Cassation review limited to legal error: confirmation that snatching a phone from a victim's hand constitutes violence sufficient for aggravated robbery, precluding re-evaluation of factual evidence or reclassification as theft.

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1384 pronunţată în data de 20.05.2024 în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a hotărât următoarele:

În baza art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 3 ani închisoare.

În baza art. 67 din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), din C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la executarea sau considerarea executată a pedepsei principale.

În baza art. 97 din C. pen. s-a dispus anularea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani, 10 luni şi 20 zile închisoare stabilită prin s.p. 761/12.05.2023 a Judecătoriei Galaţi, def. neapelare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani, 10 luni şi 20 zile închisoare stabilită prin s.p. 761/12.05.2023 a Judecătoriei Galaţi, def. neapelare în pedepsele componente, respectiv: 8 luni închisoare apl. în baza art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. c) din C. pen. (faptă din data de 31.12.2021 - persoană vătămată S.C. B. SRL), pedepsele de 2 ani închisoare aplicate prin s.p. 1766/26.11.2021 def. d.p. 538/A/11.04.2022 a Curţii de Apel Galaţi, sporul de 10 luni şi 20 zile.

În baza art. 40, art. 38, art. 39 din C. pen. s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele repuse în individualitatea lor mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 1/3 din totalul celorlalte, respectiv 1/3 din 8 luni+2 ani+2 ani=1/3 din 4 ani 8 luni=1an 6 luni 20 zile, în final 4 ani 6 luni 20 zile închisoare.

În baza art. 45, art. 67 din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45, art. 65 din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la executarea sau considerarea executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 07.03.2022 la 11.12.2022.

În baza art. 397, art. 25 din C. proc. pen., art. 1349 şi urm. din C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă C. a sumei de 3.200 RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 274 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata a 700 RON cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, s-a reţinut că în data de 27.11.2019, în jurul orei 20:20, în timp ce se afla în mun. Bucureşti, str. x. sector 5, inculpatul A. a sustras, prin smulgere, telefonul mobil, pe care persoana vătămată C. îl ţinea în mână.

Împotriva sentinţei instanţei de fond, a declarat apel, în termen legal, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1106/A din data de 26.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat A., împotriva sentinţei penale nr. 1384 din data de 20.05.2024, pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.

Împotriva deciziei penale nr. 1106/A din data de 26.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, inculpatul A., prin apărător ales D., cu împuternicire avocaţială la dosar, a declarat recurs în casaţie la data de 4 noiembrie 2024.

În motivare, inculpatul A., prin apărător ales, a criticat decizia penală nr. 1106/A din data de 26.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, invocând cazul de casare prev.de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, şi schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt.

Apărarea a arătat că prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 09.10.2023, Parchetul de pe lânga Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus trimiterea inculpatului în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 234 alin. (1) lit, d) din C. pen.. Pentru reţinerea în cauză a întrunirii condiţiilor constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, organele de cercetare penală s-au limitat exclusiv în a face deducţii si supoziţii bazate pe: declaraţia persoanei vătămate care susţine că i-a fost smuls telefonul din mână şi că a încercat sa ia legătura cu inculpatul după comiterea faptei, precum şi pe imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă care l-au surprins pe acesta alergând.

Inculpatul a arătat că acestea nu pot fi considerate probe prin care să se demonstreze "smulgerea" de către el a telefonului, fapt pentru care a solicitat instanţei să aibă în vedere că în cauză a fost comisă o infracţiune de furt, pe care de altfel a recunoscut-o încă din faza de urmărire penala ca fiind comisă în perioada 2019-2020, în care comitea fapte antisociale în vederea procurării de mijloace de piaţă pentru achiziţionarea de substanţe psihoactive.

În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie este necesar ca instanţa sa înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile. afirmaţiile, pentru că atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedica pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

În concluzie, a arătat că aspectele din declaraţiile persoanei vătămate nu se coroborează cu alte probe, că starea de fapt nu este dovedită, astfel că nu există fapta pentru care se solicită condamnarea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Prin încheierea din 11.12.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1106/A din data de 26.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 11.12.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizează, în esenţă, lipsa tipicităţii obiective a infracţiunii de tâlhărie calificată, apreciind că soluţia a fost pronunţată pe deducţii şi supoziţii bazate pe declaraţia persoanei vătămate şi pe imaginile de pe camerele de supraveghere din zona în care a fost surprins alergând.

În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, precum şi de la încadrarea juridică reţinută de aceeaşi instanţă, respectiv art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Fapta de care este acuzat inculpatul este reglementată de art. 234 lit. d) raportat la art. 233 din C. pen.

Potrivit art. 234 alin. (1) lit. d) rap. la art. 233 din C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie calificată - furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, săvârşit în următoarea împrejurare d) în timpul nopţii.

Fiind o infracţiune complexă, tâlhăria se comite printr-o pluralitate de acte materiale, pe de o parte, de furt (în sensul art. 228 din C. pen. - luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept) şi, pe de altă parte, de violenţă, ameninţare ori de punere a victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra.

Instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în fond, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă umătoarea situaţie de fapt: în data de 27.11.2019, în jurul orei 20:20, în timp ce se afla în mun. Bucureşti, str. x. sector 5, inculpatul A. a sustras, prin smulgere, telefonul mobil, pe care persoana vătămată C. îl ţinea în mână.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tâlhărie calificată comise de inculpatul A. şi a constatat că sunt întrunite potrivit art. 234 alin. (1) lit. d) raporatat la art. 233 din C. pen.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că elementul material principal constă în acţiunea de luare de către inculpat din posesia persoanei vătămate C. a unui bun mobil, respectiv a telefonului, iar cel secundar în exercitarea de violenţe asupra acesteia, prin smulgerea telefonului mobil din mâna persoanei vătămate.

Urmarea imediată este complexă, constând în împosedarea inculpatului cu bunul sustras (urmarea principală) şi starea de pericol creată pentru libertatea psihică a persoanei vătămate C. (urmarea secundară).

Între acţiunea de luare a bunului din proprietatea persoanei vătămate şi trecerea acestuia în sfera de stăpânire a inculpatului, precum şi între violenţele exercitate de inculpat şi starea de pericol pentru libertatea psihică a persoanei vătămate există legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă - prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen.

Având în vedere că fapta a fost comisă în jurul orei 20:20, în mod corect s-a reţinut agravanta prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., fapta fiind săvârşită în luna noiembrie, la ora comiterii faptei fiind instalată noaptea.

Raportat la baza factuală reţinută de instanţa de apel, în sensul că inculpatul a sustras telefonul mobil, prin smulgere, în data de 27.11.2019, în jurul orei 20:20, din mâna persoanei vătămate, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a evocat, în argumentarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., chestiuni ce antamează conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, care însă contravin situaţiei de fapt reţinute, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, susţinând, în esenţă, că ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu a smuls telefonul mobil din mâna persoanei vătămate, ci a sustras de pe capota maşinii un alt telefon, respectiv telefonul Marca x, împrejurare pe care de altfel a şi recunoscut-o, motiv pentru care a solicitat şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt.

În aceste condiţii, văzând situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, anterior expusă, nu se poate considera că lipsesc elementele de tipicitate ale infracţiunii pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

În această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt, instanţa de apel stabilind că bunul mobil a fost smuls de către inculpat din mâna persoanei vătămate.

Instanţa de recurs, constată corespondenţa între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii de tâlhărie calificată reţinută în sarcina recurentului inculpat A..

Pe de altă parte, solicitarea privind schimbarea încadrării juridice a faptei nu poate face obiectul recursului în casaţie şi nu se subsumează cazului de casare invocat, şi niciunui alt caz de casare reglementat de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat a solicitat să se constate că din probatoriul administrat nu reiese că sustragerea telefonului s-a săvârşit cu violenţă sau ameninţări, şi nici prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă, astfel că în opinia sa încadrarea corectă juridică a faptei este cea de furt prev. de art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Or, Înalta Curte observă că în realitate, recurentul-inculpat solicită o reinterpretare a materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt favorabile acestuia, aspecte nepermise pe calea recursului în casaţie, în cadrul căruia are loc o verificare a conformităţii hotărârii atacat cu regulile de drept aplicabile, şi nu a temeiniciei hotărârii atacate.

Astfel, în ipoteza în care acţiunea de luare a bunului este, în sine, violentă, cum este cazul sustragerii bunului prin smulgere, ea realizează acţiunea specifică tâlhăriei. Aceasta întrucât smulgând chiar prin surprindere bunul, autorul înfrânge în mod violent contactul persoanei vătămate cu bunul său, iar impactul psihologic al faptei asupra victimei nu poate fi neglijat în caracterizarea faptei ca tâlhărie (decizia nr. 3997/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), violentarea lucrului răsfrângându-se asupra persoanei înseşi, victimă simţindu-se constrânsă să cedeze obiectul împotriva voinţei sale.

Prin urmare, faptele acestui inculpat se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 233-234 alin. (1) lit. d) din C. pen., iar prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1106/A din data de 26 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE OTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1106/A din data de 26 septembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2025.