Conviction and civil damages upheld as cassation appeal against civil findings rejected.

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 24/26.02.2021 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul nr. x/2019, printre alte dispoziţii, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 49 din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., art. 78 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 36 alin. (1) din C. pen., art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 36 alin. (1) din C. pen., art. 207 alin. (1), (2) din C. pen., art. 342 alin. (2) din C. pen.

Prin decizia penală nr. 688/24.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita, inculpatul A., inculpata B. şi partea civilă C. împotriva sentinţei penale nr. 24/26.02.2021 pronunţate de Judecătoria Agnita, în dosarul nr. x/2019.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Agnita, ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal a urmat să îşi reia cursul fiind încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecăţii - încheierea penală din data de 18.12.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Agnita.

A fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A..

Prin sentinţa penală nr. 66/31.07.2023 pronunţată de Judecătoria Agnita în dosarul nr. x/2019 s-au dispus următoarele:

În baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 228 alin. (1) art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat în dauna părţii civile D..

În baza art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (împotriva părţilor civile E. şi C.).

În baza art. 207 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj în dauna părţii civile E..

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, şi Decizia ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din 25.10.2022, a fost dispusă încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., inculpatul a fost obligat la executarea pedepsei cele mai grele de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an si 4 luni închisoare (o treime din celelalte pedepse), executând în final pedeapsa de 4 ani si 4 luni închisoare.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 04.09.2019, a arestului preventiv în perioada 05.09.2019-23.11.2019, şi a arestului la domiciliu în perioada 23.11.2019-14.02.2020.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, printre alţii, a declarat apel şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 342 din data de 13 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, printre altele, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 66/31.07.2023 pronunţată de Judecătoria Agnita, în dosarul nr. x/2019.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată sub aspectul laturii penale în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică a faptei de furt calificat în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. în raport de infracţiunea prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., greşita modalitate de individualizare a executării pedepsei aplicată inculpatului A. precum şi a obligării greşite a inculpatului A. la plata daunelor morale către partea civilă C., respectiv către partea civilă E. în raport de infracţiunea de înşelăciune şi judecând cauza în aceste limite:

S-a constatat că prin încheierea de şedinţă din data de 11.01.2024 Curtea de Apel Alba Iulia a dispus schimbarea încadrării juridice privind fapta de furt calificat pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată astfel:

- în ce-l priveşte pe inculpatul A., din infracţiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) din C. pen. - art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) din C. pen. în infracţiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) din C. pen. - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 47 din C. pen. rap la art. 228 alin. (1) din C. pen. - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplic art. 77 lit. a) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat (faptă din data de 31.07/01.08.2019, persoană vătămată D.)

În baza art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (persoane vătămate E. şi C. - 2 acte materiale din perioada 2018 - 04.09.2019).

S-a menţinut pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată în baza art. 207 alin. (1), (2) din C. pen. inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de şantaj (persoană vătămată E.).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele din prezenta şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani = 1 an), rezultând o pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va fi obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supraveghere sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 94 alin. (2) din C. pen. supravegherea executării acestei obligaţii se va face de Serviciul de Probaţiune Sibiu.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul pe parcursul termenului de supraveghere, are obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 120 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) din C. pen. respectiv asupra faptului că, pe parcursul termenului de supraveghere nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, sau săvârşirea unei noi infracţiuni, va atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei în întregime.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicată inculpatului A., durata reţinerii din data de 04.09.2019 = 24 ore, a arestării preventive de la 05.09.2019 - 23.11.2019 precum şi a arestului la domiciliu de la 23.11.2019 - 14.02.2020.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatului A. la plata daunelor morale către partea civilă C..

Împotriva deciziei penale nr. 342 din data de 13 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, inculpatul A., a declarat recurs în casaţie la data de 23 mai 2024 .

În motivare, inculpatul A., prin apărător ales, a criticat decizia recurată, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, solicitând, admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea în parte a deciziei recurate şi înlăturarea nelegalităţii privind soluţionarea acţiunii civile exercitate de D. şi C..

A arătat că, prin sentinţa atacată, Judecătoria Agnita a soluţionat acţiunea civilă, reţinând în esenţă că persoana vătămată D. s-a constituit parte civilă, însă, ca urmare a anulării tuturor actelor de procedură, nu s-a mai ţinut seama de declaraţia anterioară, în condiţiile în care nu s-a mai dat o altă declaraţie din partea acestuia. De altfel, s-a reţinut că martora, soţia persoanei vătămate F., ar fi vorbit despre recuperarea contravalorii a 700 gr. aur, alte inele, pandantive, cercei, brăţări şi 2 broşe, fără a putea indica dacă s-au recuperat toate bijuteriile din argint. În atare condiţii, a fost admisă acţiunea civilă formulată de D., bunurile menţionate fiind catalogate ca fiind comune, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.420 euro şi 154.000 RON, în condiţiile în care instanţa a constatat că nu se poate reţine acea declaraţie prin care a solicitat aceste sume.

În concret, a arătat că decizia penală atacată este contrară normelor de drept aplicabile în ceea ce priveşte constituirea legală de parte civilă, bunuri comune şi legea civilă. Or, majoritatea bunurilor primite de către martora F. nu pot fi considerate bunuri comune, în contra celor susţinute de către instanţa de control judiciar. În acest sens au fost încălcate dispoziţiile de ordin material, respectiv art. 340 pct. a),b) şi g) din C. civ.

Totodată, a arătat că, în ceea ce priveşte acţiunea civilă ce o vizează pe C., instanţa de fond nu a avut nicio preocupare asupra motivării condiţiilor care stau la baza răspunderii civile, respectiv prejudiciu, vinovăţie, faptă şi legătură de cauzalitate. Instanţa de fond în mod general a considerat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile, fără să arate în concret care este prejudiciul efectiv comis, vinovăţia inculpatului, fapta şi mai ales legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu. În acest sens, nu s-a dovedit că inculpatul ar fi fost cel care a ridicat sumele de bani trimise de către partea civilă, în special suma de 17.342,4 euro, 3.500 euro.

Aceste sume sunt dovedite a fi trimise, dar nu şi dovedite a fi ridicate de către inculpat.

Prin încheierea din 18.09.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2019 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 342 din data de 13 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor formulate, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 18.09.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestite cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În esenţă, se observă că inculpatul solicită să se constate greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, iar pe cale de consecinţă, să se înlăture nelegalitatea privind soluţionarea acţiunii civile exercitate de D. şi C..

Şi-a întemeiat recursul în casaţie pe dispoziţiile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât C. proc. pen. nu cuprinde motive de casare cu privire la latura civilă.

Referitor la partea civilă D., a susţinut că decizia atacată este contrară normelor de drept aplicabile în ceea ce priveşte constituirea legală de parte civilă, bunuri comune şi legea civilă.

În acest sens, a arătat că partea civilă a precizat că prejudiciul a constat în furtul bijuteriilor, ceas şi laptop, precizare care s-a realizat prin declaraţia sa înainte de anularea actelor de procedură, iar conform primei instanţe nu a mai fost luată în considerare. Astfel că, ceea ce s-a luat în considerare a fost de fapt declaraţia unui martor, respectiv a soţiei acestuia.

Pe de altă parte, se arată în cererea scrisă că bunurile aparţin martorului, şi nu părţii civile, instanţa apreciind în mod eronat că acestea pot fi considerate bunuri comune, sens în care au fost încălcate, în opinia inculpatului, art. 340 pct. a), b) şi g) din C. civ.

Referitor la partea civilă C., apărarea a susţinut că nu s-a dovedit că inculpatul ar fi fost cel care a ridicat sumele de bani trimise de către partea civilă, în special suma de 17.342,4 euro şi suma de 3.500 euro. Aceste sume sunt dovedite a fi trimise, dar nu şi dovedite a fi ridicate de către inculpat (sens în care a indicat declaraţii de martori date în cauză).

În concluzie, apărarea a evidenţiat că din probe nu rezultă că sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune şi nici condiţiile răspunderii civile.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. poate formula cerere de recurs în casaţie inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal.

Totodată, reţine că deşi C. proc. pen. stipulează faptul că latura civilă a procesului penal poate fi supusă recursului în casaţie, analiza dispoziţiilor art. 438 din C. proc. pen. relevă faptul că nu există cazuri de casare care să privească exclusiv latura civilă a cauzei, soluţia privind acţiunea civilă putând fi influenţată indirect ca efect al soluţiei cu privire la latura penală.

Or, cum în cauză prin singura referire pe care inculpatul o face cu privire la latura penală critică temeinicia hotărârii atacate, susţinând că din probe nu rezultă că sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, Înalta Curte nu identifică modificări ale aspectelor ce ţin de latura penală, şi ca atare, aspectele ce ţin de latura civilă nu pot face obiectul recursului în casaţie.

De altfel, analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, dar şi a relevanţei ori certitudinii acestor mijloace este specifică evaluării unor elemente esenţialmente de fapt, care nu pot fi cenzurate în recursul în casaţie.

Instanţa de casaţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată prin hotărârea definitivă recurată.

În raport cu aspectele prezentate mai sus, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurentul-inculpat nu pot conduce la modificarea soluţiei dispuse cu privire la acţiunea penală, şi implicit nici a celei referitoare la acţiunea civilă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 342 din data de 13 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE OTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 342 din data de 13 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2025.