţia în vigoare ca fiind infracţiuni, acestea reprezentând acte de executare a unor mandate cu caracter de acte juridice civile, pentru care legislaţia civilă conţine prevederi privind răspunderea contractuală sau delictuală.

Transmiterea către A. a unor acte, predate în acest scop de către profesorii F. şi E. către C., cu scopul dovedirii de către aceştia a condiţiilor pentru a fi cooptaţi într-o echipă pentru un proiect viitor nu a avut caracterul unei fapte penale, nu a avut aptitudinea de a produce la acel moment niciun prejudiciu nimănui, neproducând efectele juridice ale obţinerii finanţării la data transmiterii acestor acte, nu a avut niciun grad de pericol social şi nici nu este prevăzută ca faptă penală (la data transmiterii nu fusese concepută cererea de finanţare şi nici documentaţia aferentă folosită şi falsificată de inculpatul -autor A., însă la acel moment avea loc o verificare a capacităţii resurselor umane interne şi externe şi a fezabilităţii a ideii participării D. la proiectul finanţat cu fonduri nerambursabile).

Constituirea unei eventuale şi viitoare echipe care să lucreze la un eventual proiect european nu încalcă nici o reglementare, cu mai puţin nu poate avea caracterul unei fapte prevăzute de legea penală, fiind în fapt o manieră uzuală de lucru, respectiv o cutumă.

Apărarea a susţinut că transmiterea pe mail a unui proiect de contract de cesiune, care nu conţine niciun element ilicit, un poate reprezenta o faptă prevăzută de legea penală. Forma contractului de cesiune despre care s-a reţinut prin actul de sesizare şi prin sentinţa primei instanţe că a fost transmisă de C. prin email către A. la data de 18.01.2010, este mult diferită faţă de contractul de cesiune anexat la cererea de finanţare (instanţa de apel nu s-a pronunţat pe acest aspect, care însă era esenţial cu privire la lipsa intenţiei de fraudare prin fals a cererii de finanţare, întrucât contractul model de cesiune transmis conţinea clauze privitoare la stipularea unui preţ în beneficiul Universităţii din Oradea, la încetarea contractului în cazul neplăţii preţului cesiunii).

Apărarea a arătat şi că, deşi a învederat în motivele completatoare de apel că forma contractului de cesiune, despre care s-a reţinut prin actul de sesizare şi prin sentinţa primei instanţe că a fost transmisă de C. prin email către A. la data de 18.01.2010, este mult diferită faţă de cererea de finanţare - instanţa de apel nu s-a pronunţat pe acest aspect însă acest aspect era esenţial cu privire la lipsa intenţiei de fraudare prin fals a cererii de finanţare (întrucât contractul model de cesiune transmis conţinea clauze privitoare la stipularea unui preţ în beneficiul Universităţii din Oradea, la încetarea contractului în cazul neplăţii preţului cesiunii).

Faţă de conţinutul emailului prin care îi solicită inculpatului A. să completeze contractul trimis, fiind un model, acesta trebuia completat cu datele societăţii şi eventual modificat pe baza acordului reprezentantului legal al societăţii şi semnat de acesta, urmând ca a doua zi-după cum se menţionează în email de către C. (adică la data de 19.01.2010) să îl tipărească si să îl ducă la semnat, aceasta fapta nu constituie participare la acţiunea de sprijinire a inculpatului la frauda în beneficiul D.. Sunt elemente care exclud ilicitul penal faptul că modelul de contract de cesiune era în beneficiul Universităţii Oradea, prevăzând un preţ al cesiunii ce trebuia achitat de D.

în cazul semnării, acţiunea de antedatare a contractului cât timp comunicarea între expeditorul emailului şi destinatar se referă la faptul că a doua zi urma să ducă actul la semnat, deci nu i s-a propus lui A. semnarea actului la o altă dată aflată în urma datei de 18.01.2010, ci din contră pentru a doua zi urma să fie prezentat actul la semnat, astfel cum este procedural într-o situaţie de semnare a actelor între absenţi prin comunicare prin reprezentanţi. Aşadar, conform apărării, nici această faptă de transmitere a unui model de contract de cesiune care era şi în beneficiul Universităţii din Oradea şi nu era în beneficiul exclusiv cu titlu gratuit (cum a fost prezentat de D. ca semnat în data de 16.12.2009 ca anexă la cererea de finanţare) nu are caracterul unei fapte penale, cât timp C. a transmis actul ca un reprezentant al Universităţii din Oradea şi a menţionat că urma să îl ducă la semnat a doua zi la Universitate, astfel că nu a participat la decizia autorului de a antedata actul de cesiune sau de a prezenta un act antedatat, cu conţinutul total diferit de cel transmis.

În final, în conformitate cu prevederile art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., în situaţia admiterii în principiu a recursului în casaţie, s-a solicitat suspendarea în tot a executării sent.pen. nr. 575 din data de 02 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în dosar nr. x/2020 astfel cum a fost modificată prin decizia penala nr. 464/A pronunţată la data de 18.04.2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, având în vedere că pedeapsa principală aplicată prevede măsuri de supraveghere ce aduc atingere liberei circulaţii şi vieţii private a inculpatului.

În concluziile scrise, Parchetul de pe lângă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., în ceea ce priveşte recursul în casaţie formulat de către condamnatul recurent A., a susţinut că din cuprinsul considerentelor. rezultă că în principal acesta susţine că este aplicabil cazul de recurs în casaţie în temeiul art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., având în vedere că, în opinia acestuia, fapta pentru care a fost condamnat nu a fost săvârşită cu vinovăţie. Cu privire la această chestiune invocată de recurent, s-a menţionat faptul în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie va fi analizată numai tipicitatea obiectivă, nu şi cea subiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul. Astfel, în cadrul analizei ce presupune cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în consecinţă se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 220/RC din 6 iunie 2019; decizia nr. 207/RC din 30 mai 2019; decizia nr. 158/RC din 2 mai 2019).

De asemenea, s-a arătat că în cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată de condamnatul recurent A. în temeiul art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. rezultă că, în principal, acesta susţine că este aplicabil acest caz de casare având în vedere că fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplineşte toate condiţiile de tipicitate. În opinia Parchetului, recursul în casaţie este inadmisibil şi sub acest aspect având în vedere că argumentaţia condamnatului recurent se bazează exclusiv pe presupusele contradicţii factuale ce există în cuprinsul probatoriului administrat în cauză, acesta făcând referire pe larg la declaraţiile de martor administrate în cauză.

În continuare, s-a arătat că celelalte critici ale recurentului condamnat care vizează, în esenţă, condamnarea pentru o infracţiune în raport de care se împlinise termenul prescripţiei răspunderii penale nu se circumscriu sferei de incidenţă a cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 sau pct. 12 C. proc. pen.. Astfel, delimitând sfera de aplicabilitate a cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., instanţa supremă a statuat că este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală. Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator reglementat de legea penală pentru infracţiunile reţinute în mod definitiv prin decizia recurată. Or, pretinsa condamnare pentru o faptă prescrisă nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie susmenţionat întrucât, în mod evident, nu aduce în discuţie elemente de nelegalitate a pedepsei aplicate recurentului pentru infracţiunea de referinţă, ci de temeinicie a soluţiei de condamnare. De altfel, pretinsa condamnare pentru o faptă în raport de care existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, precum prescripţia răspunderii penale, constituie cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.., putând fi, prin urmare, valorificată prin intermediul unei alte căi extraordinare de atac, iar nu a recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte recursul în casaţie formulat de către condamnatul recurent C. s-a arătat că din cuprinsul considerentelor ce susţin recursul în casaţie formulat de către inculpat în temeiul art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. rezultă că în principal acesta susţine că este aplicabil acest caz de recurs în casaţie având în vedere că în opinia acestuia fapta pentru care a fost condamnat nu a fost săvârşită cu vinovăţie, condamnatul recurent făcând referire în principal la lipsa intenţiei de a participa şi de a sprijini obţinerea nelegală de fonduri europene în cadrul proiectului ce a făcut obiectul cercetărilor, generată de situarea în timp a actelor de complicitate precum şi existenţa unui contract de mandat care ar exclude existenta vinovăţiei. Cu privire la această chestiune invocată de recurent s-a apreciat că nu poate fi analizată pe calea recursului în casaţie formulat în temeiul art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

S-a arătat că aspectele invocate de către recurentul condamnat ce se referă pe de o parte la situarea în timp a actelor de ajutor ce au fost reţinute ca fiind complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, iar pe de altă parte la existenţa unui contract de mandat, intră în sfera noţiunii de vinovăţie prevăzută de lege prin modalitatea în care recurent condamnat a înţeles să îşi formuleze argumentaţia, fiind exclusă astfel analiza tipicităţii subiective în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

De asemenea în cuprinsul considerentelor ce susţin recursul în casaţie formulat de către condamnatul recurent C. în temeiul art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. rezultă că acesta mai susţine că este aplicabil acest caz de recurs în casaţie având în vedere că în opinia acestuia fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplineşte toate condiţiile de tipicitate.

În opinia Parchetului, recursul în casaţie este inadmisibil şi sub acest aspect având în vedere că argumentaţia condamnatului recurent se bazează exclusiv pe presupusele contradicţii factuale ce există în cuprinsul probatoriului administrat în cauză, acesta făcând referire pe larg la declaraţiile de martor administrate în cauză.

S-a susţinut că recurentul-condamnat solicită, de fapt, o reapreciere a probelor administrate în cauză şi stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, o altă interpretare dată probelor administrate în cauză (în cursul urmăririi penale, al judecăţii în primă instanţă şi în apel). Susţinerile recurentului aduc în discuţie o chestiune de apreciere a unor elemente esenţialmente de fapt, care nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie. Conform Ministerului Public, o asemenea cereri depăşeşte competenţa instanţei de recurs în casaţie, această cale extraordinară de atac fiind reglementată ca un remediu procesual prin care este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept.

Prin încheierea din 15 octombrie 2024, Înalta Curte a admis cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 464/A din data de 18 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi a trimis cauza completului 7 în vederea soluţionării cererii de recurs în casaţie la data de 12 noiembrie 2024, cu citarea părţilor şi asigurarea apărării recurenţilor inculpaţi.

S-a respins cererea de suspendare a deciziei penale nr. 464/A din data de 18 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie a fost promovat de către inculpaţii A. şi C. împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, în termenul prevăzut de lege şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.

Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (recurenţii A. şi C.) şi art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.. (recurentul A.).

Recurentul A. a precizat că fapta pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare prin hotărârea recurată (folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000) nu este prevăzută de legea penală, în sensul că nu întruneşte elementele de tipicitate atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

De asemenea, inculpatul a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., arătând că toată activitatea pentru care este acuzat s-a desfăşurat în Oradea, locul unde s-a descoperit infracţiunea este în Oradea, societatea fiind din Oradea. Aşadar, instanţele de fond şi apel în dosarul nr. x/2020 au statuat definitiv ca fiind competent teritorial Tribunalul Bucureşti ceea ce înseamnă implicit că toate actele de procedură efectuate de organele de cercetare penale ale DNA Teritorial Oradea sunt nule, efectuate de organe de cercetare necompetente teritorial.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. Aşadar, criticile recurentului A. nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie invocat, criticile vizând la actele din cursul urmăririi penale, iar nu cele din cursul judecăţii, astfel cum se prevede în cazul de recurs în casaţie.

În baza art. 25 şi art. 26 C. proc. pen.., recurentul A. a solicitat respingerea pretenţiilor părţii civile, având în vedere că în prezent nu ar exista o creanţă certă a părţii civile. Recurentul contestă cele reţinute de instanţa de apel cu privire la aceste aspecte.

Criticile recurentului A. cu privire la existenţa, modalitatea de stabilire şi cuantumul prejudiciului, nu pot fi analizate prin prisma vreunui caz de casare reglementat de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., ci doar subsecvent admiterii unui caz de recurs în casaţie care priveşte modul de soluţionare a acţiunii penale, având în vedere că aceste motive vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia. În cadrul căii de atac a recursului în casaţie nu se poate efectua doar o analiză a situaţiei de fapt pe baza căreia să se concluzioneze cu privire la existenţa, modalitatea de stabilire şi cuantumul prejudiciului sau referitor la modalitatea de constituire a părţii civile, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. o altă critică vizează împlinirea termenului general de prescripţie de 8 ani cu privire la situaţia juridică a inculpatului A..

Soluţiile care pot fi examinate conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (în ceea ce priveşte o faptă care nu este prevăzută de legea penală) sunt soluţii de condamnare, iar soluţiile care pot fi examinate conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. (în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale) sunt soluţii de încetare a procesului penal. Diferenţa dintre cele două cazuri de recurs în casaţie, face ca o chestiune care ţine de prescripţia răspunderii penale, în care instanţa constată existenţa elementelor răspunderii penale (care ca premisă existenţa infracţiunii), dar şi faptul că nu a fost pronunţată o soluţie în termenul prevăzut de lege, să nu poată fi examinată într-un caz de recurs în casaţie care se referă la absenţa ilicitului penal (inexistenţa infracţiunii).

De asemenea, a fost criticată reţinerea elementelor de tipicitate ale infracţiunii, susţinându-se că, în condiţiile în care nu s-a efectuat nicio cercetare, dar nici nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată [art. 322 alin. (1) C. pen..], nu se poate reţine în sarcina inculpatului A. săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18l alin. (1) Legea nr. 78/2000, întrucât textul de incriminare include, în mod obligatoriu, ca element al laturii obiective, prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete.

În ceea ce priveşte critica absenţei ilicitului penal faţă de inculpatul A. în cazul infracţiunii prevăzute de art. 18l alin. (1) Legea nr. 78/2000, întrucât textul de incriminare include, în mod obligatoriu, ca element al laturii obiective, prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete, se observă că vizează tipicitatea obiectivă a infracţiunii, putând fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Însă, nici argumentele referitoare la elementele de vinovăţie care sunt incluse în latura subiectivă a infracţiunilor, nici argumentele referitoare la probele administrate în cauză, expuse pe larg în cererile scrise, nu pot face obiectul cenzurii recursului în casaţie. Ci doar examinarea corespondenţei dintre situaţia de fapt şi elementele de tipicitate.

Criticile recurentului condamnat nu se circumscriu sferei de incidenţă a cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 sau pct. 12 C. proc. pen.., condamnarea pentru o faptă în raport de care existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, precum prescripţia răspunderii penale, constituie cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.., neputând face obiectul cenzurii în recurs în casaţie.

Recurentul C. a susţinut că acţiunile reţinute în sarcina nu întrunesc elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare, fiind condamnat pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Recurentul a susţinut că fapta de a încredinţa/transmite actele proprii, cât şi pe ale colegilor săi, care şi-au dat acordul şi le-au transmis ei înşişi către C., care le-a folosit în beneficiul D. nu constituie elemente ale unei infracţiuni, aceste fapte nefiind prevăzute de legea penală, având un caracter juridic civil. Recurentul a mai susţinut că transmiterea pe email a unui proiect de contract de cesiune ce nu conţine niciun element ilicit nu poate reprezenta o faptă prevăzută de legea penală. S-a constatat că motivele recurentului vizează tipicitatea obiectivă a infracţiunii şi reprezintă critici ce pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În consecinţă, s-a apreciat că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. sunt admisibile în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la această infracţiune, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În conformitate cu dispoziţiile art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., s-a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 464/A din data de 18 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală până la judecarea recursului în casaţie, cu respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.

Înalta Curte a arătat că, potrivit art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. Textul de lege invocat prevede posibilitatea instanţei, care admite în principiu cererea de recurs în casaţie, să suspende executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei. Prin încheierea din data de 15 octombrie 2024, s-a respins cererea de suspendare a deciziei penale nr. 464/A din data de 18 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică din 26 noiembrie 2024, apărătorul ales al recurentului inculpat C. a solicitat casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, pe fond, achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 în forma complicităţii, apreciind că sunt aplicabile prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., referitoare la împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală. Apărarea a susţinut că, în vederea unei eventuale colaborări pe un proiect finanţat de fonduri europene, a existat un acord între inculpat şi colegii săi pentru transmiterea unor astfel de documente, fiind aplicabile dispoziţiile privitoare la un contract de mandat şi nu cele prevăzute de legea penală. Apărarea a susţinut că această operaţiune de transmitere a actelor se încadrează în categoria actelor premergătoare şi, atât în doctrină, cât şi în practica judecătorească, s-a stabilit că actele premergătoare nu sunt supuse legii penale. Cu privire la proiectul de contract de cesiune, apărarea a susţinut că şi acesta este un act civil, arătând că s-a reţinut că s-a transmis un contract cu un conţinut diferit de ceea ce s-a semnat în mod efectiv, atât sub aspectul preţului, cât şi sub aspectul răspunderii şi a datei.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A. a susţinut că prin readministrarea probatoriului s-a dovedit că inculpatul nu a acţionat cu rea credinţă, respectiv intenţia prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi că, în realitate, acesta nu a ştiut în niciun moment că documentele din proiect prezentate universităţii conţin declaraţii false, inexacte sau incomplete, care ar fi avut ca obiect obţinerea pe nedrept de fonduri ori active.

Analizând recursurile în casaţie formulate de recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi C., potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea din 15 octombrie 2024, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând ultimul grad de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. În recurs în casaţie nu se poate modifica situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Înalta Curte constată că inculpaţii A. şi C. au invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare prin hotărârea recurată (folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Cererile de recurs în casaţie au fost admise în principiu, apreciindu-se că motivele recurenţilor vizează tipicitatea obiectivă a infracţiunilor, critici ce pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (invocat în cauza de faţă) nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel de o instanţă, ca cea de recurs în casaţie, căreia legea nu îi dă în competenţă administrarea de probe privind situaţia de fapt (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

În consecinţă, criticile vizând situaţia de fapt, respectiv cele privind un acord între inculpaţi şi martori privind transmiterea documentelor în vederea unei eventuale colaborări pe un proiect finanţat de fonduri europene, respectiv existenţa unui contract de mandat între inculpaţi şi martori sunt infirmate de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, astfel cum este redată în cele ce preced:

- ambele persoane indicate ca semnatari ai contractului (martorul Y. şi inculpatul A.) au declarat, în mod constant, că, la momentul respectiv, nu se cunoşteau şi nu au interacţionat, fiind exclus astfel să se fi întâlnit la sediul Universităţii din Oradea pentru a-l semna, concluzia logică, reţinută de instanţa de apel, este aceea că această menţiune este falsă, iar inculpatul A., care a prezentat acel contract în susţinerea cererii de finanţare, pentru a dovedi îndeplinirea unei condiţii de eligibilitate din Ghidul solicitantului, cunoştea această împrejurare.

- caracterul fals al contractului analizat rezultă şi din adresa nr. x din data de 30 martie 2016, Universitatea din Oradea, având la acel moment un alt rector, a comunicat că respectivul contract nu figura înregistrat în evidenţele şi arhiva sa, deşi amprenta ştampilei aplicate pe ambele pagini ale acestuia era similară, ca formă şi conţinut, cu ştampila utilizată de acea instituţie începând cu luna mai 2009, iar fostul rector, Y., a declarat că semnătura care îi era atribuită nu îi aparţine .

- prin adresa nr. x din data de 29 noiembrie 2019, Universitatea din Oradea a comunicat că în evidenţele sale nu a fost identificat niciun înscris privind încheierea şi derularea contractului respectiv, iar, referitor la cadrele didactice implicate în cercetarea din cadrul grantului CNCSIS de tip A Cercetări privind proiectarea şi implementarea de noi unelte software pentru modelarea şi analiza sistemelor în timp real, că, în arhiva Biroului Proiecte, Programe de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, nu există o listă cu membrii echipei proiectului, însă, în arhiva Direcţiei Economice, au fost identificate documente în care se făcea referire la plata cadrelor didactice implicate în acel proiect, între acestea aflându-se F..

- inculpatul C., la fel ca inculpatul A., a cunoscut caracterul fals al contractului de cesiune analizat, furnizând, cu ştiinţă, date şi informaţii care au permis plăsmuirea lui şi, de asemenea, a cunoscut prezentarea acestuia în susţinerea cererii de finanţare formulate de societatea D., pentru dovedirea îndeplinirii condiţiei de eligibilitate anterior menţionate, prevăzută în Ghidul solicitantului, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor U. şi V. (de la societatea de consultanţă MIPO), coroborate cu corespondenţa electronică dintre cei doi inculpaţi şi cu declaraţiile martorilor F. şi E. (cadre universitare, colegii de serviciu ai inculpatului C. la Universitatea din Oradea).

- toţi cei patru titulari ai CV-urilor, astfel cum apar anexate la cererea de finanţare, au negat că le-au semnat, concluzia logică fiind aceea că înscrisurile respective au fost falsificate prin contrafacerea semnăturilor acestora, care au negat şi că ar fi desfăşurat vreo activitate în cadrul proiectului şi că ar fi semnat documente în legătură cu acesta, în etapa implementării lui.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.

- nu îi cunoştea pe F. şi L., nu a interacţionat niciodată cu ei, cu un altul (E.) a avut o singură discuţie, în vara anului 2009 (cu mult înainte de depunerea electronică a cererii de finanţare), iar altuia (M.) i-a cerut demisia din cadrul societăţii pe care o administra, fiind conştient, prin urmare, că niciunul nu făcea parte, în mod real, din echipa de implementare a proiectului pentru care el a depus cererea de finanţare, având anexate CV-urile lor.

- în calitate de director de proiect şi administrator al societăţii beneficiare, cunoştea în mod nemijlocit situaţia reală, menţionată în mod plăsmuit în acele documente, atât cu privire la resursele umane alocate implementării proiectului, care nu îi includeau cu adevărat, sub nicio formă, pe unii dintre pretinşii membri ai echipei de implementare, cât şi cu privire la activităţile ce ar fi fost prestate în cadrul acelui proiect, pe care martorii anterior menţionaţi, prin declaraţii constante şi concordante, le-au negat.

- falsificarea documentelor s-a realizat şi cu privire la proprii angajaţi, care, potrivit declaraţiilor anterior citate, nu au desfăşurat activităţile consemnate, nu au fost plătiţi în plus pentru acestea şi chiar nu au executat semnăturile care le sunt atribuite pe unele dintre acele documente.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.:

- corespondenţa electronică dovedeşte că acesta i-a transmis inculpatului A., pe e-mail, nu doar CV-urile martorilor E. şi F., remise de aceştia nesemnate şi copii de pe actele de identitate ale amândurora, pe care martorii respectivi i le transmiseseră lui în faza unor discuţii preliminare, fără a mai fi informaţi ulterior despre finanţarea proiectului, ci şi semnătura scanată a martorei F., care a negat, potrivit declaraţiei sale (anterior citată), că i-ar fi transmis acea semnătură.

- conţinutul unuia dintre e-mail-urile transmise inculpatului A., respectiv cel din data de 10 decembrie 2009, ora 11:10 PM, având ca ataşamente chiar CV-ul martorei F. şi semnătura scanată a aceleiaşi martore, relevă că inculpatul C. era conştient de folosirea frauduloasă a acestora, inclusiv pentru falsificarea unui contract de cesiune, menţionând:

"Vezi că pun şi semnătura scanată, la CV a lăsat 8 lucrări, laşi 5 în CV, care crezi tu că sunt mai bune, iar la cesiune foloseşti ce rămâne şi din cele din CV, eu aşa spun să faci, dar te descurci tu că eşti băiat mare.".

Autenticitatea acestui e-mail a fost confirmată, implicit, chiar de inculpatul C., care, atât în declaraţia din faza de urmărire penală, cât şi în declaraţia din cursul judecăţii în primă instanţă, a recunoscut că i-a trimis inculpatului A., pe această cale, semnătura scanată a colegei sale - martora F., care a negat, însă, în mod categoric, că i-ar fi dat-o.

- doi martori au declarat, în mod constant, că nu au semnat actele pe care apar semnăturile lor, iar aceştia şi ceilalţi martori audiaţi în timpul procesului penal, indicaţi drept membri ai echipei de implementare a proiectului, fie nu au fost deloc implicaţi în acel proiect, de a cărui realizare nici măcar nu au avut cunoştinţă, fie, în calitate de angajaţi ai societăţii D., nu au prestat, în fapt, activităţile consemnate în actele întocmite la nivelul acestei societăţi în legătură cu proiectul în discuţie, actele respective fiind, prin urmare, plăsmuite sub aceste aspecte, unii dintre cei din urmă negând, la rândul lor, că ar fi semnat unele dintre acele documente, care, astfel, au fost falsificate şi prin contrafacerea semnăturilor acestora

Cazul de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Pentru a verifica dacă inculpaţii A. şi C. au fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte a avut în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv.

Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de apel, prin decizia penală atacată, l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi pe inculpatul C. pentru complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Contrar susţinerilor recurenţilor, se constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, comisă în participaţie penală, ca autor, de către inculpatul A. şi, respectiv, complice, de către inculpatul C..

Pornind de la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, se constată că instanţa de apel a stabilit împrejurările în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, reţinând că probatoriul cauzei dovedeşte, cu certitudine, că documentele constând în contractul de cesiune purtând nr. x din data de 16 decembrie 2009, pretins încheiat de societatea D. cu Universitatea din Oradea, CV-urile a patru dintre membrii cu atribuţii de cercetare în echipa de implementare a proiectului - F., E., L. şi M., contractele individuale de muncă încheiate pe numele primilor doi şi fişele de post ale acestora, rapoartele de progres, rapoartele de activitate ale echipei de implementare/management, procesele-verbale de avizare internă a rezultatelor activităţii de cercetare, rapoartele lunare de activitate, raportul final de activitate, foile colective de prezenţă, statele de plată, raportul de cercetare, buletinele de încercare şi procesul-verbal de certificare a produsului G., prezentate autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor nerambursabile, începând cu depunerea, la data de 17 decembrie 2009, a cererii de finanţare care a dus la încheierea contractului de finanţare din data de 02 august 2011 şi până la depunerea, la data de 01 noiembrie 2012, a ultimei cereri de plată (rambursare) formulate în baza acelui contract, sunt înscrisuri false, iar folosirea lor pentru a dovedi, contrar realităţii, mai întâi, îndeplinirea unei condiţii esenţiale de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului şi, ulterior, a condiţiilor impuse prin Contractul de finanţare, a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, prin fraudă, de către societatea D., a unei finanţări nerambursabile în valoare totală de 559.270,42 RON (447.805,6 RON din Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDR şi 111.464,82 RON de la bugetul de stat), care nu i-ar fi fost acordată în lipsa îndeplinirii acelor condiţii.

De asemenea, curtea de apel a reţinut că prezentarea documentelor false anterior menţionate, la autoritatea competentă, pentru obţinerea finanţării din fonduri nerambursabile, provenind în cea mai mare parte din contribuţia Uniunii Europene, prin FEDR, a fost realizată de către inculpatul A., director de proiect şi administrator al societăţii beneficiare, care le cunoştea acel caracter, dar şi că plăsmuirea/contrafacerea unora dintre acele documente s-a realizat cu complicitatea inculpatului C., nominalizat ca membru al echipei de implementare a proiectului, materializată în furnizarea, cu ştiinţă, de date şi informaţii care au permis falsificarea lor, acesta cunoscând că urmau să fie folosite în scopul anterior menţionat şi ajutându-l astfel pe autor în realizarea acelui scop, fără a se afla în eroare de fapt, în sensul art. 30 alin. (1) din C. pen. (art. 51 alin. (1) din C. pen. 1969, în vigoare la momentul săvârşirii faptelor), cu privire la vreunul dintre aceste aspecte.

Totodată, Curtea a constatat că probatoriul cauzei dovedeşte, cu certitudine, că ambii inculpaţi au prevăzut şi au urmărit obţinerea pe nedrept, prin fraudă, a acelei finanţări nerambursabile, în condiţiile în care amândurora le era cunoscut şi caracterul determinant sub acest aspect al documentelor false prezentate, acţionând astfel cu intenţie directă, potrivit art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen. (art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. pen. 1969, în vigoare la momentul săvârşirii faptelor).

Cu privire la inculpatul C., instanţa de apel a reţinut că acesta, cunoscând caracterul fals al cel puţin unora dintre documentele anterior menţionate, a participat, colaborând în mod activ şi sprijinindu-l pe inculpatul A., şi la etapa de implementare a proiectului, în cursul căreia au fost prezentate autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor nerambursabile, de către cel din urmă, acele documente, pentru a fi justificate activităţi de cercetare în fapt nerealizate şi a fi obţinută rambursarea cheltuielilor declarate, după ce, în etapa anterioară, a furnizat date şi informaţii care au permis falsificarea de documente (contractul de cesiune pretins încheiat cu Universitatea din Oradea şi CV-urile unora dintre pretinşii membri cu atribuţii de cercetare ai echipei de implementare), folosite pentru a dovedi, contrar realităţii, îndeplinirea de către societatea D. a condiţiei de eligibilitate şi resursele umane alocate realizării acelui proiect.

Înalta Curte, examinând situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, observă că inculpatul A. a cunoscut, în mod cert, caracterul fals al documentelor prezentate autorităţii competente în susţinerea cererilor de plată (rambursare), transmise sub semnătura sa, în calitate de director de proiect şi administrator al societăţii beneficiare, cunoscând situaţia reală, menţionată în mod plăsmuit în acele documente, atât cu privire la resursele umane alocate implementării proiectului, care nu îi includeau, cu adevărat, sub nicio formă, pe unii dintre pretinşii membri ai echipei de implementare, cât şi cu privire la activităţile ce ar fi fost prestate în cadrul acelui proiect. Plăsmuirea/contrafacerea unora dintre documente s-a realizat cu complicitatea inculpatului C., nominalizat ca membru al echipei de implementare a proiectului, materializată în furnizarea, cu ştiinţă, de date şi informaţii care au permis falsificarea acestora.

În consecinţă, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel confirmă folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, astfel încât sunt nefondate criticile vizând absenţa elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care s-au dat soluţii de condamnare.

Apărarea a susţinut că, deoarece nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., nu se poate reţine în sarcina săvârşirea faptei prevăzută de art. 18l alin. (1) Legea nr. 78/2000, întrucât textul de incriminare include, în mod obligatoriu, ca element al laturii obiective, prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete.

În cauză, se constată că prin rechizitoriul din data de 05 iunie 2020, emis în dosarul de urmărire penală nr. 68/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei s-a dispus o soluţie de clasare cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., motivată de intervenirea prescripţiei răspunderii penale. Infracţiune este distinctă faţă de infracţiunea prevăzută de art. 18l alin. (1) Legea nr. 78/2000, astfel că intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care are ca premisă existenţa răspunderii penale şi deci a infracţiunii în absenţa căreia nu ar opera prescripţia, nu împiedică constatarea prezenţei elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 18l alin. (1) Legea nr. 78/2000.

De altfel, prin decizia pronunţată, curtea de apel a avut în vedere Decizia nr. 3/2020, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial nr. 138 din data de 21 februarie 2020), potrivit căreia folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de înscrisuri sub semnătură privată falsificate, care a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, săvârşită de către aceeaşi persoană care, în calitate de autor sau participant secundar, a contribuit la comiterea falsului, realizează conţinutul infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., în concurs real. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este o infracţiune complexă formă tip, care absoarbe în conţinutul său numai uzul de fals sau, după caz, falsul în declaraţii, dar nu include, în schimb, în elementul său material, şi falsul în înscrisuri, fie ele sub semnătură privată, fie oficiale.

De asemenea, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 4/2016, pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din data de 02 iunie 2016), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.

O altă critică a apărării inculpatului C. a fost în sensul că faptele au fost săvârşite conform C. pen. anterior şi nu constituie, prin ele însele, o faptă prevăzută de legea penală, întrucât transmiterea unor astfel de documente nu este sancţionată din punct de vedere penal. Apărătorul ales al recurentului C. a susţinut că transmiterea CV-urilor şi a documentelor de identitate ale colegilor profesori către coinculpatul autor şi transmiterea unui proiect de contract de cesiune în vederea semnării lui de către Universitatea din Oradea se încadrează în categoria actelor de pregătire a infracţiunii şi nu acte de executare a acesteia, astfel că, atât în doctrină, cât şi în practica judecătorească, s-a stabilit că actele de pregătire a unei infracţiuni nu sunt supuse legii penale.

Contrar apărării, actele de complicitate sunt acte de pregătire a infracţiunii cărora legea le dă relevanţă penală conform art. 48 alin. (1) C. pen. Se observă că C. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în forma complicităţii, reţinându-se că elementul material al infracţiunii a constat în acţiuni prin care acesta l-a ajutat pe inculpatul A., astfel încât cel din urmă să depună la autoritatea responsabilă documente false/inexacte, în scopul obţinerii, în mod injust, de fonduri nerambursabile. Inculpatul C. i-a pus la dispoziţie inculpatului A. atât CV-urile martorilor F. şi E., cât şi copii ale actelor de identitate ale acestora, precum şi date privind lucrările ştiinţifice publicate de cea dintâi şi reproducerea semnăturii sale cu un scaner. De asemenea, inculpatul C. i-a transmis inculpatului A. un proiect al contractului de cesiune încheiat de societatea D. cu Universitatea din Oradea, această corespondenţă purtându-se la o dată ulterioară lunii decembrie 2009, când a fost datat contractul anexat la cererea de finanţare. S-a mai reţinut implicarea inculpatului C. şi în derularea activităţilor ulterioare obţinerii contractului de finanţare, aspecte care au rezultat şi din declaraţiile martorilor audiaţi, aceştia confirmând participarea efectivă a acestuia în proiect, fiind văzut la sediul societăţii D. de către angajaţi. Aşadar, fapta a fost comisă de inculpatul C., în calitate de complice, cu intenţie directă, acesta având reprezentarea faptului că datele şi informaţiile furnizate inculpatului A. urmau să fie folosite de acesta la întocmirea unor înscrisuri false/inexacte pe care să le depună la autoritatea responsabilă, în vederea obţinerii finanţării.

Potrivit art. 48 alin. (1) C. pen., complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Conform doctrinei înlesnirea săvârşirii unei infracţiuni are în vedere actele îndeplinite anterior începerii executării, acte care, dacă ar fi comise de către autor, ar avea semnificaţia unor acte de pregătire. Sunt incluse aici procurarea de mijloace, luarea de măsuri sau crearea unor condiţii de natură să uşureze comiterea faptei prevăzute de legea penală. În schimb, ajutarea ar avea în vedere actele îndeplinite chiar în cursul comiterii acţiunii tipice de către autor, acte care ar fi folosit la săvârşirea infracţiunii (V. Papadopol, Comentariu, în C. pen. comentat, p.181 Ed. ştiinţifică, Bucureşti, 1972; C. Mitrache, C. Mitrache, pp. 375-376 cit. în F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal, Partea generală, vol. II, HH., Bucureşti, 2018, p.236).

Pe cale de consecinţă, critica inculpatului C. în sensul că operaţiune de această transmitere se încadrează în categoria actelor premergătoare care nu sunt supuse legii penale apare ca fiind nefondată, fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în forma complicităţii, pentru care a fost condamnat, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În concluzie, se constată că prin decizia din apel, instanţa a evidenţiat corespondenţa între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor (folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei - inculpatul A. şi complicitate la această infracţiune - inculpatul C.), iar susţinerile apărării apar ca fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 464/A din 18 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 464/A din 18 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2024.