Scope of cassation review: exclusion of factual reassessment in fraud, forgery, and extortion convictions based on alleged civil contractual nature of transactions

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2207 din 18.12.2023, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

În baza art. 244 alin. (1) si 2 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, a fost condamnată inculpata A., la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (14 acte materiale), în dauna persoanelor vătămate B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O..

(…)

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor a fost condamnată inculpata la o pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată.

(…)

În baza art. 207 alin. (1) si 3 C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, a fost condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

(…)

În baza art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

(…)

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 1 an si 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., instanţa a scăzut din pedeapsa aplicată durata reţinerii, arestării preventive si arestului la domiciliu din data de 25.10.2019 până la 8 mai 2020.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ., art. 19 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de persoanele vătămate B., C., D., E., F., H., I., M., N., O. şi L. şi în concecinţă, s-a dispus obligarea inculpatei la plata următoarelor sume către acestea: 7000 euro şi 2500 RON către B.; 4100 euro şi 1000 RON către C.; 123.237 RON către D.; 139.180 RON către E.; 27.000 RON si 2000 euro către F.; 20.000 euro şi 2000 RON către H.; 26.500 euro si 2000 RON către I.; 11.700 euro către M.; 6000 euro către N.; 2440 euro către O., către L. suma de 28.300 euro şi 15.150 RON, urmând ca sumele la care inculpata este obligată a le achita persoanelor vătămate în euro, să poată fi plătite şi în RON la cursul BNR de la data plăţii.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă J. cu consecinţa obligării inculpatei la plata către J. a sumei de 23.675 RON cu titlu de despăgubiri civile şi au fost respinse în rest pretenţiile civile formulate de acesta.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de persoana vătămată P., având ca obiect obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale.

S-a constatat că persoana vătămată G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor antecontracte de vânzare cumpărare nr. x/18 mai 2019, încheiat între inculpata ca promitent-vânzător şi Q. reprezentată de B., aflat la dosar u.p, antecontract vânzare-cumpărare încheiat între inculpată ca promitent-vânzător şi C. promitent-cumpărător, cu nr. x din 7 februarie 2019, dosar u.p, antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 30 mai 2019, încheiat între inculpata ca promitent-vânzător şi D. ca promitent-cumpărător, aflat la dosar u.p., promisiune de vânzare-cumpărare încheiată între inculpata ca promitent-vânzător şi D. promitent-cumpărător cu nr. x din 12 09.2019, dosar up., antecontract de vânzare-cumpărare cu nr.x din x mai 2019, incheiat între F.

în calitate de promitent-vânzător şi K. în calitate de promitent cumpărător dosar u.p., antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 14.02.2019, încheiat între inculpata ca promitent-vânzător şi S.C. R. S.R.L., reprezentată de G. ca promitent-cumpărător, fila x vol..VI dosar u.p, antecontract vânzare -cumpărare nr. x din 2.03.2019, încheiat între aceleaşi părţi aflat la dosar vol. VI şi anexele la antecontract, antecontract vânzare-cumpărare nr. x din 25 mai 2019, încheiat între inculpata ca promitent-vânzător şi S.C.

R. ca promitent-cumpărător dosar u.p. vol. VI, antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 25 mai 2019, încheiat între inculpata şi S.C. R. dosar u.p., antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 31 august 2019, încheiat între inculpată, ca promitent-vânzator şi H. ca promitent -cumpărător dosar, antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între inculpată ca promitent-vânzator şi I. ca promitent-cumpărător nr. 41 din 17.08.2019, dosar u.p., antecontrat vânzare-cumpărare nr. x din 19.02.2019,încheiat de inculpata ca promitent- vânzător şi S. S.R.L. reprezentată de I. ca promitent-cumpărător dosar vol.

VI, promisiune de vânzare-cumpărare nr. x din 15.09.2019, încheiat între inculpată ca promitent-vânzator şi J., ca promitent-cumpărător, la fila x vol, VI dosar u.p., antecontrat nr. x din 28 iulie 2019, încheiat îinculpată ca promitent-vânzător şi M. promitent-cumpărător aflat la dosar u.p., antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 6 august 2019, încheiat între inculpată ca promitent vânzator şi N. ca promitent-cumpărător dosar u.p., antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 16 octombrie 2018, încheiat între inculpata ca promitent-vânzator şi L. promitent-cumpărător filele x doar u.p., antecontract de vânzare -cumpărare nr. x din 25.04.2019, încheiat între T. promitent-vânzator şi L. promitent-cumpărător dosar u.p, antecontract de vânzare-cumpărare nr. x din 4 iulie 2018 şi respectiv nr. 14 din 14 iunie 2018, aflate la filele x si 22 vol.

V dosar u.p, încheiate între inculpată ca promitent-vânzător şi O. ca promitent-cumpărător.

În baza art. 2502 C. proc. pen. instanţa a menţinut sechestru asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei până la concurenţa valorii prejudiciului ce urmează a fi reţinut in cuantum de 869.055 RON.

Prin decizia penală nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpata A. şi părţile civile D., E., F., H., I., C., P. Şi J. împotriva sentinţei penale nr. 2207 din 18.12.2023, pronunţată de Judecătoria Arad şi a încheierii din data de 08.12.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosarul nr. x/2020.

S-a desfiinţat sentinţa şi încheierea penală apelate şi rejudecând:

În baza art. 244 alin. (1) si 2 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea 682/2002 privind protectia martorilor, a fost condamnată inculpata A. la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (13 acte materiale), în dauna persoanelor vătămate B., C., D., E., F., H., I., J., K., L., M., N. şi O. (cu excluderea din conţinutul infracţiunii de înşelăciune în formă continuată a actului material în dauna persoanei vătămate G. şi identificat în rechizitoriu la pct. VII cu privire la care a intervenit împăcarea părţilor).

S-au menţinut în rest pedepsele aplicate de prima instanţă pentru infracţiunile de fals în inscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) C. pen. şi inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 268 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei, respectiv pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de şantaj şi două pedepse de 3 luni închisoare pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi inducere în eroare a organelor judiciare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporeşte cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse(6 luni închisoare) urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani si 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

S-a redus de la 28.300 euro şi 15.150 RON la 28.300 de euro şi 8040 RON suma la care a fost obligată la plată inculpata A. către persoana vătămată L..

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. art. 1357 C. civ., art. 19 C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P. şi s-a dispus obligarea inculpatei A. la plata sumei de 500 de euro reprezentând daune morale aferente infracţiunii de şantaj.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ., art. 19 C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă J. şi s-a dispus obligarea inculpatei A. la plata sumei de 23.675 RON cu titlu de despăgubiri civile ce va fi actualizată cu rata inflaţiei. S-au respins în rest pretenţiile civile.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a desfiinţat sentinţa penală nr. 2207 din 18.12.2023 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020 sub aspectul laturii civile şi doar cu privire la persoana vătămată K. şi s-a dispus trimiterea acesteia spre rejudecare la prima instanţă, Judecătoria Arad.

În temeiul art. 424 alin. (4) C. proc. pen., s-au menţinut probele şi toate actele efectuate în cursul judecăţii.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de petenta U. împotriva încheierii din data de 17.01.2024 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020 având ca obiect cerere de completare sentinţa penală nr. 2207/18.12.2023 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2020.

S-au menţinut în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în termen legal, la data de 18.04.2024, inculpata A. a formulat cerere de recurs în casaţie, prin avocat V., invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin încheierea din 10 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanţiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, inculpata A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând în esenţă că, în mod greşit, s-a dispus condamnarea sa sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi şantaj, activităţile efectiv săvârşite de inculpată nefiind prevăzute de legea penală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susţinut că fapta de înşelăciune în formă continuată imputată inculpatei, întruneşte, în realitate, elementele şi caracteristicile unui litigiu civil de natură contractuală, inculpata neacţionând nici cu vinovăţia prevăzută de lege, în contextul în care nefinalizarea obligaţiilor contractuale este imputabilă persoanelor pretins vătămate, astfel încât se impune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a invocat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii, în contextul în care contractul de închiriere autovehicule nr. x/07.05.2019 nu a fost redactat şi întocmit de către inculpată, acesta aparţinând S.C. W. S.R.L., inculpata nu a folosit niciodată contractul menţionat şi nici nu l-a încredinţat altei persoane spre folosire.

Referitor la infracţiunea de şantaj, cu privire la care, de asemenea, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a susţinut că, în lipsa unei temeri reale şi credibile insuflate persoanei vătămate P., de natură a o constrânge şi de a-i limita astfel libertatea psihică de acţiune, fapta inculpatei de a-i adresa numitului P. diverse ameninţări, pe fondul relaţiei tensionate ce a urmat despărţirii lor din relaţia de concubinaj pe care au avut-o, nu este una care să intre în sfera ilicitului penal.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanţei de fond, confirmată de instanţa de apel, au fost descrise faptele care au justificat încadrarea acestora ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., fiind reţinute în concret acţiunile inculpatei şi motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârşit faptele.

În fapt, instanţele de fond şi apel au reţinut, în esenţă, că, inculpata A., în perioada iunie 2018 - septembrie 2019, a indus în eroare 14 persoane vătămate (B., C., D., E., F., G., H., I., O., J., K., L., M. şi N.), prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase şi prin prezentarea de calităţi mincinoase, respectiv prin prezentarea faptului că aceasta este proprietară a mai multor autoturisme sau că le va achiziţiona în vedere vânzării, deşi în realitate autoturismele fuseseră închiriate de aceasta de la societăţile X. S.R.L. Bucureşti, W., Y. şi Z.. S.R.L. Bucureşti, respectiv prin prezentarea ca fiind o femeie prosperă de afaceri care achiziţionează flote de autoturisme rulate de la reprezentanţe sau din Dubai, urmată de promisiuni succesive a vânzării autoturismelor în cauză către persoanele vătămate, cu scopul de a obţine pentru sine, sume de bani în mod injust şi cauzând astfel persoanelor vătămate un prejudiciu total în cuantum de 1.361.036,78 RON.

Cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată s-a reţinut că, la data de 7 mai 2019, inculpata A. a falsificat contractul de închiriere de autovehicule cu nr. x din 7 mai 2019, aflat la dosar u.p., încheiat între S.C. W. S.R.L. şi AA., având ca obiect închirierea autoturismului în sensul că, fără a avea o autorizare prealabilă sau mandat din partea lui AA., a semnat acest contract de închiriere în locul martorului AA., faptă de natură să producă consecinţe juridice în mediul privat, în sensul că a închiriat acest autoturism cu scopul de a o induce în eroare pe persoana vătămată C., prin intermediul lui AA. - soţul persoanei vătămate cu privire la legalitatea deţinerii autoturismului în cauză, care ar fi trebuit să facă obiectul contractului de vânzare - cumpărare, încheiat cu persoana vătămată. Infracţiunea fals material în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat şi prin modalitatea falsului intelectual în înscrisuri sub semnătură privată, constând în atestarea la momentul întocmirii contractului, a împrejurării necorespunzătoare a adevărului în sensul că martorul AA. şi-a manifestat dorinţa de încheiere a acestui contract prin reprezentarea sa de către inculpată în condiţiile în care, soţia martorului, dorea cumpărarea acestui autoturism de la inculpată. Cu privire la această infracţiune, inculpata a arătat în declaraţia dată în 19 septembrie 2023, că acest contrat i-a fost dat ulterior la semnat, după preluarea maşinii şi l-a semnat, deoarece nu a fost atentă la numele persoanei titulare de contract.

Referitor la infracţiunea de şantaj, probele administrate în cauză relevă că, persoana vătămată P., care în cursul anului 2019 a stabilit relaţii de concubinaj cu inculpata A., a avut o rudă pe nume BB. care a dorit să schimbe un testament, în sensul de a-l institui legatar universal cu privire la averea sa, pe P.. Întrucât această rudă a persoanei vătămate avea peste 90 de ani, a fost necesară o adeverinţă care să ateste discernământul acesteia cu privire la efectuarea liberalităţii pentru cauză de moarte, iar inculpata A. a invocat că "a rezolvat" punctual programarea la IML pentru atestarea discernământului numitei BB. însă, potrivit declaraţiei persoanei vătămate acest aspect nu este adevărat, deoarece toate demersurile au fost întreprinse de familia sa. În aceeaşi perioadă inculpata a avut nişte relaţii comerciale cu CC., în urma cărora inculpata a considerat ca fiind în pierdere cu o sumă de bani, respectiv cu 20.000 sau 24.000 euro, motiv pentru care a încercat să recupereze această sumă de bani de la persoana vătămată, ameninţându-l în perioada cuprinsă între 16.09.2019-25.09.2019, că îl va distruge, va interveni pe lângă superiorii săi în sensul că "va rezolva ca persoana vătămată să-şi piardă locul de muncă", totul cu scopul de a-l determina pe P. să-i remită suma de bani menţionată, urmând ca inculpata să o dobândească în mod injust şi invocând din perspectiva sa, faptul că ar fi rezolvat o programare la IML pentru atestarea discernământului numitei BB..

În drept, instanţa de apel a reţinut că faptele inculpatei A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) si 2 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătura privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) si 3 C. pen.

Conform considerentelor deciziei recurate, faptele inculpatei constând în vânzarea autoturismelor pe care le deţinea în chirie, respectiv prin menţionarea în antecontractele de vânzare-cumpărare a promisiunii vânzării acestor autoturisme care nu erau în proprietatea sa, câtă vreme inculpata nici nu a întreprins şi nici nu a intenţionat să facă demersuri serioase şi efective pentru a dobândi aceste autoturisme, în vederea respectării antecontractelor încheiate cu persoanele vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

De asemenea, în raport de probele de la dosar, s-a reţinut că inculpata a semnat, în locul numitului AA., contractul de închiriere nr. x/07.05.2019, fără ca acesta să fi avut cunoştinţă sau să îşi fi dat acordul, iar inculpata a comunicat reprezentantului locatorului la momentul încheierii contractului că era manifestarea de voinţă a numitului AA., afirmaţie susţinută de prezentarea de copii a actelor necesare, astfel că existenţa acordului locatarului a fost consemnată în cuprinsul contractului. Înscrisul astfel falsificat a fost şi folosit în vederea producerii de consecinţe juridice, întrucât doar în baza acestui contract de închiriere, autoturismul a putut fi preluat de inculpată de la proprietar şi predat numitului AA. (fără ca acesta să cunoască că predarea s-a făcut în baza unui contract de închiriere) pentru a susţine fapta sa de inducere în eroare a persoanei vătămate C., soţia numitului AA.. Inculpata încheiase cu aceasta din urmă, la data de 07.02.2019, un antecontract pentru vânzarea unui autoturism x, însă până în acel moment aceasta nu primise autoturismul, astfel că, i s-a comunicat persoanei vătămate că i-a găsit un autoturism similar, dar mai scump şi, după solicitarea şi primirea suplimentară a unei sume de 10.500 de euro cu titlul de preţ, dar şi a unor copii de pe actul de identitate şi permisul de conducere ale persoanei vătămate şi soţului acesteia, în seara de 07.05.2019, autoturismul închiriat a fost predat numitului AA., dar în baza convenţiei de vânzare-cumpărare ulterioară a autoturismului şi sumelor plătite deja cu titlul de preţ. Simplul fapt că înscrisul a fost redactat, întocmit de către locator nu determină neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii întrucât inculpata are acte de executare ce intră în latura obiectivă a infracţiunii, prin contrafacerea subscrierii locatarului, în condiţiile în care tot inculpata este cea care a determinat reprezentantul locatorului să consemneze existenţa manifestării de voinţă a locatarului prezentându-i copii ale actelor necesare şi folosindu-se de încrederea rezultată din existenţa altor contracte încheiate anterior.

Considerentele hotărârii atacate relevă, totodată, că, în scopul obţinerii sumei de bani de 20.000 - 24.000 euro, inculpata A. l-a ameninţat pe P., cu săvârşirea unor acte de natura a-i inspira acestuia temerea unui pericol pentru demnitatea sa şi avutul său, inculpata afirmând chiar că nu va pleca din casă, până când nu-i vor fi remişi banii respectivi şi precizând că i-a informat pe superiorii persoanei vătămate despre faptul că, P. ar fi efectuat tranzacţii cu autoturisme şi, de asemenea, că a formulat plângeri penale în acest sens. De altfel, inculpata a recunoscut că l-a ameninţat pe P. că, în situaţia în care nu-i va restitui banii, se va duce la şefii săi pentru a le spune "cu ce ocupă", însă a apreciat că acestea sunt discuţii normale între două persoane care au locuit împreună. Aşa cum a arătat în declaraţia dată în şedinţa publică din 19 septembrie 2022, în legătură cu afirmaţiile făcute de inculpată, persoana vătămată s-a simţit ameninţat, începând de la integritatea corporală şi inclusiv cu privire la locul său de muncă, arătând că inculpata i-a trimis un print screen cu un mesaj trimis lui DD. în care scris "buna dimineaţa domnul DD., sunt A.. Când vă pot găsi la birou".

Pentru a verifica dacă inculpata A. a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Conform art. 322 alin. (1) C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Potrivit art. 207 C. pen., constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că una dintre fapte imputate inculpatei A. constă în aceea că, a indus în eroare persoanele vătămate B., C., D., H., E., F., G., I., J., K., L., M., N. şi O., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase şi prin prezentarea de calităţi mincinoase, respectiv prin prezentarea faptului că este proprietara unor autoturisme deşi în realitate acestea erau închiriate de la societăţile comerciale de profil sau că va deveni proprietara unor autoturisme prin cumpărare sub preţul pieţei fără însă a achita vreo sumă de bani primită de la persoanele vătămate precum şi prin prezentarea inculpatei ca fiind o prosperă femeie de afaceri care deţine contracte de colaborare cu societăţile X. S.R.L., W. S.R.L., respectiv că este acţionară fără acte la societatea Y. S.R.L., precum şi prin prezentarea faptului că achiziţionează flote de 100-200 autoturisme, de la firmele BMW sau Mercedes, precum ţi prin prezentarea unor înscrisuri false, urmate de încheierea unor promisiuni de vânzare a acestor autoturisme către persoanele vătămate, cu scopul de a obţine în mod injust sume de bani de la acestea şi cauzându-le un prejudiciu total de 1.361.036,78 RON.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prin decizia recurată s-a reţinut ca fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, inculpata A. prezentându-se în faţa persoanelor vătămate ca o prosperă femeie de afaceri, care se ocupă cu vânzarea de autovehicule de lux şi poate dobândi şi respectiv înstrăina astfel de autovehicule, la un preţ mult mai mic decât cel de pe piaţă, în virtutea unor contracte de colaborare pe care le-ar avea cu societăţile care se ocupă cu comercializarea unor asemenea autovehicule, sens în care le-a comunicat persoanelor vătămate că este acţionară din umbră a unor societăţi comerciale, cum ar fi Y., că este, de asemenea, asociată a mai multor societăţi comerciale, are relaţii la nivelul conducerii acestor societăţi, sens în care promitea dobândirea unor autovehicule de către persoanele vătămate, la un preţ cu mult sub preţul pieţei, deşi inculpata nu făcea altceva decât să închirieze aceste autoturisme care, ulterior, făceau obiectul promisiunilor de vânzare -cumpărare cu persoanele vătămate şi cărora nu le-a adus la cunoştinţă acest aspect. Antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate cu persoanele vătămate au avut ca scop menţinerea unei aparenţe de legalitate a acestor tranzacţii, deşi inculpata nu a avut nici un moment intenţia de a finaliza tranzacţiile cu persoanele vătămate, deoarece pierderile pe care le-ar fi suferit în cazul finalizării acestora, ar fi fost foarte mari în condiţiile în care preţul cu care ar fi cumpărat autoturismele era cu mult mai mare decât cel menţionat în promisiunile de vânzare-cumpărare încheiat cu persoanele vătămate.

Inculpata a invocat faptul că obligaţia pe care şi-a asumat-o în antecontractele de vânzare - cumpărare era o obligaţie de mijloace şi se referea la bunuri viitoare; ori instanţa de apel a constatat că, potrivit antecontractelor de vânzare-cumpărare, obligaţia asumată de către inculpată nu era una de diligenţă, respectiv de a depune eforturi pentru obţinerea unui anumit rezultat ci, s-a obligat în mod expres să înstrăineze persoanelor vătămate autoturismele respective, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o şi nici nu avea intenţia să şi-o îndeplinească. A mai invocat inculpata că, neîndeplinirea obligaţiei asumate ar putea atrage eventual răspunderea sa contractuală în domeniul dreptului civil. Instanţele de fond şi apel au constatat, însă, că infracţiunea de înşelăciune se caracterizează prin aceea că persoane de buna-credinţă, transferă bunuri din avutul lor, unei alte categorii de persoane de rea-credinţă, transferul patrimoniului fiind determinat de vicierea consimţământului persoanelor din prima categorie. Există infracţiunea de înşelăciune care atrage răspunderea de drept penal în situaţia în care prin activităţi de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, realizate cu scopul de a obţine un folos material injust, se aduce atingere patrimoniului celui cu care se contractează.

De asemenea, Înalta Curte constată că inculpata A., fără a avea o autorizare sau împuternicire prealabilă din partea martorului AA., a semnat în numele acestuia contractul de închiriere autovehicule nr. x/7 mai 2019 cu W. S.R.L., faptă de natură să producă consecinţe juridice în mediul privat, în sensul că a închiriat autoturismul cu nr. de înmatriculare x serie sasiu x, cu scopul de a o induce în eroare pe soţia martorului persoana vătămată C. prin intermediul lui AA., cu privire la legalitatea deţinerii autoturismului în cauză, care ar fi urmat să facă obiectul unei înstrăinări ulterior.

În privinţa acestei infracţiuni, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., elementul material al laturii obiective constă în falsificarea înscrisului sub semnătură privată, prin contrafacerea înscrierii sau subscrierii; în cauză, inculpata a săvârşit această infracţiune, prin modalitatea contrafacerii subscrierii, constând în aceea că fără a avea o autorizare prealabilă sau mandat din partea martorului AA., a semnat în locul acestuia, contractul mai sus menţionat cu scopul de a produce consecinţe juridice în mediul privat, în sensul că a închiriat autoturismul cu nr. x, pentru a o induce în eroare pe persoana vătămată C., prin intermediul martorului AA., cu privire la modalitatea deţinerii autoturismului menţionat, care urma sa facă obiectul unei vânzări ulterioare. În egală măsură, această infracţiune a fost comisă şi prin acea ca s-a atestat la momentul întocmirii contractului menţionat, împrejurarea necorespunzătoare adevărului, în sensul că martorul AA. şi-ar fi manifestat dorinţa de a închiria acest autoturism, faptă care face parte din corpusul concursului real, în conexitate etiologică cu infracţiunea de înşelăciune, deoarece C. şi soţul său, AA., doreau să cumpere acest autoturism de la inculpată.

Referitor la infracţiunea de şantaj, Înalta Curte constată că, prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpata A. a constrâns prin ameninţare persoana vătămată P., ameninţarea constând în aceea că inculpata i-a spus acestuia că-l va distruge şi va interveni pe lângă superiorii lui, în sensul că "va rezolva" ca acesta să-şi piardă locul de muncă, pentru a-l determina să-i remită suma de 20.000 - 24.000 euro, în scopul de a dobândi respectiva sumă în mod injust, sub pretextul că aceasta ar fi rezolvat punctual o programare la IML pentru atestarea discernământului unei rude.

Inculpata a susţinut, atât în faţa instanţei de apel, cât şi prin motivele de recurs în casaţie, că afirmaţiile sale nu pot fi privite disociat de relaţia personală dintre cei doi, foşti concubini care tocmai se despărţiseră, fiind inerentă acestei împrejurări existenţa unor relaţii tensionate, în care sunt făcute afirmaţii ce nu au o acoperire reală. A apreciat că afirmaţiile sale în sensul că îl va distruge pe P., că va rezolva ca persoana vătămată să îşi piardă locul de muncă, nu puteau fi apte să îi creeze acestuia o stare de temere reală, neînţelegându-se din aceasta nici măcar dacă referirea s-a făcut la o distrugere fizică (suprimarea vieţii), ori o distrugere psihică, prin crearea unor neplăceri de natură a crea disconfort psihic.

Pornind de la analiza instanţa de apel, care a reţinut, în mod definitiv, că ameninţările exprimate de inculpată aveau aptitudinea, în condiţiile concrete în care au avut loc şi în raport de persoana celui ameninţat, să creeze acestuia din urmă o stare de îngrijorare, de temere, Înalta Curte constată că fapta inculpatei este prevăzută de legea penală. Ameninţările venite din partea inculpatei privind distrugerea persoanei vătămate, efectuarea de demersuri pentru ca acesta să îşi piardă locul de muncă prin informarea superiorilor, depunerea de plângeri penale dacă nu va primi banii (în condiţiile în care persoana vătămată era pilot în cadrul SMURD, un serviciu public cu angajaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor în cadrul căruia prezintă importanţă buna reputaţie, o meserie ce implică o răspundere deosebită) susţinute şi de trimiterea unei capturi de ecran cu o conversaţie cu DD. (persoană cu putere de decizie) din care rezulta un demers efectiv al inculpatei, respectiv solicitarea unei întrevederi (fapt recunoscut de inculpată în declaraţia sa) au avut capacitatea de a insufla temere persoanei vătămate şi de a-i constrânge libertatea psihică.

Prin urmare, în condiţiile în care se constată că, prin motivele de recurs în casaţie, inculpata A. fie contestă situaţia de fapt reţinută, fie invocă lipsa vinovăţiei sale, fie neagă aptitudinea acţiunilor sale de a produce urmările prevăzute de normele de incriminare a faptelor, Înalta Curte constată că motivele invocate vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

Aşadar, criticând decizia instanţei de apel, susţinerile recurentei inculpate tind, în realitate, la reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţiile de condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptelor în legea penală.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că faptele imputate inculpatei A., astfel cum au fost reţinute în mod definitiv de instanţa de apel, întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) si 2 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătura privată prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) si 3 C. pen.

Raportat la concluzia ce se conturează, de netemeinicie a motivelor de recurs în casaţie, cu consecinţa respingerii căii extraordinare de atac, în baza art. 276 alin. (1) raportat la art. 275 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va admite solicitarea intimatelor părţi civile/personae vătămate privind obligarea recurentei inculpate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Va obliga recurenta inculpată la plata către intimatele părţi civile/persoane vătămate D., E., I., B., F., C., P. şi H. a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie, în cuantum de câte 1190 RON fiecare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., recurenta inculpată la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 271/A din 04 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta inculpată la plata către intimatele părţi civile/persoane vătămate D., E., I., B., F., C., P. şi H. a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie, în cuantum de câte 1190 RON fiecare.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.