Extortion conviction: Inadmissibility of cassation appeal based on non-existence of crime and professional status incompetence for legal consultants

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 975 din data de 04 august 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru fapta de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., presupus comisă în dauna părţii civile B., întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de determinare a sinuciderii prevăzute de art. 191 alin. (1) raportat la alin. (4) din C. pen., comisă în dauna părţii civile C., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare prevăzute de art. 268 alin. (1) şi (2) din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) raportat la art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. [ ] pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., comise în dauna părţii civile C. la pedeapsa închisorii de 4 ani şi 6 luni.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu din data de 14.2.2017 până 17.7.2017, inclusiv.

A fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă formulată de către partea civilă B. în contradictoriu cu inculpatul A..

În baza art. 397 din C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni în contradictoriu cu inculpatul A..

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni suma de 20.982,76 RON plus dobândă legală, calculată de la data pronunţării hotărârii şi până la data plăţii efective a debitului principal, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate pacientei C. în perioada 17.11.2016 - 5.12.2016.

În baza art. 397 din C. proc. pen. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă C. în contradictoriu cu inculpatul A..

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile C. suma de 167.957 de RON, cu titlu de daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile C. suma de 300.000 de euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii efective, cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobândă legală şi actualizare cu rata inflaţiei cu începere din data de 17.11.2016.

S-a dispus anularea, ca fiind nelegal încheiate, a convenţiei din data de 29.6.2016 de recunoaştere a unei datorii fictive între A. şi C., act autentificat prin încheierea nr. 1724 de notarul public D..

Au fost menţinute măsurile asigurătorii astfel cum au fost instituite în cauză în cursul urmăririi penale şi cum au fost menţinute în cursul judecăţii, dar doar în vederea asigurării reparării pagubei produse prin infracţiunea de şantaj comise în dauna părţii civile C..

În baza art. 398 din C. proc. pen. raportat la art. 275 alin. (3) şi alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta cauză au rămas în sarcina acestuia, inclusiv suma de 260 de RON cu titlu de onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în prezenta cauză, acordat potrivit încheierii din data de 10.12.2018.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 986/A din 26 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, de inculpatul A. şi de partea civilă C. împotriva sentinţei penale nr. 975 din data de 04 august 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând cu privire la latura penală, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., a fost menţinută soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul A., cu privire la infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii prevăzută de art. 191 alin. (1) şi (4) din C. pen. (faptă săvârşită la data de 17 noiembrie 2016), ca efect al împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

A fost menţinută soluţia de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată (persoana vătămată C.) prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 422 din C. proc. pen. şi art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la data 14 februarie 2017 până la data de 17 iulie 2017.

A fost menţinută soluţia de achitare faţă de inculpatul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. (persoana vătămată B.)

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., a fost menţinută soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul A., cu privire la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 alin. (1) şi (2) din C. pen. (faptă săvârşită la data de 10 februarie 2015), ca efect al împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

Cu privire la latura civilă, în temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi art. 1391 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea părţii civile C. şi a fost obligat inculpatul A. să îi plătească acestei părţi suma de 300.000 euro cu titlu de daune morale, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, la care se calculează dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului principal, atât pentru infracţiunea de şantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cât şi pentru infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii prevăzută de art. 191 alin. (1) şi (4) din C. pen.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii astfel cum au fost instituite în cursul urmăririi penale (prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din data de 06 martie 2017) şi menţinute în cursul judecăţii în faţa primei instanţe asupra bunurilor inculpatului A., în vederea reparării prejudiciului produs părţii civile C., atât pentru infracţiunea de şantaj în formă continuată, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cât şi pentru infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii prevăzută de art. 191 alin. (1) şi (4) din C. pen.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile privind modalitatea de soluţionare a acţiunilor civile.

În temeiul art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 4.000 RON cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale şi suma de 11.000 RON cheltuieli judiciare în cursul judecăţii în primă instanţă.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente infracţiunii de şantaj în dauna părţii civile B., prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. au rămas în sarcina statului.

A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente apelurilor admise au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată cererea părţii civile C., privind obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel de aceasta.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 975 din data de 04 august 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată partea civilă B. la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu desemnat pentru apelantul intimat inculpat, în cuantum de 900 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi au rămas în sarcina statului.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost comunicată la domiciliul inculpatului A., la data de 30 iulie 2024, dovada de afişare a înştiinţării privind comunicarea hotărârii fiind restituită cu menţiunea "destinatarul nu mai locuieşte la acea adresă" . De asemenea, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti a fost recomunicată inculpatului, la adresa din Italia, la data de 03 septembrie 2024 .

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, avocat E. (cu împuternicire avocaţială seria x nr. x aflată la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), la data de 27 august 2024, invocând motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 din C. proc. pen.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., a invocat lipsa competenţei materiale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a Tribunalului Municipiului Bucureşti şi a Curţii de Apel Bucureşti, de a soluţiona dosarul nr. x/2017, având în vedere dispoziţiile art. 38 din C. proc. pen., Statutul profesiei de consilier Juridic, art. 9, art. 20 şi art. 53 din Legea nr. 514/2003, Regulamentul nr. 1022/29.10.2009.

Astfel, recurentul a apreciat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu era competent să efectueze urmărirea penală în cauză, iar Tribunalul Bucureşti nu era competent să soluţioneze cauza în primă instanţă, având în vedere calitatea de consilier juridic a acestuia, membru cu puteri depline de exercitare a profesiei din grupa de baza 2611-«Avocaţi», având ocupaţia în cadrul acestei grupe, 261103-«consilier juridic» în cadrul Colegiului Consilierilor Juridici Bucureşti, înregistrat în Tabloul Profesional, la poziţia 40-D-3849.

A învederat că, în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond fiind Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, a precizat că, în forma revizuită, definitivă, a Clasificării Ocupaţiilor din România a fost preluată integral structura ISCO 08 până la nivel de grupă de bază, ocupaţia "consilier juridic" regăsindu-se în aceeaşi Grupă de bază, 2611 - "avocaţi".

Totodată, a subliniat că, potrivit legii în vigoare, profesia de consilier juridic este o profesie reglementată, conform Legii nr. 200/2004 şi exercitată în temeiul Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 867 din 05/12/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi a Statutului Profesiei de consilier juridic, publicat în Monitorul Oficial nr. 684/3/2004, Partea I

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 706 din 18/10/2007, profesia de consilier juridic a fost introdusă în cadrul calificărilor şi profesiilor reglementate prin Legea nr. 200/2004, în vederea punerii în aplicare a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, în Grupa de bază "2611-Avocaţi", având două subgrupe, ocupaţii, 261101 -"avocat" şi 261103 "consilier juridic", ambele ocupaţii fiind înscrise în grupa de bază, de referinţă "2611-avocat".

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a arătat că nu există tipicitate în privinţa acuzaţiei de şantaj comisă în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, raportat la descrierea acestei infracţiuni în alin. (3) al art. 207 din C. pen.

Astfel, a precizat că există un probatoriu important pentru aflarea adevărului în cauză, probe ascunse şi nedepuse la dosar de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care dovedesc că nu sunt incidente prevederile art. 207 alin. (3) din C. pen., respectiv declaraţiile martorilor, înscrisuri, contracte.

Recurentul a menţionat că fapta de care este acuzat nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, parchetul ignorând o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei. De asemenea, a susţinut că, în cauză, nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta de care este acuzat şi dispoziţiile art. 207 alin. (3) din C. pen., acuzaţiile parchetului şi ale părţii civile C. fiind nefondate, neîntemeiate, neprobate, contrazise de realitatea faptică şi juridică. În acest sens, recurentul a arătat că, în fapt, partea civilă C. a returnat, "prin actul său de voinţă, neviciat," un împrumut primit de la acesta, prin semnarea în faţa notarului, fără nicio constrângere, a unui contract de dare în plată. Totodată, a precizat că şi amanetarea de către partea civilă a unui autoturism pentru suma de 3500 Euro este actul acesteia de voinţă, neviciat, fără nicio constrângere, inculpatul neobţinând niciun fel de beneficiu, folos patrimonial, din aceasta operaţiune financiară a părţii civile.

Pe cale de consecinţa, a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, suspendarea executării deciziei nr. 986/A/26.07.2024 şi, pe fond, desfiinţarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 11 septembrie 2024, Spitalului Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni la data de 16 septembrie 2024, părţii civile C. la data de 24 septembrie. Înştiinţarea despre comunicarea cererii de recurs în casaţie a fost afişată la data de 13 septembrie 2024, la domiciliul părţii civile B..

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat, cel mai târziu, la data de 07 octombrie 2024. La dosar nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 octombrie 2024.

La data de 25 noiembrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul asistent desemnat. Potrivit raportului, aspecte invocate de inculpatul A. în cererea de recurs în casaţie formulată, nu se încadrează în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 din C. proc. pen.

Analizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., conform dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia penală nr. 986/A din 26 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către de către A., persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul şi adresa de corespondenţă a inculpatului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că au fost invocate motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că, pentru a putea fi considerată îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., trebuie să existe o corespondenţă între motivele invocate şi cazurile de casare prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care, în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că acest caz de recurs în casaţie este incident numai atunci când judecata s-a desfăşurat în faţa unei instanţe inferioare celei competente potrivit legii - după materie sau după calitatea persoanei, iar încălcarea dispoziţiilor privind competenţa a intervenit în cursul judecăţii. (deciziile nr. 150/RC din 05 iunie 2020, nr. 232/RC din 25 mai 2021, nr. 519/RC din 16 noiembrie 2021, nr. 68/RC din 23 februarie 2022, încheierea nr. 462/RC din 26 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Aşadar, susţinerile recurentului A. referitoare la necompetenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de a efectua urmărirea penală nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

De asemenea, nici susţinerile referitoare la necompetenţa Tribunalului Bucureşti de a soluţiona în primă instanţă dosarul nr. x/2017, având în vedere calitatea recurentului de consilier juridic, nu se circumscriu cazului de casare invocat, deoarece competenţa după calitatea persoanei (ratione personae) este determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracţiunii, aceste categorii de persoane fiind strict şi limitativ prevăzute de lege. Or, dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., care stabilesc că, în primă instanţă, Curtea de apel judecă "d) infracţiunile săvârşite de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, de controlorii financiari ai Curţii de Conturi, precum şi auditori publici externi" sunt clare, nelăsând loc echivocului, în sensul că se referă la avocaţi, nu şi la consilieri juridici. Altfel spus, aceste dispoziţii nu pot fi aplicate, prin analogie, şi consilierilor juridici. Mai mult, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 514/2003 şi art. 19 lit. a) din Statutul profesiei de consilier juridic, exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu calitatea de avocat.

Prin urmare, chiar dacă recurentul inculpat A. a avut calitatea de consilier juridic la momentul la care s-a reţinut că a fost săvârşită fapta, judecata în primă instanţă a consilierilor juridici nu intră în competenţa personală a curţii de apel.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acestea sunt incidente în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţei s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (deciziile nr. 350/RC/2015, nr. 232/RC/2024, nr. 336/RC/2024, nr. 381/RC/2024 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel." (deciziile nr. 78/RC/2015, nr. 762/RC/2023, nr. 409/RC/2024 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate verifica doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârile recurate şi conţinutul constitutiv al infracţiunilor, fără a putea proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza dedusă judecăţii, recurentul A. nu critică lipsa de corespondenţă a elementelor faptice reţinute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, ci contestă chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel. Astfel, în realitate, recurentul urmăreşte rejudecarea cauzei şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, din care să rezulte că nu sunt incidente prevederile art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., întrucât contractul de dare în plată a fost valabil încheiat cu partea civilă C., aceasta restituindu-i un împrumut acordat anterior, iar amanetarea autoturismului pentru suma de 3500 Euro a reprezentat voinţa părţii civile, inculpatul neobţinând niciun beneficiu financiar. Aceste argumente constituie veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac devolutive integral, neputând fi circumscrise cazului de casare invocat sau vreunui alt caz expres prevăzut de art. 438 din C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere că recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

În plus, invocarea formală a unui caz de casare nu poate conduce la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Aşadar, având în vedere că susţinerile recurentului A. vizează chestiuni care nu pot fi cenzurate prin prisma cazurilor de casare invocate sau a vreunuia dintre celelalte cazuri prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) raportat la art. 438 din C. proc. pen.

În final, Înalta Curte reţine că recurentul a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii atacate. Norma de drept procesual anterior menţionată instituie, însă, posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie de a suspenda executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării rămâne fără obiect şi nu se justifică pronunţarea distinctă asupra acesteia, situaţie incidenţă şi în speţă.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 986/A din 26.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 986/A din 26.07.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2024.