Tax evasion statute of limitations: applicability of general 10-year term after unconstitutionality of interruption provisions despite EU law supremacy

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 70 din data de 16 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia penală, s-au dispus următoarele:

În temeiul dispoziţiilor articolului 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la dispoziţiile articolului 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de dispoziţiile articolului 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor articolului 35 alin. (1) din C. pen. şi ale dispoziţiilor articolului 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatului.

În temeiul dispoziţiilor articolului 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la dispoziţiile articolului 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul B., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, varianta agravată, în formă continuată, faptă prevăzută de prevederile articolului 48 alin. (1) din C. pen. raportat la dispoziţiile articolului 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor articolului 35 alin. (1) şi ale dispoziţiilor articolului 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatului.

În temeiul dispoziţiilor articolului 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la dispoziţiile articolului 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, varianta agravată, în formă continuată, faptă prevăzută de prevederile articolului 48 alin. (1) din C. pen. raportat la dispoziţiile articolului 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor articolului 35 alin. (1) din C. pen. şi ale dispoziţiilor articolului 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatului.

În temeiul dispoziţiilor articolului 396 alin. (6) din C. proc. pen., în referire la dispoziţiile articolului 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul D., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, varianta agravată, în formă continuată, faptă prevăzută de prevederile articolului 48 alin. (1) din C. pen. raportat la dispoziţiile articolului 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor articolului 35 alin. (1) şi ale articolului 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatului.

În baza prevederilor articolului 25 alin. (1) şi (5) din şi ale dispoziţiilor articolului 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la prevederile articolelor 119, 120 şi 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare în perioada 2009-2011, la prevederile articolelor 19 alin. (1) şi 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare în perioada 2009-2011, a dispoziţiilor articolelor 998-999 şi 1003 din C. civ. din 1964 (în vigoare până la data de 01.10.2011) şi a dispoziţiilor articolelor articolelor 1349, 1357 şi 1381 din C. civ. (în vigoare de la data de 01.10.2011), a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi, pe cale de consecinţă:

1.a fost obligat inculpatul A., în solidar cu inculpatul B. (în solidar cu partea responsabilă civilmente E. S.R.L., fostă F. S.R.L., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. x/2009) să achite părţii civile Statul român, suma de 4.996.795,38 RON reprezentând TVA dedusă în mod nelegal (din totalul sumei de 7.445.687,21 RON datorată de inculpatul A.) şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente acestei sume de 4.996.795,38 RON, care sunt datorate de drept, potrivit dispoziţiilor articolelor 119, 120 şi 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală în vigoare în perioada 2009-2011, calculate până la data plăţii efective;

2. a fost obligat inculpatul inculpatul A., în solidar cu inculpaţii C. şi D., să achite părţii civile Statul român, suma de 2.448.891,83 RON reprezentând TVA dedusă în mod nelegal (din totalul sumei de 7.445.687,21 RON datorată de inculpatul A.) şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente acestei sume de 2.448.891,83 RON, care sunt datorate de drept, potrivit dispoziţiilor articolelor 119, 120 şi 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală în vigoare în perioada 2009-2011, calculate până la data plăţii efective;

3. a fost obligată partea responsabilă civilmente G. S.R.L. (înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. x/2009), în solidar cu inculpatul A., să achite părţii civile Statul Român suma de 308.653,23 RON reprezentând TVA dedusă în mod nelegal (din totalul sumei de 7.445.687,21 RON datorată de inculpatul A., care rezultă din cumularea sumelor de 4.996.795,38 RON şi respectiv 2.448.891,83 RON, menţionate la punctele 1. şi 2.) şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente acestei sume de 308.653,23 RON, care sunt datorate de drept, potrivit dispoziţiilor articolelor 119, 120 şi 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală în vigoare în perioada 2009-2011, calculate până la data plăţii efective.

În temeiul dispoziţiilor articolelor 249, 2502 şi 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în referire la dispoziţiile articolului 11 din Legea nr. 241/2005 şi la dispoziţiile articolului 86 din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurator prin Ordonanţele nr. 310/P/2021 din data de 11.11.2021, 19.11.2021, 22.11.2021, 24.11.2021 şi 26.11.2021, emise de procurorul de caz din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind:

1. poprirea sumei de 87.100,00 RON, ridicată de la inculpatul D., depusă în contul bancar nr. x. RON, IBAN: x, deschis la H., Sucursala Brăila, conform recipisei de consemnare nr. x din 27.09.2010, eliberată de H., şi a chitanţei de depunere nr. x/1 din 27.09.2010, conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 16.11.2021;

2.poprirea sumelor de bani, existente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 7.884.286,64 RON, din conturile bancare în RON şi valută x, deţinute de inculpatul C., sume datorate cu orice titlu acestuia de către o a treia persoană fizică sau juridică ori de către cel păgubit, în limitele prevăzute de lege, făcând aplicarea prevederilor art. 728 C. proc. civ., în ceea ce priveşte limitele urmăririi veniturilor băneşti (până la o treime din venitul lunar net), la unitatea bancară I. S.R.L., conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 23.11.2021;

3.poprirea sumelor de bani, existente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 7.884.286,64 RON, din conturile bancare în RON şi în valută deţinute de inculpatul A., sume datorate cu orice titlu acestuia de către o a treia persoană fizică sau juridică ori de către cel păgubit, în limitele prevăzute de lege, făcând aplicarea prevederilor art. 728 C. proc. civ., în ceea ce priveşte limitele urmăririi veniturilor băneşti (până la o treime din venitul lunar net), la unităţile bancare J. x, K. S.A, x, L. S.A. x şi y, conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 23.11.2021;

4.indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile deţinute în proprietate de inculpatul A., astfel:

- auto specializata basculantă, culoare principală roşu, an fabricaţie 1984, înmatriculată la data de 14 februarie 2005, având o valoare estimată de 15.000 RON;

- auto specializata basculantă, culoare principală roşu, an fabricaţie 1987, înmatriculată la data de 22 aprilie 2005, având o valoare estimată de 3.000 RON;

- autoutilitara furgon, culoare principală alb, an fabricaţie 1998, înmatriculată la data de 02 februarie 2005, având o valoare estimată de 9.000 RON.

- 1/2 din imobil reprezentând teren intravilan, în suprafaţă de 4.907 mp (în acte 4.923 mp), situat pe raza comunei Frecăţei, sat Frecăţei, jud. Brăila, identificat cadastral în parcele 283, 284, 285, având număr cadastral x, înscris în cartea funciară a localităţii Frecăţei, cu o valoare menţionată în contractul de vânzare-cumpărare de 650 RON, pe care se află locuinţă şi anexe gospodăreşti, evaluate în autorizaţia de construcţie la suma de 70.000 RON, bun comun al soţilor A. şi M., evaluat estimativ la 200.000 RON, conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 23.11.2021;

5.poprirea sumelor de bani, existente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 7.884.286,64 RON, din conturile bancare în RON şi în valută deţinute de inculpatul B., sume datorate cu orice titlu acestuia de către o a treia persoană fizică sau juridică ori de către cel păgubit, în limitele prevăzute de lege, făcând aplicarea prevederilor art. 728 C. proc. civ., în ceea ce priveşte limitele urmăririi veniturilor băneşti (până la o treime din venitul lunar net), la unităţile bancare N. S.A., x şi K. S.A. x, conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 23.11.2021;

6.poprirea sumelor de bani, existente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 7.884.286,64 RON, din conturile bancare în RON şi în valută deţinute de partea responsabilă civilmente E. S.R.L., (fostă F. SRL), CUI: x prin reprezentant legal O., sume datorate cu orice titlu acesteia de către o a treia persoană fizică sau juridică ori de către cel păgubit, în limitele prevăzute de lege, la unităţile bancare N. S.A. x şi y, P. S.A., xşi x conform procesului-verbal de aplicare a măsurii din data de 25.11.2021.

În temeiul dispoziţiilor articolelor 249 şi 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., în referire la dispoziţiile articolului 11 din Legea nr. 241/2005 şi la dispoziţiile articolului 86 din C. proc. pen., s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpaţii A., B., C. şi D. şi părţile responsabile civilmente G. S.R.L. şi E. S.R.L. (fostă F. SRL), până la concurenţa prejudiciului datorat părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila (conform distincţiilor de la punctul V al minutei şi dispozitivului prezentei sentinţe).

În temeiul dispoziţiilor articolului 25 alin. (3) din C. proc. pen., în referire la dispoziţiile articolului 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen., au fost desfiinţate, în totalitate, o serie de înscrisuri menţionate în cuprinsul dispozitivului şi considerentelor.

Împotriva sentinţei penale nr. 70 din data de 16 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia penală a formulat apel printre alţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi.

Prin decizia penală nr. 532/A din 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, inculpaţii A., D. şi B. şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP - AJFP Brăila împotriva sentinţei penale nr. 70/16.05.2023 a Tribunalului Brăila.

Împotriva deciziei penale nr. 532/A din 29 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori au formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.:

"în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie subsumate cazului de casare invocat, procurorul a susţinut că instanţa de apel a procedat greşit apreciind ca obligatorie şi aplicabilă în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.

S-a arătat că, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei este una din infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei CCR nr. 297/2018.

S-a susţinut că, deşi prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, instituţia întreruperii termenului de prescripţie este o instituţie preponderent de drept procedural. În cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67), Curtea Constituţională tratează în mod distinct cele două aspecte ale instituţiei. Având în vedere natura ei procesuală, întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

Prin Decizia nr. 297/2018, instanţa de contencios constituţional a decis că noua reglementare nu este constituţională pentru că este lipsită de previzibilitate şi contrară principiului legalităţii incriminării pentru că suspectul şi inculpatul nu pot cunoaşte că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale. În considerente s-a arătat că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigenţele de constituţionalitate.

Prin Decizia nr. 358/2022, CCR a declarat textul neconstituţional încă o dată considerând că este imprevizibil întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei au fost stabilite de practica judiciară şi nu de legiuitor. De asemenea, în ciuda practicii judiciare constante în sens contrar, CCR a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 şi 2022 în legislaţie nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei.

Înainte de publicarea Deciziei CCR 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul că termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de CCR prin Decizia nr. 297/2018 şi conform interpretării constante şi unanime date de instanţa supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării Deciziei nr. 297/2018, până la pronunţarea Deciziei nr. 358/2022).

S-a mai arătat că O.U.G. nr. 71/2022 a fost publicată anterior deciziei CCR nr. 358/2022, deci anterior ca această decizie să poată produce efecte.

De asemenea, s-a menţionat că prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, ICCJ a admis sesizările instanţelor de judecată şi a decis că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Procurorul a apreciat că înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a CCR este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile. Procedurile penale referitoare la infracţiunile ce aduc indirect atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum cea în cauză, implică anchete complexe. Durata procedurii în faţa tuturor instanţelor este de aşa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepţional, ci regula.

De asemenea, a susţinut că legătura cauzei cu dreptul U.E. este dată de obiectul acesteia, respectiv săvârşirea unor infracţiuni ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană. În acest sens, s-a invocat cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19) C.J.U.E.

A mai susţinut necesitatea prevalentei principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, arătând că, având în vedere imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referinţă pe care România s-a obligat să le atingă în contextul aplicării Deciziei nr. 297/2018, în modalitatea impusa de Decizia nr. 358/2022, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupţie ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniuni, este necesară aplicarea în cauză a dreptului Uniunii Europene şi aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia răspunderii penale în acord cu normele acestuia.

S-a precizat că în Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158-1160), Curtea a stabilit principiul supremaţiei dreptului comunitar, înţeles în sensul în care consacră prevalenta acestui drept asupra dreptului statelor membre.

S-a mai menţionat că, în data de 24.07.2023, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat Hotărârea in cauza C-107/23. În esenţă, prin această Hotărâre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene subliniază că instanţele naţionale nu pot repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispoziţiilor naţionale pertinente. O asemenea repunere în discuţie ar avea drept consecinţă agravarea riscului sistemic de impunitate pentru infracţiuni care aduc indirect atingere intereselor financiare ale Uniunii.

În raport de cele statuate de C.J.U.E. prin Hotărârea din data de 24.07.2023, în cauza C-107/23, a apreciat că instanţa naţională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudenţa naţională care creează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracţiuni.

S-a mai susţinut că, în aplicarea directă a dispoziţiilor de drept al Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiţie, Marea Cameră, prin Hotărârea Lin, se impune a se considera că efectele constatării neconstituţionalităţii prevederilor art. 155 alin, (1) din C. pen. prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale nu pot viza actele de procedură efectuate anterior datei publicării respectivei decizii si, implicit, nici consecinţele lor întreruptive de prescripţie.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, faţă de inculpaţi termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost întrerupt la datele de 07.03.2017 (în cazul inc. C. şi D.) şi 18.05.2020 (în cazul inc. B. şi A.), după aducerea la cunoştinţa acestora a calităţii de suspect, urmare a emiterii ordonanţelor de continuare a urmăririi penale .

Or, conform dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din C. pen., "După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie ", iar pe de altă parte conform dispoziţiilor art. 155 alin. (4) C. pen., " Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".

Prin urmare - teoretic - termenul special de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/20CJ5 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat a. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., poate fi de maxim două ori termenul general de prescripţie răspunderii penale, aşadar 20 de ani.

Astfel, în cauză, făcând aplicarea dispoziţiilor citate mai sus şi având în vedere că - în temeiul dispoziţiilor art. 156 alin. (1) şi (2) C. pen., prin coroborare cu dispoziţiile: art. 1 şi art. 41 ambele din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 şi cu dispoziţiile art. 1 şi art. 62 ambele din Decretul Preşedintelui României nr 240/14.04.2020 - în perioada 16.03-14.05.2020 cursul prescripţiei răspunderii penale a fost suspendat (pe fondul decretării stării de urgenţă din motive pandemice), a solicitat să se constate că termenul special de prescripţie a răspunderii penale aplicabil infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, nu s-a împlinit în prezent.

Faţă de aspectele menţionate, a considerat că în cauză nu se impunea încetarea procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpaţilor în cauză şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

Prin încheierea din 09 octombrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva deciziei penale nr. 532/A din 29 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi s-a trimis cauza în vederea judecării în complet de 3 judecători, cu termen la data 20 noiembrie 2024.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de procuror, Înalta Curte a reţinut că, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a criticat soluţia de încetare a procesului penal prin raportare la constatarea eronată a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale şi a apreciat că, argumentele aduse în susţinerea cererii, referitoare la natura juridică a actelor de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aspectele invocate putând face obiectul cenzurii instanţei de casaţie.

În şedinţa publică din data de 20.11.2024, reprezentatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat respingerea recursului în casaţie ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 37 din 17.06.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, raportată la decizia nr. 67/2022, a aceluiaşi complet.

Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii, apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 din C. proc. pen.

Aşadar, în contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar şi cu regulile de drept aplicabile la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. şi, implicit, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către prima instanţă şi menţinut de instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor A., B., C. şi D..

În analiza recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere şi dispoziţiile art. 438 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Instituţia prescripţiei răspunderii penale a fost invocată şi evaluată şi în apel, însă instanţa a menţinut dispoziţiile instanţei de fond prin care se constatase intervenţia prescripţiei răspunderii penale şi soluţia încetării procesului penal.

Termenele de prescripţie ale răspunderii penale au curs până la data pronunţării hotărârii în apel, respectiv a deciziei penale nr. 532/A din data de 29 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Astfel, din data de 29 aprilie 2024, dispoziţiile legale privind rămânerea definitivă a deciziei pronunţate de instanţa de apel (cum sunt şi dispoziţiile privind prescripţia executării pedepsei şi executarea pedepsei, după caz) reprezintă cauza de suspendare a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, în conformitate cu art. 156 alin. (1) din C. pen., deoarece aceste dispoziţii legale, prin ele însele, exclud posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale (în acelaşi sens Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3735 din 25.10.2010, decizia nr. 2278 din 11.07.2014).

Invocând incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul a criticat decizia apelată, arătând, în esenţă că, în mod greşit, instanţa de apel nu a avut în vedere efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de urmărire penală efectuate, anterior momentului 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), precum şi cele ulterioare datei de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 7/2002), raportat la infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., B., C. şi D..

În esenţă, procurorul a susţinut în argumentarea motivului de casare invocat că, aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, coroborat cu situaţia agravării riscului de impunitate sistemică, risc generat de soluţiile de încetare a proceselor penale ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale la nivel naţional, în baza deciziilor Curţii Constituţionale şi în interpretarea obligatorie a instanţei supreme, obligă instanţa de judecată, să înlăture de la aplicare deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022.

Astfel, procurorul a apreciat că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin") şi Ordonanţa Curţii (Camera a noua) din 9 ianuarie 2024- Cauza C- 131/23, pronunţate de CJUE în materia prescripţiei răspunderii penale, îşi găsesc aplicarea în toate cauzele care justifică legătura cu dreptul european în raport de infracţiunile ce fac obiectul acestor cauze şi de dispoziţiile de drept unional. CJUE a arătat explicit că instanţele naţionale sunt obligate să lase neaplicat standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (tex miliar) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

În aceste coordonate, instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi la deciziile nr. 67/2022 şi 37/2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Se constată că, raportat la perioadele în care au fost săvârşite infracţiunile de evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la evaziune fiscală de către inculpaţii A., B., C. şi D., prescripţia răspunderii penale a fost considerată intervenită, în mod corect, prin raportare la termenul general de prescripţie şi data soluţionării definitive a apelului, prin decizia penală nr. 532/A din data de 29 aprilie 2024, ţinând seama de considerentele deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de instanţa de apel.

Înalta Curte aminteşte că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta este lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale s-a statuat că Decizia nr. 297/2018 a instanţei de contencios constituţional a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând incidente termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Ulterior, prin decizia nr. 37 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din data de 18.07.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în Cauza C-107/23 (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a). S-a mai stabilit că dezlegarea dată prin decizia 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta şi actelor de procedură efectuate înainte de 24 iunie 2018, data publicării deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, instanţa de recurs în casaţie constată că, instanţa de apel a considerat în mod legal că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor de prescripţie generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În considerentele decizie nr. 37/2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut la paragraful 364 următoarele:

1. prescripţia răspunderii penale, inseparabilă de întreruperea acesteia, în dreptul pozitiv român şi potrivit ordinii constituţionale, este o instituţie de drept penal material;

2. normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor legii penale mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 5 din C. pen., astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/2022, obligatorie;

3. lăsarea neaplicată a unor dispoziţii din dreptul intern care se circumscriu standardului de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale nu este compatibilă cu articolul 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

4. standardul naţional de protecţie a drepturilor fundamentale, mitior lex (corolar al neretroactivităţii/ultraactivităţii legii penale mai severe), inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale şi a întreruperii acesteia, dă substanţă principiului legalităţii infracţiunii şi pedepsei, astfel cum este reglementat de art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, asigurând garanţiile prevăzute de acestea şi o protecţie superioară, sens în care, în acord cu dispoziţiile art. 53 din Cartă, instanţele naţionale trebuie să aplice standardele naţionale, care asigură o protecţie mai largă;

5. obligaţia impusă instanţelor prin Hotărârea pronunţată în Cauza C-107/23 PPU are drept consecinţă asigurarea unui nivel de protecţie a drepturilor fundamentale care nu este echivalent sau comparabil cu protecţia asigurată de art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar în aceste condiţii, măsurile luate de autorităţile judiciare sunt justificate numai atât timp cât aplicarea dreptului unional protejează drepturile fundamentale într-un mod care poate fi considerat cel puţin echivalent cu protecţia conferită de Convenţia europeană a drepturilor omului;

6. riscul sistemic de impunitate pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în considerarea căruia ar trebui lăsată neaplicată Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit Hotărârii din Cauza - 107/23 PPU (Lin), nu poate fi apreciat de către instanţele de judecată în absenţa unor criterii predefinite de legiuitor, însemnând o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat;

7. succesiunea de legi în timp nu este susceptibilă de un tratament juridic diferit în funcţie de natura infracţiunii, după cum aceasta este o infracţiune îndreptată împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sau o altă infracţiune de drept comun, orice altă interpretare fiind de natură să aducă atingere art. 7 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, pentru lipsa de precizie şi previzibilitate a legii.

Prevederile art. 7 paragraf 1 CEDO, astfel cum reiese din jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg [CtEDO, Scoppola c. Italiei (nr. 2) hotărârea Marii Camere din 17 septembrie 2009] conferă dreptului fundamental la retroactivitatea legii penale mai favorabile (lex mitior) cel mai înalt standard de protecţie, dat fiind caracterul său absolut inderogabil consacrat de prevederile art. 15 paragraful 2 CEDO, care exclude orice limitare prin intermediul unui test de proporţionalitate, spre deosebire atât de sistemul naţional cât şi de cel unional de protecţie, în care atare limitări sunt posibile.

Aplicarea standardului convenţional de protecţie a dreptului fundamental la retroactivitatea legii penale mai favorabile (lex mitior) trebuie corelată cu jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, stabilită în concret în fiecare cauză penală, precum şi cu interdicţia de a crea o atreia lege (lex tertia), conform Decizei Curţii Constituţionale nr. 265/2014. Astfel, este contrară art. 7 paragraf 1 CEDO, precum şi acestei jurisprudenţe general obligatorii a Curţii Constituţionale - la care, de altfel, jurisprudenţa CJUE [Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 24 iulie 2023 - Cauza C-107/23 PPU ("Lin") şi Ordonanţa Curţii (Camera a noua) din 9 ianuarie 2024- Cauza C- 131/23] nu se referă în contextul în care nu se regăseşte în conţinutul întrebărilor preliminare - orice distincţie în legătură cu presupusul caracter întreruptiv de prescripţie al actelor efectuate de organele judiciare anterior datei de 25 iunie 2018, când a fost publicată Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă, urmând a fi valorificată raportat la situaţia concretă a fiecărei infracţiuni vizată prin recursul în casaţie formulat de parchet, săvârşită, după caz, de inculpaţii A., B., C. şi D..

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie.

Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

În perioada 2010-2011, când s-au consumat faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, pedeapsa principală prevăzută de lege pentru fiecare dintre infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, era închisoarea de la 5 la 11 ani. Ulterior, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 241/2005, pedeapsa principală prevăzută de lege pentru aceste infracţiuni este închisoarea de la 9 la 15 ani.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripţie este de 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani.

Raportat la normele amintite, s-a constatat că termenul de prescripţie aplicabil infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, reţinute în sarcina inculpaţilor, este de 10 ani şi a curs de la data săvârşirii faptelor, respectiv în cazul inculpatului A., data de 31.12.2011: în cazul inculpatului B., data de 23.06.2011; în cazul inculpaţilor C. şi D., data de 16.08.2010, aşadar înainte ca instanţele de fond şi de apel să se pronunţe la datele de 16 mai 2023 şi 29 aprilie 2024. Mai mult, în cazul celor din urmă, şi la data emiterii actului de sesizare nr. 310/P/2021, din 16 decembrie 2021, termenul de prescripţie era împlinit.

În aceste coordonate, în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acord cu cele reţinute prin decizia recurată, constată că legalitatea şi temeinicia soluţiei de pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor A., B., C. şi D. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva deciziei penale nr. 532/A din data de 29 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii C., B. şi D., în cuantum de câte 720 RON, rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva deciziei penale nr. 532/A din data de 29 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii C., B. şi D., în cuantum de câte 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2024.